Specii legumicole rentabile și cu potențial de producție ridicat

Culturile de nișă încep să atragă atenția tot mai mult, iar unele noi specii legumicole cercetate intens în ultimii ani la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău au ajuns și în farfuriile noastre, ale consumatorilor. Acest lucru a fost posibil și datorită muncii constante a cercetătorului Costel Vânătoru, care a reușit nu doar să introducă noi specii la noi în țară, ci și să omologheze soiuri românești.
Spanac urcător
De curând, am fost într-o scurtă vizită la Buzău, iar ghidul printre zecile de plante a fost chiar domnul Vânătoru. Este greu să nu rămâi uimit de cele pe care le vezi în seră, iar curiozitatea să nu-ți fie stârnită mai întâi de modul în care arată unele legume. De exemplu, atunci când am ajuns în fața unor plante urcătoare nu aș fi crezut că acele frunze sunt de… spanac.
„Spanacul de Malabar sau spanacul urcător (Basella rubra) poate ajunge chiar și la coloane de 20 metri înălțime. Are frunzele mari și cărnoase, sunt parfumate și se pot consuma inclusiv în salate. Spre deosebire de spanacul comun, acesta preferă temperaturile ridicate și are un potențial de producție cu mult mai mare, deci poate fi foarte rentabil. Are și substanțe foarte benefice organismului, mai ales că poate fi cultivat și în sistem ecologic. Trebuie spus că putem înființa cultura fie prin răsad, fie prin semănat direct – 2, 3 boabe la cuib, așa cum se semăna fasolea în sistem gospodăresc. Lucrările de îngrijire nu sunt dificile, însă, spre deosebire de spanacul clasic, acesta trebuie palisat. Nu suportă temperaturile scăzute, iar în ceea ce privește bolile și dăunătorii, nu au fost încă sesizate. În acest moment avem două soiuri omologate”, a declarant dr. ing. Costel Vânătoru.
Dovlecelul șarpe
O altă specie interesantă este Trichosanthes cucumerina, dovlecelul șarpe, după cum i se spune la noi, sau dovlecelul tomată, cum este numit în Africa, deoarece poate fi preparat din el inclusiv bulion, însă ca plantă tânără poate fi consumată asemenea dovlecelului comun. „Este o legumă deosebită, dar nu trebuie confundată cu dovlecelul chinezesc, acela lung care este cu totul altă specie. El se consumă când este încă verde și trebuie consumat când ajunge la 50-60 cm, apoi se maturizează și poate depăși 2 metri. Poate fi cultiva în spații protejate sau în câmp, inclusiv în sistem ecologic, deoarece este o plantă rezistentă, iar de pe o singură plantă putem recolta în jur de 20 de fructe pe plantă. Nu este greu nici de înființat, nici de întreținut această cultură, practic ne putem gândi la culturile de dovlecei sau castraveți deoarece corespunde tehnologia de cultură. Trebuie să știm că poate fi înființată fie prin semănat direct, fie prin răsad, iar cel mai important pas este palisarea. Noi cercetăm această plantă de ceva timp și sperăm ca, până la finalul acestui an, atunci când se întrunește comisia la minister, să putem omologa acest soi, Felix i-am spus noi. Va fi primul soi românesc la această specie și credem că și o premieră europeană“, a mai specificat cercetătorul.
Dovlecelul șarpe emană un miros de pâine proaspătă, este sănătos deoarece reprezintă o sursă excelentă de licopen şi betacaroten, dar și plăcut estetic deoarece poate fi folosit ca plantă de ornament pentru acoperirea unor ziduri sau garduri, ori pentru formarea bolților.
Așteptările în ceea ce privește această specie sunt mari deoarece soiul propus spre omologare este rezultatul a mai mulți ani de cercetare, iar elementele distincte ce au fost obținute fac ca această plantă să aibă un potențial de producție ridicat.
Castravetele grenadă
Kivano, castravetele țepos, castravetele cu coarne, castravetele grenadă, pepenele jeleu sunt câteva dintre denumirile populare ale speciei Cucumis Metuliferus. Dintre toate denumirile populare, cel mai des folosită este Kivano, așa este și cunoscut în toată lumea. „Cu mult timp în urmă am început cercetarea acestei plante, motiv pentru care și avem un soi omologat, Tempus, însă mai avem încă alte 7 soiuri ce urmează a fi omologate. Trebuie spus că este o plantă rezistentă, iar fructele se pot păstra chiar și de la o recoltare la alta deoarece au coaja groasă și nu se deshidratează. Ele se consumă atunci când sunt coapte, deci sunt galbene, chiar spre portocaliu. Putem înființa cultura fie în câmp, fie în sere și solarii, însă chiar dacă avem soiuri românești, mai avem de lucru în ceea ce privește timpurietatea. De aceea se recomandă cultivarea lui în zone mai clade, iar cultura să fie înființată prin răsad pentru a câștiga timp, adică la 1 mai, atunci când plantăm, răsadurile să aibă deja 60 de zile. Fructele ajung greu la stadiul de maturitate, motiv pentru care multe sunt recoltate verzi, însă pe perioada depozitării se maturizează. Este o șansă pentru agricultura țării deoarece se comercializează în supermarketuri, dar majoritatea mărfii nu provine de la producătorii români, ci din străinătate. Avem un producător care vinde în marile magazine, la bucată, cu un preț foarte bun“, a mai punctat Vânătoru.
Toate aceste specii nu doar îmbogățesc paleta culinară, ci și opțiunile legumicultorilor care doresc să înființeze culturi de nișă, ceea ce s-a și întâmplat deja, iar în unele zone din țară se comercializează astfel de legume, iar prețul pe care îl obțin este cu mult peste cel pe care îl primesc pentru legumele comune.
Larissa DINU
legumicultura, Buzau, SCDL Buzau, cercetare agricola, Costel Vinatoru, specii legumicole
- Articol precedent: Noua vedetă din lanurile de porumb pentru siloz - PR31Y43
- Articolul următor: Sezon de recoltare a fructelor la Domeniile Ostrov