goodwill mai2022 top
update 18 May 2022

Descifrarea genomului la grâu, o nouă „revoluție verde“ împotriva foametei

Sporirea spectaculoasă a populației Terrei, care va ajunge la 10 miliarde de locuitori în următoarele 4-5 decenii, constituie una dintre cele mai complexe probleme ale omenirii. Dacă mai adăugăm și faptul că resursele de hrană sunt limitate, iar creșterea numărului de locuitori este mai mare tocmai în zonele cele mai sărace ale globului, problema asigurării hranei devine tot mai stringentă.

A hrăni omenirea sec. XXI, când creșterea demografică este în continuă accelerație, înseamnă că popu­lația planetei va arăta astfel: Asia va ajunge la 5,2 mld. locuitori în anul 2050, față de 3,9 mld. locuitori în 2005; Africa va ajunge la 2 mld. locuitori, față de 906 mil. locuitori în anul 2005. Hrănirea acestor populații ridică probleme deosebite întrucât această creștere demografică se plasează în regiuni unde deja există foametea cronică și unde schimbările climatice vor fi mai pronunțate ca în alte părți.

Zone întinse din Sudul Asiei, cu o populație numeroasă și subnutrită, au fost beneficiare ale „revoluției verzi“ (anii 1965-1970), îndeosebi India și Pakistanul, care au cunoscut o creștere semnificativă a producției de grâu ca urmare a activității științifice de la Centrul internațional de ameliorare a porumbului și grâului din Mexic. Aici, sub conducerea agronomului Borlaug E Norman, s-au creat soiuri de grâu pitice, rezistente la cădere și productive. Ca urmare a acestui fapt producția de grâu din aceste zone a cunoscut un salt nebănuit. În India, de pildă, recoltele de grâu au crescut de la 12,3 mil. tone în1965, la 20,1 mil. tone în 1970, iar în 1974 India își producea deja toată cantitatea de cereale necesară pentru consumul intern. Producțiile de grâu obținute în Pakistan în aceeași perioadă s-au dublat de la 4 mil. tone la 7,3 mil. tone.

Pentru tot efortul său de a rezolva problema foamei în lume, agronomul Norman Borlaug a primit în anul 1970 Premiul Nobel. Este omul care a salvat un miliard de vieți omenești.

Eforturile în descifrarea genomului la grâu s-au dovedit a fi neașteptat de grele. De 5 ori mai mare decât genomul uman, acesta este constituit din șapte cromozomi prezenți fiecare în alte șase exemplare și este alcătuit din 80% secvențe repetate, dificil de distins una de cealaltă. Dar, odată cu apariția posibilității segmentării cromozomilor, s-a realizat descifrarea genomului la grâu, realizare epocală. Noile informații descoperite cu această ocazie vor duce la crearea de noi varietăți de grâu, mai productive, mai rezistente la boli și la condițiile climatice extreme din ultimul timp. Genele identificate vor putea fi utilizate în selecție pentru ameliorarea varietăților cultivate sau prin transgeneză, prin transmiterea unor însușiri valoroase.

Pe drept cuvânt această realizare deschide un drum nou în domeniul creării de soiuri valoroase de grâu, ce poate fi considerată ca o nouă „revoluție verde“, în întâmpinarea foametei la nivel planetar.

Ing. agr. Vladimir GONCEARU

Risipa de hrană și foametea, un paradox acceptat

O singură planetă, două universuri paralele. Într-unul dintre ele privilegiații lumii trăiesc în huzur, în celălalt oamenii mor... de foame. În momentul de față 9,6% din populația Terrei trăiește în sărăcie extremă, iar estimările arătau în 2014 că există aproximativ 1,3 mld. oameni subnutriți. Cine ar putea uita vreodată imaginea copilului african muribund aflat doar la un metru de vulturul care îi aștepta sfârșitul? Te întrebi cum se poate întâmpla asta într-o societate modernă care are pretenția de a fi evoluat și de a-și proteja oamenii? Firește o să te gândești că de vină este natura, că în arșița africană nu poate rodi aproape nimic. Este un adevăr care ascunde în spatele lui un adevăr și mai grav. Interesul de a regândi sistemul de producere și de distribuire a hranei la nivel mondial nu are prioritate acum. Și probabil nici în următoarea jumătate de secol. Între timp foametea va bântui. Departe de universul în care abundența este regină. Departe de universul în care trăiești. Gândește-te la asta când vei vrea să arunci jumătate din mâncarea din farfurie. Despre cum am putea dizolva paradoxul acceptat al lumii moderne – risipa de hrană și foamete – am discutat cu secretarul științific al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești“, dl Aurel Badiu.

Ce înseamnă securitate alimentară

Problema securității alimentare este una destul de serioasă, mai ales în contextul creșterii demografice, al secătuirii pământului de resurse, al conflictelor politice și sociale care macină unele țări. Dar ce înseamnă securitate alimentară? Prezentată ad litteram de către dl Badiu, definiția, acceptată și asumată de către FAO ÎN 1996, spune că „securitatea alimentară înseamnă acces permanent fizic, social și economic al tuturor oamenilor la alimente suficiente, sigure, nutritive, astfel încât să le fie satisfăcute nevoile și preferințele alimentare și să le asigure o viață sănătoasă și activă. Securitatea alimentară prinde în definiția sa atât cantitatea de alimente, accesabilitatea la alimente, cât și utilizarea lor la nivel individual.“

La fel de stringentă ca și acum, în 1995 securitatea alimentară era o problemă care impunea luarea unor măsuri. Pe același model implementat în 1950 prin care s-a creat o piață comună a cărbunelui care să garanteze securitatea energetică, au apărut și s-au dezvoltat Politici Agricole Comune. Scopul acestui nou instrument era de a echilibra distribuția alimentelor din zonele de excedent și regiunile sărace în care exista o cerere foarte mare de hrană. În acest sens s-au desființat taxele vamale, s-au propus cote de producție, s-au stimulat producția agricolă și dezvoltarea spațiului rural. Și totuși securitatea alimentară nu a fost pe deplin asigurată.

Drept fundamental doar pentru unii

În secolul 21 există regiuni cu foamete endemică, și un miliard de oameni care nu au acces la hrană. Astfel, accesul la hrană pare să fi devenit un drept fundamental doar pentru unii. Condițiile pedoclimatice și modificările climatice sunt factori pe care nu îi putem controla, însă proasta gestiune a pieței mondiale, a resurselor de hrană și agricole trebuie să ne-o asumăm.

„La limită, un sistem agricol care are o variabilitate anuală destul de accentuată de 20-25% s-ar putea să aducă populația pe care o deservește în insecuritate alimentară. Statistica mondială privind producția agricolă nu variază foarte mult, dar este raportată la planetă. În realitate această variabilitate, determinată și de climă, se accentuează și poate să provoace insecuritate alimentară. Și atunci trebuie luate măsuri de politică agricolă ca cel puțin în zonele în care există acest pericol să fie redus impactul factorilor perturbatori. Practic, de asta au fost concepute și rezervele de stat, pentru a preîntâmpina variabilitatea inerentă a producției într-o anumită regiune“, spune secretarul științific ASAS. În spatele motivelor oficiale care stau la baza insecurității alimentare (sistemele de producere a alimentelor, resursele de apă, modificările climatice, reducerea biodiversității, proasta gestiune) există o altă parte de adevăr, cea a restricționării accesului social la hrană pe considerente politice. Un adevăr greu de acceptat și de puține ori adus în discuție.

Și totuși aruncăm la gunoi 100 milioane tone de alimente

Vorbeam despre huzurul în care trăim, o formulă care va părea poate prea opulentă, care va stârni voci ce vor spune că și în Uniunea Europeană sunt mulți săraci. Cu siguranță sunt. Și totuși datele statistice realizate în 2014 confirmă că există o abundență de alimente și o risipă importantă. Anual, la nivelul statelor membre Uniunii Europene se aruncă aproximativ 100 de milioane de tone de mâncare și dacă se va păstra acest ritm, potrivit Comisiei Europene, în doar cinci ani risipa va ajunge la 126 milioane de tone pe an. Într-un top al țărilor care gestionează prost această situație România păstrează și ea ritmul accelerat al risipei de alimente. În 2013 estimările arătau că în țara noastră anual se aruncă la gunoi aproximativ 1,85 milioane tone de hrană, un român aruncând la coșul de gunoi 97,5 kilograme de mâncare proaspătă anual.

Regândirea sistemului

Paradoxul oamenilor flămânzi și abundența lumii moderne ar putea dispărea prin regândirea sistemului global de producere a alimentelor şi al redistribuirii lor.

„Cea mai eficientă și performantă regiune a globului de producere a hranei este zona climatului temperat care are producție vegetală și animală din abundență. Unul dintre motivele pentru care în momentul de față Europa este invadată este și că aici accesul la hrană este relativ ușor. În momentul în care există un miliard de oameni care suferă de foame, dar pentru care, în mod evident, în alte regiuni se pot produce alimente, vorbim deja despre regândirea sistemului de redistribuire a hranei și de producere a ei.“ O soluție care teoretic poate fi implementată, dar care în practică, spune dl Badiu, nu are șanse de a se realiza. Cel puțin nu deocamdată pentru că în momentul de față nu reușim să ne înțelegem asupra unor lucruri elementare, există conflicte legate de cum să producem hrana și de cât de curată este. „În contextul acesta îmi este greu să cred că într-un interval de timp previzibil, respectiv targetul 2030- 2050, pământul va ajunge să producă hrană din abundență.“

Laura ZMARANDA

Investiţia secolului ar putea salva omenirea de la foamete

Razele soarelui şi apa mării sunt ingredientele de succes cu care un grup de oameni de ştiinţă ar putea revoluţiona agricultura şi ar putea scăpa omenirea de sărăcie, dacă proiectul serelor realizate de aceştia în deşert ar fi dezvoltate la scară largă. Folosind resurse regenerabile, apa de mare şi soarele, echipa de cercetători a reuşit să producă legume de calitate superioară, fără pesticide, de-a lungul întregului an.

Noi resurse pentru agricultură

În urmă cu 20 de luni, o echipă de cercetători condusă de un fost bancher de 33 de ani a înfiinţat într-o zonă de deşert din Australia compania Sundrop Farms şi a iniţiat un proiect experimental ce promite să rezolve problemele crizei alimentare. Profitând de preţul scăzut al terenului din deşert, aceştia au achiziţionat o porţiune întinsă şi au valorificat singura resursă disponibilă – soarele. În ciuda impactului redus pe care ferma Sundrop o are asupra mediului încon­jurător, CEO-ul companiei nu este membrul vreunei mişcări a „verzilor“. Philipp Saumweber a obţinut un MBA la Universitatea Harvard, lucrând de-a lungul carierei ca manager al unei companii financiare şi, ulterior, în cadrul unei afaceri de familie în agricultură.

„După ce m-am implicat în agricultură, la scurt timp mi-am dat seama că, în principiu, aceasta se bazează pe transformarea motorinei în mâncare, cu ajutorul apei“, spune fondatorul Sundrop. „De aceea am început să mă interesez de agricultura salină. Resursele de apă dulce sunt limitate, însă ne înecăm în apa sărată“, a explicat Saumweber.

Sera viitorului

Sistemul prin care firma Sundrop Farms reuşeşte să producă legume în deşert, într-o perioadă de secetă, pare desprins din filmele SF, după cum se afirmă în publicaţia britanică The Observer.

Numeroase oglinzi parabolice, aşezate într-un şir de 75 de metri, urmăresc soarele de-a lungul întregii zile şi îşi concentrează căldura asupra unei ţevi în care se găseşte petrol. Petrolul fierbinte încălzeşte la rândul său câteva rezervoare cu apă de mare aflate în apropiere. Apa de mare este pompată de la câţiva metri de sub pământ (ţărmul aflându-se la doar 100 de metri distanţă). Petrolul încălzeşte apa de mare la 160°C, iar aburul produs este direcţionat către turbine ce produc electricitate. O parte din apa fierbinte încălzeşte sera în timpul nopţilor răcoroase, iar restul este direcţionat către o centrală de desalinizare care produce 10.000 de litri de apă dulce în fiecare zi. Apa este pură, fiind nevoie doar de adăugarea unui amestec de elemente nutritive înainte să fie turnată peste plante. Aerul din seră este menţinut umed şi rece datorită unui sistem prin care apa este picurată peste o serie de panouri de evaporare din carton, aerul fiind direcţionat prin acestea cu ajutorul unor ventilatoare. Un alt avantaj al sistemului Sundrop este faptul că legumele sunt produse fără a se folosi vreun pesticid. Singurul motiv pentru care acestea nu pot obţine eticheta de „organic“ este faptul că sunt crescute pe substrat hidroponic, nu în sol.

Sera nu depinde în totalitate de tehnologie. În interiorul său trăiesc albine care ajută la dezvoltarea culturilor şi nu sunt ameninţate de prădători. De asemenea, Sundrop Farms foloseşte o specie de „insecte benefice“, cunoscute sub numele de Orius, care omoară dăunătorii, protejând astfel plantele.  Întregul sistem este computerizat, ceea ce permite controlarea serei de oriunde din lume. Dave Pratt, membru al echipei, poate controla condiţiile din seră chiar şi atunci când iese în oraş, graţie unei aplicaţii instalate pe telefonul său.

Încălzirea cu gaz a creat dispute

„Studiind mult timp agricultura salină l-am descoperit pe Charlie Paton, care cerceta această tehnologie din 1991“, a explicat Saumweber. Iniţial, Paton era un membru al echipei Sundrop, însă acesta a renunţat contra unei sume consistente atunci când ferma nu a mai fost construită pe baza principiilor sale ecologice.

„Ce ne-a plăcut la ideea lui Charlie era faptul că rezolva problema apei în două moduri, producând apă într-un mod elegant şi folosind-o totodată pentru a răci sera. Ceea ce nu am realizat la început, lucru care nu i-a convenit lui Charlie, a fost faptul că inclusiv în zonele aride există zile răcoroase, când sera are nevoie de încălzire. Din acest motiv, am instalat un sistem de back-up pe bază de gaz natural, care produce căldură şi electricitate în zilele noroase sau foarte friguroase. Acest lucru l-a supărat pe Charlie, pentru că aceasta însemna că sistemul nostru nu mai era 100% fără energie. Ceea ce Charlie nu a luat în calcul este faptul că da, într-adevăr, poţi creşte orice fără încălzire şi răcire, dar legumele vor avea defecte, urmând a fi respinse de supermarketuri. Dacă nu respecţi standardele lor, nu eşti plătit. Ar fi ideal să nu fie cazul, dar nu putem să încercăm acum să schimbăm comportamentul uman“, a explicat Saumweber.

„Aceşti oameni de ştiinţă au fost îndrăzneţi şi aventuroşi“, afirmă Neil Palmer, şeful Institutului de Cercetări în Desalinizare finanţat de guvernul australian. „Produc mâncare fără risc, eliminând probleme provocate de inundaţii, de îngheţ, grindină şi secetă. În plus, este profitabil pentru că nu există vreun deficit de soare sau de apă de mare. Este impresionant“, a adăugat Palmer.

Deşertul va aproviziona supermarketurile

Până acum, compania a reuşit să producă roşii, ardei şi castraveţi în cantităţi comerciale, iar aceeaşi tehnologie poate fi folosită pentru numeroase alte culturi. Marele avantaj este faptul că tehnologia Sundrop Farms nu consumă deloc apă dulce şi necesită foarte puţini combustibili fosili.

„Cerul este cu adevărat limita“, afirmă Reinier Wolterbeek, un inginer olandez ce are rolul de project manager în cadrul Sundrop. „Acum, că am demonstrat horticultorilor, economiştilor şi reprezentanţilor supermarketurilor că ceea ce facem aici funcţionează şi este viabil din punct de vedere comercial, luăm în calcul şi posibilitatea de a creşte proteină într-o seră similară. Cu alte cuvinte, vrem să hrănim întreaga lume“, afirmă Wolterbeek.

Proiectul a funcţionat atât de bine încât numeroşi investitori şi reprezentanţi ai lanţurilor de supermarketuri au călătorit până în Port Augusta, Australia, pentru a vedea cu ochii lor succesul Sundrop Farms. Acum, compania intenţionează să construiască o nouă seră în valoare de 8 milioane de lire sterline, ce urmează să se întindă pe 8 hectare, fiind de 40 de ori mai mare decât construcţia iniţială. Anual, în noua seră vor fi produse 2,8 milioane de kg de roşii şi 1,2 milioane de kg de ardei.

Dacă această tehnologie se va dovedi una de succes pe scară largă, va reprezenta o reuşită extraordinară, liniştind temerile că omenirea va avea probleme grave pe măsură ce populaţia planetei creşte şi cererea se dublează.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI NR.6, 16-31 MARTIE 2013

49 de milioane de latino-americani suferă de foamete (FAO)

Aproximativ 49 de milioane de persoane din America Latină şi din Caraibe, reprezentând 8,3% din populaţia totală a regiunii, suferă de foamete, potrivit unui raport difuzat joi de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură /FAO/, relatează AFP.

'Foametea a afectat aproximativ 868 de milioane de persoane în întreaga lume, dintre care 49 de milioane în America Latină şi în Caraibe. Aceasta înseamnă că aproximativ 8,3% din populaţia regiunii nu consumă caloriile necesare zilnic pentru a avea o viaţă sănătoasă', potrivit documentului difuzat de FAO, al cărui sediu regional se află la Santiago de Chile.
Această cifră reprezintă o scădere în raport cu 50 de milioane de persoane înregistrate în anii 2007-2009, se arată în raportul intitulat 'Panorama securităţii alimentare şi nutriţionale în 2012', prezentat în cursul unei conferinţe de presă în capitala Chile. În pofida nivelului de creştere susţinută în regiune, în ultimul deceniu, 'se poate afirma că în pofida menţinerii tendinţei de diminuare a numărului persoanelor afectate de foamete, ritmul a încetinit', menţionează FAO.

Potrivit organizaţiei, numărul persoanelor care suferă de foamete în regiune nu este cauzat de insuficienţa producţiei alimentare, ci de lipsa accesului unui segment important al populaţiei la veniturile necesare' pentru a achiziţiona alimente.

Cele mai afectate ţări de foamete în regiune sunt Haiti (44,5% din populaţie), Guatemala (30,4%), Paraguay (25,5%), Bolivia (24,1%) şi Nicaragua (20,1%). Cuba, Argentina, Chile, Mexic, Uruguay şi Venezuela 'au reuşit să elimine flagelul foametei, în timp ce ţări din Caraibe ca Republica Dominicană şi Haiti, sau din America Centrală, ca Guatemala, s-au afundat' în această problemă, potrivit FAO. Securitatea alimentară a celor mai vulnerabile familii este ameninţată de creşterea preţurilor. Potrivit FAO, între iunie şi august 2012, preţul mediu la porumb a crescut cu 25%, la soia cu 20% şi la grâu cu 26%.

Sursa AGERPRES

  • Publicat în Social