La trecerea dintre ani am avut din nou oportunitatea de a ajunge în Austria, țara în care locuiește o parte din familia mea. Nefiind prima dată când ajung aici, pot spune că m-am obișnuit, însă ideea preconcepută pe care am avut-o de la bun început nu mi-am schimbat-o... Aceea că Austria chiar este o țară civilizată. Știu că acest articol vine într-o perioadă în care Austria nu ne este cu adevărat prietenă, însă trebuie luat ca atare și înțeles faptul că noi, ca popor, avem ce învăța de la ei, precum și ei de la noi.

De cum ajungi pe aeroport, te întâmpină o atmosferă plăcută, sigură și organizată din toate punctele de vedere. Am observat clar cum fiecare om își respectă rolul în societate, fiind la rândul lui respectat de ceilalți, un lucru care denotă gradul ridicat de educație al fiecăruia.

Și fiindcă am ajuns până aici, educația chiar are un rol esențial în dezvoltarea sau prăbușirea unui stat. Trecând peste acestea, în viața de zi cu zi, așa cum îmi este relatată de cei care trăiesc acolo, lucrurile sunt bine puse la punct și parcă de vrei chiar să greșești nu poți pentru că atunci când ai condiții, tu ca simplu cetățean, contribui la acest proces de educare și dezvoltare durabilă.

Ceea ce vreau să spun este faptul că ei se îndeamnă unul pe celălalt, involuntar, în a face ceva coerent, concret și corect, astfel că nimeni nu „calcă strâmb“.

La noi s-a creionat de-a lungul timpului, ideea că românul este o persoană amabilă, primitoare, însă ne lipsește susținerea interumană care este reflectată până la cele mai înalte niveluri ale statului.

Trebuie să recunoaștem faptul că în fiecare dintre noi există un sâmbure de invidie, cât de mică, dar ideea este cum reușim să o fructificăm pentru ca din ea să putem crește un adevărat pom de ambiție. Acest lucru ne lipsește nouă, românilor, iubirea față de aproapele nostru, cel care, român fiind și el, are sânge din sângele nostru și poate că simte la fel, gândește la fel și iubește la fel, dar trebuie doar descoperit.

Am ieșit un pic din tema cu care începusem, pentru a soluționa în cuvinte una dintre problemele vizibile ale poporului român, care cu siguranță se poate schimba, dar în timp, încercând și persistând.

Revenind, Austria dar și toate celelalte state dezvoltate, se bucură de nivelul actual de dezvoltare datorită resurselor acumulate în decursul istoriei, în timp ce noi la fiecare câteva zeci de ani am schimbat regimuri, am ruinat rapid, apoi am demarat încet, încet, un nou proces de dezvoltare.

Am credința că viitorul va fi al celor care vor face din România țara visurilor fiecăruia dintre noi, o țară în care binele conduce, iar lucrurile sunt puse toate într-o armonie generală. Știu că poate părea o utopie, dar se poate, sunt sigur că se poate.

Deși piedică acum, Austria trebuie să ne fie un exemplu pe care să-l urmăm și să încetăm a lua doar părțile mai puțin bune din această încâlcire politică. Avem ocazia de a „fura“ informație de la ei și nu numai, care să ne ajute în planul numit „transformarea României“, un nume fictiv dat de mine, dar a cărui temă poate fi luată în seamă.

Acestea au fost toate lucrurile de referință la care am vrut să ajung. Sunt atâtea de spus, din atât de multe domenii, încât parcă nici nu le poți transpune pe hârtie.

Sunt adolescent și, ca de fiecare dată, trăiesc cu speranța către un viitor mai bun.

Alexandru OPREA-BANU

Cred că observăm cu toții cât de repede a început să se miște totul în jurul nostru, dar mai ales tehnologia. Eu sunt tânăr și pot spune că m-am născut în plin avans tehnologic... Iar, până acum, am avut ocazia de a experimenta diverse competențe ale acesteia. În primul rând, electrocasnicele au acum cu totul o altă formă și eficiență... aspiratorul cu o formă bizară înlocuiește aspiratoarele bunicii, cuptorul – soba pe lemne, frigiderul – beciul și tot așa. Acestea sunt doar câteva exemple ușor de înțeles pentru toată lumea, care ne arată cum am evoluat și cât mai putem evolua.

În al doilea rând, interacțiunea cu calculatorul mi-a arătat o adevărată demonstrație de forță prin faptul că jocurile video de divertisment au ajuns să fie o alternativă a realității, având un aspect uluitor și arătând aproape ca în viața reală.

Este genial, nu?

Aici sunt două variante, și anume certitudinea că tehnologia este cu adevărat benefică omului și că evoluția pare a fi nelimitată, iar cea de-a doua este distrugerea noastră ca oameni.

Din punctul meu de vedere, cea de-a doua este corectă, pentru că o exemplificare cât mai veridică a realității pe un ecran te face să rămâi conectat ore în șir acolo, în acea lume, fiindcă nu mai vezi sensul ieșirii în adevărata realitate care te înconjoară. Din experiența proprie pot spune că acesta este rolul jocurilor și al companiilor de jocuri video. Ele trebuie să te facă pe tine prin tot felul de tertipuri să rămâi conectat tot timpul și să uiți de toate nevoile omenești – mâncat, băut, comunicare cu cei din jur.

Într-adevăr, așa cum spuneam mai sus, este incredibil nivelul la care a ajuns tehnologia să creeze noi lumi virtuale, să scrie texte de orice fel, să livreze informații oricând și să ne domine prin simpla sa prezență.

Din păcate, noi nu ne putem opune trendului tot mai ascendent, dar putem să folosim tehnologia în scopuri productive, iar când vine vorba de timp liber, să ne reîntoarcem la perioada de acum nu mult timp, cea în care citirea unei cărți domina lumea. Ea era rețeaua de socializare, ea, ziarele, gazetele și așa mai departe.

Ne relaxează creierul și, mai mult de atât, ne desparte, câteva minute sau ore dintr-o zi, de tehnologie.

Astfel văd eu lucrurile în privința avansului digitalizării tuturor lucrurilor din jurul nostru.

Alexandru OPREA-BANU

În prezent, vedem parcă o lume tot mai agitată și mai bulversată ca urmare tocmai a instrumentului cu care astăzi ne mândrim, comunicarea prin intermediul rețelelor de socializare și canalele de televiziune. În continuu ne umplem mintea, de dimineață până seara auzim în jurul nostru ori de lucruri frumoase, ori de cataclisme, războaie, probleme economice, sociale și așa mai departe...

Cam asta este ceea ce ni se prezintă în mare atunci când deschidem un telefon, aprindem un televizor, ieșim pe stradă și auzim discuțiile dintre oameni.

Este clar că nu sunt doar lucruri rele la care avem acces, ci noi putem selecta informația astfel încât viața noastră să fie plină de bucurie și de lucruri pozitive.

Internetul este cea mai mare șansă pe care a avut-o omenirea până acum de a învăța și de a cunoaște lucruri din toate domeniile, iar din acest punct de vedere putem spune că este bine...

Pe de altă parte, la polul opus, a adus și haos în mintea anumitor oameni, arătându-le perspective globale, nu tocmai fericite...

Toată această căutare pe online îl face pe om să devină dependent de ceea ce vede, readucându-l de fiecare dată, când poate este stresat sau necăjit, în online… Și aici putând vedea viața unui om influent, bogat, cu case, cu mașini, prin vacanțe și așa mai departe. Astfel, fiecare dintre noi devine mai puțin concentrat pe ceea ce se întâmplă în viața de zi cu zi , îmbătându-ne cu falsa realitate de pe ecrane ce ne luminează fețele, dar ne întunecă mințile.

Revenind, cu toții observăm ce se întâmplă în lume și începem totodată să ne punem întrebări, să devenim mai sceptici în privința multor lucruri, mai gânditori și mai puțini prezenți în viața noastră. Trebuie să realizăm că timpul trece, iar gânditul prea mult la lucruri care nici măcar nu s-au întâmplat, ci doar dăm cu presupusul, ne defocusează de ceea ce este cu adevărat important, și anume familia, prietenii, zilele ce trec… Zile care ar trebui să lase neapărat ceva în urmă, dacă nu pentru alții, măcar pentru tine.

Eu, copil fiind, încă sunt „stagiar“ în ceea ce privește emoțiile și cum îți dai seama de adevărata valoare a lor. Crescând, încep să văd și să-mi observ propriile mele probleme, precum și pe ale celor din jur, iar după rezolvare îmi fac o idee și-mi spun „cât de importantă este săntătatea“ sau „uite cât de mult înseamnă să fii bun“. Iar această conștientizare este cheia deschiderii unei noi uși, una a aprecierii de sine și a tututor celor ce-ți sunt dragi și nu numai.

Într-un final, cred că viața asta înseamnă – și, cel mai probabil, prin asta trebuie să trecem – tot felul de emoții și trăiri care îți deschid uși înspre înțelegerea adevăratului nostru scop pe acest pământ, acela de a pune preț pe fiecare moment în parte, de a pune preț pe cuvintele, de multe ori șoptite și de a descoperi că nu-ți trebuie o sumedenie de lucruri pentru a te simți fericit.

Despre viitor nimic nu știm, însă îl putem crea prin pași mici făcuți acum, în prezent, unde este singurul moment la care avem acces și pe care îl putem modela.

Alexandru OPREA-BANU

Totul în mișcare

Acum, cât noi poate suntem la muncă, acasă, în vacanță ori la școală, alții fac o sumedenie de alte activități. Suntem atât de mulți încât este greu să îți imaginezi cum lucrează, ce cunosc și ce pot face alți oameni, din alte țări sau chiar de pe alte continente.

Din ce cunoaștem și ce trăim, toți observăm că, deși lucrurile par a se mișca în jurul nostru, noi ca societate rămânem în urmă și decalajul dintre țara noastră și restul lumii, la care ne-am obișnuit să facem referire, tot crește.

Mă întreb câteodată: oare cum va fi România când voi fi mare? Oare va evolua, oare va stagna sau, dimpotrivă, va decădea?

Câteodată chiar mă gândesc la acest lucru serios, iar tot atât de serios mă gândesc la cum profesorii de la școală încearcă să ne facă oameni performanți și demni de o viață bună, într-o societate care evoluează, dar, după cum lesne se poate observa, o face inegal, disproporționat cumva.

Țara noastră pare că plutește odată cu noi într-un viitor incert și plin de peripeții, iar acest lucru pe termen lung ne deconectează de la speranța unei lumi mai bune. Neștiindu-ți scopul și rolul, tot timpul vei aștepta ca cineva să ți-l arate, însă nimeni străin nu ne va ajuta, ci doar noi, pe noi.

Vreau să cred că toți cei care muncesc pe bune, de la muncitori de tot felul, până la cei mai înalți demnitari din stat, nu o fac degeaba și că viitorul arată mai frumos datorită lor, cei care se zbat în prezent.

Îmi crește inima când văd că unii iau inițiativă și răzbat din această negură a neputinței, fiindcă aceștia sunt cei care dau drumul razelor de soare să atingă sufletele și mințile noastre.

Astfel, când avem oportunitatea de a vedea exemple pozitive, ne schimbăm pe noi, iar mai apoi și pe alții.

Soluția într-o societate în curs de dezvoltare, din punct de vedere moral, nu doar financiar, este darea binelui mai departe, pentru a ne îmbuna ca oameni și pentru ca, într-un final, să devenim cu toții altfel.

Totul este în mișcare, iar cel care se mișcă cel mai repede este timpul și trebuie să realizăm că, deși acesta pare nelimitat, în final nu este și că, pentru a-i aprecia adevărata valoare, trebuie să îl folosim cu mintea și mai ales cu sufletul.

Alexandru OPREA-BANU

Am avut oportunitatea de a vizita Bucureștiul împreună cu clasa mea, într-o zi frumoasă de septembrie, una animată, plină de cultură, istorie, oameni și minți luminate.

Am fost toți la un concert și, deși sunt tânăr și am trăit cu alt gen de muzică, am apreciat-o pe cea veche, compusă numai prin intermediul minunatelor instrumente și faimoșilor compozitori. Am plecat de acolo cu un suflet plin de bucurie pe care, la rându-mi, trebuie să o dau mai departe, fiindcă doar așa vom fi mai buni unul cu celalalt. De ce spun asta?

O spun pentru că am observat cât de mult te schimbă cultura, cunoașterea și bunătatea și câtă lume duce lipsă de acestea.

Oare, dacă toți am vrea și am avea posibilitatea de a ajunge la asemenea evenimente care au rolul de a ne bucura și a ne destinde față de problemele de zi cu zi, nu am fi altfel, nu ne-am comporta diferit în această societate atât de rece?

Eu cred că da, fiindcă am simțit-o pe pielea mea și mi-am dat seama cum, doar din alegerea deciziilor, a persoanelor din jurul tău și a locului în care vrei să stai, mintea ia o altă alură și îți transformă lumea într-o altă lume.

Tot legat de această „transfuzie“, pot spune că Bucureștiul în zonele sale centrale este o altă lume, pe când în zonele de cartier este o cu totul alta.

Arhitectura stradală, oamenii, mașinile și toate împrejurimile de acolo dau senzația unei țări normale, unde oamenii trăiesc bine, liniștiți, cu zâmbetul pe buze și parcă fără de probleme.

Însă vine și momentul în care trebuie să mergi acasă printre blocuri, iar atunci energia, peisajele și persoanele se schimbă. Iată, aceasta este diferența la care voiam să ajung și despre care să vă spun că există două lumi într-un oraș, iar într-o țară ca a noastră, tot atâtea.

Știu că poate acum mulți dintre compatrioții noștri nu o duc bine, fiind prizonierii unor decizii politice ori unui noroc efemer care poate să apară sau nu… Eu sper însă la un viitor mai bun și că toată munca depusă de fiecare va aduce roade pentru bucuria personală a fiecăruia, precum și pentru viitorul întregii noastre națiuni.

Toți suntem români, toți avem minți sclipitoare, dar trebuie să știm și ce să facem cu ele…  Sigur, mai este nevoie și de un imbold al instituțiilor statului care să îți poată asigura o bază sigură, pe care mai apoi să poți clădi, cu încredere și cu capul sus, propria ta viață.

„Visăm, credem și împlinim“ trebuie să fie de acum sloganul nostru de viitor și să spunem că România încă mai poate fi o țară altfel! Cum este de fapt… Dar nu știm asta…

Alex OPREA-BANU

Viața fiecăruia dintre noi s-a schimbat de când am început să avem electrocasnice, aparate de comunicare și de cercetare, mașinării speciale pentru toate domeniile și multe multe altele.

Ce-ar fi ca acum să nu mai ai frigider, aragaz, lumină și apă?

Astăzi par nevoi primordiale care ne conferă o viață stabilă și sigură pentru desfășurarea activităților de zi cu zi.

Omul s-a schimbat odată cu nevoile, iar asta se vede clar în cerințele fiecăruia și pretențiile acestora. Mai nou, se dorește a avea lucruri cât mai performante care să ne ușureze munca, dar câteodată și fala o ia pe dinainte.

Dorința de a fi acceptați în societate se vede cel mai bine în rândul tinerilor, pentru că ei, în juvenila lor vârstă, cred că ce contează cu adevărat stă în bunuri materiale care ajung să-l definească pe om și să-i creeze o falsă imagine.

Caracterul însă exprimă altceva, iar, în loc să oglindească aspectul exterior, îl deteriorează.

Aici se află problema și de aceea lumea devine din ce în ce mai rece, mai neatentă și mai bulversată.

Noi, cei de astăzi, trăim în două lumi pe care mulți nu le mai pot distinge, iar acestea sunt „online-ul“ și „viața reală“.

Totul pe Internet poate fi văzut cu alți ochi, frumos, grandios, ușor realizabil și aproape de tine, însă, după stingerea ecranului, revii aici, în lumea aceasta, reală, care te definește și care îți dă adevărata forță. Comunicarea fizică, directă, cu fiecare om, are un mare plus în viața personală, precum și la nivel de societate. Spun asta pentru că sunt îngrijorat să văd în timpul mersului cu mijloace de transport sau pe stradă atât de mulți oameni care, în loc să-și arunce priviri unul altuia, stau cu capul plecat spre un ecran, care îți dă uitare și te face orb în lume.

Privirile romantice de care ne povesteau bunicii și părinții noștri au fost și vor rămâne o poveste foarte frumoasă, fiindcă în prezent pare că acelea au fost scoase din basme, nu dintr-o întâmplare reală, în care om cu om se conecta și creau emoții și amintiri de neuitat.

Dacă încerci să ieși puțin din bula asta a digitalizării continue și să te uiți din afară, totul pare a fi moleșitor și trist.

Pe cât de multe beneficii are asupra omului și a întregii lumi, pe atât de rea este în privința comunicării interumane, verbală sau nonverbală.

Ce spun se leagă de marea masă și de cum se vede în perspectivă această boală media.

Totuși, acesta este cursul lumii, iar noi trebuie să ne adaptăm trendului, dar să nu devenim ca el.

Ziua de ieri, de astăzi și de mâine va avea un rol primordial în cum va arăta viitorul peste ani, creionându-l încet încet, așa cum se cuvine.

Aceasta este fața digitalizării prin ochii mei, una foarte performantă în toate domeniile, dar eșuată printre suflete!!!

Alexandru OPREA-BANU

Bucuria revederii

Pentru mine, lumea în care trăiesc arată până acum, poate cum nu mi-aș fi imaginat-o vreodată, asta pentru că nu mi-am dorit lucruri mărețe și pline de fală, ci înțelegere cu toți cei dragi mie, sănătate și liniște familială.

Toate acestea îți conferă o bază solidă pe care poți construi cu încredere în viitor, fiindcă să pleci la drum deja împlinit sufletește este un mare lucru, iar mai mare este faptul că fericirea pleacă chiar de lângă cei apropiați ție.

Acesta este, poate, cel mai frumos motiv de bucurie care, la rândul său, mai devreme sau mai târziu, îți va oferi, cu munca și dedicarea adiacentă, o viață prosperă financiar și moral.

În fiecare an se ivesc ocazii de a-mi revedea bunicii, fratele, verișorii, unchii, mătușile.... și toate aceste întâlniri nu pot face decât să păstreze longevitatea relației dintre noi, să ne bucurăm de revederi și, nu în ultimul rând, să ne creăm amintiri și emoții de neuitat.

Familia este răspândită prin toată țara și prin toată lumea, iar toate aceste întâlniri ocazionale au costul lor și este de apreciat că mereu cineva investește timp și bani în a ne face o bucurie ca aceasta.

În vara acestui an am avut ocazia ca din nou să-mi pot revedea verișorii, mătușa și unchiul plecați în străinătate...

Pentru mine, o mare realizare, pentru toți, probabil, fericire.

La țară, unde toți au copilărit, ne-am revăzut frați, surori, bunici, mătuși și curtea întreagă parcă renăscuse. Voci se auzeau de pretutindeni, zâmbete, emoții, strigăte, o întreagă nebunie..., dar frumoasă în felul ei.

Locul deja arată altfel, doar prin simpla prezență a omului. Această întâlnire nu a fost prima la care am avut ocazia de a participa, ci au mai fost și altele când eram doar un copil mic. Acum, imaginile amintirilor zburau prin mintea mea și părea că totul de atunci se transpune în prezent, doar că puțin altfel. Eu mai mare, ceilalți mai în vârstă și tot așa.

Acesta este cursul vieții, iar noi trebuie să îl respectăm, să ne bucuram de el și niciodată să nu îl regretăm.

Emoțiile pe care le regăsesc în familie sunt cele pe care alții poate le găsesc în exterior, însă tocmai de aceea eu consider acest fapt un mare noroc și o binecuvântare pentru care nu există preț.

Sunt lucruri pe care sufletul, oricât de mult am încerca, nu le poate transpune în cuvinte… Însă, în final, doar unul singur poate descrie ca un întreg ceea ce vreau să spun, și anume: Familia!!!

Alexandru Oprea-Banu

Crescând, au început să se diminueze întrebările simple, inocente, și să-și facă apariția alt gen de întrebări, care fac parte din viața fiecărui om și care ajută în evoluția spirituală și intelectuală. Drept urmare, cele mai multe întrebări le adresam părinților și bunicilor mei, oameni nu doar cu experiență profesională, ci și cu experiență de viață bogată și plină de urcușuri și coborâșuri.

Întâi și întâi am pus și încă pun întrebări despre copilăria lor, pe când lumea arăta altfel, mai simplă și mult mai naturală. Țin minte și acum detalii precum mersul la cărat de fân, la cules fructe.... joculețe în natură și tot felul de mici giumbușlucuri create din mari neajunsuri. Poate erau perioade mai grele, cu mai puține posibilități, în care salvarea o găseai doar prin modalitatea de a-ți crea jucării și de a inventa obiecte din lucrurile pe care le aveai la îndemână.

Și, fiindcă atât bunicii, cât și părinții au copilărit la țară, natura era o mare șansă spre o viață liniștită, care te inspira și îți dădea putere pentru încă o zi.

Inocența și puritatea sufletească specifică copilăriei primau în acele vremuri, iar copilul devenit adolescent și, ulterior, adult era un exemplu în societate prin buna purtare și colaborare cu ceilalți.

Astăzi, oare, mai primează aceste două trăsături definitorii unui caracter frumos și civilizat al copilului?

Toată omenirea și-a schimbat direcția, principiile morale și percepția pe termen lung în privința evoluției omului, așa cum este el. Astăzi, parcă din ce în ce mai multe lucruri iau o altă față, iar inocența de altădată, astăzi este înlocuită de nerușinare și răutate.

Tehnologia, prin rețelele de socializare și timpul mult petrecut în fața ecranelor, ne face să pierdem momente cheie ale vieții, în care ne-am putea crea amintiri aici, pe pământ, așa cum au făcut-o înaintașii noștri, și nu într-o lume virtuală ca acum. Aceea este adevărata viață și, de fapt, adevărata copilărie. De acest lucru mi-am dat seama și eu acum, când sunt adolescent. Însă nu este deloc prea târziu pentru că realizez beneficiile comunicării cu cei dragi, conectarea cu lumea reală și implicarea în cât mai multe activități constructive și naturale, iar toate acestea contribuie la succesul atât profesional, cât și spiritual. Ajungi să fii mai sufletist, mai cuminte, mai cizelat și, mai mult de atât, devii din nou om. Dar, pentru asta trebuie să te distanțezi sufletește, de tehnologie.

Concluzia pe care am tras-o este că niciodată nu trebuie să dăm cu piciorul sfaturilor date de cei mai în vârstă, ci să le ascultăm părerile, ideile și soluțiile și, mai apoi, să discernem lucrurile folositoare, de cele mai puțin bune.

Și încă ceva… Odată cu distanțarea de tehnologie, reapare lumea cea de toate zilele, cea de care fiecare copil are nevoie pentru o dezvoltare în armonie și în pace.

Alexandru OPREA-BANU

Lumea satului…

De mult timp nu am mai avut dorința de a sta la țară, cu bunicii și restul rudelor ce se mai ivesc de-a lungul zilelor prin curte, venite de pretutindeni. Serile, diminețile și după-amiezile aici au un farmec aparte... au sunet, au peisaje, au emoții, iar nostalgia copilăriei nu-și întârzie apariția.

Tot ce fac acum, când sunt mai mare, este un cerc evolutiv prin care am mai trecut, dar de fiecare dată mai schimbat și mai… înaintat în vârstă.

Unde locuiesc bunicii mei, mai exact comuna Sângeru, din județul Prahova, nu mai este chiar satul românesc de altădată, ci mai degrabă un amestec între prezent și trecut, cu magazine, curți din ce în ce mai diferite și multe altele. Pe lângă noile construcții ridicate, mai răsare și câte o căsuța sau o moară pitorească veche, care arată, de fapt, cum timpul trece, iar ceea ce altădată era loc de cinste, astăzi este al naturii și al nepăsării oamenilor față de moștenirea lăsată.

Totuși, în pofida celor spuse mai sus, locul este minunat și plin de istorie neștiută despre traseele de retragere ale turcilor din războiul ruso-turc, trocul între țărani și boieri, bisericile-cetate și tot felul de obiective cu o valoarea inestimabilă.

Locul nu trebuie lăsat să piară în negura timpului, ci să crească odată cu noi, pentru a avea continuitate și prosperitate pe viitor.

Doar mergând pe străzi și ulițe, vezi în orice parte te-ai uita dealuri pline ochi de copaci, stânci și cerul printre ele.

Cui nu-i place să mănânce fructe din pom sau să culeagă legume direct de pe pământ? Lucrul acesta mi se pare fascinant, mai ales că majoritatea timpului mi-l petrec pe pământ orășenesc.

Încă sunt lucruri de prezentat cu lux de amănunte în lumea satului, oameni, obiceiuri, modul de gândire... câte și mai câte.

Într - o singură plimbare, vezi un om scoțând apă din fântână, altul care merge șchiopătând la pâine, un altul care curăță grădina de buruieni... tot mereu ai ce să faci și niciodată nu te plictisești. Chit că te uiți în sus, vezi pasărelele brăzdând cerul… Chit că te uiți în jos, vezi furnicile și iarba… Iar în stânga și în dreapta, în față și în spate, minunatul loc numit Pământ.

Totul are un alt sens la țară, când observi pretutindeni activitatea fiecărei ființe în parte. Iar acum, cu gândirea mea de 16 ani, realizez de unde aveau marii scriitori și povestitorii atâta inspirație.

Lumea satului, o altă lume...

Alexandru OPREA-BANU

În fiecare an se desfășoară sute de concursuri naționale și internaționale la niște sporturi de care poate nici nu am auzit în această parte a lumii și iată că unii fac performanță chiar și în acestea. Pe parcurs vom afla cum se întâmplă toate cele, de ce și cu ce scop.

Iată că răspunsul acestor 3 întrebări se poate rezuma într-unul singur, și anume atingerea succesului prin orice mijloace.

Jucătorii celebrii de ping-pong, fotbal, șah, volei, înot și multe altele nu se ajută doar pe ei când performează și fac eforturi, ci întreaga națiune, motivând-o pe această cale și arătându-i cât potențial necunoscut există în fiecare dintre noi. Când există sportivi sau oameni care excelează în domeniul lor de activitate, pot deveni, implicit, motive inspiraționale pentru toți ceilalți, în principal tinerii, care pot urma calea binelui, prin puterea exemplului.

Sunt zeci de popoare care, de sute de ani, pun preț pe sport și pe beneficiile acestuia într-o societate normală și prosperă. Toți cunosc beneficiile acestuia pe termen lung în ceea ce privește atât aportul bănesc câștigat în cazul unor rezultate pozitive, cât și promovarea statului.

Un foarte bun exemplu este cel al „Generației de Aur“, pe care, cu siguranță, mulți dintre cei care citiți acest articol ați întâlnit-o și nu doar că ați întâlnit-o, ci v-a creat motive de bucurie, în care limita era doar... cerul.

Echipa de fotbal, gimnastica, handbalul, prezentatorii TV care te făceau să fii prezent chiar tu pe teren sau la bârnă... Off, cât mi-aș fi dorit și eu să trăiesc acele momente! Am, din fericire, persoane foarte dragi mie care își aduc aminte cu extaz de momentele acelea.

Sunt sigur că v-am readus amintirile din trecut petrecute cu familia, lângă celebrul radio, așa că... bucurați-vă cât mai puteți!

Acum... lăsând nostalgiile la o parte, să revenim în prezent, mileniul II, secolul 21, anul 2023.

Eu sunt un mare fan fotbal și mă uit de fiecare dată când naționala României joacă. Cât de entuziasmat sunt... și câte așteptări am...

Este de la sine înțeles că am decăzut în sport odată cu toate celelalte, știm prea bine... dar există, totuși, un sâmbure de profesionalism, dedicare și pasiune în multe, iar în fotbal am simțit-o la mulți dintre jucători. Vin cu greu din spate, echipele mici nu mai sunt chiar atât de mici și iată cum, dintr-un joc care pe care, la cine ajunge primul mingea în poartă, se pornește o mare discuție.

Eu am încredere că, de fiecare dată când ne izbește un rău, nu neapărat în sport, ci și pe plan personal, trebuie să analizăm, să scoatem tot ce este mai bun din el și să ridicăm capul sus pentru a vedea o nouă cale. Cea de după eșec.

Revenind, fotbalul... Este un joc imprevizibil care pe mine mă face să mă ridic în picioare și să zâmbesc... să sper ceva mai bun și, mai ales, o Românei altfel.

Putem să ne dobândim din nou respectul în fața celorlalți, dar prin muncă, dedicare și foarte multă încredere.

Mi-ar plăcea ca cei care conduc toate sporturile din România să simtă la fel și să vadă un viitor fără a pleca capul de fiecare dată.

Astfel că, ajungând la final, vreau doar ca țara mea și oamenii ei să fie răsplătiți așa cum trebuie și să readucem din nou gloria de altădată.

Alexandru OPREA-BANU

...a fost un titlu văzut la o cafenea din Brașov, nu este al meu, recunosc, dar, stând la masă acolo, m-a pus pe gânduri și am încercat să-i dau un sens, care poate e chiar cel la care face referire. Astfel că, în vizita mea la Brașov, am reușit să văd frumusețea orașului și a vechii cetăți, implicit, care în urmă cu secole a fost dezvoltată și de fostul imperiu din vecinătate, Imperiul Austro-Ungar. Este drept că nu doar ei și-au pus amprenta pe acest tărâm muntos de graniță, ci și noi. Numeroasele muzee din oraș prezintă, în detaliu, motive populare ale românilor din perioada secolelor XIV-XVI, dar și costume burgheze ale femeilor și domnilor din clasa mai înaltă a societății.

De pe Tâmpa, apropiatul munte la poalele căruia stă o întinsă așezare, vedeai peisajul minunat plin de verde și maro tomnatic al acoperișurilor din centru. Iată cum aici puteam vedea Brașovul sub denumirea de „cel mai estic punct din vest“. Revenind la explicația titlului, mă gândesc că aspectul locului vine din vest, cum bine cunoaștem cu toții, iar estul – de la poziția geografica, cam în neconcordanță cu vestul.

Și iată cum un oraș din est arată ca unul din Occident într-o bună parte a acestuia și, de asemenea, nu este singurul din țara noastră în care s-a adoptat acest model de construcție, cu o piață centrală. Mai sunt Clujul, Sibiul, Oradea...

Dacă tot am intrat în zona transilvăneană, aș spune că nu degeaba vecinii maghiari privesc cu jind la acest minunat ținut, mai ales că aici s-a scris o lungă istorie care are mare legătură cu fostul imperiu. De la clădiri de patrimoniu și tradiție, ne putem da seama de strânsa legătură...

Tot aici, am văzut cât de bine poate merge turismul dacă le oferi oamenilor măcar puțin din istoria locală pe baza căreia, tu, mic întreprinzător, poți crea povești...

Erau foarte mulți străini, vorbeau fel și fel de limbi și ei.... Cei pe care îi idolatrizăm și pe care îi vedem tot mereu superiori nouă… Dar ei au venit aici tocmai să vadă aceste locuri și să cunoască tradițiile.

Nu este oare un semn de întrebare?

Eu cred că da și tot atât cred că putem da și un răspuns. În turismul de toate felurile, dacă investim și încercăm fiecare să scoatem la vedere frumosul din locul în care ne-am născut, am ridica fiecare locșor în speranța că va avea cândva vizitatori și că ar putea ridica comunitatea.

Eu sunt la un liceul de turism și, ca atare, mi-ar plăcea să pot urma acest domeniu, care se arată a fi unul destul de important pe vremi de pace, care aduce prosperitate în toate locurile care au ceva de arătat.

Alexandru OPREA-BANU

În cadrul unei excursii cu școala, am avut ocazia de a vizita una dintre cele mai frumoase zone ale țării noastre și anume, Dobrogea. De la Ostrov, la Adamclisi, până la cazinoul din Constanța și Mamaia, am luat la pas fiecare locșor reprezentativ.

Primul obiectiv a fost bacul, care, deși pentru prima dată mi s-a părut o experiență tare frumoasă, punctul de așteptare și de sosire nu era prea primitor. Era puțin trist și nerenovat, poate, de pe vremea părinților noștri. Ceea ce salvează locul sunt chiar Dunărea și natura care o întâmpină de pe ambele maluri.

Per total, trecerea cu bacul nu este anevoioasă, ba chiar destul de rapidă după părerea mea. Nefiind o zonă atât de circulată, nu văd o problemă atât de mare în a nu exista un pod.

Cu siguranță, zona aceasta care conturează coada peștelui merită mai mult. Am văzut că se poate cu proprii mei ochi. Așa câmpuri și mănăstiri nu văzusem până atunci. Deși casele comunității nu erau tocmai cele mai bogate, lăcașele de cult erau splendide... Mănăstirea Dervent, spre exemplu, este una dintre cele mai frumoase mănăstiri dobrogene, cu o bogată istorie în spate. Mai apoi, în sensul aceluiași drum sunt ogoarele viilor Ostrov, de pe care se vede cu ușurință cursul fâșneț al Dunării, printre rămuricile viei. Nu departe de acest loc se află și mausoleul Adamclisi (Tropaeum Traiani), refăcut în timpul regimului comunist, acesta datând de pe vremea războaielor daco-romane (105-106).

Toate acestea au o istorie îndelungată... Dar nu despre asta este vorba, ci despre cât de bine ar putea fi exploatată zona, care nu o duce extraordinar din punct de vedere economic, față de polul Constanța, care are multe beneficii, începând de la infrastructură, port și căile ferate, până la bugetul alocat orașului.

Am văzut un mare potențial neexploatat aici, aproape de vecinii bulgari, și sper ca, pe viitor, marii investitori din zonă și cei care vor veni să își lase amprenta în comunitate, prin atragerea turiștilor și fondurilor pentru investiții. Fiind o zonă pescărească în principal, se poate dezvolta turismul piscicol, la mare căutare în străinătate. Nu este mai puțin adevărat că poate funcționa la cote înalte chiar și turismul viticol, prin deschiderea de crame, o poveste atrăgătoare și, mai ales, o călătorie în România. Astfel, ne-am cunoaște pe noi înșine și chiar am cunoaște în detaliu istoria noastră ca popor, din cele mai vechi timpuri.

Trebuie știut că această zonă nu a fost niciodată de prisos, mai ales cea a orașului Constanța, și că marii împărați au căutat mereu să aibă o reședință aici. Numele Constanța, spre exemplu, vine de la fiica împăratului Constantin cel Mare, Constanția.

Sunt foarte multe de spus despre agricultură, cultură, turism și eficientizarea bogățiilor.

Am ajuns și pe malul mării, la Cazinoul din Constanța, de unde nu puteai vedea decât o mare minunat de albastră, infinită parcă, strălucind în razele soarelui.

Ce bucuros eram să văd un așa peisaj! Nu doar alții au mare, ci și noi avem, iar realitatea din teren ne arată cu capul sus că trebuie să ne mândrim cu ea.

Nu m-aș mai despărți de ea și, poate, nici ea de mine.

Noi nu avem prea mari bogății bănești, dar la natură.... ne clasăm destul de sus.

Aceasta a fost descrierea mea a ceea ce nu doar eu, ci și dumneavoastră, poate, am văzut în Dobrogea.

Alex OPREA-BANU (15 ani)

În cadrul unei excursii cu școala, am avut ocazia de a vizita una dintre cele mai frumoase zone ale țării noastre și anume, Dobrogea. De la Ostrov, la Adamclisi, până la cazinoul din Constanța și Mamaia, am luat la pas fiecare locșor reprezentativ.

Primul obiectiv a fost bacul, care, deși pentru prima dată mi s-a părut o experiență tare frumoasă, punctul de așteptare și de sosire nu era prea primitor. Era puțin trist și nerenovat, poate, de pe vremea părinților noștri. Ceea ce salvează locul sunt chiar Dunărea și natura care o întâmpină de pe ambele maluri.

Per total, trecerea cu bacul nu este anevoioasă, ba chiar destul de rapidă după părerea mea. Nefiind o zonă atât de circulată, nu văd o problemă atât de mare în a nu exista un pod.

Cu siguranță, zona aceasta care conturează coada peștelui merită mai mult. Am văzut că se poate cu proprii mei ochi. Așa câmpuri și mănăstiri nu văzusem până atunci. Deși casele comunității nu erau tocmai cele mai bogate, lăcașele de cult erau splendide... Mănăstirea Dervent, spre exemplu, este una dintre cele mai frumoase mănăstiri dobrogene, cu o bogată istorie în spate. Mai apoi, în sensul aceluiași drum sunt ogoarele viilor Ostrov, de pe care se vede cu ușurință cursul fâșneț al Dunării, printre rămuricile viei. Nu departe de acest loc se află și mausoleul Adamclisi (Tropaeum Traiani), refăcut în timpul regimului comunist, acesta datând de pe vremea războaielor daco-romane (105-106).

Toate acestea au o istorie îndelungată... Dar nu despre asta este vorba, ci despre cât de bine ar putea fi exploatată zona, care nu o duce extraordinar din punct de vedere economic, față de polul Constanța, care are multe beneficii, începând de la infrastructură, port și căile ferate, până la bugetul alocat orașului.

Am văzut un mare potențial neexploatat aici, aproape de vecinii bulgari, și sper ca, pe viitor, marii investitori din zonă și cei care vor veni să își lase amprenta în comunitate, prin atragerea turiștilor și fondurilor pentru investiții. Fiind o zonă pescărească în principal, se poate dezvolta turismul piscicol, la mare căutare în străinătate. Nu este mai puțin adevărat că poate funcționa la cote înalte chiar și turismul viticol, prin deschiderea de crame, o poveste atrăgătoare și, mai ales, o călătorie în România. Astfel, ne-am cunoaște pe noi înșine și chiar am cunoaște în detaliu istoria noastră ca popor, din cele mai vechi timpuri.

Trebuie știut că această zonă nu a fost niciodată de prisos, mai ales cea a orașului Constanța, și că marii împărați au căutat mereu să aibă o reședință aici. Numele Constanța, spre exemplu, vine de la fiica împăratului Constantin cel Mare, Constanția.

Sunt foarte multe de spus despre agricultură, cultură, turism și eficientizarea bogățiilor.

Am ajuns și pe malul mării, la Cazinoul din Constanța, de unde nu puteai vedea decât o mare minunat de albastră, infinită parcă, strălucind în razele soarelui.

Ce bucuros eram să văd un așa peisaj! Nu doar alții au mare, ci și noi avem, iar realitatea din teren ne arată cu capul sus că trebuie să ne mândrim cu ea.

Nu m-aș mai despărți de ea și, poate, nici ea de mine.

Noi nu avem prea mari bogății bănești, dar la natură.... ne clasăm destul de sus.

Aceasta a fost descrierea mea a ceea ce nu doar eu, ci și dumneavoastră, poate, am văzut în Dobrogea.

Alex OPREA-BANU (15 ani)

Încă suntem mulți, iar tot atât sunt și plecați, însă ceea ce este cu adevărat important este faptul că, dacă se vor naște mulți aici, la noi, și se vor întoarce din străinătate, vor trăi într-o societate murdară, cu multă ură și dezinteres, două lucruri care ne afundă în gânduri și ne ia privirea de la toate cele bune...

Scopul acestui articol este de a menționa una dintre probleme și o soluție, care bineînțeles, poate fi urmată ori, tot la fel, poate fi respinsă. Mă bazez pe faptul că cititorii acestor cuvinte sunt oameni cu credință și care discern ce-i bine de ce-i rău, iar acest subiect are un drum lung de parcurs. Eu voi construi doar o parte din acesta și voi spune că, dacă ne schimbăm pe noi înșine prin a fi mai buni cu ceilalți compatrioți români și ne-am pune cap la cap gândurile și ideile, am face o echipă grozavă, mai tare ca a occidentalilor. Adevărul este că în jocul vieții noi suntem cei creativi și cei care avem carismă, stimă de sine și, mai ales, sânge de român. Poate că e greu de văzut, acum, în momentul aceasta, al neîncrederii în orice și oricine, care ne poate readuce pe făgașul cel bun, însă avem cu ce și avem de unde să scoatem un rezultat pozitiv. Jocul „de-a societatea“ este poate cel mai greu dintre toate celelalte prin care ne trece viața, întrecut doar de cel al propriei vieți, care ne definește identitatea și locul în societate.

Poate că voi, dragi cititori, îmi înțelegeți gândurile și ideile, care, deși nu sunt spuse drept în față, sunt transmise dintr-o minte într-alta, ca o bilă săltăreață.

Ce spuneți? Se poate, nu? Răspunsul e divers, știu. Însă, în timpul citirii, se formează în mintea fiecăruia ori o idee care merge paralel cu drumul despre care vorbesc, ori se leagă de el, ori virează într-o cu totul altă direcție. Este normal să fie așa, suntem diferiți și doar două lucruri ne unesc, limba și țara.

Îmi place să vorbesc despre acest minunat popor, iar peste tot observ că încep să apară inițiative ale românilor care se întorc din străinătate cu voință în a face ceva, a porni o afacere, a ajuta pe cineva sau chiar a ajunge în fruntea țării cu o viziune clar definită.

Poate că acum, cât sunt copil, observ altfel lucrurile, poate nu la fel de serios ca un om în vârstă, dar într-o manieră diferită și, cred eu, mai avansată. Îmi plac mult istoria și modul în care cursul lumii s-a schimbat de-a lungul timpului cu ajutorul oamenilor.

Cursul istoriei a crescut de multe ori și a avut pusee de ascensiune, iar tot de atâtea ori s-a și prăvălit. În toate bunele și relele lumii , omul a fost părtaș, ba chiar acționar majoritar.

Dragi cititori, sunt multe de spus din partea mea, însă toate vin la timpul lor, așa că, până la următorul editorial, vă îndemn să fiți mai uniți ca niciodată și să nu uitați că poate mulți ne întrec acum, însă roata se va învârti și în favoarea noastră… Dar numai dacă avem credință și respect față de ce este moral și frumos!

Alex OPREA-BANU

De curând, la școală, am primit o temă care suna în felul următor: „Găsește două motive posibile pentru atracția pe care o simt românii față de mirajul Occidentului“.

Mi-a plăcut și în continuare îmi place subiectul, fiind intrigant și numai bun de analizat.

Am să intru direct în pâine cu un prim argument propriu față de această idee.

Un motiv pentru care românii simt o atracție față de mirajul Occidentului este libertatea de mișcare și, implicit, de cunoaștere de după anii ‘90. Însă, de sute de ani plecăm la studii în Europa „civilizată“, nu de ieri, de azi. Astfel că subdezvoltarea țării noastre, care ne-a pândit de secole, continuă să fie din ce în ce mai apăsătoare, ducând chiar la depopularea în masă, poate cel mai grav lucru într-o societate independentă. Toate acestea pentru că nu am știut, nu știm și probabil nu vom ști nici în viitor care trebuie să ne fie destinul național și pe cine să numim în frunte pentru o țară nu ca afară, ci bine administrată și „corectă“, unică în lume și nu o copie ieftină… Care are și atâtea bogății...

Un al doilea motiv este strâns legat de ceea ce am spus mai sus, iar acesta este clasa politică și încercarea de stopare a… vizionarilor. Somități precum Brâncuși, George Enescu sau Emil Cioran sunt exemple clare în acest sens. Cu toate greutățile perioadei în care trăiau, au reușit, cu studiile de afară și cu alte oportunități, să-și facă o carieră și să exceleze în creațiile lor. Studiile în stăinătate nu au făcut decât să perfecționeze talentul fiecăruia dintre cei enumerați. Ceea ce trebuie bine punctat este faptul că noi, ca popor, suntem foarte creativi și ingenioși.

Nu o spun doar eu, și alții o spun. Ca atare, putem profita de această unică calitate în Europa prezentului, în care încet-încet va dispărea libera exprimare. Cât putem, hai să o facem… Iar cei care pleacă să studieze sau să muncească în străinătate, nu-i nimic, s-o facă pentru că au și ei rolul lor. Însă, mână de la mână, suflet de la suflet putem imagina, iar eu am o mare speranță, dezvoltarea noastră reală – personală și comunitară pe aceste meleaguri.

Revenind la marile minți menționate mai sus, de fiecare dată când au creat o sculptură, un cântec sau o carte au sincronizat numele lor cu numele patriei care i-a rodit.

Încă suntem milioane de copii și, din păcate, foarte mulți în pragul sărăciei. Dacă toți am avea acces la o educație competitivă, am avea mult mai multe șanse ca, dintr-un milion de nou-născuți, măcar 50 să se remarce prin ceva unic, nemaiîntâlnit, urmând ca ceilalți să aibă, totuși, o viață prosperă, educată și liniștită.

Acest lucru ar putea ocoli cu siguranță, nostalgia de trecut. Se știe că aveam oameni excelenți în aproape orice domeniu, care s-ar putea remarca în fiecare clipă, nu o dată la 100 de ani…

Eu, elev fiind, cred în educație și în beneficiile ei pe termen lung.

Cât despre exodul românilor în Occident și găsirea fericirii într-acolo, poate tot școala are un rol descurajator în contextul actual, contrar argumentelor.

Andrei OPREA-BANU (15 ani)

Viața în general, dar mai ales cea de copil, are foarte multe perspective. Privești lumea ca pe un loc mare, diversificat și plin de emoții, care variază de la o zi la alta sau chiar de la un moment la altul. Un peisaj frumos îți poate oferi o multitudine de idei și sentimente, care te duc pe culmile fericirii. Mi se pare atât de greu să pot descrie senzația aceasta, însă cred cu tărie că măcar o dată în viață vi s-a întâmplat și vouă, dragi cititori, să simțiți o nemărginită atracție față de un loc anume, familiar sau pur și simplu… fascinant.

Pentru a înțelege pe deplin la ceea ce mă refer, vă voi oferi un exemplu din viața mea, care de altfel a avut loc de curând și mi-a rămas bine întipărit în minte. Cu ocazia zilei de naștere a unui văr de-al meu, i-am făcut o vizită surpriză.

Acesta, locuind în Austria, țară destul de controversată în ultimul timp, cel puțin la noi, am mers cu mașina, reușind să văd atât frumusețea țării noastre, cât și a Austriei.

Având o imagine clară a tot ceea ce am văzut, pot spune cu ușurință care sunt diferențele între cele două state și calitatea fiecăruia. Totuși, nu despre asta vreau să vorbesc în acest articol, ci mai degrabă despre ceea ce am simțit, copil fiind, la vederea acestor locuri. Simplitatea, natura și ordinea din Austria mi-au dat o stare de liniște... Deveneam parcă, fără să-mi dau seama, calm și cu chef de a face orice, imbold dat, probabil, de reacția mea la „nou“. De mic sunt analitic și îmi place să văd frumosul chiar și în cel mai urât lucru, e drept, atunci când se poate, însă ceea ce mă face să mă simt în largul meu de fiecare dată este natura.

Peisajul din zare pe care l-am văzut dintr-un punct turistic la înălțime, numit „Schlossmuseum“, de lângă orașul Linz, m-a marcat din toate punctele de vedere. Niciodată nu am văzut o imagine mai frumoasă decât cea a Dunării spre apusul de soare, între doi munți luminați și „cutreierați“ de luminile și podurile orașului.

În acel moment simțeam energia pe care mi-o transmitea și creativitatea care atingea cote maxime. Chiar mă gândeam cum este să scrii o poezie ori un „ceva“ frumos, stând pe iarbă și privind în jur, sub taina amurgului.

Așa cum am fost întrebat cândva, dacă tinerii au nevoie de călătorii, pot spune cu mâna pe inimă că da, au, fiind un bun prilej de cunoaștere și descoperire a lumii în care trăim. Mie unul, așa cum am încercat să subliniez pe tot parcursul materialului, îmi place la nebunie, mai ales atunci când ești alături de familie… Care, zic eu, este structura care îți ține în picioare sufletul.

În cele din urmă, vreau să transmit faptul că, din punctul meu de vedere, călătoriile te umplu de energie și chef de viață… Și cred că, în încercarea de a acumula averi, este posibil să pierzi noțiunea reală a timpului. Astfel că, deși aduc într-o oarecare măsură fericirea, nu îți aduc și amintirile cu care poți umple golurile vieții în momentele de cumpănă.

Esențial este că cine poate călători, să o facă numaidecât!

Alex OPREA-BANU (15 ani)

În fiecare zi ne deplasăm pe minunatul nostru pământ românesc, oriunde am fi prin țară. Ce ne oferă acesta este absolut fascinant, peisaje de vis, păduri seculare ori bucuria momentelor de liniște în compania naturii.

Cu toții am auzit măcar o dată despre bogățiile solului nostru.

El conține mari resurse de minereuri precum aur, argint, cărbune și alte zăcăminte rare, foarte importante în tehnologie... La suprafață, însă, ies în lumina razelor de soare marile păduri ale Munților Carpați, frumoasele meleaguri ale Dunării și ale Mării Negre și fauna specială din Deltă.

Profitorii istoriei au cunoscut mereu potențialul pământului românesc, ca atare, privind în istorie, ni s-au vrut mereu marea, câmpiile și munții, în speță Apusenii, unde se ascund marile bogății.

Din fericire, astăzi avem sub umbrela noastră toate aceste locuri, dar unele au căzut în umbra nepăsării.

Multe locuri din țară au parte de ape cu mari beneficii pentru sănătate, pe care în timp le-au descoperit oameni cu intenții bune și care puneau preț pe micile răsfățuri ale naturii.

Astăzi, însă, se pare că ne depărtam de ceea ce este moral și de ce ar trebui să fie, lăsând în urmă identitatea culturală, bogății ascunse și multe alte lucruri fără de care viitorul nostru, precum și al propriei țări este incert.

Eu chiar cred în tinerimea care va veni din urmă cu multă putere, creativitate și voință pentru a schimba ceva în bine și care va vedea potențial în tot ceea ce îi înconjoară.

Deși în jurul meu, la școală în special, se pare că tinerii nu au în minte nici măcar o viziune pe termen scurt și mediu în privința vieții lor, darămite în a unei întregi societăți... Dar, trebuie spus că gândesc altfel și sunt diferiți raportat la vechile percepții. Descoperă noi concepte, înțeleg mai bine procesele prin care se ajunge în acel punct și, mai mult decât atât, își mențin cu fruntea sus statutul de om liber.

E drept, vârsta adolescenței ne face să ni se pară că totul ni se cuvine și că libertatea vine de la sine, dar aceasta, îmbinată cu carte și o bună educație, formează omul de mâine, viitorul cetățean român.

M-am abătut de la subiectul principal, acela al meleagurilor, însă ceea ce am spus mai sus are o strânsă legătură cu profitarea la maximum de ceea ce avem aici, la noi acasă. Să redescoperim că ce este românesc nu-i greșit sau de proastă calitate și că locurile de la noi nu sunt mai prejos decât cele din Vest. Mai mult decât atât, România este țara din Europa cu cea mai bogată biodiversitate, adică natura ne-a oferit tot ce se poate... Ce vrei și ce nu vrei, aici găsești...

Ce trebuie reținut este faptul că se poate și aici, la noi, în ciuda faptului că lumea nu prea mai are speranță și încredere. Da, dar are suflet. Iubind-ne țara, așa cum putem, contribuim puțin câte puțin la recăpătarea forțelor proprii, naționale.

Alex OPREA-BANU (15 ani)

București, capitală mult vestită, cel puțin cândva, mai ești tu Micul Paris?

M-am născut în acest oraș și până acum, la 15 ani, am reușit să vizitez o bună parte a acestuia. Având acces la Internet, cunoscând și alte orașe din țară și din afara ei, mi-am putut face o imagine asupra ceea ce avem valoros și valorifica cât mai bine. Locul meu de baștină este frumos, însă nu de natură a mă surprinde. Asta poate și pentru că, în timp, la conducerea orașului au fost fel și fel de minți „luminate“ care… au cam bătut pasul pe loc la capitolul dezvoltare.

Mergeam într-o zi pe stradă, mai precis pe Bulevardul Iuliu Maniu, și încercam să realizez cum ar fi arătat acesta într-o altă concepție arhitecturală.

Nu pot spune că îmi displace cartierul cu blocuri… care mai de care mai gri, însă este supărător ceea ce se petrece zi de zi. Terenurile verzi care au mai rămas răsfirate prin oraș și coloșii industriali, altădată în plină producție, au ajuns acum ruine, urmând să se transforme în cartiere rezidențiale sau complexe comerciale. Chiar în cartierul Militari, cel în care de altfel m-am născut, am aflat de la vecinii care locuiesc în zonă de o viață cum că, în locul magazinelor de acum, pe vremuri erau fabrici de lapte, de pâine, de textile etc.

Tânăr fiind, poate ar fi trebuit să-mi placă noile construcții. Sunt moderne, comode și la îndemână, dar de ce magazine și nu industrii românești ale căror produse să poarte sigla „made in Romania“? Însă, astăzi toate s-au distrus, rămânând doar în amintirile celor mai în vîrstă… Pentru noi, adolescenții de azi – istorie necunoscută. Dar ne plac poveștile despre ce a fost... Pentru locuitorii orașului, poate ar fi mai sănătos să se construiască parcuri în aceste zone, nu și blocuri „între blocuri“. Tot Bucureștiul este în prezent acaparat de boom-ul imobiliar dezvoltat după anii 2000. Orice loc abandonat sau câmp liber ajunge să fie teren al unor companii străine sau al unor persoane înstărite.

Bucureștiul este o așezare urbană cu o vastă istorie, care poate fi readus la viață atât prin valorificarea minunatelor clădiri și edificii culturale, cât și prin unicitatea sa ca oraș cultural postcomunist. Cu alte cuvinte, ce dânșii au făcut noi putem moderniza sau chiar restiliza pentru a da o nouă culoare orașului. Au tot început să apară inițiative, ceea ce este îmbucurător, dar greu de pus în practică.

Centrul orașului îmi place mult, zona Universității, împreună cu cea a Ateneului Român, Aviatorilor, precum și Piața Victoriei sau a Constituției, locuri în care descoperim istorie mai îndepărtată sau mai apropiată.

Cred că în special cheiul Dâmboviței reamenajat, frumos și puternic luminat, ar putea avea un puternic impact turistic. Pe viitor, Bucureștiul ar putea arăta și funcționa precum o capitală europeană, modernă, adevărată.

Sunt prea tânăr și încă nu pot privi atât de introspectiv lucrurile, dar spun exact ceea ce cred, văd și simt, iar de aici încolo nu rămâne decât să asimilez informații de la oameni documentați, cu mai multă experiență, ca să pot face legături cu viața pe care, până la urmă, cu toții o trăim, mai mult sau mai puțin intens.

Alex OPREA-BANU (15 ani)

Cu o istorie atât de lungă, dar cu un prezent atât de controversat, ajungem să ne întrebăm dacă mai merită efortul de a continua ceea ce strămoșii ne-au lăsat.

Foarte mulți, din păcate, spun că nu, dar în acelasi timp sunt și câțiva răzleți, mai tineri de regulă, care chiar și în al doisprezecelea ceas mai văd o speranță, o șansă, acea vestită luminiță de la capătul tunelului.

Poate, cu implicarea tuturor, acei oameni ar putea schimba cursul lucrurilor, întorcându-le la 180 de grade și putând astfel face să se ivească binele și frumosul în tot ceea ce ne înconjoară.

Trebuie să înțelegem, chiar și cu amar în suflet, că ceea ce noi avem, alții nu au, ce simțim noi, alții nu simt, iar ce gândim noi, alții nici nu visează. Clădiri așa frumoase, grandioase ca cele din Oradea, Brașov sau București, Craiova, Cluj ori Iași nu se mai găsesc nicăieri în lume, iar veșmintele și tradițiile dăinuiesc de mii de ani.

Cei care și-au adus cu adevărat contribuția, determinând aceste dezvoltări au fost țăranii, reprezentați de păstori, fermieri, dascăli... Deși au pus bazele dezvoltării noastre ca nații, astăzi îi denigrăm, uitând că fără ei noi nici nu am fi existat.

În prezent, specialiștii spun că cele mai mari bogății ale noastre sunt resursele naturale și bogata literatură, care ne ajută mult la redescoperirea adevăratei identități.

Subjugată și pusă mai mereu la masa negocierilor, istoria țării noastre a fost preschimbată după cum au vrut alții, având multe perspective de interpretare. Astfel că planul dușmanului pe care mulți îl confirmă a avut și are ca scop ruperea de vechile obiceiuri și limbaje pentru a fi ușor de manipulat, iar dintr-o putere balcanică vom ajunge la mâna unor popoare debusolate sau fără perspective. O țară de izbeliște, cum auzim adesea spunându-se.

Ne întrebăm de multe ori de unde se trage ura aceasta pe care mai toate popoarele europene și nu numai o au față de noi. Ei bine, deși pacifiști și puțini naivi în perioade de răscruce, am descoperit că „Ei“ nu pe noi ne vor, ci pământul pe care stăm. Bogat în toate cele, dorința grandomană a multora de a-și umple buzunarele cât cuprinde duce la dezechilibre politice și economice în societatea cu pricina.

Mulți sociologi spun că acum, cât mai suntem mulți în țară, să mai stopăm din ororile parcă nevăzute, făcute la adresa ROMÂNIEI. Atât de simplu le e unora să plece cu lemn sau cisterne de perol din acest „paradis al resurselor“ încât nici nu trebuie cucerit fizic de o anumita entitate, politică ori economică.

În final, ajungând la tema propusă de titlu „România, o țară de izbeliște?“ pot spune că nu deoarece, cât există potențial și resursă umană, se pot face lucruri minunate care să scoată la suprafață adevărata valoare.

Pentru a mai putea face ceva trebuie să ne dăm seama că noțiunea timpului există și trebuie folosită cu mult tact, iar fiecare dintre noi este important pentru ca inima acestei țări să înceapă a bate din nou neîncetat și armonios.

Alex OPREA-BANU (15 ani)

Noua generație

„Ce vremuri erau altădată!“ Aud adesea expresia asta rostită, cu o ușoară notă nostalgică, de către cei mai în vârstă, chiar și de către bunici și părinți, care au cunoscut, înțeleg, adevăratele valori ale omului, ale generațiilor din care fac parte.

Este firesc ca lucrurile să evolueze, iar viața să capete un alt curs în timp. Trist este însă, atunci când apar factori care bulversează bunul mers al lucrurilor, sau pur și simplu împiedică dezvoltarea individului și a lumii din care face parte.

Ca adolescent, observ în jurul meu diferențele de paradigmă în ceea ce privește comportamentul copiilor în mediul în care se desfășoară și între ei înșiși și realizez că, de cele mai multe ori, este urmarea a ceea ce văd și aud în familii, pe stradă, în diverse alte locuri.

Pe de altă parte, citind, ascultând, văzând cum evoluează lucrurile în jurul meu, realizez de ce vârstnicii au cum și de ce să facă ușor comparație între modul cum se descurcau în urmă cu 30-40 de ani față de zilele de-acum ori comportamentul tinerilor de astăzi și cei de acum trei, patru decenii.

Să saluți respectuos constituie pentru unii motiv de a-și da coate, să-ți exprimi sentimentele față de o persoană dragă pare un gest de-a dreptul deplasat, nicidecum elegant ca altădată, iar ajutorul cu greu îl mai găsești printre prieteni, ce să mai spui despre străini.

Libertatea, la rândul ei, a venit, totuși, cu o serie de inconveniente în viața socială. Am devenit mai nepăsători, mai ignoranți, drastici și inconștienți, având o gândire parcă din topor. Oare de ce nu ne mai ghidăm după moralitatea pe care o promovează, de pildă, multe dintre religiile lumii?

Este o întrebare căreia trebuie să i se răspundă pe măsură. Concret, așa cum spun marii jurnaliști, se vrea o dezbinare a oamenilor și prieteniei dintre aceștia, pentru că atunci când suntem singuri, devenim mai fragili din multe puncte de vedere. Unitatea a dat roade de foarte multe ori în istorie, iar acest lucru, cel mai probabil, îi supără pe mai-marii lumii.

Ce vreau să spun în legătură cu acest subiect este că nu trebuie să ne fie rușine de a face lucrurile pe care le simțim și care, de asemenea, exprimă moralitate și discernământ. Luând-o pas cu pas, noi, tinerii, am putea deveni cu adevărat o generație evoluată, care ar continua cu succes ceea ce înaintașii noștri ne-au dat pe mână. Învățând de la ei și adaptând la aceste vremuri, cu siguranță ar ieși lucruri extraordinare din mințile noastre, invenții și idei inovatoare care ar schimba fața unei comunități, țări sau chiar lumi.

Cum mulți deja au plecat în țările care se dau a fi prietenele noastre, nu ne rămâne decât să nu repetăm greșeala lor și să ne apărăm propriile interese: independența, tradițiile și ceea ce divinitatea ne-a lăsat pentru a ne bucura de ea – natura cu toate ale ei.

Poate când clasa politică se va schimba îi vom înțelege greșelile și vom găsi soluții, nu vinovați, cum se practică azi.

Alex OPREA-BANU

Pagina 1 din 3
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti