Cam nimic nu se leagă în județul Vaslui. În Strategia de dezvoltare integrată 2021-2027 autoritățile vorbesc despre un „cerc vicios“, punând slaba dezvoltare pe seama resurselor naturale modeste, dar și a altor factori precum alți poli de creștere din regiune care iau spuma investițiilor și migrația, generată și ea de economia slabă. Dar nici nu sunt idei pentru crearea infrastructurii care să atragă facilități economice etc. Pe de altă parte, discutând despre proiecte, marea majoritate se bazează pe programele guvernamentale și mai puțin pe fondurile europene, deci avem un soi de comoditate administrativă. Vasluiul are cel mai mic PIB/cap de locuitor din România, este pe primul loc în țară la gospodării neconectate la energia electrică, deține recordul la abandonul școlar etc. Municipiul Bârlad joacă rol de motor economic, și nu capitala județului, Vaslui. Una peste alta, se creează senzația unei fundături. Dar lucrurile nu sunt tocmai fataliste, iar acest lucru îl demonstrează comuna Pădureni, așezare care a devenit etalon rural regional. Doar că primăria a accesat 8 milioane euro fonduri europene, fix ceea ce nu prea fac alții...

Documentele strategice ale județului încep cu o constatare: „Punctul vamal Albița-Leușeni reprezintă cea mai importantă cale de acces rutier de pe frontiera estică între Uniunea Europeană/România cu Republica Moldova și fostul spațiu sovietic, cu o tranzitare anuală de peste 3 milioane de cetățeni și circa 900.000 vehicule. Impactul economic al poziției transfrontaliere rămâne limitat, schimburile comerciale între UE și  Moldova limitându-se la exporturi de 1,7 md. dolari și importuri de 2,6 md. dolari în primele 11 luni din 2019 (sursă: Biroul de Statistică R. Moldova).“ Cum ar veni, autoritățile județene s-ar fi așteptat ca simpla prezență a rutei internaționale pe teritoriul său să aducă de la sine dezvoltarea. Dar... ghinion! Ne lămuresc tot administratorii județului: „Vaslui se află la intersecția ariei de polarizare a unor orașe de talie mai mare, precum Iași, Galați și Bacău, cu care se află într-o competiție inegală (din perspectiva oportunităților de ocupare, studii, consum cultural, servicii medicale etc.) pentru atragerea și menținerea forței de muncă (...) Județul este situat la periferia de est a Uniunii Europene, așadar la distanță mare față de nucleul economic al spațiului comunitar (Germania, Austria, Belgia, Olanda, Franța etc.), stârnind mai puțin interes al investitorilor străini în comparație cu județele de la granița de vest a României (de exemplu Timiș, Cluj, Arad, Bihor etc.).“ Cu alte cuvinte, din start județul are un diagnostic oarecum agonizant, este bătut de soartă, cum ar veni.

„Cercul vicios“ al subdezvoltării

Principala resursă naturală a județului Vaslui este reprezentată de cele aproximativ 400.000 ha de teren agricol, care-l plasează pe locul 1 la nivelul regiunii Nord-Est. Dintre acestea, aproximativ 292.000 ha sunt teren arabil (locul 2 în regiune, după Botoșani), iar cultura viței-de-vie în centrele Huși, Averești, Vutcani, Murgeni, Bohotin, Vaslui și Bozieni poziționează județul pe locul secund regional, după Iași. Pe urmă, zona dispune de pășuni (90.000 ha – locul II la nivel regional, după Suceava), ceea ce ar ajuta în zootehnie, de 100 de lacuri, majoritatea iazuri piscicole, și de 80.000 ha de păduri (de peste 5 ori mai puțin ca în Suceava și de 3 ori mai puțin decât în Bacău și Neamț). În afară de nisip și argile, solul nu dispune de alte resurse, iar despre turism nici nu poate fi vorba. Deci zona este chiar văduvită sub acest aspect. Autoritățile fac următoarea remarcă:

• economia județului depinde foarte puternic de sectorul public (administrație publică, educație, sănătate, asistență socială), care generează un sfert din valoarea adăugată brută, cu 5 puncte procentuale mai mult decât media regională și cu 10 peste cea națională;
• deși este perceput ca un județ agricol, agricultura generează doar puțin peste 10% din valoarea adăugată, mai puțin decât tranzacțiile imobiliare (vânzări terenuri, case), comerțul, serviciile de cazare, alimentație publică și industria prelucrătoare;
• activitățile economice sunt strâns legate de puterea de cumpărare a locuitorilor;
• sectoarele economice care se bazează pe forță de muncă înalt calificată, precum serviciile IT&C sau industriile creative, au o pondere extrem de redusă în economie, pe fondul migrației talentelor către centrele universitare și către alte țări, ceea ce antrenează, cităm din strategie, „un cerc vicios al subdezvoltării“.

Cel mai mic PIB/cap de locuitor din țară

În anul 2019, PIB-ul general al județului a fost de 9,796 miliarde de lei, cel mai mic din regiune, și pe poziția a 36-a, la nivel național, iar PIB/cap locuitor s-a situat la 5.554 euro, cel mai mic din regiune și cel mai mic din țară (sursă: Comisia Națională de Strategie și Prognoză). Conform INS, la 31 decembrie 2018, în județ existau 5.722 de firme active ( 8,9% din totalul regional, locul 5 din 6 județe, și sub 1% din totalul național, locul 33 din 41 de județe + Capitala). Densitatea întreprinderilor active la 1.000 de locuitori rezidenți era de 15, în comparație cu media regională, de 20, și cea națională, de 30. Cu alte cuvinte, spiritul antreprenorial este destul de slab dezvoltat. La acest capitol se dă vina pe gradul mare de ruralizare și migrația forței de muncă. Cei mai puternici agenți economici s-au concentrat în Bârlad și mai puțin în Vaslui și doar câțiva au ajuns în mediul rural. Cele mai multe întreprinderi activau în domeniul comerțului (39% din total), urmate de industria prelucrătoare (10%), construcții (9%), transporturi (9%) și activități tehnico-profesionale (7%).

Utilități publice și infrastructură rutieră sub media națională

Pe acest fond al numărului mic ce sectoare generatoare de bani, evident că bugetul din 2019 (primării și Consiliul Județean) a fost unul dintre cele mai scăzute din țară, de 1,327 miliarde lei (sursă: MLPDA). Câteva caracteristici: orașul Bârlad are venituri mai mari decât Vaslui; 19 comune au avut un buget total mai mare de 10 milioane de lei; la venituri proprii, cele care vorbesc real despre puterea economică a unei zone, 12 comune au avut bugete ce depășesc 2 mil. lei: Zorleni (4,3 mil. lei), Fălciu (3,87), Banca (3,02), Dragomirești (3,67), Muntenii de Jos (2,98), Drânceni (2,56), Tutova (2,43), Pădureni (2,42), Brezeni (2,20), Văleni (2,11), Hoceni (2,15), Găgești (2,05). De nivelul veniturilor realizate sau atrase depinde și gradul de dezvoltare.

Transport: din 2.199 km de drumuri, 1.197 km sunt modernizate (54,43%), 248 km aveau îmbrăcăminți ușoare rutiere (11,28%), 535 km înseamnă drumuri pietruite (24,33 %) și 219 km de căi rutiere sunt din pământ (9,96%). Cele mai multe drumuri pietruite și din pământ se regăsesc în comune, dar și pe căile gestionate de Consiliul Județean Vaslui. Aici ar fi de făcut o remarcă pentru spațiul rural: în ultimii ani, 6 comune au accesat fonduri europene pentru drumuri (PNDR), iar 69 au derulat proiecte finanțate din fonduri naționale (PNDL). Cunoscătorii știu de ce am venit cu aceste precizări. Dar nici la nivel de orașe lucrurile nu stau mai bine. Procentul de modernizare a arterelor de circulație variază între 41,66% (Murgeni) și 69,37% (Vaslui).

Sistem de alimentare cu apă: 5 orașe din 5 au apă și 63 de comune dispun de rețea, din 81 total (77,77%), cifre care plasează județul pe locul II la nivel regional, după Bacău, poziție care reprezintă, cel puțin statistic, o performanță. Numai că populația deservită de rețea (urban + rural) este de 148.829 de persoane, adică 40% din totalul populației rezidente (372.040 de locuitori), cu mult sub media națională, de 71,02%. Asta înseamnă fie că rețeaua nu a fost extinsă în toate satele componente, fie gospodăriile nu sunt branșate la sistem nici măcar în toate orașele.

Rețea de canalizare: 5 orașe din 5 (100%) și 22 de comune, din 81 total (27,16%), dispun de canalizare, județul ocupând locul 5 din 6 județe la nivel regional. Populația cu acces la canalizare este de 122.847 de locuitori, însemnând 33,01%, față de o medie națională de 54,40%.

Alimentare cu gaz metan: 4 orașe din 5 au rețea, însemnând un procent de 80%, față de media națională de 77,18% și 9 comune din 81 au gaz, ceea ce reprezintă 11,11%, față de media națională de 24,74%.

Energie electrică: la recensământul din 2011 județul Vaslui ocupa locul 1 la nivel național în ceea ce privește ponderea locuințelor neconectate la rețeaua de distribuție a energiei electrice (6,3% din total), cauza principală fiind atât lipsa infrastructurii, cât problemele materiale ale locuitorilor.

Date statistice

• Suprafață: 5.318 kmp (14,4% din suprafața regiunii – locul 5 din 6 județe și 2,2% din suprafața României – locul 27 din 41 de județe;
• Populația rezidentă: 372.040 de locuitori (minim istoric al ultimilor peste 50 de ani);
• Populația după domiciliu: 505.993 de locuitori (cifra este explicată prin migrație și prin fenomenul de stabilire a domiciliului în județ a unor persoane din Republica Moldova, care au obținut și cetățenia română, dar care nu locuiesc efectiv în județ;
• Organizare administrativ-teritorială: 3 municipii – Vaslui, Bârlad, Huși, inclusiv 5 localități componente ale municipiului Vaslui; 2 orașe – Negrești și Murgeni, inclusiv 6 sate aparținătoare orașului Murgeni și 6 localități componente ale orașului Negrești; 81 de comune, cu 443 de sate;
• Media de locuitori pe comună/sat: 2.994 de locuitori, respectiv 547 (sub media națională de 3.449 de locuitori/comună și 697 de locuitori/sat);
• Grad de urbanizare: 40%, față de o medie națională de 55%.

Rată uriașă de abandon școlar

Județul dispune de o infrastructură școlară alcătuită din 651 de unități de învățământ, dintre care 141 cu personalitate juridică și 510 arondate acestora. Nu este clar câte din școli mai au toaleta în exteriorul clădirilor. În 2019 se vorbea despre 266 de clădiri fără această minimă facilitate (locul I la nivel național), dar între timp s-au făcut investiții din fonduri guvernamentale la 137 de unități. Asta înseamnă că problema nu a fost rezolvată în totalitate. De asemenea, doar școlile din 10 comune au săli de sport, iar în 70 de localități educația fizică se face în diverse alte spații. De reținut că și aici autoritățile nu s-au zbătut să acceseze bani europeni: 176 de școli au primit fonduri guvernamentale (PNDL) și doar 19 grădinițe sunt sau vor fi reabilitate cu fonduri BEI și Guvernul României, deci nu prin efortul autorităților locale, ci grație unui program național. Dar, dincolo de infrastructura educațională, o altă statistică (sursă: Strategie de dezvoltare 2021-2027) ar cam explica în totalitate situația din Vaslui: „Numărul elevilor expuși riscului de abandon școlar este estimat la 32,2% de către Inspectoratul Școlar Județean, iar motivele țin de: 11,5% dintre elevi au înregistrat eșec școlar (note mici, corigențe, repetenție), 12,4% au rate ridicate ale absenteismului, 50,2% provin din familii cu situație economică precară, 25,5% provin din familii aflate în dificultate (dezorganizate, monoparentale, în grija altor persoane, cu cazuri de neglijență, abuz etc.), 0,3% sunt minore devenite mame. În 2019, la examenul de Evaluare Națională, 7% din numărul elevilor înscriși nu s-au prezentat, iar dintre cei prezenți, doar 65,2% au obținut note peste 5, sub media națională, de 73,2%.“

Maria Bogdan

Spațiul rural din România continuă să prezinte decalaje importante față de mediul urban, dar și în interiorul său, fie în funcție de situarea în apropierea marilor orașe, fie de performanțele economice ale regiunii. Disparitățile sunt legate de productivitatea muncii, accesul la sănătate și educație, la utilități publice etc.

În 2020 în mediul rural trăia 45,90% din populația rezidentă a României, în scădere cu 1,23 procente față de 2003 (47,13%), an din care INS publică date despre acest indicator (populație care locuiește real în țară, la un anumit moment). Populația rurală nu este distribuită uniform pe teritoriul țării. Astfel, cea mai mare pondere a celor care locuiesc la sate, în raport cu populația totală a zonei, se înregistrează în regiunile Sud-Muntenia (60,25%), Nord-Est (57,77%) și Sud-Vest Oltenia (53,50%).

În afară de București-Ilfov, cea mai mică pondere a populației rurale o au regiunile Vest (39,27%) și Centru (42,57%). Pe un teritoriu rural de 207.522 km2 (86,97% din suprafața națională), densitatea cea mai mare se întâlnește în Nord-Est, iar cea mai mică, în Vest. Spre comparație, în UE, în mediul rural trăiește 28% din populația celor 27 de state membre, România situându-se, din acest punct de vedere, pe ultimul loc, fiind depășită de Bulgaria, Polonia sau Ungaria.

Declin demografic accentuat

Populația rurală a cunoscut un permanent declin demografic. Dacă în 2003 în mediul rural trăiau 10.193.391 de locuitori, în 2020 numărul acestora a ajuns la 8.872.342 de locuitori, o diminuare așadar de 1.321.049 de persoane (12,96%). În perioada 2015-2020, segment pentru care avem date ale INS, populația cu vârsta între 0 și 14 ani a scăzut de la 1.546.944 la 1.423.565 de persoane. Cele mai drastice diminuări ale populației din această categorie s-au înregistrat în regiunea Sud-Vest Oltenia, Sud-Muntenia, Nord-Est, zone care corespund și cu așa-zisele pungi de sărăcie din țară. Doar în București-Ilfov se constată o creștere, generată de dezvoltările imobiliare din jurul Capitalei.

În același timp, se înregistrează un proces de îmbătrânire. Nu unul sever, ci ușor. Populația de peste 65 de ani din mediul rural a crescut, în intervalul analizat de noi, de la 1.806.247 de persoane, în 2015, la 1.829.023 de persoane, în 2020. Dar faptul că, în ponderea totală a populației, cifra este mai mare pentru seniori, comparativ cu grupa 0-14 ani, ar trebui să ne dea de gândit. Dar, la cum se desfășoară politicile sociale și economice de la noi, ne temem că acest trend se va mai păstra câteva zeci de ani de aici înainte. Într-un studiu al INS, prilejuit de Centenar (Ro Centenar), se face următoarea observație: „29% din populația din mediul rural din România trăiește în condiții de sărăcie absolută. Cauzele situației din mediul rural sunt numeroase: o puternică migrație de la orașe la sate, după 1990, odată cu dezindustrializarea, dezvoltarea inegală a localităților rurale, migrația și declinul demografic.“ Conform Eurostat, în România, în mediul urban, rata riscului de sărăcie era de 24,3%, în timp ce în mediul rural era la 51,7%. Media UE se situa la 23,6% în mediul urban și la 25,5% în mediul rural. Ar mai fi de spus că speranța medie de viață în mediul rural este de 74,30 ani.

25-26% forța de muncă în agricultură, la o contribuție de 4,2 % în PIB

Ponderea forței de muncă în agricultură, în România, era și este în jur de 25-26%, cea mai mare din UE, a cărei medie este de 4,4%. Dintre aceștia, 84% dintre lucrătorii în agricultură se încadrau în categoria personalului nesalariat, față de 72%, în UE, iar valoarea adăugată brută generată la nivel de lucrător este mai redusă cu circa 50%, comparativ cu media UE. Agricultura românească se confruntă cu o problemă majoră privind productivitatea scăzută a muncii. De altfel, aportul acestui sector (inclusiv silvicultura și pescuitul) la formarea PIB a scăzut de la 5,8%, în 2007, la 4,8%, în 2015, și 4,2%, în 2019. Producția agricolă din România are o contribuție de 3,09% în Europa și 0,33% în lume (date FAOSTAT, 2018). Activitățile agricole se desfășoară în 3.342.100 exploatații agricole, dimensiunea medie a unei ferme fiind de 3,74 ha. Distribuția exploatațiilor agricole pe clase de dimensiune se concentrează în intervalul 0-0,5 ha (36%), urmat de intervalul 2-5 ha (19,75%).

77,10% rata de cuprindere în învățământul primar și gimnazial

În anul 1996, în mediul rural existau 21.337 de unități școlare, iar în 2020 numărul acestora s-a redus la 3.117. Deși o mulțime de școli au fost închise, diminuarea nu înseamnă musai desființarea școlilor, ci arondarea lor la o unitate cu personalitate juridică. După anul 1990, populația școlară a început să scadă treptat, dar reducerea masei de elevi a avut loc pe fondul scăderii populației rezidente din mediul rural și nu prin limitarea accesului la educație. De exemplu, în 1995, în mediul rural erau  1.453.966 de elevi, iar în 2020 numărul a scăzut la 966.691 (minus 33,52%). Ultimul raport privind starea învățământului preuniversitar din România arată că, în mediul rural, populația școlară se reduce, anual, cu 27.000 de elevi. De asemenea, rata brută de cuprindere în diferite forme de învățământ (procentul celor cuprinși din totalul copiilor) era, în anul școlar 2017-2018, de 84,5% în învățământul preșcolar și de 77,10% pentru învățământul primar și gimnazial.

Accesul la serviciile de sănătate

Bugetul alocat sănătății în România (4-4,8%) reprezintă mai puțin de jumătate din media statelor UE 27 (8,9%). Unui locuitor îi revin, în medie, servicii medicale în valoare de 2.615,3 lei/an. În plus, în mediul rural apar o serie de factori care limitează accesul populației la sănătate: numărul redus de unități medicale, distanțele prea mari până la o clinică specializată, costurile ridicate sau listele de așteptare. În anul 2018, ultimul analizat de INS și Ministerul Sănătății, aveam următoarea situație pentru mediul rural:

• numărul locuitorilor care revin unui medic: 1.575 de persoane (față de 191 în mediul urban);
• numărul locuitorilor care revin unui medic stomatolog: 4.428 (față de 726 de locuitori, în urban);
• număr de locuitori ce revin unui farmacist: 2.630 (față de 738, în mediul urban);
• numărul locuitorilor care revin unui asistent: 566 (față de 81 în mediul urban).

Ar mai fi de spus că numărul consultațiilor acordate pacienților cu domiciliul în mediul rural a fost de două ori mai mic decât în urban.

Utilități publice

Și în cazul acestor servicii se păstrează discrepanțe severe între mediul rural și cel urban. Astfel, la alimentarea cu apă, dacă în cazul orașelor procentul celor cu rețea se ridică la 98,75% (316 municipii și orașe, din 320 total), în mediul rural cifra scade cu aproape 20 de procente, la 79,34% (2.270, din total 2.861 de comune). La sistemul de colectare și epurare a apelor uzate decalajul este și mai accentuat: 98,13% grad de acoperire cu canalizare în orașe (314, din 320), față de 36,35% în mediul rural (1.040 de comune cu rețea, din 2.861 total). În privința alimentării cu gaze, decalajul se păstrează cam în aceeași marjă: 77,18% grad de alimentare a orașelor (247 din 320 total) și 24,75% grad de acoperire în mediul rural (708 din 2.861 total).

Maria BOGDAN

Agenția Regională de Dezvoltare Nord-Est, care cuprinde județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui, a elaborat prima versiune a Programului Operațional Regional 2021-2027, document pe care l-a trimis spre consultare partenerilor europeni. E important să reamintim că toate structurile ARD din țară vor îndeplini, potrivit OUG 122/29 iulie 2020, funcția de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional. Noul statut aduce obligații suplimentare, dar și decizia mai aproape de partenerii locali (firme, ONG-uri, grupuri de acțiune locală, primării, consilii județene, instituții de cultură, universități etc.)

Regiunea Nord-Est este, cu o populație de 3.210. 481 de locuitori și o suprafață de 36.850 kmp, cea mai mare din țară, dar ca performanțe economice se clasează pe ultima poziție în România și pe ultimele 10 locuri în întreaga Uniune Europeană. În primul draft pentru următoarea perioadă de programare se arată că „populația rezidentă este într-o continuă descreștere – cu 770.000 de locuitori mai puțin în ultimii cinci ani“, iar motivele țin de „sporul natural negativ și migrația economică înspre alte state membre sau alte regiuni ori zone metropolitane din țară“.

Starea la zi a regiunii: modestă spre rea

Potrivit Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), în 2019 regiunea Nord-Est înregistra cel mai mic PIB/cap de locuitor din România, respectiv, 7.081 euro/locuitor. Între județele din regiune sunt disparități din acest punct de vedere, Iași și Bacău înregistrând un PIB/loc. de 8.691 euro, respectiv, 7.501 euro, în timp ce în Vaslui și Botoșani sunt cele mai mici valori, 5.554 euro/loc, respectiv, 5.688 euro/loc. Populația ocupată din regiune este, după raportul CNSP, de 1.105 mii persoane, cu o pondere ridicată (aproximativ 40%) în agricultură. Numărul de salariați era, în 2019, de 581,1 mii persoane, iar numărul de șomeri – de 57,3 mii persoane. De altfel, starea la zi a regiunii este sintetizată în schița POR 2021-2027: „Regiunea are vulnerabilități atât pe componenta de bază la capitolele educație și infrastructură, cât și pe componenta de inovare, educație superioară și formare continuă (...) Deși față de 2007 valoarea totală a investițiilor străine s-a triplat, fluxurile financiare din ultimii ani sunt în continuă descreștere, reprezentând doar o foarte mică parte din valoarea totală a investițiilor realizate în România (3%).“ Regiunea prezintă, potrivit specialiștilor de la ADR Nord-Est, „performanță scăzută pentru înzestrarea locuințelor cu toalete, gradul de colectare a deșeurilor, rata de cuprindere în învățământul secundar, rata de părăsire timpurie a școlii, gradul de interacțiune online cu autoritățile publice, pondere scăzută a absolvenților din învățământul superior.“ În ceea ce privește mediul rural, analiza este una destul de dură, ca realitate: „Zonele rurale, în special cele din jumătatea estică a regiunii, sunt caracterizate de un nivel redus de dezvoltare a infrastructurii de bază și tehnico-edilitare. Gradul modest de modernizare a drumurilor care asigură conectivitatea cu spațiul urban se constituie într-un obstacol, determinând o accesibilitate modestă a populației la serviciile publice de educație și sănătate, la oportunitățile de muncă din mediul urban. Riscul de sărăcie sau excluziune socială a crescut în ultima perioadă, nivelul prezent, de 41% , fiind unul foarte ridicat, superior celui național și comunitar. Nivelul de marginalizare în mediul rural este dublu față de zona urbană, cele mai afectate teritorii fiind în județele Vaslui, Iași, Botoșani și Bacău.“

Ce ar fi, totuși, de făcut?

ADR Sud-Est nu deține soluția în totalitate, fiind doar un pion în angrenajul de factori care realizează politicile de dezvoltare a zonei. Și acoperă, de asemenea, doar o parte din necesar, în limita unei surse financiare disponibile prin POR. Știm că, la ora aceasta, primăriile au depus proiecte în valoare de 2,54 miliarde de euro, universitățile – de 297 milioane euro, iar alți actori regionali – de 31,37 mil. euro. Prin POR 2021-2027, suma orientativă pusă la dispoziție este de 1,56 miliarde euro! Alocarea pe cele 7 priorități este oarecum previzibilă, cu cea mai mare sumă rezervată mediului:

• O regiune mai mai competitivă, mai inovativă, alocare de 353,088 milioane euro: dezvoltarea capacităților de cercetare și inovare și adoptarea tehnologiilor avansate (regiunea numără 424 de întreprinderi inovatoare, 11 claustere, 5 entități de inovare și transfer tehnologic, 2.874 de cercetători și 35 școli doctorale), impulsionarea creșterii și competitivității IMM-urilor (62.160 unități locale active);
• O regiune mai digitalizată, 176,544 mil. euro: 122 de instituții au depus proiecte în acest sens;
• O regiune durabilă, mai prietenoasă cu mediul, 670,868 mil. euro: promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (regiunea dispune de 1.461.968 de locuințe, din care 325.908 au beneficiat de lucrări de reabilitare termică), îmbunătățirea protecției naturii și a biodiversității, a infrastructurii verzi și reducerea poluării (3.253 hectare de spații verzi amenajate în urban – 18 mp/loc., iar ținta este de a 4.683 hectare – 26 mp/loc.); promovarea mobilității urbane multimodale sustenabile (transport public în 13 localități urbane, din totalul de 46);
• O regiune mai accesibilă, 183,606 mil euro: dezvoltarea unei mobilități naționale, regionale și locale durabile, reziliente în fața schimbărilor climatice, inteligente și intermodale, inclusiv îmbunătățirea accesului la TEN-T și a mobilității transfrontaliere (5.388 km de drumuri județene, din care 41% reprezintă drumuri modernizate);
• O regiune educată, 183,606 mil euro: îmbunătățirea accesului la servicii de calitate și favorabile incluziunii în educație, formare și învățarea pe tot parcursul vieții (potrivit draftului POR, în județul Vaslui 70% din unitățile școlare de învățământ primar și secundar nu beneficiază de toaletă în interior, în Botoșani – 60%, în Iași, Bacău și Suceava câte 40%, iar în Neamt 28%) – 200 de proiecte pentru construire de creșe, grădinițe, modernizare, reabilitare dotare școli generale, gimnaziale, licee tehnologice etc.;
• O regiune mai atractivă, 121,887 mil euro: dezvoltarea patrimoniului cultural și turistic (1,26 mil. turiști, predominant in județele Suceava – 34%, Iași – 26% și Neamț – 20%).

Maria BOGDAN

Sfârșitul anului 2019 a marcat trecerea către o perioadă umanitară și economică pentru care se pare că nu am fost pregătiți. Dezlănțuirea virusului Covid-19 în Asia și mai apoi pe celelalte continente a pus din nou omenirea în fața unor realități care apar ciclic în istorie. Economia este în continuare fragilă și fiecare fisură determină un val de sărăcire care împovărează și mai mult omenirea. Așa că obiectivul organizațiilor mondiale de a stopa foametea este aproape de fiecare dată zădărnicit de către o criză economică pretextată într-un fel sau altul. Pandemia Covid-19 nu a fost cu nimic diferită de situațiile anterioare. La fel ca și în celelalte puncte zero ale economiei mondiale, și acum au apărut taberele pro și contra veridicității crizei. A fost independentă de factorii de decizie umani, a fost provocată? Până să avem răspunsurile oneste, avem cifrele care arată că pandemia și criza economică care i-a succedat au condamnat în continuare la sărăcie 35 de milioane de oameni.

35 de milioane de oameni condamnați în continuare la sărăcie

După fiecare val al crizelor mondiale urmează analiza. Așadar, ce spune Banca Mondială? Într-unul dintre scenariile cele mai sumbre prefigurate, instituția prevede că aproape 35 de milioane de oameni vor fi condamnați în continuare la sărăcie, asta însemnând că trebuie să își asigure traiul zilnic cu doar 5,50 USD pe zi. Potrivit Băncii Mondiale, din cei 35 de milioane de oameni, impactul financiar al pandemiei de coronavirus îl vor resimți cel mai puternic cca 24 de milioane de oameni din Asia de Est și Pacific, în special cei care muncesc în industrii vulnerabile în fața acestor schimbări economice provocate de pandemie. Spre exemplu, turismul din Thailanda și insulele din Oceanul Pacific, alături de alte domenii de manufacturiere din Vietnam și Cambodgia. 

Deși Asia, în special China, a fost considerată motorul economic mondial în ultimul deceniu, previziunile Băncii Mondiale sugerează că pandemia coronavirusului a oprit această dezvoltare, iar recuperarea va fi lungă și dificilă. În China, unde a început focarul, impactul virusului asupra economiei, în contextul în care pandemia nu se agravează, va înregistra o creștere lentă de 2,3% anul acesta față de 6,1% anul trecut. Și pentru alte țări din Asia de Est și Pacific previziunile Băncii Mondiale sunt la fel de sumbre. Scenariul de bază prevede o creștere  economică lentă de până la 2,1% în scenariul de bază, comparativ cu creșterea de 5,8% înregistrată în 2019. Dincolo de cifre, concluzia Băncii Mondiale este aceea că numărul oamenilor săraci va crește, iar cei deja săraci vor deveni și mai săraci. Lupta împotriva crizei se va purta și în țările bogate care vor trebui să găsească soluții pentru a-și menține pe linia de plutire afacerile şi economia.

„Urmează o foamete de proporții biblice“

La finalul anului 2019 Organizația Națiunilor Unite în colaborare cu alte instituții de profil a dat publicității un raport potrivit căruia cel puţin 265 de milioane de persoane se aflau în pragul înfometării încă dinainte de declanșarea pandemiei Covid-19. Deși raportul nu a fost încă reactualizat, reprezentanții ONU sunt de părere că această cifră a crescut considerabil după declanșarea pandemiei.

Într-un interviu televizat acordat postului CNN, David Beasley, directorul executiv al Programului Alimentar Mondial, a afirmat că „peste 30 de ţări sărace ar putea trece printr-o perioadă de foamete extremă, iar în 10 dintre aceste ţări există deja peste 1 milion de oameni în pragul înfometării. Nu e vorba despre oameni care adorm fără să fi mâncat. Vorbim despre condiţii extreme, stare de urgenţă, oameni care vor muri în lipsa hranei. Nu e doar pandemie, ci o pandemie a foametei. Este o catastrofă umanitară şi alimentară. Suntem martori la un fenomen extins, foamete de proporţii biblice.“

Potrivit oficialului, acesta a semnalat Consiliului de securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite și lideri mondiali că trebuie să se acționeze rapid și inteligent.

„Dacă avem bani şi menţinem lanţurile de aprovizionare deschise putem evita foametea. Putem opri tragedia dacă acţionăm acum. Banii singuri nu vor fi suficienţi. Pentru ajutoare este dificil să treacă de blocajele de circulaţie impuse în întreaga lume. Avem nevoie de bani şi de acces. Nu una sau alta, ne trebuie amândouă. Putem preveni foametea la nivel global.“

Raportul foametei arată o creștere în ultimii trei ani consecutivi

Ultimele date statice ale ONU arată că, prin comparație cu anul 2018 când existau 811 milioane de oameni care nu dispuneau de hrană suficientă, în 2019 numărul lor a crescut la 820 de milioane. Este al treilea an consecutiv de creștere a numărului de oameni săraci. Foametea este în creștere în multe țări în care creșterea economică este întârziată, în special în țările cu venituri medii și în cele care se bazează foarte mult pe comerțul internațional de mărfuri primare. Raportul anual al ONU a constatat, de asemenea, că inegalitatea veniturilor este în creștere în multe dintre țările în care foametea este în creștere.

Raportul din 2019 semnalează și impactul insecurității alimentare. Astfel se arată că 17,2% din populația lumii nu are acces regulat la „hrană nutritivă și suficientă“. Chiar dacă nu este neapărat vorba despre foamete, acești oameni pot dezvolta diverse forme de malnutriție și sănătate precară, se arată în raport.

În ceea ce privește copiii, raportul a dezvăluit că, începând cu 2012, nu s-au înregistrat progrese în creșterea numărului de nou-născuți care să aibă o greutate optimă la naștere. În plus, în timp ce numărul de copii sub cinci ani afectați de creșterea scăzută în înălțime s-a diminuat în ultimii șase ani cu 10% la nivel global, ritmul progresului este prea lent pentru a atinge obiectivul din 2030 de reducere la jumătate a numărului de copii care nu cresc în înălțime din cauza hranei deficitare sau a foametei.

Laura ZMARANDA

Sucevenii se lasă păcăliți de ucrainenii care vând produse ilegale

De câţiva ani a prins avânt, pe piaţa neagră suceveană, comercializarea erbicidelor, fungicidelor, pesticidelor şi a altor produse fitosanitare aduse din Ucraina. Aceste produse, a căror vânzare în România se desfăşoară autorizat, în condiţii stricte, pentru că sunt substanţe periculoase, cu diferite niveluri de toxicitate, se vând în pieţe, bazaruri, parcări, pe Internet la preţuri scăzute comparativ cu cele din magazinele de specialitate. De cele mai multe ori efectul după utilizare nu este cel scontat.

Teama agricultorilor suceveni ca aceste produse să se regăsească în unele magazine autorizate amestecate cu produsele omolgate, care se vând vrac, sau să fie falsificate fitosanitare cunoscute ca produse neomolgate, provenite din Ucraina şi Moldova, este mare din cauza cantităţii foarte mari de astfel de substanţe aflate pe piaţă.

Potrivit unei informări a IPJ Suceava, în primele şase luni ale anului 2017 poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, cu sprijinul Oficiului Fitosanitar Suceava şi al Gărzii de Mediu Suceava, au desfăşurat 10 acţiuni pe linia produselor de protecţie a plantelor, fiind confiscate în timpul controalelor sute de kilograme de produse de protecţie a plantelor de provenienţă ucraineană. Produsele urmau să fie vândute pe piaţa neagră și puteau prezenta un nivel crescut de toxicitate cu efecte imediate sau în timp asupra sănătăţii populaţiei.

Doar la o singură descindere în bazarul din Suceava au fost confiscate 216 kg de produse de protecţie a plantelor de provenienţă ucraineană, din care 45 litri erbicid. La un alt control la 44 de comercianţi, fitofarmacii, farmacii veterinare, au fost constatate 16 infracţiuni de trafic cu produse sau substanţe toxice şi două infracţiuni de contrabandă calificată cu produse fitosanitare. Sunt doar câteva date dintr-o informare a poliţiştilor, dar care îi înspăimântă pe agriculturii de bună credinţă pentru că aplicarea de tratamente cu substanţe necorespunzătoare, procurate din magazine, poate duce la infestarea ireversibilă a culturilor şi la pierderi foarte mari sau chiar la compromiterea totală.

Micii fermieri preferă substanţele aduse în pieţe sau bazar

Dacă fermierii preferă produsele de protecţie a plantelor folosite în tratamente cumpărate de la marile companii pentru a le putea aplica conform buletinelor de prognoză şi avertizare emise de inspectorii fitosanitari din cadrul oficiilor fitosanitare judeţene, mulţi dintre cei care practică agricultura pe suprafeţe mici, lângă casă, preferă produsele aduse de peste graniţă şi vândute pe sub tarabe pentru că sunt mai ieftine. Ei nu ştiu dacă nu este depăşit termenul de valabilitate, nu au fost depozitate în condiţii improprii, nu au în compoziţie ingrediente care să producă alergii sau soluţia cu care stropeşti legumele şi fructele nu le-a otrăvit pentru că ambalajele nu au indicaţii clare privind conţinutul şi natura produselor de protecţie a plantelor. Dacă informaţiile există, puţini ştiu limba ucraineană, iar singurele date sunt cele oferite de comerciant, pentru că dacă nu cunoşti limba nu poţi citi eticheta de pe ambalaj.

Verificarea provenienţei substanţelor folosite este foarte importantă

Referitor la substanţele folosite în agricultură, fostul ministru al Agriculturii Valeriu Tabără a precizat în cadrul unei întâlniri cu legumicultorii suceveni că există un organism, Comisia Naţională de Omologare a Produselor de Protecţie a Plantelor, care verifică produsele pentru tratamente, inclusiv pe cele bio. Ele trebuie să treacă printr-un sistem de testare, această comisie înfiinţată la nivel naţional având asemenea atribuţii.

„Suntem aproape de frontiera cu Ucraina la nord şi Republica Moldova la est, state care au un alt regim. Foarte mulţi agricultori se aprovizionează pe această cale ilegală, fenomenul fiind foarte greu de controlat. Aici intervine responsabilitatea producătorului. În cazul în care analizele – şi iată că au început să se facă – sunt pozitive la substanţe interzise – şi Doamne fereşte să se găsească o astfel de substanţă, resturi sau urme în produs – fermierul poate să fie compromis pentru totdeauna. Nu va putea vinde niciodată. Asta se întâmplă oriunde în lume“, a precizat Valeriu Tabără.

Acesta le-a recomandat tuturor utilizatorilor să verifice omologarea produselor de protecţie a plantelor pe pagina web a Ministerului Agriculturii, putând afla şi informaţii despre substanţa activă, numărul şi deţinătorul certificatului de omologare, ţara de provenienţă.

Silviu BUCULEI

În urmă cu câţiva ani, în localitatea Rădăuţi Prut din judeţul Botoşani, în prezenţa unor înalte oficialităţi din România şi Republica Moldova, se inaugura un pod care uneşte ambele maluri ale Prutului. Ceea ce n-au aflat însă reprezentanţii Guvernului de la Bucureşti era faptul că în această parte de ţară, între Rădăuţi Prut şi Manoleasa, există un drum naţional DN 24 în lungime de 40 km neasfaltat, mai exact de pământ, ca în urmă cu sute de ani. A trecut de atunci ceva vreme şi situaţia a rămas neschimbată, drumul este plin de noroaie, iar autorităţile, în afară de promisiuni, n-au făcut nimic.

Mi-am adus aminte de această stare de lucruri când, într-una din zilele trecute, am ajuns în satul Cuza Vodă din comuna ieşeană Popricani. La circa cinci kilometri de Iaşi, oraşul care tinde să ajungă Capitală Culturală Europeană, patru sute de gospodării stau înecate în noroi şi practic toamna şi în timpul dezgheţului de primăvară nu se poate intra şi ieşi decât cu tractorul. „Lasă că nici iarna nu-i mai bine, ne spune cu amărăciune un localnic, maşinile care se aventu­rează sfârşesc într-unul dintre şanţurile pe care primăria le-a făcut toamna trecută cu un buldozer, şanţuri care au costat circa un miliard de lei vechi şi care în parte s-au astupat pentru că oricum nu folosesc la nimic.“

„De fiecare dată când plecăm de acasă încălţăm ciubote de cauciuc pentru a răzbate prin noroi, subliniază o localnică, Maria Stan, mai ales că din cauza noroaielor niciun autobuz nu poate răzbate decât până în vârful dealului de la intrarea în sat. Singurul mijloc de transport care mai ajunge este un microbuz, şi acesta extrem de aglomerat pentru că peste 30 de copii din sat, între care şi doi ai mei, învaţă la Iaşi, într-un cuvânt trăim ca în urmă cu o sută de ani.“

La rândul lor, cei care fac naveta la Iaşi cu maşina personală sunt disperaţi. „În toamnă mi-am schimbat capetele de bară, pivoţii, bucşele, garniturile şi acum, odată cu venirea primăverii, trebuie să le schimb iar, într-un cuvânt, alţi bani, altă distracţie“, spune cu umor amar Vasile Trifan, care pentru a ieşi din sat, nu de puţine ori, se foloseşte de tractorul unui prieten.

Şi cum situaţia este, vorba unui sătean, veche de când lumea, dar de neconceput într-o ţară a UE, în plin secol XXI, oamenii s-au adresat în nenumărate rânduri primarului Valeriu Pârlog. Deşi cunoaşte situaţia şi îi compătimeşte pe sătenii din Cuza Vodă, primarul declară că nu poate face mare lucru din cauza lipsei banilor. Cum este primar doar de trei ani, domnul Valeriu Pârlog promite că în primăvară, având un proiect pentru asfaltarea a şase kilometri de drum, în valoare de 1,5 milioane de euro, va reuşi să răspundă doleanţelor locuitorilor din Cuza Vodă.

Până atunci, oamenii din sat continuă să frământe în fiecare zi noroaiele sperând ca drumul care îi leagă de civilizaţie să fie la înălţimea vremurilor pe care le trăim, iar dorinţa lor, dacă primarul nu poate face mare lucru, să fie auzită de cineva de la judeţ, „unde cei care diriguiesc treburile nu ştiu sau nu vor să ştie realităţile din judeţ şi deci şi din satul nostru“.

Stelian CIOCOIU

În ceea ce mă priveşte, cred, sunt convins că dintotdeauna satul, satul românesc, a dat măsura veşnicirii unui neam.

Se şi spune, de altfel, că nu poate fiinţa o ţară bogată cu ţărani săraci.

Şi totuşi, în timp, s-a păstrat aproape nealterată spusa bădiţei Creangă: „Săraci ca anul aista, ca anul trecut şi ca de când ne ştim n-am fost parcă niciodată.“

Vorbe axiomă pentru megieşii noştri. Vremea a vremuit şi pământul împrumutat, spusa altcuiva, de la cei ce vor să vină dă semne de oboseală.

Pe de o parte se împuţinează văzând cu ochii.

Statisticile spun că ogorul bun de arat şi semănat e acum mai sărac cu aproape 4 milioane de hectare.

S-a confundat, glumea cineva, averea naţiei cu o plăcintă. Cine poate, la plăcinte înainte. Şi ciolane de ros au tot fost şi bag seama că tot mai sunt.

Averea unora macină bruma de bunăstare a altora.

De aici alte şi alte dureroase adevăruri.

Peste 40% dintre români, cei mai numeroşi de la ţară, trăiesc sub pragul sărăciei.

Unul din cinci semeni de-ai noştri e, cum se zice, sărac lipit.

Dintre trei copii, unul nu merge la şcoală.

Satul a devenit un fel de moşie a câtorva băieţi deştepţi. Ei fac şi desfac aici legea.

Dacă luăm în seamă numai procesul de retrocedare a proprietăţilor, pentru care se mai află în curs 27.000 de acte în instanţă, avem deja măsura acelei zicale că dreptatea umblă cu capul spart.

Se trăieşte aşadar de azi pe mâine, dar mereu cu speranţă că la anul va fi mai bine.

Suntem, fireşte, într-un an nou. Mă aşteptam ca decidenţii, oamenii politici să gândească la o necesară înnoire.

Cum s-a şi spus – „punct şi de la capăt!“

Dar de unde! Ambiţiile politice alimentate de veşnica patimă de înavuţire nu fac decât să rotească din nou caruselul puterii.

E un fel de convingere că oamenii ăştia cocoţaţi cu impertinenţă pe val sunt un fel de perpetuum mobile deşi, în fapt, amintesc mai degrabă de „hopa mitică“.

Fără ei, adică, nu se poate!

Cetăţeanul de rând e un fel de pacoste, bună să-şi dea votul, dar cam atât.

Cineva a avut curiozitatea să vadă ce naţii ale lumii sunt mulţumite de traiul lor. Au luat în calcul 65 de naţiuni. Şi România! Ghiciţi unde ne situăm? În frunte! În fruntea cozii adică.

Mai apoi. Cunoaşteţi din ce a trăit şi-şi mai trage sufletul românul? Din împrumuturi!

Peste o sută de miliarde de euro. Aşa se face că în 2015 40% dintre români au intrat cu datorii pe care nu le mai pot achita.

Ce se întâmplă cu cei din capul trebii acum, după un sfert de secol de democraţie?

S-au perindat pe la guvernare 91 de miniştri.

25 la transporturi, 21 la educaţie, 21 la sănătate etc.

Cum s-ar putea zice – „anul şi beizadeaua“.

În Parlament moţăie peste 500 de aleşi.

În 2014, spun statisticile, au lucrat în total 70 de ore.

Vacanţa parlamentară are trei luni. În rest, „trai pe banii românilor“.

Adunaţi la toate acestea fel de fel de comitete şi comisii şi veţi avea lista qvasicompletă a bugetului românesc.

În schimb, nu avem infrastructură. La ţară abia 20% dintre comune au apă şi canalizare.

Refacerea pagubelor de pe urma proastei gospodăriri a teritoriului e un proiect sine die.

Şi totuşi, parcă vă aud, chiar nu s-a făcut nimic în ţara asta.

Ba da! Vă răspund fără ezitare.

Acolo unde oameni cu minte, curaj, cu dragoste de român au demonstrat că se poate şi „la noi“ ca şi „la ei“; ei bine, asemenea insule ale rodniciei rămân în continuare exemple particulare. Pe care însă statul, că pentru aia e stat, are grijă să le jumulească, doar, doar le-o pieri şi altora cheful să facă.

Fiindcă la noi, la noi la români, e un obicei.

E pedepsit cel care face. Cine îndrăzneşte mai şi greşeşte, nu?

Ce-mi doresc aşadar de la noul an?

Să dispară dihonia. Ura, cearta, invidia!

Îmi mai doresc oameni potriviţi la locul potrivit. Prea mult amatorism, ca să nu zic prea multă prostie!

Bunica mea avea o vorbă – „sărăcia nu vine niciodată din prea multă minte!“

Luaţi aminte!

Gheorghe VERMAN

Comuna Necşeşti, din judeţul Teleorman, este cea mai săracă din România, potrivit unui studiu al Consiliului Consultativ pentru Regionalizare (CONREG), realizat de un grup academic sub conducerea profesorului universitar Dumitru Sandu. În topul celor mai sărace 10 comune din ţară urmează Răsuceni (Giurgiu), Coroieşti (Vaslui), Seaca de Pădure (Dolj), Schitu (Giurgiu), Dănicei (Vâlcea), Gogoşu (Dolj), Deleni (Vaslui), Toporu (Giurgiu) şi Sălcuţa (Dolj). Toate au un indice de dezvoltare socială locală (IDSL) sub 20, calculat pe baza a şapte indicatori diferiţi: nivelul de educaţie, vârsta medie, speranţa de viaţă, numărul de autoturisme la mia de locuitori, suprafaţa medie a locuinţei, consumul de gaze pe locuitor, categoria de mărime a localităţii. La polul opus, cea mai bogată localitate rurală din România este Dumbrăviţa (Timiş), urmată de Voluntari şi Corbeanca (Ilfov).

Agricultura, încă prost plătită

Grupul academic a întocmit şi o hartă a disparităţilor sociale din punctul de vedere al dezvoltării rurale şi a concluzionat că polul sărăciei s-a mutat din Moldova în sudul Munteniei şi Olteniei. Aceste judeţe aveau ranguri minime de dezvoltare şi în 1990, dar decalajele s-au accentuat până în anul 2010. Studiul pune sărăcia maximă pe seama densităţii reduse a populaţiei, slabei conectări la reţelele de comunicare urbană şi naţională sau internaţională, migraţiei populaţiei în centrele urbane (caracteristică specifică judeţelor limitrofe Bucureştiului), ocupaţiei preponderent agrare, accesului slab la educaţie, lipsei structurilor de cooperare teritorială etc. A fost identificată şi o sub-axă a disparităţilor sociale în interiorul unităţilor teritorial-administrative, între reşedinţa de comună şi celelalte sate componente.

Astfel, în satele periferice nivelul de trai este mult mai redus, plus că infrastructura rutieră şi de servicii este slab sau deloc dezvoltată. Una peste alta, studiul concluzionează că sărăcia rurală este favorizată de accesibilitatea redusă spre centrele urbane, de calitatea proastă a infrastructurii de acces şi de ocuparea preponderent agricolă a populaţiei, activitate încă prost plătită.

Banda pauperizării rurale vs bogăţia de la sat

Din punctul de vedere al nivelului de trai, derivat din slaba dezvoltare economică, cele mai sărace judeţe din România sunt poziţionate în sudul ţării, pe o bandă care începe din judeţul Brăila şi se termină cu judeţul Mehedinţi, trecând prin Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj şi Vâlcea. Curios lucru, în această zonă lucrează cele mai mari şi moderne ferme cerealiere din România, ceea ce înseamnă că nu-i de ajuns să răsară câteva vârfuri, dacă plusvaloarea nu este distribuită populaţiei ocupate în agricultură, al cărei procent depăşeşte 40%. În Moldova, cele mai slab dezvoltate rămân Vaslui şi Botoşani. Atenţie însă, estul ţării n-a ieşit cu totul din pericolul pauperităţii: exceptând Suceava, Neamţ şi Galaţi, considerate judeţe superior, respectiv mediu dezvoltate, celelalte zone sunt încă inferior evoluate în mediul rural (Iaşi, Bacău, Vrancea), bandă care se continuă cu Buzău (Muntenia) şi Tulcea (Dobrogea). Transilvania, Banatul, Crişana, Maramureşul şi zona colinară din Muntenia au un standard rural de viaţă superior. Cele mai dezvoltate comune din România se găsesc în judeţele Ilfov, Prahova, Braşov, Sibiu, Mureş şi Timişoara.

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2013