reclama youtube lumeasatuluitv
Lumea Satului

Lumea Satului

Fabrica „Lâna de aur“, un proiect care dă valoare lânii autohtone

Lâna este o resursă la îndemână și ieftină. Și totuși, în România nu este deloc valorificată. Astfel pierd și ciobanii care nu au niciun câștig de pe urma tunderii oilor, dar și antreprenorii care nu valorifică această oportunitate de afacere. Înființarea unor centre de colectare și prelucrare a lânii a fost menționată de-a lungul timpului de reprezentanți ai autorităților, dar până acum nu s-a concretizat nimic. Așa că a rămas la libera alegere a celor cu potențial financiar să pună bazele unor astfel de proiecte. Așa a apărut și Lâna de aur, fabrica de mici dimensiuni din Pava de Jos, Covasna, realizată prin intermediul unui start-up de către Cristian Bindar, fondator și Florin Anghel. Aici se realizează termoizolații din lână de oaie de aproximativ patru ani, dar viitorul este încă marcat de multe necunoscute.

Fluxul tehnologic este relativ simplu

Această izolație se pretează la absolut orice tip de casă, cu condiția să fie instalată corespunzător. În fișa tehnică a termoizolațiilor de lână se precizează câteva dintre proprietățile acestui material de construcții. Astfel lâna este caracterizată, în primul rând, ca un bun izolator. O să vedeți că, dacă îmbrăcați iarna cel mai subțire pulover de lână, e suficient să vă țină cald. Ciobanii poartă acele sumane (cojoace) atât vara, cât și iarna. Mănușile sau ciorapii de lână sunt cele mai călduroase. Mai nou, au reapărut acele cizme făcute din blană de oaie în Australia. La noi în țară, acum 30-35 de ani, în urmă astfel de cizme erau foarte comune. În descrierea termoizolațiilor de lână se precizează că acestea sunt purificatoare de aer, ignifuge, nu întrețin focul, sunt izolatoare fonice și sunt tratate împotriva dăunătorilor.

„Materia primă o achiziționăm, în primul rând, de la fermierii locali. De cele mai multe ori ei ne contactează să le cumpărăm lâna. În ceea ce privește fluxul tehnologic de realizare a termoizolațiilor, acesta este relativ simplu, însă implică o cantitate foarte mare de energie pentru că lâna se curăță de impurități, se spală, se usucă și se scarmănă. Nu este nevoie de un anumit tip de lână pentru realizarea termoizolațiilor, însă mașinile noastre sunt mai mult experimentale și au o sensibilitate foarte mare la lungimea firului de păr. De aceea, pentru un randament mai mare, folosim doar un anumit tip de lână de oaie. Acum, din cauza costurilor actuale ale energiei și cu salariile nemajorate, vom vinde termoizolațiile cu 28 lei/m2 până la sfârșitul lui ianuarie și o să coste după 30-35 lei/m2. Indexarea inflației face ca și costurile de producție să se reflecte în această diferență. Pentru moment ne interesează să ne acoperim costurile de producție și reparațiile la utilaje, inclusiv chiria și mașinile cu care transportăm lâna.“

Acest material este folosit pe toate continentele

Această mică afacere a fost și încă este un mic laborator în care se încearcă optimizarea la maximum a producției și utilajelor. Scopul final este ca produsul realizat să fie perfecționat și asimilat de piața autohtonă.

„Începutul proiectului Lâna de aur a pornit chiar de la ideea de a folosi lâna. Aceasta este un material ieftin pentru moment, iar proprietățile ei sunt excepționale. Așa că am început să ne gândim serios la această oportunitate, ne-am documentat o perioadă de timp și ne-a interesat să vedem dacă mai este cineva care face acest lucru. Am rămas impresionați de faptul că acest material este folosit pe toate continentele de foarte mult timp pentru realizarea izolațiilor. Peste hotare prețul pentru același produs pe care îl realizăm noi variază intre 50-100 de euro/dolari pe m2. Am făcut niște calcule și, la vremea respectivă, puteam să fabricăm acest produs la un preț de 18-20 lei/m2, echivalentul a 4-5 euro/ m2. Prețul de vânzare stabilit la început, 22 lei/m2, inclusiv transportul, a fost pentru a testa piața.“

izolare cu lana

Antreprenorul spune că a încercat foarte multă vreme să nu crească prețul și vinde în prezent cu 28 lei/m2. În completare menționează că, probabil, odată cu scumpirile din ianuarie, prețul va crește la 35 lei/m2, dar chiar și așa tot vinde de cel puțin 10 ori mai ieftin decât orice alt competitor internațional.

Comercializarea internă este o prioritate

Obiectivul principal al proiectului Lâna de aur este implementarea în piață a produsului, însă antreprenorul din Covasna spune că este contactat de clienți, arhitecți, desingeri, constructori și dezvoltatori, majoritatea pasionați de produse naturale, simple și cu o foarte mare eficiență și durată de viață.

„Ne dorim să comercializăm doar în România până în momentul în care termoizolațiile din lână de oaie devin la fel de populare și apreciate ca în străinătate. Deocamdată nu ne gândim la varianta exportului. În primul rând, pentru ca acest produs să rămână verde, nu trebuie transportat pe distanțe lungi, poluând cu transportul. Dacă va fi toată România învelită cu lâna noastră, ne vom mai gândi dacă este rentabil pentru noi, pentru fermieri și pentru natură să exportăm.“

Minifabrica de termoizolații din lână de la Covasna este în anul patru de existență și, ca atare, managerul ei spune că încă mai sunt lucruri de învățat, dar că acum sunt pe o linie stabilă și nu mai este nevoie să susțină această afacere cu bani aduși din alte domenii de activitate. „Probabil, dacă am fi știut sau am fi avut de unde învăța, economiseam doi ani și mulți bani. Însă tot ce știm și ce facem acum este din propriile greșeli. Pentru următorii doi-trei ani ne dorim ca măcar 30% din acoperișurile românești să fie izolate cu termoizolații  realizate în fabrica noastră.“

Casetă

„Românii ar trebui să cumpere materiale fabricate în România, cu materie primă de aici. Așa am putea crea un biosistem sustenabil românesc ale cărui beneficii financiare ar rămâne la noi. La fel și calitatea.“

D.Z.

Investiție de 150.000 de euro în cea mai mare seră de flori

Studenți ai Facultății de Horticultură din cadrul Universității de Științele Vieții din Iași au vizitat una dintre cele mai mari sere de flori din Vânători, județul Neamț, coordonată de doi absolvenți ai universității – mamă și fiu. Împreună, aceștia duc mai departe o tradiție de familie de peste 27 de ani. Andrei și Rodica Lazăr, ingineri horticoli, administrează o seră construită în anul 2015, cu resurse proprii, după ultimele standarde europene, cu structură metalică și pereți dubli. Sera se întinde pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați, iar investiția este de aproximativ 150.000 de euro.

Actualii proprietari, membri ai familiei Lazăr, ingineri horticoli, au continuat să dezvolte această moștenire de familie și speră să fie dusă mai departe și de către generația viitoare.

„Prima seră a fost construită în anul 1998, de către părinții mei. Aceasta era o seră din sticlă pe schelet metalic și, din cauza faptului că nu mai răspundea cerințelor noastre, am decis să construim sera nouă. Pe parcursul unui an calendaristic realizăm două culturi de plante la ghiveci. Acestea se succed în felul următor: prima cultură, cea de Pelargonium (gen de plante florale, cunoscut popular sub numele de mușcate, care include circa 200 de specii), începe la sfârșitul lunii ianuarie și se termină în luna iunie, iar cea de a doua cultură, de Poinsettia, începe în luna iulie și se termină la mijlocul lunii decembrie“, a menționat ing. horticol Andrei Lazăr, masterand la Producerea semințelor și materialului săditor horticol (PSMSH), în cadrul Facultății de Horticultură a Universității de Științele Vieții.

Potrivit interlocutorilor noștri, întreaga activitate se bazează pe pasiune și pe dorința de a arăta că se poate construi ceva în România, iar rodul muncii lor este obținut și pentru că au respectat eforturile înaintașilor lor și au continuat să dezvolte afacerea.

La sera din Neamț au fost prezenți și studenții de la specializarea Peisagistică, anul al II-lea, de la Universitatea de Științele Vieții din Iași, în cadrul practicii de specialitate de la disciplina Floricultură.

„Studenții trebuie să vadă, să se familiarizeze cu tehnologii ce pot fi puse în practică, nu neapărat la dimensiuni industriale, ci de mici antreprenori, în afaceri de familie. Este vorba despre absolvenți de-ai noștri. Mama a absolvit Facultatea de Horticultură, forma de Învățământ la Distanță, iar fiul a absolvit aceeași facultate, iar acum este masterand în cadrul instituției noastre. Poate fi un exemplu, un model de a face meserie după ce termini anii de studiu“, a punctat prof. univ. dr. Lucia Draghia, titulara disciplinei de Floricultură, expert în arta florală și design vegetal în cadrul Facultății de Horticultură Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

Se întoarce gripa aviară?

DSVSA Suceava patrulează în zonele de migrare a zburătoarelor sălbatice, supraveghind atât păsările de curte din luncile Siretului şi Sucevei, cât şi pe cele din preajma iazurilor de la Fălticeni.

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava supraveghează cu atenţie sporită cursurile de apă curgătoare, precum şi iazurile şi lacurile de pe raza întregului judeţ. Aceasta după ce gripa aviară înalt patogenă H5N1 s-a reîntors în România, deja fiind înregistrate trei cazuri de infectare la lebede, în judeţele Călăraşi, Tulcea şi Constanţa. Conform dr. Mihai Voloşeniuc, directorul executiv al DSVSA Suceava, a fost organizată o şedinţă cu toate asociaţiile de vânătoare şi ornitologii din judeţ, în cadrul căreia au fost stabilite şi adoptate măsuri menite a depista din timp păsările suspecte de infectare cu H5N1.

Potrivit medicului veterinar Mihai Voloşeniuc, dacă la păsările domestice controlul răspândirii virusului este relativ mai uşor, în cazul păsărilor sălbatice, ca urmare a migrării acestora în căutarea hranei, misiunea veterinarilor este de-a dreptul dificilă.

„În vederea supravegherii active, vom intensifica patrulările în jurul lacurilor unde migrează păsările sălbatice, pentru a depista zburătoarele moarte, a recolta probe şi a le trimite în laborator, astfel încât să stabilim dacă nu cumva cauza morţii o reprezintă virusul aviar“, a declarat dr. Mihai Voloşeniuc.

Conform conducerii Direcţiei Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, sunt declanşate şi acţiuni de supraveghere a păsărilor de curte, în principal ale celor din gospodăriile din zonele aflate în vecinătatea apelor, cum ar fi luncile Siretului şi Sucevei, dar şi iazurile de la Fălticeni.

Riscul cel mai mare este că această gripă se transmite şi la om

„În judeţul Suceava există puţine exploataţii comerciale de păsări, însă, chiar şi aşa, conform planului de biosecuritate, acestea vor fi obligatoriu închise oricărui contact cu zburătoarele sălbatice, simultan desfăşurându-se şi ample acţiuni de dezinfectare“, a precizat directorul DSVSA Mihai Voloşeniuc.

Dr. Mihai Voloşeniuc subliniază că inspectorii sanitari-veterinari se concentrează şi asupra importurilor de carne de pasăre din ţările terţe, acestea fiind permise numai din acele state care nu sunt supuse vreunei restricţii în acest sens.

„Pe lângă pesta porcină africană, ne confruntăm acum şi cu o altă maladie, riscul cel mai mare fiind că această gripă se transmite şi la om. De aceea, dacă văd păsări moarte pe malul apelor, oamenii trebuie să evite contactul cu acestea şi să anunţe medicul veterinar, paznicii de vânătoare sau alte persoane abilitate“, a transmis dr. Mihai Voloşeniuc.

Spre deosebire de găini, mai susceptibile la gripa aviară sunt raţele şi gâştele, atât cele sălbatice, cât şi cele domestice. Semnele precoce ale prezenţei virusului sunt depresia, anorexia, reducerea consumului de apă şi febra. Păsările bolnave stau cu capul aplecat, prezintă creste şi bărbiţe cianotice, diaree apoasă, respiraţie dificilă şi lăcrimare excesivă.

Focarele de gripă aviară înalt patogenă au cunoscut o creştere fulminantă în Italia (128 de focare), Polonia (33) şi Ungaria (28). Au mai notificat noi focare ale bolii Bulgaria, Cehia, Croaţia, Germanie, Danemarca, Estonia, Franţa, Irlanda, Olanda, Norvegia şi Slovacia.

Silviu BUCULEI

Primarul Allen Coliban: Brașovul se transformă în Capitala Verde a României

Brașovul are potențial să devină cel mai verde oraș al României. Primăria Municipiului face pași importanți în acest sens, derulând mai multe proiecte de protecție a mediului și de acces la hrană sănătoasă. Noutăți aflăm de la primarul Allen Coliban. Practicant la nivel de performanță al schiului și… curlingului, a ocupat locul 1 la Campionatele Universitare de Schi Alpin și a câștigat o medalie de argint la Campionatul European din 2013 la curling, Allen are o experiență de 10 ani în industria IT, opt ani în consultanță de business şi fonduri europene, șase ani în dezvoltare organizațională şi managementul performanței…

Cel mai vizitat oraș după București

Rep.: Pe lângă fondurile proprii pe care le deține orice primărie, ce alte finanțări mai aveți?

Allen Coliban: Anul 2021 a fost unul de dialog cu Guvernul României și am cerut suport pentru câteva proiecte; am primit inclusiv o alocare de la Bugetul de Stat pentru a finaliza anumite obiective: proiectul Podul de la Fartec, care era în lucru de 7 ani, și Spitalul Regional, despre care se vorbește de foarte mult timp, lângă care am construit și un Spital Clinic de Boli Infecțioase.

Ne gândim și la mobilitate, la trenul metropolitan. Imaginați-vă că puteți călători între Brașov – Ghimbav – Codlea – Cristian – Hărman într-un sistem integrat de transport în comun care să fie și feroviar și rutier. Revenind la întrebare, la capitolul finanțări europene, dacă facem suma acestora la nivel local, trecem de un milliard de euro. Există acest concept al Organizaţiei de Management al Destinaţiei (OMD), adică privatul și cu statul își dau mâna și împreună dezvoltă comunitatea din punct de vedere turistic: obiectivul ar trebui să fie o nouă strategie turistică pentru Brașov. Ne-am propus ca, în prima parte a anului 2022, să putem gestiona o astfel de strategie pentru pregătirea viitoarelor finanțări din PNNR. E bine că Brașovul, chiar și în lipsa unei strategii, este cel mai vizitat oraș din țară, după București, dovadă a faptului că avem un potențial fantastic.

Rep.: Ce pregătiți din punct de vedere cultural?

A.C.: Undeva la îngemănarea între turism și cultură, am reușit să atragem la Brașov echipele de organizatori a două festivaluri renumite: Untold și Electric Castle. Asta înseamnă aflux de vizitatori și participanți, se vorbește de intrări unice de 50-60 de mii de spectatori pentru un festival de acest gen și o provocare pentru capacitățile de cazare. Vom avea un astfel de festival în zona Poiana Brașov și altul pe care îl dorim cât mai verde și mai integrat în oraș, inclusiv din punctul de vedere al mobilității, în fosta uzină Rulmentul, locație care se va transforma în următorii ani într-o platformă de recreere, de relaxare, sport, cultură. O zonă green care să aibă și o infrastructură educațională.

Rep.: Cum veți exploata zona naturală, în folosul comunității?

A.C.: Ne gândim la tot ce înseamnă conservarea și prezervarea unor valori, inclusiv din perspectiva naturii, iar pădurile din jurul Brașovului să devină parc natural, să aibă statut de arie protejată. Pe de altă parte, ne uităm la tot ce înseamnă sănătate, alimentație și educație în ceea ce privește nutriția, produsele care provin de pe lanțul scurt de la producători locali. Acesta va fi un element important în tot ceea ce înseamnă educarea noilor generații și a obiceiurilor de consum. În acest sens, Municipiul are niște zone de pășune chiar în intravilan. Ne gândeam să lotizăm aceste pășuni și să construim niște minigrădini pe care să le punem la dispoziția oricărui cetățean care vrea să cultive ceva, să practice grădinăritul. Este o activitate care te relaxează, te conectează cu natura și îți dă și un rezultat sănătos în ceea ce privește hrana. Brașovul are ambiția să fie un oraș verde, Capitala Verde a României, și aș vrea să văd mulți brașoveni dornici să se implice în acest demers și care să constituie o comunitate a oamenilor pasionați de grădinărit și care sunt atenți la proveniența mâncării.

Am fost recent într-o delegație în Tours, Franța, și am văzut acest model replicat în zonele dintre blocuri. Similar, erau și livezi urbane. Sunt două demersuri pe care aș vrea să le aplicăm și la Brașov.

Rep.: Ce alte atracții mai sunt pentru turiști?

A.C.: Pentru turiști avem partea de gastronomie, oferta Brașovului în acest sens este una dintre cele mai bogate din țară, poți să mănânci bine, indiferent de ce tip de restaurant și bucătărie preferi. Din punctul acesta de vedere mă bucur că deja există mediul privat care face o treabă excelentă. Am avut o colaborare foarte bună cu sectorul HoReCa care s-a simțit și a fost foarte important să existe, mai ales în pandemie. Breasla „cârciumarilor“, mai ales în perioada când restaurantele erau închise, gătea și făcea servicii de delivery. Chiar a dăruit mese sociale pentru persoanele aflate în dificultate. Noi am oferit niște facilități, inclusiv fiscale.

Formare profesională, o îmbinare între teorie și practică

Rep.: Am văzut că aveți școli de meserii, ce proiecte sunt în domeniul educației?

A.C.: În zona de educație, pe lângă infrastructura preuniversitară pe care dorim să o aducem la standarde internaționale, avem nevoie de mai multe universități care să vină spre Brașov cu programe de specializare, inclusiv pe zona de agronomie. O particularitate ar fi că avem Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr (INCDCSZ) Braşov, avem Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajişti Braşov, două institute care însă au o problemă pentru că nu avem o Universitate de Agronomie.

Brașovul este un exemplu de bune practici. Avem, de câțiva ani, Școala Profesională Germană Kronstadt, dezvoltată împreună cu mediul de afaceri german, preponderent cu cei din zona de inginerie. Avem două școli hoteliere, prima Academie Hotel din țară, sub licența École hôtelière de Lausanne, și American Hotel Academy (AHA) și cred că avem nevoie și există potențial de mai mult. Ne gândeam să ne implicăm. Se vorbește tot mai mult de „masă caldă în școli“, beneficiile unui astfel de sistem social și de sănătate și cum ar putea fi el implementat. Când am fost în delegație în Franța am văzut un sistem de bucătărie centrală, un loc în care se pregătesc mii de porții de mâncare pe zi și care deservește toate școlile, cantinele sociale, căminele de bătrâni etc. Este un proiect de care și Brașovul ar avea nevoie, pe care cred că îl putem face în următorii ani. Să se preia și de la lanțurile scurte de producție tot ceea ce au de oferit producătorii locali. Și să avem această cultură a nutriției sănătoase dusă inclusiv în școli, printr-un sistem centralizat.

Rep.: Din ce fonduri v-ați gândit să realizați acest sistem?

A.C.: Poate fi construită o astfel de bucătărie din fonduri europene, din diverse surse. Pe de altă parte, sistemul de funcționare pe care l-am întâlnit în alte părți presupune o subvenție într-o oarecare cotă de la bugetul local astfel încât să fie o masă bună, de calitate, dar să și-o permită oricine și subvenția aceasta să fie diferențiată în funcție de veniturile familiei. Aceasta ar fi soluția imediată pentru ceea ce numim noi „masă caldă în școli“.

Proiecte de modernizare pentru Poiana Brașov

Rep.: Vă implicați în salvarea unor fabrici. Ce alte acțiuni de interes strategic și național mai aveți în plan?

A.C.: România a avut o industrie foarte apreciată, mai ales de români. De la un anumit punct, multe dintre aceste fabrici au rămas în urmă cu tehnologia și au ajuns inevitabil spre faliment, altele au fost împinse spre destrămare. Fabrica de Zahăr Bod a produs până acum câțiva ani, dar a intrat în faliment, este o regulă dură a economiei de piață. Ne-a interesat partea de terenuri și acces la calea ferată, aveam acolo și curent de înaltă tensiune, exista calea ferată și tot ceea ce însemna accesul la magistrale. Era și argumentul financiar. Toată suprafața de 30 de ha s-a vândut cu prețul a trei apartamente în Brașov, 600.000 de euro, preț de pornire. Ulterior s-a vândut cu 1 milion de euro, dar tot un preț bun.

Ne-am reorientat și vrem să achiziționăm fosta platformă CET, fost operator de termoficare care a intrat în faliment și se află în lichidare de ani de zile.

Vrem să facem transportul public din Brașov să fie 100% verde. Deja deținem cea mai largă flotă de autobuze electrice din România, pentru un Municipiu de talia Brașovului – în jur de 130.

Tot pe zona de turism, în Poiana Brașov, cea mai importantă stațiune de sporturi de iarnă din România, avem un proiect de modernizare astfel încât să avem nocturnă în Masivul Postăvarul, să avem mai multe instalații de transport pe cablu. În Poiana Brașov nu există extrasezon, fiecare anotimp e cu povestea și cu oferta lui. Suntem în curs de amenajare a unor noi trasee de Mountain Bike, coborâre cu bicicleta din Masivul Postăvarul, vrem să facem și o sanie de vară, vrem ca Poiana Brașov să fie adaptată la tot ceea ce înseamnă schimbări climatice.

Anca Lăpușneanu

  • Publicat în Turism
  • 0

Sate care mor frumos… Gherdeal, undeva-n Ardeal…

Există locuri unde Sărbătorile sunt pustii, ceasurile au înghețat, lumina vine de la o lampă cu petrol și unde toate poveștile încep cu a fost odată…

Gherdealul este un sat aproape părăsit, aflat la trei kilometri de centrul comunei Bruiu, din județul Sibiu. Casele și turla bisericii săsești se văd de departe, de pe drumul pietruit care șerpuiește spre cătunul aproape pustiu. Ajuns aici, liniștea te izbește și te înspăimântă. Case părăsite, ulițe pustii și nici țipenie de om. Până în urmă cu 20-30 de ani satul avea câteva sute de locuitori, sași și români. Sașii au plecat în Germania, românii i-au urmat ori s-au mutat la oraș. Acum vreo cincizeci de ani, după ce cădeau primele zăpezi şi turmele de oi abia mai găseau câte-un fir de iarbă sub omătul proaspăt, la Gherdeal, pe uliţe, era forfotă mare. Saşii şi românii se pregăteau de Sărbători.

Maria Tiuț era, când am vizitat-o, înainte de izbucnirea pandemiei, unul dintre cei șapte locuitori ai satului. Își aduce aminte de Sărbătorile de odinioară și de satul care parcă acum s-a scufundat în pământ. „Noi ne-am avut ca frații cu sașii, acum parcă a ars focul totul... Doamne ferește de-o boală sau vreo nenorocire, că nu ai la cine să strigi! Ca să-mi alung urâtul mai cos, lucrez prin grădină. Mai ies pe la poartă, poate se mai rătăcește vreun om și pe la noi...“, zice, printre suspine, tanti Maria. S-a născut și a crescut alături de sași. Se înțelegeau foarte bine și la Sărbători petreceau împreună, fiecare cu obiceiurile lui... După plecarea saşilor s-a încăpăţânat să rămână aici, acasă. Încet, încet, au dispărut vecinii, au dispărut copiii. Acum pe uliţe trec doar amintirile, singure și sfioase, ca şi oamenii.

Primarul din Bruiu, Emil Gherghel, ne spune că Gherdealul a început să decadă odată cu plecarea sașilor, în anii '90… „Pe atunci era un sat frumos și bine populat. Sașii au plecat în Germania sau în Austria, cei care au rămas și-au făcut un rost pe la oraș. Acum este aproape pustiu și cei mai mulți locuitori au peste 60 de ani.“

1200px Gherdeal

Pe an ce trece, la Gherdeal se aşterne o linişte grea care nu mai este tulburată nici de orologiul bisericii care, pe hârtie, se află pe lista monumentelor istorice. „Nu am reușit să găsim fonduri să o renovăm…“, ne spune primarul comunei.

În casa sărăcăcioasă a Mariei, tablourile vechi îi mai răscolesc sufletul. Pe dulapul vechi un geamantan zace prăfuit și nu se va mai urni niciodată de aici... În Gherdeal fraţii de sânge şi fraţii de suflet se duc unul câte unul. Helmuth şi fratele său sunt ultimii saşi din Gherdeal. „Era bine pe vremuri, acum totul e praf și pulbere. Eu nu am vrut să plec din sat, oricum nicăieri nu-i ca acasă...Ca să mai ies din ogradă îl mai ajut pe ciobanul care are stâna aici, la marginea satului.“

Gurtlen este denumirea germană a satului de la marginea judeţului Sibiu. Aici erau, în urmă cu treizeci de ani, două școli, o grădiniță, cooperativă și peste 100 de case semeţe şi îngrijite nemţeşte. Majoritatea sunt acum nişte ruine sumbre. Cei câțiva localnici își aduc aminte de vremurile în care și acest sat aducea unora belşug, altora umilinţă. Gheorghe Costea este aproape imobilizat la pat. Ne spune că el le-a trăit pe toate, pe cele bune şi cele rele, în perioada comunistă – colectivizarea, cotele şi nedreptăţile mascate sub lozinci mincinoase. Nu a vrut niciodată, ca şi ceilalţi supravieţuitori ai satului săsesc din miezul Ardealului, să plece în Germania, oricât de greu i-a fost. Majoritatea au copiii şi nepoţii în Germania sau în Austria. Vin, din când în când, la Gherdeal, în Ardeal, mai ales vara; atunci satul renaşte, ca-n vremurile de demult.

Pe cântarul unde se împărţea cândva grâul şi cucuruzul de la cooperativă s-a aşternut rugina. Rugină şi ruină este întreg satul. La marginea satului, un pom încă mai înverzește primăvara, chiar dacă a fost trântit la pământ de furtună. Și Gherdealul a rămas aproape fără viaţă, dar are, totuşi, o umbră de speranţă... Un sas din Germania, uimit de farmecul locului, s-a apucat să construiască aici o pensiune. Se înalţă albă, de o eleganţă nemţească, printre bălării şi ruine. „Nicăieri nu-i ca acasă“, spune și tanti Maria Tiuţ, apoi îşi strânge între gene o lacrimă.

Vasile Braic

  • Publicat în Sate
  • 0

Cele trei Guyane - colțul magic al Americii de Sud (VI). Georgetown, o capitală pitorească cu iz colonial

Din povestea mea despre colțul magic al Guyanelor nu putea lipsi impresia creată de vizitarea orașului Georgetown, situat în estuarul râului Demerara, la Oceanul Atlantic. Este capitala Guyanei Britanice, cel mai mare centru urban și port maritim. Oraşul, numit inițial Stabroek, a luat numele regelui George al III-lea al Marii Britanii, fiind important pentru arealul caraibean și pentru că aici se află sediul central al CARICOM (Organizația Economică a Statelor Caraibiene).

Georgetown este un oraş cu hoteluri moderne şi confortabile, clădiri care păstrează încă vii influențele arhitecturii coloniale a celor trei state care l-au stăpânit de-a lungul timpului: Olanda, Franța și Marea Britanie.

 Deoarece terenul pe care se află așezarea are cam un metru diferență față de nivelul mării, pentru a nu fi inundat orașul este protejat de un sistem hidrotehnic ce include canale riguros amplasate pentru un drenaj eficient, asemănător celor din Olanda și, de asemenea, un zid construit de-a lungul întregii linii de coastă, oferind o adevărată zonă de promendă, plină seară de seară de locuitori dornici de relaxare ori de o petrecere la o masă bogată, băuturi alese și muzică specifică locului.

Casele din lemn din secolul al XIX-lea, sprijinite pe stâlpi de lemn, și bulevardele verzi dispuse de-a lungul vechilor canale olandeze dau locului un farmec unic. Cele mai impresionante clădiri din lemn, datând din trecutul colonial, includ Primăria, Catedrala St. George, Curtea de Justiție și Clădirea Legislativă.

Catedrala St. George este considerată una dintre emblemele Guyanei Britanice și se numără printre cele mai înalte construcții religioase de lemn din lume, măsurând peste 43 de metri înălțime. Este considerată monument național, fiind o construcție din secolul al XIX-lea, în stil neogotic, cu numeroase arcade și coloane. Interiorul impresionează prin aspectul vitraliilor ale căror culori se reflectă în lumina soarelui și unde sunt redate scene din Noul Testament: Patimile lui Iisus, moartea pe Cruce și apoi Învierea. Un element spectaculos îl reprezintă candelabrul făcut cadou catedralei de către regina Victoria a Marii Britanii. Catedrala aparține Bisericii Anglicane.

Piața Stabroek este cea mai cunoscută, mai ales sub aspect istoric. A fost înființată oficial în anul 1880, deși locul era deja cunoscut ca piață centrală a orașului cu mult timp înainte. Reprezintă un obiectiv turistic deosebit pentru că este construită în stilul arhitectural inspirat de Epoca Victoriană. Piața se întinde pe o suprafață de 7.000 m² și are un turn cu ceas, foarte pitoresc. Aici vin zilnic comercianți cu mărfuri dintre cele mai diverse. Sunt la mare căutare, mai ales de către turiști, îmbrăcămintea și bijuteriile, dar pentru mine partea cu fructe și legume, foarte variată și originală, a fost punctul de atracție.

Podul Demerera se constituie și el într-un obiectiv turistic al Capitalei, traversând râul cu același nume. Măsoară aproape 2.000 de metri lungime și este o construcție relativ recentă, începută în anul 1976 și finalizată în 2 ani. Are și o zonă pentru pietoni și este considerat printre cele mai înalte poduri flotante din lume.

Muzeul Național al Guyanei reprezintă principala atracție culturală a orașului. A fost inaugurat în anul 1868, din inițiativa membrilor Societății Regale Agricole, pentru a servi drept cămin oficial al artelor, științei și industriei naționale a statului Guyana. Vizitatorii sunt atrași de colecțiile locale deosebite: machete ale unor construcții din epoca colonială, echipamente de minerit, pipe pentru tutun, sticle folosite ca metodă de transmitere a mesajelor pe mare, hărți marine, colecții de fotografii vechi, sculpturi, exponate de istorie a naturii.

Spațiile verzi sunt amenajate în Georgetown sub forma unor adevărate comori naturale. Nu degeaba capitala este denumită „orașul grădină din Guyana“. Grădinile Promenadei sunt printre cele mai apreciate de turiști. Au fost amenajate pe un loc istoric, unde în anul 1823 s-a sfârșit în sânge o revoltă a sclavilor. În prezent, grădinile Promenadei sunt un loc public destinat momentelor de destindere în natură și desfășurării unor evenimente omagiale. Au fost construite în 1850, din bani donați de localnici. În mijlocul grădinilor se află statuia pacifistului Mahatma Gandhi.

Grădina Botanică, un alt obiectiv turistic important al orașului, a fost construită în anul 1880, pe locul unui fost lac care a trebuit drenat. S-a adus pământ din mai multe colțuri ale țării și a fost amenajat un adevărat paradis al plantelor și animalelor. Au fost amenajate și două lacuri mai mici peste care au fost amplasate poduri din fier forjat, cu aspect romantic. Unul dintre acestea se cheamă Podul Sărutului. Aici pot fi văzute o serie de păsări exotice și gălăgioase; pentru animale a fost construită o mică grădină zoologică, chiar în mijlocul grădinii botanice. Este preferat de localnici atât pentru socializare, cât și pentru desfășurarea petrecerilor de nuntă.

Sutele de fotografii făcute, pe care le privesc adesea, mă inspiră în povestea mea despre capitala Guyanei Britanice pe care mi-aș dori să o pot revedea. M-aș bucura însă cu atât mai mult dacă aș trezi în cei care citesc aceste rânduri interesul și dorința de a călători pe acele meleaguri.

Povestea mea de călătorie continuă în colțul magic al Americii de Sud, într-un nou episod despre Guyana Franceză. Așadar, țineți aproape.

Teofilia Banu

  • Publicat în Turism
  • 0

Sagrada Familia, un monument unic

Ce-i drept, construcția acestuia a început în 1882 și nu a avut termen de execuție, iar, întrebat fiind când se vor finaliza lucrările, arhitectul Antonio Gaudi a răspuns simplu: „Clientul meu nu se grăbește“. Adică Dumnezeu are răbdare! Cu toate acestea, se pare că ne apropiem de sfârșitul lucrărilor și în anul 2026 Sagrada Familia va putea fi vizitată în forma finală. Nu voi expune în rândurile de mai jos foarte multe detalii tehnice ori date istorice, îmi doresc doar să vă stârnesc curiozitatea din perspectiva unui simplu turist, nu a unui jurnalist.

De la biserică la catedrală și acum bazilică

M-am tot gândit cum aș putea descrie Sagrada Familia într-o singură frază, însă mi se pare imposibil. Pot spune că nu mă așteptam să mă uimească atât de mult, așteptările fiindu-mi cu mult depășite. Auzisem că nu se aseamănă cu niciun alt lăcaș de cult, că prezintă altfel de elemente arhitecturale, însă până nu am ajuns la fața locului nu am înțeles cu adevărat semnificația acestor cuvinte.

Deși este un continuu șantier, monumentul este vizitat în permanență, chiar și pe durata pandemiei, având un sistem de acces bine pus la punct, și trebuie spus că din vânzarea biletelor, precum și din donații, se acoperă costul lucrărilor. Atunci când va fi finalizată va avea 18 turnuri sau turle cu profil parabolic. În prezent există doar o parte dintre ele, respectiv 9, ultimul dintre ele fiind inaugurat în luna decembrie a anului trecut. Este vorba despre Turnul Fecioarei, care are înălțimea de 138 metri și are în vârf o stea luminoasă de 7.5 metri în diametru, lucrată în sticlă și oțel, ce a costat 1.5 milioane de euro.

Proiectul lui Gaudi a avut la bază ideea unei biserici vaste de un simbolism aparte, în care toți călătorii să poată afla învățăturile Evangheliei. Mai apoi a fost declarată catedrală și a purtat această denumire până în 2010, atunci când Papa Benedict al 16-lea a declarat-o bazilică.

Proiectul însumează trei fațade, două fiind deja finalizate, respectiv: Fațada Nașterii, construită în stil baroc, ce cuprinde numeroase statui și elemente vegetale; Fațada Patimilor sau a Crucificării, construită modern, și Fațada Gloriei Învierii. Doar fațada dedicată Nașterii a fost proiectată de Gaudi, iar tehnica prin care a fost realizată este de-a dreptul impresionantă.

Interiorul, o lecție de arhitectură

Cu greu te poți despărți din a privi fiecare turn ori scenă transpusă pe exteriorul monumentului. Însă, odată ce a intrat în interiorul său, parcă privirea îți va fi îndreptată doar în sus. Vei fi captivat de coloanele imense și-ți va fi greu să-ți dai seama din ce sunt construite, iar jocul de lumină și culori este de-a dreptul captivant. Toate luminile din interior sunt naturale, însă, filtrate prin magnificele ferestre multicolore, capătă o altă vibrație.

Nuanțe de verde, roșu, albastru se răspândesc în întreaga încăpere și au elemente de referință în natură – apa, înălțarea, lumina, sărăcia, nașterea, viața. Pot spune că vitraliile sunt de-a dreptul impresionante, cu greu poți păși mai în față pentru a vedea întreaga încăpere și să mai observi statuile albe ce se confundă cu fundalul. Peste tot pe unde privești ai impresia unor forme abstracte, iar medalioanele celor patru evangheliști conțin simboluri consacrate: leul, îngerul, vulturul și taurul.

Este greu să te desprinzi de fiecare element căruia i-ai acordat atenție, însă poate la fel de mult ca de vitralii vei fi ademenit și de fața bazilicii, unde-l vei regăsi pe Iisus răstignit pe o simplă cruce, un candelabru impunător, dar și o orgă pe care ai vrea să o auzi instantaneu.

De menționat este faptul că peste tot există panouri explicative în engleză, spaniolă și catalană. Cea mai veche parte a monumentului este cripta, acolo unde se află și mormântul lui Gaudi.

Vizita se continuă într-o zonă muzeu, unde se pot vedea inclusiv machete, dar și diverse obiecte ori atelierele meșterilor. Și, nu surprinzător, finalul vizitei se încheie trecând printr-un magazin oficial de unde poți cumpăra simple suveniruri ce costă 1 euro, dar și obiecte de decor ce-ți vor aduce în casă un strop din arta gaudiană.

Ar fi multe de spus, însă cred că un astfel de monument poate fi înțeles doar după ce-l vezi în realitate, dar cu adevărat înțeles poate după mai multe vizite. Conform planurilor lui Gaudi, monumentul poate găzdui peste 10.000 de credincioși simultan, chiar și mai mulți, aș îndrăzni să spun.

Se presupune că Sagrada Familia va fi finalizată în 2026, atunci când se împlinesc 100 de ani de la moartea creatorului său, Antonio Gaudi, a cărui amprentă se observă în întreaga Barcelonă.

Sper că v-am stârnit curiozitatea pentru că rândurile de mai sus nu reprezintă nici măcar 10% din experiența trăită în urma acestei vizite. Și eu îmi propun să revin!

Larissa DINU

Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim

În „anii foametei“, 1945-1948, în Mănăstirea Antim se adăposteau aproximativ 40 de călugări. Unii erau studenți, alții lucrau în atelierele mănăstirești ce se aflau pe lângă lăcașul de cult sau în subsolul clădirii Sinodului.

Aici a fost locul unde a început practicarea Rugăciunii lui Iisus, în cadrul căreia a apărut mișcarea Rugul Aprins, expresie biblică din Exod, cap 3. Ver. 2-5. Aceasta făcea referire la „rugul aprins“ care ardea și nu se mistuia, simbolul rugăciunii neîncetate cunoscută ca Rugăciunea lui Iisus. Această interpretare aparține părintelui Ieroschimonah Daniil Teodorescu inițiatorul fenomenului Rugul Aprins, care a murit în închisoarea de la Aiud. „A..., Rugul Aprins... Ați vrut să dați foc comunismului“, au înțeles unii la vremea respectivă. Când, de fapt, el avea două simboluri. Pe de-o parte, simbolul adevărului, care rămâne, nu se preface în cenușă și nu dispare. Pe de altă parte, era simbolul Maicii Domnului care a rămas ca un rug aprins, care nu se mistuia.

Rugul Aprins“ este și denumirea unei icoane a Maicii Domnului, lucrată în forma unei stele cu opt colțuri, ce închipuie rugul ce ardea pe care Moise l-a văzut pe Muntele Sinai.

Rugăciunea, ca aerul

În perioada 1945-1948, în sala bibliotecii din cadrul Mănăstirii Antim s-au ținut conferințe legate de acest subiect. Conferențiari erau părintele Daniil, pr. arhim. Ghiduș, pr. arhim. Vasile Vasilache, starețul de atunci al Mănăstirii Antim, pr. prof. univ. Dumitru Stăniloaie, prof. univ. Alexandru Elian, prof. univ. Alexandru Mironescu, scriitorii Paul Sterian și Ion Marin Sadoveanu, poetul Vasile Voiculescu etc.

Conferințele aveau caracter teologic, făceau referire la Rugăciunea lui Iisus și practicarea ei. În cazul intelectualilor creştini ortodocşi care se întâlneau la Mănăstirea Antim, denumirea Rugul Aprins exprima lucrarea rugăciunii neîncetate pe care şi-o dorea fiecare membru al grupului, ca mod de unire mistică permanentă cu Mântuitorul Iisus Hristos. Această lucrare duhovnicească se realiza cu binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române, întrucât grupul de intelectuali îşi propunea să ajute misiunea Bisericii în rândul intelectualilor.

În toamna anului 1945 a apărut în mijlocul lor un musafir, pr. Ioan Culâghin. El era duhovnicul Mitropolitului Nicolae al Rostovului, fost coleg de studii cu patriarhul Nicodim care s-a refugiat la Cernica, unde avea să moară peste câțiva ani. Avea un traducător, un tânăr basarabean cu numele de Leontie. Era un fel de părintele Cleopa. Învățase Rugăciunea inimii la Mănăstirea Optina. Pentru ei, rugăciunea era ca și respirația, și în somn se rugau. Despre pr. Ioan Culâghin, arhim. Sofian Boghiu povestea: „În ianuarie 1947 a fost arestat împreună cu fratele Leontie. A fost condamnat la muncă silnică pe viață și întemnițat la Odessa, iar fratele Leontie deportat în Siberia, de unde ne-a trimis o carte poștală care se încheia cu Rugăciunea lui Iisus.“

În anul 1938 se înființează la Antim un cămin studențesc în care erau aproximativ 20 de studenți ai Seminarului monahal de la Cernica, fiind și studenți la diferite facultăți din București, de la Teologie la Medicină, Litere, Știință și Farmacie. Tot aici poposește un preot dăruit și instruit, Nicodim Ioniță, care restabilește rânduiala veche a slujirii cu dragoste și rugăciune.

După doi ani, Mănăstirea Antim era total schimbată. Se stabilise aici și P.S. Laiu, care înființează Institutul Biblic în care s-au tipărit cărticele și s-au lucrat iconițe și cruciulițe pentru front. Vechea Academie bisericească de muzică devine acum un factor activ de instrucție și practică liturgică. Părintele Andrei Scrima a plecat în Orient, la Benares, India, iar un francez a scris despre mișcarea Rugul Aprins în presa de acolo. Așa se face că, la data de 14 iunie 1958, grupul de la Antim a fost arestat și astfel se încheie activitatea lor. Grupul de arestați va primi ani de temniță grea, între 5-25 ani.

muzeul rugul aprins de la manastirea antim 31209

Muzeul Rugul Aprins, de la etajul clopotniţei Mănăstirii Antim din Bucureşti, a fost reorganizat în fosta chilie a Ieroschimonahului Daniil Sandu Tudor, promotorul mişcării de revigorare spirituală cu aceeași denumire.

Anca Lăpușneanu

Încălzirea globală va conduce la învelirea ghețarilor?

E mijloc de ianuarie și ne lipsesc troienile de altădată. De fapt, în ultimii ani nici măcar zăpadă de Sărbători n-am prea avut. Este clar, schimbările climatice produc efecte tot mai evidente și nu doar la noi, ci în întreaga lume. Dacă acum ceva timp ideea topirii ghețarilor părea și ea destul de îndepărtată, iată că încălzirea globală conduce la micșorarea acestora.

De exemplu, ghețarul Helgas se află pe cel mai înalt munte din Suedia, la sud de Cercul Polar, iar în 2020 a scăzut cu 2 metri în înălțime. Din acest motiv a fost creat un proiect prin care se dorește prevenirea topirii acestuia, iar în vara anului trecut a fost acoperită o mică parte a acestuia cu o pânză de lână și amidon de porumb pentru a vedea dacă zăpada și gheața se vor topi mai puțin. „Această pânză a protejat de fapt 3,5-4 metri de la topire“, a declarat Erik Huss, unul dintre inițiatorii proiectului, relatează Reuters.

Această inițiativă aparține mai multor iubitori ai naturii care semnalează faptul că, de fapt ghețarii, reprezintă cel mai bun indicator al schimbărilor climatice, ei trag cel mai important semnal de alarmă. Conform aceleiași surse, inițiatorii proiectului vor să ducă la altă scară acest test și să acopere o suprafață de 40 metri pătrați din acest ghețar și, de asemenea, vor să implice cercetători în glaciologie pentru a avea o abordare mai științifică.

Mai mult decât atât, aceștia încearcă, alături de producătorul materialului, să obțină o pânză mai subțire și mai ușoară, un aspect extrem de important pentru a putea fi folosită pe o suprafață mai extinsă. Trebuie menționat că această pânză este biodegradabilă și este transportată manual pe munte.

Prin acest proiect se dorește creșterea conștientizării asupra pericolelor care ar putea apărea în cazul în care dispar ghețarii.

„Atunci nu ar mai exista acces la apă pentru agricultură, pentru industrie, pentru miliarde de oameni. Unde se duc? De unde îşi iau apa? Sunt miliarde de oameni pe tot globul care locuiesc în apropierea regiunilor montane, cum ar fi Munţii Stâncoşi, Anzii, Alpii ori Munții Himalaya, care se bazează pe gheţari pentru aprovizionarea cu apă“, a mai declarat Huss, scrie Reuters.

Așadar, ce vom face? Vom acoperi toți ghețarii ori e timpul să ne gândim mai mult fiecare dintre noi cum putem contribui la protejarea mediului înconjurător și la împiedicarea încălzirii global

Larissa DINU

  • Publicat în Mediu
  • 0

ADAMA răstoarnă miturile agricole

Dacă până în 2020 ideea că „ceva poate opri activitatea pe tot globul” era un mit, după 2020, știm că nu mai este. „În 2021 am învățat că există viață și după pandemie. În ciuda tuturor restricțiilor care au afectat lanțul de producție și aprovizionare, ADAMA a reușit mereu să ofere soluții și produse la timp către partenerii săi. Pandemia ne-a inspirat și astfel am început să luăm toate miturile agricole și ne-am propus să le răsturnăm. Să demonstrăm că ADAMA răstoarnă mituri alături de fermierii români.” a declarat Gabriela Vila, Director General ADAMA România & Republica Moldova.

ADAMA este o companie care ascultă și înțelege nevoile fermierilor, Listen > Learn > Deliver nu este doar un slogan, ci o misiune zilnică, asumată de fiecare angajat indiferent de departamentul în care lucrează.

Cu expertiza tehnică și un portofoliu extins de produse adaptate nevoilor acestora, ADAMA este pregătită să facă față tuturor situațiilor neprevăzute pe care anul 2022 le poate aduce și să asigure bunul mers al activității într-o industrie deja plină de provocări.

Fermierii știu că ADAMA răstoarnă miturile agricole, primul dintre ele fiind cel mai celebru în agri-business: „Agricultura pare, câteodată, a fi un joc la loterie, în afara controlului fermierului”. Iar răsturnarea mitului vine chiar din calitatea produselor și din experiența folosirii lor de către fermierii din România: „Fermierii știu că produsele ADAMA le securizează producția și le cresc profitabilitatea culturilor”.

Stripe art PR Concept ADAMA2

Primele mituri agricole au fost deja răsturnate și publicate în Noul Catalog de produse ADAMA 2022 (https://www.adama.com/romania/ro/news/catalog-produse-2022)

ADAMA răstoarnă miturile agricole este un concept umbrelă flexibil și creativ ce va fi vizibil pe toate canalele de comunicare și care își propune să prezinte tandemul problemă-soluție într-un mod atipic, simplu, și totuși total nou pentru agri-business; este menit să atragă atenția fermierilor, a distribuitorilor și a partenerilor și nu în ultimul rând să îi convingă.

Obiectivul ADAMA este unul de creștere sustenabilă, împreună cu partenerii săi. „Rămânem dedicați misiunii noastre, aceea de a avea o contribuție semnificativă în pregătirea noilor generații din agricultură, cu focus în zona de digitalizare, organizând pe mai departe seminarii și întâlniri în câmp, încurajând fermierii să se apropie și mai mult de noile tehnologii moderne” susține Adrian Cosor, Director de Marketing ADAMA România & Republica Moldova.

Fermierii nu doresc doar produse performante, ci și pachetul complet de servicii. Asta înseamnă că vor să știe unde aplică, când aplică sau cât aplică dintr-un anumit produs. Iar pentru aceasta ADAMA face în fiecare an testări ale produselor în diferite condiții, în doze și mix-uri diferite, toate pentru a răspunde cât mai bine necesităților fermierilor. Echipa de reprezentanți tehnici ADAMA este pregătită și în contact permanent cu ei pentru a extrage maximul din culturile lor. „Scopul nostru este ca fermierul să poată folosi produsele noastre în cel mai eficient mod, să-l ajutăm să aibă producții mai bune, să-și reducă costurile sau, uneori, doar - să fim lângă el pentru a-i răspunde la întrebări” a adăugat Adrian Cosor, Director de Marketing ADAMA România & Republica Moldova.

ADAMA răstoarnă miturile agricole este un concept creat si dezvoltat de RAINBOWIDEA – global marketing solutions integrator (www.rainbowidea.ro)

Echipele implicate în crearea și declinarea conceptului:

Echipa ADAMA România & Republica Moldova: Adrian Cosor - Director de Marketing, Mircea Bustea – Marketing Specialist, Suzana Popescu – Communication Specialist, Bogdan Mihail Moise – Product Manager

Echipa Rainbowidea: Magda Pâslaru – General Manager, Vlad Pâslaru – Creative & Strategy Director, Cristian Ciureanu – DTP

***

ADAMA Agricultural Solutions deține unul dintre cele mai mari și mai complexe portofolii de produse din lume, facilități de cercetare și dezvoltare de ultimă generație, fabricare și formulare proprie.  Având peste 8.000 de angajați în întreaga lume și vânzări de peste 4 miliarde de dolari ADAMA este lider global în industria protecției plantelor. Pentru mai multe informații vizitați www.adama.com.

Persoană de contact: ADRIAN COSOR

Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Abonează-te la acest feed RSS