Târgul apicol de la Vaslui, ajuns la cea de a IV-a ediție, a avut loc în luna februarie 2024, în parcarea noului bazar. Vasluienii au putut degusta miere pură, polen, propolis, păstură și multe alte produse sănătoase și naturale, dar și-au putut achiziționa și echipamente, unelte și utilaje apicole.

O călătorie în lumea fascinantă a apiculturii

Cei care adoră mierea, cei care vor să consume produse naturale și BIO, apicultorii experimentați, precum și toți cei entuziasmați de lumea intensă și fascinantă a albinelor au fost așteptați la a patra ediție a târgului apicol anual de la Vaslui.

A fost unul dintre cele mai așteptate evenimente pentru comunitatea apicolă și iubitorii de miere din zona Vasluiului. Parteneriatul cu producători locali și naționali a adus împreună cele mai bune produse apicole, demonstrații și o atmosferă festivă irezistibilă. Iubitorii de miere și delicatese au avut motive întemeiate să se bucure. Au avut prilejul să deguste și să achiziționeze miere pură de albine, polen, propolis, brânzeturi afumate cu miere și multe alte delicatese. Producătorii locali au promovat sustenabilitatea și metodele tradiționale de apicultură, garantând calitatea excepțională a produselor. A fost și a ocazie foarte bună de învățare pentru apicultorii începători și experți.

Nu doar papilele gustative au fost răsfățate la târg, ci și mintea. Târgul apicol de la Vaslui a fost o destinație perfectă pentru o ieșire de weekend împreună cu familia. În timp ce adulții au descoperit produsele și echipamentele de ultimă oră, cei mici au putut degusta produsele apicole disponibile de la apicultori din județul Vaslui. A fost o experiență apicolă autentică. Fie că vizitatorii au fost apicultori, gurmanzi sau pur și simplu în căutarea unei modalități plăcute de a petrece timpul, Târgul Apicol Vaslui a reprezentat locul perfect pentru socializare. De asemenea, a fost momentul potrivit pentru a sărbători munca grea a apicultorilor noștri și pentru a ne bucura de bogăția naturii.

Organizat începând din anul 2018, târgul a devenit o tradiție în regiunea Vaslui, la acest eveniment participând apicultori pasionați, experți și iubitori ai produselor apicole într-un singur loc. Târgul îmbie prin diversitatea produselor apicole locale prezentate, vizitatorii vasluieni putând degusta miere pură, polen, propolis, păstură și multe alte produse sănătoase și naturale. Fiecare stand a oferit o gamă largă de produse, pregătite cu pasiune și grijă de către producătorii locali.

Mai mult decât atât, pentru cei care se ocupă cu apicultura târgul a reprezentat o bună ocazie de a schimba informații, dar și posibilitatea de a-și achiziționa echipamente, unelte și utilaje apicole.

„Ne aflăm la ediția a IV-a a Târgului Apicol de la Vaslui, unde apicultorii au putut descoperi o gamă largă de produse și echipamente necesare activității lor. Vizitatorii, fie că au fost apicultori experimentați în căutarea celor mai noi și inovatoare instrumente, fie la început de drum, au putut găsi aici tot ce le trebuie pentru a dezvolta afacerea sau pasiunea în domeniul apicol. Pe lângă produsele apicole și echipamente, târgul a fost animat de prezentări și discuții captivante despre cele mai recente tehnici de apicultură, strategii de îngrijire a stupilor și despre importanța conservării albinelor și a mediului înconjurător. Târgul Apicol de la Vaslui a putut oferi o oportunitate unică de a ne conecta cu comunitatea apicolă locală și de a descoperi cele mai bune produse și instrumente disponibile pe piața apicolă“, a precizat Bogdan Onofrei, organizatorul târgului de la Vaslui.

Beatrice Alexandra MODIGA

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, prin Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii, Disciplina de Apicultură și Sericicultură, face parte din consorțiul european al Proiectului Better-B, care are drept obiectiv principal restaurările, armonizările și echilibrările fiziologice ale coloniilor de albine.

Consorțiul este format din 18 parteneri din 14 țări, iar coordonator este prof. dr. Dirk de Graaf, de la Universitatea Gent (Belgia), care a fost distins în 2021 cu titlul Doctor Honoris Causa al USAMV Cluj-Napoca.

Proiectul Better-B este finanțat cu 6,3 milioane euro din partea UE, a Regatului Unit și a Elveției, iar cercetările sunt dedicate îmbunătățirii tehnologiei apicole, rezistenței la stresul abiotic, la schimbările climatice, pierderea habitatului și la acțiunea substanțelor chimice periculoase.

Tema principală se referă la coloniile de albine, care sunt adesea slab adaptate pentru a face față stresului extern, cum ar fi schimbările climatice, pesticidele, provocarea și atacul paraziților, exacerbate de practicile apicole moderne. Specialiștii din cadrul proiectului subliniază faptul că reziliența apiculturii este susținută în primul rând de valorificarea puterii naturii, de restabilirea armoniei și echilibrului atât la nivelul albinei ca individ, cât și la nivel de colonie sau între colonie și mediul ei.

„Consorțiul Better-B consideră calea către armonie și echilibru ca fiind reprezentată de coloniile darwiniene: colonii abandonate sau sălbatice, care au supraviețuit în mediul sălbatic sau au fost selectate pe criterii bazate pe potrivirea caracterelor de rezistență. Cu toate acestea, astfel de colonii lipsesc de obicei din efectivele de multiplicare și alte multe caracteristici favorabile, importante pentru apicultura modernă. Soluția noastră este să înțelegem procesele și mecanismele care sunt selectate în natură, pentru a putea adapta practicile moderne de apicultură tehnologiilor apicole avansate. Acesta este proiectul Better-B“, a explicat prof. dr. Daniel S. Dezmirean, decan al Facultății de Zootehnie și Biotehnologii și responsabil implementare Proiect Better-B din partea USAMV Cluj-Napoca.

Implementarea acestei noi abordări a managementului apicol va fi întreprinsă în strânsă colaborare cu apicultorii români, ca părți interesate. Specialiștii din cadrul proiectului consideră că armonia și echilibrul trebuie să aibă loc pe trei niveluri – mediul înconjurător, albinele melifere și practicile apicole, toate urmând a fi abordate în cadrul Proiectului Better-B, care va avea o durată de patru ani.

(L.S.)

În rândurile următoare prezentăm un material de interes pentru apicultori. În luna noiembrie, în stupină se realizează o serie de lucrări pentru bunăstarea familiilor de albine și pentru pregătirea lor pentru iarnă. Sursa informațiilor de față o reprezintă Asociația Crescătorilor de Albine din România.

Observații în stupine

Deşi ultima lună de toamnă se caracterizează în general prin vreme nefavorabilă intervențiilor în familiile de albine, apicultorii pot profita de unele zile călduroase atunci când acestea apar, la începutul lunii, pentru a mai îndrepta dacă este necesar o serie de nereguli apărute.

În această perioadă familia de albine se găsește, în funcție de temperatura exterioară, în diverse situații privind formarea ghemului (ușor afânat sau strâns), activitățile acesteia fiind limitate la consum de hrană pentru asigurarea temperaturii interne a ghemului necesară supraviețuirii (24-25º).

Dacă până la acest moment s-au efectuat lucrările pregătitoare iernării, nu există motive de îngrijorare privind evoluția familiilor de albine pe timp de iarnă. Cu toate acestea, vizitele la stupine pot avea în vedere: observații asupra zborurilor de curățire (când timpul permite), foarte benefice pentru o bună iernare şi care oferă informații despre starea coloniei de albine, ascultarea acestora când timpul este mai puțin favorabil, asigurarea cu materiale izolante atât la nivel de stup (salteluțe, pernuțe, împachetări laterale), cât şi de stupină (garduri, perdele protectoare), asigurarea că nu există dăunători (păsări, animale) care să le deranjeze.

Stările anormale conduc la neliniștirea albinelor, intensificându-le activitatea de consum și prin urmare uzura organismului și încărcarea rectumului. De aceea trebuie acordată o atenție deosebită evaluării situației din stupină la acest moment, cât timpul mai permite intervenția în stup.

Activități concrete

Lucrări de efectuat în această perioadă:

– În zilele favorabile se pot continua mai multe lucrări de pregătire a familiilor de albine din luna trecută şi remedierea stărilor anormale apărute: hrană insuficientă, hrană de proastă calitate (poate produce diaree), pierderea mătcii, umiditatea exagerată, pătrunderea șoarecilor în stupi. Trebuie accentuat faptul că, pentru iernare, familia de albine are nevoie de aproximativ 18 kg de miere și 1,5-2 kg de păstură pentru creșterea puietului în partea a doua a iernii și în primăvară.

– În zilele nefavorabile se poate aprecia starea familiei de albine prin ascultarea zumzetului albinelor cu un tub de cauciuc introdus pe urdiniș și vizualizarea foii de control.

Umiditatea excesivă se înlătură prin mutarea stupilor într-un loc însorit pe vatră și îmbunătățirea aerisirii prin asigurarea unui spațiu de 1-2 cm în podișor care va fi acoperit de salteluță;

Pe lângă lucrările efectuate în stupină, interesele apicultorilor în această perioada au în vedere valorificarea produselor apicole obținute, planificarea pe perioada de iarnă a altor lucrări ce țin de pregătirea viitorului sezon apicol cu materiale și echipamente (întreținere, reparare, reformare, achiziție), completarea cunoștințelor prin participarea la cursuri, conferințe apicole, studiu autodidact.


  • Pregătirea stupinelor pentru iarnă este foarte importantă. Prin lucrări specifice și prin administrarea de hrană de calitate, familiile de albine pot traversa cu bine această perioadă a anului.
  • Potrivit datelor statistice ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, România ocupă locul doi în Europa la numărul de familii de albine, după Spania, cu un total de 2,3 milioane. În ceea ce privește producția de miere, România obține aproape 30.000 de tone anul, iar consumul pe cap de locuitor este de 1,2 kg/locuitor.

Laura ZMARANDA

Prețuri derizorii, producții condiționate de schimbările climatice și de hibrizii folosiții în agricultură, importuri de miere la preț de dumping, etichetare care dezavantajează apicultorii români. Sunt ideile principale dintr-o cronologie a falimentării unui sector important, respectiv apicultura.

Vasilică Marino, apicultor din Însurăței, județul Brăila, a spus multe lucruri la obiect și a semnalat niște probleme grave din apicultură pe care, chiar dacă le știu, autoritățile le ignoră.

„Apicultura este nu păguboasă, ci dezastruoasă acum“

Reporter: Aveți 40 de ani de experiență în apicultură și ați fost martor la toate schimbările care au survenit în acest timp. Care este concluzia dvs. legată de evoluția sau involuția apiculturii?

Vasilică Marino: Mă ocup cu apicultura intensivă și dețin o stupină cu 150 de familii. Fac apicultură convențională care nu mai este rentabilă sub nicio formă pentru că prețul mierii este foarte mic și nu o mai ia nimeni. Dacă acum 10 ani spuneam că apicultura este o ramură rentabilă, mierea mergea la export, acum aș fi mult mai rezervat. M-aș abține să spun cuiva acum să investească în apicultură.

Având în vedere că ultimele generații de pesticide care au apărut în agricultură îți distrug stupina, e un dezastru. Asta, coroborat cu prețul mierii, face apicultura nu păguboasă, ci dezastruoasă.  Apicultura, această ramură a economiei, a fost scoasă și din Legea Zootehniei. Una peste alta, nu este nimic de bine.

Rep.: Ce măsuri de sprijin sunt necesare din punctul dvs. de vedere?

VM: Atât timp cât guvernanții nu se uită către noi, să vadă problemele noastre și nu se înclină și în direcția asta, nu e bine. Ei zic că ne dau. Ce ne dau? Ceva pe care îl cumpărăm cu banii noștri și din care decontează prin PNA doar un sfert. Ce măsuri de sprijin aș propune? Practic, nu aș avea nevoie de nimic. Aș vrea să plătesc un impozit mai mare la stat, dar să mă ajute într-adevăr. Să scăpăm de neonicotinoide, să avem contracte prin care să ne ni se plătească mierea la un preț real. Nu aș avea nevoie de nimic altceva, să se dea pomană, ci să se eticheteze miere corect. Nu ca acum, pe surogaturile care vin să scrie miere și dedesubt să scrie din China și non-UE. Măcar atât să facă și chiar m-aș oferi să dau către stat o cotă mai mare decât ceea ce mi se impune acum. Nu am nevoie de pomană, dar să știți că pesticidele, etichetarea făcută așa cum se face acum și importurile de miere ne fac pe noi, apicultorii români, necompetitivi și chiar falimentari. Asta e părerea mea.

Vasilica Marino apicultor

„Mulți apicultori sunt în pragul falimentului“

Rep.: Problemele continuă și când vorbim despre valorificare.

VM: Prețul care se oferă acum pe kilogramul de miere este rușinos, dar pentru că eu asta produc și din asta trăiesc trebuie să vând. La începutul lunii septembrie se ofereau 9,7 lei pe kilogramul de miere polifloră și prețul era în scădere la tei, 11 lei. Prețurile de achiziție ar trebui să fie cel puțin duble ca să putem vorbi despre o minimă rentabilitate, să poți achita facturi și să ai un trai cât de cât decent. Eu am construit o casă, dar din veniturile obținute din apicultura veche, nu din ce se practică acum. Acum mulți apicultori sunt în faliment. Dacă înainte apicultura mergea și așa, iar stupii se dezvoltau de la sine, acum oricât de mult ai investi și oricât de mult ai fi pasionat de apicultură și ai cunoaște meserie vezi că stupina tot nu se dezvoltă. Este atât de multă chimizare și poluare încât ființa asta, care este un vector al sănătății, nu are cum să se dezvolte și să mai facă și producțiile de odinioară. Cine știe apicultură o să îmi dea dreptate.

„Cine ignoră realitatea este răuvoitor sau nu cunoaște situația din teren“

Rep.: Intenționați să vă restrângeți activitatea?

VM: Dacă familiile de albine nu se dezvoltă sunt obligat să le restrâng și să păstrez un nucleu biologic cât mai puternic ca să poată ierna. Am totuși prea multă experiență în spate ca să rămân fără stupi, nu aș putea, dar nu pot să spun că tind către efectivele care sunt în Statele Unite, spre exemplu, unde apicultura este protejată. Anul acesta, în unele zone ale țării a fost dezastru, iar eu sunt la pe linia de plutire. Am obținut în jur de 20 de kilograme la toate sortimentele pe care le-am făcut. Înainte producția asta puteam să o obțin numai de la floarea-soarelui dintr-o singură extracție. Cea mai bună producție am avut-o la floarea-soarelui pentru că am prins niște hibrizi care au fost meliferi. Poți să te duci la floarea-soarelui, să arate frumos, dar nu faci niciun fel de producție de miere. Am avut norocul să mă duc într-o zonă în care hibrizii au înflorit eșalonat. În general, hibrizii de acum rămân înfloriți 10 zile și apoi se usucă, înainte te duceai la floarea-soarelui, era un singur lan de sute de hectare, dar florile rămâneau înflorite cel puțin trei săptămâni. Acum, în 10 zile spargi bobul de sămânță. Asta este realitatea, cine ignoră lucrul ăsta înseamnă că este răuvoitor sau nu cunoaște ce se întâmplă în teren.

Laura ZMARANDA

Puțini tineri mai sunt atrași de apicultură, pentru că anii cu producții bune sunt tot mai puțini, dar când ai norocul să fie moștenire de familie, alte direcții pe care să mergi nu-și au rostul. Pasiunea cere sacrificii, iar fără sacrificii nu poți ajunge să te numești apicultor! Credem în exemple de bune practici și de aceea vă propunem acest articol.

Produsul montan, mențiune de calitate

Ovidiu Dănuț Hura a început cu patru stupi, a mai cumpărat încă câțiva, a înţeles, la 15 ani, că asta vrea să facă şi în prezent are peste 500 familii de albine.

Ovidiu are 26 ani, este din Voitinel, o comună din județul Suceava, şi face apicultură de aproape 10 ani. A trecut cu bine şi prin provocările anului pandemic, deşi ocaziile de a-şi face cunoscute produsele prin târguri au fost mai puţine. A reuşit, cu toate acestea, să vândă aproape întreaga producţie.

„Am început acest business din pasiune și am prins drag de albine. Avem produse din diverse sortimente, fiindcă fac și pastoral, am mai multe locații. Anul acesta am scos pe piață un produs nou, respectiv un făguraș în stare pură construit doar de albină, noi nu am intervenit cu nimic; precum și mierea de mană, un produs din zona de munte complex pentru dieta noastră, care are foarte multe proprietăți (minerale, vitamine, aminoacizi). Inițial, am avut patru familii de albine, actualmente am ajuns la peste 500 de familii de albine, iar împreună cu familia vrem să aducem atât pe masa bucovinenilor, cât și întregii țări produsele noastre montane. Aș dori ca toate produsele noastre locale să nu meargă la export, iar noi, ca români, să încercăm să consumăm produse românești bio, produse montane“, a specificat tânărul apicultor din județul Suceava.

Miere din suflet de floare

Adrian Bejenaru comercializează produse apicole sub brand-ul „Beezum – Miere din Suflet de Floare.“ Apicultorul și-a început afacerea în urmă cu 15 ani, ducând mai departe tradiția începută de bunica sa. Astăzi, Adrian Bejenaru îngrijește 140 de familii de albine în Comănești, județul Bacău.

„Povestea a început acum 15 ani, când am continuat tradiția începută de bunica mea. De mic copil am fost învățat de tatăl meu să am o deosebită grijă de albine și așa am început să iubesc timpul petrecut lângă ele. Cu timpul, am deprins o parte din tainele apiculturii. Pornind de la câteva familii, prin dedicare și pasiune am ajuns să îngrijesc 140 de familii de albine. Ideea Beezum a venit din dorința de a împărtăși cu ceilalți delicioasa miere realizată de albinele noastre. Cu cât am oferit mai multă atenție albinelor, cu atât acestea ne-au răsplătit din belșug cu o miere și mai delicioasă. Ele ne surprind mereu cu inteligența și dedicarea lor, lucru care ne face să le îngrijim și cu mai multă dragoste și, totodată, cu o deosebită atenție“, punctează apicultorul.

Beatrice Alexandra MODIGA

Asociația Crescătorilor de Albine din România a realizat un calendar al lucrărilor realizate în stupină pentru fiecare lună a anului. Astfel, apicultorii aflați la începutul acestei activități își pot organiza mai eficient activitatea printre stupi. În rândurile următoare prezentăm concret etapele lucrărilor pe care apicultorii ar trebui să le realizeze în luna iulie.

Activitatea familiilor de albine se reduce

Odată cu încetarea principalelor culesuri are loc şi o reducere a activității familiilor de albine deoarece, în lipsa surselor nectaro-polenifere, ponta mătcii se reduce ca intensitate, creşterea de trântori, de asemenea, se reduce semnificativ, iar roirea naturală nu mai pune probleme.

Încă din această perioadă încep o serie de griji privind pregătirea rezervelor de hrană și a albinei de iernare. În lipsa culesurilor de întreținere, familiile de albine consumă din rezervele proprii, de aceea apicultorii trebuie să aibă în vedere și în această perioadă deplasarea familiilor de albine la o serie de culesuri care, chiar dacă nu sunt productive, aduc un stimulent natural menținerii la un nivel maxim a pontei mătcii, cu efecte favorabile în perioada următoare.

În prima parte a lunii încă se derulează culesul la floarea-soarelui și, în funcție de hibrid și condițiile pedoclimatice, poate să aducă venituri importante. De menționat că la acest cules are loc ocuparea spațiului de ouat cu miere, rezultatul fiind un blocaj al pontei, cu efecte defavorabile asupra creșterii de noi generații de puiet care să înlocuiască albina uzată. În acest sens, apicultorul trebuie să intervină, introducând rame goale pentru pontă în centrul cuibului.

În continuare, o serie de resurse melifere ar putea fi valorificate: floarea-soarelui târzie, busuiocul de miriște, coriandrul, hrișca, lavanda, lucerna, muștarul alb, pepenele galben, pepenele verde, castraveții, fâneața sau flora spontană alcătuită din cicoare, muștar de câmp, păpădie, iarba șarpelui, menta, isop, jaleș de câmp, limba mielului, rapiță sălbatică, roiniță, salvie de câmp, sulfina, talpa gâștei, trifoi alb, zămoșiță, zburătoare, zmeur.

Ce trebuie să facă apicultorii

Pentru o bună derulare a activității apicole, în această  perioadă se vor avea în vedere următoarele aspecte:

  • se vor continua lucrările de recoltare și extracție a fagurilor cu miere;
  • se va reorganiza cuibul familiilor de albine, lăsând în stupi numai fagurii cu puiet și rezervele aferente. Se va evalua situația acestora, precum și starea de sănătate. Fagurii goi sau cu miere puțină se descăpăcesc şi se așază după diafragmă pentru ca mierea să fie consumată;
  • se va preveni declanșarea furtişagului prin restrângerea cuibului, micșorarea urdinișului și efectuarea de intervenții rapide în familiile de albine, precum şi întărirea familiilor mai slabe, care ar putea fi vulnerabile;
  • în lipsa unor culesuri de întreținere, se vor administra hrăniri stimulente în perioadele lipsite de cules pentru menținerea unor familii cât mai puternice și creșterea albinelor de iernare;
  • se vor întări familiile slabe sau roiurile artificiale formate în lunile anterioare;
  • din această perioadă se poate începe schimbarea mătcilor bătrâne, necorespunzătoare, pentru a avea timp suficient să depună ouă înainte de a întrerupe ouatul pe perioada sezonului inactiv;
  • în cazul unor culesuri târzii (fâneața, floarea-soarelui cu înflorire tardivă), se vor pregăti familiile pentru transport, așa cum am descris în calendarul lunilor anterioare;
  • se vor scoate din stupi fagurii destinați reformei și se va extrage ceara; fagurii de rezervă se vor trata împotriva găselniței;
  • se vor efectua tratamentele medicamentoase, în caz de necesitate. Pentru stabilirea gradului de infestare cu varroa se va folosi foaia de control sau alte metode descrise în literatură;
  • se vor efectua activități de stocare și/sau valorificare a producției obținute;
  • în completarea producției de miere se poate recolta polen (acolo unde există un cules abundent, mai ales în zonele de deal) sau propolis.

Laura ZMARANDA

Stupina Apetrei din satul Topolița, comuna Grumăzești, județul Neamț, este un business de familie care are rădăcini puternice, începând acum patru generații, când în familie a fost adus primul roi de albine. Toate sortimentele de miere sunt certificate ca fiind BIO, ceea ce înseamnă că măsurile de siguranță, normele de protecție a muncii și condițiile de a produce o miere BIO sunt respectate întocmai.

De la stupii primitivi de albine (buduroaie) din podul casei, la aproape 300 familii de albine

„Începuturile apiculturii în familia Apetrei se pierd, așa ca într-o frumoasă poveste străbună“, își începe povestea Apetrei Gheorghe, apicultor în satul Topolița, comuna Grumăzești, județul Neamț. „Mai precis în negurile timpului, deoarece avem date concrete, vizuale ale practicării apiculturii începând din 1935, când bunicul meu s-a întors din stagiul militar de doi ani, fiind născut în 1903. Tatăl bunicului meu a avut și el stupi primitivi de albine (buduroaie) pe care iarna îi urca în podul casei, după ce pe cei mai grei îi omora cu pucioasă pentru a le stoarce mierea pe care o ducea în iarmaroc în covată. Actuala Stupină Apetrei a luat ființă acum 29 de ani, continuând practic activitatea tatălui meu, plecat dintre noi la vârsta de 54 ani, mult prea devreme. Eu am rămas să am grijă de albine la numai 18 ani, la finalul clasei a XII-a. Din fericire am continuat și prin a-mi face studiile superioare, terminând Facultatea de Biologie, preluând tradiția familiei atât în formarea universitară, cât și în apicultură. Am reînceput cu îngrijirea albinelor în 1998, având o stupină formată din 16 familii, câte mai rămăseseră între timp. Acum îngrijim aproape 300 familii de albine, efectivul de stupi fiind mai mare vara și mai mic primăvara. Toată familia muncește la albine, fiecare dintre noi având roluri bine definite.“

Acreditați în apicultura ecologică cu sortimente de miere rare

Pentru că piața mierii în România și nu numai este extrem de imprevizibilă, Apetrei Gheorghe a decis să încerce producerea unor sortimente de miere mai rare, sortimente care nu sunt ușor de produs, dar care îl pot identifica și individualiza pe piață.

„Producem astfel: miere de zmeur sălbatic, miere de cireș și păpădie, miere de mană de brad, miere de zburătoare, miere de salcâm, fâneață sau miere de tei. Bine de menționat este că suntem acreditați în apicultura ecologică încă din anul 2010. Anul trecut, producția a fost medie, însă anul acesta premisele nu sunt foarte grozave, albinele suferind din cauza fluctuațiilor de temperatură și a primăverii foarte reci, precum și din cauza dezvoltării foarte puternice a unui parazit, o căpușă care transmite la rândul ei câteva viroze“, specifică apicultorul nemțean.

Piața de desfacere în România este una în evoluție. Sunt încă probleme legate de educația consumatorilor pentru a alege drept alternativă dulce mierea și nu zahărul, precum și puterea scăzută de cumpărare a românilor în comparație cu țările vestice, adaugă apicultorul din județul Neamț.

stupina Apetrei

„Consumul mediu de miere pe cap de locuitor în România abia ajunge la 10% din consumul mediu de miere per cap de locuitor în Germania, spre exemplu. Cel mai greu este faptul că trebuie să concurăm din punctul de vedere al prețurilor cu surogatele de miere produse în țări precum China, care au o tehnologie de falsificare extrem de performantă. Costul unui asemenea surogat, vândut doar cu denumirea de miere, este de aproximativ 40% din costul de producție pe care îl avem noi, pentru un produs superior și sănătos. Fără o experiență în spate și stând la mâna procesatorilor este greu ca apicultura în România să fie rentabilă. Vor rezista doar cei care își diversifică producția, îngrijesc albinele din pasiune și care pot susține în asemenea momente cheltuielile, având și alte venituri.“

casetă

„Drept planuri de viitor, aș putea spune că îmi doresc să diversific încă o dată producția, astfel încât să mă adresez unei noi categorii de nișă din rândul cumpărătorilor, să continui cu accentul pus pe calitate și nu pe cantitate. Alte mici idei încă nu pot fi spuse pentru că îmi doresc să reușesc să le pun mai întâi în practică! Cititorilor le spun să stea aproape și vor afla în curând despre ce este vorba!“, încheie apicultorul Apetrei Gheorghe Apetrei.

Beatrice Alexandra MODIGA

„Voi prezenta o posibilitate de formare a unui roi artificial, cu mult puiet căpăcit dintr-o familie de albine. Suntem după culesul de la salcâm, care anul acesta nu a mers bine. La momentul actual ne aflăm într-un gol de cules. Dacă lucrăm mai mult în familia de albine ar exista risc de furtișag și atunci am ales să formez roiul fără căutarea mătcii, asigurând selectarea albinelor din roi prin gratia izolatoare în corpul în care voi forma roiul respectiv. Metoda este simplă, o practic de mulți ani, iar rezultatele sunt bune. Munca este restrânsă, iar riscul de furtișag este mic. În cazul famiilor cu gratii izolatoare este foarte simplu de format roiul. Într-o primă fază, preluăm fagurii cu puiet pentru roi, iar trecerea către corpul nou se face foarte simplu. Acolo unde există un larvar, acesta este preluat în corpul nou pentru că sunt interesat să atrag multe albine tinere, doici, în noul roi.

Scuturăm fagurele ca să nu avem matca și periem pentru că urmează să facem tratamentul cu acid formic, prin pensulare. Iau din această familie trei faguri. După preluarea lor, nu mai există riscul ca această familie să intre în frigurile roitului. Există o probabilitate și un risc foarte mari de a transfera în noua unitate biologică cea mai mare parte a paraziților din familiile de albine. Vom introduce doi faguri artificiali la hrănit în familia de unde am preluat puietul. Trebuie să lucrăm destul de repede, nu mai căutăm matca. În lipsa culesului, albinele sunt mult mai iritate. Voi introduce tot aici și o diafragmă pentru că este posibil ca, după ce luăm albina în noua unitate biologică, să întoarcem puietul în familia de bază. Asta hotărăsc apicultorii. Punem gratia în stupul din care am preluat puietul și putem începe tratamentul în noua unitate biologică. Vom folosi o formulă cu 42% acid formic.

Se lucrează cu masca, ochelari de protecție și mănuși. În sezonul activ, cea mai mare parte din paraziții varroa sunt în puietul de trântor, cca 70-80% din paraziți, iar în cadrul puietului 70-80% poate fi puiet de trântor. De aceea, este foarte important când facem aceste tratamente să pensulăm foarte bine cu acid formic puietul de trântor. Nu o să tai puietul de trântor, iar apicultorii se vor întreba de ce. Intenționez să folosesc acest puiet de trântor pentru extracte proteice și făină proteică din puiet trântor, tehnologie pe care o voi prezenta curând. Timpul pentru a aduce la zero populația de paraziți este foarte scurt. Insistăm cu pensularea pe puietul de trântor. Facem tratamentul ținând cont de următorul fapt. Un decimetru pătrat de puiet pe ambele fețe are 800 de celule. Când am preluat acest puiet dintr-o familie de albine, am preluat practic 16 decimetri de pătrați. Asta înseamnă la o pontă de 1.500 de ouă pe zi.

Dacă nu aș face acest tratament, acest roi ar porni la start cu o cantitate mare de paraziți. Această cantitate se dublează la 4-5 săptămâni. Dacă la început avea 200-300 de paraziți, luna viitoare va avea 600, iar peste două luni va avea 1.200 de paraziți. De aceea, este important să facem acest tratament pe puiet de fiecare dată când formăm roiuri sau transferăm faguri.

Operațiunea de pensulare este simplă și sigură și cu 45%, la cât am redus concentrația de substanță, riscurile sunt minore atât pentru albinele care vin în contact cu produsul, cât și pentru apicultor. Căpăcelul se va impregna și va prelua din cantitatea de substanță care să asigure moartea a practic 100% din paraziți, în următoarele două-trei zile de la realizarea tratamentului Întreaga populație de paraziți varroa din acești faguri va muri, dar trebuie să facem și tratamentul albinei din roiul nou format. În stadiul actual, lângă cei trei faguri preluați, mai adăugăm un fagure cu miere. Apoi luăm corpul cu unitatea nou formată și o punem peste familia de albine din care am preluat fagurii. Matca din stupul de unde i-am preluat este separată prin gratii separatoare, deci nu are cum să ajungă în unitatea biologică nou formată. În familiile unde nu avem gratii separatoare între cuib și corpul de strânsură punem două gratii izolatoare, astfel încât, dacă matca este sus, să nu poată ajunge. În situația prezentată de mine nu este nevoie. Punem doar catul la loc și unitatea nou formată va prelua albine. În felul acesta am format un roi artificial.

Pentru că avem acel procent de paraziți varroa pe albină înainte de a pleca cu roiul sau imediat ce ajungem pe vatra unde va rămâne roiul nou tratăm albina cu acid oxalic cu 4,2% concentrație, maximum 5 ml pe ambele fețe. Pentru familia de albine putem face tratamentul cu seringa sau cel mai simplu cu Varachet forte. Cu o zi înainte de formarea roiului, tratăm albina și atunci, la formarea noii unități biologice, nu mai este nevoie de tratament suplimentar.“

Laura ZMARANDA

Faptul că mai mult de 70% din alimentele pe care le punem pe masă zilnic au legătură cu polenizarea realizată de albine este probabil o informație puțin cunoscută, de aceea Sergey Petrov, un inginer aerospațial pasionat de rezolvarea problemelor complexe, și Vladimir Vasilev, un antreprenor în serie cu o foarte bună capacitate de a înțelege clienții, au pus în 2015 bazele unui proiect numit Pollenity. Acesta are o extensie și în România. Pollenity România este o platformă care poate fi accesată de apicultori și de consumatorii de miere. Chintesența proiectului este de a proiecta, dezvolta și implementa soluții inovatoare pentru a asigura hrană generațiilor viitoare.

2.000 de clienți primesc lunar miere

Echipa proiectului are în prezent 20 de membri, dar probabil că până în 2024 numărul lor va crește până la 50 de oameni. Misiunea echipei Pollenity România este conservarea albinelor (au fost create dispozitive care permit apicultorilor să monitorizeze și să mențină starea de sănătate și un nivel optim de productivitate a albinelor) și realizarea unei conexiuni directe între apicultori și consumatori. Unul dintre conceptele implementate în acest sens este „Adoptă un stup“, un proiect prin care se creează transparență și trasabilitate cu ajutorul tehnologiei. Astfel, încrederea consumatorilor de miere în apicultori va crește, iar aceștia din urmă sunt plătiți corect pentru serviciile lor și au suficient timp să se concentreze pe grijă față de albine. Practic, programul „Adoptă un stup“ utilizează puterea comerțului electronic modern pentru a crea o punte de legătură între producători și consumatori. Cum funcționează această platformă electronică? Apicultorii locali sunt promovați pe platformă și furnizează produse echipei Pollenity. „Adopția unui stup înseamnă că decideți să sprijiniți direct un apicultor. Trebuie doar să-l alegeți pe cel care vă place cel mai mult și veți începe să primiți lunar un pachet de miere din mierea pe care acesta o produce. Veți crea o legătură cu ei și chiar veți avea ocazia să îi vizitați și să vă educați familia mai mult despre rolul albinelor în ecosistem. Mai departe, noi ne ocupăm de tot: ne asigurăm că selectăm cei mai buni apicultori, analizăm mierea într-un laborator, o ambalăm în conformitate cu toate standardele alimentare și o trimitem la ușa dvs. cu o amprentă de carbon cât mai mică posibil.“

Menținerea și dezvoltarea biodiversității, un alt avantaj al programului

Prin adopția unui stup practic se asigură conservarea și protecția a peste 60.000 de albine. În plus, prin înscrierea în programul „Adoptă un Stup“ implicarea are conotații multiple și în egală măsură la fel de importante. Prin protejarea albinelor, oamenii contribuie la menținerea și chiar dezvoltarea biodiversității din diferite regiuni și, implicit, la creșterea populației de albine din România.

Potrivit informațiilor de pe platformă, „în ultimii 15 ani, aproape 40% dintre acestea au dispărut la nivel mondial și, în fiecare an, apicultorii europeni suferă pierderi din ce în ce mai mari din cauza infestărilor, a pierderii biodiversității și a prețurilor inechitabile ale mierii.“ Până în prezent, mai mult de 25.000 de persoane au consumat miere din stupii apicultorilor de pe platformă, peste 2.000 de consumatori primesc miere lunar, iar aproximativ 200 de corporații au folosit oportunitatea de a promova mierea sănătoasă pentru angajații lor ca înlocuitor al zahărului.

„Am decis să valorificăm potențialul comerțului electronic, tehnologia inovatoare și bunele practici de afaceri pentru a crea o soluție avantajoasă pentru ambele părți. Apicultorii sunt plătiți în mod echitabil, consumatorii beneficiază de caracteristicile sănătoase ale mierii, iar noi toți putem fi fericiți că asigurăm polenizarea pentru agricultură și pentru ecosistemul nostru într-un mod transparent și avantajos.“

„Inspirația noastră izvorăște din dorința de a readuce echilibrul în ecosistem. Albinele de miere locuiesc pe planeta noastră de aproximativ 3,5 milioane de ani și, de atunci, au fost o parte inseparabilă a naturii.“


  • Calitatea mierii furnizate de apicultor este testată prin analize de laborator care arată dacă aceasta îndeplinește toate criteriile impuse și dacă este produsă de apicultorul în cauză.
  • În fiecare lună este livrată acasă cantitatea de miere conform abonamentului „Adoptă un stup“. Livrarea este gratuită și se realizează în fiecare lună, în termen de 6 zile lucrătoare de la data comenzii. Borcanele au o capacitate de 450 g. În funcție de pachetul ales, veți primi unul, 2 sau 3 borcane pe lună.
  • Albinele polenizează zilnic mii de flori și plante și de multe ori este dificil să realizăm acest lucru pentru că este aproape invizibil pentru noi. Tehnologia Pollenity, bazată pe senzori cu care sunt dotați apicultorii, permite crearea unui raport al efectului pozitiv al coloniei de albine în regiunea stupului.

Laura ZMARANDA

Ștefan Ungureanu este un tânăr antreprenor din Scobinți, județul Iași, care se ocupă de creșterea albinelor. A investit 40.000 de euro, fonduri nerambursabile obținute de la AFIR, într-un proiect apicol pentru dezvoltarea nucleului de rase autohtone (mătci) și modernizarea fermei.

Mulți tineri apicultori din Iași aleg albina românească, numită și „albina din Carpați“, o rasă autohtonă care s-a adaptat foarte bine condițiilor climatice din România. Unul dintre aceștia este și Ștefan, care a ales această rasă de albine deoarece este rezistentă la boli și are o productivitate mare, având și un temperament prietenos.

Producție de 4-6 tone miere/sezon

Tânărul ieșean administrează o fermă apicolă cu un efectiv de aproximativ 200 de familii de albine.

apicultor

„Pasiunea pentru apicultură a fost moștenită de la tatăl meu, ocupându-ne și în prezent împreună de această activitate. Apicultura nu este un bussines ușor, necesită multă muncă și timp și doar cei care sunt pasionați pot ajunge și la rezultate. Am accesat fonduri europene în valoare de 40.000 de euro, care m-au ajutat să-mi dezvolt exploatația apicolă la standarde europene, prin achiziția de echipamente moderne de extracție a mierii, lăzi apicole și mătci autohtone pentru o productivitate bună. În medie, într-o stupină de 200 de familii de albine, poți obține producții între 4-6 tone miere/sezon, dar în acest domeniu ești strict condiționat de condițiile meteorologice. Sortimentele pe care le valorificăm sunt mierea de salcâm, tei, rapiță și polifloră. Recomand acest domeniu doar persoanelor care sunt iubitoare de aceste mici vietăți și pasionați de tot ce îți pot oferi ele“, ne mărturisește Ștefan Claudiu Ungureanu, tânărul apicultor ieșean.

apicultura miere

Banii i-a accesat în Submăsura 6.1

Sute de afaceri au fost deschise în mediul rural cu ajutorul fondurilor europene obținute în cadrul acestei submăsuri. În ultimii ani a crescut interesul ieșenilor pentru dezvoltarea unor afaceri în domeniul apicol. Unii dintre aceștia sunt apicultori cu tradiție, cum este și situația lui Ștefan Claudiu, alții se apucă din pasiune, iar apoi transformă totul într-o afacere de succes.

Beatrice Alexandra MODIGA

Apicultura... Sau despre o pasiune devenită afacere profitabilă pentru un tânăr apicultor vasluian. Suntem bucuroși să putem oferi exemple de bune practici, de tineri care reușesc să depășească obstacolele, să aibă o viziune și să-și dezvolte afaceri de succes. Sorin Băbîi este un tânăr apicultor din satul Cepești, comuna Bogdănița, județul Vaslui, care a moștenit această pasiune de la tatăl lui.

A început cu 5 stupi în urmă cu 14 ani și an de an s-a ridicat prin investițiile proprii, ajungând în 2022 la 220 stupi. Cum a fost începutul, ce probleme întâmpină, aflăm în materialul realizat la stupina tânărului. „Am început acest business în urmă cu 14 ani, cu un număr de 5 familii primite de la tatăl meu și, ușor-ușor, an de an, am crescut efectivul, ajungând astăzi la un număr de 220 familii de albine. Tot profitul scos l-am reinvestit în stupină, în modernizarea ei și ușurarea muncii mele. Este o afacere de familie, lucrez împreună cu soția, iar venitul nostru e din această afacere, facem totul cu iubire față de albine. Chiar să nu mai pot obține venit, tot nu m-aș putea desprinde de ele“, specifică apicultorul vasluian.

2022 a fost un an prost din punctul de vedere al comercializării

Sorin a rămas cu 3 tone de miere de salcâm pe stoc deoarece nu a avut unde să o vândă.

„2022 este un an greu și pentru apicultură. Avem mierea pe stoc, nu am reușit să o vindem din cauza prețului mic și a lipsei de cerere. Prețul mierii de albine a scăzut cu 10 lei pe kilogram angro. La momentul actual, familiile de albine sunt bine datorită și vremii de afară“, adaugă vasluianul.

apicultori Vaslui

„Urmează să hrănim familiile luna aceasta cu turte din miere naturală din stupină. Pot spune că nu este o muncă ușoară lucrul cu albinele, dar în același timp este frumos atât timp cât faci totul din pasiune și cu drag. Așteptările sunt minime, nu cred să se mai reglementeze piața mierii la noi în țară, totuși speranța moare ultima, sperăm să ne fie și nouă apreciate munca și calitatea produselor. Așteptăm un an mai bun, din toate punctele de vedere. Recomand acest domeniu, dar în același timp cred că tot ce contează este să iubești ceea ce faci și să îți placă lucrul în stupină, altfel nu cred că poți reuși“, încheie Sorin Băbîi, apicultor din satul Cepești, comuna Bogdănița, județul Vaslui.

Războiul din Ucraina a afectat și producția de miere

2022 a fost un an nu tocmai bun pentru producătorii autohtoni. S-a înregistrat o producție cu minimum 40% mai mică decât în anul precedent. Unii apicultori susțin că producția a fost chiar și cu 60% mai mică. Trei au fost motivele care pot explică recolta slabă: războiul din Ucraina, criza economică și seceta. Urmarea: producția limitată a dus la prețuri mai mari.

Prețul mierii de albine este influențat de conflictul din Ucraina, principalul producător din Europa. Apicultorii români spun că producția din țară vecină a scăzut semnificativ de la declanșarea războiului.

Beatrice Alexandra MODIGA

Viața albinelor este una extrem de interesantă și de complexă pe timpul iernii. Apicultorii verifică modul în care decurge iernarea acestor insecte incredibile, dar fără a deschide stupul. Supravegherea se face doar prin controlul auditiv și prin examinarea resturilor de pe fundul stupilor. În continuare, vă dezvăluim metodele prin care se realizează acestea pentru o familie de albine.

Intensitatea zumzetului produs de albine arată starea familiilor

Pentru controlul auditiv este nevoie de un tub de cauciuc lung de 1-2 metri. Unul dintre capetele acestuia se introduce prin urdiniș în interiorul stupului, iar celălalt se ţine în dreptul urechii. De asemenea, se poate folosi și un stetoscop medical. Intensitatea zumzetului produs de albine arată starea familiilor. Un zumzet uniform şi moderat arată că familia este în stare bună, în timp ce un bâzâit mai puternic arată că familia este în suferință. Bâzâitul prelung şi plângător, repetat în mai multe zile consecutive, arată că familia a pierdut matca. Un zumzet foarte slab, însoțit de un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor, indică lipsa proviziilor de hrană. Atunci trebuie verificată greutatea stupului, ridicându-l uşor din spate de pe suportul său și cântărindu-l. În cazul în care zumzetul este extrem de slab sau nu se mai aude se va ciocăni uşor în peretele stupului. Dacă albinele răspund printr-un bâzâit puternic, care însă încetează imediat, înseamnă că familia iernează în condiţii bune, dacă nu se aude niciun zgomot se poate ca familia să nu fi supravieţuit.

Examinarea resturilor de pe fundul stupilor

Scoaterea periodică a resturilor de pe fundul stupilor se realizează folosind o tijă metalică îndoită la un capăt şi înfăşurată în tifon sau vată pentru a nu face zgomot. Numărul mare de albine moarte denotă îmbolnăvirea familiei ori faptul că s-a intrat în iarnă cu un număr prea mare de albine bătrâne şi uzate. De asemenea, dacă se găsesc albine mucegăite trebuie să știm că umiditatea este prea ridicată în stup. Prezenţa albinelor decapitate, a resturilor-fărâmituri de faguri şi a unor excremente, înseamnă că acolo au pătruns şoareci.

Dacă se găsesc albine cu abdomenul umflat înseamnă că hrana a fost de calitate inferioară sau familia s-a îmbolnăvit de diaree. Prezența cristalelor de miere indică cristalizarea mierii în faguri. Apicultorii trebuie să țină cont și de faptul că examinarea resturilor de pe fundul stupilor și controlul auditiv se efectuează lunar în prima jumătate a iernii, numai la familiile slabe şi la cele care au provizii de hrană la limită. În a doua jumătate a iernii se realizează la toate familiile, la interval de 10 zile sau săptămânal.

Fixarea fagurilor artificiali

Fagurii artificiali sunt folii de ceară de cea mai bună calitate pe care sunt imprimate, cu ajutorul unor prese speciale, bazele viitoarelor celule de albine lucrătoare. Aceste folii se fixează în interiorul ramelor pe un schelet de sârmă întins în prealabil. Când sunt introduse, albinele alungesc pereţii alveolelor imprimate mecanic prin surplusul de ceară rezultat din fasonarea acestora, apoi propria lor secreție („solzii“ de ceară de pe abdomen), construind fagurii cunoscuți, cu adâncimea şi forma cunoscută a celulelor.

Avantajele utilizării fagurilor artificiali:

– sunt mai rezistenți în timpul extragerii mierii, dar și în timpul transportului stupilor în pastoral datorită scheletului de sârmă întins în prealabil;

– albinele sunt obligate să construiască faguri în care predomină celule de albine lucrătoare şi nu celule de trântor. Albinele au mai mult timp pentru culesul nectarului.

Este interzisă confecționarea fagurilor artificiali în instalații improvizate deoarece nu se asigură sterilizarea cerii la temperatura de 120EC, existând astfel riscul vehiculării unor boli grave ale puietului (loca americană).

Sârma utilizată pentru însârmarea ramelor trebuie să fie galvanizată (pentru a nu se oxida, depreciind fagurele), subțire, cu diametrul de 0,4-0,5 mm. Sârmele se întind longitudinal, în patru şiruri la rama stupului multietajat şi în cinci şiruri la rama stupului orizontal. Sârmele se întind foarte bine pentru ca fagurele artificial să nu se deformeze din cauza temperaturii ridicate din stup. Foaia de fagure artificial trebuie poziționată în aşa fel încât, după lipirea ei de sârme, să rămână o distanţă de 2-3 mm între marginile laterale ale acesteia şi spetezele laterale ale ramei şi 5-10 mm între marginea inferioară şi speteaza inferioară a ramei. Rolul acestora este de a permite dilatarea fagurelui artificial din cauza temperaturii ridicate din stup, evitându-se ondularea lui, fapt care ar cauza construirea de către albine a unor faguri cu defecte. După tăierea foii de fagure la dimensiunile corespunzătoare, se îndoaie marginea superioară pe o lățime de 1 cm. Această margine va fi lipită de speteaza superioară a ramei, exact pe mijlocul acesteia, utilizându-se tăvălugul apicol sau dalta, încălzite în apă care fierbe.


Pentru a evita zgomotul, scândura de zbor şi urdinişul se curăță de gheaţă şi zăpadă cu o tijă metalică încălzită. Dacă în timpul iernii sunt zăpezi mari care acoperă parțial sau total stupii, nu este recomandată înlăturarea imediată deoarece zăpada afânată permite accesul aerului în stupi, constituind în acelaşi timp un bun strat termoizolator.


Pe toată durata iernii se va urmări zilnic ca familiile de albine să nu fie deranjate de păsări de curte, ciocănitori sau alți dăunători, să nu se producă zgomote diverse şi trepidaţii în apropierea stupinei.


Este necesară îndepărtarea zăpezii imediat ce începe să se topească deoarece crusta de zăpadă întărită ce se formează împiedică accesul aerului şi pătrunde umiditatea.

Anca LĂPUȘNEANU

Cine spune despre miere că este falsificată trebuie să probeze ce spune prin analize pentru că aceste teorii sunt în defavoarea apicultorilor și a consumatorilor, este de părere dr. ing. Adrian Siceanu, președintele Societății Române de Apiterapie. Afirmația potrivit cărei hrana albinelor ar avea un raport fructoză-glucoză mai mare de 1,3 și că s-ar putea falsifica mierea cu ea este greșită, spune acesta. În susținerea celor declarate acesta a făcut propriile experimente, iar efortul său este parte a unui demers mai amplu prin care domnia sa cere schimbarea stas-ului mierii de salcâm.

Toate tipurile de miere cristalizează la un moment dat

Adrian Siceanu a făcut experimente pe trei probe-etalon, respectiv sirop de zahăr trecut prin gușa albinei și hidrolizat de porumb cu 45% fructoză.

„Am făcut analizele la două laboratoare, la Universitatea din Cluj, la doamna Otilia Bobiș și în Republica Moldova, iar rezultatul a fost același. Raportul fructoză-glucoză din aceste hrăniri este de 1,2, așadar, chiar dacă albinele ar fi hrănite cu așa ceva, nu ar rezulta miere contrafăcută de salcâm. Un alt aspect este cel legat de cristalizare. Atunci când mierea este recoltată este fluidă, transparentă, dar la un moment dat toate tipurile de miere cristalizează. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că albinele iau dubla moleculă de zaharoză din nectar, iar în transformarea ei în miere îi adaugă salivă cu fermenți zaharolitici. Acești fermenți încep să scindeze dubla moleculă de zaharoză în fructoză și glucoză, în zaharuri simple, direct asimilabile. Practic, de aceea mierea este un medicament extraordinar pentru că albinele fac munca cea mai grea, adică digestia. Pentru albine reprezintă hrană predigerată, iar noi suntem beneficiarii uzurii lor. Albina care transformă acest nectar în miere se uzează și moare repede. Albinele de peste iarnă, în schimb, consumă mierea predigerată care lasă foarte puține reziduuri, trăiește până la șase luni.“ Potrivit dlui Siceanu, mierea polifloră are, în general, un raport fructoză-glucoză de 1,1 până în 1,3. Aceste tipuri de mieri se numesc suprasaturate. La un raport fructoză-glucoză de 1,1 sau 1,2 soluția este suprasaturată. „În cazul acesta, glucoza este un zahar cu solubilitate scăzută și cristalizabil, iar fructoza este un zahăr cu o solubilitate foarte mare și atunci diferența este foarte mică. Acele câteva procente în favoarea zaharozei saturează mierea și, practic, în orice produs saturat la un moment dat acel excedent de glucoză începe să formeze muguri de cristalizare. Prima oară mierea devine tulbură, iar în două-trei săptămâni este cristalizată. Mierea de salcâm este un produs subsaturat pentru că fructoza din ea este un zahăr foarte solubil și, ca atare, rămâne necristalizată foarte mult timp. La raportul 1,5 sau 1,6 poate să stea un an sau chiar mai mult necristalizată.“

se poate falsifica mierea

„Secretul“ mierii limpezi și fluide din supermarketuri

Interlocutorul nostru a mai lămurit un aspect important, cel al mierii de pe rafturile supermarketulurilor care rămâne foarte mult timp fluidă.

„În România nu se practică acest lucru, dar în apicultura comercială din China, SUA, Germania, pentru ca mierea să rămână limpede și fluidă vreme îndelungată pe raft, este pasteurizată. De regulă, este pasteurizată la 70 de grade Celsius și răcită rapid. Nu se degradează partea enzimatică, dar riscul de cristalizare este parțial rezolvat. Mai există un lucru care favorizează cristalizarea, respectiv mișcarea browniană a firișoarelor de polen. Acestea se mișcă în timp pentru că au greutate specifică diferită. Această mișcare browniană contribuie și ea la reducerea acestei cristalizări. Prin pasteurizare se distrug toate cristalele, iar prin ultrafiltrarea mierii se scoate orice urmă de polen și nu mai are loc mișcarea browniană.“

În demersul său de schimbare a stasului mierii de salcâm, dr. ing. Siceanu spune că a discutat cu multe laboratoare și instituții, iar propunerea domniei sale este demararea unui proiect de cercetare care să clarifice toate aceste aspecte.

„Eu am început timid aceste experimente pe niște etaloane. Ar trebui ca Ministerul Agriculturii, Academia de Științe Agricole și Silvice să introducă cât de repede într-un program tematic un astfel de proiect prin care să se facă metode standardizate de studiu ale acestor aspecte. Am putea să monitorizăm principalele bazine de salcâm din România. Ce am câștiga? Am ști exact de unde vin polenurile, dar și de ce procentul de polen este mai mic în unele cazuri. În miere se găsesc 10-15 tipuri de polen din diferite specii florale abordate. Vom găsi astfel polenuri specifice unei anumite zone, șez, deal, munte. Astfel am putea dezvolta un alt segment, acela al mierii cu o anumită origine geografică, și am adăuga și mai multă valoare mierii. Ar trebui gândite programe pentru interesul apicultorului.“


  • „Ar trebui gândite programe pentru interesul apicultorului.“
  • „ Cine spune că există miere falsificată trebuie să probeze prin analize pentru că aceste teorii sunt în defavoarea apicultorilor și a consumatorilor.“
  • „Am putea dezvolta segmentul mierii cu o anumită origine geografică și am adăuga și mai multă valoare acestui produs.“

Laura ZMARANDA

Răzvan Coman, reprezentant al Asociației Crescătorilor de Albine din România, ne-a vorbit de curând despre situația apicultorilor români, despre măsurile de sprijin pentru aceștia, dar mai ales despre problemele urgente pentru care trebuie găsite soluții.

Numărul apicultorilor care au accesat PNA a crescut

Singurele măsuri de sprijin de care se beneficiază apicultura sunt Programele Naționale Apicole. În funcție de numărul de albine din țara respectivă, Uniunea Europeană alocă o anumită sumă pentru PNA. România, cu aportul ei de familii de albine, beneficiază doi ani de cca 10 milioane de euro anual.

„Până acum doi ani erau alocate 6 milioane de euro. Asta nu presupune achiziția de hrană decât în cazul stupinelor de multiplicare și de elită. Cred că în viitor va trebui să ne aplecăm un pic mai mult asupra întregii populații de albine. Programul presupune câteva măsuri, și anume achiziția de material biologic, unelte, medicamente pentru tratamente, achiziția de remorci pentru realizarea pastoralului (în funcție de numărul cererilor depuse la APIA), reprezentanții instituției le comunică apicultorilor cât din costul total al unei remorci li se decontează, echipamente pentru procesarea mierii și măsuri prin intermediul cărora se acordă sprijin financiar pentru promovare evenimentelor apicole. Mai sunt și Măsurile 6.1 și 6.3 care asigură un sprijin financiar mai substanțial, dar din nefericire acestea sunt accesate mai puțin, probabil din cauza faptului că sunt adresate în mod special tinerilor fermieri. Din punctul de vedere al PNA-ului, numărul de familii de albine care accesează acest program este de cca 700.000. Cert este că această cifră a mai crescut față de acum doi sau trei ani. Probabil datorită faptului că s-au diversificat măsurile.“

Prețurile de dumping, o problemă foarte serioasă

În ceea ce privește piața mierii, în anii precedenți în care producția de miere la nivelul țării și al Uniunii Europene a fost mică prețul a crescut tocmai pentru că nu a fost ofertă. Anul acesta, când cel puțin în România producția a ajuns la 40-45%, aparențele au fost că totuși s-a produs miere ca într-un an normal și atunci primul impact a fost de scădere a prețului de valorificare, spune Răzvan Coman.

„În momentul de față prețul mierii este destul de scăzut. Nu vreau să mă gândesc la faptul că există stocuri de miere și acestea nu pot rezista ani întregi. Un alt aspect este cel al importurilor de miere în Uniunea Europeană. Sunt foarte multe țări din uniune care au de suferit din cauza acestui factor pentru că ele produc mai multă miere decât consumă. Este cazul Ungariei, Bulgariei, Sloveniei și al țării noastre. România, într-un an normal, exportă aproape jumătate din producție. Cu toate astea, importăm miere la prețuri de dumping.“

Asta determină prețuri mici în piață și restrângerea activității apicultorilor români, completează reprezentantul ACA. Tot domnia sa ne-a semnalat un alt aspect important legat de importurile de miere. Potrivit acestuia, analizele ce trebuie realizate pentru a depista substanțele din miere sunt foarte amănunțite și, implicit, costisitoare.

„La nivelul Uniunii Europene, din cunoștințele mele, aceste analize se fac aleatoriu, undeva la 4% din ce intră în spațiul Uniunii. Lucrul acesta nu este ok pentru că noi, apicultorii români, facem analize mierii, nu exagerez, pe 30 de pagini în care sunt analizate și 30 de substanțe, iar costurile acestor analize nu sunt mici deloc. Acest lucru se aplică și în cazul exporturilor de miere românească.“

Trasabilitatea, următoarea prioritate a Uniunii Europene

La nivel de politică internă, în urmă cu trei ani, după discuții purtate aproape cinci ani, în Legea apiculturii au apărut două articole în care se prevede explicit faptul că pe etichetă trebuie să apară țările de unde provine mierea obținută prin cupajare. O să vedeți pe etichetă miere provenită din China, Ucraina, uneori chiar și 8-9 țări sunt menționate.

„Ce nu s-a reușit atunci a fost și trecerea procentului de miere provenită din alte țări. În 2017, când te luptai practic cu morile de vânt, am avut cel mai elocvent exemplu. Prețul unui borcan de un kilogram de miere pe raft era mai mic decât prețul de achiziție al mierii poliflore angro în România. O analiză succintă și rapidă îți dovedea că în acel borcan nu avea cum să fie mai mult de 16-17% miere românească. Dacă treceai de acel procent, practic prețul creștea. La nivelul Uniunii Europene sunt în acest moment discuții cu privire la câteva modificări ale directivei mierii, dar care se bazează mai mult pe trasabilitate. Se speră ca astfel să se realizeze un control mai mare asupra deteriorării mierii și a falsurilor.“


  • În anul 2021 România avea cca 2 milioane de familii de albine.
  • „Discutam cu Peter Kozmus, vicepreședintele Apimondia, și îmi spunea că în Slovenia programele introduse în școli au dus la o creștere a consumului de miere produsă intern la aproape 90%. Lucrurile acestea sunt cu bătaie lungă, nu de la un an la altul. Rezultatele privind promovarea mierii se văd în timp, dar trebuie să conștientizăm acest lucru și să educăm consumatorii, mai ales copiii, cu privire la beneficiile consumului de produse apicole“ – Răzvan Coman, reprezentant ACA.

Laura Zmaranda

Unul dintre studiile de amploare desfășurate în cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură din București a avut ca temă stabilirea modificărilor suvernite la nivelul aripilor albinelor ca urmare a hibridizării acestora. Revenim în atenția dvs. cu informații ale studiului întreprins de dr. ing. Adrian Siceanu, dr. ing Eliza Căuia, dr.ing. Gabriela Oana Vișan și prof univ. Adam Tofliski (Universitatea de Agricultură Cracovia).

„La ora actuală, legislația apicolă (Legea 383/2013) prevede protecția rasei locale A.m. carpatica și reglementează programul de ameliorare și de autorizare pentru creșterea mătcilor cu scop comercial. Potrivit acestei legislații, introducerea albinelor din afara țării este sub controlul statului. Cu toate acestea, chiar și în aceste condiții, în ultimii ani s-ar fi putut introduce nelegal albine din alte rase sau hibrizi interrasiali, ca și în alte țări.

Ca urmare, scopul acestui studiu a fost acela de a verifica dacă în ultimele patru decenii configurația nervurii aripilor la albinele din România

s-a modificat. Astfel, am investigat modificările temporale ale aripii în cele două subpopulații separate de Munții Carpați, aceștia reprezentând o barieră geografică semnificativă. Este posibil ca introducerea de albine din populații din afara țării să fi afectat populația locală, iar nervura aripii în probele studiate să prezinte unele modificări care au survenit de-a lungul timpului. În acest sens, este de așteptat ca cele două subpopulații separate de Munții Carpați să devină, în timp, mai asemănătoare între ele. În plus, prin acest studiu s-a avut în vedere și studierea modului în care nervura aripilor a fost influențată de temperaturile anuale deoarece prin studii anterioare s-a elaborat teoria conform căreia climatul joacă un rol mai important în modelarea variației geografice a albinelor din România față de barierele geografice.

În cercetările efectuate am analizat 6.498 aripi de albine lucrătoare, reprezentând 197 de probe. Din acestea, 166 probe (5.287 aripi) au fost recoltate din familii de albine, iar 31 probe (1.211 aripi) de pe flori. Suprafața studiată a fost împărțită de-a lungul celui mai înalt lanț muntos al Munților Carpați, în cele două areale de interes: intracarpatic (n = 88), în partea de nord-vest și extracarpatic (n = 109), în partea de sud și de est a țării. Studiul cuprinde probe colectate în perioada 1982-2019. Probele colectate între anii 1982-1997 au fost obținute din colecția de specimene utilizate pentru morfometrie clasică, conservate în cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură din București. Aceste probe au constat în aripi anterioare, montate între lame microscopice în mediu uscat. Fiecare lamă cu probe reprezintă o probă recoltată dintr-o familie de albine. În medie, numărul de aripi pe fiecare probă din probele colectate în perioada 1982-1997 a fost de 34.2. Probele colectate în 2016 (de către autorii E.C., A.S., G.O.V. și D.C.) au fost obținute de la apicultori, din familii de albine, și au constat în albine lucrătoare conservate în alcool etilic 96%. Din aceste probe s-au prelevat și măsurat în medie 28.1 aripi/familia de albine. Probele de albine lucrătoare recoltate în 2019 (de către autorul A.T.) au fost obținute prin colectare de pe flori, fiind păstrate în alcool. Din aceste probe s-au analizat în medie 39.1 aripi per probă. Aceste probe au fost colectate din diferite locuri, aflate la distanță de minimum 10 km unul față de altul. Probele colectate de pe flori au constat în albine ce proveneau cel mai probabil din mai mult de o familie de albine sau o stupină. Aceste probe au fost colectate vara, de aceea rezultatele ar putea fi întrucâtva afectate de activitatea de transport al familiilor de albine în pastoral.

În funcție de anul de colectare, probele au fost împărțite în două grupe: probele colectate înainte de anul 2000 (între anii 1982 și 1997) și probe colectate după 2000 (din anii 2016 și 2019). Anul 2000 a fost ales ca referință pentru a împărți grupele în mărimi apropiate. Acest reper temporal coincide și cu o serie de schimbări politice care au condus la aderarea României la UE, la intensificarea circulației și comerțului, având probabil un impact mai mare asupra populației de albine. Mărimea grupelor de probe de albine provenind din perioada de dinainte și de după anul 2000 a fost de 102, respectiv 95.

Au fost analizate 4 grupe de areale în corelație cu perioada de colectare a probelor: arealul intra- carpatic/înainte de anul 2000 (n = 52), arealul intracarpatic/după anul 2000 (n = 36), arealul extracarpatic/înainte de anul 2000 (n = 50) și arealul extra-carpatic/după anul 2000 (n = 59).

aripa albina C

Imaginile cu aripi au fost realizate cu ajutorul unei camere foto conectată USB, echipată cu lentile de 25 mm (FL-CC2514-2M, Ricoh). Rezoluția imaginilor a fost de 2.400 dpi. Aripile au fost măsurate în conformitate cu metodologia morfometriei geometrice. Pe fiecare imagine a aripii s-au identificat 19 repere prin utilizarea programului informatic IdentiFly.

aripa albina hibrid

Fiecare reper este descris prin două coordonate care dau 38 de variabile. Coordonatele reperelor au fost aliniate prin analiza generalizată Procrustes din programul MorphoJ 1.06. Apoi, coordonatele aliniate au  fost supuse analizei componentelor principale pentru a obține 34 de scoruri PC, care au constituit «forma aripii». Mărimea aripii a fost măsurată ca logaritm natural al mărimii centroidului. Mărimea centroidului a fost calculată ca rădăcina pătrată a sumei distanțelor pătrate dintre centrul aripii și reperele sale.

Latitudinea, longitudinea și temperatura medie anuală au fost determinate pentru fiecare locație de proveniență a aripilor. Temperaturile medii lunare la o rezoluție spațială de 30 s au fost calculate ca medie pentru a calcula temperatura anuală utilizată în analize. Datele privind coordonatele reperelor au fost calculate ca medie a probei (familia de albine) sau locațiilor (în cazul probelor de albine colectate de pe flori). Forma aripilor a fost comparată între areale/perioadă folosind analiza multivariată a varianței (MANOVA). Relațiile dintre forma aripii și altitudine, latitudine, longitudine și temperaturile anuale au fost analizate folosind regresia multivariată.

Relațiile dintre două variabile univariate (de exemplu temperatura și latitudinea) au fost analizate cu ajutorul corelației Pearson. Mărimea aripii și indicele cubital au fost comparate între grupele studiate folosind analiza de varianță (ANOVA). Diferențele între grupe (areal/perioadă), incluzând și comparația cu cele două referințe – rasele învecinate A.m. carnica și A.m. macedonica, au fost analizate utilizând analiza canonică (CVA).“

Laura ZMARANDA

Revenim asupra unui subiect foarte important, și anume păstrarea în rasă pură a albinei românești. În rândurile următoare prezentăm concluziile studiului „Modificări temporale la nivelul nervurii aripilor în populația de albine melifere din România“, ai cărui autori sunt dr. ing Adrian Siiceanu, dr. ing. Eliza Căuia, dr. ing Gabriela Oana Vișan de la ICDA București și prof. univ. Adam Tofliski (Universitatea de Agricultură din Cracovia).

„Majoritatea studiilor privind modificările albinelor care au survenit de-a lungul timpului au fost efectuate în afara arealului lor de origine. Aceste studii au vizat în principal schimbările legate de înlocuirea albinelor europene cu albinele africanizate invazive pe continentele americane sau au raportat unele diferențe existente între diverse sușe de albine utilizate de crescătorii de mătci din SUA. Unele studii care au evaluat frecvența alozimelor arată că nu s-au detectat diferențe semnificative pe perioade de câțiva ani. În alte studii, care au avut ca scop secvențierea întregului genom, s-au detectat diferențe clare la nivel temporal. În insulele Azore, de exemplu, unde albinele au fost introduse probabil de către colonizatori, s-au pus în evidență modificări în compoziția haplotipului mitocondrial între albinele din diverse insule. În unele dintre acestea a existat o influență sporită a populațiilor de albine din linia filogenetică C. În legătură cu modificările identificate la nivel temporal în populațiile de albine din Europa continentală există puține informații. Unul dintre aceste studii, bazat pe secvențierea întregului genom a unor specimene muzeale și contemporane, a avut ca scop evaluarea diversității genetice a rasei A. m. mellifera în Elveția. Din acest studiu, totuși, nu a fost posibil să se estimeze gradul de amestecare a raselor non-native deoarece eșantioanele din populația contemporană au fost alcătuite din indivizi selectați, cu un grad mare de asemănare cu rasa locală. Cu toate acestea, în combinație cu un alt studiu și având în vedere o eșantionare randomizată s-a putut estima că în Elveția gradul de amestecare a raselor a crescut de la 4,5-9,1%, înainte de 1959, la 31-60%, în 2016. De asemenea, într-un alt studiu s-a observat că, în timp, albinele din Malta sunt mai puțin asemănătoare cu albinele din linia filogenetică A, fiind mai apropiate de cele din linia C.

Studiile privind modificările temporale sunt deosebit de interesante atunci când implică granițele dintre două subpopulații sau ecotipuri. O astfel de situație există în România, unde Munții Carpați formează o barieră naturală între populația intracarpatică din nord-vest și cea extracarpatică din restul țării. În prima jumătate a secolului XX s-au cercetat o serie de diferențe între diferitele populații de albine din România. Albinele din România sunt distincte de albinele din țările învecinate, așa că au fost desemnate ca rasă separată – Apis mellifera carpatica. Cu toate acestea, Ruttner a sugerat că în arealul intracarpatic din Romania albinele ar aparține rasei A. m. carnica, iar în arealul extracarpatic ar aparține rasei A. m. macedonica. Studiile mai vechi cu privire la rasa autohtonă A. m. carpatica s-au concentrat în special pe mărimea aripii și pe indicele cubital (care reprezintă raportul dintre lungimea a două nervuri ale celulei cubitale a aripii). Mai târziu au apărut și studii pe ADN mitocondrial, microsateliți și polimorfism uninucleotidic. A. m. carpatica aparține liniei filogenetice C și poate fi identificată utilizând metode moleculare. Această rasă diferă de alte rase nu doar prin morfologie, dar și prin fiziologie și comportament. În studiul de față am utilizat metoda de morfometrie geometrică a aripii albinelor prin evaluări asupra configurației nervurii aripii ca amprentă de rasă deoarece este o metodă sigură de identificare a raselor la albine și nu necesită echipament sofisticat, putând fi aplicată chiar și de apicultori. Mai mult, această metodă nu presupune o manoperă complexă, așa cum presupune morfometria clasică care se bazează pe un număr mare de măsurători pe multe aripi. Albina românească reprezintă o populație utilizată de apicultorii locali, se pare, încă din Antichitate, apicultura fiind o ocupație importantă și documentată din Evul Mediu. Chiar și între cel de-al Doilea Război Mondial și 1989, când România era izolată de alte țări, apicultura a continuat să se dezvolte pe baza albinei locale, susținută și de Asociația Crescătorilor de Albine din România, prin infrastructura sa de cercetare și producție. Concepte precum conservarea albinei locale și interzicerea importului sunt mai vechi în România. Pe baza florei melifere și a condițiilor climatice existente în România, tot în sprijinul protecției albinei locale s-au desemnat mai multe ecotipuri locale. Pentru conservarea și ameliorarea rasei s-a instituit un program național de protecție și creștere a albinei autohtone, iar importul de albine din alte rase a fost controlat de stat prin autorizație ministerială, așa cum reiese din unele documente elaborate de Mârza în anii 1965, 1968, 1970. În condițiile de limitare a călătoriilor, dar și existenței unor controale vamale stricte în acea perioadă, importurile de albine au fost mult scăzute ca intensitate în comparație cu alte țări din vestul și chiar din estul Europei. Ca urmare, pentru o perioadă lungă de timp, creșterea și schimbul de material biologic ca și activitatea de transport la culesuri au fost limitate la spațiul din interiorul granițelor, fiind practicate în toată țara, inclusiv între cele două zone – intra și extracarpatice. La ora actuală, transportul în pastoral este practicat pe scară largă de până la 30-40% dintre apicultorii din Romania; aceștia transportă familiile de albine la diferite culesuri chiar și până la 600 km de vatra permanentă, în interiorul țării. Apicultura intensivă este practicată în toată țara, cu excepția unor zone mai înalte din Munții Carpați sau mai izolate și se bazează în mod special pe albina locală. Majoritatea apicultorilor români consideră că albina locală este cea mai potrivită pentru a practica apicultura și înțeleg necesitatea protecției rasei.“

Laura ZMARANDA

Păstrarea Apis Mellifera în rasă pură trebuie să fie o prioritate pentru că vorbim despre o albină cu caracteristici unice. Aceasta a fost concluzia discuției purtate acum ceva vreme cu dr. ing. Eliza Căuia (ICDA-București) și dr. ing Adrian Siiceanu. Pentru a confirma importanța acestui lucru, cei doi oameni de știință, împreună cu alți doi cercetători, Adam Tofilski și prof. ing Gabriela Oana Vișan, au întreprins un studiu care să arate nivelul de hibridizare a Apis Melifera. În rândurile următoare redăm din cercetările lor.

„Albina meliferă (Apis mellifera) este o specie importantă din punct de vedere ecologic și economic, care oferă servicii de polenizare sistemelor naturale și agricole. Biodiversitatea albinei este pusă în pericol de importul în masă al mătcilor. În multe regiuni este neclar modul cum au fost afectate populațiile locale prin hibridizarea dintre rase și nu sunt multe informații despre schimbările apărute în timp. În România, în mod natural se găsește A. m. carpatica, iar unele studii arată că există și două subpopulații separate de Munții Carpați. În acest studiu am investigat modificările apărute la nivelul nervurii aripilor la albina românească în ultimele patru decenii. Am constatat că în populația contemporană există încă diferențe clare între subpopulațiile intra și extracarpatice, ceea ce indică faptul că variabilitatea naturală a albinelor din România se află încă într-o stare bună de conservare. De asemenea, am identificat diferențe semnificative între albinele colectate înainte de și după anul 2000. Modificările observate sunt cel mai probabil cauzate de încrucișarea dintre albinele autohtone și cele din afara țării, introduse sporadic de către apicultori. Pentru a susține conservarea și monitorizarea albinei locale am dezvoltat o metodă care să-i faciliteze identificarea. Albinele melifere (Apis mellifera) sunt polenizatori importanți pentru plantele cultivate și cele din flora spontană. Distribuția naturală a albinelor melifere cuprinde teritorii vaste, între Scandinavia în emisfera nordică și Capul Bunei Speranțe în emisfera sudică și din Portugalia (în vest) până în China (în est). În arealul lor de origine și evoluție s-au identificat peste 20 de rase naturale (geografice) [2, 3, 4, 5, 6], care sunt grupate în 4-6 linii evolutive. În general, este acceptat faptul că anumite rase sunt în pericol de supraviețuire ca urmare a fenomenului de hibridizare. Acest fenomen este, în principal, rezultatul importului de rase din afara arealului de origine (este vorba în special de rasele A. m. carnica, A. m. ligustica și hibrizi ai acestora) și al înmulțirii intensive a acestora prin creșterea și difuzarea de mătci. Hibridizarea introgresivă cauzată de introducerea de albine din alte rase este o problemă serioasă deoarece împerecherea naturală nu poate fi controlată de apicultori. Împerecherea are loc în locurile de adunare a trântorilor, unde se adună mătci și trântori de pe areale relativ mari, în mai multe zboruri de împerechere cu până la 28 de trântori (în medie 17). În consecință, o familie de albine din altă rasă poate produce hibrizi cu familiile de albine locale, gestionate de apicultori sau din fondul genetic din afara stupinelor (cuiburi sălbatice), în arealul său de împerechere de până la 15 km. Această problemă este una stringentă, în special în Europa, unde există o densitate mare, apicultura fiind una intensivă, iar populațiile de albine sălbatice, negestionate de om, sunt relativ mici.

În multe zone din Europa există problema hibridizării dintre rasele locale și cele non-locale. Prin urmare, comunitatea științifică pledează în mod constant pentru conservarea diverselor resurse genetice ale albinelor adaptate la nivel local deoarece probabilitatea de a supraviețui în prezența diferiților factori de stres este mai mare în cazul raselor și ecotipurilor adaptate local. Acest lucru este deosebit de important pentru activitățile de ameliorare, în special având în vedere principiul de conservare prin Monitorizarea hibridizării între rasele endemice și non-endemice este vitală pentru protecția raselor și a ecotipurilor locale. Este important să știm nu numai dacă hibridizarea este prezentă, dar și cât de repede progresează. Din păcate, există foarte puține informații despre dinamica hibridizării. Chiar dacă s-au monitorizat în mod repetat de-a lungul timpului aceleași areale geografice, trebuie menționat că metodologia diferă foarte mult între studii. Studiile mai vechi s-au bazat adesea pe aspecte ce țin de morfologie, în timp ce studiile mai noi se bazează din ce în ce mai mult pe markeri moleculari. Chiar dacă, prin diverse abordări, se detectează o anumită hibridizare, este dificil de tras concluzia dacă nivelul de introgresie a genelor străine progresează sau nu.“

Laura ZMARANDA

Ing. Ioan Fetea- „Uniunea Europeană și guvernanții ar trebui să protejeze producția de miere“    

Recent, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură din București a fost organizată, la propunerea Asociației Crescătorilor de Albine în parteneriat cu reprezentanți ai ambasadei Sloveniei și Muzeul Antipa, Ziua Mondială a Albinei.

„Interdicția de a avea albine în București trebuie corectată“

Marian Pătrașcu, președinte al Asociației Crescătorilor de Albine din România, filiala București/Ilfov a declarat: „În 2018 am aflat cu bucurie că ziua de 20 mai a fost hotărâtă de Organizația Națiunilor Unite ca fiind Ziua Mondială a Albinei. Atunci filiala noastră, București/Ilfov, împreună cu Asociația Crescătorilor de Albine din România și ambasada Sloveniei, a organizat acest eveniment. Ne-am bucurat, a fost o reușită. Acum suntem la a IV- a ediție, desfășurată sub sloganul „Albina Unește“. Oamenii iubesc albina și vrem ca toți să conștientizeze că albinele sunt prietenii noștri. Fără albine nu ar fi viață. De aceea trebuie să încercăm să protejăm și să salvăm albina. În București avem chiar și o echipă de voluntari care răspunde prompt la solicitările legate de albine adresate de populație, dar și de poliția locală, instituțiile de situații de urgență, primării. Voluntarii încearcă întotdeauna să răspundă solicitărilor autorităților, adică să ridice acele albine care puneau în pericol viața oamenilor. În acest moment suntem singura capitală din Europa care are interdicția de a crește albine. Ceea ce ne bucură este că albinele nu știu acest lucru, altfel Bucureștiul ar risca să fie un oraș fără flori deoarece polenizarea albinelor este foarte importantă. Noi credem că această interdicție trebuie să fie corectată cât mai urgent. Albinele nu sunt o amenințare pentru populație și, cum spuneam noi, putem să gestionăm aceste situații. Apicultorii sunt pregătiți și știu cum să reacționeze. Fenomenul de înroire sau de înmulțire nu trebuie să ne sperie, trebuie doar să sunăm autoritățile.“  

Un membru nou implicat în organizarea evenimentului este directorul Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“, cercet. Șt. Gr. I Luis Ovidiu POPA. Acesta consideră că implicarea mai multor instituții în astfel de evenimente ar ajuta la educarea noii generații și la formarea unei relații de prietenie cu natura. „Muzeul Antipa s-a implicat de anul acesta în desfășurarea evenimentului Ziua Mondială a Albinei. Am avut deja un prim eveniment la muzeul Antipa unde a fost demarat un proiect în care vrem să expunem stupi de diferite forme din diferite țări. Prin acest mod consider că vom ajuta noua generație să cunoască albina mai bine, să înțeleagă rolul ei în natură,“ a menționat directorul muzeului. 

România, a doua putere europeană la producția de miere

România este una dintre țările apreciate pentru producția de miere despre care se spune că este una dintre cele mai bune și de calitate. România este astăzi considerată a doua putere europeană la producția de miere. Președintele Asociației Crescătorilor de Albine, ing. Ioan Fetea a precizat: „Mierea din România încă este de calitate. Spun «încă» deoarece această globalizare economică, aceste schimburi foarte rapide de produse apicole intercontinentale și aici mă refer nu doar la cele din Europa ci și la cele din America, China ne afectează într-un mod negativ. În sensul că mierea din alte regiuni intră pe piață la prețuri mult mai reduse și astfel ne obligă și pe noi să valorificăm produsele apicole la prețuri mici. Astfel, valorificarea nu mai este atât de rentabilă, deși este vorba de o miere de calitate. Este adevărat că România a devenit a doua putere europeană la producție, dar asta înseamnă niște eforturi deosebite din partea apicultorilor. Și aici mă refer  și la faptul că apicultorii sunt nevoiți să plece cu stupii prin țară cu mijloace de transport nu tocmai economice și în aceste cheltuielile sunt mai mari și implicit și prețurile de valorificare. Din punctul meu de vedere, Uniunea Europeană și guvernanții ar trebui să protejeze într-un fel producția autohtonă din orice domeniu, dar în mod special pe cea de miere pentru că vorbim despre un produs deficitar pe piața mondială. Dacă nu mă înșel, mierea constituie aprox. 1% din totalul îndulcitorilor la nivel mondial. Există așadar perspective de dezvoltare sub aspect cantitativ al segmentului de producere a mierii și produselor apicole. Dar există și un mare semn de întrebare legat de modul în care România își asigură autoconsumul. În prezent exportăm aproape jumătate din producție și nu consumăm decât jumătate din ce rămâne în țară, dar, în același timp, importăm din țări extracomunitare 20 – 30 % din producția de miere. Aceste produse importate nu întotdeauna au cea mai bună calitate, sunt valorificate la prețuri foarte reduse și din cauza asta apicultorul român are de pierdut“, a conchis președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România.

Liliana POSTICA

Pe scara evoluţiei, diferenţa între Homo sapiens şi Apis mellifera  este aşa de mare încât în tratamentul albinelor nu putem folosi decât medicamente alopate care combat fie agentul patogen, fie neutralizează tulburările din organismul albinei produse de acest agent. Nu putem folosi nici tehnicile homeopate sau de fizioterapie, placebo sau alte tehnici imaginate de-a lungul timpului de mintea omenească (descântece, incantaţii, hipnoză etc.) deoarece sunt fără efect.

De ce este ineficientă combaterea bolilor la albine

Semnalele de alarmă lansate în diferite locuri de pe glob de asociaţii apicole, organizații sau asociaţii ecologiste, fie chiar de autorităţi, se aud din ce în ce mai des – „albinele sunt în pericol“, „albinele sunt vitale pentru oameni, pentru economie, pentru planetă“. Printre cauzele care generează declinul coloniilor de abine este incriminată şi lipsa medicamentelor pentru acest domeniu. În consecință, lipsa lor sau interzicerea folosirii în tratamentul albinelor a medicamentelor folosite în medicina umană sau veterinară la alte specii pe motiv că lasă reziduuri în miere a făcut posibilă comercializarea unor produse neautorizate, eliberate fără prescripţie medicală sau pur şi simplu achiziţionate de pe piaţa neagră. În apicultură folosim de regulă produse industriale tipizate sau specialităţi farmaceutice cu o formulă precisă, cu o acţiune bine stabilită și comercializate pe baza autorizării lor de către Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar.

În cazul albinelor, de cele mai multe ori se folosesc „preventiv“ sucuri, decocturi şi extracte din plante fără să fie dozate și fără să fi fost făcute în prealabil experimente care să arate modul lor de acțiune. În afară de acestea se mai folosesc fel de fel de produse sau substanţe ineficiente, uzate moral sau folosite cu alte scopuri în medicină sau agricultură, produse considerate de unii „medicamente“ sau, mai grav, „remedii universale“. Lipsa medicamentelor, dar şi administrarea în mod empiric a unor produse neînregistrate la Autoritatea pentru Controlul Medicamentelor au condus la o combatere impropie şi ineficientă a bolilor la albine, cu consecinţe imprevizibile dintre cele mai grave. Din cauza unor tratamente empirice, nu numai eu, care de-a lungul timpului, datorită profesiei, am coordonat anchete epizootologice şi am investigat eficienţa unor tratamente, dar şi foarte mulți apicultori s-au confruntat cu accidente sau cu reacţii adverse.

Tehnica farmaceutică a renunţat parţial la soluţiile extractive

Ceaiurile (infuziile decocturile) au fost folosite din vechime în tratamentul diferitelor afecţiuni. Dar, încă din secolul al XIX-lea, datorită progreselor înregistrate în medicină se renunță parţial la ele și rămân în terapie doar ca adjuvanţi, ca suplimente nutritive sau ca placebo. O cană cu un pliculeț de ceai poate fi benefică unui om de 80 de kg, dar aceeași cantitate administrată primăvara unei colonii de albine care, de regulă, cântărește sub 1 kg poate însemna un conţinut mult prea mare de alcaloizi sau principii necunoscute din plante pe kg/corp (o albină cântăreşte în jur de 80 mg). Așadar, vorbim despre faptul că efectele unui conținut de zeci de ori mai mare, atunci când folosim pentru prepararea infuziei un pliculeţ, sau de sute de ori mai mare când folosim necântărit un mănunchi de plante, pot fi foarte grave în cazul albinelor.

Extractele (alcoolice sau apoase) din plante sau sucurile din ceapă și usturoi conţin zeci de componente al căror mod de acţiune nu îl cunoaștem şi care nu pot fi dozate. În plus, conţinutul ridicat de substanţe volatile poate imprima un gust şi un miros neplăcut mierii. Într-un amestec de plante întâlnim sute de principii active pe care metabolismul albinei melifere nu le poate folosi și din această cauză tehnica farmaceutică a renunţat parţial la soluţiile extractive în favoarea substanţelor pure. Considerăm aceste produse suplimente alimentare? Albina se hrănește cu altceva, așa că de ce să le adăugăm în hrana energetică? Avem nevoie de balast sau de substanţe nedigerabile care încarcă intestinul gros al albinei mai ales pe timpul iernii? Nu.

Antibioticele ar trebui prescrise în baza unei antibiograme

Tratamentele cu antibiotice efectuate în scop profilactic în colonia de albine reprezintă o agresiune şi determină poluarea cu reziduuri a produselor apicole şi stări de intoxicaţie subclinice sau cronice în colonia de albine. De regulă, folosirea antibioticelor în tratamentul bolilor la albine suprimă sau maschează semnele clinice fără a putea eradica boala, creează antibiorezistenţă şi lasă reziduuri în miere. În medicina umană şi veterinară antibioticele se prescriu în urma unui diagnostic cert şi pe bază de antibiogramă. Acest lucru trebuie făcut şi în combaterea bolilor la albine şi, în plus, avem nevoie de strategii de combatere bine puse la punct pentru a nu lăsa reziduuri în produsele apicole.

În tratamentul albinelor melifere au apărut și efecte adverse ori s-au produs intoxicații. Insecticidele folosite în horticultură conţin adjuvanţi chimici (agenţi de înmuiere, de emulsionare, de fixare, antigel etc.) care ușurează combaterea acarienilor, dar care contaminează produsele apicole. Subdozarea sau supradozarea pot provoca rezistenţă la acaricid şi pierderi de albine și nu putem ignora toxicitatea acestora în timp. Cercetări recente au demonstrat că amitrazul (substanţa activă din vatrachet) rămâne în corpul gras al albinei atât timp cât trăieşte aceasta (vezi LA nr. 40 p22). La fel de gravă este şi imitarea sau contrafacerea unor produse aflate pe piaţă (protofil), fără a se cunoaşte exact compoziţia sau tehnogia de fabricaţie.

Medicamentele veterinare specifice combaterii bolilor la albine trebuie să fie utilizate corect şi să fie monitorizate efectele adverse. Este nevoie să cunoaștem proprietăţile produsului medicamentos, modul lui de acţiune la nivel celular şi/sau subcelular, având la bază experimente în acest sens. Hotărâtor pentru utilizarea unui medicament este efectul său terapeutic şi cât de bine este tolerat de albine.

Utilizarea medicamentelor trebuie redusă la minim

În procedeele de autorizare şi înregistrare a medicamentelor se verifică, pe lângă compatibilitate, şi pericolul pe care îl reprezintă produsele de origine animală pentru consumator. Produsele melifere sunt produse naturale faţă de care consumatorul are cerinţe extrem de mari, de aceea utilizarea medicamentelor trebuie bine gândită şi redusă la minimum. Cheltuielile făcute cu metode biotehnice de combatere sau cu substanţe naturale sunt răsplătite printr-un preţ corespunzător al produselor apicole „bio“.

Deoarece mijloacele de combatere de care dispunem la această oră nu ne permit să acționăm la întâmplare nu putem trata preventiv fără un diagnostic cert şi nici nu putem folosi în exces substanţe chimice antiparazitare deoarece comunitatea europeană controlează din ce în ce mai amănunțit reziduurile din miere. Acțiunile de combatere trebuie să aibă ca țintă întreaga structură parazitară, iar la baza lor trebuie să stea cunoașterea întregii încărcături parazitare (starea de sănătate a stupinei). Trebuie să apreciem medicamentul, fără a-l considera însă panaceu universal. Trebuie să-i cunoaştem proprietăţile şi să ne gândim bine înainte de a-l folosi deoarece poate fi armă cu două tăişuri.

Pentru a obţine un medicament, pe lângă o muncă laborioasă de mare complexitate în care sunt angrenate echipe întregi de chimişti, farmacologi, toxicologi, clinicieni etc., sunt necesare după aceea numeroase studii de specialitate concepute în urma experimentării, studii care stau la baza autorizării. Pentru toate acestea sunt necesare fonduri considerabile.

Din cauză că albina este considerată de mulţi agenţi economici o specie minoră, neaducătoare de profit, marile firme de medicamente nu sunt interesate de obţinerea şi lansarea pe piaţă a unor produse necesare apiculturii. De aici necesitatea ca formele asociative atât la nivel național, cât şi internaţional (comunitate europeană) să ceară autorităţilor sprijinirea unor programe de cercetare în această direcţie.

Formula chimică a medicamentelor aflate pe piaţă este cunoscută, la fel și proprietăţile terapeutice, indicaţiile şi contraindicaţiile. De asemenea, medicamentele sunt testate pentru a stabili riscurile potenţiale asupra organismelor vii (mutagenitatea, teratogenitatea etc.) şi a mediului, li se fac teste de siguranţă şi de eficacitate, sunt supravegheate în teren pentru evetualele intoxicaţii sau efecte adverse care trebuie raportate obligatoriu la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi la Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar.


  • Avem nevoie de o piaţă de desfacere a medicamentelor pentru albine care să fie sub supravegherea autorităţilor şi a asociaţiilor profesionale, iar prepararea, controlul şi conservarea produselor medicamentoase trebuie să se facă la nivelul cerinţelor contemporane.
  • Pentru a ţine bolile albinelor sub control avem nevoie de medicamente veterinare specifice, prescrise de medici veterinari specializaţi în patologie apicolă care trebuie să se asigure că acestea sunt utilizate corect, folosind strategii de combatere nepoluante şi care trebuie să monitorizeze eventuale efecte adverse.
  • Tratamentul medicamentos trebuie asociat cu măsuri de împiedicare a răspândirii agentului infecţios şi de stimulare cu hrană proteică și glucidică a albinelor în vederea menținerii puterii biologice a coloniei.

Dr. Gh. Dobre — Romapis

Crearea unei noi rase de albine  sau a unui hibrid superproductiv care să nu țină cont de realitățile social-economice și climatice, de șanse și de hazard, de modul de coexistență, de interesele dintre agricultura tradițională, ecologică și de interesele celei industriale este o utopie.

În România, după propriile constatări, mai mult de 2/3 sunt stupine mici și mijlocii care, de regulă, nu fac stupărit pastoral. Micile stupine staționare, cu albine din ecotipul local, adaptate la condițiile de climă și floră din habitatul respectiv, asigură biodiversitatea zonei prin polenizarea plantelor entomofile. Marile ferme apicole care fac stupărit pastoral pe distanțe mari, preocupate economic de o producție cât mai mare de miere, nu sunt interesate să mențină în producție ecotipul local. Micile stupine, crescătoare a ecotipului local, trebuie, pentru producerea de regine, să-și selecționeze și să-și înmulțească coloniile care răspund cel mai bine cerințelor locale (selecție în interiorul populației).

Pentru a gestiona numeroasele riscuri cu care ne confruntăm trebuie să avem o altă abordare a tehnologiilor apicole și să nu le amestecăm pe cele intensive, profesioniste, care au la bază profitul și pun în pericol menținerea și supraviețuirea albinei locale cu tehnologia apicolă naturală, darwiniană, a apicultorilor amatori care asigură biodiversitatea.

Producția de regine în propria stupină este vitală pentru micul apicultor pentru a evita roirea necontrolată și a face o înmulțire dirijată. Un avantaj de necontestat este posibilitatea apicultorului de a transforma în mai puțin de un sezon (câteva luni) – prin schimbarea mătcii – o colonie necorespunzătoare într-o colonie puternică și productivă.

Pentru a scădea presiunea infecțioasă trebuie să luăm roiul din colonia-mama fără rame, așa cum pleacă în mod natural și să-l introducem în stup pe rame noi. Albina meliferă nu este domesticită, este numai adaptată. Evoluția și dezvoltarea acesteia într-un anumit areal (dispersia trântorilor, împerecherea în natură și roirea necontrolată) nu sunt decât parțial sub controlul omului.

Lăsând în urmă ramele – din care a eclozat puiet –, cu puiet și ramele cu miere și păstură scădem presiunea infecțioasă asupra roiului, lăsând în vechiul stup acarienii din celulele cu puiet, sporii de locă, de nosema sau alți dăunători și agenți infecțioși.

Apicultura darwiniană, naturală, care se integrează respectând albinele și folosindu-le în scopuri practice, mi se pare o modalitate bună de a fi păstrători responsabili ai acestor mici creaturi, insectele cele mai apropiate de om și cele mai folositoare.

Activitățile și comportamentul albinei lucrătoare se concentrează asupra procurării de rezerve și acumulării lor în faguri. Pentru a avea miere de calitate nu trebuie să extragem miere din cuib. Pentru recoltă trebuie să folosim caturi și gratie Hanneman. Dacă nu vrem să compromitem brandul miere românească nu trebuie să admitem în jurul nostru apicultori care falsifică produsele stupului sau nu respectă condiții minime de igienă.

În noul PNA (Program Apicol Național) apicultorii sunt sprijiniți, printre altele, pentru a deconta medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei, precum şi prin acordarea unor resurse financiare formelor asociative apicole legal constituite pentru consultanță în apicultură și pentru organizarea de cursuri de perfecționare. Acestea sunt măsuri imperios necesare pentru o apicultură performantă. Ca apicultori trebuie să ne adaptăm la cerințele actuale, să ne documentăm din cât mai multe surse și să promovăm adevărul științific pentru a nu face muncă în zadar.

Dr. Gh. DOBRE – Romapis

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti