În perioada 30 aprilie – 1 mai a avut loc la Botoșani cel mai mare târg agricol din Regiunea Moldovei, organizat de Moldoovis și Stațiunea de Cercetare Popăuți. Ediția a XIV-a a Târgului Expozițional de Ovine și Pielicele Karakul, Taurine și Produse Tradiționale a început cu deschiderea oficială a muzeului „Karakul de Botoșani“ din cadrul Stațiunii de Cercetare Popăuți. Evenimentul a reunit cei mai importanți fermieri, producători, procesatori și crescători de animale din județul Botoșani.

Karakul, cea mai veche rasă din lume

Profesori universitari, cercetători, reprezentanți ai Academiei de Științe Agricole și Silvice, directori de instituții din domeniul agricol și fermieri din județul Botoșani au venit pentru a asista la deschiderea unui muzeu unic. După tăierea panglicii, Ionică Nechifor, directorul Stațiunii de Cercetare Popăuți, a făcut o prezentare a muzeului și le-a vorbit celor prezenți despre varietățile de culoare care au fost omologate și care urmează a fi omologate, le-a arătat obiectele folosite în urmă cu zeci de ani în cercetare și le-a prezentat unele produse realizate din pielicele.

„Nu se plătește nicio taxă la intrarea în muzeu pentru că noi ne dorim ca această rasă să fie cunoscută la nivel regional, național și european. Îmi doresc ca acest muzeu să fie într-un circuit turistic, avem chiar și un ghid care va prezenta toată istoria rasei Karakul de Botoșani și a activității de cercetare“, a specificat Ionică Nechifor. Karakul este considerată a fi cea mai veche rasă la nivel mondial, aceasta fiind descoperită în anii 1400 înainte de Hristos.

„Începând cu anul 1880 rasa Karakul depășește granițele locului de formare și consolidare și ajunge în Rusia, Ucraina și Basarabia. În 1902 ajunge în Germania, în 1907 în Namibia, în 1911 în Austria. În 1910 ajunge în România prin eforturile depuse de specialiștii de la vremea respectivă“, a mai adăugat Ionică Nechifor, directorul Stațiunii de la Popăuți.

inaugurare muzeu popauti12

După vizitarea muzeului a avut loc un workshop despre dezvoltarea agriculturii și, în special, a sectorului zootehnic la care au fost prezenți și Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli (LAPAR), Florinel Bîrcă, directorul Agenției Naționale pentru Zootehnie, și reprezentanții Academiei de Științe Agricole și Silvice. Au fost organizate și o demonstrație de tuns oile, o paradă a berbecilor din rasa Karakul de Botoșani, precum și o prezentare de utilaje agricole de ultimă generație.

O rasă cu șase varietăți de culoare, unică în lume

Directorul stațiunii a ținut să precizeze că rasa Karakul de Botoșani este o creație a Stațiunii de Cercetare Popăuți și are șase varietăți de culoare. „Nu există în lume o altă rasă cu atâtea culori, eu unul nu știu. Este o rasă unică la nivelul mondial atât ca paletă de culori, cât și în ceea ce privește însușirile sale calitative.“

Un moment special a fost concursul berbecilor de rasă în cadrul căruia câștigătorii primelor locuri au primit câte un sac de furaje și suma de 250 de lei. Premiul al III-lea l-a primit Ion Agafiței din județul Vaslui, premiul al II-lea a ajuns la SC AgroFruct Iași, iar premiul I la Nechifor Ionela Claudia.

Grădinaru Romică din Darabani, județul Botoșani, a fost cel care a susținut „cursul de tuns oi“ pentru cei curioși, activitate cu care se ocupă de aproape 16 ani în Spania.

inaugurare muzeu popauti11

„Avem în județul Botoșani 16.000 de oi pe care le tundem“, ne mărturisește tânărul. „Eu am lucrat în Spania, iar acolo lâna tunsă de la o oaie costă în jur de trei euro. Ulterior lâna ajungea în China. La noi se mai folosește ca izolație pe stâne, dar cea mai mare parte se aruncă. Prețul tunsului unei oi costă în jur de 8 lei.“ Aparatul de tuns este compus dintr-o mașină de tuns cu furtun, mai spune botoșăneanul, care ne-a și arătat cum se tunde o oaie. „Se prinde oaia, cu o mână o ținem, prima dată tundem pieptul, apoi picioarele din spate și șoldurile și coada. Imediat după ce tundem capul, tundem gâtul. În județul nostru nu există nicio stație unde să se depoziteze lâna sau vreun centru de colectare. Pentru că fermierii nu pot vinde lâna, o aruncă. În ceea ce privește cantitatea de lână obținută de la o oaie, aceasta diferă de la animal la animal și variază între 2 și 2,5 kg. Dacă oaia este mai mare se obțin și 3 kg“, încheie Romică Grădinaru.


  • „La târg am avut o zi a dezbaterilor pe teme agricole cu fermieri din regiunea Moldovei la care au răspuns demnitarii invitați. Agricultura contează, este o prioritate a județului Botoșani și prin urmare putem observa câtă lume se află aici datorită interesului pe care-l reprezintă agricultura și fermierii noștri. Mă înclin în fața fermierilor pentru efortul pe care l-au făcut“ – Ionică Nechifor, director Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuți-Botoșani.
  • „Sprijinirea crescătorilor de animale este și va rămâne o prioritate pentru Ministerul Agriculturii. Cunoaștem bine cât de mari sunt provocările cărora trebuie să le faceți față în acest context complicat. Spun acest lucru pentru că în anul acesta Asociațiile Crescătorilor de Ovine au înțeles dificultățile cu care se confruntă alte sectoare din cauza prețurilor mari la energie și au fost de acord ca sprijinul Covid-19 să fie oferit cu precădere sectoarelor de creștere a bovinelor, suinelor și păsărilor. Este un gest de solidaritate“ – Lucian Trufin, senator și vicepreședinte la Comisia pe Agricultură.

Beatrice Alexandra MODIGA

În perioada 12-13 mai, la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuți, din localitatea Răchiți, județul Botoșani a avut loc cea de a XII-a ediție a „Târgului Expoziţional de Miei, Pielicele, Plante Tehnice şi Produse Tradiţionale“. Acest târg este organizat de Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuți în colaborare cu Asociația Cultivatorilor de Plante Tehnice și Cerealiere, Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Moldovis, Asociația Crescătorilor de Taurine, în parteneriat cu Consiliul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, și au adunat cei mai buni fermieri ai județului.

Produs tradițional atestat, roșii autentice de Botoșani și o Platformă Agricolă cu hibrizi aclimatizați

Noutăți de la Botoșani! Directorul Direcției Agricole Botoșani (DAJ), Cristian Delibaș. a fost prezent la târg și ne-a spus câteva impresii despre târg, dar și noutățile din județ: „Direcția Agricolă Județeană Botoșani, ca de obicei este parteneră la orice eveniment agricol, la nivel județean și nu numai, fiind vizibilă permanent în teren, alături de producătorii agricoli. De-a lungul timpului, deja a devenit o necesitate, deoarece aici vin majoritatea producătorilor din Botoșani și văd ultimele tehnologii în agricultură... o agricultură, care aș putea spune că, la nivelul județului este performantă, deoarece fermierii folosesc tehnologii de vârf. Pe toată platforma expozițională am fost utilaje agricole, echipamente de agricultură pentru micii și marii producători. De asemenea, am avut și animale de rasă, atât ovine cât și bovine. Era și normal să fie ovine, atât timp cât  am fost în incinta Stațiunii de Cercetare Dezvoltare Pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuți. Aș putea spune că aceasta este polul cercetării la nivel județean, și de ce nu la nivel regional, deoarece aici s-a creat această rasă, Karakul de Botoșani. Am avut și furnizori de inputuri, care au prezentat tot portofoliul lor de produse, dar și legumicultorii din zona Botoșaniului, înscriși în programul Tomate 2018, producători de produse tradiționale, procesatori care sunt înscriși în registrul național al produselor tradiționale, județul Botoșani fiind în topul național al produselor tradiționale. Deci era și normal, ca aici să avem un pavilion destul de mare pentru a expune în principal produsele tradiționale acreditate.“

Botoșaniul are o agricultură performantă  cu o tehnologie avansată

„Am avut două evenimente surpriză pentru toți participanți la manifestare, respectiv a fost lansat un atestat de produs tradițional, al treizecilea la număr, specialiștii noștri au fost aceia care au consiliat producătorul pentru a depune un caiet de sarcini la Ministrul Agriculturii.  De asemenea, am lansat o a doua ediție aș putea spune a „Programului Tomate 2018“, deoarece un producător agricol va ieși pe piață, cu roșii autentice de Botoșani, iar de mâine consumatorii  din județul nostru pot avea pe masă roșii din Botoșani. Nu vreau să omit să vă vorbesc despre Platforma Agricolă 2018, din în vecinătatea stațiunii, unde am înființat un lot de prezentare cu hibrizi aclimatizați în zona Botoșaniului, de la furnizori naționali, consacrați la nivelul județului. Aș putea enumera Monsanto, Pioneer, KWS, INCDA Fundulea și un lot de cânepă pentru cercetare. Deci, producătorii agricoli mici și mari și-au putut face o imagine asupra acestei platforme agricole, deoarece pe tot parcursul târgului au putut vizita această Platformă Agricolă. Ca obiective, ne dorim promovarea județului Botoșani și a rezultatelor producătorilor agricoli din județ. Am adus la acest târg elita județului, ca toți producătorii agricoli din județ să vadă că în Botoșani se poate, în anul 2018, o agricultură performantă cu o tehnologie avansată“, a încheiat Cristian Delibaș, DAJ Botoșani.

În așteptarea relansării cercetării la Popăuți

Ionică Nechifor, directorul Stațiunii de Cercetare Dezvoltare Ovine și Caprine Popăuți ne-a vorbit despre importanța unor astfel de târguri și despre perspectivele și relansarea cercetării din România: „Este un eveniment agricol, care în parteneriat cu „Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Ovine și Caprine Popăuți“ și asociațiile profesionale, respectiv instituțiile din agricultură au organizat acest eveniment de promovare a agriculturii botoșănene și nu numai. Practic, aici s-au făcut schimburi de experiență, dezbateri și discuții între fermieri și reprezentanții instituțiilor. De asemenea, au avut loc și discuții între fermieri cu Stațiunea de Cercetare, în ideea de a pune în valoare ceea ce își doresc fermieri, în așa fel încât noi ca stațiune, să reușim, să aducem în atenția și pe placul lor acele rezultate de care ei au nevoie pe viitor. Dacă luăm în calcul că, la momentul actual Stațiunea de Cercetare Popăuți a fost reorganizată cu sprijinul Ministerului Agriculturii și Academiei de Științe Agricole și „Silvice Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ (ASAS) consider că este un nou început în cadrul stațiunii, dat fiind faptul că primim și parțial finanțare; acest lucru ne dă dreptul să sperăm la o perspectivă și la o relansare a cercetării din România. Cu precădere, în cazul de față, Stațiunea de Cercetare Popăuți, care este unică la nivelul Uniunii Europene, în ceea ce privește creația din cadrul stațiunii și anume rasa Karakul de Botoșani, cu toată gama de culori existente în cadrul rasei și vorbim despre negru brumăriu, maro, sur, alb și roz. Aș putea să spun că, acest lucru ne permite să sperăm în continuare la noi creații, și în același timp la noi alternative pentru fermierii și direcțiile de exploatare a sectorului de ovine. În sfârșit, la nivelul județului Botoșani toate asociațiile profesionale din agricultură s-au implicat în acest eveniment, iar acest lucru ne arată că acest  târg și l-au dorit cu adevărat fermierii. Acest lucru nu face decât, să ne de-a dreptul să sperăm la o nouă Politică în Agricultură, în așa fel încât să ne putem dezvolta  și să fim ca fermieri, respectați de celelalte pături sociale.“

Să ne asociem… să fim toți sub aceeași umbrelă!

Cristian Andrici, președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Botoșani, crede în ideea de asociere a fermierilor și vrea să îi aducă pe toți sub aceeași umbrelă: „Suntem prezenți aici pentru a interacționa cu fermierii din județ. O parte din fermieri sunt membri, iar pe alții îi încurajăm să se asocieze, să vină la asociație și să se înscrie, pentru că aici am reușit să îi punem pe toți sub aceeași umbrelă, să avem o voce comună, să discutăm despre problemele care apar în județ și să mergem mai departe să le rezolvăm și să încercăm să cumpărăm și să vindem la comun. Până la urmă, urmărim beneficiile fermierilor! Deocamdată, situația până în acest moment nu este roz, dar nici gri. Eu am preluat președinția asociației în această primăvară, iar la momentul acesta pot să spun că avem membrii care coagulează o suprafață aproximativă de 30.000 ha, în creștere, majoritatea fiind cultivatori de cereale și plante tehnice. Ne propunem ca în această vară să facem împreună primele achiziții de inputuri, pentru campania de toamnă-vară și de ce nu, să încercăm să vindem produse la comun. Orice acțiune de acest gen este benefică pentru fermieri, deoarece reușesc să se întâlnească, să interacționeze și să discute, dar și să-și împărtășească din probleme și din experiență.“

Victor Arăpașu, lider de sindicat a Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine Moldoovis, Botoșani, care are 200 de mame plus 100 tineret de ovine din rasa Karakul de Botoșani a fost și el prezent: „La târg am venit cu berbeci de prasilă, tineret și masculi adulți. Noi, ne mândrim cu Karakul de Botoșani, pe brumăriu, negru și maro, trei rase omologate. Încercăm să mărim efectivul de animale, dar problemă este cu forța de muncă, deoarece ajungem să punem garduri electrice și să ne limităm ca și asociație familiară, deoarece numai găsim forță de muncă, iar cu referire la piața de desfacere, pot să spun doar că,  ne descurcăm fiecare cum putem.“

Vizitatorii au avut ce vedea și cumpăra!

Ovidiu Libiță, manager zonal Agritehnica service, stă la dispoziția fermierilor cu utilaje eficiente și mentenanță în același timp: „Reprezint o firmă, care a plecat de la Valea Seacă, și care într-un timp relativ scurt a reușit să facă mai multe sedii în toată Moldova (Filipești de Bacău, Iași și Botoșani), dar și în Brăila. Am venit la târg cu cea mai modernă gamă de utilaje și tractoare, de la Fendt, cel mai mare tractor pe roți inegale din lume, un tractor care dezvoltă 550 de cai pe roți  inegale, până la combina 9490  X tot de la Fendt, o combină hibrid, cu trei tobe de batere și două rotoare pentru separare. Am adus și semănători de la Horsch, una dintre cele mai noi, fiind vorba de un Serpo 10, dar și o semănătoare de păioase, care deocamdată este în demo adusă, urmează ca de la anul să poată fi comercializată. Deschiderea noului sediu în Botoșani este o investiție pe care am făcut-o special pentru fermieri, pentru a fi cât mai aproape de ei, pentru a putea interveni cât mai repede la eventualele probleme, care apăr într-o campanie. În acest moment ne dorim angajarea unui număr de patru mecanici pe zona Botoșaniului, care să aibă mentenanță în permanență pentru tractoarele și semănătorile pe care le vindem.“

Bogdan Ignat, director comercial Comcereal Botoșani, vine în sprijinul fermierilor cu inputuri, finanțări, dar și cu prețuri bune: „Noi avem o strânsă colaborare cu stațiunea și de aceea la acest târg am venit cu câteva produse. Astfel, venim în sprijinul fermierilor cu inputuri, finanțări, depozitare și în ultimii ani, zicem noi, și cu prețuri bune, fiind o punte de legătură între fermieri. Avem un produs făcut la noi în Dorohoi, respectiv BioVit 100% natural, de cei de la Vermi house. Este un foliar natural, ce se poate da la orice cultură, dar și Naturamin de la Daymsa din Spania, un foliar cu 80% aminoacizi liberi, Raiza Mixt (un alt stimulator al plantelor, cu care se tratează semințele) și Retenol (un lipici care se adaugă la erbicide).“

Viorel Șfabu de la Săveni a adus pe piață cinci produse atestate tradițional: „Sunt la târg cu  „Cașcavalul de Săveni“, mai bine zis cașcavalul Viofanny. Avem o gamă diversificată de  cașcaval, mai multe sortimente de rulade, respectiv cu măsline, șuncă, cabanos, gogoșar, verdeață, dar și cașcaval cu miez de nucă, negrilică, boia dulce, plus telemea cu negrilică, urdă dulce, caș, telemea simplă și brânză sărată. Avem și produse atestate, respectiv urdă de Săveni, cașcaval, telemea și brânză frământată. Nu este greu în a primi un atestat de produs tradițional, dar durează! Totul trebuie lucrat manual și cu dragoste, dar dacă nu depui dragoste, nu iese nimic. Oamenii deja ne cunosc pe piață, caută produsele noastre, mai ales că sunt 100% naturale, cu lapte, sare și cheag. Acum, oamenii caută tot mai mult produse tradiționale, deoarece s-au săturat de chimicale.“

Tineretul nu dă fesul pe căciulă

Badea Costică de la Joldești a fost inima târgului! A adus la Răchiți multă voie bună și toată munca sa de peste an: „Am venit la acest târg, deoarece vreau să-mi promovez satul, mai ales că bunicii lui Eminescu se trag din Joldești. Produsele cu care am venit sunt căciuli, șepci și pielicele. De mic, mă știu cu acest meșteșug în mână, deoarece bunicii și părinții mei au lucrat toată viața lor, cu toate că este greu de a duce tradiția mai departe. Lumea este plecată, tinerii din ziua de astăzi numai poartă, și mai multă valoare are un fes decât o căciulă. Dacă nu aș pune suflet în tot ceea ce fac, poate nici numai făceam, și mă bucur că am putere de lucru, sincer vă zic că, nici nu știu cum să birui, cât am de lucru! Pe copii mei i-am învățat, știu, dar ceea ce fac eu este o pierdere de timp, așa zic ei. Dar, cel mai mult mă bucură că, oamenii când văd produsele mele, le plac și chiar mă stimează.“

În a doua zi de târg, Ministrul Petre Daea a ajuns la Stațiunea de Cercetare Popăuți din județul Botoșani. Acesta a petrecut mult timp printre oameni, a vizitat standurile expozanților, a dialogat cu producătorii agricoli și a degustat produse tradiționale.

Totodată, la acest eveniment, Cristian Delibaș, directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Județeană Botoșani a înmânat, societății Cozonac Domnesc atestatul de produse tradiționale eliberat pentru plăcintele „Poale’n brâu“. Astfel, judetul Botoșani mai adaugă un produs pe lista produselor atestate ca fiind tradiționale de către M.A.D.R.
De asemenea, Zăiceanu Cristian, din satul Zăicești, comuna Bălușeni ne bucură cu primele tomate cultivate în județul Botoșani prin „Programul Tomate 2018“.  .

Beatrice Alexandra MODIGA

GALERIE FOTO


Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti