APIA a prelungit termenul pentru depunerea cereilor de sprijin pentru „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor“
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Subventii APIA
Agenţia de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că sesiunea de depunere a Cererile de sprijin pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, aferentă Măsurii 15 „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, SubMăsura 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvomediu” din cadrul PNDR 2014 – 2020, se prelungește până la data de 15 iunie 2017, ora 17.00.
Depunerea Cererii de Sprijin se realizează pe suport de hârtie la Centrele Județene sau al Municipiului Bucureşti al APIA. Aceasta va fi însoţită de avizul Gărzii Forestiere și de documentele specificate în Ghidul solicitantului.
Solicitantul sprijinului financiar trebuie să îndeplinească condițiile de eligibilitate și criteriile specifice prevăzute în schema de ajutor de stat și detaliate în Ghidul Solicitantului.
Alocarea financiară pentru sesiunea 01/2017 este de 117.803.922 euro.
Selecția Cererilor de sprijin în cadrul sesiunii se efectuează conform prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare a contestațiilor aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.362/2016, publicat pe site-ul APIA.
Anunțarea rezultatelor selecției se va face prin notificarea beneficiarilor de către Centrele Județene APIA ca urmare a publicării pe site a Raportului de selecție preliminar aprobat de către directorul general al DGDR – AM PNDR.
Articole înrudite
- Stadiul plăților APIA în Campania 2020
- COVID-19: Situația cererilor depuse în sectorul vitivinicol
- Guvernul, un fel de Moș Crăciun albastru: Ce cadouri vor primi agricultorii
- APIA: Stadiul autorizării la plată a Măsurii 21
- Stadiul plăților APIA în anul 2020
- Se deschide o nouă sesiune de primire a proiectelor dedicată tinerilor fermieri din diaspora
- Fonduri europene pentru abatoare de capacitate mică - zona montană
- APIA continuă plățile în cadrul măsurilor implementate în contextul pandemiei COVID -19
- Plăți APIA pentru anul de cerere 2020
- Plăți de 7 miliarde de euro în conturile beneficiarilor PNDR 2020
Articole recente - Lumea Satului
- Comunele „dormitor“ din jurul Capitalei au dat agricultura pe piața imobiliară și activități non-agricole
- Legendă și adevăr
- Cabo Verde, un paradis all inclusive departe de lumea dezlănțuită
- Monumentul paleocreștin de la Niculițel
- Sărbătoarea Botezului Domnului la Catedrala Mitropolitană din Iași – 2021
- Crucile de gheaţă ale pompierilor voluntari din Bosanci, înălţate şi anul acesta
- Piept de rață cu sos de portocale, piure de cartofi și salată de sfeclă roșie cu hrean
- Avantajele agriculturii de precizie
- 2020 - un an bun pentru ICDVV Valea Călugărească
- Anul 2021 a început cu vești bune! Iată care sunt și cui se adresează