Peste 648 milioane euro autorizate la plata finală în cadrul Campaniei 2022
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Subventii APIA
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 5 – 23 decembrie, a autorizat la plata finală pentru anul de cerere 2022 peste 92,35% din totalul beneficiarilor eligibili, respectiv 723.574 fermieri, cu suma totală de 648.774.044 euro, din care:
- 592.578.795 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
- 46.819.646 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
- 9.375.603 euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).
Reamintim că plățile pentru schemele finanțate din FEGA și FEADR se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9490 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Asigurăm fermierii că vom continua efectuarea plăților aferente Campaniei 2022 în același ritm susținut, astfel încât toți beneficiarii să primească în timp util banii cuveniți.
Articole înrudite
-
APIA primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru motorină
-
AFIR a finanțat cu fonduri europene din FEADR peste 2.400 de proiecte de utilitate publică în mediul rural
-
APIA: Schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2023
-
APIA reamintește beneficiarilor M1 - Microgranturi în domeniul agroalimentar, că se apropie termenul scadent pentru încărcarea în sistemul informatic
-
APIA a dat startul plăților în avans pentru Campania 2022
-
APIA efectuează plata ajutorului excepțional acordat producătorilor agricoli din sectorul vegetal
-
APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 26 milioane lei pentru crescătorii de animale
-
APIA primește Cereri de solicitare a ajutorului excepțional acordat producătorilor agricoli, crescători de animale din sectoarele suin și avicol
-
APIA: Acordarea plăților în avans - Campania 2022
-
Peste 1,4 milioane lei plătiți de APIA pentru sectorul creșterii animalelor
Articole recente - Lumea Satului
- Plăți de peste 276 milioane de euro efectuate către beneficiarii FEADR, transmise spre decontare Comisiei Europene
- Clubul Fermierilor Români susține poziția Ministrului Agriculturii la Consiliul AGRI-FISH din Bruxelles privind măsurile necesare imediate de compensarea a pierderilor fermierilor est-europeni ca urmare a importurilor de cereale și oleaginoase din Uc
- RALF 7: Cei mai buni fermieri europeni vin la București, pe 25 și 26 mai
- Hibrizii de floarea-soarelui Pioneer®, performanță și stabilitate demonstrate
- Cine ar trebui să susțină financiar construirea unui brand național de țară al vinului?
- Pactul verde (II)
- Planul Național Strategic, pe înțelesul tuturor fermierilor
- ZURGĂLĂII DE LA BRUXELLES
- AFIR: Baza de date cu echipamente, mașini și utilaje va cuprinde doar elemente conforme cerințelor de mediu
- Serele hidroponice, capabile să îndeplinească cele mai diverse cerințe de producție