Lumea satului 750x100

update 24 Nov 2020

Vești bune pentru crescătorii de bovine - Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor în valoare de 7,4 milioane de euro

Comisia Europeană a aprobat o schemă în valoare de 7,4 milioane de euro (aproximativ 35,7 milioane de lei) pentru sprijinirea întreprinderilor care își desfășoară activitatea în sectorul creșterii bovinelor, în contextul crizei provocate de pandemia de COVID-19.

Sprijinul va fi acordat sub formă de subvenții directe în cadrul schemei aprobate de Comisie, iar scopul este de a ajuta organizațiile care își desfășoară activitatea în sectorul creșterii bovinelor să își acopere nevoile de lichidități și să-și poată continua activitatea astfel încât să furnizeze alimente și materii prime furajere pentru industria alimentară și să-și mențină locurile de muncă.

Cuantumul ajutorului de stat este de 100 euro/cap femelă bovină adultă (echivalent în lei), iar valoarea totală ce poate fi acordată unui beneficiar nu trebuie să depășească echivalentul în lei a 100.000 de euro.

Schema ajutoarelor publice va aduce beneficii unui număr de peste 1.000 de întreprinderi care își desfășoară activitatea în domeniul creșterii bovinelor, condițiile stabilite fiind:

  • Granturile nu depășesc 100.000 de euro per beneficiar, după cum se prevede în cadrul temporar pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea în domeniul producției agricole primare;
  • Sprijinul poate fi acordat până la 31 decembrie 2020.

De asemenea, Comisia Europeană a constatat că această măsură de sprijin este necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru al Uniunii Europene.

Pentru a beneficia de aceste ajutoare, solicitanții trebuie să depună cereri de solicitare la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) pe o perioadă de 20 de zile lucrătoare de la publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, respectiv din 2 septembrie 2020.

Cererea de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative se depun la centrele județene ale APIA, dar se pot transmite și prin fax, poștă sau email, cu condiția asumării prin semnătură pe fiecare pagină a documentului transmis.

Care sunt criteriile de eligibilitate

Beneficiarii ajutoarelor de stat aprobate de Comisia Europeană sunt crescători care dețin animale din specia bovine, respectiv întreprinderi individuale și familiale, persoane fizice autorizate, persoane fizice și persoane juridice.

Pentru a obține acești bani, solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:

1. să dețină minimum 91 de capete femele adulte din specia bovine înregistrate în RNE în exploatații cu cod ANSVSA la data de 1 iulie 2020;

2. femela din specia bovină să aibă vârsta de minimum 24 de luni la data de 1 iulie 2020;

3. să nu fi solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleași costuri eligibile în baza Comunicării CE – Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijin al economiei în contextul actual cauzat de pandemia de COVID-19 (2020/C91I/01);

4. să nu se afle în dificultate, respectiv reorganizare, lichidare sau faliment, în baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului la data de 31.12.2019 sau, în cazul persoanei fizice, nu a fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la data de 31.12.2019.

Ce documente sunt necesare

Cererea de solicitare a ajutorului de stat trebuie să fie însoțită de următoarele documente:

  • copie după B.I sau C.I. a beneficiarului, certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), împuternicire și o copie a B.I./C.I. a reprezentantului legal;
  • registrul exploatației emis de operatorul Sistemului național de identificare și înregistrare a animalelor din care rezultă efectivul de bovine deținut la data de 1 iulie 2020 pentru exploatația cu cod atribuit de ANSVSA;
  • coordonate bancare/trezorerie.

În cazul în care cererea este depusă prin împuternicitul unei persoane fizice, împuternicirea pentru completarea și semnarea cererii de plată în locul solicitantului se face prin procură notarială.

Dacă este vorba despre persoană fizică autorizată, titularul unei întreprinderi individuale, reprezentantul unei întreprinderi familiale sau administrator/reprezentant legal al persoanei juridice care depune cererea prin împuternicit, acesta din urmă va completa cererea unică de plată cu denumirea și CUI/CIF ale persoanei juridice/PFA/ÎI/ÎF, cu datele de identificare ale administratorului/titularului/ reprezentantului legal, iar la rubricile din cererea unică de plată rezervate pentru împuternicit va completa datele de identificare ale împuternicitului.

Solicitanții care dețin mai multe exploatații de creștere a bovinelor, cu coduri ANSVSA situate pe raza mai multor unități administrativ teritoriale din județe diferite, depun o singură cerere la centrul județean al APIA pe raza căruia își au sediul social sau își au domiciliul – după caz.

Retragerea cererii de ajutor de stat în sectorul bovine

Beneficiarul poate retrage cererea prin intermediul formularului de retragere a ajutorului de stat (Anexa nr. 2), document ce se poate depune în orice moment până la aprobarea ajutorului de stat.

Prin acest formular sunt permise următoarele operațiuni, mai puțin în situațiile în care solicitantul a fost informat cu privire la neconformitățile din cererea sa de plată:

  • retragerea integrală a cererii ajutorului de stat;
  • retragerea parțială a cererii de ajutor de stat (retragerea unei exploatații cu cod ANSVSA).

Potrivit Ghidului Solicitantului, cei care au retras cererea de ajutor de stat în sectorul bovine nu mai pot solicita din nou aceeași schemă.

Simona Nicole DAVID

Termenul-limită, prelungit pentru schema de finanțare APIA

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că, până la acest moment, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2020, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) s-au depus 422.806 cereri, pentru o suprafaţă de 2.776.323,58 hectare.

Potrivit MADR, au fost înregistrate prin mijloace electronice 284.499 de cereri pentru o suprafață de 2.237.890,64 hectare.

Pentru a beneficia de aceste fonduri este nevoie de completarea cererilor unice de plată de pe site-ul APIA (www.apia.org.ro), accesând link-ul publicației online IPA-Online.

Care sunt documentele necesare?

Pentru a intra în schema de finanțare, proprietarii agricoli trebuie să dovedească documente, cum ar fi: copie CI/BI/certificat de Înregistrare la Registrul Comerțului/certificatul de înregistrare la ONRC, certificatul de înregistrare fiscală, cont bancar activ.

Doritorii mai pot depune dosarele până pe data de 15 iunie, campania de depunere a Cererilor Unice de Plată încheindu-se în acea zi, în conformitate cu prevederile din Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 89/03.04.2020 referitor la depunerea on-line a cererilor unice de plată aferente anului 2020.

Potrivit unui ordin al MADR, s-au stabilit penalizările pentru depunerea cererii unice în acest an.

Cu toate că termenul-limită de depunere a dosarelor a fost depășit, fermierii pot depune cererile chiar și după acea dată, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere cu 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor pentru utilizarea efectivă a parcelelor agricole în cauză. (S.N. David)

Cel puțin teoretic, potrivit INS suprafața pădurilor este în creștere

Suprafața pădurilor în anul 2019 a fost de 6.427.340 de hectare, în creștere cu 9.127 ha față de anul anterior, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică (INS). La sfârșitul anului 2019, suprafața fondului forestier național era de 6.592.230 de hectare, în creștere cu 9.165 de hectare față de anul 2018. Această creștere se datorează în principal unor reamenajări de pășuni împădurite și introducerii în fondul forestier a terenurilor degradate și a terenurilor neîmpădurite, stabilite în condițiile legii.

Suprafața pădurilor reprezintă 97,5% din fondul forestier național, menționează INS.

Volumul masei lemnoase recoltate în anul 2019 a fost de 18.903.600 de metri cubi, în scădere cu 557.900 metri cubi (-2,9%) față de volumul de masă lemnoasă recoltat în anul precedent, potrivit INS.

Totalul suprafeței parcurse cu tăieri de regenerare a pădurilor a fost în 2019 de 190.610 hectare, cu 9.049 de hectare mai mult față de 2018.

Dintre tăierile de regenerare, tăierile rase au fost realizate în 2019 pe o suprafaţă de 3.518 hectare, în creştere cu 83 de hectare faţă de tăierile rase realizate anul anterior.

Totalul suprafeţei regenerate a atins 24.459 de hectare în 2019, mai puţin cu 2.584 de hectare (-9,6%) decât suprafaţa regenerată înregistrată în anul 2018.

Ruxandra HĂBEANU

Abonează-te la acest feed RSS