ipso august 2021    reclama youtube lumeasatuluitv

Plantele medicinale din farmacia Domnului (V)

În numerele trecute ale revistei am început să detaliem modul în care pot fi extrase substanțele active din plante și care sunt beneficiile acestora, așa cum a explicat Maria Treben în cartea sa Sănătate din farmacia Domnului.

Una dintre plantele despre care am început să scriem în materialul anterior este nalba, indicată și în caz de secreție pulmonară abundentă, bronșite, tuse și răgușeală puternică (laringită), amigdalită și gură uscată. Dar acestea nu sunt singurele beneficii, autoarea Maria Treben descoperind cu mult mai multe. De pildă, nalba este benefică chiar și în alergiile tenului, provoacând mâncărimi și usturimi faciale. În aceste situații sunt eficiente spălăturile cu nalbă călduță. De asemenea, nalba este eficace în laringite și în cancerul laringian, mai scrie Maria Treben. Potrivit fitoterapeutei, pentru aceste afecțiuni se prepară un extrat rece, lăsând peste noapte cantitatea de plante necesarã dozei pe o zi să stea la macerat în 21/2 litri de apă (o lingurițã cu vârf de plante la ¼ litru de apă). Dimineața, maceratul se încălzește ușor și se ține într-un termos clãtit în prealabil cu apă fierbinte. Maria Treben explicã în cartea sa că acest macerat se bea pe parcursul zilei (câte 4 cești), încet, iar cu restul care rămâne se face gargară. „În cazul uscăciunii gurii, a gâtlejului și a nasului, care stârnește deseori o puternică nervozitate a bolnavului, se face tot gargară și se clătește gura de mai multe ori pe zi cu ceai de nalbă. Și contra uscăciunii ochilor se folosesc cu succes băi și comprese cu același ceai.“

Potrivit Mariei Treben, nalba este folosită, extern, pentru răni, abcese, picioare sau răni umflate provenite de pe urma unor fracturi sau a unor flebite. În aceste cazuri se prescriu băi de picioare sau de mâini. „Aceste băi au dat în practica mea rezultatele cele mai bune. Ele sunt foarte indicate tocmai după o fractură la picior, când acesta este mereu suprasolicitat și se umflă. În vecinătatea noastră locuia o femeie care-și rupsese cu niște ani în urmă glezna. Avea permanent probleme cu piciorul și într-o zi a trebuit să se interneze iarăși în spital. Am întâlnit-o după ce a fost externată, șchiopătând tare, iar piciorul era umflat până peste genunchi. Deși mergea cu baston, înainta într-un ritm de melc. Am luat împreună nalbe proaspete. A doua zi și-a început băile. Nu exagerez când povestesc că, după o săptămână n-a mai avut nevoie de baston și piciorul arăta din nou normal. La fel a fost și cu o altă femeie care-și fracturase încheietura mâinii drepte și aceasta o jena tot mereu. Ce gospodină și ce mamă își poate menaja mâna dreaptă? În fiecare noapte mâna îi zvâcnea și mult timp s-a umflat zilnic; întâlnind-o, am sfătuit-o să facă băi de nalbă. Și acest caz s-a ameliorat grabnic“, relatează autoarea în cartea sa devenită bestseller, Sănătate din farmacia Domnului.

Atenție: numai ca extract rece!

Maria Treben atrage atenția că ceaiul de nalbă se prepară numai ca extract rece prin adăugarea unei lingurițe cu vârf de plantă la ¼ litru de apă, se lasă să stea peste noapte la macerat, iar dimineața se încălzește ușor. Pentru băile de mâini și de picioare, fitoterapeuta ne sfătuiește să preparăm ceaiul lăsând două mâini de nalbă peste noapte în apă rece, într-un recipient de 5 litri. A doua zi se încălzește totul atât cât suportă mâinile și picioarele, pentru a nu ne opări. Durata unei astfel de băi este de 20 de minute, iar apa, reîncălzită, se poate folosi de încă 2 ori. Resturile de plante rămase după prepararea ceaiului nu se aruncă, ci se încălzesc ușor în puțină apă și se face un terci, amestecându-le cu făină de orz. Acest terci se pune pe o bucată de tifon și se aplică local, cât este cald, sub formă de compresă, acolo unde este nevoie.

Cu atât de multe beneficii, nalba, care creşte mai ales pe lângă gospodăriile ţărăneşti, este alungată tot mai mult în zilele noastre din aceste locuri. În strădania de a îndepărta umezeala şi murdăria şi de a da casei un aspect plăcut şi în exterior, se toarnă deseori o fâşie de beton în jurul casei sau un pavaj pentru scurgerea apei de ploaie. Atunci i se ia însă nalbei locul ei moştenit de generaţii. Aşa dispare tot mai mult acest mare ajutor al omenirii, pentru care n-avem cuvinte destule să-i mulțumim Domnului!


Deși plantele au puteri tămăduitoare incredibile, nu trebuie ocolit medicul. În cazul în care ne simțim rău, este recomandat să mergem la un consult de specialitate.


Cine a fost Maria Treben?

Născută Günzl, în 1907, Maria Treben a fost o botanistă și scriitoare austriacă. Considerată o specialistă în domeniul medicamentelor pe bază de plante și a altor metode alternative de tratament în tradiția lui Sebastian Kneipp, Treben a sintetizat puterea plantelor în cartea sa Gesundheit aus der Apotheke Gottes (Sănătate din farmacia Domnului), publicată în peste 20 de limbi străine, în mai mult de opt milioane de exemplare. În ianuarie 1947, în urma expulzării germanilor din Cehoslovacia, Maria Treben a fost adăpostită într-o tabără de refugiați din Wülzburg (Bavaria), scrie Wikipedia. Acolo a avut o erupție cutanată și, după o ședere de trei săptămâni, s-a îmbolnăvit de febră tifoidă. A fost transferată din tabără la un spital, unde, din cauza războiului, nu existau prea multe medicamente și nu era nicio perspectivă de salvare. Surorile i-au dat să bea suc de rostopască, iar starea ei de sănătate s-a îmbunătățit imediat. Această experiență cheie a determinat-o să înceapă să studieze herbalismul. În următorii ani, Treben a studiat ca autodidactă medicina pe bază de plante (fitoterapie). A practicat în Austria și Germania, fără a fi o practicantă recunoscută. Recomandarea folosirii bitterului suedez („ierburile suedeze“) a devenit deosebit de cunoscută, această practică bazându-se pe redescoperirea unei rețete a medicului suedez Claus Samst, care la rândul său a atribuit-o lui Urban Hjärne (1641-1724).


Simona Nicole David

  • Publicat în Social

Plantele medicinale din farmacia Domnului (IV)

În numerele trecute ale revistei am început să detaliem modul în care pot fi extrase substanțele active din plante, amintind despre: infuzii, macerate, decocturi, tincturi etc., așa cum a explicat Maria Treben în cartea sa Sănătate din farmacia Domnului. Dar să vedem ce beneficii are fiecare plantă în parte, potrivit autoarei care și-a dedicat întreaga viață fitoterapiei.

Despre brusture

Una dintre plantele cu multiple calități în tratarea diferitelor afecțiuni este brusturele (Petasites officinalis). Întâlnit și sub denumirea de brustur, broscălan, lipan, podval-mare, smântânică etc., brusturele crește pe maluri de râuri și pâraie, în șanțuri și liziere. Rădăcina brusturelui are acțiune antitermică și, așa cum scrie Maria Treben în cartea sa, a fost foarte căutată în timpul epidemiilor de ciumă. Rădăcinile de brusture se culeg încă din perioada de înflorire, iar ceaiul sudorific se administrează în caz de febră, insuficiență respiratorie, artrită (gută) și epilepsie. „Se beau, zilnic, încetul cu încetul, 1-2 cești. Frunzele mari și proaspete se aplică sub formă de comprese, nu doar la entorse, luxații și picioare rănite de prea mult umblat, ci și în orice fel de arsură, în leziuni ulceroase, canceroase și în plăgi usturătoare.“


Cum se folosește brusturele

Se poate prepara un macerat dintr-o linguriță rasă de rădăcină de brusture care se pune peste noapte în ¼ litru de apă, se încălzește ușor dimineața, se strecoară și se bea. Sub formă de compresă, frunzele proaspete de brusture se spală, se zdrobesc și se aplică pe locul cu probleme. Se repetă această operațiune de câteva ori pe zi.


Nalba, mai mult decât o floare frumoasă

Denumită și cașul-popii, bănuți, caș, colăcel, covrigel etc., nalba (Malva vulgaris – M. neglecta) poate fi găsită pe lângă garduri, margini de drum, ziduri vechi și grohotișuri de pantă, dar numai în imediata apropiere a unei zone populate. Iar, dacă se găsește departe de orice așezare omenească, este sigur că acolo a fost odată o curte, o casă, o fermă, scrie Maria Treben în cartea sa. Potrivit autoarei, florile, frunzele și tulpinile se culeg din iunie până în septembrie, întrucât la uscat se pierd din substanțele mucilaginoase, iar planta trebuie utilizată cât se poate de proaspătă pentru a beneficia pe deplin de puterile sale tămăduitoare. „Nalba se dovedește benefică mai ales sub formă de ceai în inflamațiile mucoaselor din interiorul organismului, în gastrite, în inflamațiile mucoaselor vezicale (ale vezicii urinare), gastro-intestinale și ale cavității bucale, ca și în ulcerele gastrice (stomacale) și intestinale“, scrie Maria Treben. Potrivit fitoterapeutei austriece, pentru leacurile afecțiunilor menționate mai sus se poate prepara o supă din frunze amestecate cu orz. Întâi se lasă orzul să fiarbă, iar după răcire se adaugă și frunzele de nalbă. De asemenea, mai explică Treben, nalba este indicată și în caz de secreție pulmonară abundentă, bronșite, tuse și răgușeală puternică (laringită), amigdalită și gură uscată.

Maceratul, cel mai eficient

Pentru că este mai eficientă în stare proaspătă, cel mai indicat este maceratul. Astfel, pentru a nu se distruge substanțele mucilaginoase, planta se lasă peste noapte în apă rece, iar a doua zi se încălzește ușor, se strecoară și se beau 2-3 cești pe zi, cu înghițituri mici. În cercetările sale, Treben a descoperit că „nalba are un efect lecuitor chiar și în cazul unui emfizem pulmonar rebel, considerat adesea incurabil, care provoacă grele insuficiențe respiratorii“. Se beau minimum 3 cești pe zi, iar frunzele și florile, bine strecurate și încălzite, se pun peste noapte sub formă de comprese în zona bronhiilor și pe piept. Nalba este eficientă și pentru ten ori pentru ochi. Astfel, spălăturile cu nalbă călduță sunt benefice în alergiile tenului, care provoacă mâncărimi și usturimi faciale. De asemenea, când apare o „secare a secreției lacrimale“, se dovedesc excelente băile de ochi și compresele la ochi făcute cu ceai călduț de nalbă. Dar despre alte beneficii ale nalbei și ale altor plante din farmacia Domnului, în numărul viitor al revistei.


Deși plantele au puteri tămăduitoare incredibile, nu trebuie ocolit medicul. În cazul în care ne simțim rău, este recomandat să mergem la un consult de specialitate.


Cine a fost Maria Treben?

Născută Günzl, în 1907, Maria Treben a fost o botanistă și scriitoare austriacă. Considerată o specialistă în domeniul medicamentelor pe bază de plante și a altor metode alternative de tratament în tradiția lui Sebastian Kneipp, Treben a sintetizat puterea plantelor în cartea sa Gesundheit aus der Apotheke Gottes (Sănătate din farmacia Domnului), publicată în peste 20 de limbi străine, în mai mult de opt milioane de exemplare. În ianuarie 1947, în urma expulzării germanilor din Cehoslovacia, Maria Treben a fost adăpostită într-o tabără de refugiați din Wülzburg (Bavaria), scrie Wikipedia. Acolo a avut o erupție cutanată și, după o ședere de trei săptămâni, s-a îmbolnăvit de febră tifoidă. A fost transferată din tabără la un spital, unde, din cauza războiului, nu existau prea multe medicamente și nu era nicio perspectivă de salvare. Surorile i-au dat să bea suc de rostopască, iar starea ei de sănătate s-a îmbunătățit imediat. Această experiență cheie a determinat-o să înceapă să studieze herbalismul. În următorii ani, Treben a studiat ca autodidactă medicina pe bază de plante (fitoterapie). A practicat în Austria și Germania, fără a fi o practicantă recunoscută. Recomandarea folosirii bitterului suedez („ierburile suedeze“) a devenit deosebit de cunoscută, această practică bazându-se pe redescoperirea unei rețete a medicului suedez Claus Samst, care la rândul său a atribuit-o lui Urban Hjärne (1641-1724).


Simona-Nicole David

  • Publicat în Social

Flora spontană, farmacie de ocazie pentru cunoscători

Luna iunie este cel puţin la fel de generoasă ca şi lunile anterioare în oferta de plante medicinale ce se regăseşte uşor în flora spontană. Despre multitudinea de specii născute în acest sezon am putea spune doar atât – o adevărată farmacie, graţie proprietăţilor terapeutice înscrise cu grijă de Creator în structura fiecărei plante, ce păstrează câte un remediu pentru fiecare muritor dornic să le descopere. Asta vă propunem şi noi: să vă îndreptaţi paşii spre meleagurile care le adăpostesc şi să le lăsaţi să vă servească din preaplinul bunătăţii lor.

Albăstrelele (Centaurea Cyanus) sunt prezente în mai toate zonele, de la câmpie până la deal. Planta este cunoscută mai degrabă ca buruiană, regăsindu-se uşor în terenurile neerbicidate semănate cu grâu şi orz sau de-a lungul drumurilor. În scopuri medicinale se recoltează florile. Acestea se pun la uscat în poduri sau camere foarte bine aerisite în strat subţire. Florile sunt folosite intern ca infuzie care se bea în timpul unei zile, ajutând diureza. Extern se face o infuzie dintr-o linguriţă de flori la o cană de apă fierbinte şi se spală ochii, în cazul unor afecţiuni de ochi.

Arnica (Arnica Montana), plantă erbacee, se întâlneşte în zonele montane din judeţele Cluj, Alba, Bistriţa Năsăud, Vatra-Dornei şi împrejurimi. Arnica este o plantă medicinală foarte valoroasă ocrotită de lege. Recoltarea se face numai cu autorizaţie de recoltare, care se obţine destul de greu. De la arnică se folosesc inflorescenţele care se recoltează cu mâna. Acestea se pun la uscat în strat subţire în poduri sau camere foarte bine aerisite. Arnica se foloseşte numai sub indicaţia unui specialist, ea având proprietăţi antiinflamatorii şi antiseptice.

Coada-şoricelului (Achillea Millefolium) face parte tot din categoria plante ierboase şi poate fi găsită de la câmpie până la munte. În scopuri medi­cinale comerciale se recoltează două produse: inflorescenţele şi iarba de circa 15-20 cm. Planta are proprietăţi medicinale asemănătoare muşeţelului, fiind un foarte bun antiseptic. Pentru uz intern se face infuzie din 1-2 linguriţe la o cană de apă şi se beau 2 căni pe zi. Extern se folosesc comprese înmuiate în infuzie de Coada-şoricelului.

Sulfina (Melilotus officinalis) este o plantă ierboasă înrudită cu lucerna, ce poate atinge chiar şi 2 m. O putem întâlni în toată ţara, de-a lungul căilor ferate, drumurilor sau terenurilor necultivate. De la sulfină se recoltează inflorescenţele, care se pun la uscat în strat subţire, în camere bine aerisite. Sulfina se foloseşte în cazul bolilor de stomac, ficat, circulaţiei deficitare a sân­gelui. Se face infuzie dintr-o linguriţă la o cană cu apă şi se beau 2-3 căni pe zi sau se face infuzie cu o cantitate dublă de plantă, pentru băi locale.

Nalba mică sau caşul popii (Malva Neglecta) răsare deseori pe marginea drumurilor sau chiar în curţile caselor în mai toate zonele ţării. De la această plantă erbacee se recoltează frunzele care se pun la uscat în strat subţire. Planta are proprietăţi emoliente, de aceea se foloseşte contra bronşitelor, laringitelor. Din unele studii s-a constatat că folosirea ceaiului de nalbă mică duce la creşterea potenţei. Se face infuzie dintr-o linguriţă de frunze la o cană de apă şi se beau 3 căni pe zi. Pentru gargară se pun 2-3 linguri de frunze la o cană cu apă.

Teiul Argintiu (Tilia Tomentosa), Teiul Pucios (Tilia Cordata), Teiul cu frunză mare (Tilia Platypayllos) reprezintă o specie foarte populară în ţara noastră, care înmiresmează atât zonele de câmpie, cât şi pe cele de deal. Îl găsiţi în flora spontană, în pădurile dominante de tei sau chiar în zonele urbane, unde este preferat pentru aspectul lui foarte frumos, dar şi pentru mirosul florilor. Se cunoaşte bine rolul ceaiului de tei în ceea ce priveşte răcelile, stările de nervozitate, insomniile, însă îl amintim aici pentru a nu uita să-i adunaţi florile. Cu 1-2 linguriţe de flori de tei şi o cană de apă puteţi pregăti o infuzie cu care să vă calmaţi serile înainte de culcare.

Cimbrişorul de câmp (Thymus Serpyllum) iubeşte zonele cu soare, aşa că îl găsiţi mai ales în zonele luminoase de deal şi munte, pe fâneţe şi păşuni. De la cimbrişor se recoltează rămurelele, care se usucă în camere bine aerisite. Cimbrişorul este un bun antiseptic pentru căile respiratorii şi pentru aparatul digestiv. De asemenea, se foloseşte contra durerilor reumatismale şi anemiilor de primăvară. Pentru uz intern se pregăteşte o infuzie dintr-o linguriţă de plantă la o cană de apă, iar pentru băi locale se foloseşte o infuzie mai puternică. Totuşi este contraindicat celor care au dispepsii şi hipopepsi grave, inhibând activitatea enzimatică şi insuficienţa pancreatică.

Creţişoara (Alchemilla Vulgaris) este o plantă erbacee care creşte numai în zonele de munte. De la creţişoară se recoltează planta în timpul înfloririi, folosind secera. Deoarece frunzele au apă pe ele toată ziua, planta trebuie uscată cu grijă. Apoi creţişoara poate fi folosită contra hemoragiilor şi diareei datorită conţinutului mare de tanin. Specialiştii o recomandă doamnelor care nu pot duce o sarcină până la termen din cauza hemoragiilor. Alţii o recomandă contra slăbirii. Pentru infuzie se foloseşte o lingură de plantă la o cană cu apă.

Răchitanul (Lythrum Salicaria) face parte din familia erbaceelor, iubeşte zonele mocirloase de la câmpie şi munte şi poate atinge înălţimea de 1,5-2 m. În timpul înfloririi se recoltează partea aeriană, având lungimea de  25-30 cm, ce se usucă în camere bine aerisite. Răchitanul este foarte bun pentru combaterea diareei. Se face infuzie dintr-o lingură de plantă la o cană cu apă şi se beau 2-3 căni pe zi.

Sunătoarea (Hypericum Perforatum) o găsiţi de la câmpie până la munte. Planta se recoltează în întregime în timpul înfloririi, fiind recomandată în bolile ficatului, în gastrite hiperacide, colite, diaree. Se face o infuzie dintr-o linguriţă la o cană cu apă şi se beau 2-3 căni pe zi. Extern se foloseşte când sunt răni deschise, arsuri, cu o infuzie mai puternică.

Talpa gâştei (Leonurus Cardiaca) este plantă ierboasă care poate depăşi 1,5 m, semănând cu urzica moartă, doar forma frunzei amintind de denumirea populară atribuită nu întâmplător. O întâlnim în locuri părăsite, gunoite, pe lângă garduri, căi ferate de la câmpie până la deal. Se recoltează planta întreagă în timpul înfloririi folosind secera. Este indicată a fi folosită în bolile de inimă, în insomnii, tensiune, ca antiinflamator natural. Infuzia pregătită din 2 linguriţe de plantă uscată la o cană cu apă se bea dimineaţa şi seara înainte de culcare.

Cireşul (Cerasus Avium) îl cunoaştem ca pom fructifer de la care adunăm vara fructele sale pline de vitamine. Pe lângă fructe, codiţele de cireş şi vişin au proprietăţi medicinale. Aşadar, după ce consumaţi fructele să nu aruncaţi codiţele. Puneţi-le la uscat, pentru că sunt recomandate în primul rând în bolile de rinichi. În acest sens se prepară un decoct dintr-o lingură cu vârf la 1 litru de apă, care se bea în timpul unei zile.

Patricia Alexandra Pop
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.11, 1-15 IUNIE 2013

Ginkgo-Biloba, de la dinozauri în industria farmaceutică

A traversat istoria omenirii, a făcut parte din viaţa şi peisajul dinozaurilor, a supravieţuit cataclismelor geologice şi bombei de la Hiroshima, omenirea îl preaslăveşte numindu-l „Arborele sfânt“ sau „Copacul lui Dumnezeu“. Aceasta este pe scurt cartea de vizită a speciei Ginkgo-Biloba, un arbore a căror virtuţi terapeutice pot fi exploatate şi direct, nu doar prin intermediul industriei farmaceutice.

Aspectul decorativ îl face căutat ca plantă ornamentală

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.2, 16-31 IANUARIE 2013

Abonează-te la acest feed RSS