Adama Sultan iulie 2020
update 9 Jul 2020

Domogled, grădina sălbatică a Carpaților (2)

  • Interviu cu dl Lungu Gheorghe, specialist în educație ecologică la Parcul Național

Domogled-Valea Cernei. (Continuare din numărul trecut)

Reporter: Vin și străini în aceste locuri?

Gheorghe Lungu: Mai ales străini... Ei bine, săptămâna trecută a coborât de pe munte un ceh care plecase pe jos din Cehia și în 72 de zile a făcut toți Carpații... La Cascada Vânturătoarea este un fel de paradis pentru cei care fac alpinism și este preferat în special de turiștii din Germania. Aproape că există mici comunități, ba de germani, ba de francezi, formate pe Valea Cernei, unde se întâlnesc și vorbesc câte-n lună și stele.

Rep.: Vin aici occidentalii și dintr-o oarecare nostalgie după vremurile imperiale?

G.L.: Nu. Ceea ce-i interesează acum foarte tare pe străini este faptul că aici natura este chiar... sălbatică.

Rep.: Nu ca la ei acasă.

G.L.: Întocmai. Acesta este cel mai important lucru. Și sălbăticia este dată în zonă de dezinteresul autorităților pentru că avem experiența de pe Valea Prahovei.

Rep.: Concret?

G.L.: Cu bune intenții, autoritățile de pe Valea Prahovei au pus niște tomberoane care au adus urșii, iar aceștia au adus turiști... S-a ajuns la această situație de la niște intenții bune. Aici nu au existat acele intenții bune... Tomberoanele sunt puse recent. Ideea de bază este că atunci când vrem să apărăm natura ar trebui mai întâi să știm cum funcționează ea. Și noi, oamenii, suntem departe, departe de tot, de a afla ce și cum. În natură lucrurile sunt atât de complicate între ele și atât de legate între ele... De la viermi, ciuperci până la urs încât mai avem multe de învățat. Ca să explic copiilor de școală exact ideea aceasta că nu prea știm să protejăm natura le spun povestea unui fluture,  albăstrelul (Maculinea teleius). Anul trecut a fost declarat Fluturele Anului pentru că doi cercetători din Cluj i-au publicat în National Geographic povestea. Albăstrelul depune ouă doar pe florile care se află pe pășunile întreținute; omida care iese din acel ou își dă drumul în iarbă și de acolo nu știe să se hrănească, este preluată de furnici, băgată în furnicar, curățată, hrănită până când crește mare și se face fluture din nou. Fluturele iese-n zbor din furnicar și-o ia de la capăt. Nu știm cum păcălește omida furnicile...

Rep.: Simbioză?

G.L.: Nu, pentru că furnicile nu obțin nimic la schimb. Dimpotrivă. Omida aia mai mănâncă și niște ouă de furnici dacă rămâne fără mâncare. Dacă nu există exact pășunea aia întreținută, exact specia aia de furnici, nici fluturii nu mai apar. Cam așa stau lucrurile în natură. Complicate și legate între ele, la nivele la care noi suntem depășiți din punctul de vedere al cunoașterii.

Toate poveștile din natură sunt povești care, începând cu aceea cu fluturele, nu prea seamănă cu lumea în care trăim pentru că noi nu suntem capabili să studiem atâta complexitate. Cam asta este.

În rest, pe Valea Cernei trăiesc toate animalele din România. Adică avem 27 de urși care au intrat la hibernat, iar  acum trebuie să fie mai mulți pentru că au și pui.

Rep. Sunt monitorizați?

G.L.: Desigur. În perioada de începere și sfârșitului iernii rangerii Parcului patrulează prin zonă și pun pe hartă, cu coordonate precise, fiecare urmă pe care o găsesc, nu neapărat de urs, ci de absolut orice animal. Ca urmare a acelor urme care se centralizează aici, biologul parcului, cu puțină matematică, află exact care este populația. Vidra este animalul care trăiește acum în porțiunea de lacuri pe Valea Cernei pentru că apa este destul de scăzută și nu mai poate să pescuiască. În schimb vidra, în România, în ultimul timp o duce foarte bine pe Dunăre pentru că a învățat să mănânce din plasele pescarilor. La fiecare 2 kilometri pe Dunăre există o plasă pescărească. Vidra merge, mănâncă o bucată dintr-un pește, o bucată din alt pește și nu se prinde niciodată în plasă. Își vede de treabă. Așa o duce bine vidra pe Dunăre. În cazul în care s-ar da o lege și-ar dispărea acele plase pescărești toate vidrele vor avea o mare problemă deoarece nu mai știu să pescuiască. Înțelegeți că atunci când ajutăm natura, de fapt, o slăbim? În momentul în care dai de mâncare unor porci mistreți crește populația de porci și devin slabi din punct de vedere genetic și s-ar putea să se și îmbolnăvească.

Rep.: Cu peștii cum mai este prin Cerna?

G.L: Există inclusiv păstrăv, nu avem probleme. În lacul Iovanu, care se află în nordul parcului și într-un loc foarte greu de ajuns, avem zvonuri, n-am reușit să verificăm cum că a reapărut lostrița. Păstrăvii n-au fost văzuți niciodată. Există o poveste pescărească conform căreia bagi degetul în apă și vine un păstrăv care are un metru jumate să vadă ce se-ntâmplă, dacă nu cumva te mușcă de deget.  În realitate, păstrăvul se ferește de absolut orice umbră care vine pe deasupra apei... Afară de aceia care fac grătare pe acolo... Numai că aceștia lipsesc... Mergi două zile pe jos, prin zone uneori fără poteci, trebuie să dormi într-o zonă absolut neamenajată. Nu e deloc comod. Nu-i așa de simplu de-ajuns acolo. Și nu ajunge oricine. Odată ajuns, dacă te-ntorci cu bine, te potolești pentru un an-doi nu-ți mai arde pentru că nu-i așa de ușor, e periculos fiecare pas pe care-l faci. Sunt zone relativ necălcate de oameni, greu accesibile.

(va urma)

Sorin BOCIOACĂ

  • Publicat în Turism

Parcul Național Domogled - Valea Cernei și minunile sale

  • Interviu cu Lungu Gheorghe, specialist în educație ecologică la Parcul Național Domogled – Valea Cernei

Suntem la Centrul de vizitare al Parcului Național Domogled – Valea Cernei, un edificiu în armonie cu natura rarisimă a zonei. De la Hotelul Roman din Băile Herculane am făcut doi-trei kilometri, o plimbare ușoară. Un banner înștiințează călătorul, aflat la șosea, că secretele naturii celui mai întins parc național din România se pot dezvălui celor interesați în aspectuosul, intimul și, totodată, spectaculosul interior. Ghidul nostru în această neprevăzută aventură este pasionatul iubitor al celui mai fascinat sector al Carpaților românești, neatins încă de patima devastării. Domnul Gheorghe Lungu, vocea avizată a misteriosului teritoriu carpatin, ni se destăinuie:

Gheorghe Lungu: Ne aflăm în Parcul Național Domogled – Valea Cernei care înseamnă Muntele Domogled, foarte interesant din punct de vedere științific și din punctul de vedere al naturii. Unul din munții aceia care se văd din stațiunea Băile Herculane se numește Domogled. Acesta a fost făcut rezervație științifică încă din anul 1939 de către Emil Racoviță. Aproape jumătate din fluturii din România se găsesc acolo. De asemenea, avem și o populație de pin negru de Banat care e reprezentativă. Acesta este un arbore sudic din sudul Europei și singurul loc unde a trecut Dunărea și s-a aclimatizat este zona aceasta a orașului Herculane. Restul arealului este sudul Europei, în special în zonele calcaroase, crește special pe stâncă, unde își înfige adânc rădăcinile. Pe Muntele Domogled este o porțiune unde am creat chiar un fel de pădure care nu este pe stâncă, ci pe versant. După care avem Valea Cernei, 100 km de râu, cu aproximație în linie dreaptă. Spre deosebire de toate râurile din Europa, acesta este foarte drept, aproape orientat către nord. Se spune că, din cauza acestei orientări, a munților înalți pe care-i are dinspre vest, vânturile la altitudini foarte mari se lasă în vale și aerul de pe Valea Cernei este foarte ionizat negativ. Încă din 1738, prima dată când austriecii au venit aici, au remarcat acest aer. Acum știm și noi acest lucru și este dovedit științific că cel mai de preț în Herculane este aerul. Chiar mai important decât izvoarele termale.

Reporter: Lumea vine la Herculane, în vârf de munte adică, cu mașina. Afluxul motorizat crește de la an la an. Mai regăsim acest aer util atâta vreme cât se circulă preponderent la șosea?

G.L: Mașinile strică aerul. Cei care se plimbă pe asfalt, chiar dacă sunt nefumători, pot să considere că au fumat un pachet de ţigări în ziua respectivă.

Rep.: Așadar..

G.L: Așadar, încă de la 1700 și ceva când s-au apucat de construcție austriecii, pentru că aerul contează în zonă, au făcut pe lângă stațiunea Herculane – cea mai scumpă din Europa pe vremea aceea – toate potecile din jur. Acestea se numeau la acea vreme „poteci de cură“ pentru că făceau parte din tratament în mod obligatoriu. Medicul austriac, ca și medicii de pe vremea comuniștilor, cât timp am avut medicină balneară aici, recomanda izvorul cutare, băi 20 de minute, după care același medic scria dedesubt: pe poteca cutare te duci până la banca a treia și-napoi. În funcție de om, îi obliga pe toți să se plimbe prin natură. În momentul în care mergi pe potecile acestea din jurul orașului, care sunt croite de austrieci foarte ușoare, nu e nevoie de efort, sunt foarte multe zig-zag-uri. Absolut toate sunt accesibile. Sunt special făcute ca să fie parcurse la orice vârstă, de către oricine. Pe vremea austriecilor cei care veneau aici, fie că erau bătrâni, bolnavi sau supraponderali, plăteau foarte mult și trebuia să li se acorde condiții. Mâine, dacă te vei plimba pe aceeași potecă pe care ai mers astăzi, vei vedea în propriul corp care este diferența și ce face aerul pentru sănătatea fiecărei persoane.

centru vizitare Dobogled Valea Cernei

Rep.: Ce potecuță ați recomanda celor care mai au o singură zi de petrecut la Herculane? Această stațiune face parte din Parcul Național?

G.L.: Herculane, ca oraș, nu face parte din Parcul Național. Pentru că un parc național înseamnă o zonă în care natura e protejată și drepturile naturii sunt mai importante decât ale oamenilor. Vă dau exemple. Sunt situații în care vine un om căruia îi place locul și își cumpără o bucată de teren pe Valea Cernei. Ei bine, există situații în care acea persoană află că, legal vorbind, n-are voie să facă focul pe terenul propriu, personal, plătit cu bani mulți. Pentru că zona este protejată și pentru că natura, repet, are niște drepturi care se suprapun peste ceea ce avem aici din punctul de vedere al populației. Herculane nu face parte din parc. Parcul național înconjoară orașul Herculane. Singura localitate din Parcul Național Domogled este Cerna-Sat care este departe de aici, unul dintre cele mai izolate sate de pe Valea Cernei, lângă Cheile Corcoaiei, o zonă îngustă formată de Cerna, unde se petrece cam jumătate din balada lui Iovan Iorgovan. Aceasta este în mod ciudat o poveste care începe la Sibiu, jumătate se petrece pe Valea Cernei și ultima strofă se întâmplă la Moldova Nouă, la peștera Gaura cu Muscă. Este o baladă care traversează aproape toată România. Ei bine, două strofe vorbesc despre Cheile Corcoaiei, unde apa a săpat ca o urmă de balaur printre stânci.

Rep.: Ce ne puteți spune despre Punctul de vizitare?

G.L.: Ne aflăm la ieșirea din Herculane, la Sediul Parcului Național Domogled – Valea Cernei, unde este Punctul de vizitare pe care-l parcurgem acum. Urmează o porțiune de circa 3 kilometri, poate mai mult, în care zona este foarte aglomerată. Încă din vremea austriecilor principiul era „Ceea ce a dat Dumnezeu să nu refuze oamenii.“ Existau niște băi speciale pentru săraci, gratuite. Ei bine, de aici încolo, cale de vreo trei kilometri pe Valea Cernei, sunt câteva bazine în aer liber, gratuite. Între timp, localnicii au mai lucrat la ele, sunt cât de cât amenajate. Sunt păstrate, de fapt, doar funcționale pentru că autoritățile nu au găsit modalități să investească acolo.

Rep.: Care autorități?

G.L.: De aici până la capătul Văii Cernei se schimbă, de vreo patru-cinci ori, trei județe. Așa că lucrurile sunt destul de complicate din punctul de vedere al teritoriului.

Sorin BOCIOACĂ

  • Publicat în Turism

Turism și gunoaie

Subiectul de față este unul mai puțin plăcut. Sau, dacă e s-o spunem pe-a dreaptă, e chiar urât. Cum urâte sunt ele. Și cum urât este gestul în sine. Turism și gunoaie... Am plecat pe Valea Cernei, să admir locurile. Și m-am dus pe malul apei. Când mi-era mai bine, am dat cu ochii de pungi și cârpe aninate de rădăcinile copacilor. Am poposit la Moieciu, în splendoarea aceea de verde și rural. Am fugit în inima pădurii, să ascult foșnet, păsări și susurul apei de pe Stâncioiu. Ba chiar am fost uluită să văd păstrăvi. I-am admirat, dar tot n-am putut ocoli pet-urile și vetrele de foc lăsate de turiști. Mi-am schimbat traseul pe Transalpina. O nebunie de peisaj. Dar nu s-au lăsat românii până n-au însemnat pădurile și pajiștea cu tot ce-au putut arunca din fuga mașinii. La Marea Neagră caut și cărări un pic mai neumblate. Și n-o să mai fac asta; am călcat în... noroace. Să mai spun despre plaja plină de ambalaje și mucuri de țigări n-are sens. Am străbătut Valea Oltului. Și am oprit, într-o totală lipsă de inspirație, într-o parcare; mi-am pus mâinile în cap și-am luat-o din loc. Am rămas fără respirație, acum o primăvară, privind natura tulburătoare din Poiana Mărului. La picioarele mele zăceau niște mizerii proaspete, vărsate din cabina unui TIR. Am abandonat apoi turismul în destinații celebre, căutând satele izolate. Și-am văzut o poiană verde, inundată de păpădie. Iar printre păpădii, ați ghicit, ghemotoace de hârtii. Un singur loc mi-a oferit natură neatinsă de om: Lacul Oașa. E un pic mai ferit, nu-i în calea turiștilor, deci de-aia o fi scăpat. Mint. Și prin mănăstiri e proaspăt și frumos. Apoi în creierul munților, dar în zone greu accesibile.

Nu știu ce să spun. La noi toată lumea se plânge de năravul ăsta de-a murdări orice. La numărul de plângăcioși, printre care mă număr și eu, aproape că nu mai rămâne niciun necivilizat. Și totuși România e tot un PET, tot o pungă, tot un strujean de porumb, tot o hârtie. Deci cine face murdăria asta? Evident noi, că doar n-or veni fantomele din statul paralel. Ori Soroș. Ori multinaționalele, asta ca să enumerăm doar câteva dintre arătările cu care ne amenință șefii țării.

Știți câte miliarde s-au cheltuit în ultimii ani pe sisteme de management integrat al deșeurilor? Vreo 8,2. Pe urmă avem alte miliarde cu rampele ecologice, cu închiderea celor neconforme. Și multe miliarde cu plata operatorilor de salubritate. Aproape că nu înțeleg de ce-i plătim, dacă gunoaiele se aruncă pe tăpșan, în boscheți, păduri, râuri, mare, deltă, lacuri, peșteri etc.

Ce-i de făcut? Fix ceea ce nu ne place, dându-ne cu toții europeni și sensibili: amenzi până ne-om lecui de acest nărav care ne aruncă la tomberonul civilizației!

Maria Bogdan

  • Publicat în Social
Abonează-te la acest feed RSS