Adama Sultan iulie 2020
update 15 Jul 2020

Anul de grație 2020: epidemia noastră de gunoaie...

o mare problemă... Prima dată, în materie de aer, respectiv nivelurile ridicate persistente de particule în suspensie (PM10 și PM 2,5). Comisia Europeană a activat procedura de infringement, anul acesta fiind pusă în mișcare prima acțiune, o scrisoare de întârziere, prin care autoritățile au primit termen de două luni să adopte programele naționale de control al poluării atmosferice. Următorul pas, în caz de neconformare, va fi avizul motivat.

A doua oară, în materie de deșeuri. Se prea poate ca și-n acest caz să fie declanșată procedura de infringement (sancționare) din pricina dezastrului ecologic reprezentat de gropile de gunoi din jurul marilor orașe din România. Și nu numai, am adăuga noi. Despre această din urmă poluare discutăm astăzi. Și luăm un exemplu, cel al județului Prahova, care poate fi multiplicat fără efort la nivelul întregii țări. Sau în alte zone poate fi chiar mai rău.

Poluarea cu deșeuri nu e o problemă doar a autorităților centrale. A operatorilor de salubritate. A primăriilor. A organismelor de mediu. E deopotrivă a locuitorilor din fiecare comună, oraș. Din toată țara, în ultimă instanță. În mod paradoxal, pe măsură ce se anunță că există servicii de salubritate în fiecare sătuc (în mediul urban nici nu mai discutăm) și că s-au făcut investiții masive (inclusiv sau mai ales cu bani europeni) în materie de gestionare a deșeurilor, starea de curățenie se degradează an de an. Încercați acum, primăvara, să priviți în jurul dumneavoastră și veți observa asta ușor. De fapt, acest aspect, cel al poluării cu deșeuri, se manifestă de multă vreme, dar parcă e mai pregnant în ultimii 4-5 ani. Aproape că nu mai există pădure, traversată de o cale rutieră, care să nu fie înțesată de pungi, hârtii, doze și sticle din plastic etc. Poienile din zona de deal și de munte sunt presărate cu deșeuri. Câmpurile, în principal cele de la marginea orașelor, sunt o imensitate de gunoaie. Asta ca să nu mai vorbim despre apele curgătoare! Are românul o poftă nebună să murdărească orice atinge: boschet, gard viu, trotuar, șanț, plajă, parc, iarbă, vad, crâng etc.

Cum a apărut un colos județean pentru gestionarea deșeurilor menajere

Și-acum s-o luăm în ordine. Politica la nivelul țării a constat în întocmirea Planului Național de Gestionare a Deșeurilor, Programului Național de Prevenire a Generării Deșeurilor etc., ca parte a obligațiilor asumate la aderarea la UE. De parcă ar trebui să ne impună cineva să fim curați și nu o facem pentru că așa e sănătos și în respect față de noi, comunitate, mediu!

Ca răspuns la politicile naționale, în Prahova s-a constituit, în 2009, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor (ADI – Deșeuri), din care fac parte 103 din cele 104 unități administrativ-teritoriale + Consiliul Județean. Autoritățile au scris un Plan Județean de Gestionare a Deșeurilor și un proiect care a obținut finanțare europeană, denumit „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Prahova.“ Valoarea acestuia a fost de 164,23 milioane de lei fără TVA, iar banii au fost asigurați prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Programul Operațional Sectorial „Mediu“ 2007-2013. Proiectul trebuia implementat în exercițiul financiar european 2007-2013, dar cum acest lucru n-a fost posibil, s-a reportat cu o sumă pentru perioada bugetară 2014-2020. În fine, într-un târziu, prin 2018, s-au încheiat toate investițiile care au presupus, printre altele: închiderea unui depozit neconform, construirea a două stații, una de sortare și alta de tratare mecano-biologică a deșeurilor biodegradabile (ultima încă nu funcționează), achiziția de echipamente pentru colectarea deșeurilor (pubele), distribuite apoi populației. Ca să fie mai ușor gestionată munca, la achiziția publică a serviciului de salubritate, județul a fost împărțit în mai multe sectoare, iar licitațiile au fost câștigate de firme diferite. Acest lucru s-a petrecut în 2018, atenție, numai în ceea ce privește gunoiul menajer provenit de la populație. Curățenia publică a rămas în sarcina primăriilor și fiecare s-a organizat cum a crezut de cuviință, dar în limitele prevederilor legale. Cam de prin 2015-2016, când se știa că vechiul sistem, cu servicii locale, va fi înlocuit de acest colos județean, lucrurile au scăpat oarecum de sub control și a apărut mai multă mizerie, cum spuneam, răspândită peste tot. Este, dacă ne permiteți comparația, un fel de epidemie de gunoaie! Cauzele sunt diverse: lipsa de organizare a unora dintre operatori; puțina implicare a primăriilor; colectarea selectivă insuficientă; prețul gunoiului, sporit de sancțiunile pentru necolectarea selectivă; ADI-deșeuri este total depășită de situație; lipsa de sancțiuni etc. Dar toate ne duc, dincolo de sistemul de organizare, la...om! La educație.

Dacă nu există educație de bunăvoie, ar putea exista una cu... forța?

Primăriile, prin hotărâri ale consiliilor locale, adoptate în interiorul legislației naționale, au sarcina să supravegheze starea de curățenie a localităților. După ce au pus la dispoziție serviciul de salubritate, ar trebui să vadă și cine anume provoacă halul de mizerie de prin comune și orașe. Teoretic, ar fi fost cazul să pună amenzi și să-i sancționeze pe toți cei care umplu râurile cu deșeuri, depozitează gunoaiele pe șanțuri sau le aruncă în liziere ori direct pe câmp. Dar, de vreme ce an de an vedem – fie pe geamul trenului, fie din mașini, fie mergând pur și simplu pe stradă – o mare de murdărie, se vede că autoritățile nu aplică nicio amendă. Nu au niciun fel de politică în acest sens și nici măcar vreo acțiune de educație civică a locuitorilor. Mai presus de primării este Garda de Mediu. Teoretic, în acțiunile de control pe care le desfășoară, aceasta ar trebui să atenționeze primăriile și, dacă nu se conformează, să aplice amenzi usturătoare, cât să determine administrația să ia la rândul ei măsuri locale. Sau operatorul de salubritate să-și facă treaba corect. Fiindcă avem și această problemă, a prestatorilor de servicii care nu respectă programul de ridicare a gunoiului sau care nu sunt pregătiți pentru colectarea selectivă. Asta ca să nu mai vorbim despre cei care, pentru a nu mai plăti taxe la depozitele legale, îngroapă deșeurile în pământ sau le abandonează pe te miri unde, cum s-a întâmplat, recent, în comuna prahoveană Drăgănești. Sau cum se întâmplă în vestul județului, unde mai multe foste cariere de piatră au fost umplute cu deșeuri, inclusiv industriale. Așadar, este posibil să nu fie vorba la noi despre lipsa de organizare, ci despre nesancționarea celor care încalcă legea, fie că este vorba despre cetățean, primărie, operator sau gardă de mediu.

Maria Bogdan

  • Publicat în Mediu

Turism și gunoaie

Subiectul de față este unul mai puțin plăcut. Sau, dacă e s-o spunem pe-a dreaptă, e chiar urât. Cum urâte sunt ele. Și cum urât este gestul în sine. Turism și gunoaie... Am plecat pe Valea Cernei, să admir locurile. Și m-am dus pe malul apei. Când mi-era mai bine, am dat cu ochii de pungi și cârpe aninate de rădăcinile copacilor. Am poposit la Moieciu, în splendoarea aceea de verde și rural. Am fugit în inima pădurii, să ascult foșnet, păsări și susurul apei de pe Stâncioiu. Ba chiar am fost uluită să văd păstrăvi. I-am admirat, dar tot n-am putut ocoli pet-urile și vetrele de foc lăsate de turiști. Mi-am schimbat traseul pe Transalpina. O nebunie de peisaj. Dar nu s-au lăsat românii până n-au însemnat pădurile și pajiștea cu tot ce-au putut arunca din fuga mașinii. La Marea Neagră caut și cărări un pic mai neumblate. Și n-o să mai fac asta; am călcat în... noroace. Să mai spun despre plaja plină de ambalaje și mucuri de țigări n-are sens. Am străbătut Valea Oltului. Și am oprit, într-o totală lipsă de inspirație, într-o parcare; mi-am pus mâinile în cap și-am luat-o din loc. Am rămas fără respirație, acum o primăvară, privind natura tulburătoare din Poiana Mărului. La picioarele mele zăceau niște mizerii proaspete, vărsate din cabina unui TIR. Am abandonat apoi turismul în destinații celebre, căutând satele izolate. Și-am văzut o poiană verde, inundată de păpădie. Iar printre păpădii, ați ghicit, ghemotoace de hârtii. Un singur loc mi-a oferit natură neatinsă de om: Lacul Oașa. E un pic mai ferit, nu-i în calea turiștilor, deci de-aia o fi scăpat. Mint. Și prin mănăstiri e proaspăt și frumos. Apoi în creierul munților, dar în zone greu accesibile.

Nu știu ce să spun. La noi toată lumea se plânge de năravul ăsta de-a murdări orice. La numărul de plângăcioși, printre care mă număr și eu, aproape că nu mai rămâne niciun necivilizat. Și totuși România e tot un PET, tot o pungă, tot un strujean de porumb, tot o hârtie. Deci cine face murdăria asta? Evident noi, că doar n-or veni fantomele din statul paralel. Ori Soroș. Ori multinaționalele, asta ca să enumerăm doar câteva dintre arătările cu care ne amenință șefii țării.

Știți câte miliarde s-au cheltuit în ultimii ani pe sisteme de management integrat al deșeurilor? Vreo 8,2. Pe urmă avem alte miliarde cu rampele ecologice, cu închiderea celor neconforme. Și multe miliarde cu plata operatorilor de salubritate. Aproape că nu înțeleg de ce-i plătim, dacă gunoaiele se aruncă pe tăpșan, în boscheți, păduri, râuri, mare, deltă, lacuri, peșteri etc.

Ce-i de făcut? Fix ceea ce nu ne place, dându-ne cu toții europeni și sensibili: amenzi până ne-om lecui de acest nărav care ne aruncă la tomberonul civilizației!

Maria Bogdan

  • Publicat în Social
Abonează-te la acest feed RSS