abonament lumea satului

update 21 Nov 2017

APIA: 590,24 milioane euro avansul aferent Campaniei 2017

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că suma totală autorizată la plată, reprezentând avans aferent Campaniei 2017, este de 590,24 milioane euro pentru un număr de 594.393 fermieri care au depus Cerere unică de plată.

Se precizează că 416,92 milioane euro s-au plătit din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar diferența de 173,32 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național.

Reamintim că plăţile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:

  • 4,5993 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 29.09.2017 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 329/05 din 30.09.2017, pentru plăţile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);
  • 4,5390 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 12.2016 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 491/01 din 31.12.2016, pentru plăţile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

Articole înrudite

Articole recente - Lumea Satului