reclama Nusees
update 5 Dec 2022

Târg regional - Iașul în bucate tradiționale, ecologice, montane

În perioada 9-10 iulie a avut loc prima ediție a Producătorilor din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, Iașul în bucate tradiționale, ecologice, montane, târg organizat de Primăria Municipiului Iași, Academia Română, Filiala Iași, și Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, în Parcul Expoziției.

„Evenimentul, unicat în zona Moldovei, a fost dedicat consumatorilor ieșeni, precum și producătorilor atestați tradițional, ecologic sau montan din zona de nord-est a țării. Astfel, cu sprijinul Direcțiilor pentru Agricultură din regiunea Moldovei, la eveniment au participat producători din toate cele 6 județe din nord-estul țării din domeniul patiseriei, produselor lactate, preparatelor din carne și pește, producători de vinuri, producători de dulcețuri și zacuști, producători de fructe și legume ecologice și apicultori. Prin organizarea acestui târg, ne propunem promovarea și încurajarea consumului de produse alimentare, realizate după rețete tradiționale, populare în zona de nord-est a țării. În același timp, se urmărește stimularea spiritului antreprenorial, precum și crearea de noi canele de vânzare, pentru valorificarea producțiilor agroalimentare obținute în fermele de mărime medie și mică din regiune“, a declarat Gabriel Vasile Hoha, directorul executiv DAJ Iași.

Dan Marius Sezonov, consilier în cadrul oficiului de Dezvoltare Piatra Neamț, din cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane, unitate componentă a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a fost prezent la eveniment și recomandă produsele din zona montană. „La această ediție a evenimentului desfășurat la Iași avem o serie de producători care au prezentat publicului larg consumator produse de origine animală, vegetală și apicolă, care sunt certificate de către Agenția Națională a Zonei Montane, pe procedură, cu mențiunea de calitate facultativă de Produs montan. Este o schemă de calitate europeană care certifică originea, calitatea produselor care se obțin numai în zona montană, în Arcul Carpatic al României. La nivelul acestui târg sunt prezenți producători din Neamț, Bacău și din zona de Nord a județului Suceava. Recomand tuturor consumatorilor să consume cu încredere un produs care are mențiunea Produs montan întrucât este sănătos, curat și reflectă cu adevărat calitatea din zona montană.“

Totodată, prin intermediul acestui eveniment, organizatorii urmăresc să promoveze o alimentație sănătoasă în rândul ieșenilor, precum și dezvoltarea culturii pentru produsele culinare tradiționale, a specificat Ioan Sebastian Brumă, organizatorul târgului.

În cadrul târgului a avut loc și Atelierul de gătit pentru copii, cu produse de la producători locali, atelier care are o puternică componentă educativă în ceea ce privește alimentația sănătoasă. Acesta a făcut parte din acțiunile de promovare a alimentației sănătoase și de creștere a gradului de încredere a consumatorilor urbani în produsele alimentare locale. Atelierul este gândit pentru copii, deoarece ei reprezintă vectori de formare și informare în familiile lor.

Evenimentul a fost organizat în cadrul Proiectului Cities2030, finanțat de Comisia Europeană prin programul Orizont2020 (www.cities.eu). Primăria Municipiului Iași și Academia Română, Filiala Iași, sunt partenerii din România în cadrul acestui proiect, alături de alți 39 de parteneri din țările Europei. Evenimentul constituie o activitate a hub-ului inovativ Food for Iași Living Lab (www.fill.rdrp.ro).

Beatrice Alexandra MODIGA

GALERIE FOTO

Articole înrudite