Lumea satului 750x100

update 19 Oct 2020

La Sângeru Prahova. Expoziţia de grafică „CETĂŢENI DIN SATUL TERRA“

În ultimele zile ale lui decembrie trecut, în pitoreasca aşezare Sângeru din Prahova a fost mare animaţie la unicul Muzeu al Pietrei din România, muzeu găzduit de casa binecunoscutului poet, Lucian Avramescu. Fratele acestuia, maestrul neîntrecut al penelului, Marian Avramescu a vernisat astfel aici o insolită Expoziţie de grafică, moment onorat de sute de localnici şi de mulţime de oaspeţi de prin tot judeţul.

Această originală Expoziție întregeşte şi înnobilează Muzeul Pietrei de la Sângeru Prahova, aducând în atenția publicului câteva sute de lucrări de grafică, realizate de Marian AVRAMESCU în ultimii ani, lucrări reunite sub genericul CETĂŢENI DIN SATUL TERRA, Vizitatorii se pot întâlni cu lucrări originale despre mari personalităţi ale lumii contemporane. Bunăoară, aici pot fi întâlniţi, alături de preşedintele OBAMA, de Donald TRUMP, preşedintele ales al SUA, celebri scriitori americani precum Hemingway şi Faulkner. La polul opus, apar mari oameni de cultură şi artă ai României, precum Mihai Eminescu şi Radu Beligan.

Expoziţia de la Sângeru rămâne deschisă aproape toată iarna, până pe 8 Martie 2017.

Cristea BOCIOACĂ

Revista Lumea Satului nr. 1, 1-15 ianuarie 2017 – pag. 47

  • Publicat în Social

Unitate în diversitate

Unitate în diversitate – o sintagmă a lumii moderne contemporane, care nu trebuie aneantizată. Din contră, ea reprezintă un reper al societății noastre din mai 2000, când bătrânul continent Europa, încercat de vicisitudinile istoriei, și-a ales ca deviză acest slogan.

Conceptul are conotații multiple, mai ales de ordin istoric, geografic, religios, socio-politic sau civic. În detrimentul atâtor controverse la nivel mondial sub diverse aspecte și mai ales al conviețuirii mai multor naționalități și minorități „sub același acoperiș“, s-a ajuns la un compromis: toleranța. Unitatea reprezintă crezul fundamental al națiunilor. Sub spectrul acesteia și-au unit forțele toate instituțiile statului, societățile civile pentru a da o notă pacifistă.

Însuși steagul UE cu cele 12 stele, așezate în cerc, pe fond albastru, semnifică unitatea și identitatea popoarelor Europei, cercul simbolizând solidaritatea și armonia, iar stelele – perfecțiunea. Acestea sunt ridicate la cel mai înalt rang de melodia triumfătoare a imnului Odă bucuriei.

Așadar, o societate democratică, civilizată relaționează numai dacă include toleranța ca modus vivendi în interculturalitate, aceasta fiind adevărata artă. Să știi să-ți tolerezi semenii, să le accepți mentalitatea, credințele, obiceiurile, să înveți din ele, să ajungi la un consens cultural și social, așa cum afirma Balzac: „Europa este un roi, multe albine și un singur zbor“.

Unitate în diversitate – un concept aparent complicat, dar cu o profunzime gingașă a regăsirii visurilor noastre. În cazul de față, școala este instituția care promovează principii precum toleranța, respectul mutual, egalitatea sau complementaritatea valorilor.

Printre minoritățile conlocuitoare în România sunt și rromii a căror limbă a fost mereu un bastion al rezistenței în fața pericolului asimilării de către alte populații. Deși nu a existat o cultură rromă scrisă, limba rromani are un argument serios privind consistența și originea acesteia. S-a constatat însă că rromii au supraviețuit tocmai datorită păstrării, aproape intacte, a tradițiilor. Există și grupuri de rromi care se adaptează continuu, lăsându-se influențați de populația majoritară, dar sunt și familii conservatoare care-și mențin tradițiile ancestrale (căsătoria), aspect care se observă și în localitatea Sîngeru, Prahova, unde sunt mulți rromi. Aceștia sunt interesați din ce în ce mai mult să-și școlarizeze copiii, să învețe să scrie, să citească și să socotească.

Cunoașterea operațiilor aritmetice îi ajută pe unii dintre ei să se ocupe de comerțul ambulant pe care îl practică, asemeni unei tradiții, lăsate din tată-n fiu.

În ceea ce privește soarta fetelor de vârstă școlară, se constată un proces de menținere sau chiar creștere a abandonului școlar în ciclul gimnazial, fenomenul petrecându-se la insistențele părinților, pentru a fi păstrătoare ale tradiției.

Din fericire, există și în rândul lor modele demne de urmat: un fost elev al Liceului Tehnologic Sîngeru, Marcel Bălțescu, absolvent al Facultății de Drept de la București, este acum doctorand la Sorbona, iar o altă elevă a terminat de curând facultatea și a ajuns învățătoare. Iată că se poate, dacă se vrea să se încheie pactul între tradiție și inovație, între unitate și diversitate.

Prof. Adriana-Ancuţa Oprea, Liceul Tehnologic Sîngeru

File din istoria şcolii Sîngeru

Mergând pe firul timpului şi cercetând documentele existente în arhiva acestei instituţii, precum şi unele monografii ale unor foşti dascăli ai şcolii, reiese că în anul 1867 se deschide şcoala din satul Sîngeru, avându-l ca prim dascăl pe Dumitru Popescu.

Dată fiind poziţia centrală faţă de satele din jur, şcoala a început să fie frecventată şi de copiii din localităţile învecinate, astfel că în anul 1870 funcţiona cu două săli de clasă, o cancelarie şi o magazie de lemne. Pe lângă învăţătorul existent, este angajat şi al doilea dascăl în persoana preotului satului de atunci. Localul şcolii era construit din piatră, cărămidă nearsă şi învelită cu şindrilă.

Cursurile erau frecventate în medie de 40 de elevi care învăţau cititul, scrisul, religia, aritmetica elementară, precum şi metode de lucrare a pământului (agricultură), creşterea animalelor în gospodăria proprie şi unele îndeletniciri, de exemplu împletitul nuielelor de răchită, unele obiecte din lemn necesare în gospodărie (mese, scaune, cuiere etc.).

Datorită creşterii numărului de elevi şi dorinţei de a învăţa carte a fiilor de ţărani se începe construirea unei şcoli cu mai multe săli de clasă, astfel că în anul 1878 şcoala nou construită avea şase săli de clasă, dintre care una era amenajată cu scenă şi cortină pentru susţinerea serbărilor şcolare şi o cancelarie.

Şcoala era mult mai spaţioasă şi mult mai solidă decât cea veche. La construcţia ei s-au utilizat cărămidă arsă, piatră cioplită şi var. Datorită materialelor folosite şi grosimii zidurilor (cca 70 cm), şcoala a rezistat mai bine de un secol, fără să fie afectată de cutremure sau de alte calamităţi naturale, cu excepţia cutremurului din 4 martie 1977, când s-a renunţat să se mai utilizeze ca spaţiu de învăţământ. În prezent, acest local a fost reparat şi consolidat, dându-i-se altă destinaţie de către comunitatea locală.

Primul corp al noii clădiri, unde funcționează astăzi școala, s-a construit în 1965 – 1967, fiind compus din 5 săli de clasă, o cancelarie a profesorilor, un birou pentru director şi secretar, două încăperi pentru arhivă şi material didactic (bibliotecă). Datorită generalizării învăţământului de opt ani şi, mai târziu, al celui de zece ani, s-a simţit nevoia extinderii spațiului, astfel că în 1979 – 1982 s-au construit încă opt săli de clasă pe două niveluri.

În 2002 s-au adus alte îmbunătăţiri, iar în anul şcolar 2004 – 2005 primeşte denumirea de Şcoală de Arte şi Meserii Sîngeru, în prezent dispunând și de o bibliotecă cu peste 5.000 de volume, un laborator AEL, un altul de informatică, un Centru de documentare şi de informare, grupuri sanitare în interior, un spaţiu amenajat pentru programul „Cornul şi laptele“, un laborator de textile – pielărie adecvat profilului şi un laborator de silvicultură. Inclusă în programul PHARE TVET RO 2003, şcoala a beneficiat de reabilitare şi modernizare conform standardelor europene, iar din 2011-2012 are statutul de liceu tehnologic, purtând denumirea Liceul Tehnologic, Sîngeru.

De-a lungul timpului, şcoala Sîngeru a dat societăţii oameni de valoare, reuşind întotdeauna să-şi îndeplinească menirea. Astfel, an de an elevii coordonați de profesori cu o bună pregătire științifică și pedagogică s-au remarcat prin premii la concursuri și olimpiade școlare județene și naționale (mai ales la limba română, matematică, chimie, fizică etc.), precum și prin rezultate bune la Evaluările Naționale, fiind admiși la liceele de renume din județ.

Prof. Adriana-Ancuţa Oprea, Liceul Tehnologic Sîngeru

Muzeul Pietrei din Sângeru

Poetul Lucian Avramescu a rămas puternic ataşat de satul naşterii sale, Sângeru –Prahova, despre care spune, mai în glumă, mai în serios, că este „centrul pământului“. În casa bunicilor şi părinţilor, lipită de sediul primăriei şi lucrată într-un fel care aminteşte de gospodăria rurală solidă şi bine consolidată, vine ori de câte ori programul de la Bucureşti îi permite. Multe slove – versuri de dragoste sau texte publicate într-una dintre publicaţiile „quality“ şi de agenţia proprie de ştiri – îşi au plămada în acest loc al regăsirii şi al rădăcinii. Nici măcar o singură zi de la Dumnezeu nu poate sta fără să aştearnă gânduri şi rânduri: „Am scrisul în sânge“, afirmă acesta. Şi mai are Lucian Avramescu ceva în sânge, răscolirea printr-o artă uitată şi tocmai de aceea adusă la viaţă într-un spaţiu restrâns: cioplitul în piatră. Aşa s-a născut Muzeul Pietrei, singurul de acest gen din zonă, poate din ţară, după ştiinţa poetului.

Piatra este elementul definitoriu al casei-muzeu. E un fel de specificitate de demult a locului, care face clădirea imediat remarcată. Este situată în vatra satului, într-o companie care constituie nucleul istoric al aşezării, peste drum de Muzeul sătesc Sângeru, din reţeaua Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova, amenajat în conacul familiei tretivistiernicului Andrei Bozianu, şi de Biserica „Sf. Apostol Andrei“, zidită tot de Bozianu, drept slavă Domnului că l-a scăpat de turci. Face corp comun cu sediul administraţiei din localitate, altminteri donaţie către obşte a bunicului poetului, aceeaşi destinaţie publică având şi Muzeul Pietrei, deschis vizitatorilor oricând, fără taxă de intrare.

1.000 de piese de artă ţărănească

Conacul, să-i spunem aşa, de la balconul căruia poetul vede peste case, până, hăt, peste dealuri, este o construcţie masivă din piatră, cu ziduri groase de aproape 80 cm, tipică arhitecturii rurale de acum două secole. Clădirea, moştenire de la bunici, a fost regândită şi respaţiată folosind piatra şi lemnul, încăperilor existente adăugându-li-se compoziţii noi. Una dintre săli, sprijinită în coloane din lemn, are ca elemente de rezistenţă un şemineu generos, bănci şi mese cioplite în piatră, pe care se sprijină ceşti (de cafea) uriaşe scobite tot în rocă albă. Muzeul în sine conţine, afară şi înăuntru, peste 1.000 de lucrări în piatră, realizate de artişti ţărani.

Lucian Avramescu investeşte de mai bine de 10 ani în această pasiune a sa: „Fac totul din banii mei, nu cu ajutor guvernamental, nu cu finanţări europene şi redau, gratuit, spaţiului rural o cultură pe care a stăpânit-o şi nu trebuie s-o piardă.“

Lucian Avramescu colectează sculptura naivă direct de la puţinii cioplitori în piatră din satele Prahovei şi Buzăului sau cumpără blocurile de piatră pe care apoi le şlefuiesc artiştii direct în curtea interioară. Motivele sunt toate rurale sau de artă tradiţională: animale, obiecte de uz gospodăresc, figurine umane.

O tabără de sculptură pentru elevi şi studenţi

Dacă se va opri, dat fiind că spaţiul este deja aglomerat în artă ţărănească? „Nu. Adun pietre de oriunde, şlefuite de natură sau modelate de artişti ţărani. Nu mă pot opri.“ Dimpotrivă, Lucian Avramescu doreşte mai mult: „Vreau să deschid o tabără de sculptură (n.n. – în timp ce altele, de stat, se închid), fără bani, cu cazare gratuită, mâncare, vom mai vedea, am şi ceva păsări şi animale, unde să vină tinerii – elevi sau studenţi – să înveţe să lucreze în piatră aici, unde auzi gresia crescând.“ Într-un alt corp de clădire (curtea are 3 construcţii separate), poetul visează la un muzeu rezervat sculptorului George Apostu, prietenul său dispărut în 1986 la Paris, pe care-l consideră al doilea, după Constantin Brâncuşi, în sculptura modernă. O parte din lucrări (în lemn şi piatră) sunt deţinute de Lucian Avramescu şi vrea, pe unele dintre ele, să le expună la Sângeru. De unde atâta disponibilitate pentru obşte? „Vreau să las în urma mea lucruri trainice“, a spus, fără ocolişuri şi oarecum indiferent la însemnătatea gestului pentru toţi ceilalţi, poetul Avramescu.

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.7, 1-15 APRILIE 2013

Abonează-te la acest feed RSS