reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Jul 2019

Homeopatia românească a împlinit 70 de ani

Homeopatia este unul dintre cele mai vechi curente din medicină. După cum spun vechile izvoare despre daci, strămoșii noștri erau printre cei mai renumiți adepți ai acestui gen de tratamente. Căci, spuneau ei, trebuie ca întâi să tratezi sufletul și apoi trupul.

În zilele noastre, deși produsele de sinteză au devenit predominante în viața noastră, încet, dar sigur, se produce o întoarcere spre homeopatie. Atunci când clasicele medicamente de sinteză, alopate, au efecte tot mai slabe, cele aparent simple, naturale, dau rezultate spectaculoase. Despre acest miracol numit homeopatie am stat de vorbă cu dna Carmen Ponoran, director științific al PlantExtrakt și secretar al Societății Române de Gemoterapie și Homeopatie (SRGH).

„Între medicina clasică și cea homeopată există un conflict!“

Anul acesta s-au împlinit 70 de ani de când în România homeoterapia a fost recunoscută și practicată în mod oficial, științific, și nu ca un fel de medicină tradițională, băbească. În anul 1947 în țara noastră a fost înființată o societate a celor care practicau homeopatia. În 1969 Ministerul Sănătății a recunoscut oficial homeopatia ca pe o latură a activității medicale, iar din 1980 au fost organizate și cursuri speciale, cu o durată de trei ani, în urma cărora medicii puteau să dobândească speciali­zarea în homeopatie. Pentru farmaciști, durata cursurilor era de doi ani.

Carmen Ponoran PlantExtrakt„Foarte important de subliniat este că ceea ce se utilizează în această ramură este medicament, nu supliment alimentar. Produsele sunt supuse avizării de către Agenția Națională a Medicamentului, în aceleași condiții ca orice medicament“, ne-a spus doamna Ponoran.

„E o realitate că între medicina clasică și medicina homeopată există un conflict. Acesta provine din faptul că pregătirea medicilor se face în direcția medicinii clasice, alopate. În domeniul homeopatiei specializarea se poate face doar ulterior finalizării studiilor, de către cei care doresc aceasta. De aici apar o serie de aspecte care nu sunt înțelese de către cei cărora le lipsește această specializare, care ajung să nege efectele unor produse din această categorie. Ei sunt derutați de cantitățile foarte mici de substanță activă, de diluțiile foarte mari ale produselor homeopate“, explică directorul științific al PlantExtrakt neînțelegerile legate de acest domeniu.

Tratamente diferite, pentru bolnavi diferiți

Medicina homeopată lucrează cu diluții foarte mari și tocmai de aceea este practic lipsită de efecte adverse. De fapt, în homeopatie, atunci când tratamentul este foarte bine ales, apar aparente agravări ale afecțiunilor. De fapt, organismul reacționează. Medicina homeopată nu țintește agentul patogen, ci determină reechilibrarea organismului, care, astfel, va lupta singur contra bolii. Alegerea tratamentului pentru reechilibrare se face în funcție de persoană; mai multe persoane suferind de aceeași afecțiune pot beneficia de tratamente diferite. Aceasta este reflectarea unuia dintre principiile homeopatiei, care spune că nu există boli, ci bolnavi, în contradicție cu cel al medicinii alopate, care tratează bolile, fără să țină neapărat cont de bolnav. De aici rezultă și acele reușite, uneori spectaculoase, ale medicinii homeopate atunci când cea alopată nu mai oferea nicio soluție.

De obicei, pacienții ajung la tratamente homeopatice abia după ce au încercat mai multe tratamente prescrise de medicina clasică și nu mai au nicio speranță. E așa, ca o ultimă opțiune.

„Homeopatia tratează pacientul ca individualitate“

„Trebuie subliniat că, datorită specificului său, medicina homeopată este foarte complexă și foarte grea. De aceea nu toți absolvenții specializării în homeopatie ajung, într-adevăr, și homeopați. Sunt mai mulți pacienți decât boli și atunci se cer și anumite aptitudini și calități care nu se găsesc la toți oamenii. Dar cei care le au, pot stabili tratamentul exact pentru fiecare pacient în parte“, crede Carmen Ponoran.

„Pentru că homeopatia tratează bolnavul ca individualitate, nu putem vorbi despre o specializare în sensul clasic, de genul homeopatie gastro-enterologică, homeopatie dermatologică ș.a.m.d. Aici bolnavul se duce, indiferent ce afecțiune are, la medicul homeopat, care îl privește în ansamblu și îl tratează pentru nevoile întregului organism“, a detaliat specialista.

„Trebuie să precizăm foarte clar că homeopatia nu este  fitoterapie. Materiile prime folosite pentru obținerea medicamentelor sunt foarte variate. Ele sunt preponderent plante, dar metoda de preparare, care prevede diluții succesive până la concentrații foarte înalte, este cu totul alta. Se realizează un extract de plantă, așa-numita tinctură-mamă, de la care, după aceea, se realizează diluțiile homeopatice. Practic, spre deose­bire de fitofarmacie, lucrăm cu medicamente care se obțin din plante, din substanțe chimice organice sau anorganice, din sușe de origine animală etc.“, mai precizează secretarul SRGH.

„PlantExtrakt a făcut pionierat în România“

La PlantExrakt se produc, în principal, extracte din plante, care, mai apoi, sunt folosite pentru producerea unor medicamente homeopatice și extracte din părțile tinere ale plantelor, care sunt utilizate în gemoterapie. „Putem spune că firma noastră a făcut pionierat în România. Până la apariția medicamentelor produse de noi, în România nu existau, în domeniul homeopatiei, decât medicamente produse în farmacie“, povestește doamna Carmen Ponoran. „Această producție industrială a permis recunoașterea și avizarea acestora ca medicamente de către Agenția Națională a Medicamentului.“

Plantele utilizate provin în principal din flora spontană, iar unele dintre ele sunt și plante de cultură. Firma noastră are un departament separat, specializat în recoltarea și, acolo unde este cazul, cultura plantelor. Suntem foarte riguroși în ceea ce privește proveniența lor, modul în care au crescut și în care au fost recoltate, perioada de recoltare. Am obținut și o certificare ecologică în acest sens. În total sunt peste 300 de plante, pornind de la banalele gălbenele, mușetel, coada-șoricelului, levănțică și ajungând la plante mai puțin cunoscute și folosite mai ales în gemoterapie, cum ar fi lemnul câinesc sau cimișirul, caprifoiul, etc.“, a detaliat domnia sa modul de obținere a materiei prime.

Medicamentele produse la PlantExtrakt au diverse utilizări. Cele pentru homeopatie sunt sub formă de granule sau de picături. Practic, este disponibilă întreaga gamă de diluții utilizată la nivel mondial în domeniu. Altele sunt produse pentru gemoterapie.

homeopatie f

Noi orizonturi în medicina veterinară

Ca o premieră pentru România, PlantExtrakt intenționează ca încă înainte de sfârșitul acestui an să demareze cursuri de medicină homeopată pentru veterinari. „Până acum, în România au fost doar câțiva medici, în frunte cu dr. Maria Toma, care au folosit homeopatia în domeniul veterinar“, spune dna Carmen Ponoran. „Tot în această idee am realizat și traducerea singurei lucrări pe plan mondial referitoare la gemoterapie în domeniul veterinar, a americanului Stephen Blake“, a adăugat domnia-sa.

„Fie că vorbim despre medicina umană sau cea veterinară, ideea de bază este de a porni cu o terapie ceva mai blândă și doar atunci când e absolut necesar să se apeleze la medicamentul alopat“, ne-a sfătuit doamna Ponoran, în încheiere.

Alexandru GRIGORIEV

  • Publicat în Social

„Caravana cu medici“ sau când medicina se transformă în pasiune

Este una dintre acele zile caniculare de care luna august n-a dus lipsă în acest an. Aici, în comuna Teișani, în apropierea Vălenilor de Munte, căldura este mai puțin sufocantă. În curtea dispensarului, care arată la fel ca o casă oarecare de prin părțile locului, la umbra unor pomi, s-a adunat ceva lume. Așezate comod, pe scaune, vreo șapte femei, de toate vârstele, stau de vorbă. O adevărată imagine de șezătoare. Doar doi domni stau de vorbă, retrași undeva departe de restul lumii. Este o imagine idilică, parcă desprinsă dintr-un remake al unui film despre satul românesc tradițional.

Imaginea de scenariu de film se amplifică atunci când din clădirea dispensarului iese o femeie între două vârste, cu chipul încă frumos scăldat de lacrimi. Se prăbușește pe un scaun și dă drumul hohotelor pe care până atunci cu greu și le-a înnăbușit. Celelalte femei o înconjoară, cu o căldură și o compasiune ce se simt dincolo de cuvinte. „E rău?“, o-ntreabă. „Erau numai doi băieți tineri acolo. Mi-a fost așa rușine! N-am nimic. Dar așa rușine mi-a fost...“, povestește nou-venita printre suspine.

Nu, nu este nicio piesă de teatru, nici vreun clip de promovare. Este un fragment din ceea ce am văzut într-una dintre campaniile „Caravanei cu medici“, care s-a desfășurat în luna august la Teișani, judeţul Prahova. De data aceasta „a fost o caravană mai mică, axată pe patologia femeii. Nu am avut decât vreo 50 de consultații“, ne-a spus dr. Mihai Rânete, președintele Asociației „Caravana cu Medici“.

Medici pentru zonele defavorizate

Asociația pe care o conduce a luat naștere în anul 2014, din inițiativa a cinci medici rezidenți la spitale din București, cu specialități diferite. În scurt timp, lor li s-au alăturat alți 250 de voluntari, majoritatea medici, asistenți medicali și studenți la medicină. Scopul lor este, după cum o declară chiar în pagina de prezentare de pe Internet, „să realizeze o rețea națională prin intermediul căreia medicii să acorde periodic îngrijiri medicale persoanelor aflate în zonele mai puțin favorizate din punct de vedere economic“.

Caravana Teisani 2

Concret, o astfel de caravană se realizează în două etape. În prima o echipă de asistenți medicali se deplasează în localitatea ce este desemnată ca destinație a caravanei. Acolo recoltează probe pentru analize medicale pacienților, apoi se întorc cu ele la București. În cursul săptămânii următoare, analizele sunt efectuate în laboratoarele Synevo, iar rezultatele ajung la medicii de familie din localitatea-destinație. La sfârșitul săptămânii, medicii specialiști, împreună cu alți voluntari care fac triajul, se deplasează și acordă consultații de specialitate pacienților. În funcție de rezultat, eliberează rețetele necesare, fac bilete de trimitere sau, dacă este cazul, bilete de internare. Totul este absolut gratuit. În cadrul fiecărei caravane sunt consultați între 200 și 300 de pacienți. Pentru două zile este o cifră imensă, dacă luăm în calcul că un medic de la o policlinică din București rareori consultă mai mult de 20 de pacienți într-o zi.

„Nu putem fără primărie, preot și medicul de familie!“

Alegerea destinațiilor caravanelor depinde de mai mulți factori. „Implicarea autorităților locale este importantă“, a explicat Cristina Corcău, studentă în anul V la UMF „Carol Davilla“, voluntar în cadrul proiectului. „Avem nevoie de spații destul de mari pentru consultații, având în vedere că se lucrează în paralel pe mai multe specialități. Ca atare, nu putem face nimic dacă nu avem la dispoziție fie un dispensar, fie școala sau o altă asemenea clădire. Apoi, oamenii trebuie să știe că vom veni și când să se prezinte pentru recoltarea probelor și consultații. Noi nu putem să mergem din poartă în poartă și să anunțăm sute de oameni. Lucrul acesta îl fac cei din Primărie, preotul și medicii de familie“, ne-a spus Cristina.

Doamna Adela Ranete, medic hematolog la Fundeni, ne-a vorbit despre motivele care o determină să participe la caravane: „Dorim să le dăm o șansă și oamenilor de la sat, să le oferim și lor accesul la o consultație medicală, căci lor le este mult mai greu. Cei de la oraș se caută, căci au spitalul aproape, dar aici, la sat, unde de obicei există un singur medic de familie, este greu. Este important să înveți să te cauți, pentru că primul semnal îl dă pacientul.“ Am întrebat-o pe tânăra doamnă doctor dacă totuși, nu e mai bine să petreci week-end-ul acasă liniștit, așa cum o fac atâția medici. Mi-a răspuns îndârjită, ca într-o scenă de film: „Nu știu! Nu neapărat! Trebuie să încercăm să schimbăm acest sistem bolnav. Încercăm ca prin proiectul ăsta să oferim o șansă și oamenilor de la sat; un screening, un control. Sperăm să reușim implementarea acestui lucru măcar în unele regiuni. Este important!“

În satul românesc încă se moare de rușine

Revenind la Teișani, tânăra studentă Cristina Corcău ne povestește despre un caz care a impresionat-o: „Dna Maria are 43 ani și ne-a povestit, ușor îngrijorată, că nu a mai fost la un consult ginecologic de 10 ani. Lucrează la fabrica din sat și munca zilnică a făcut-o să își neglijeze sănătatea, dar a venit împreună cu fiica ei, Ramona, care își dorește să rămână însărcinată și nu beneficiase până acum de niciun control ginecologic. În cele 20 de minute ale consultației m-a impresionat relația lor și grija mamei de a-i oferi fiicei ei lucruri mai bune. Asemeni doamnei Maria sunt sute de mii de femei în satele românești.“

medici

La rândul său, dr. Mihai Ranete ne-a spus: „Îndeosebi în mediul rural, observăm, la fiecare caravană, o frică faţă de medic şi examenele de control. Multe dintre pacientele de la Teişani ne-au spus că nu au vrut să vină de frica unui diagnostic nedorit. Obiectivul nostru, mai ales în domeniul sănătăţii femeii, este acela de a le educa pe acestea să meargă la un consult, să afle că sunt bine.“

Printre pacientele cu care am stat de vorbă în curtea dispensarului de la Teișani, prea puține erau cele care fuseseră la un control de specialitate în ultimii ani. De fapt, cele mai multe nu fuseseră niciodată. „Am fost la ginecolog doar când am născut“, era, în general, răspunsul la întrebare. Ba chiar am întâlnit o femeie care nici într-un astfel de moment n-a fost la medic, a născut acasă. „Am 50 de ani și n-am călcat în viața mea la spital“, mi-a spus. „Doar aici, la doctorița noastră din comună am mai fost, când am mai avut câte o răceală“.

Motivul principal pentru care aceste femei nu au fost la vreun control ginecologic, deși majoritatea sunt trecute de 40 de ani, îl constituie, după cum îmi mărturisesc, rușinea. Se simt rușinate să fie consultate, la sâni sau ginecologic, chiar și de către un medic femeie. Cu atât mai mult de bărbați, așa cum povesteam la începutul articolului.

În asemenea condiții, educația este singura care poate face schimbarea mentalității, care, la o adică, reprezintă pasul între viață și moarte. Pentru că în România zilelor noastre cancerul de sân și cancerul ovarian reprezintă unele dintre principalele cauze ale mortalității premature la femei. Incidența lor este de câteva ori mai mare în România decât în celelalte țări europene.

Adică, mai direct spus, femeile încă mor de rușine. „Caravana cu medici“ reprezintă una dintre șansele ca acest lucru să se schimbe.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 18, 16-30 septembrie 2016 – pag. 46-47

  • Publicat în Social

Gacul, fructul care ar putea revoluţiona medicina

După cinci ani de studii în cadrul Laboratorului de Genetică şi Ameliorare din cadrul Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură din Buzău, echipa de cercetători condusă de dr. ing. Costel Vânătoru a marcat o premieră prin aclimatizarea în ţara noastră a unei plante originare din Nepal. Importanţa acestui eveniment este dată nu doar de rezultatele cercetărilor în sine, ci şi de valoarea terapeutică a plantei aclimatizate. Momordica cochinchinensis, cunoscut în limbaj popular drept gac, reprezintă o provocare pentru oamenii de ştiinţă care nu au putut explica pe deplin efectele vindecătoare pe care le are asupra organismului uman. Cu o concentraţie în vitamina C de 40 de ori mai mare decât a portocalelor, având de 70 de ori mai mult licopen decât roşiile, de 10 ori mai mult betacaroten decât morcovii şi de 40 de ori mai multă zeaxantină decât porumbul, gacul ar putea revoluţiona medicina.

Trei etape esenţiale de studiu

Începutul cercetărilor în ţara noastră a fost marcat de multe necunoscute, dar mai ales de lipsa informaţiilor sau de existenţa unor date contradictorii. Studiile efectuate asupra acestei specii s-au realizat după un program temeinic întocmit şi derulat în mai multe etape. Prima etapă a fost aceea de documentare şi de procurare a materialului genetic de bază, respectiv a seminţelor. Pentru a avea certitudinea purităţii lor, seminţele au fost procurate din zone cu tradiţie în cultivarea acestei specii. Pentru experimente au fost folosite seminţe din trei genotipuri din ţări diferite: L1 - India, L2 - Vietnam, L3 - Nepal. Etapa a doua a cercetărilor a vizat aclimatizarea speciei la condiţiile pedoclimatice ale ţării noastre. Potrivit dr. ing. Costel Vânătoru, această etapă a înglobat cel mai mare volum de muncă. În acest sens s-au făcut observaţii şi măsurători amănunţite începând de la sămânţă, continuând pe toată perioada de vegetaţie, până la fructificare şi recoltare. În cadrul acestei etape, o atenţie deosebită a fost acordată adaptabilităţii genotipurilor la condiţiile de mediu, cerinţelor acestei specii faţă de factorii de vegetaţie existenţi în ţara noastră şi posibilităţii de asigurare a acestora. Anul 2010 a marcat o premieră prin obţinerea în laborator a primelor plante răsărite în vase de vegetaţie. Ulterior au fost transferate în seră rece, fără încălzire tehnologică, şi în câmp. Etapa a treia a vizat elaborarea tehnologiei specifice de cultură.

Germinarea, în mai multe variante experimentale

În cadrul etapei de elaborare a tehnologiei de cultură s-au studiat mai multe variante şi verigi tehnologice, cum ar fi: înfiinţarea culturii prin răsad şi semănat direct, studii privind germinarea seminţelor, producerea răsadurilor, cultivarea genotipurilor în vase de vegetaţie, în spaţii protejate sau în câmp, distanţele de plantare specifice fiecărui cultivar, lucrările de îngrijire speciale şi curente, monitorizarea apariţiei bolilor şi dăunătorilor etc. După procurarea seminţelor, acestea au fost semănate în ghivece umplute cu turbă. Primele seminţe au germinat după aproximativ 6 luni. Germinarea tardivă a determinat o canalizare a cercetărilor către găsirea unei soluţii viabile pentru reducerea perioadei de germinare. După o analiză atentă a seminţelor s-a observat că tegumentul este gros şi extrem de dur. În această situaţie s-au creat mai multe variante experimentale privind germinaţia. S-a folosit diverse tipuri de seminţe: sămânţă normală semănată în ghivece şi direct în câmp, sămânţă scarificată, sămânţă ţinută la preîncolţit în apă, sămânţă cu tegumentul fisurat şi sămânţă decopertată de tegument. În urma acestor cercetări s-a ajuns la concluzia că cea mai eficientă metodă este cea a îndepărtării tegumentului învelitor de sămânţa propriu-zisă. Cel mai scurt timp de germinare a fost pentru seminţele plantate în ghivece, care au răsărit între 20-30 de zile de la semănat. Celelalte variante experimentale s-au dovedit inferioare faţă de această metodă.

Se cultivă doar în spaţii protejate

În condiţiile cultivării în câmp, planta vegetează, însă nu ajunge la fenofaza fructificării, de aceea se recomandă înfiinţarea culturii în spaţii protejate, cât se poate de înalte, atât prin răsad, cât şi prin semănat direct. Cele mai bune rezultate s-au obţinut însă la înfiinţarea culturii prin răsad. După răsărit plantele au o evoluţie lentă, până la apariţia primelor frunze, apoi ritmul de creştere se accelerează, planta căpătând un aspect luxuriant. Răsadul se obţine în circa 65-75 de zile de la semănare. Gacul se comportă ca o plantă tardivă, care fructifică destul de târziu, primele fructe apărând după 1 august. Planta are aspect de liană, cu o creştere vegetativ puternică, luxuriantă, cu un număr extrem de mare de lăstari laterali ce pot depăşi 15 m înălţime. Informaţiile obţinute până în prezent arată că Momordica cochinchinensis se comportă ca o plantă anuală, chiar bienală în unele cazuri. La SCDL Buzău a vegetat şi evoluat foarte bine şi în anul 3 de cultură. În anul 2 şi 3 dezvoltarea vegetativă este mult mai puternică, cu fructificare mai abundentă şi ceva mai timpurie. În ceea ce priveşte adaptabilitatea şi expresivitatea genotipurilor studiate nu s-au înregistrat diferenţe semnificative între caracteristicile plantelor şi ale fructelor, însă genotipul L3 s-a dovedit a fi superior în ceea ce priveşte adaptabilitatea faţă de celelalte două. Acest genotip a demonstrat o capacitate mai mare de legare şi fructificare, ajungând primul la maturitatea fiziologică a seminţelor.

Vom reveni cu informaţii despre acest fruct în numerele următoare în cadrul rubricii „O cultură de la A la Z“.

• Această specie este o plantă dioică, prezintă plante distincte mascule şi plante femele. S-a constatat că numărul plantelor femele este semnificativ mai mic faţă de cel al plantelor mascule, măsurătorile arătând că peste 60% din plante sunt mascule, iar restul femele.

• Cercetările întreprinse până în prezent pentru aclimatizarea şi introducerea în cultură a speciei Momordica cochinchinensis s-au finalizat cu un real succes. Au fost obţinute în premieră primele fructe recoltabile, cu seminţe germinabile în spaţii protejate neîncălzite. În prezent se lucrează la ameliorarea genotipurilor studiate în vederea stabilizării principalelor caractere şi la distinctibilitatea şi uniformitatea acestora (DUS) cu scopul realizării de soiuri noi. În plus, s-a elaborat tehnologia specifică de cultivare a speciei în spaţii protejate.

Laura Zmaranda

Hibele medicinii în satul românesc

Despre importanţa asistenţei medicale în satele româneşti, dar şi despre hibele sistemului sanitar discutăm cu dr. Dorin Sarafoleanu, a cărui specializare mă impresionează deoarece are o strictă legătură cu profesia mea.

– Cum v-aţi ales această profesie?

– Am ales această profesie foarte simplu: am citit câteva cărţi ale mamei mele, care a fost învăţătoare, cărţi care în timpul copilăriei mele făceau vogă. Apoi, am admirat un doctor din cartier care era plătit de toţi locuitorii la începutul anului cu o anumită sumă, fiecare după posibilităţile lui, şi stătea la dispoziţia noastră în orice moment, inclusiv în zilele de sărbătoare. Apoi am făcut o apendicită acută cu peritonită care putea să mă răpună şi el m-a salvat. Iar al doilea doctor pe care l-am admirat era orelist. Toate acestea coincideau cu dorinţa tatălui meu de a avea în familie un medic, pentru că fratele lui mai mare fusese student la medicină la Bucureşti, dar a murit când era în anul III. Aşa am ales să fac medicina. Nu a fost uşor pentru că în acel regim părinţii mei erau cotaţi ca fiind burghezi, adică clasa mijlocie, iar pentru această clasă erau alocate 15% dintre locurile la medicină şi eram destul de mulţi candidaţi, 20-25/loc. Am activat foarte mulţi ani la ţară, ani care au fost foarte utili, pentru că timpul petrecut acolo m-a ajutat foarte mult în pregătirea ulterioară. Acolo vezi patologia reală pentru că poţi să faci medicină personalizată.

– Aş vrea să ne referim la satul românesc pentru că mi se pare că există încă, din păcate, diferenţe între condiţiile de viaţă ale orăşenilor şi ale sătenilor. Haideţi să vorbim despre asistenţa medicală, pentru că mă gândesc la acei oameni care trebuie să meargă la zeci de kilometri să facă o consultaţie medicală, mă gândesc la faptul că nu le sunt la îndemână medicamentele, ce să mai vorbesc de cele compensate.

– Aveţi dreptate şi asta este cu atât mai dureros, mai tragic aş putea spune, pentru că ne aflăm la 25 de ani după ce am făcut Revoluţia pentru a ne ameliora starea de viaţă. S-au desfiinţat foarte multe spitale, unităţi sanitare care nu erau corespunzătoare din punctul de vedere al standardelor europene. Sunt de acord, trebuiau desfiinţate, dar numai după ce construiai ceva modern în loc. Nu s-a întâmplat acest lucru, iar bietului ţăran i-am luat şi acest minim şi l-am lăsat sub cerul liber, neavând unde să apeleze în caz de boală. Mai mult decât atât, am făcut tot felul de arondări să meargă zeci de kilometri. Dar cu ce să meargă, dacă nu avem nici drumuri? Cu ce să meargă, dacă nu există mijloace? Am avut situaţii în care pacienţii îmi spuneau că le-au fost prescrise reţetele; deşi farmacia era la 10 kilometri, au ajuns acolo să cumpere medicamentele, iar farmacistul le-a spus: „Nu am medicamentul acesta. Întrebaţi doctorul ce pot să vă dau în locul lui.“ Nu există comunicare între farmacii şi medici, nu există farmacia şi dispensarul la un loc cum ar fi necesar. Din acest motiv nu vin nici foarte mulţi turişti din străinătate, pentru că dacă li se întâmplă ceva riscă să nu aibă unde să apeleze, să nu fie dispensar în acel sat la care el să găsească o asistenţă similară din Uniunea Europeană.

– De aici şi plecatul masiv în străinătate al cadrelor şi surorilor medicale. Merg afară şi activează în sate unde au toate condiţiile necesare pentru că acolo mediul rural are altă conotaţie.

– Vă dau exemplul unui fost student care a plecat în Franţa într-un sătuc, a ajuns acolo şi a fost întâmpinat de primar care i-a arătat dispensarul şi a spus: „Te rog să îmi spui dacă îţi ajunge tot ce e aici sau mai doreşti să achiziţionezi şi alte lucruri.“ După aceea i-a arătat două case dintre care să îşi aleagă una în care să locuiască. Aş vrea să trăiesc să văd că se întâmplă aşa ceva şi în ţara noastră. Dacă mergeţi în România rurală o să vedeţi că unii oameni nu au doctori, nu au farmacii. Satele se depoluează, în 30 ani se preconizează că vom fi 16-17 milioane. Cine va mai lucra pământul, cine va mai face tot ce trebuie făcut pentru o ţară care vrea să progreseze? Nu am nimic cu cei care, în condiţiile globalizării, aleg să activeze pe orice meridian din Europa sau din lume, dar să nu uităm că noi pregătim doctori care constă cam 50-60 de euro fiecare pe întreaga perioadă a studenţiei şi încă pe atât perioada de rezidenţiat şi îi dăm gata făcuţi, pentru că nu poţi să îl opreşti. Dar cel puţin cineva ar trebui să returneze o parte dintre cheltuieli. Acum vin specialişti din străinătate care selec­tează elevi încă de la liceu pentru a le oferi sprijin de studiu. Este şi un lucru bun, şi un lucru rău. Pe de o parte că apreciază inteligenţa românească, iar pe de altă parte că îi pierdem şi în România nu rămân decât aceia care nu sunt aleşi să plece în străinătate.

– Vă întreb acum, nu înţeleg ca simplu cetăţean de ce nouă, românilor, ni se întâmplă ceea ce bietul Ţuţea preconiza: „Că la români a te afla în treabă e un mod de lucru.“ Am început anul şcolar fără manuale, am aruncat cardurile de sănătate pe piaţă fără să avem mijloacele necesare pentru a le folosi, încercăm să facem autostrăzi de 25 de ani, dar nu reuşim să construim nici drumuri judeţene, nu putem accesa bani europeni pentru că nu ştim să realizăm proiecte.

– La noi în Banat este o vorbă: „Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă în traistă!“ UE ne dă exact din ce ulterior cotizăm noi acolo. Noi avem voluptatea lucrului făcut superficial, nedus până la capăt şi nefăcut metodic aşa cum trebuie. În aceste condiţii, ceea ce spunea Petre Ţuţea este real datorită faptului că nu avem exemple pe care să le urmăm. Vorbim de oamenii de la sate, acolo ar trebui să existe nişte modele, nişte repere. Exemplele sunt date de primar, preoţi, profesori. Ce exemple se dau astăzi? Nuntă cu 700 de invitaţi? Această lipsă de comunicare între societate şi cei care reprezintă societatea trebuie anulată. Aici intervine şi năravul poporului român că tolerează aceste lucruri. Noi nu suntem un popor combativ, noi nu ieşim în stradă să ne cerem drepturile şi să îi obligăm pe cei pe care i-am ales să facă ceea ce au promis. Nu, noi înlocuim acestea cu comoda manieră de a comunica pe Facebook, pe Twitter, reţele sociale care nu reprezintă o mare presiune asupra celor care administrează ţara. Am să vă spun un punct de vedere al unui ambasador francez, recent retras din funcţie, care a fost întrebat cum vede faptul că noi, românii, nu reuşim să facem multe lucruri după 25 de ani: este o sechelă a comunismului, este una genetică sau din alte motive? El a spus că nu este o sechelă a comunismului pentru că orice sechelă dispare după 10-12 ani şi poate fi înlocuită. Nu este genetică pentru că poporul român este unul generos, darnic şi aşa mai departe şi atunci l-am întrebat care este problema după părerea dumnealui. Şi a spus: „Proastele exemple pe care le aveţi şi le urmaţi de 25 de ani.“ Exact ce spuneaţi şi dumneavoastră.

Gheorghe VERMAN

Abonează-te la acest feed RSS