Noile tehnici genomice (NGTs) pot sprijini crearea unor sisteme agricole europene mai durabile și reziliente, conform declarației Teresei Babuscio, Şeful Departamentului pentru Afaceri Guvernamentale şi Industriale EMEA, la Corteva Agriscience, o companie internațională de cercetare și dezvoltare agricolă care oferă fermierilor din întreaga lume soluții integrate pentru provocările viitoare.

Tehnologii precum CRISPR-Cas vor fi esențiale în atingerea obiectivelor Pactului Verde al Uniunii Europene, inclusiv suportul oferit pentru adaptarea și reducerea impactului schimbărilor climatice, precum și a tranziției continue către o agricultură mai sustenabilă, cu mai puține inputuri. Spre deosebire de biotehnologia transgenică, tehnicile genomice se concentrează pe înțelegerea și modificarea funcțiilor genomului prezent în speciile de plante și operează fără introducerea genomului străin.

„Implicațiile editării genomului în agricultură sunt profunde. Aproximativ 66% din creșterea anuală a productivității agricole la nivelul Uniunii Europene provine din ameliorarea plantelor, evidențiind rolul său important în creșterea producțiilor și, în același timp, reducând necesitatea de a extinde suprafețele agricole. Fermierii români au nevoie de acces la o gamă completă de tehnologii, inclusiv NGTs, pentru a valorifica inovația în producția agricolă”, afirmă Teresa Babuscio. Potrivit expertului, aceste tehnici reprezintă o promisiune imensă și este crucial să avem regulamente clare, pragmatice și global armonizate, care să permită companiilor de cercetare să abordeze nu doar foametea, malnutriția și insecuritatea alimentară, dar în același timp să ajute fermierii să cultive culturi mai rezistente, cu un consum mai mic de apă, nutrienți, pe suprafețe de teren mai reduse.

„Aceasta este cu atât mai importantă în contextul schimbărilor climatice, instabilității geopolitice, creșterii populației și schimbărilor care apar în comportamentul consumatorilor. Astfel de plante  dezvoltate cu ajutorul noilor tehnici genomice ar trebui reglementate în UE într-un mod similar plantelor convenționale, dacă rezultatul ameliorării este similar cu ceea ce se dezvoltă prin utilizarea unor tehnologii sau procese mai vechi sau cu ceea ce poate apărea în mod natural”, a adăugat ea.

Restul lumii avansează rapid, prin adoptarea inovației în totalitate. De exemplu, Departamentul de Agricultură al Statelor Unite (USDA) a decis să reglementeze culturile ameliorate genetic cu CRISPR, deoarece acestea nu conțin ADN străin (transgen). USDA a stabilit că tehnica CRISPR este echivalentă cu ameliorarea convențională, astfel încât nu este necesară reglementarea precum a organismelor modificate genetic. Argentina a fost pionier în reglementarea tehnicilor de editare a genomului, iar produsele sunt aprobate de agenție printr-un proces de consultare pe fiecare caz. Politica editării genomului în Filipine este similară cu cea a Argentinei, dar utilizează liste specifice de gene care pot fi editate și sunt posibile și prin ameliorare convențională. Politica de editare a genomului din Canada se bazează pe inovație, dar plantele ameliorate genetic necesită o recenzie prealabilă pe piață cu referire la securitatea alimentară și de mediu - această orientare ajută Canada să rămână competitivă la nivel global.

Din perspectiva acestor progrese, fermierii europeni, inclusiv cei din România, au oportunitatea să adopte rapid noi tehnologii agricole care pot produce alimente bogate în nutrienți și să se adapteze la o gamă largă de practici durabile, dar și să atingă o competitivitate globală.

Cristian Stoica, proprietarul fermei „La bunici”, care este și membru al Consiliului de Administrație al Asociației Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) și președinte al Asociației Grânarii din județele din Estul țării, exprimă opinia cultivatorilor: „Noile tehnici genomice de ameliorare reprezintă un salt uriaș în știință, având potențialul să ducă la cercetarea și dezvoltarea soiurilor mai bine adaptate la condițiile tot mai vitrege cu care se confruntă azi agricultura: regimul extrem de volatil al precipitațiilor, presiunea bolilor și dăunătorilor, nevoia de a crește randamentele la hectar pentru a putea compensa costurile tot mai mari. În acest context, le privim ca pe un instrument valoros, alături de alte tehnologii sigure și inovatoare care vin dinspre protecția plantelor, digitalizare, robotică etc. Integrarea lor în practicile curente ne-ar putea ajuta să devenim mai competitivi și pe noi, fermierii din Uniunea Europeană, astfel încât să continuăm să ne menținem afacerile, să producem pentru consumatorii europeni și să nu pierdem cursa cu concurenții noștri de pe alte continente. În era agriculturii de precizie, ameliorarea plantelor este un element esențial".

Potrivit părților implicate din industrie, este crucial să se continue eforturile colaborative cu factorii de decizie pentru a stabili un cadru științific și practic pentru noile tehnici genomice. Acest cadru ar trebui să promoveze inovația, permițând fermierilor să îmbunătățească semnificativ productivitatea și calitatea produselor oferite consumatorilor.

Corteva Agriscience rămâne angajată față de deschidere și colaborare, participând activ la discuții pentru a modela viitorul agriculturii. Compania așteaptă cu nerăbdare să lucreze îndeaproape cu factorii de decizie și părțile interesate pentru a crea un mediu în care inovația să prospere, oferind fermierilor instrumentele necesare pentru o creștere durabilă.

Obezitatea este una dintre cele mai mari probleme de sănătate din lume, fiind asociată cu o serie de afecțiuni comune, cunoscute sub numele de sindrom metabolic. Acestea includ hipertensiune arterială, glicemie crescută și un profil ridicat al lipidelor din sânge. Persoanele cu sindrom metabolic prezintă un risc mult mai mare de boli cardiace și diabet de tip 2, comparativ cu cele a căror greutate se află într-un interval normal.

Obezitatea este o epidemie și în ultimele decenii tot mai multe cercetări s-au concentrat asupra cauzelor și modului în care aceasta ar putea fi prevenită sau tratată.

Care sunt cauzele comune ale obezității și cum le putem combate, explică nutriționistul Ionuț Ignat.

„Principala cauză a obezității este lipsa educației nutriționale. Odată cu evoluția industrializării alimentare a crescut și densitatea calorică a alimentelor, dar și valabilitatea lor; prin urmare, abuzul alimentar, mai precis depășirea aportului energetic necesar zilnic, este inerent. În asociere cu o creștere direct proporțională cu sedentarismul, consumul energetic redus a creat un dezechilibru între import și export energetic, iar organismul uman s-a adaptat noilor condiții și a sporit stocarea energiei suplimentare în țesutul adipos. Deși există și elemente ce țin de genetică și chiar și patologii care predispun la creștere în greutate, ele pot fi ușor controlate prin reglarea import-exportului energetic... adică prin educație nutrițională bazică!“

Iată principalii factori care pot cauza creșterea în greutate, obezitatea și bolile metabolice.

Dependența de alimente

Alimentele îndulcite cu zahăr și bogate în grăsimi stimulează centrii de recompensă din creier. Adesea, aceste alimente au fost comparate cu droguri precum alcoolul, cocaina, nicotina și canabisul, ce pot provoca dependență la persoanele predispuse la obezitate. Prin pierderea controlului asupra comportamentului alimentar, apare dependența, o problemă complexă și foarte greu de depășit. Surplusul de greutate apare atunci când mâncăm mai multe calorii decât ardem prin activitate. Acest dezechilibru contribuie cel mai mult la creșterea în greutate.

„Pe parcursul vieții, unele persoane creează o relație dezechilibrată cu alimentația, de ordin emoțional. Motivul este unul foarte simplu: mâncarea crește nivelul de dopamină – un neurotransmițător care oferă organismului o senzație de bine (temporară). Treptat, în funcție de valurile vieții, apelăm din ce în ce mai des la această „alinare“ sau chiar „sărbătorire“ și creăm un raport dezechilibrat care nu mai ține cont de senzația de foame/sațietate (dată de hormoni), ci de una emoțională – dată de neuro-transmițători. Suntem supărați – alinăm cu mâncare, suntem bucuroși (tot timpul se poate mai bine!) – sărbătorim cu mâncare și, treptat, al nostru hipotalamus, similar ca la adicții, începe să „solicite“ din ce în ce mai multă dopamină, blocând semnalizările clasice de la alți hormoni care reglează sațietatea, cum ar fi colecistokinina, leptina sau adiponectina. Uite așa se creează adicțiile alimentare (clinic tulburarea alimentară numită hiperfagie), cea de dulce fiind doar o „variație psihică“ (unii creează dependențe de schimbare de gust dulce/sărat, alții de grăsimi, alții de cantitate/volumetrică (senzația de plin în stomac permanentă). Aceste adicții – în asociere cu o densitate calorică foarte crescută în fast-food (pentru că vrem întotdeauna să potolim demonul adicției repede!) și cu lipsa de mișcare – duc la creșterea în masă adipoasă“, explică nutriționistul.

Lipsa activității fizice

Lipsa activității fizice aduce kilograme în plus și, în final, obezitate. În lipsa exercițiilor fizice, corpul începe să stocheze energia suplimentară sub formă de grăsime și nu o va putea folosi. Pe lângă obezitate, lipsa exercițiilor fizice poate duce și la apariția bolilor cardiace, colesterol ridicat, diabet și alte boli cronice.

Lipsa somnului

Cheia pentru o sănătate excelentă este să dormim bine, ceea ce ne poate ajuta, de asemenea, și la menținerea unei greutăți sănătoase. Studiile au arătat că, cu cât  dormim mai puțin, cu atât suntem mai predispuși la supraponderabilitate și obezitate. Acest lucru este cauzat parțial de faptul că hormonii care sunt eliberați în timpul somnului ajută la controlul apetitului și utilizării energiei de către organism. (Va urma)

Ionuț IGNAT – specialist în nutriție clinică și tulburări alimentare

După anii 1960, datorită îmbunătățirii tehnologiei, cercetătorii au identificat niveluri ridicate de insulină și un concept numit rezistență la insulină ca fiind comun atât pentru obezitate, cât și pentru diabetul de tip 2.

La începutul anilor 2000, acesta a devenit cunoscut sub numele de Sindrom Metabolic și a explicat mai mult sau mai puțin atât epidemiile de obezitate din întreaga lume, cât și legătura dintre obezitate, diabetul de tip 2 și bolile de inimă. Dar până atunci, înțelepciunea convențională era că ne îngrășăm pentru că mâncăm prea mult și avem boli de inimă pentru că mâncăm prea multe grăsimi saturate, iar această ipoteză mult mai parcimonioasă nu ar putea înlocui această gândire din toate motivele pe care le-am discutat.

Esența gândirii din spatele dietelor cu conținut scăzut de carbohidrați/bogată în grăsimi este destul de simplă: carbohidrații sunt problema și trebuie să îi evităm. Da, acest lucru este controversat. Totuși, din 1825 până în anii 1960, aceasta a fost înțelepciunea convențională. Generațiile anterioare au crescut crezând că carbohidrații îngrașă – asta este „ceea ce știe fiecare femeie“. Abia la începutul anilor 2000, medicii au început studiile clinice cu aceste diete, iar acestea au confirmat că le poți spune oamenilor să evite carbohidrații, că pot mânca cât vor și că vor pierde în greutate atât timp cât respectă sfaturile date. Vor pierde în greutate fără să le fie foame, aceasta fiind cheia!

Organizațiile de sănătate publică și asociațiile de sănătate din întreaga lume susțin dietele bogate în carbohidrați și evită grăsimile și în special grăsimile saturate. Această idee nu se împăcată cu faptul că alimentele bogate în carbohidrați îi putea îngrășa pe mulți dintre noi, că ar putea provoca boli de inimă (mai ales cerealele rafinate și zaharurile) și că mulți dintre noi suntem cel mai bine protejați dacă evităm aceste alimente. Din păcate, organizațiile de sănătate publică și asociațiile de sănătate și consilierii experți sunt deosebit de rezistenți în recunoașterea greșelilor lor.

Există acum o mulțime de studii care confirmă că aportul de grăsimi saturate nu este asociat cu mortalitatea, bolile cardiovasculare, bolile cardiace cronice, accidentul vascular cerebral ischemic sau diabetul de tip 2. Dimpotrivă, multe studii par să lege aportul de zahăr de diabetul de tip 2.

Disonanța cognitivă, inerția instituțională, conflictele financiare (majoritatea companiilor alimentare se ocupă de vânzarea de alimente și/sau băuturi bogate în carbohidrați), rezistența instituțională de a recunoaște erori care ar fi putut face mult mai mult rău decât bine și, în sfârșit, natura dovezilor disponibile în cercetarea nutriției. Din anii 1960, domeniul s-a bazat pe studii epidemiologice pentru a stabili ce mănâncă oamenii sănătoși și nesănătoși. Modul în care sunt interpretate aceste studii epidemiologice este defectuos.

Aceste studii epidemiologice stabilesc asocieri între consumul de alimente și sănătate. În timp ce epidemiologii și lumea autorităților care se bazează pe acest tip de dovezi vor recunoaște că asociațiile nu implică cauzalitate, le folosesc totuși pentru a face acest lucru. Cercetătorii în nutriție au hotărât că adunarea datelor despre această asociere din sondaje este cel mai bun lucru care se poate face. Dar aceste studii sunt mașini convenționale de confirmare a înțelepciunii.

Ai nevoie de studii randomizate controlate, oamenii care evită carbohidrații, cerealele și zaharurile deosebit de rafinate devin mai sănătoși.

Din ce în ce mai mult, politicile de sănătate publică dezvoltă sisteme de etichetare a alimentelor Front-of-Package (FOP) pentru a ajuta consumatorii să-și aleagă alimentele (etichetarea semaforului în Marea Britanie, Nutriscore în Franța, Scorul bateriei în Italia etc.).

Aceste politici nu vor ajuta. Aceasta este mai mult o dublare a înțelepciunii convenționale. În loc să ia în considerare posibilitatea ca, concepția noastră despre natura unei diete sănătoase să fie greșită, autoritățile se străduiesc și mai mult să o întărească și să o difuzeze.

Europenii sunt, în prezent, implicați într-o controversă cu privire la Nutriscore. Oponenții acuză algoritmul că este părtinitor a priori prin etichetarea alimentelor sănătoase, cum ar fi uleiul de măsline, brânza sau carnea, cu o notă proastă.

Politicile publice de sănătate trebuie să înceteze să dea vina pe public în mijlocul unei pandemii de obezitate și diabet și să ia în considerare posibilitatea ca nutriționiștii și cercetătorii în obezitate să fie cei care au greșit. Se întâmplă tot timpul în știință. Și apoi trebuie acordată mai multă atenție studiilor clinice decât cercetărilor epidemiologice.

Cea mai recentă carte, The Case for Keto, a fost publicată chiar înainte de COVID. În această perioadă a devenit destul de evident că persoanele cu obezitate și boli metabolice cronice au fost mai afectate. Unii au ajuns la concluzia că obezitatea este adevăratul ucigaș din spatele COVID.

Trebuie evitate în continuare zahărul și băuturile dulci, astfel încât să rămânem sănătoși. Dacă aveți probleme în controlul greutății, tensiunii arteriale și/sau a zahărului din sânge și înțelepciunea convențională nu a funcționat pentru dumneavoastră, atunci încercați ceva diferit.

În special, ar trebui să încercați să vă abțineți mai mult sau mai puțin de la alimentele bogate în carbohidrați. Oamenii ar trebui să încerce să mănânce alimente cu un conținut scăzut de carbohidrați dar bogat în grăsimi, însă trebuie să știe cum să o facă corect, așa cum sugerează studiile clinice. Astfel devii mai slab și mai sănătos.

În principiu, este bine să ne ascultăm în primul rând corpul, și apoi experții!

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

În scopul prevenirii apariției unor situații neprevăzute, în special toxiinfecții alimentare, din cauza procesării, depozitării, transportului și valorificării produselor de origine animală și vegetală în alte condiții decât cele stabilite prin legislația sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor în vigoare, operatorii care activează în diferite segmente din lanțul alimentar, dar și consumatorii trebuie să fie informați și să cunoască că alimentul (materiile prime sau produsele finite) are capacitatea și riscul cumulării de factori de contaminare, care se împart în:

• contaminare chimică – substanțe poluante din mediu (contaminare întâmplătoare), aportul suplimentar de compuși chimici proveniți din tehnologia agricolă sau alimentară (contaminare deliberată), reziduuri de medicamente de uz veterinar, metale grele sau alte reziduuri;
• contaminare biologică – bacterii, fungii, viruși sau paraziți.

Contaminarea alimentelor se poate produce:

- pe parcursul procesului de preparare (igiena necorespunzătoare a spațiilor, a utilajelor şi ustensilelor, modul inadecvat de păstrare, personal lucrător bolnav sau purtător al unui microorganism patogen etc.);

- în timpul cultivării legumelor și fructelor prin folosirea de îngrășăminte naturale nematurate sau dacă sursa de apă pentru irigații este contaminată;

- prin mediul înconjurător, în special când se înregistrează creșterea în exces a temperaturii şi nu este asigurat prin spații și utilaje, lanțul de frig optim de păstrare a materiilor prime, ingredientelor, produselor intermediare sau a produselor finite;

Din acest motiv este absolut necesar ca siguranța produselor alimentare să poată fi realizată şi controlată prin metode care să asigure identificarea și înlăturarea pericolelor potențiale de contaminare, înainte de consumul produsului finit.

Regulile din domeniul siguranței alimentelor pe întregul lanțul alimentar, clar definite prin acte normative, atenționează operatorii din unitățile care produc, procesează, depozitează, transportă şi comercializează materii prime și produse alimentare finite de origine animală și nonanimală că au obligația:

- să respecte normele generale de igienă și de funcționare la unitățile care procesează, depozitează, transportă și comercializează produse de origine animală și vegetală, precum și în unitățile de alimentație publică, pensiuni agroturistice, cantine, în piețele agroalimentare sau târguri și expoziții organizate ocazional;

- să respecte condițiile de depozitare și lanțul de frig, prin asigurarea temperaturilor optime de păstrare a materiilor prime, ingredientelor, a produselor intermediare sau a produselor finite, pentru a se evita un potențial risc de contaminare sau depreciere a produselor alimentare;

- să certifice cu documente și marca de sănătate condițiile de trasabilitate şi calitate pentru carne, lapte, alte materii prime și produse alimentare finite;

- să ofere consumatorilor informații complete despre alimentele destinate comercializării, prin etichete conforme cu legislația din domeniu;

- să asigure condițiile de transport pentru produsele alimentare cu respectarea normelor de igienă și de temperatură în mijloacele de transport;

- să supravegheze prin analize de laborator calitatea și salubritatea materiilor prime, a produselor culinare, a produselor finite din probe afluite în cadrul programului de autocontrol;

- să asigure verificarea stării de sănătate a personalului care prelucrează şi manipulează alimente;

- să comercializeze produsele alimentare numai în unități sau spații autorizate sau înregistrate sanitar veterinar;

- să asigure facilități pentru educația sanitară periodică a personalului care lucrează în domeniul producerii, procesării și comercializării produselor alimentare.

Populația trebuie să se protejeze prin:

- achiziționarea alimentelor de origine animală și vegetală numai din spații sau unități înregistrate sanitar veterinar, unde este asigurată asistența de specialitate prin care se garantează calitatea și salubritatea acestora, evitând comerțul „stradal“;

- verificarea cu atenție a instrucțiunilor de pe etichetele produselor alimentare, care în mod obligatoriu trebuie să conțină informații privind unitatea furnizoare, elementele componente, modul de păstrare, preparare corectă și termenul de valabilitate;

- păstrarea corectă a alimentelor (în frigider la temperaturi mai mici sau egale de 4 grade Celsius);

- separarea materiilor prime pentru prepararea alimentelor (carnea crudă de vită, porc, pasăre, pește și ouăle etc.) de mâncărurile deja gătite;

- fierberea laptelui, în cazul în care acesta nu este pasteurizat,

- păstrarea în condiții de maximă igienă a tuturor suprafețelor destinate preparării alimentelor (mese, blaturi etc.);

- evitarea preparării alimentelor de către persoane care prezintă leziuni la nivelul degetelor de la mâini;

- folosirea la prepararea alimentelor numai a apei potabile;

- spălarea atentă a fructelor, a zarzavaturilor și verdețurilor folosite în rețetele culinare sau când acestea se consumă crude;

- asigurarea condițiilor de protecție necesare evitării oricărui contact între alimentele destinate consumului și insecte sau alte animale;

- gestionarea corectă a resturilor menajere.

Protejarea populației este asigurată permanent de personalul de specialitate din cadrul DSVSA județene și din unitățile teritoriale, prin monitorizarea și efectuarea de acțiuni de control tematice, cu referire la respectarea normelor de funcționare și igienă în fermele cu animale și păsări furnizoare de materii prime, în unități de procesare a produselor alimentare de origine animală și nonanimală, unități de depozitare și comercializare, piețe agroalimentare și alte obiective care pot fi considerate în anumite condiții cu risc alimentar, precum și prin analize la laboratoare acreditate, din probe recoltate din materii prime și produse finite, pentru examene microbiologice, fizico-chimice, determinarea aditivilor, a contaminanților, pesticide, rezidii de metale grele, micotoxine, medicamente, organisme modificate genetic, radioactivitate etc.

În cazul apariției unor situații deosebite, să fie sesizat personalul sanitar veterinar de specialitate, pentru a se interveni operativ și eficient.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA

Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari – Filiala Sibiu

Carnea provenită de la diferite specii de animale, păsări, specii de acvacultură, etc. constituie un aliment cu importanță deosebită pentru buna funcționare a organismului uman, mai ales în contextul unei vieți normale, datorită conținutului crescut de proteine de calitate superioară şi de substanțe minerale, însă trebuie să se țină cont de calitatea și cantitățile consumate zilnic pentru a nu deveni un agent nociv pentru sănătatea consumatorilor.

Producerea, procesarea și valorificarea cărnii urmează un traseu bine definit începând cu exploatațiile în care se cresc specii care asigură materia primă (carne roșie, carne albă), apoi unitățile de abatorizare, de procesare (fabrici, carmangerii, măcelării), unități de depozitare și, în final, unități de distribuție (magazine de specialitate, hale agroalimentare, hyper şi supermarketuri).

Activitatea acestor categorii de obiective este în permanență sub control sanitar veterinar şi pentru siguranța alimentelor, urmărindu-se ca piața de desfacere locală, națională și globală să fie asigurată cu carne şi produse din carne, salubre și de calitate, care să nu pună în pericol sănătatea populației, însă, pentru menținerea responsabilității față de consumatori, a operatorilor din unitățile care produc, procesează, depozitează, transportă și comercializează astfel de produse, se impun şi evaluări periodice complexe, prin care se urmărește:

• Verificarea asigurării măsurilor administrative din exploatații, cu referire la, evidența strictă a efectivelor, înregistrarea exploatației, identificarea și înregistrarea animalelor, ținerea registrului de exploatație, contract cu specialiști din domeniu prin care să se asigure tehnologia specifică, normele de biosecuritate, sănătate, igienă și bunăstare animală,
• Asigurarea sistemului de protecție sanitară la intrarea în zonele de recepție și procesare a materiilor prime.
• Dotarea cu spații frigorifice pe flux tehnologic sau în funcție de activitatea ce se desfășoară și să se monitorizeze zilnic temperatura în spațiile respective.
• Respectarea normelor de igienă, prin spălarea și dezinfecția spațiilor de lucru, de depozitare, a spațiilor comerciale, a utilajelor, ustensilelor și a mijloacelor de transport.
• Asigurarea transportului materiei prime și a produselor finite cu mijloace de transport amenajate și dotate corespunzător, în funcție de sortimentul de produs și distanța transportului.
• Asigurarea condițiilor adecvate, menite să prevină degradarea și contaminarea produselor în funcție de clasificarea acestora, respectiv:
• carnea proaspătă reprezintă carnea care nu a fost supusă niciunui tratament în vederea conservării, cu excepția refrigerării, congelării, inclusiv carnea ambalată prin vacuumare sau în atmosferă controlată;
• carnea tocată reprezintă carnea dezosată care a fost supusă unei operațiuni de tocare și care conține mai puțin de 1% sare;
• preparatele din carne (carne preparată) reprezintă carnea proaspătă, inclusiv carnea care a fost secționată în fragmente, căreia i se adaugă produse alimentare, condimente sau aditivi sau care a fost supusă unei prelucrări insuficiente pentru a modifica în esență structura fibroasă a mușchilor și a determina astfel dispariția caracteristicilor cărnii proaspete;
• Respectarea normelor de trasabilitate a cărnii și a produselor procesate, prin documente care să ateste informații despre traseul acestora de la producător până la consumator.
• Respectarea prevederilor cu privire la etichetarea produselor de origine animală, în corelație cu clasificarea lor și a aditivilor alimentari utilizați în compoziție, în special a cărnii proaspete (specia de la care provine), a cărnii tocate, cărnii preparate, a produselor din carne.
• Afluirea de probe de materii prime și produse finite, la laboratorul acreditat, pentru examinarea calității și salubrității acestora, în cadrul programului de autocontrol stabilit
• Verificarea stării de sănătate a personalului care prelucrează și manipulează alimente.
• Respectarea legislației privind gestionarea produselor retrase de la comercializare, motivat sanitar veterinar și tehnologic și care nu mai pot fi destinate consumului uman.

Medicii veterinari monitorizează în permanență unitățile de producere, procesare și comercializare a cărnii și a produselor finite pe teritoriul național și în activități de import-export, prin acțiuni de supraveghere, de control și expertiză de laborator, acțiuni cuprinse în Programul strategic național, cu reprezentare în fiecare județ, acțiuni care sunt defalcate pe fiecare unitate sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor teritorială și pe obiective cu activitate în sectorul alimentar.

De asemenea, colaborează permanent cu operatorii economici, cu asociațiile profesionale, acordând consultanță de specialitate, prin analize și dezbateri organizate, prin participarea la acțiunile stabilite în programele comune pentru prevenirea și combaterea unor situații speciale, care îi pot afecta economic, social, sau direct.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Pe măsură ce inflația afectează bugetele gospodăriilor mai mult ca niciodată, alte cifre în creștere au devenit și ele îngrijorătoare, în special cele legate de epidemia de obezitate. Un nou sondaj realizat la nivelul UE ne dezvăluie că un număr tot mai mare de europeni sunt obezi sau supraponderali. Acest lucru se întâmplă în ciuda inițiativelor de sănătate publică și a politicilor inițiate în acest sens.

Cum putem explica lipsa de rezultate, în ciuda resurselor alocate acestui sistem?

Un nou studiu realizat de Liga împotriva Obezității, prin intermediul INSERM, a constatat că 47,3% dintre cei 10.000 de adulți chestionați în studiu erau supraponderali sau obezi – o cifră care reprezintă o persoană din fiecare două și acest lucru în Franța. Potrivit autorilor, această proporție s-a dublat din 1997 și până în prezent. Deși este important să nu confundăm supraponderalitatea și obezitatea, cifrele rămân alarmante. Excesul de greutate este un factor de risc, în timp ce obezitatea, caracterizată printr-un indice de masă corporală (IMC) de peste 30, este o boală recunoscută.

Aceste rezultate ridică întrebarea: cum se înrăutățește situația când autoritățile de sănătate publică au depus atât de mult efort în campaniile de comunicare, etichetarea nutrițională, dezvoltarea și aplicarea schemei de bonitare a alimentelor? Deși nu este obligatoriu, tot mai multe produse afișează schema de la A la E după culoarea semaforului. Acest sistem a fost testat înainte de implementare?

S-a uitat Franța, înainte să pună pe piață schema Nutriscore, la sisteme similare din alte țări?

Ar putea fi sistemul francez prea simplist? Aceste întrebări au devenit cruciale pe măsură ce dezbaterea asupra etichetelor alimentelor face furori la Bruxelles.

Ar fi neștiințific să generalizezi un sistem fără a-i cunoaște eficacitatea!

Sfaturile nutriționale urmează câteva reguli esențiale: ar trebui să promoveze o dietă echilibrată bazată pe un aport moderat de alimente și compusă dintr-o varietate de grupe de alimente.

Sistemul Nutriscore este o evaluare de cinci litere (de la A la E în valoare descrescătoare) care caracterizează nivelul nutrițional de 100 g sau 100 ml dintr-un aliment. Sistemul încurajează consumatorii să prefere produsele clasificate cu A sau B. Dar încurajează, de fapt, o alimentație sănătoasă?

Schema Nutriscore a fost concepută pentru a ajuta consumatorii să facă alegeri mai sănătoase și să combată obezitatea prin reducerea densității calorice a alimentelor. Această abordare este similară cu diferite abordări de etichetare nutrițională testate fără succes de peste patruzeci de ani în Statele Unite. Aceste abordări nu au redus creșterea în greutate a cetățeanului american mediu, deoarece sindromul metabolic este rezultatul unor dezechilibre multiple. Nu poate fi controlat de un algoritm simplist.

Promotorii Nutriscore și-au propus să ofere consumatorilor informații clare, ușor de înțeles, pentru a-i informa despre excesul de zahăr, sare și grăsimi din alimente. Acest lucru este menit să îi ajute să evite alimentele bogate în calorii și să simplifice schimbările în obiceiurile lor de consum.

Calculul algoritmului este destul de simplu. Pe de o parte, limitează alimentele și ingredientele care sunt nesănătoase atunci când sunt consumate în cantități mari, cum ar fi caloriile, acizii grași saturati, zaharurile și sarea. Și, pe de altă parte, promovează alimentele sănătoase, bazate pe cantitatea de fibre și proteine, și prezența legumelor, fructelor, nucilor și uleiului de măsline. Grăsimile, brânzeturile și băuturile au propria lor pondere specifică în algoritm. De asemenea, este important să subliniem un detaliu puțin cunoscut: Nutriscore nu este în niciun caz adaptat alimentelor pentru copiii cu vârsta sub trei ani.

Tabloul realizat de sondajul INSERM ar trebui să îi privească pe promotorii schemei Nutriscore.

Sistemul de etichetare, care a fost conceput pentru a lupta împotriva obezității, pare să nu fi avut niciun impact. De fapt, conform sondajului, situația pare să se înrăutățească. Acest lucru ar trebui să ne conducă la o examinare mai atentă a algoritmului.

În primul rând, trebuie remarcat faptul că algoritmul Nutriscore nu ține cont de compoziția în micronutrienți a alimentelor, vitaminele sau mineralele precum calciul.

În al doilea rând, densitatea calorică a alimentelor se bazează pe o porție brută care favorizează alimentele cu conținut ridicat de apă față de alimentele procesate cu mai puțină umiditate. De exemplu, aportul total de calorii a 100 ml de lapte semidegresat (cotat A) nu are nicio legătură cu 100 g de brânză (cotat D în cel mai bun caz), chiar dacă profilul de grăsime al celor două produse este foarte asemănător. Este evident că aportul alimentar va fi diferit pentru cele două produse, dar codul de culoare nu ține cont de acest lucru.

În cele din urmă, este important să ne amintim că alimentația sănătoasă nu este determinată de conținutul anumitor componente dintr-un produs alimentar dat. Este determinată de compoziția medie a dietei și a stilului de viață al unui consumator, inclusiv de frecvența consumului de alimente și de calitatea alimentelor pe care le alege.

Generalitățile metodologice menționate sunt semnificative, dar nu spun nimic despre „știința din spatele algoritmului“. Principala problemă a etichetei Nutriscore este că se bazează pe o înțelegere depășită a lipidelor, care ignoră toate progresele științifice din ultimii treizeci de ani. Acest lucru poate fi demonstrat prin două exemple: ulei de rapiță și acizi grași saturați.

Ponderea favorabilă pe care algoritmul o acordă uleiului de rapiță este emblematică: ratingul ridicat se bazează în principal pe conținutul scăzut de acizi grași saturați (aproximativ 7%) din uleiul de rapiță, care este precis, dar extrem de reductiv. În anii 1990, experții au convenit asupra aportului celor două familii polinesaturate din păcate, Nutriscore nu ia în considerare aceste progrese în cunoștințele noastre, iar scorul pe care îl atribuie uleiului de rapiță nu reflectă acest factor.

Unul dintre celelalte aspecte problematice ale Nutriscore este punctul său de vedere negativ asupra acizilor grași saturați. Ele sunt dăunătoare doar atunci când există o deficiență a celor două tipuri de acizi grași polinesaturați amintiți. De fapt, cei mai dăunători acizi grași sunt acizii grași trans, care provin adesea din uleiuri hidrogenate artificial. Există multe studii care examinează efectele acizilor grași saturați, care au funcții foarte diferite în funcție de lungimea lanțului lor de carbon.

Încă din 2010, o analiză cu 21 de studii a tras concluzia că nu există nicio legătură între aportul de acizi grași saturați din produsele lactate și riscul de boli cardiovasculare. În prezent, există mai multe meta-analize care arată o corelație inversă între consumul de diferite produse lactate și atacuri de cord, accidente vasculare cerebrale, diabet de tip 2 și sindroame metabolice.

Dr. François Mendy a efectuat o serie de studii la solicitarea Organizației Interprofesionale Franceze de Produse Lactate. Studiile au confirmat rolul pozitiv al acidului miristic asupra colesterolului (HDL). Acidul miristic este derivat în principal din laptele de mamifere. Studiile au constatat, de asemenea, o creștere interesantă a DHA (acid decosahexaenoic), acest acid fiind indispensabil organismului uman.

Aceste studii au arătat, de asemenea, o îmbunătățire a fluidității și plasticității membranelor celulelor roșii din sânge, ceea ce a facilitat circulația crescută în arteriolele fine ale creierului. Lipsa fluidității este o problemă majoră a îmbătrânirii și poate crește riscul unui accident vascular cerebral. În plus, acidul miristic se combină cu multe proteine, ceea ce permite sinergii în metabolismul acizilor grași nesaturați.

Această cantitate de date științifice, publicate în reviste de nivel înalt, conduce la întrebări semnificative cu privire la un algoritm de evaluare care acordă o pondere nejustificată conținutului de acizi grași saturați și penalizează brânzeturile cu rating scăzut.

Suntem foarte îngrijorați de aceste probleme, deoarece ele arată o lipsă de conștientizare a celor mai recente dezvoltări științifice. În cele din urmă, trebuie să recunoaștem că sistemul Nutriscore este doar o simplificare excesivă. De asemenea, este îngrijorător pentru că implică o viziune dominatoare asupra societății noastre, unde doar elita poate accesa cunoașterea.

Această abordare ignoră faptul că obezitatea are cauze multiple: dezechilibre cauzate de un stil de viață sedentar, lipsa activității fizice regulate, inclusiv mersul pe jos, și aspectele sociale ale alimentației. Proporția de responsabilitate atribuită alimentelor este pe nedrept reductivă, punând accent pe excesul de calorii, în ciuda faptului că sunt mai multe dezechilibre fiziologice care stau la baza sindromului metabolic.

Încă o dată, ne confruntăm cu ambiții tehnocratice care necesită puține cunoștințe și multe acțiuni publice. Nu trebuie să fim surprinși că aceste eforturi nu reușesc să reducă epidemia de supraponderalitate și obezitate care afectează societatea noastră. În cele din urmă, ne întrebăm de ce nu au fost lansate studii de impact serioase pe acest subiect.

Cine știe dacă am putea descoperi că efectul Nutriscore este opusul a ceea ce era de așteptat?

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

În zilele noastre, există o preocupare din ce în ce mai mare din partea consumatorilor pentru un stil de viață sănătos, iar unul dintre cei mai importanți factori ce contribuie la acest lucru este o alimentație echilibrată.

Laptele este un aliment cu o valoare nutrițională mare, ce prezintă în compoziția sa anumiți compuși bioactivi, ce pot influența sănătatea consumatorului, precum minerale (de exemplu, calciu, fosfor, magneziu sau fier), vitamine (laptele este o sursă importantă de vitamine B și A) și peptide bioactive ce pot fi utilizate în domeniul farmaceutic (acestea pot prezenta efect antioxidant, antihipertensiv sau antimicrobian). Nu în ultimul rând, din ce în ce mai mulți consumatori sunt interesați de calitatea grăsimii din lapte – proporția acizilor grași saturați, a celor nesaturați, a acidului linoleic conjugat (CLA) și a acizilor omega 6 și omega 3, precum și de raportul dintre aceștia (Mohapatra și colab., 2019).

În acest context, crescătorii au oportunitatea de a produce lapte sau produse lactate cu valoare adăugată, aspect relevant în condițiile în care costurile cu furajele, carburanții și alte inputuri au crescut, dar prețul laptelui nu crește pe măsură.

Este foarte important faptul că, prin nutriție, adică prin furajele administrate, compoziția laptelui poate fi modificată în sensul dorit (Nicolae și colab., 2009). Astfel, prin nutriția animală se poate influența compoziția chimică brută a laptelui, precum concentrația de proteină și grăsime, factori deosebit de importanți din punct de vedere tehnologic. De asemenea, pot fi influențate concentrațiile unor compuși, cum ar fi cei cu acțiune biologică (de exemplu CLA), care pot influența aroma laptelui sau pot contribui la îmbunătățirea stării de sănătate a consumatorului. Există mai mulți factori nutriționali ce pot influența cantitatea și compoziția laptelui. Printre cei mai importanți factori se numără bilanțul energetic, concentrația și sursa de NDF, dar și cantitatea de acizi grași și grăsime totală din rație (Tyasi și colab., 2015). IBNA derulează astfel de cercetări, cu obiectivul de a influența prin nutriție compoziția de finețe (de exemplu, profilul de acizi grași) a laptelui de vacă (Nicolae și colab., 2008, Pop și colab., 2008, Nicolae și colab., 2011), de capră (Boldea și colab., 2021), respectiv de oaie (Oancea și colab., 2021, Oancea și colab., în curs de publicare).

Adăugarea de nutrețuri oleaginoase în rația rumegătoarelor (precum semințele sau turtele de floarea-soarelui, rapiță sau soia) poate duce la o creștere a cantității de grăsime din lapte, dar și la îmbunătățirea profilului de acizi grași, prin scăderea acizilor grași saturați și creșterea acizilor grași polinesaturați din lapte. De asemenea, în condițiile dezvoltării fabricilor care produc uleiuri prin presare devin disponibile (inclusiv pe piața furajelor din România) subproduse rezultate de la extragerea parțială a uleiurilor și care, de asemenea, pot conduce la îmbunătățirea profilului de acizi grași. Pe de altă parte, există o mare varietate de oleaginoase, iar unele dintre acestea sunt mai puțin cunoscute, ceea ce constituie un obstacol în utilizarea lor. În această etapă intervine cercetarea științifică, prin care pot fi estimate efectele acestora, în diferite condiții. De exemplu, prin cercetare s-a putut stabili că turtele de in pot duce la îmbunătățirea profilului de acizi grași din lapte, prin scăderea acizilor grași saturați, creșterea CLA, dar și scăderea raportului omega 6/omega 3, ceea ce poate influența pozitiv sănătatea consumatorului (Jóźwik și colab., 2016).

Anumite surse furajere destinate nutriției rumegătoarelor pot prezenta în compoziția lor anumiți compuși bioactivi care, prin furajare, pot fi transferați în lapte, obținându-se produse premium, îmbogățite în anumiți compuși benefici pentru sănătatea umană. De exemplu, semințele de in conțin polifenoli, flavonoide și lignani, compuși cunoscuți pentru proprietățile lor antioxidante, anticancerigene sau antiinflamatoare, fiind și o sursă deosebit de importantă de acizi grași omega 3, cunoscuți pentru efectele benefice asupra sistemului cardiovascular (Tavarini și colab., 2019). De asemenea, turtele de susan conțin anumiți compuși polifenolici ce prezintă activitate antioxidantă și ar putea exercita un puternic potențial de diminuare a proceselor oxidative în care sunt implicați acizii grași polinesaturați (Sunil și colab., 2015).

Important este că, printr-o nutriție adaptată (în anumite ,condiții) fermierii pot veni în întâmpinarea potențialilor clienți, oferindu-le lapte și produse lactate cu caracteristici nutriționale îmbunătățite, mai valoroase, care să iasă în evidență prin faptul că sunt favorabile sănătății consumatorilor.

Alexandra OANCEA, Cătălin DRAGOMIR

Newsletter finanțat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, prin proiectul Nucleu PN23-20.01.01.

Începând cu anii 1990, Europa a implementat o politică de sprijinire a agriculturii ecologice. Solicitant pentru producători, acest mod de producție joacă „un dublu rol societal: pe de o parte, furnizează o piață specifică care satisface cererea consumatorilor de produse ecologice și, pe de altă parte, oferă bunuri publice care contribuie la protecția mediului și bunăstarea animalelor precum și la dezvoltarea rurală“. Politica de sprijin pentru agricultura ecologică în Europa este la înălțimea ambițiilor declarate? Este acest sector capabil să contribuie la autonomia agricolă și alimentară a Europei?

Potrivit raportului Curții de Conturi „Sprijin pentru agricultura ecologică“, agricultura ecologică va ocupa în Franța 10,3% din suprafața agricolă utilă (SAU). Aceasta reprezintă 2,78 milioane de hectare (primul loc în Europa), având 58.413 ferme organice (13,41% din ferme). O fermă ecologică angajează cu 30% mai multă forță de muncă decât o fermă convențională.

Franța este cel mai mare producător mondial de viță-de-vie ecologică în suprafață (20% din totalul podgoriilor în 2021) și pe primul loc în Europa, înaintea Spaniei, în ceea ce privește producția ecologică. Ca valoare, piața bio franceză este, cu o cifră de afaceri de 11,93 miliarde de euro în 2019, a doua după Germania.

Securitatea alimentară reprezintă o provocare sporită într-un context de tensiuni internaționale.

Există unele efecte perverse ale agriculturii ecologice, și anume:

• utilizarea unor produse alternative naturale controversate, cum este cuprul;
• prețuri nesustenabile (de exemplu, creșteri ale prețului cu 273% la ceapă).

Curtea de Conturi constată „linii de eroare“ în urma creșterii vânzărilor de produse ecologice în timpul epidemiei de Covid 19, din 2020:

– reducerea decalajului de preț în favoarea bio datorită dezvoltării vânzărilor în distribuția de masă, în detrimentul producătorilor;

– lipsa de comunicare privind agricultura ecologică în fața concurenței din partea etichetelor „verzi“ mai puțin pretențioase;

– structurarea insuficientă a sectoarelor ecologice (lipsa spațiilor de depozitare și industriile de prelucrare slabe).

Sectorul organic nu este în măsură să răspundă cererii naționale în creștere exponențială pentru produse ecologice, aproape 33% din produsele ecologice fiind importate în 2019 în Europa. Unele sectoare sunt autosuficiente (producția de lapte, vin sau carne), în timp ce altele (fructe și legume, fructe de mare etc.) întâmpină aceleași dificultăți ca și în agricultura convențională.

Raportul Curții de Conturi subliniază, totuși, că agricultura ecologică urmărește complementaritatea între producția vegetală și cea animală la nivelul fermei (utilizarea resurselor prezente la fața locului ca îngrășământ natural sau hrană pentru animale). Este astfel mai puțin dependentă de inputurile importate decât agricultura convențională și face posibilă reducerea deficitului comercial în îngrășăminte.

Recoltele în agricultură ecologică sunt mult mai mici decât cele din zonele în producție convențională: o scădere a randamentului de 20 până la 25% în cazul producției vegetale, chiar de 50 până la 60% în cazul grâului. Acest deficit este și mai mare în țări care au o agricultură convențională foarte productivă.

Aceste producții mai scăzute pot fi explicate prin rotațiile mai lungi de culturi în agricultura ecologică, care acordă un loc important leguminoaselor furajere. Producția de leguminoase nu este, în general, luată în considerare în studii. Includerea lor în aceste studii ar reduce acest deficit de randament la aproape 8%.

Dacă trecerea la bio poate părea neatractivă pentru fermele convenționale, veniturile fermierilor din cele două sectoare sunt foarte comparabile.

Multe studii arată că „profitabilitatea operațiunilor de agricultură ecologică este mai mare decât cea a omologilor lor din agricultura convențională“, din mai multe motive:

• consumul lor de inputuri este redus;
• disponibilitate mai mare a consumatorilor de a plăti mai mult;
• Politica Agricolă Comună (PAC) distribuie numeroase ajutoare fermelor care dezvoltă practici care respectă mediul.

Prin urmare, fermele ecologice nu suferă din cauza randamentelor mai scăzute.

Deși costisitoare din punctul de vedere al investițiilor, trecerea de la fermele convenționale la cele ecologice și menținerea acestora în sector are avantaje de mediu, sănătate și economice. Cu toate acestea, sectorul ecologic se confruntă cu multe dificultăți, inclusiv costul suplimentar și cererea în creștere pe care se străduiește să o satisfacă.

Răspunsurile la aceste provocări, oricât de incerte ar fi, sunt o necesitate pentru viitor.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

În timp ce economia mondială părea să se îndrepte către o revenire la normal după pandemia provocată de Covid-19, criza ucraineană revigorează dezbaterile privind suveranitatea Uniunii Europene pentru a satisface nevoile sale alimentare și industriale vitale.

Confruntați cu riscul creșterii prețurilor la inputurile din agricultură sau chiar cu cel al penuriei de alimente pentru țările cu cele mai mari deficite de materii prime agricole, precum statele din Africa de Nord și Orientul Apropiat, multe organizații agricole din statele membre au cerut o creștere a producției europene pentru a atenua efectul acestei crize, chiar dacă aceasta a însemnat revenirea la anumite obiective ale politicii agricole europene referitoare la reducerea productivității la utilizarea mai redusă a terenului arabil.

Așa cum era de așteptat, aceste poziții au dus imediat la o reacție a ONG-urilor de mediu, care denunță această inițiativă a „purtătorilor de standarde ai agriculturii industriale“ ce profită de situația creată de războiul din Ucraina pentru a încerca astfel să reducă domeniul de aplicare a strategiei „De la fermă la furculiță“. Obiectivele acestei politici, spun ei, sunt tocmai creșterea sustenabilității agriculturii europene și a autonomiei sale agricole, atât din punctul de vedere al autosuficienței, cât și al autonomiei față de inputurile importate sau al creării de dependențe energetice.

Potrivit acestor apărători ai F2F, adevărata soluție ar fi consolidarea stocurilor strategice și a instrumentelor financiare care să permită atenuarea efectelor crizei pentru țările cu cele mai multe deficite, fără a renunța la politica agroecologică care va duce în cele din urmă la asigurarea autosuficienței alimentare a Europei.

Ca de multe ori în acest tip de dezbatere, ambele părți au dreptate în teorie, dar la scări de timp diferite. Anumite scenarii oferă o cale către o reorientare a agriculturii europene făcând posibilă satisfacerea nevoilor europene, și chiar păstrarea capacității sale de export pentru punctele sale forte (cereale în special) pentru a continua să își asume contribuția europeană la securitatea alimentară mondială. Dar acestea sunt scenarii pe termen lung (până în 2050), în timp ce răspunsurile ce trebuie date la criza ucraineană sunt pe termen scurt și mediu: va trebui, evident, să ne confruntăm cu o criză acută în 2022 și 2023 și, cel mai probabil, cu o ieșire a Rusiei și Ucrainei din comerțul global cu produse agricole materii prime pentru câțiva ani, cu excepția unei întorsături miraculoase (retragerea Rusiei care justifică încetarea sancțiunilor economice sau victoria militară a Ucrainei, adică două ipoteze pe care ar fi puțin riscant să pariem).

Pentru următorii ani va fi, fără îndoială, necesară îmbinarea măsurilor recomandate de cele două „tabere“: o mai bună gestionare a stocurilor internaționale și sprijin financiar pentru țările cu deficit, dar și o creștere, cel puțin temporară, a producției europene, până când vom putea vorbi de planul agroecologic.

După cum am văzut, scenariul TYFA (Ten Years for Agroecology) își propune să răspundă nevoilor alimentare ale Uniunii Europene și chiar să-și păstreze contribuția la securitatea alimentară în țările cele mai dependente de exporturile sale agricole, eliminând în același timp importurile de proteină vegetală. La aceste obiective (care pe termen lung ar răspunde perfect provocărilor actuale) se adaugă eliminarea utilizării pesticidelor și a îngrășămintelor de sinteză. Deși cuvântul nu este pronunțat în mod explicit, este, prin urmare, o tranziție 100% către agricultura organică.

Acest scenariu poate fi criticat pentru ipotezele sale prea optimiste: decalajul între recoltele organice și cele convenționale este adesea mai mic decât realitatea observată în prezent și își asumă o capacitate europeană de producție, a culturilor proteaginoase, mai mare, care rămâne însă de demonstrat. Echilibrarea pierderilor presupuse ale producției agricole globale (-35%) prin schimbarea radicală a dietei, care sunt foarte clar explicate: precum consumul de carne de bovină, suine sau pasăre (- 69%, - 60% și respectiv - 65%).

Totuși, singurele obiective cuantificabile ale „F2F“ sunt cele de reducere a inputurilor: antibiotice pentru animale, îngrășăminte și pesticide. În ceea ce privește evoluția dietei europene, aceasta se rezumă la dorințe pioase care nu sunt însoțite de vreun obiectiv cuantificat (cu excepția risipei alimentare), nici de un termen datat. Pe de altă parte, țintele de reducere a inputurilor sunt stabilite pentru 2030, unde TYFA plănuia o evoluție pe o perioadă mai mare de 30 de ani!

Înțelegem logica politică din spatele acestor „obiective“ ale F2F: este mai ușor din punct de vedere politic să impunem constrângeri asupra unei populații minoritare de fermieri și dependente de finanțare publică decât asupra tuturor alegătorilor-consumatori... Asta cu atât mai mult cu cât urmează retorica firească a partidelor ecologiste, care, din aceleași motive, și-au impus o viziune conform căreia agricultura intensivă este responsabilă de toate relele și, prin urmare, reducerea inputurilor ar fi instrumentul esențial pentru a îmbunătăți miraculos starea ecosistemelor.

Această obsesie ecologică împotriva „productivismului“ agricol are rădăcini istorice: a răspuns viziunii ecologiei științifice emergente în ultima treime a secolului XX, mai întâi sensibilizată la problemele locale (poluarea cauzată de inputuri, deteriorarea biodiversității în peisajele agricole).

Dar, de atunci, problemele și prioritățile ecologiei științifice au evoluat: conștientizarea schimbărilor climatice ne impune să monitorizăm impactul activităților noastre și al consumului nostru asupra emisiilor de gaze cu efect de seră. La nivel agricol, acest lucru duce la un interes pentru analizele ciclului de viață (ACV) ale alimentelor noastre, așa cum am făcut pentru bunurile industriale sau pentru transport. Consecința acestei viziuni noi, mai globaleȘ este necesar ca să ne interesăm de echilibrul ecologic al agriculturii, raportându-l la cantitățile de alimente produse, și nu la suprafețele cultivate, așa cum se făcea anterior.

Totuși, acest lucru schimbă radical punctul de vedere deoarece ACV-urile reduse la kilogramul de hrană sunt cel mai adesea în avantajul produselor agriculturii convenționale, atunci când sunt comparate cu produsele celei mai dezvoltate agriculturi extensive, și anume cea organică. Chiar dacă această întrebare este încă subiectul controverselor, simplul fapt că reprezentanții bio solicită (fără succes până acum) retragerea comparațiilor ACV între produsele ecologice și cele convenționale arată cât de mult se înclină balanța cunoștințelor științifice.

Erodarea biodiversităţii la nivel global a devenit, de asemenea, o preocupare majoră. Totuși, inventarele faunei mondiale arată că agricultura este sectorul economic care contribuie la această erodare, însă se constată faptul că scăderea biodiversității este mult mai mare în țările din Sud, unde agricultura este mai extinsă decât în Europa și America de Nord, regiunile în care agricultura intensivă este de departe modelul predominant.

În plus, dezvoltarea agriculturii în aceste țări din Sud este condusă în esență de culturile de export, destinate satisfacerii nevoilor țărilor din Nord. Aceasta ridică semne de întrebare cu privire la efectele secundare ale unei posibile contribuții reduse a agriculturii europene, care în starea actuală a comerțului internațional riscă mai ales să genereze o defrișare în creștere în sud, dacă nu este însoțită de o schimbare radicală a dietei în Europa.

În mod clar, atunci când reducem impactul agriculturii în ceea ce privește cantitățile produse, ecologia științifică (spre deosebire de ecologia politică) arată clar că diminuarea contribuției agriculturii europene nu aduce niciun beneficiu clar de mediu la nivel global. Acest lucru nu împiedică reducerea fertilizării cu produse de sinteză sau folosirea pesticidelor care creează poluare.

Soluția optimă este, fără îndoială, diferențierea politicilor în funcție de regiuni, păstrarea globală a potențialului de producție, promovând totodată agroecologia sau alte forme în regiunile în care este cu adevărat utilă. Marea Britanie post-Brexit explorează și ea această cale, urmând recomandările ecologistului A. Balmford.

Această inversare a viziunii ecologice științifice nu este încă integrată de curentele ecologice dominante, care persistă în a cere reduceri nemotivate ale inputurilor, considerate ca markeri ai radicalismului ecologic, chiar dacă nimeni nu este capabil să cuantifice beneficiile acestor reduceri pentru climă sau biodiversitate. Nerăbdător înainte de toate să împace acest curent de opinie, dar și să-și dea un „leac științific“, F2F și-a prezentat așadar dorința de a reduce inputurile, dar asociind de fiecare dată fără coerență două obiective, unul având un sens real din punct de vedere științific, celălalt pur ideologic sau demagogic.

În cazul îngrășămintelor de sinteză: să reducă cantitățile folosite, ceea ce este desigur pe deplin de dorit în cazul regiunilor care depășesc media europeană, însă nu are sens din punctul de vedere al poluării mediului și duce în mod clar la o pierdere a randamentelor, în special în zonele clasificate ca vulnerabile la nitrați, unde fertilizarea pe bază de azot este deja limitată, având în vedere potențialul de producție.

În cazul pesticidelor:

• reducerea cu 50% a utilizării produselor „cele mai periculoase“ (ceea ce poate, dacă este cazul, să aibă sens, cu condiția să rămâi la produse care prezintă un risc dovedit în domeniu, și nu un simplu pericol în sens toxicologic)
• și reducerea utilizării tuturor pesticidelor cu 50% (ceea ce din nou va provoca inevitabil o scădere a producțiilor, fără niciun beneficiu pentru mediu la nivel global).

La aceasta trebuie adăugată creșterea suprafeței cultivate cu culturi organice cu 25% din totalul suprafețelor, și conversia a 10% din suprafețele agricole în zone neproductive rezervate biodiversității, care produc pierderi suplimentare de producție. Toate fără nici cea mai mică măsură menită să schimbe alimentația europenilor, singura soluție pentru a preveni ca aceste scăderi ale producției să aibă ca rezultat o utilizare sporită a importurilor. Singurul efort cerut consumatorilor de F2F este reducerea risipei alimentare, care este cu siguranță necesar, dar insuficient și, mai presus de toate, nu induce nicio modificare a echilibrului dintre producția animală și cea vegetală.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Organizația interprofesională „Prodcom legume-fructe“ susține fermierii implicați în producția și procesarea legumelor și fructelor din România. În prezent, sunt aproximativ 160 de membri care dețin spații protejate în proximitatea Bucureștiului, în Arad și Buzău. Totodată, prin intermediul organizației sunt în derulare 7 proiecte ce au ca scop promovarea produselor românești. Vlad Gheorghe, președintele organizației, ne-a vorbit despre impedimentele actuale ale legumicultorilor, dar și despre soluțiile la problemele acestora.

„Se întâmplă uneori ca producătorul român să vândă sub costul de producție“

Rep.: Care este situația actuală a legumiculturii din țara noastră?

Vlad Gheorghe: „În contextul secetei actuale și a presiunii pe care această situație o pune pe activitatea fermierilor, aceste perioade par de speriat pentru unii dintre ei și puțin mai grele. Trebuie să admitem totuși că tehnologia actuală permite folosirea aerului condiționat în tractoare, sere, iar mărfurile se pot transporta cu mașini frigorifice. În perioada anilor ’82 nu aveam astfel de condiții. De aceea, chiar și în contextul secetei există soluții pentru legumicultori. Cel mai important este să avem grijă la resursele de apă care nu sunt inepuizabile. România dispune la momentul actual de cantitatea necesară de apă potabilă pentru populație și agricultură, însă gestionarea ei este un factor primordial. De aceea, una dintre propunerile mele de la minister este de a folosi cât mai mult instalațiile prin picurare deoarece sunt economice. Planta primește necesarul de apă, iar noi nu facem risipă.

Rep.: De ce găsim încă în piețe și pe rafturile supermarketurilor din România legume și fructe din import?

Vlad G.: Importul este o completare a pieței. Consumatorii cer ca pe întregul an să consume legume și fructe proaspete. Știm foarte bine că, din punct de vedere climatic, România nu-și permite să aibă legume și fructe proaspete pe tot parcursul anului, de aceea produsele din import vin în completarea celor 6 luni de producție internă. România produce începând cu luna martie – aprilie pentru că acum schimbările climate au mai schimbat lucrurile, nu mai avem ierni cu -10°C. În plus, s-a schimbat și percepția consumatorului. Acesta preferă să aibă o legumă proaspătă, chiar dacă e zăpadă afară. Autoritățile statului ar trebui să aplice taxele vamele stabilite de comunitatea europeană pentru că altfel se bulversează piața. Se întâmplă uneori ca producătorul român să vândă cu un preț sub costul de producție deoarece mărfurile care vin din import sunt valorificate la prețuri mult mai mici. Producătorul român iese astfel în pierdere deoarece este nevoit să scadă din prețul real al produselor.

„Probabil vor apărea discrepanțe ale prețurilor“

Rep.: Cât de mult ne afectează situația de criză din Ucraina ?

Vlad G.: Desigur că putem fi afectați și de conflictul din Ucraina. România nu va traversa o criză alimentară, dar chiar și așa trebuie să ne mobilizăm și să ne facem cămările de altădată. Este o măsură de precauție în cazul în care va exista o lipsă de aprovizionare a rețelelor de magazine. De exemplu, în cazul uleiului s-a generat o alarmă falsă pentru că România dispune de resursele necesare pentru a produce ulei. Consumatorul nu trebuie să își facă griji, doar că probabil vor apărea discrepanțe ale prețurilor.

Rep.: Sunt apreciate la valoarea lor reală produsele autohtone?

Vlad G.: Produsul autohton este mult mai apreciat în prezent deoarece multe produse din import sunt cultivate în sistem hidroponic și li se administrează substanțe chimice foarte multe. Sistemul hidroponic este rar implementat în România, probabil și din cauză că implică un anumit nivel de digitalizare, iar în cazul unei erori de calculator există riscul să pierzi o cultură întreagă. În schimb, în grădină e posibil să fie afectată doar o zonă. Avem un sol fertil, iar după plantare intervenția este minimală. Putem administra câteva îngrășăminte, pesticide, fungicide împotriva bolilor și dăunătorilor. Din nefericire, tona de îngrășământ a ajuns la 7 lei și mulți dintre fermieri nu își permit să îl mai folosească. De aceea recurg la alternative naturale, cum ar fi bălegarul, găinațul de pasăre etc.

Liliana POSTICA

În perioada 9-10 iulie a avut loc prima ediție a Producătorilor din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, Iașul în bucate tradiționale, ecologice, montane, târg organizat de Primăria Municipiului Iași, Academia Română, Filiala Iași, și Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, în Parcul Expoziției.

„Evenimentul, unicat în zona Moldovei, a fost dedicat consumatorilor ieșeni, precum și producătorilor atestați tradițional, ecologic sau montan din zona de nord-est a țării. Astfel, cu sprijinul Direcțiilor pentru Agricultură din regiunea Moldovei, la eveniment au participat producători din toate cele 6 județe din nord-estul țării din domeniul patiseriei, produselor lactate, preparatelor din carne și pește, producători de vinuri, producători de dulcețuri și zacuști, producători de fructe și legume ecologice și apicultori. Prin organizarea acestui târg, ne propunem promovarea și încurajarea consumului de produse alimentare, realizate după rețete tradiționale, populare în zona de nord-est a țării. În același timp, se urmărește stimularea spiritului antreprenorial, precum și crearea de noi canele de vânzare, pentru valorificarea producțiilor agroalimentare obținute în fermele de mărime medie și mică din regiune“, a declarat Gabriel Vasile Hoha, directorul executiv DAJ Iași.

Dan Marius Sezonov, consilier în cadrul oficiului de Dezvoltare Piatra Neamț, din cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane, unitate componentă a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a fost prezent la eveniment și recomandă produsele din zona montană. „La această ediție a evenimentului desfășurat la Iași avem o serie de producători care au prezentat publicului larg consumator produse de origine animală, vegetală și apicolă, care sunt certificate de către Agenția Națională a Zonei Montane, pe procedură, cu mențiunea de calitate facultativă de Produs montan. Este o schemă de calitate europeană care certifică originea, calitatea produselor care se obțin numai în zona montană, în Arcul Carpatic al României. La nivelul acestui târg sunt prezenți producători din Neamț, Bacău și din zona de Nord a județului Suceava. Recomand tuturor consumatorilor să consume cu încredere un produs care are mențiunea Produs montan întrucât este sănătos, curat și reflectă cu adevărat calitatea din zona montană.“

Totodată, prin intermediul acestui eveniment, organizatorii urmăresc să promoveze o alimentație sănătoasă în rândul ieșenilor, precum și dezvoltarea culturii pentru produsele culinare tradiționale, a specificat Ioan Sebastian Brumă, organizatorul târgului.

În cadrul târgului a avut loc și Atelierul de gătit pentru copii, cu produse de la producători locali, atelier care are o puternică componentă educativă în ceea ce privește alimentația sănătoasă. Acesta a făcut parte din acțiunile de promovare a alimentației sănătoase și de creștere a gradului de încredere a consumatorilor urbani în produsele alimentare locale. Atelierul este gândit pentru copii, deoarece ei reprezintă vectori de formare și informare în familiile lor.

Evenimentul a fost organizat în cadrul Proiectului Cities2030, finanțat de Comisia Europeană prin programul Orizont2020 (www.cities.eu). Primăria Municipiului Iași și Academia Română, Filiala Iași, sunt partenerii din România în cadrul acestui proiect, alături de alți 39 de parteneri din țările Europei. Evenimentul constituie o activitate a hub-ului inovativ Food for Iași Living Lab (www.fill.rdrp.ro).

Beatrice Alexandra MODIGA

GALERIE FOTO

Asociația SAMAS derulează din 2017 proiectul „Sănătos de mic“, inițiativă prin care se dorește prevenirea riscului obezității la copii. Recent, asociația a organizat și o conferință cu tema „Cum să mâncăm mai sănătos pentru noi și planetă“. Invitații speciali au fost prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, profesor de diabet, nutriție și boli metabolice, membru de onoare al Academiei Române, prof. univ. dr. Dan Vodnar, profesor de gastronomie moleculară şi biotehnologii alimentare, prorector la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, și dr. Diana Voican – medic pediatru cu specializare în nutriție, director medical al programului „Sănătos de mic“. Specialiștii au vorbit despre cum arată o alimentație mai sănătoasă pentru adulți și copii.

Recomandarea OMS, săptămânal să avem o zi fără carne în meniu

Dan Vodnar a precizat: „Din păcate, dezvoltarea societății noastre a dus la o producție masivă de deșeuri prin arderea combustibililor fosili și industrializare. Aceste două activități produc cantități enorme de dioxid de carbon. Prin fotosinteză, toate plantele absorb CO2 din atmosferă pentru a-şi dezvolta propria biomasă. Însă, în momentul în care planta este expusă la o concentrație mare de carbon, începe să sintetizeze mai mulți carbohidrați, mai mult amidon, mai multe zaharuri și, din păcate, mai puține proteine, nutrienți și vitamine. De aceea apare un dezechilibru la nivelul plantelor. Cu cât planta are mai mult carbon, cu atât va avea mai puțin azot, iar dacă are mai puțin azot și complexul de vitamine B va fi într-o cantitate mult mai mică. În cazul țărilor sărace, unde securitatea alimentară este limitată, populația consumă orez, grâu, porumb, foarte multe produse amidonoase. Studiile arată că, dacă vom crește cantitatea de dioxid de carbon, pe la mijlocul acestui secol cca 250 de milioane de oameni se vor confrunta cu o carență de zinc. O măsură pe care am putea să o luăm individual este să încercăm să reducem dioxidul de carbon. De exemplu, să ne punem întrebări legate de necesitatea folosirii automobilului astăzi. Cel de-al doilea lucru pe care îl putem face este ca, cel puțin o zi din săptămână, să avem un meniu bazat strict pe plante. Animalele sunt cunoscute ca fiind factorul principal de creștere a dioxidului de carbon în atmosferă. Impactul dioxidului de carbon se resimte asupra tuturor organismelor care se hrănesc cu vegetale. Este și cazul animalelor care ulterior produc lapte și în compoziția căruia se găsește și o anumită cantitate de dioxid de carbon.“

Piramida alimentației mediteraneene

Trebuie să ținem cont că sunt și produse de origine vegetală nesănătoase, cum ar fi cartofii pai, produsele ultraprocesate sau consumul exagerat de produse cu conținut de amidon. „Piramida modelului de alimentație mediteraneană specifică și României este împărțită pe 3 niveluri care nu se referă  neapărat la alimentul consumat, ci la cât de frecvent este acesta consumat. Un aliment folosit zilnic sau chiar de mai multe ori pe zi reprezintă baza piramidei, la mijlocul ei avem alimentele consumate de mai multe ori pe săptămână, dar nu zilnic (lapte, pește cașcaval etc.), iar în vârf avem alimente consumate rar sau chiar lunar (carne, unt). Trebuie să precizăm că acest consum este bazat pe porții și proporții. Sunt și alimente pentru care nu se recomandă consumul zilnic (spre exemplu, lintea) sau, dacă se consumă zilnic, atunci să fie doar jumătate de porție. Spre exemplu, putem consuma zilnic jumătate de porție de nuci“, a spus Nicolae Hâncu. Consumatorii trebuie să țină cont că nu este recomandat să asocieze fructele cu legumele la aceeași masă. Nici cărnurile nu trebuie să fie asociate între ele deoarece au timpul de digestie diferit și nutrienții la fel. „Un lucru interesant pe care l-am învățat în bucătăria moleculară este că, atunci când dorim să păstrăm nutrienții cărnurilor, la marinare putem folosi oțet sau suc de lămâie“, a precizat Dan Vodnar.

Pentru a menține siguranța alimentară prin obținerea unor producții de legume și fructe suficiente este necesară  tratarea lor cu diverse substanțe chimice, dar conform legislației producătorii nu trebuie să utilizeze cantități mai mari decât cele recomandate. Substanțele naturale precum biopesticidele, instecticidele botanice, tutunul sau acidul boric sunt o alternativă.

• Conform unor studii Alpro, dacă într-o familie s-ar prioritiza plantele în alimentație măcar pentru o săptămână atunci s-ar putea salva 1.500 litri de apă și s-ar reduce amprenta de carbon cu 2 kg. Un alt studiu arată că o alimentație bazată mai mult pe plante ar reduce emisiile de dioxid de carbon estimate până în 2050 cu 52%.
• Organizația Națională a Sănătății nu recomandă diete restrictive, dar promovează la nivel mondial ca săptămânal să avem o zi în care meniul să nu includă carne. Acest concept este promovat chiar și de bucătari renumiți din toată lumea. Diana Voican a explicat: „Putem să includem în meniul săptămânal al copiilor, chiar și în grădinițe, o zi în care să excludem complet carnea. Nu-i va priva de nutrienții esențiali și va aduce un plus prin consumul de legume, cereale sau al alimentelor de origine animală cum ar fi: ouă, lapte, brânză etc.“

Liliana POSTICA

Cum sunt sprijiniți fermierii, proprietarii de păduri, producătorii de produse alimentare, cum sunt implementate cele peste 170 de proiecte finanțate prin planul alimentar național, cum este organizat sistemul de învățământ agricol în Franța sunt doar câteva dintre întrebările la care a răspuns Marie-Luce Gibe, consilier agricol la Ambasada Franței.

– Care sunt principalele provocări pentru agricultura și industria agroalimentară în Franța?

– Politicile agricole și alimentare ale Uniunii Europene evoluează pentru a promova practici mai durabile în ceea ce privește protejarea mediul și a sănătății, cu sprijinul deplin al Franței. Acesta este obiectivul stabilit prin Pactul Verde European și strategiile specifice din domeniul agricol. Franța este totuși foarte atentă să se asigure că eforturile depuse de fermierii europeni nu sunt afectate de o creștere a importurilor de produse agricole din zone care aplică standarde de mediu și de sănătate mai puțin ambițioase. Prin urmare, Franța dorește să colaboreze cu partenerii săi europeni pentru a introduce măsuri „în oglindă“ oriunde este relevant, adică pentru a se respecta standardele Uniunii Europene referitoare la protejarea mediului și a sănătății și în cazul produselor importate din țări terțe.

De altfel, Franța a început un proces de tranziție agro-ecologică spre practici agricole sustenabile încă din anul 2014, proces care se consolidează și în care există solidaritatea celorlalte țări membre prin: egalitate de tratament prin PAC, dar și măsuri oglindă propuse de Ministerul de Agricultură în cadrul PFUE.

Agricultura se confruntă și cu o scădere a atractivității în rândul noilor generații. Mulți fermieri se vor pensiona fără să fie tineri dornici să le ia locul. Modelul istoric francez al fermei familiale medii (media națională de 63 ha în 2016 ASA) este de asemenea amenințat, dar MAA susține astăzi diversificarea modelelor agricole. Cu toate acestea, spre deosebire de România, creșterea excesivă a dimensiunii este descurajată în Franța (opoziția la o fermă de 1.000 de vaci/reglementări referitoare la accesul terenului agricol). Transmiterea fermelor este o problemă principală pentru Franța și este, de asemenea, în atenția politicilor publice. Pe 7 octombrie 2020, SAFER, FNSEA, JA și APCA și-au reiterat angajamentul față de menținerea reglementării pieței funciare.

În sfârșit, cetățenii și consumatorii au din ce în ce mai multe solicitări cu privire la calitatea alimentelor (creștere puternică a cererii de produse ecologice) și a modului de cultivare (produse fitosanitare și bunăstarea animalelor). Fermierii și IAA-urile trebuie să se adapteze constant acestor solicitări.

– Ce măsuri au fost luate pentru a sprijini fermierii, proprietarii de păduri, producătorii de produse agricole și industriile conexe?

– Franța, ca și România, a beneficiat de măsuri de sprijin pentru a face față pandemiei. În Franța au avut loc închideri mai semnificative ale sectorului HoReCa și, prin urmare, efectele asupra fermierilor, în special în domeniul producătorilor de vin și al produselor cu valoare adăugată ridicată au fost mai accentuate. În acest sens au fost instituite măsuri temporare de sprijin. Reziliența sistemului alimentar a fost, de asemenea, pusă la îndoială, ceea ce a favorizat o consolidare a legăturilor la nivel local dintre fermieri și consumatori prin inițiative cum ar fi: platforma de produse agricole proaspete și locale și PAT – program alimentar teritorial. Bineînțeles că există și PNRR-ul. În Franța, partea agricolă/silvică se concentrează în principal pe hrană, bunăstarea animalelor și reîmpădurire. Este de menționat faptul că Franța beneficiază de 40 de miliarde de euro fonduri europene, la care a adăugat 60 de miliarde susținuți din bugetul național, ceea ce îi oferă o mai mare libertate financiară. Din cele aproximativ peste 100 de miliarde, agricultura și silvicultura reprezintă 1 miliard de euro.

– Ce ne puteți spune despre finanțarea proiectelor din țară? Aveți peste 170 de proiecte, un număr destul de mare. Cum ați reușit această performanță?

– Vorbim despre 170 de proiecte finanțate prin planul alimentar național. Franța este o țară care dispune de o experiență ridicată în gestionarea unor crize prin măsuri de contracarare concretizate în strategii, planuri și obiective revizuite periodic. În acest sens, spre exemplu, lucrăm foarte mult prin apeluri de proiecte în cadrul planului alimentar național. Ceea ce s-a ales din punct de vedere strategic a fost să fie implementate măsuri care funcționează bine și care au prioritate, dar care nu aveau un buget suficient. Prin urmare, s-a extins pachetul bugetar în special prin intermediul PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență).

Au existat avansuri de finanțare chiar și atunci când PNRR nu fusese încă adoptat.

– Cum este organizat sistemul educațional agricol în Franța și, respectiv, cum sunt consiliați tinerii să aleagă un eventual parcurs educațional agricol?

– În Franța, spre deosebire de România, disponibilitatea forței de munca nu este o problemă atât de mare. Acest lucru nu înseamnă că agricultura și industria agroalimentară sunt sectoare de activitate în care companiile nu întâmpină dificultăți în a recruta. Când vine vorba de șefi de fermă, care reprezintă un statut cu totul special (nu manageri de fermă, ci chiar oameni care lucrează în mod direct în producția agricolă), există, ca peste tot, o criză vocațională. Munca este grea și veniturile sunt adesea scăzute.

MAA, care este responsabil de educația agricolă, desfășoară campanii de promovare a acestor meserii, „Aventura celor vii“, de exemplu, cu rulote care străbat Franța, sau campanii privind promovarea antreprenorialului în mediul rural. Acest lucru ajută, dar nu este încă suficient.

Liceele agricole din Franța sunt bine susținute de comunitățile locale. Acestea dispun de ferme experimentale. Trebuie subliniat faptul că tinerii sunt în special încurajați să facă stagii de practică în ferme, unde ei chiar lucrează, nefiind limitați doar la a observa. Acest stagiu are un rol important în notele lor, chiar și la nivel de Bac! Aceasta este una dintre diferențele majore față de România. Discutăm mult cu MADR și Ministerul Educației din România despre reforma necesară a programelor de bacalaureat agricol din România. În Franța, rata de succes în cadrul unor astfel de programe (de la nivelul CAP până la certificatul de tehnician superior) este foarte mare – 90,7% în 2021. Copiii și părinții sunt mândri de școala absolvită, iar tinerii absolvenți își găsesc rapid de lucru, ceea ce conferă tuturor multiple satisfacții.

Pentru partea salarială, în perioada pandemiei a fost înființată și o platformă între centrele de angajare și camerele de agricultură/sindicate pentru a facilita legătura dintre fermierii care caută forță de muncă și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sau studenți (recoltă și cules).

– Pe ce reforme se bazează Franța în Planul Strategic Național (PSN/PAC) și cum pot fi ele implementate?

– În cadrul PSN, nu prea putem vorbi de măsuri de reformă propriu-zise. Reforme sunt propuse la nivelul UE și transpuse în practică la nivel național prin PSN. Putem în acest caz vorbi cel mult de adaptări conform specificului național. PNS a făcut obiectul unor consultări interne complexe cu profesioniști, dar și în egală măsură cu ONG-uri, consumatori și cetățeni. Pentru prima dată a fost mobilizată comisia națională de dezbatere publică CNDP. Trebuie subliniat faptul că Ministerul francez al Agriculturii a trebuit să răspundă la mii de întrebări în care au fost precizate foarte clar cum sunt sau, dimpotrivă, nu sunt luate în considerare diverse măsuri de reformă în următorul CAP.

De exemplu, încă lucrăm la măsurile de ecoscheme care reprezintă una dintre reformele centrale ale noului PAC. În acest moment încercăm să identificăm cele mai pertinente măsuri de sprijin care pot răspunde diversității fermelor noastre fără însă a deveni foarte complexe și care să rămână în același timp corecte.

– Nu în ultimul rând, v-aș întreba... Cum sunt promovate produsele locale în Franța?

– În primul rând trebuie menționat faptul că există o multitudine de sisteme de certificare a produselor locale. Principalele de care suntem foarte atașați în Franța sunt Indicațiile geografice și produsele organice. Prin astfel de scheme de calitate se certifică nu neapărat proveniența locală a produselor alimentare.

Parcurile regionale, departamentele și regiunile pot dispune de astfel de surse de finanțare pentru a susține măsuri de promovare a unor astfel de produse pe teritoriile lor.

O altă pârghie importantă constă în faptul că în Franța (spre deosebire de România) în cazul școlarilor se asigură zilnic mese calde. Părinții plătesc pentru acestea, devenind în acest fel foarte atenți și sensibili la ceea ce mănâncă copiii lor. Sunt volume mari de consum care atrag interesul fermierilor, și în special al fermierilor locali. Cantinele sunt de altfel gestionate de către comunitățile locale care au mai multă putere comparativ cu România (în special la nivel de regiune), iar fermierii știu să le reamintească aleșilor locali de necesitatea promovării produselor locale în meniul școlarilor.

Obiectivul de a face consumul de produse alimentare din astfel de cantine mai orientat spre produse locale și mai durabile a fost consacrat în legea EGALIM. Există în acest fel o serie de obiective clare: „50% din produsele consumate în cantinele destinate școlarilor trebuie să fie certificate prin semne oficiale de calitate și origine (SIQO), organice sau cu Înaltă Valoare Naturală“ până în 2022.

Pe de altă parte, nu intenționăm să spălăm creierul copiilor. Cantinele sunt deschise produselor alimentare din toate culturile. Există în acest sens constituite meniuri tematice pe diferite țări pentru a promova multiculturalitatea. Respectăm și legislația europeană care interzice favorizarea produselor naționale (cantitatea loturilor). Este vorba despre produse certificate/bio care pot proveni din oricare țară membră a UE.

De asemenea, doresc să subliniez faptul că prin educație se creează o legătură strânsă între teritoriul și alimentația sănătoasă și durabilă. Acestea sunt și elemente de justiție socială, unul dintre pilonii strategici ai planului nostru alimentar național. În acest fel s-a propus să se constituie un fond de 50 de milioane de euro pentru comunitățile rurale mici, ca parte a planului de redresare, astfel încât acestea să poată achiziționa echipamente de procesare, în special pentru fructe și legume, dar și pentru a pregăti bucătari.

Simona-Nicole DAVID

• Perioada de vârf a pandemiei (aprilie-august 2020) a fost una de creștere accelerată pentru aceste entități: venituri mai mari cu 150%.
• După patru ani de program, food hub-urile existente în țara noastră livrează azi 4.000 de produse, de la 342 de fermieri locali.

O creștere a cifrei de afaceri de până la 650.000 de dolari, o triplare a numărului de clienți persoane fizice (de la 5.992 în 2018, după primul an de program, la 17.720, în 2020), precum și o lărgire progresivă a unui grup de producători care nu se concurează reciproc, respectiv o creștere de 60% în doar trei ani, de la 213 producători în 2018 la 342 în iulie 2021. Cea mai prosperă perioadă a food hub-urilor până în prezent au fost lunile de vârf ale pandemiei (aprilie-august 2020), când a existat o creștere de 150% a veniturilor înregistrate. După patru ani de program, cele patru food hub-uri existente astăzi în România livrează astăzi 4.000 de produse diferite.

Acestea sunt principalele rezultate cumulate ale food hub-urilor din România, organizații inspirate de un model american (și înregistrate în țara noastră ca societăți cu răspundere limitată), care gestionează în mod activ agregarea, distribuția și comercializarea produselor alimentare de la producătorii locali și regionali și le oferă în plus o întreagă gamă de servicii cu scopul îmbunătățirii eficienței, rentabilității și sustenabilității acestora.

Din 2017, anul de lansare a programului, food hub-urile din România s-au dezvoltat treptat și au crescut încontinuu, înregistrând rezultate remarcabile: venituri în creștere, un număr tot mai mare de producători cu care colaborează (și implicit de cumpărători), atât prin intermediul magazinelor online, cât și a celor fizice, precum și lărgirea gamei de produse comercializate. De asemenea, membrii acestor organizații au închiriat spații de depozitare mai mari, și-au extins activitatea și și-au diversificat strategiile de promovare și vânzare, cu focus pe mediul online.

Informațiile despre evoluția food hub-urilor în perioada 2017-2020 au fost agregate și prezentate de către Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE) în cadrul dezbaterii „Food Hub-ul: model alternativ pentru dezvoltarea fermelor mici și mijlocii în România”, sub forma unui raport dedicat.

Programul pilot din România

În 2017, Romanian-American Foundation (RAF) a demarat programul Food Hub cu scopul de a stimula și sprijini competitivitatea și perspectivele de dezvoltare ale fermierilor mici și mijlocii printr-o abordare complementară asocierii prin cooperative agricole. Programul a cuprins două runde de finanțare (2017-2019 și 2020-2022), care au însumat până în acest moment peste 1,6 milioane de dolari și patru fundații care au fost susținute pentru a constitui și opera cinci food hub-uri în cinci zone ale țării:

• Nod Verde – sprijinit de Fundația Civitas, la Cluj-Napoca;
• Cumsecade/Helyénvaló – sprijinit de Fundația Civitas, la Odorheiu Secuiesc;
• Nord Natural – sprijinit de Fundația Open Fields, la Câmpulung Moldovenesc;
• Roade și Merinde – sprijinit de Centrul de Mediere și Securitate Comunitară din Iași;
• Merindar – sprijinit de World Vision România la Criț (proiect care avea mierea ca unic produs promovat și comercializat și care a fost parte din program până în 2020).

Food hub-urile din România vând atât produse proaspete, cât și procesate: fructe și legume, lactate, miere, carne și mezeluri, panificație, plante aromatice, uleiuri, vin. Toate cele 4 entități rămase în program operează un centru logistic și un magazin fizic și/sau online (food hub-urile din Odorheiu Secuiesc și din Iași au atât magazin fizic, cât și online), prin intermediul căruia comercializează și promovează produsele furnizorilor locali.

„Evoluția food hub-urilor din cadrul acestui proiect-pilot arată că avem de-a face cu un model viabil de agregare și desfacere a producției locale, cuplat cu servicii de consiliere pentru fermieri, cu perspective de creștere și scalare la nivel național în următorii ani, în contextul unui sprijin corespunzător. Este un model esențial pentru viitorul fermelor de familie și al fermelor mici și mijlocii din România, completând formele asociative deja existente precum cooperativele agricole. Food hub-urile sunt scalabile deoarece le oferă un preț corect producătorilor pentru că sunt afaceri sociale al căror scop principal este sprijinirea fermierului mic și mijlociu și pentru că educă atât fermierii, pentru a îndeplini cerințele consumatorului modern și ale unei piețe într-o continuă sofisticare, dar și consumatorul cu privire la importanța unui consum local, etic”, arată Marton Balogh, administrator Fundația Civitas.

PNS trebuie să susțină înființarea și dezvoltarea a cel puțin 15 food hub-uri

În varianta pilotată de RAF, arată raportul CRPE, food hub-urile nu reprezintă simple agregatoare de produse agroalimentare locale, nici simple depozite logistice, ci contribuie cu o serie de servicii vitale pentru fermierii mici și mijlocii. Acestea educă fermierii, creează punți cu consumatorii și vizează, într-o etapă viitoare, dezvoltarea socio-economică sustenabilă a comunităților rurale în care activează. Ele au un rol important și în educarea consumatorului și reprezintă un mod echitabil, fiscalizat și sigur (din punctul de vedere al siguranței alimentare și trasabilității producției) prin care consumatorii au acces la produse realizate de fermierii din România.

„Dat fiind că marjele de profit ale food hub-urilor sunt mici deoarece îi oferă fermierului un preț echitabil și în plus îi furnizează o întreagă paletă de servicii pro bono, acestea trebuie susținute prin politici publice. Viitorul Plan Național Strategic (PNS) post-2021, în sinergie cu Programele Operaționale finanțate din fonduri structurale, ar trebui să sprijine înființarea de food hub-uri pe modelul descris în raport. Recomandăm includerea în viitorul PNS a unui set de intervenții care să susțină înființarea și dezvoltarea în primii trei ani a minimum 15 centre de agregare de tip food hub”, explică Alexandra Popa, director executiv CRPE.

Printre cheltuielile eligibile ar trebui să se regăsească formarea managerilor de food hub; investiții în construcția de depozite și/sau susținerea cheltuielilor cu închirierea de spații; dezvoltarea și mentenanța unor platforme online de vânzare; susținerea salariilor personalului de bază al food hub-urilor (manager, expert logistic etc.), precum și susținerea cheltuielilor de transport și logistică.

(I.B.)

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor recomandă cetățenilor să cumpere produse alimentare numai din unități sau spații autorizate sanitar veterinar. Astfel, consumatorii au certitudinea că, atât carnea cât și alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică.

După cumpărare, în cel mai scurt timp posibil, alimentele de origine animală se introduc în frigider unde se păstrează astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte și ouăle la o temperatura de refrigerare de preferință între 0˚C +4˚C și separat în funcție de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scăzută, respectiv sub -12˚C.

Sacrificarea porcului din gospodărie și consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrității cărnii obținute, poate avea consecințe grave.

Porcul crescut în gospodărie, carnea și produsele din carne provenite de la acesta sunt interzise a fi comercializate!

De asemenea, este interzisă comercializarea porcilor, cărnii și produselor din carne provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției virusului Pestei Porcine Africane (PPA).

Solicitați vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului, pentru a: 

– verifica starea de sănătate a animalului înainte de sacrificare;

– da sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare și analizele ce trebuie făcute pentru a nu vă pune sănătatea în pericol;

– asoma porcul înaintea sacrificării, a scuti animalul de suferință și a respecta cerințele de bunăstare a animalelor.

Deținătorul animalelor are obligația de a preda medicului veterinar de liberă practică împuternicit crotaliile auriculare ale animalelor sacrificate, în termen de maxim 7 zile de la sacrificare, pentru actualizarea Bazei Naționale de Date (BND).

Nu consumați carnea și nu o preparați, până nu obțineți de la medicul veterinar rezultatul examinării pentru Trichinella spp., cu rezultat negativ. Recomandarea este valabilă și pentru carnea obținută de la porcii mistreți.

În situația în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav, nu riscați sacrificarea şi consumul cărnii. Veți fi despăgubit de stat la valoarea de piață a animalului, numai dacă acesta este identificat și înregistrat.

Examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificați în vederea examinării pentru Trichinella spp. este obligatorie și se efectuează pe probe provenite atât de la porcii identificați și introduși în BND, cât și de la porci neidentificați, care nu figurează în BND.

Probele se recoltează din limbă, musculatura intercostală, pilierii diafragmatici, mușchii maseteri, mușchii abdominali, partea musculară a diafragmei situate în apropierea coastelor sau a sternului (de dimensiunea unei nuci).

Costul unui examen trichineloscopic este între 24,99 de lei, TVA inclus (trichineloscopie directă) și 92,82 de lei, TVA inclus (digestie artificială) și 49,98 de lei, TVA inclus (trichineloscopie directă) pentru probele provenite de la porcii mistreți.

La nivelul Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) județene și Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale Teritoriale (CSVSAO) vor fi afișate informații utile consumatorilor, dar şi locațiile în care poate fi efectuat examenul pentru identificarea Trichinella spp.  în carnea de porc.

Comercializarea cărnii de porc neexpertizată sanitar veterinar şi pentru siguranța alimentelor se sancționează cu amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei.

Este interzisă introducerea cărnii și a produselor din carne (toate speciile: porc, oaie, vită, pasăre, etc.) dintr-o țară terță în Uniunea Europeană, respectiv în România, prin bagajele personale ale călătorilor.

În cazul în care cetățenii doresc să achiziționeze produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri organizate în această perioadă, sau din piețe, trebuie să fie atenți la câteva aspecte:

– existența și funcționarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală;

– integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecție pe timpul transportului, depozitării și comercializării;

– etichetarea produselor alimentare, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condițiile de păstrare, data obținerii după caz, termenul de valabilitate etc.

– comercializarea brânzeturilor trebuie să se facă în ambalaje de unică folosință (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar) și să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, sortimentul de produs, data obținerii, înscrise pe o etichetă atașată pe ambalaj‚ cutia de plastic sau putina pentru brânzeturi.

Este recomandat ca ouăle și alte produse alimentare care se consumă în mod tradițional în această perioadă, cum sunt: cozonacii, prăjiturile, legumele de sezon etc., să fie achiziționate din spații amenajate și autorizate aflate sub controlul personalului de specialitate.

De asemenea, înainte de achiziționarea alimentelor de origine animală, din locuri specializate în acest sens, asigurați-vă că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecție și bonetă, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosință.

Medicii veterinari din cadrul DSVSA județene şi a municipiului București, precum şi cei de la nivelul circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale (CSVSAO) de la nivelul piețelor agroalimentare vin în sprijinul consumatorilor prin asigurarea unui program prelungit de lucru în perioadele 29.11.2021 – 24.12.2021 şi 27.12.2021 – 30.12.2021, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

Orarul medicilor veterinari va fi afișat pe site-ul DSVSA-ului județean și în punctele de lucru, în acesta fiind incluse numele medicului veterinar responsabil și numerele de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Numărul de telefon al „Call Center”-ului A.N.S.V.S.A. este 0800 826 787 și poate fi apelat gratuit de către cetățeni, din orice rețea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranței alimentelor.

În scopul prevenirii apariţiei unor situaţii neprevăzute, în special toxiinfecţii alimentare, ca urmare a procesării, depozitării, transportului şi valorificării produselor de origine animală şi vegetală în alte condiţii decât cele stabilite prin legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare, operatorii care activează în diferite segmente din lanţul alimentar, dar şi consumatorii trebuie să fie informaţi şi să cunoască că alimentul (materile prime sau produsele finite) are capacitatea şi riscul cumulării de factori de contaminare, care se impart în:

• contaminare chimică – substanţe poluante din mediu (contaminare întâmplătoare), aportul suplimentar de compuşi chimici proveniţi din tehnologia agricolă sau alimentară (contaminare deliberată), reziduuri de medicamente de uz veterinar, metale grele sau alte reziduuri;
• contaminare biologică – bacterii, fungii, viruşi sau paraziţi.

Contaminarea alimentelor se poate produce:

• pe parcursul procesului de preparare (igiena necorespunzătoare a spaţiilor, a utilajelor şi ustensilelor, modul inadecvat de păstrare, personal lucrător bolnav sau purtător al unui microorganism patogen etc.);
• în timpul cultivării legumelor şi fructelor prin folosirea de îngrăşăminte naturale nematurate sau dacă sursa de apă pentru irigaţii este contaminată;
• prin mediul înconjurător, în special când se înregistrează creşterea în exces a temperaturii şi nu este asigurat prin spaţii şi utilaje lanţul de frig optim de păstrare a materiilor prime, ingredientelor, produselor intermediare sau a produselor finite.

Din acest motiv este absolut necesar ca siguranţa produselor alimentare să poată fi realizată şi controlată prin metode care să asigure identificarea şi înlăturarea pericolelor potenţiale de contaminare, înainte de consumul produsului finit.

În conformitate cu prevederile legislației privind siguranța produselor alimentare, responsabilitatea principală îi revine operatorului din sectorul alimentar, responsabilitate care trebuie să fie asigurată pe întreg lanţul alimentar, de la producere, procesare, depozitare, transport şi comercializare, având obligaţia:

• să respecte normelor generale de igienă şi de funcţionare la unităţile care procesează, depozitează, transportă şi comercializează produse de origine animală şi vegetală, precum şi în unităţile de alimentaţie publică, pensiuni agroturistice, cantine, în pieţele agroalimentare sau târguri şi expoziţii organizate ocazional;
• să respecte condiţiile de depozitare şi lanţul de frig prin asigurarea temperaturilor optime de păstrare a materiilor prime, a ingredientelor, a produselor intermediare sau a produselor finite, pentru a se evita un potenţial risc de contaminare sau depreciere a produselor alimentare;
• să respecte normele de igienă, prin spălarea şi dezinfecţia spaţiilor de lucru, de depozitare, spaţiile comerciale, a utilajelor, ustensilelor şi a mijloacelor de transport;
• să asigure verificarea stării de sănătate a personalului care prelucrează şi manipulează alimente;
• să certifice cu documente şi marca de sănătate condiţiile de trasabilitate şi calitate pentru carne, lapte, alte materii prime şi produse alimentare finite;
• să respecte normele privind operaţiunile de ambalare şi să ofere consumatorilor informaţii complete despre alimentele destinate comercializării, prin etichete conforme cu legislaţia din domeniu;
• să asigure condiţiile de transport pentru animale vii şi pentru produsele alimentare cu respectarea normelor de igienă şi de temperatură în mijloacele de transport;
• să supravegheze prin analize de laborator calitatea şi salubritatea materiilor prime, a produselor culinare, a produselor finite, din probe afluite pentru examene fizico-chimice, microbiologice, pentru determinarea aditivilor, contaminanţi şi pesticide, monitorizarea alimentelor care conţin organisme modificate genetic şi teste de sanitaţie pentru supravegherea stării de igienă a unităţilor;
• să comercializeze produselor alimentere numai în unităţi sau spaţii autorizate sau înregistrate sanitar-veterinar;
• să asigure facilităţi pentru educaţia sanitară periodică a personalului care lucrează în domeniul producerii, procesării şi comercializării produselor alimentare.

Populaţia trebuie să se protejeze prin:

• achiziţionarea alimentelor de origine animală şi vegetală numai din spaţii sau unităţi înregistrate sanitar-veterinar, unde este asigurată asistenţa de specialitate prin care se garantează calitatea şi salubritatea acestora, evitând comerţul „stradal“;
• cunoaşterea, în baza legislaţiei specifice, că operatorul economic furnizor de produse alimentare este responsabil pentru calitatea acestora şi certifică acest lucru prin document de conformitate emis şi prin eticheta pentru fiecare sortiment şi lot de produs;
• citirea cu atenţie a instrucţiunilor de pe etichetele produselor alimentare, care în mod obligatoriu trebuie să conţină informaţii privind unitatea furnizoare, elementele componente, modul de păstrare, preparare corectă şi termenul de valabilitate;
• păstrarea corectă a alimentelor (în frigider, la temperaturi mai mici sau egale de 4°C);
• separarea materiilor prime pentru prepararea alimentelor (carnea crudă de vită, porc, pasăre, peşte şi ouăle etc.), de mâncărurile deja gătite;
• fierberea laptelui, în cazul în care acesta nu este pasteurizat,
• păstrarea în condiţii de maximă igienă a tuturor suprafeţelor destinate preparării alimentelor (mese, blaturi etc.);

• folosirea la prepararea alimentelor numai a apei potabile;
• spălarea atentă a fructelor, a zarzavaturilor şi verdeţurilor folosite în reţetele culinare sau când acestea se consumă crude;
• spălarea mâinilor înainte de prepararea alimentelor şi înainte de fiecare masă;
• asigurarea condiţiilor de protecţie necesare evitării oricărui contact între alimentele destinate consumului şi insecte sau alte animale;
• gestionarea corectă a resturilor menajere.

Protejarea populaţiei este asigurată permanent de personalul de specialitate din cadrul DSVSA judeţene şi din unităţiile tertoriale, prin monitorizarea şi efectuarea de acţiuni de control tematice, cu referire la respectarea normelor de funcţionare şi igienă în fermele cu animale şi păsări furnizoare de materii prime, în unităţi de procesare a produselor alimentare de origine animală şi nonanimală, unităţi de depozitare şi comercializare, pieţe agroalimentare şi alte obiective care pot fi considerate în anumite condiţii cu risc alimentar.

În cazul apariţiei unor situaţii deosebite să fie sesizat personalul sanitar-veterinar de specialitate pentru a se interveni operativ şi eficient.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Eliminarea sărăciei și stimularea prosperității comune, creșterea securității alimentare, facilitarea urbanizării, abordarea schimbărilor climatice, creșterea rezistenței și reducerea fragilității, reducerea inegalității și excluderii grupurilor vulnerabile și protejarea drepturilor minorilor și femeilor, toate depind de drepturile de proprietate și terenuri sigure. Deoarece majoritatea populației lumii nu are drepturi de proprietate, terenurile se află printre principalele provocări de dezvoltare.

Potrivit celor mai recente date ale Băncii Mondiale, reducerea numărului de săraci care trăiesc cu mai puțin de 1,90 dolari pe zi se poate obține, de asemenea, prin  îmbunătățirea securității drepturilor funciare private, obișnuite și comune, astfel încât mai mulți oameni să poată investi și să-și gestioneze mai bine resursele, să înceapă sau să dezvolte o afacere și să-și îmbunătățească mijloacele de trai.

Îmbunătățirea securității dreptului funciar atât pentru bărbați, cât și pentru femei răspunde scopului Obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD); „toți bărbații și femeile care au drepturi egale la proprietate și control asupra pământului până în 2030“. Atingerea acestui obiectiv va necesita investiții în asigurarea drepturilor funciare și de proprietate prin campanii sistematice de înregistrare a tuturor drepturilor funciare și eliberarea certificatelor funciare. O atenție deosebită ar trebui acordată drepturilor asupra terenurilor femeilor, grupurilor vulnerabile și popoarelor indigene. Statisticile arată că, la nivel global, semnificativ mai mulți bărbați decât femei dețin terenuri. În 10 țări din Africa, spre exemplu, doar 12% dintre femei, comparativ cu 31% dintre bărbați, declară că au în proprietate terenuri. Și în țările din afara Africii situația este similară, astfel încât procentul femeilor care dețin terenuri este următorul: Peru (13%), Honduras (14%), Nicaragua (20%), Bangladesh (23%) și Haiti (24%).

Drepturile colective mai sigure asupra pământului și a altor resurse sunt, de asemenea, importante pentru popoarele indigene și grupurile marginalizate. Consolidarea drepturilor comunitare asupra terenurilor pentru populațiile vulnerabile nu răspunde doar la normele de bază ale egalității, ci are rezultate pozitive asupra capitalului uman și a dezvoltării. În plus, este esențial să se protejeze drepturile de proprietate pentru persoanele care se deplasează și pentru refugiați, pentru a permite reconstrucția rapidă după conflict și susținerea păcii. Proprietatea sigură este un pilon important pentru agricultură și securitatea alimentară. Proprietatea securizată stimulează fermierii să investească în terenuri. Conform raportului FAO (State of Food and Agriculture 2010 report), reducerea decalajului de gen în agricultură ar putea crește producția agricolă totală cu 2,5-4%, ceea ce ar putea reduce numărul persoanelor înfometate în lume cu 12-17%.

Asigurarea proprietății a devenit mai accesibilă decât oricând în istorie prin digitalizare, automatizare, noi tehnologii geospațiale și crowdsourcing. Cu toate acestea, cerințele legale și procedurale excesive, lipsa standardizării, rezistența la schimbări și politicile restrictive limitează progresul.

(D.Z.)

În 2020, România deține poziția 22 în Indexul Global al Securității Alimentare (GFSI) elaborat de EIU[https://foodsecurityindex.eiu.com/)

"Indexul dezvăluie provocările grave privind securitatea alimentară și evidențiază oportunitățile pentru un sistem global alimentar mai puternic - iar agricultura se află în centrul acestuia", a declarat Jim Collins, Directorul General Executiv al Corteva Agriscience. "Corteva Agriscience sponsorizează GFSI pentru a facilita discuțiile cu privire la perspectivele și soluțiile privind abordarea insecurității alimentare globale. Suntem mândri să fim una dintre vocile principale în acest efort comun de a construi o lume mai sigură din punct de vedere al securității alimentare".

În acest an, GFSI a analizat factorii determinanți ai securității alimentare, precum accesibilitatea preturilor, disponibilitatea produselor, calitatea și siguranța acestora, sau resursele naturale și reziliența regiunii. Conform raportului EIU, Europa ocupă a doua poziție din clasamentul general global și și-a asigurat locul de lider global în ceea ce privște accesibilitatea prețului alimentelor. Cu excepția Ucrainei, toate țările Europene au programe solide de tip plasă de siguranță alimentară, care, însă, au fost supuse unei presiuni semnificative de criza COVID-19. România a obținut 100 de puncte pentru programele de siguranță alimentară, ocupând si un loc fruntaș atât în ceea ce privește accesul la piață, cat și serviciile financiare pentru agricultură. În 2020, din cauza lipsei de lucrători migranți sezonieri generată de pandemie, a fost afectată furnizarea generală de alimente din regiune, prin reducerea disponibilității inputurilor. În Uniunea Europeană, furnizarea de alimente a fost amenințată de COVID-19 și prin prisma comportamentului consumatorului, cum a dus la cumpărări in exces, din cauza panicii lipsei alimentelor esențiale. Pentru aceasta perioadă, raportul a evaluat România ca fiind una dintre țările fruntașe in ceea ce privește furnizarea de alimente.

Conform raportului EIU, indexul arată faptul că volatilitatea producției agricole din Europa este peste media globală. Această instabilitate afectează predictibilitatea și, în consecință, planificarea unei furnizări consistente de alimente. Serbia, Slovacia și Norvegia sunt printre țările care se confruntă cu o volatilitate ridicată a producției agricole. Cu toate acestea, Europa, ca regiune, poate fi capabilă să compenseze deficiențele menționate mai sus prin îmbunătățirea infrastructurii și a cunoștințelor tehnice pentru a genera o eficiență mai ridicată. De aceea, pentru a compensa această volatilitate și a atenua riscurile, deschiderea spre inovare rămâne un punct esențial și Europa trebuie să se angajeze susținut în introducerea măsurilor de adaptare și a ideilor inovative de management agricol.  

"În această perioadă marcată de criza COVID-19 și de schimbări climatice, GFSI (Indicele de Securitate Alimentară Globală al EIU) din acest an atrage atenția asupra provocărilor pentru siguranța alimentară", a declarat Igor Teslenko, Președinte pe Europa al Corteva Agriscience, "Ne simțim încurajați de statutul de lider global al Europei in ceea ce privește accesibilitatea alimentelor, dar luăm în calcul și volatilitatea producției agricole. Pentru o mai bună rezistență in fața crizei lanțurilor și sistemelor de furnizare a hranei, ne bazăm pe aceste date pentru a identifica vulnerabilitățile și a asigura o ofertă consistentă de alimente și resurse pe piață."

Calitatea și siguranța măsoară varietatea și calitatea nutrițională a dietelor medii, precum și siguranța alimentară. Indexul a arătat că dieta oamenilor din România întrunește toate standardele nutriționale.

“La nivel mondial și local, preocuparea principală a companiei Corteva Agriscience este securitatea alimentară. Fiecare dintre noi trebuie să se implice mai activ în relația cu organismele de reglementare, cu ONG-urile care vor avea un cuvânt de spus în transformarea viitorului și creionarea politicilor privind schimbările climatice. Să nu acționezi nu este o opțiune.” a declarat Jean Ionescu, Director General al Corteva Agriscience România si Republica Moldova.  “Aceasta, pentru că aproape fiecare sector de afaceri va fi influențat, fie că vorbim despre companiile care fac eforturi să reducă emisiile de carbon, fie că vorbim despre firmele care comercializează produse și servicii. Vestea bună este că avem puterea mentală și imaginația necesară pentru a crea o nouă lume, semnificativ mai avansată în domeniul agricol. De asemenea, trebuie să arătăm societății că fermierii și oamenii de știință lucrează neobosit pentru a asigura un lanț de aprovizionare cu alimente la prețuri accesibile, acum într-o perioadă de criză, dar și pentru generațiile următoare. Cu toții avem un rol important în acest sens, iar, in România, la fel ca și in trecut, vom fi in continuare implicați activ în a sprijini atât fermierii, cât și consumatorii”

Pentru prima oară, în acest an GFSI a inclus "Resursele Naturale și Reziliența" ca a patra principală dimensiune analizată. Acest lucru a marcat o schimbare semnificativă de metodologie, dezvăluind rezistența sistemelor alimentare în fața schimbărilor climatice. Subindicatorii acestei categorii includ dependența față de importul de alimente, riscul unui management deficitar și previziunea creșterii populației.

Conform raportului regional al EIU, in ciuda faptului ca regiunea este expusă la secetă si inundații, indexul a arătat că țările din Europa depășesc toate celelalte regiuni analizate in raport. In zonele supuse secetei și inundațiilor managementul apei devine un factor important cu impact decisiv asupra calității și cantității producției agricole; din păcate, în România managementul apei se face într-o maniera deficitară.  Raportul relevă că Europa este lider global în stimularea angajării în politici legate de adaptarea la schimbările climatice.

Pentru a afla mai multe detalii, accesați: foodsecurityindex.eiu.com/Resources

Despre Corteva Agriscience

Corteva Agriscience este o companie globală, pur-agricultură, tranzacționată pe bursă, care oferă fermierilor din întreaga lume cel mai complet portofoliu din industrie - inclusiv un mix echilibrat și divers de semințe, soluții pentru protecția culturilor și soluții digitale axate pe maximizarea productivității și creșterea randamentului și profitabilității. Având în portofoliu unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură și o linie de produse și tehnologii de top în industrie, care pot genera creșteri viitoare, compania se angajează să colaboreze cu părțile interesate din întreg sistemul alimentar, contribuind la promisiunea de a îmbogăți viața celor care produc și a celor care consumă și asigurând progresul generațiilor viitoare. Corteva Agriscience™ a devenit o companie independentă listată la bursă pe data de 1 iunie 2019 anterior fiind divizia agricolă a DowDuPont. Mai multe informații sunt disponibile pe www.corteva.ro

^[i] EIU este divizia de cercetare si analiza a Grupului Economist (The Economist Group) si o companie sora a reputatului saptamanal britanic “The Economist”.

În ultimii 20 de ani, calitatea și siguranța alimentelor au fost subiectul multor dezbateri în diverse domenii, precum cel alimentar, industrial sau al cercetării. Conceptul de calitate alimentară așa cum este el perceput la ora actuală atât de producători, cât și de consumatori are la bază trei elemente esențiale, acestea fiind nutriționale, sanitare și organoleptice. Pentru a răspunde cerințelor consumatorilor, diferențierea calității produselor alimentare a devenit fundamentală, ceea ce a condus la o creștere a concurenței globale pe piețele alimentare și de producție (Grunert, 2005).

Conform FAOSTAT (2015), la nivel global industria avicolă este una dintre cele mai rapide industrii de creștere a animalelor. Carnea de pasăre reprezintă una dintre cele mai importante surse de proteină pentru populația lumii (Frunză și Pop, 2017), producția sa mondială ajungând la 302 milioane de tone în 2013, cu o disponibilitate variată în întreaga lume, în țările dezvoltate media consumului fiind de 130 g/persoană/zi (FAOSTAT, 2018). Atribute precum profilul bogat în nutrienți, producția sa mare pe piață și la un preț de cost rezonabil fac din carnea de pasăre una dintre preferințele consumatorilor. Se estimează că până în 2030 consumul global al cărnii de pasăre va crește cu 2,5%, respectiv cu 3,4% pe an în țările dezvoltate, depășind cu mult consumul altor tipuri de carne (Li și colab., 2018).

În acest sens, există o presiune foarte mare pentru obținerea unor produse care să răspundă criteriilor de calitate ale consumatorilor. O importanță deosebită revine autorităților de reglementare și domeniului cercetării, care pot corela rezultatele obținute cu producția și procesarea din industria avicolă, iar mai apoi din cea alimentară (Prakash și colab., 2017).

Evaluarea calității cărnii poate fi realizată din punct de vedere organoleptic, fizico-chimic, microbiologic și toxicologic, prin intermediul unor metode standardizate diferite.

Analiza organoleptică a cărnii se realizează utilizând metode senzoriale în vederea aprecierii următorilor indici de calitate: aspect și culoare, miros și gust, frăgezime, suculență, marmorare și perselare, consistență. Culoarea cărnii poate fi evaluată folosind și colorimetrul, prin măsurarea în spațiul CIELAB a unor parametri precum: L* (luminozitatea), a* (indicele de saturație în verde/roșu), b* (indicele de saturație în albastru/galben) și h* (tonalitatea cromatică). Evaluarea texturii cărnii se realizează utilizând texturometrul, principalii parametri de textură evaluați fiind: fermitatea, elasticitatea, coezivitatea și adezivitatea, iar ca parametri secundari gumozitatea și masticabilitatea.

Stabilirea valorii nutriționale a cărnii poate fi realizată prin metode fizico-chimice care presupun determinarea compoziției chimice primare privind: conținutul de substanță uscată, substanță organică (SO), proteină brută (PB), grăsime brută (GB), celuloză brută (Cel), cenușă (Cen), substanțe extractive neazotate (SEN), pH, macroelemente minerale (calciu, fosfor, magneziu, sodiu, potasiu).

Pentru stabilirea unui profil nutrițional cât mai elocvent, după evaluarea compoziției chimice primare a produsului alimentar de origine animală, proba supusă analizei este caracterizată din punctul de vedere al conținutului de micronutrienți: substanţe minerale (cupru, fier, mangan, zinc și altele), vitamine, profilul de aminoacizi (AA) și acizi grași (AG), conținutul de colesterol.

O altă componentă esențială în stabilirea calității nutriționale a unui produs alimentar de origine animală este determinarea stabilității oxidative a acestuia, prin evaluarea parametrilor primari de degradare ai lipidelor: indice de peroxid, diene și triene conjugate, respectiv a parametrilor secundari, reprezentați de valorile p-anisidinei și cele ale substanțelor reactive ale acidului tiobarbituric (TBARS).

Pentru stabilirea conformității probei supuse analizei cu normele sanitare-veterinare în vigoare este necesară o analiză microbiologică bazată pe determinarea mai multor elemente: numărul total de germeni, prezența salmonelelor, bacteriilor coliforme și a Escherichia coli, prezența bacteriilor din genul Proteus, numărul de stafilococi și cel de bacili Cereus. Acești agenţi de contaminare din carne pot afecta produsul finit sau procesul de fabricaţie. Analiza toxicologică a cărnii presupune determinarea germenilor patogeni, organismelor modificate genetic (OMG) și a reziduurilor.

Nutriția animală joacă un rol important în procesul de creștere a păsărilor și, prin urmare, de nutriție depinde într-o mare măsură și calitatea cărnii. Importanța nutriției animale pentru obținerea unor alimente de calitate face necesară identificarea permanentă de soluții inovative care să răspundă cerințelor consumatorilor. În continuare, succesul industriei avicole depinde de factori precum îmbunătățirea performanțelor de producție și caracteristicile carcasei, reducerea depunerii de grăsime la broilerii în creștere și îmbunătățirea calității produselor oferite consumatorilor. Pentru aceasta este nevoie de o nutriție echilibrată în procesul de creștere a păsărilor (Ibrahim și colab., 2018).

Raluca Turcu (CS), Margareta Olteanu (CS I), Arabela Untea (CS I)

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.