reclama youtube lumeasatuluitv
update 24 Feb 2020

Agenția pentru Protecţia Mediului Prahova, implicată în depoluarea terenurilor

Interviu cu ing. Florin DIACONU, directorul APM Prahova

– Ce ne puteţi spune despre situaţia dificilă provocată de poluarea terenurilor din zona sudică a județului?

– Potrivit unor studii întocmite de Direcţia Agricolă şi de Oficiul Judeţean de Pedologie Prahova, nu au fost identificate terenuri poluate din cauza activităţilor agricole, însă fenomenul de eroziune afectează circa 45.000 ha, iar poluarea cu rezidii petroliere afectează alte 1.164 ha.

Din fericire, o parte dintre sursele de poluare a solurilor și a apei subterane din această zonă au fost eliminate. Aceasta odată cu ecologizarea și închiderea unor bataluri aparţinând rafinăriilor. Astfel, la SC Petrotel Lukoil SA, 4 bataluri cu produse petroliere au fost ecologizate şi închise încă din anul 2013. Era vorba de o suprafaţă de teren de cca 7,734 ha; la SC Petrom SA Petrobrazi – două bataluri cu produse petroliere, situate chiar în interiorul rafinăriei, iar la SC Rompetrol Rafinare SA Rafinăria Vega Ploieşti, batalul de slam de alumină, aflat în interiorul rafinăriei, a fost închis de ceva vreme.

În acelaşi timp, au fost reabilitate şi alte terenuri pe locul unor depozite menajere vechi, precum cel de la Teleajen, cu suprafaţa de 31 ha, ale cărui lucrări de închidere au fost finalizate încă din anul 2015, cum tot astfel s-a procedat şi cu depozitul de deşeuri menajere de la Mizil.

Primăriile din 40 de comune lasă baltă... gunoiul de grajd!

gunoi teren viran

– Ce ne puteţi spune despre infestarea solurilor cu... gunoi de grajd? Dar despre poluarea terenurilor cu produse chimice, cu deosebire cele din zona fostului Combinat de îngrăşăminte chimice de la Valea Călugărească?

– Las pentru mai târziu chestiunea cu gunoiul de grajd. Cu privire la cealaltă chestiune, de la Valea Călugărească, pot să vă spun că în ultima perioadă nu au fost înregistrate sesizări din partea cetățenilor care dețin terenuri agricole situate în zona haldelor de pirită. Însă unitatea noastră a emis două autorizații de mediu pentru comercializarea deșeurilor de cenuși piritice, cu încărcarea lor în vagoane CF, către societăți care urmau să facă valorificarea lor în afara țării. Deci, şi aici lucrurile se mişcă în sens pozitiv. Cu referire la gunoiul de grajd, aşteptăm acţiuni imediate din partea administraţiilor locale, în consecinţă, ca programele de protecţie a solului şi a apei să fie accelerate. Asta fiindcă doar 60 dintre cele 104 localităţi din judeţ şi-au făcut programe pentru gestionarea gunoiului de grajd în multe locuri, însă gunoiul de grajd se aruncă la marginea satelor noastre.

– Dar cât priveşte calitatea apei din județ...?

– Pentru îmbunătățirea calității cursurilor de apă din județ, în ultimii ani au fost realizate și date în funcțiune o serie de stații de epurare în localitățile: Bucov, Valea Călugărească, Filipeștii de Pădure, Strejnic, Ceptura, Cornu, Brebu, Vâlcănești. La Boldești – Grădiștea, stația de epurare este în curs de realizare. Deși există aceste stații de epurare, avem încă probleme în mai multe localităţi de pe Valea Prahovei, cu efecte nedorite asupra calităţii cursurilor de apă.

– Unii turişti montani ne-au semnalat faptul că ar exista forme de poluare până şi în cazul Parcului Natural Bucegi, precum şi a unora dintre ariile protejate din județ...

– Personal nu cred că ar exista poluare în aceste zone, dar vom verifica, împreună cu colegii de la Garda de Mediu din Prahova. După cum se ştie, Reţeaua Natura 2000 este una europeană, cu zone naturale protejate, care cuprinde un eşantion reprezentativ de specii sălbatice şi habitate naturale de larg interes comunitar. În judeţul nostru, această reţea este constituită din situri de două tipuri, conform Directivelor Europene în domeniu. Aceste situri sunt identificate şi declarate pe baze ştiinţifice, cu scopul de a menţine într-o stare de conservare favorabilă o suprafaţă reprezentativă a celor mai importante tipuri de habitate. La nivelul judeţului Prahova sunt declarate nouă astfel de situri, între care: Bucegi, Ciucaş, Lacul Bâlbâitoarea, Pădurea Glodeasa, Cheile Doftanei, Pădurea Plopeni, Stânca Tohani, precum şi Coridorul Ialomiţei. Alături de acestea au mai fost cuprinse şi altele, de exemplu Câmpia Gherghiţei. Aceasta din urmă este Arie de Protecţie Specială Avifaunistică (având ca bază Directiva păsări). Aşa cum menţionam mai înainte, nici aici nu au fost semnalate cazuri recente de poluare.

Dacă ne referim la Parcul Natural Bucegi, înființat încă din anul 1974, declarat prin Legea nr. 5 din 6 martie 2000, nici aici nu am avut vreun semnal de poluare. Şi, sperăm nici să nu fie!

Intervenţia APM în monitorizarea factorilor de mediu

– Totuşi, ce face APM Prahova pentru protecția mediului în acest an agricol atipic, cu influență pentru activităţile specifice din agricultură?

– APM Prahova își va exercita în continuare atribuțiile de monitorizare a factorilor de mediu, prin autorizarea activităţilor cu impact asupra mediului şi prin implementarea legislației și politicilor respective la nivel local. Continuăm să punem accent pe implicarea administrațiilor locale în dezvoltarea durabilă a localităților, din etapa de planificare, astfel încât impactul activităților economice asupra mediului să fie cât mai redus.

În conformitate cu cerințele directivelor privind calitatea aerului, vom impune programe de reducere a poluanților în aer și monitorizarea strictă a acestora. De asemenea, se caută pârghii prin care să se acționeze, în colaborare cu Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Prahova, în vederea reducerii cantităților de deșeuri depozitate final. Atenția APM se va îndrepta și spre identificarea proprietarilor și a altor responsabili ai terenurilor degradate fiindcă, cum arătam, în Prahova, potrivit statisticilor, avem multe astfel de terenuri datorită activităților anterioare (bataluri cu reziduuri provenite din activitățile de extracție și rafinare a produselor petroliere, a zonelor afectate de exploatarea resurselor naturale, inclusiv balastiere), precum şi a cca 50.000 ha de terenuri afectate de eroziunea solului. Aceasta, în vederea grăbirii procesului de refacere a mediului, peste tot acolo unde este posibil.

Agenţia angrenează elevii şi cadrele didactice de la sate în diverse acţiuni legate de protejarea mediului; în luna iunie a.c. s-a finalizat un amplu concurs de acest gen, şcolile fiind premiate pentru activităţile lor.

Cristea BOCIOACĂ

  • Publicat în Mediu

Prahova nu contează în strategia ANIF pentru irigații

În comparație cu vecinii din sud, Prahova nu este prin excelență județ agrar și nici nu dispune de foarte mult teren arabil (143.225 ha arabil, din 269.429 ha total agricol). Dar chiar și așa redusă cum este suprafața, înainte de 1989 mare parte din ea era irigabilă fie prin intermediul sistemelor/amenajărilor zonale, fie prin cele naționale. Vechii ingineri vorbesc despre capacități de udare pentru 40-50.000 ha.

În privința suprafeței irigate, lucrurile sunt confuze. La nivelul anului 2000 se vorbea despre existența unor amenajări care ar fi putut acoperi 21.000 ha. În 2002 statistica MADR includea doar 9.781 ha irigabile în Prahova. După investiții guvernamentale în reamenajarea a două sisteme (Leaot și Drăgănești), datele oficiale arătau că suprafața irigată era, în 2002, de 5.229 ha, în 2006 – de 2.008 ha, iar în 2009 s-au încheiat contracte doar pentru 24,5 ha! Tot în 2009 oficialii de la Unitatea de Administrare Prahova din cadrul Administrației Naționale de Îmbunătățiri Funciare declarau că potențialul real de udare este de 4.676 ha. Datele sunt contrazise de MADR. În același an, în Proiectul de reabilitare și reformă a irigațiilor – analiza economică a sectorului de irigații, întocmit de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale, Prahova este menționată cu amenajări pentru 7.693 ha. În 2016 suprafața pentru care s-a semnat cu ANIF, filiala teritorială Prahova – Ilfov, un contract multianual și sezonier este de 1.894 ha.

Sistem de irigații viabil pentru 7.693 ha

De fapt, județul nici nu contează în viziunea autorităților centrale. În Proiectul de reabilitare și reformă a sistemului de irigații – strategia investițiilor în sectorul irigațiilor, întocmit la nivelul MADR, în 2011 sistemele de irigații din Prahova considerate viabile pare că nu merită efortul unor investiții. De ce infrastructură dispune totuși agricultura județului? Sunt cinci sisteme mari și late: Iazul Morilor – 1.054 ha, Leaot - 2.507 ha, Ciorani – 1.055 ha, Movila Vulpii –1.841 ha (toate irigate gravitațional), Drăgănești-1.236 ha (irigații prin stații de pompare). În total, aceste sisteme acoperă 7.693 ha. Ar mai fi și un subsistem (Iazul Morilor Teleajen) pentru o suprafață mai mică, dar acesta n-a fost menționat în evidențe, iar un alt sistem prin pompare a încăput, nu se știe cum, cu acte cu tot, pe mâna unui investitor, care l-a pus la pământ. Teoretic se spune că, dacă mâine s-ar pune problema să se irige întreaga suprafață amenajată, sistemele pot fi puse imediat în funcțiune. Practic, lucrurile sunt mai nuanțate. De exemplu, canalul Leaot este colmatat pe cea mai mare parte din lungime (4 km numai pe teritoriul comunei Ariceștii Rahtivani). La un moment dat, Ariceștii Rahtivani fiind cea mai bogată comună din Prahova, cu al șaselea cel mai mare buget local (29,5 milioane de lei), incluzând în clasament și cele 14 orașe, s-a pus problema decolmatării și amenajării/dalării Leaotului pe lungimea care corespunde teritoriului administrativ. Ideea nu a mai prins viață, dar nici n-a fost explicit abandonată.

Totuși, în Prahova se irigă!

Și se irigă, în afara suprafețelor contractate, chiar și din amenajările deținute de ANIF. E adevărat, suprafețele sunt mici, în special cultivate cu legume, dar s-ar aduna, în satele cu tradiție în grădinărit (Ariceștii Rahtivani, Târgșoru Vechi, Filipeștii de Târg (Brătășeanca), Mănești, parțial Șirna etc.), câteva sute de hectare. În rest, în comunele în care locuitorii trăiesc exclusiv din legumicultură (Balta Doamnei, Olari, Puchenii Mari, Gherghița, parțial Bărcănești și Tomșani) fermierii și-au amenajat propriile sisteme de irigații și surse de apă pe suprafețe care ar cumula în jur de 1.000 ha. La acestea s-ar mai adăuga sistemele proprii de irigații pentru plantațiile noi de pomi și viță-de-vie, aproximativ 300-400 ha.

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 12,16-30 iunie 2016 - pag. 26

Prahovenii își vând pământul

În primele trei luni ale anului, peste 3.000 ha şi-au schimbat proprietarii.

Motivul? Pe cei mai mulți bătrânețea și nevoile îi împing la gesturi disperate.

„Mișcarea“ pământului în Prahova ia, aşadar, amploare. Potrivit statisticilor Direcţiei Agricole, mii de săteni, mânaţi de nevoi de tot felul, dar şi de preţurile tot mai mari, îşi vând acum o parte dintre parcelele lor de teren, îndeosebi arendate la fermierii din sate, în special din zona de sud a judeţului.

Într-un dialog cu ing. Marian Marcu, director al Oficiului judeţean de pedologie şi purtător de cuvânt al Direcţiei agricole Prahova, aflăm astfel că situaţia de acum se explică mai întâi prin fenomenul de îmbătrânire a populaţiei de la sate, dar şi prin ofensiva fermierilor de a-şi mai rotunji perimetrele, motivată şi de nevoia acestora de a accesa mai uşor împrumuturi bancare, dar şi fonduri euro­pene. Fenomenul este mai vizibil în partea sudică a judeţului, importantă zonă cerealieră şi de plante tehnice. Este vorba de circa 3.000 ha care şi-au schimbat proprietarii în primul trimestru al anului acesta. Peste 90% dintre cumpărători sunt fermieri români şi cam peste 5%, cetăţeni din diferite ţări europene: Spania, Italia, Olanda, Franţa, Danemarca, dar şi Turcia şi Israel. Cei mai mulţi dintre aceştia au ferme în judeţ de mai mulţi ani, îndeosebi ferme zootehnice, şi au nevoie de teren pentru extinderea bazei furajere. Interlocutorul nostru mai arată că preţul de tranzacţionare a ajuns acum aproape dublu faţă de cel din anii anteriori, la peste 2.500 euro/ha. Operaţiunea se face şi în cazul existenţei a mai multor parcele risipite pe lângă sate. Mulţi dintre vânzători îşi vând câte două-trei parcele din cele pe care le deţin, cei mai mulţi dintre ei fiind arendatori la marile ferme din satul lor. Iată că Legea nr. 17-2014, care a generat fenomenul de „mişcare“ a pământului, are ca efect reducerea fărâmiţării acestuia şi nu numai.

În discuţie, existenţa clasei de mijloc de la sate...

Marian Marcu

Inginerul Marian Marcu (foto) aduce în discuţie extinderea clasei de mijloc de la sate care, prin acumularea mai multor terenuri la marii fermieri, creşte numărul acestora şi se reduce drastic numărul celor cu ferme mijlocii, familiale şi aşa lipsiţi de sprijin material din partea statului. „Din câte cunosc, spune ing. Marian Marcu, la Ministerul Agriculturii se cam ştie acest lucru. Aici se lucrează acum la un viitor act normativ prin care tinerii de la sate, care au pământ puţin sau deloc, să primească teren de la ADS sau din alte surse, spre a putea porni o afacere pe cont propriu. Avem o experienţă bună din anul trecut, când peste o sută de tineri fermieri din judeţ au accesat fonduri europene. Ştim, avem statistic în judeţ vreo 14.000 de fermieri, dintre care doar 350 deţin peste 50 ha, adevărate ferme familiale, cu bune rezultate de producţie şi economice. Ceilalţi, cu suprafeţe modeste şi cu puţine animale, se cam zbat în nevoi. Nu au bani. Nu pot accesa nici fonduri europene. Mai mult, din acest motiv mulţi dintre ei încă lucrează pământul cam după ureche. Unii au început să vină acum pe la noi, pentru studii agrochimice, îndeosebi cei care doresc să-și dezvolte fermele zootehnice şi siliţi de autorităţi să intre în legalitate la protecţia mediului.“

Cât priveşte existenţa acelor perimetre de ameliorare, interlocutorul nostru ne spune că acestea sunt acum doar o amintire, ce să mai spunem de studiile pe care le-a făcut Oficiul de pedologie în ultimii ani, despre care nu avem veşti prea bune. Statul a renunţat de multă vreme le acele perimetre de ameliorare, azi nici nu se mai vorbeşte de aşa ceva. Dintre cele 140.000 ha teren arabil din judeţul nostru, doar pe 5% se mai fac azi astfel de studii sau alte lucrări specifice, mai ales decartare agrochimică. Odată cu extin­derea mai multor ferme, se speră ca lucrurile să se schimbe, iar specialiştii în domeniu să dea semnalul cuvenit în schimbarea în bine a acestei situaţii...

Cristea BOCIOACĂ

Fazani de Prahova, pentru vânătorii italieni

Situată în pădurea din satul Curcubeu, de la Balta Doamnei, Fazaneria Gherghiţa încântă şi acum după 45 de ani de existenţă prin păsările măiastre care cresc acolo graţie silvicultorilor prahoveni. Pe o suprafaţă de 25 ha, cresc aici cel puţin 15.000 de exemplare care, an de an, ajung în cea mai mare parte pe câmpurile de vânătoare din Italia.

„Puii ieşiţi din ou în aprilie ajung la maturitate în 120 de zile şi iau calea Italiei, unde firme de profil le fac deliciul vânătorilor din peninsulă“, ne spune ing. Dragoş Ciomag, directorul Direcţiei Silvice Prahova. Iar la noi amatorii de fazan îi pot achiziţiona cu numai nouă euro bucata, iar ouăle cu numai 40 de bani. Chiar dacă capacitatea de producţie a fazaneriei este de 35.000 exemplare, cererea redusă pe piaţa externă şi internă continuă să fie tot mai redusă şi creştem anual doar puţin peste 15.000 de exemplare.“

Întrebat dacă mai există cumva concurenţă în judeţ şi în ţară, şeful silvicultorilor prahoveni ne spune că aceasta aproape că nu există fiindcă în România, în afară de Fazaneria de la Gherghiţa, mai există doar alte două unităţi de profil, la Ghimpaţi Giurgiu şi la Timişoara, celelalte dispărând în furia tranziţiei.

(Cristea BOCIOACĂ)

Mănăstirea Zamfira are nevoie de o nouă restaurare

Reabilitată ultima dată între anii 1977-1982 și cu o pictură restaurată între anii 1986-1989, Mănăstirea Zamfira din comuna Lipănești-Prahova are nevoie din nou de ample lucrări de renovare. Acoperișul complet degradat a făcut ca infiltrațiile să pună în pericol structura, obiectele din interior și mai ales faimoasele fresce realizate de Nicolae Grigorescu. Nesperând la bugetul local, județean ori național pentru aceste lucrări de reabilitare, măicuțele pregătesc un proiect pentru finanțarea din fonduri europene, în prezent procedurile fiind în faza de obținere a avizelor. Așezământul monahal Zamfira datează de la jumătatea secolului al XIX-lea, ctitoria fiind atribuită arhimandritului Eftimie, starețul Mănăstirii Ghighiu, din Bărcănești (localitate situată la 20 km distanță).

Complexul are două biserici, una mică, veche, situată în cimitir, și alta mai mare, în curtea mănăstirii. Din pisania bisericii vechi reiese că așezământul a fost construit între anii 1721-1743, în timpul domnitorului Nicolae Mavrocordat, la inițiativa Zamfirei Apostoli, văduva comerciantului Manoil Apostoli, familia fiind una renumită în acele timpuri. După moartea acesteia, lucrările au fost preluate de nora Zamfirei, Smaranda, căsătorită Bălăceanu, nepoata voievodului Șerban Cantacuzino. La moartea Smarandei Bălăceanu – Apostoli, în anul 1780, lăcașul devine metoh al scaunului episcopal din Târgoviște, iar în 1832, schitul de maici este închinat Mănăstirii Câmpulung Muscel. Cutremurele din 1802 și 1838 aduc biserica în ruină, așa cum o găsește, de altfel, și mitropolitul Nifon, cel care decide să construiască o alta, recunoscută azi drept „biserica mare“, finalizată în 1858. Bisericuța Zamfira și Smaranda (cea veche) devine paraclis al noii ctitorii. Ambele construcții sunt afectate de cutremurele din 1940 și 1977, ultima campanie de refacere a clădirilor fiind consemnată între anii 1977-1982.

Manastirea Zamfira langa Blejoi pictata de Nicolae Grigorescu

Biserica nouă este faimoasă și pentru pictura interioară realizată în întregime de Nicolae Grigorescu, între anii 1856-1857, când pictorul avea 18-19 ani. De altfel, Mănăstirea Zamfira este prima și singura din țară care dispune de o biserică pictată integral de marele Grigorescu. În anul 1904, în timpul mitropolitului Ghenadie Petrescu, fiindcă frescele se degradaseră, se execută o nouă pictură în ulei (Toma Vintilescu), care o acoperă pe cea a lui Grigorescu, între 1951-1953 Gheorghe Vânătoru și Constantin Călinescu fac repicturi în tempera și abia în 1986-1989 artistul Ion Chiriac recuperează frescele originale, printr-o migăloasă muncă de înlăturare prin decupare a straturilor succesive adăugate în timpul renovărilor ante­rioare. Chiriac este considerat unicul și adevăratul restaurator al interiorului bisericii.

Maria Bogdan

O familie din Prahova nu și-a primit nici acum terenul conform Legii nr. 18

Moștenitorii defunctului Iliescu Mircea, respectiv Ilie Iliescu Marița și copiii, nu și-au primit nici până în ziua de astăzi terenurile retrocedate conform legilor fondului funciar. Și deja s-a ajuns la a treia generație: Ilie Iliescu Marița și cei doi copii ai săi, Iliescu Stoica și Grecu Victoria, au încetat din viață. Cum a fost posibilă o întârziere atât de mare a reconstituirii dreptului la proprietate încercăm și noi să deslușim astăzi, răspunzând astfel moștenitorului Iliescu și celui care a preluat legal reprezentarea rudelor sale, dir. DAJ, ing. Aurel Anghel.

Scurt istoric

Moștenitorii ne-au expus următoarea stare a lucrurilor:

– 1995: se aprobă transferul dreptului de proprietate în acțiuni pentru 5,25 ha de la SC Agroindustriala Urziceni la SC Rovit Valea Călugărească, pe terenurile deținute de societate în comuna Plopu, pe numele Ilie Iliescu Marița;

– 1996: Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Prahova, la propunerea Comisiei locale de fond funciar, emite titlul de proprietate nr. 56.819, pe numele Ilie Iliescu Marița, pentru 0,85 ha. Diferența de 4,4 ha rămâne la SC Rovit Valea Călugărească;

– 1998: Ilie Iliescu Marița donează cele 4,4 ha copiilor Iliescu Stoica și Grecu Victoria;

– 2003: SC Rovit Valea Călugărească predă Primăriei Plopu 210,575 ha cultivate cu vie și pomi, dispuse în 9 tarlale, și listele cu proprietarii cărora urmează să li se reconstituie dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18, anexa 19; proprietarii încetează de drept să mai dețină acțiuni la Rovit.

În anexe figurează și moștenitorul Ilie Iliescu Marița, cu 4,4 ha. În mod normal, poziționarea pe terenul predat a proprietarilor de pe liste ar fi fost o simplă formalitate;

– 2007: Moștenitorul Ilie Iliescu Marița, deși urma să primească teren arabil sau echivalent în vie sau pomi, este pus în posesie cu 0,21 ha fânețe (acceptate) și 4,19 teren neproductiv (neacceptate);

– 2007: Moștenitorul Iliescu face plângere la Prefectura Prahova;

– 2008: are loc punerea în posesie pentru 0,21 ha fânețe și 2 ha pomi; diferența până la 4,4 ha rămâne în aer;

– 2008: fiul Iliescu Stoica plătește către SC Rovit suma de 9.228, 14 lei recuperare investiție, pentru 2 ha măr (T46, P 2291);

– 2009: cu acordul Primăriei Plopu, familia Iliescu folosește cele 2 ha de livadă pentru care a plătit investiția;

– 2015: Primăria Plopu retrage în mod surprinzător dreptul de folosință acordat în 2009 pentru cele 2 ha de pomi și, în mod curios, după 7 ani, Rovit rambursează familiei Iliescu suma de 9.228, 14 lei, fără dobândă sau penalizări;

– Din 2012 și până în prezent are loc o corespondență permanentă între proprietari, Primăria Plopu și Prefectura Prahova. Proprietarii invocă faptul că, din anul 2003, au fost frustrați de dreptul de folosință pentru 4,4 ha teren arabil, timp în care acesta a fost utilizat de altcineva (chiar de către Rovit, între anii 2003-2008), iar din 2009, pentru 2,21 ha. Din 2015 inclusiv din nou au fost deposedați de dreptul de folosință pentru 4,4 ha teren. Aceștia au mai spus că au fost predate, cu protocol, vie și livezi către alte localități, situate la zeci de km depărtare (Vălenii de Munte, Urlați, Ștefești etc.), înainte de a se finaliza punerea în posesie a locuitorilor și a celor care au venit pe listele / terenul de la SC Rovit Valea Călugărească, situat pe raza localității, încălcându-se astfel prevederile legale. În plus, Primăria refuză să-i pună în posesie cu echivalentul terenului inițial deținut (arabil), insistând să le ofere „mărăcini și pășune“. În aceeași situație sunt mai mulți proprietari din anexele predate de Rovit Primăriei (Oprescu, Marinov, Sustreanu etc.).

Ce spune Primăria Plopu?

Funcționarii Primăriei Plopu din cadrul Comisiei locale de fond funciar și primarul Adrian Bălănescu ne-au comunicat că a fost trimisă, la Prefectura Prahova, documentația pentru emiterea titlului de proprietate pe numele moștenitorului Iliescu, în T 41, P 1863/3 (cea refuzată în 2007). Punctul lor de vedere a fost însușit și de județ.

„Tarlaua 41 – spun reprezentanții locali – se regăsește în documentele de predare a terenului de la SC Rovit către Primăria Plopu. Pe această suprafață au existat cândva terase și vie, dar astăzi, nefiind îngrijit, terenul prezintă tufăriș și fânețe. Moștenitorul Iliescu revendică proprietatea în baza Legii nr. 18. Unde doresc dânșii livada (T 46), cea pe care au folosit-o în 2014 inclusiv, deși n-au avut niciodată plantație, s-au reconstituit dinainte drepturi pe L 247. În general suprafețele au fost retrocedate locuitorilor din Plopu pe vechile amplasamente sau celor care au avut realmente teren pe raza așezării noastre înainte de 1962. Nu ar fi fost corect să dăm afară un locuitor al comunei sau un proprietar care a demonstrat cu acte că a deținut teren la noi pentru a reconstitui o suprafață cuiva care n-a avut niciodată pământ la Plopu. Dar chiar și așa, Primăria a procedat la mai multe variante de puneri în posesie, toate refuzate de moștenitorul Iliescu, pe motiv că suprafața nu are livadă.“

Situația pare mult mai complicată de-atât. Sunt multe confuzii generate de amplasamentele predate de către ADS Prahova, de multele legi, anexe, proprietari, pretenții apărute în decursul a peste 24 de ani de aplicare a legilor fondului funciar. Cel mai sigur, variantă îmbrățișată de ambele părți, situația se va tranșa în instanță.

Maria BOGDAN

Trei noi parcuri fotovoltaice la Mizil și Dumbrăvești

S-a inaugurat la Dumbrăvești-Prahova parcul fotovoltaic care va furniza energie electrică pentru consumul din instituțiile publice și iluminatul stradal. Investiția, în valoare de 2,76 de milioane de lei, a fost cofinanțată de Uniunea Europeană, prin fondul European de Dezvoltare Regională. Parcul este bazat pe un sistem conceput să maximizeze energia solară, respectiv trackere care orientează panoul în timp real înspre soare, astfel încât razele să cadă permanent perpendicular pe celulele fotovoltaice. În total sunt 8 trackere, fiecare cu panouri solare în suprafaţă de 93 mp, care asigură o putere maximă de 12,5 Kw.

O investiție similară, derulată din bani europeni, în cadrul Programului Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice“, a fost realizată în Mizil și tot cu scopul de a asigura energia electrică pentru iluminatul stradal, școli, grădinițe, spital, sediul administrației și alte instituții din subordinea Consiliului Local Mizil. De data aceasta, centrala electrică fotovoltaică, construită tot pe un sistem mobil (trackere), a costat 10 milioane de euro, dispune de 5.688 de panouri solare, grupate în module de 12 panouri fiecare, 158 de invertoare și o centrală electrică cu punct de conexiune la rețeaua națională de transport energie electrică, având o putere instalată de 1,735 MWh. În subdiviziunea de la Mizil a Parcului Industrial Ploiești, firma Metchim Electric SR a dezvoltat o investiție privată asemănătoare. Parcul fotovoltaic ocupă 2,2 ha, are o putere instalată de 0,99 MWh, având un număr de 4.120 de panouri solare și 33 de invertoare.

Maria BOGDAN

A patra ediție a Colocviului Național „Coregrafia dansului tradițional, astăzi“

Timp de cinci zile, la Bușteni s-a desfășurat Colocviul Național „Coregrafia dansului tradițional, astăzi“, manifestare organizată, ca de fiecare dată, de Asociația Așezămintelor Culturale, Centrul Județean de Cultură Prahova și Centrul Cultural „Aurel Stroe“ din Bușteni. Despre această acțiune, ajunsă deja la a IV-a ediție și care are drept scop schimbul de experiență între generațiile de coregrafi și dansatori din diferite zone etnografice ale țării, ne-a vorbit Marin Văcărelu, vicepreședinte al Asociației Așezămintelor Culturale din România (AACR).

coregrafia dansului traditional astazi 1

„La întâlnirile noastre, ale coregrafilor profesioniști din țară, am zis că trebuie să facem ceva mai mult pentru folclor, în general, și pentru dansul tradițional, în special. Dacă vreți, printre altele ne gândeam că marii specialiști în dansuri populare pot să transmită din știința lor mai tinerilor colegi care doresc să îmbrățișeze această meserie. Este și un fel de a perpetua tradiția în forma sa nealterată fiindcă, în afară de studiul teoretic și practic (demonstrații de dans), prezentăm și costumul popular, vorbim despre tradiții etc. A fost mult până când a încolțit ideea. Încet-încet, după mai multe schimburi de impresii ale maeștrilor coregrafi din Craiova, Tulcea, Slobozia, Maramureș, Prahova etc., la sugestia președintelui AACR, Nelu Gheorghe, și a directorului Centrului Județean de Cultură Prahova, prof. dr. Dragoș Grigorescu, ne-am întâlnit prima dată în octombrie 2014, la Centrul Cultural «Aurel Stroe», din Bușteni, prilej cu care am pus bazele simpozionului. Chiar la acea ediție, la care ne-am reunit 25 de persoane, a avut loc o demonstrație practică de dansuri din Muntenia, cu Ansamblul «Salba Prahovei», condus de maestrul coregraf Nicolae Chiriță“.

90 de profesioniști ai dansului popular, la a patra ediție

coregrafia dansului traditional astazi 2

La edițiile următoare, din martie și octombrie 2015, numărul coregrafilor prezenți la Bușteni a crescut la 42, apoi la 65, pentru ca, în acest an, la simpozion să se înscrie 90 de profesioniști din 21 de județe plus Republica Moldova. Anul trecut s-au prezentat dansuri din Oltenia (Ansamblul profesionist „Maria Tănase“, condus de unul dintre cei mai buni specialiști din țară, maestrul coregraf Ionel Garoafă), Dobrogea (dansuri dobrogene și aromâne, puse în scenă de MC Ștefan Coman, Tulcea), Moldova (MC Mihai Fediuc – Botoșani), Bistrița-Năsăud (MC Ion Simionca) și un spectacol folcloric eveniment, susținut de Ansamblul „Chindia“, cu o coregrafie asigurată de Constantin Dogaru și Sorin Petre.

coregrafia dansului traditional astazi 3

La ediția din acest an, Colocviul Național „Core­grafia dansului tradițional, astăzi“ a avut în program prezentări și studii practice de dans tradițional din zona de munte a Banatului (Ansamblul folcloric „Doina Timișului“ din Timișoara, coordonat de MC Marius Ursu) și din Maramureș (MC Gheorghe Simionca și Ansamblul folcloric „Dorulețul“ din Baia Mare). Spectacolul eveniment a fost susținut de Ansamblul folcloric „Cununa Bodului“ al Asociației Culturale Bod – Brașov, condus de prof. coordonator Luminița Hurlup și coregraful Gheorghe Debu și de Grupul vocal „Haiducii vlădicii“ de pe lângă Casa de Cultură Topoloveni, condus de directorul Emil Antohi și prof. coordonator Grațian Bădescu. Ultimul, înființat în 2012, din opt preoți și un interpret de muzică populară, a reușit deja să câștige publicul argeșean, prin interpretare și repertoriul tradițional abordat. La sfârșitul simpozionului, cursanții au primit câte o diplomă de participare și materiale audio cu toate demonstrațiile practice susținute în timpul manifestării culturale, poate cea mai importantă reuniune a coregrafilor de folclor din țară.

Maria Bogdan

Unitate în diversitate

Unitate în diversitate – o sintagmă a lumii moderne contemporane, care nu trebuie aneantizată. Din contră, ea reprezintă un reper al societății noastre din mai 2000, când bătrânul continent Europa, încercat de vicisitudinile istoriei, și-a ales ca deviză acest slogan.

Conceptul are conotații multiple, mai ales de ordin istoric, geografic, religios, socio-politic sau civic. În detrimentul atâtor controverse la nivel mondial sub diverse aspecte și mai ales al conviețuirii mai multor naționalități și minorități „sub același acoperiș“, s-a ajuns la un compromis: toleranța. Unitatea reprezintă crezul fundamental al națiunilor. Sub spectrul acesteia și-au unit forțele toate instituțiile statului, societățile civile pentru a da o notă pacifistă.

Însuși steagul UE cu cele 12 stele, așezate în cerc, pe fond albastru, semnifică unitatea și identitatea popoarelor Europei, cercul simbolizând solidaritatea și armonia, iar stelele – perfecțiunea. Acestea sunt ridicate la cel mai înalt rang de melodia triumfătoare a imnului Odă bucuriei.

Așadar, o societate democratică, civilizată relaționează numai dacă include toleranța ca modus vivendi în interculturalitate, aceasta fiind adevărata artă. Să știi să-ți tolerezi semenii, să le accepți mentalitatea, credințele, obiceiurile, să înveți din ele, să ajungi la un consens cultural și social, așa cum afirma Balzac: „Europa este un roi, multe albine și un singur zbor“.

Unitate în diversitate – un concept aparent complicat, dar cu o profunzime gingașă a regăsirii visurilor noastre. În cazul de față, școala este instituția care promovează principii precum toleranța, respectul mutual, egalitatea sau complementaritatea valorilor.

Printre minoritățile conlocuitoare în România sunt și rromii a căror limbă a fost mereu un bastion al rezistenței în fața pericolului asimilării de către alte populații. Deși nu a existat o cultură rromă scrisă, limba rromani are un argument serios privind consistența și originea acesteia. S-a constatat însă că rromii au supraviețuit tocmai datorită păstrării, aproape intacte, a tradițiilor. Există și grupuri de rromi care se adaptează continuu, lăsându-se influențați de populația majoritară, dar sunt și familii conservatoare care-și mențin tradițiile ancestrale (căsătoria), aspect care se observă și în localitatea Sîngeru, Prahova, unde sunt mulți rromi. Aceștia sunt interesați din ce în ce mai mult să-și școlarizeze copiii, să învețe să scrie, să citească și să socotească.

Cunoașterea operațiilor aritmetice îi ajută pe unii dintre ei să se ocupe de comerțul ambulant pe care îl practică, asemeni unei tradiții, lăsate din tată-n fiu.

În ceea ce privește soarta fetelor de vârstă școlară, se constată un proces de menținere sau chiar creștere a abandonului școlar în ciclul gimnazial, fenomenul petrecându-se la insistențele părinților, pentru a fi păstrătoare ale tradiției.

Din fericire, există și în rândul lor modele demne de urmat: un fost elev al Liceului Tehnologic Sîngeru, Marcel Bălțescu, absolvent al Facultății de Drept de la București, este acum doctorand la Sorbona, iar o altă elevă a terminat de curând facultatea și a ajuns învățătoare. Iată că se poate, dacă se vrea să se încheie pactul între tradiție și inovație, între unitate și diversitate.

Prof. Adriana-Ancuţa Oprea, Liceul Tehnologic Sîngeru

File din istoria şcolii Sîngeru

Mergând pe firul timpului şi cercetând documentele existente în arhiva acestei instituţii, precum şi unele monografii ale unor foşti dascăli ai şcolii, reiese că în anul 1867 se deschide şcoala din satul Sîngeru, avându-l ca prim dascăl pe Dumitru Popescu.

Dată fiind poziţia centrală faţă de satele din jur, şcoala a început să fie frecventată şi de copiii din localităţile învecinate, astfel că în anul 1870 funcţiona cu două săli de clasă, o cancelarie şi o magazie de lemne. Pe lângă învăţătorul existent, este angajat şi al doilea dascăl în persoana preotului satului de atunci. Localul şcolii era construit din piatră, cărămidă nearsă şi învelită cu şindrilă.

Cursurile erau frecventate în medie de 40 de elevi care învăţau cititul, scrisul, religia, aritmetica elementară, precum şi metode de lucrare a pământului (agricultură), creşterea animalelor în gospodăria proprie şi unele îndeletniciri, de exemplu împletitul nuielelor de răchită, unele obiecte din lemn necesare în gospodărie (mese, scaune, cuiere etc.).

Datorită creşterii numărului de elevi şi dorinţei de a învăţa carte a fiilor de ţărani se începe construirea unei şcoli cu mai multe săli de clasă, astfel că în anul 1878 şcoala nou construită avea şase săli de clasă, dintre care una era amenajată cu scenă şi cortină pentru susţinerea serbărilor şcolare şi o cancelarie.

Şcoala era mult mai spaţioasă şi mult mai solidă decât cea veche. La construcţia ei s-au utilizat cărămidă arsă, piatră cioplită şi var. Datorită materialelor folosite şi grosimii zidurilor (cca 70 cm), şcoala a rezistat mai bine de un secol, fără să fie afectată de cutremure sau de alte calamităţi naturale, cu excepţia cutremurului din 4 martie 1977, când s-a renunţat să se mai utilizeze ca spaţiu de învăţământ. În prezent, acest local a fost reparat şi consolidat, dându-i-se altă destinaţie de către comunitatea locală.

Primul corp al noii clădiri, unde funcționează astăzi școala, s-a construit în 1965 – 1967, fiind compus din 5 săli de clasă, o cancelarie a profesorilor, un birou pentru director şi secretar, două încăperi pentru arhivă şi material didactic (bibliotecă). Datorită generalizării învăţământului de opt ani şi, mai târziu, al celui de zece ani, s-a simţit nevoia extinderii spațiului, astfel că în 1979 – 1982 s-au construit încă opt săli de clasă pe două niveluri.

În 2002 s-au adus alte îmbunătăţiri, iar în anul şcolar 2004 – 2005 primeşte denumirea de Şcoală de Arte şi Meserii Sîngeru, în prezent dispunând și de o bibliotecă cu peste 5.000 de volume, un laborator AEL, un altul de informatică, un Centru de documentare şi de informare, grupuri sanitare în interior, un spaţiu amenajat pentru programul „Cornul şi laptele“, un laborator de textile – pielărie adecvat profilului şi un laborator de silvicultură. Inclusă în programul PHARE TVET RO 2003, şcoala a beneficiat de reabilitare şi modernizare conform standardelor europene, iar din 2011-2012 are statutul de liceu tehnologic, purtând denumirea Liceul Tehnologic, Sîngeru.

De-a lungul timpului, şcoala Sîngeru a dat societăţii oameni de valoare, reuşind întotdeauna să-şi îndeplinească menirea. Astfel, an de an elevii coordonați de profesori cu o bună pregătire științifică și pedagogică s-au remarcat prin premii la concursuri și olimpiade școlare județene și naționale (mai ales la limba română, matematică, chimie, fizică etc.), precum și prin rezultate bune la Evaluările Naționale, fiind admiși la liceele de renume din județ.

Prof. Adriana-Ancuţa Oprea, Liceul Tehnologic Sîngeru

Prahova, în lipsa pazei pădurilor sătenilor, tăierile ilegale de arbori ating jumătate de milion de lei

Acum, în anotimpul friguros, asaltul asupra pădurilor devine tot mai puternic. În Prahova valoarea estimată a pagubelor atinge deja o jumătate de milion de lei. Prefectura judeţului Prahova a trecut la măsuri specifice de stopare a jafului, care atinge proporţii alarmante. Echipe de pădurari şi poliţişti au trecut la acţiune, cu mai mult sau mai puțin folos.

Şeful compartimentului de profil al Direcţiei Silvice, ing. Dumitru Drăgoi, ne spune că la lista „punctelor fierbinţi“, unde furturile de lemn sunt foarte mari, se mai adaugă azi şi alte localităţi, „cu comunităţi sărace“, care dijmuiesc, cu deosebire, parcelele de pădure ale consătenilor lor, neadministrate de către Direcţia Silvică Prahova. Peste 20.000 ha, adică aproape jumătate dintre pădurile particulare, care nu beneficiază de pază organizată! Mulţi dintre răufăcătorii care sunt prinşi ştiu că nu pot păţi mai nimic, că pot scăpa cu o amendă, pe care, bineînţeles, nu o plătesc, nefiind solvabili. Şi atacă apoi, nestingheriţi aproape, pădurea. Nu numai pentru un braţ de lemne, jeluindu-se că nu au ce pune în sobă. Practic, din câte ştiu, ne mai spune interlocutorul nostru, niciun hoţ de lemne nu a ajuns după gratii. Legea este foarte blândă pentru ei.

Potrivit actului normativ în vigoare, Legea nr. 85/2001, ca să devii infractor trebuie să furi nu un arbore, ci cel puţin doi arbori, aşa că dacă acesta se dă prins, scapă uşor şi o ia de la capăt. Sunt localităţi în judeţ, precum Jugureni, Călugăreni, din zona Mizil, Slon-Ceraşu, din zona Vălenii de Munte, Măgureni, Diţeşti, Filipeştii de Pădure, din zona Câmpina, unde zi-noapte se aude doar vuietul topoarelor şi al fierăstraielor. Asta mai ales în pădurile particulare, lipsite de pază. Pădurarii noştri, din ce în ce mai puţini, 172 acum, cu greu pot face faţă asaltului hoţilor de lemn, fiecare având în grijă câte 400 ha de pădure în zona de câmpie şi câte 1.500 ha la munte! Ce trebuie să facem? Să-i convingem urgent pe sătenii deţinători de pădure să vină alături de noi, să încheie contracte de pază, altfel riscă să piardă cam toţi copacii. Din fericire, tăierile ilegale de arbori din fondul de stat, de 90.000 ha, sunt tot mai puţine. Pagubele menţionate nu par să afecteze prea mult Direcţia Silvică, care estimează un profit aproape dublu faţă de programul acestui an. Paguba cea mare este a ţăranilor, care se codesc să plătească costul pazei, să facă contracte cu Direcţia Silvică.

Salvarea vine de la reîmpăduriri

Faptul îl remarcă un specialist de la Direcţia Silvică Prahova, ing. Aurel Costache, şeful compartimentului de profil: „Avem rezultate notabile în acest an. Am făcut plantări noi pe 50 ha şi am asigurat regenerări naturale pe cca 200 ha. Ceea ce ne bucură mult este că acest fenomen s-a reuşit şi în cazul unora dintre pădurile particulare, cu specii valoroase, aşa cum a fost cazul şi la Pădurea Secuianca, de la Izvoarele-Măneciu, unde avem acum o pădure în devenire, care necesită numai lucrări de îngrijire pe care trebuie să le facă sătenii. Asta dacă vor şi dacă au şi bani. Pentru salvarea pădurilor noastre, care reprezintă o mare avere, trebuie să muncim mult să trecem la reîmpăduriri, să punem în aplicare proiecte mai vechi la care am lucrat şi au fost abandonate. Se ştie că în judeţ există în mai multe zone o mulţime de terenuri degradate, altele au fost păduri şi au ajuns păşuni şi izlazuri şi figurează încă ca fond forestier. Aşa cum este cazul şi în zona Urlaţi. Pot fi făcute astfel de lucrări şi cu fonduri europene, prin Măsura 2.1.1. După estimări, există astfel de terenuri pe suprafeţe foarte mari. Între 80.000 ha şi 100.000 ha, care sunt în proprietatea consiliilor locale, a unor cetăţeni sau a altor deţinători. Cu toţii invocă lipsa banilor şi nu prea vor să coopereze cu Direcţia Silvică. Am putea ajunge aşadar la dublarea suprafeţei împădurite a judeţului. Este păcat fiindcă avem suficienţi puieţi din specii valoroase chiar în pepinierele noastre. Nu trebuie uitat faptul că pot fi făcute reîmpăduriri şi prin Fondul de ameliorare.“

La pepiniera centrală de la Beizadele, potrivit datelor comunicate de către şeful acestei unităţi, ing. Sebastian Danielescu, există acum peste trei milioane de puieţi din specii valoroase, precum stejar, fag, gorun, frasin, plop negru, salcie şi altele, puieţi apţi pentru a fi sădiţi chiar încă din această toamnă. Ni se mai spune că pot fi oferiţi puieţi şi gratuit sau şi prin sponsorizări. O adevărată mană cerească pentru toţi aceia care iubesc cu adevărat pădurea.

Cristea BOCIOACĂ

Tinerii ţărani din Blejoii Prahovei învaţă pictura pe sticlă

În satul emblemă din vecinătatea imediată a Ploieştiului, acolo unde s-au născut doi scrii­tori celebri, fraţii Radu Tudoran şi Geo Bogza, dar şi alţi oameni de seamă, precum renumitul prof. dr. Valeriu Râpeanu, azi, un om între două vârste, fost ani în şir primar al aşezării, și anume Vasile Stoica, întreţine flacăra unei sticlării, unica acum în judeţ şi în zonă, sat mare şi frumos, unde azi întâlneşti fel de fel de fabrici şi magazine şi unde agricultura a ajuns mai de grabă un moft şi o amintire.

Vasile Stoica, maestrul sticlar, se încăpăţânează să facă, din cioburi, minunăţii de tot felul pe care le vinde mai mult în America, Canada şi în alte ţări îndepărtate. Treaba este grea, desigur din cauza preţului foarte mare la energie, costuri care fac investiţia aproape nerentabilă.

Se fabrică aici vaze de tot felul, ca să nu mai vorbim de multe alte minunăţii, precum globuri şi globuleţe din sticlă, pictate măiastru de patron, de fiii şi nevasta lui, ajunsă şef de atelier, iar acum şi de tineri din sat, care au deprins meşteşugul picturii pe sticlă. Să vezi şi să nu crezi cum, mână în mână, patron şi tineri ţărani se întrec la fabricarea şi la pictatul vaselor de sticlă pentru care se bat acum americanii şi nu românii.

Sticlarul cel isteţ spune că este bucuros de faptul că fiul său, Mihai Mircea, absolvent de facultate, îi urmează pasiunea. El a accesat şi un program guvernamental pentru tineri, cu participare personală de 20 la sută. Beneficiarii permanenţi sunt, desigur, SUA şi Canada, Olanda şi ale ţări ale lumii, sporind astfel faima familiei sale.

Competiţie între patroni şi angajaţi

Vasile Stoica spune că are, deocamdată, 7 angajaţi. Speră la 50, câţi a avut odată. Îşi doreşte o şcoală de pictură la el în fabrică. Crede în reuşita acestui vis. Amatori sunt în sat şi în altele din judeţ. Mai mult, el mai speră ca în primăvară să reia lucrul cu pictura pe sticlă. Aduce în actualitate reuşitele de până acum. „Realizăm acum multe obiecte de decor din sticlă colorată, dar şi din sticlă clară pentru diferite evenimente, mai spune el, adăugând că are contracte ferme în America şi în Canada, dar şi în alte ţări.“ Deocamdată, se descurcă cum poate. Nu prea are concurenţă în ţară. Concurenţă are însă în Olanda şi în Polonia, acolo unde statul subvenţionează fabricile de sticlărie.

„La noi, mai spune el, statul nu ne ajută aproape cu nimic. Nu sunt speranţe nici pentru viitorul apropiat. Poate că Guvernul va vedea totuși ce facem aici şi nu ne va mai ignora ca până acum.“ Vom vedea, dacă va fi aşa. Maestrul sticlar din Blejoii Prahovei este încrezător în reuşita programului său, mai ales cu înfiinţarea şi cu reuşita şcolii de pictură pe sticlă, program în care îşi pune mari speranţe. Este suficient să vedem în imaginile de faţă ce se face aici ca să credem în programul său, în eforturile familiei sale. Argumentele lui pornesc de acolo de unde, recent, fabrica sa, SC FAST BLEJOI, a făcut senzaţie la Târgul de prezentare de la New York. El speră să câştige şi piaţa românească, aşa cum era odată.

Îi dorim deplin succes!

Cristea BOCIOACĂ

GALERIE FOTO

Vadu Săpat – Prahova. Aici găsiţi şi stindardul cel vechi al dacilor liberi

La poalele dealurilor Istriței, din celebra podgorie a Dealului Mare, zonă unde a fost descoperită acea veche comoară, cunoscută drept „Cloșca cu puii de aur“, sălăşluiește azi una dintre cele mai vechi așezări din Țara Românească, unde au fost identificate cele mai clare urme de viețuire din neolitic, dar și din primele secole ale erei noastre, precum și semne evidente ale celei mai vechi reprezentări ale stindardului dacic. Este comuna cunoscută drept Budureasca - Vadu Săpat.

Ca să ajungi aici, pe aceste coline lucrate cu măiestrie de localnici, trebuie mai întâi să treci prin urbea aproape rurală a Mizilului, pe un drum de câțiva kilometri străjuit de o maiestuoasă cunună de nuci, adesea plini de rod.

De la intrare te întâmpină plantații nesfârșite de vii, livezi cu feluriți pomi, între care și migdali. Da, da, migdali care sporesc faima locului. Marginea satului este străjuită azi de edificii zvelte ale unor întreprinzători locali și străini: o fabrică de mobilă, o alta de preparate din pește, iar o alta de îmbuteliere a vinurilor. A unui... italian, cu a sa Vitis Metamorfozis.

În căutarea propriei identităţi...

Pășind în această cochetă așezare, compusă din trei sate, practic lipite între ele, faci cunoștință îndată cu străzi curate, asfaltate, cu case noi, arătoase, dar și cu edificii publice impu­nă­toare: Centrul Cultural, Centrul Medical, Bibliotecă, Farmacie. Dar și cu școli și grădinițe. Aproape în fiecare curte, crame cu vinuri dintre cele mai celebre, Fetească albă, neagră și regală, Cabernet Sauvignon, Merlot.

Primarul Vasile Zamfirescu are ce spune celor care pășesc pragul comunei. Aproape toți sătenii au apă la robinet, trotuare, iluminat stradal modern, dar și două stadioane! Curând vor avea și canalizare. A apărut recent și un nou șantier de locuințe pentru tinerii care au revenit acasă, din drumurile lor prin Europa. Vor fi ridicate aici case noi pentru 70 dintre ei. Alții, pe măsură ce revin tot de pe acolo, vor primi, tot aici, loturi de casă. Gratuit! Cu toții, mândri de satul lor, cu o vechime bimilenară căreia se zbat să-i schimbe înfățișarea...

Şantierul arheologic de la Budureasca

Comuna, cum spuneam, are o mare vechime. Dovada vie a interesului istoricilor este că aici există un mare șantier arheologic, unde se lucrează de peste o jumătate de secol. Au fost făcute în aceste locuri descoperiri de excepție: urme de locuire din neolitic, specifice culturilor Boian și Gumelnița, dar și cea mai veche reprezentare a stindardului dacic, anterior celui prezentat pe Columna lui Traian. Au mai fost descoperite tot aici și urme ale unei așezări din timpul migrației popoarelor, secolele III-IV e.n. Urme vii ale istoriei locale pot fi văzute și prin curțile mai multora dintre gospodari, precum cele ale lui Nicolae Guțu și Nicolae Cătunescu. Iubitorii de istorie se pot extazia și în fața unor monumente de arhitectură românească, precum sunt azi bisericile „Buna Vestire“ și „Sfântu Gheorghe“.

Iată doar câteva motive să faceți acum un drum la Vadu Săpat. Merită!

Cristea BOCIOACĂ

„Due diligence“ în pădurile Prahovei

Direcția Silvică Prahova face parte din cele 28 de ocoale silvice selectate și acreditate pentru a implementa sistemul „Due diligence“. Ce înseamnă această denumire de import pentru păduri ori proprietarii de păduri? Termenul descrie investigarea, examinarea și analiza atentă, sistematică și detaliată a informațiilor legate de o activitate/investiție, un fel de verificare a antecedentelor privind respectivul sector. În cazul pădurilor, sistemul „Due Diligence“ presupune măsuri și proceduri pentru reducerea la maximum a riscurilor privind introducerea pe piață a lemnului recoltat ilegal și a produselor derivate din acesta. El a fost introdus în Europa prin Regulamentul UE 995/2010 propus de Comisia Europeană și aprobat de Parlamentul European, iar România a transpus directiva prin HG 470. Astfel, pentru a urmări trasabilitatea lemnului recoltat din păduri și pentru furnizarea de informații statistice, s-a instituit un sistem informațional integrat de urmărire a materialelor lemnoase, denumit SUMAL, obliga­toriu pentru ocoalele silvice și pentru toți operatorii și comercianții care recoltează, depozitează, prelucrează, comercializează sau efectuează operațiuni de import-export cu materiale lemnoase. Principiul de bază al acestui sistem este acela că materialul lemnos destinat comercializării este urmărit electronic, de la constituirea actului de evaluare a masei lemnoase și până la destinația finală. Direcția Silvică Prahova a implementat sistemul „Due diligence“ la toate nivelurile responsabile cu inventarierea și comercializarea materialului lemnos. Cele 9 ocoale silvice componente au personal specializat care introduce în programul SUMAL datele primare de inventariere a masei lemnoase, generându-se astfel un număr unic pentru fiecare act de evaluare.

Tot la nivelul ocolului silvic sunt operate și autorizațiile de exploatare a masei lemnoase.

Un monument al naturii, dispărut

Din Grota Miresei a mai rămas doar numele. Rezervația naturală geologică și geomorfologică din Slănic-Prahova a parcurs, în trei decenii, drumul de la monument unic al naturii la ușoare urme de valoare naturală: un firicel de apă în loc de lac și trei colți de stâncă în loc de un munte întreg de sare.

Muntele de Sare și Grota Miresei au la origine acțiunea omului. În urmă cu sute de ani, prin 1689-1691, au fost deschise primele exploatări de sare de tip clopot, de la Baia Baciului. De fapt, se numeau corect salină verticală sau exploatare descendentă în formă de clopot, în care accesul se realiza prin două compartimente, unul vertical, pentru scoaterea sării cu crivacul, și al doilea oblic, pentru intrarea și ieșirea lucrătorilor din ocnă. În 1865 soluția tehnică a fost abandonată, trecându-se la exploatarea cu mai multe camere. În 1914, prin prăbușirea unei astfel de mine, s-a format Grota Miresei, în suprafață de 425 mp și cu o adâncime de 20 m. Numele a apărut însă în anul 1920 când, potrivit unei legende, la patru zile după nuntă, o mireasă s-a aruncat de pe vârful muntelui în lac pentru că tatăl ei, crescător de oi, poate de aici și numele Baia Baciului, a obligat-o să se mărite cu un fecior avut, deși fata iubea un cioban frumos, dar sărac. În 1954 întregul complex întins pe 2 hectare a fost declarat rezervație naturală geologică și geomorfologică. Cutremurul din 1977 a creat fisuri mari și adânci pe latura estică a muntelui, având de suferit și tunelul de acces de la bază înspre apa lacului din interiorul grotei. Administrația salinei a încercat să oprească fenomenul de fisurare a aflorimentului  prin turnarea unor stâlpi de beton în sare și prin montarea unor ancore cu cabluri de oțel, dar metoda nu a fost eficientă. În jurul anului 2000, complexul Baia Baciului, din care fac parte Muntele de sare, Grota și Lacul Miresei, băile Baciului și Porcului, a fost concesionat către o firmă. Faptul că o arie protejată de interes național a făcut obiectul unei asemenea tranzacții a provocat multe controverse la vremea respectivă, dar nimeni și nimic n-a schimbat decizia. Deși nu se cunoaște în ce fel s-ar fi putut proteja această rezervație unică în România, există cumva tentația de a pune totul în seama lipsei de interes ori a necunoașterii pentru ocrotirea unui monument  al naturii.

În 1993 s-au produs alunecări pe latura sud-vestică a muntelui, în 1999 precipitațiile abundente au condus la surparea masivă a laturii sudice și estice, iar în 2005 o parte din versantul de sare s-a prăbușit în Grota Miresei. Practic, muntele a curs văzând cu ochii. Astăzi, din faimosul monument al naturii au mai rămas ușoare urme: un firicel de apă și trei colți de sare. Restul complexului a primit exclusiv utilitate de agrement, baza fiind bine îngrijită.

Maria Bogdan

Oferta cultural-educativă a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova pentru anul școlar 2015-2016

Pentru susținerea unor metode alternative de învățare/cunoaștere și educare/dezvoltare Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și secțiile sale din Ploiești: Muzeul Ceasului ”Nicolae Simache”, Secția de Istorie și Arheologie, Muzeul ”Ion Luca Caragiale”, Muzeul Memorial ”Nichita Stănescu”, Muzeul Memorial ”Paul Constantinescu”,      Muzeul "Casă de Târgoveț din secolele al XVIII-lea - al XIX-lea" și județ: Muzeul Memorial ”Nicolae Iorga”, Muzeul de Artă Religioasă, Muzeul de Etnografie al Văii Teleajenului - Vălenii de Munte, Muzeul Memorial "Cezar Petrescu" Bușteni, Muzeul Memorial ”Constantin și Ion Stere” Bucov, Muzeul "Casa Domnească" Brebu, Muzeul ”Conacul Bellu”, Muzeul «Foișor Bellu» Urlați, Muzeul sătesc Sângeru, Muzeul ”Crama 1777” Valea Călugărească propune unităților de învățământ următoarele servicii și produse culturale:

1.      Vizite tematice: ghidaj tematic/general, gratuit pentru grup (minim 10 persoane); taxa 2 lei/persoană (îndrumătorul grupului – gratuit);

2.      Parteneriate educaționale: teme generale și ateliere stabilite de comun acord cu cadrele didactice; fiecare temă cuprinde 3-4 moduli, posibil a fi derulați pe parcursul întregului an școlar ; taxa /modul: 4 lei/elev în spațiile muzeale sau 5 lei /elev la sediul unității de învaățământ;

Exemple de teme generale:

·         Secția de Istorie și Arheologie, Ploiești, str. Toma Caragiu, nr. 10, tel. 0244 51 44 37:

1.      Figuri de domnitori care au marcat istoria românilor în evul mediu

2.      Regii României

3.      Castele, palate și conace românești

4.      Tradiții și obiceiuri la români

5.      Monumente de for public și de arhitectură ale orașului Ploiești

6.      Eroi prahoveni ai Războiului de Întregire Națională

7.      Introducere în numismatică

8.      De la opaiț la becul electric

9.      Istoria poștalionului

·         Muzeul Ceasului ”Nicolae Simache”, Ploiești, str. Toma Caragiu, nr. 10, tel. 0244 54 28 61

1.      Ceasuri germane din zona Munții Pădurea Neagră

2.      Ceasuri capodopere

3.      Muzee de ceasuri la superlativ

·         Muzeul ”I. L. Caragiale”, Ploiești, str. Kutuzov, nr. 1, tel. 0244 52 53 94

1.      Caragiale, omul și opera

2.      Eroii lui Caragiale

·         Muzeul Memorial ”Nichita Stănescu”, Ploiești, Str. Nichita Stănescu, nr. 1, tel. 0344 10 07 68

1.      Acasă la poetul Nichita Stănescu

2.      Prietenii lui Nichita…

·         Muzeul Memorial ”Paul Constantinescu”, Ploiești, str. Nicolae Bălcescu, nr. 15, tel. 0244 52 29 14

1.      Ploiești – viața muzicală

·         Muzeul ”Casă de târgoveț din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea”, Ploiești, str. Democrației, nr. 2, tel. 0244 52 94 39:

1.      Ploieștiul de ieri, Ploieștiul de azi

2.      Tradiții, obiceiuri și meșteșuguri populare românești

·         Muzeul Memorial ”Constantin și Ion Stere”, Parcul ”Constantin Stere” Bucov, tel. 0244 34 40 40:

1.      Istoria altfel la muzeu

2.      Datini din străbuni

·         Muzeul Memorial ”Nicolae Iorga”, Vălenii de Munte, str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 28 08 61:

1.      Personalitatea lui Nicolae Iorga în context european

2.      Tipografia ”Datina Românească” 1916, 1917, 1918

3.      ”Neamul românesc pentru popor” în anii '30

·         Muzeul de Etnografie al Văii Teleajenului, Vălenii de Munte, str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 28 08 61:

1.      Lada de zestre în Muntenia

2.      Fierăritul la Vălenii de Munte. Trecut și prezent

3.      Goblenul între artă și meșteșug

·         Muzeul de Artă Religioasă, Vălenii de Munte, str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 28 08 61:

1.      Icoane din patrimoniul Muzeului Memorial ”Nicolae Iorga”

2.      Tainele calendarului ortodox

3.      Muzeul de Artă Religioasă de ieri și de azi

·         Muzeul ”Conacul Bellu” și Muzeul ”Foișorul Bellu”, Urlați, str. Orzoaia de Sus, nr. 12, Tel. 0244 27 17 21:

1.      Alexandru Bellu, omul și artistul

2.      Istoria artei fotografice în România și Europa secolului al XIX-lea

·         Muzeul ”Crama 1777”, com. Valea Călugărească, str. Valea Largă, nr. 139 A, jud. Prahova, tel. 0244 23 54 70:

1.      Sâmburele de adevăr din legendele românești

·         Muzeul Sătesc Sângeru, com. Sângeru, jud. Prahova, 0244 44 15 32

1.      Momente de istorie și obiceiuri locale

·         Muzeul Memorial ”Cezar Petrescu”, Bușteni, str. Tudor Vladimirescu, nr. 2, tel. 0244 32 10 80:

1.      Lumea copilăriei în literatura lui Cezar Petrescu

2.      Prieteni buni

3.      Să-l cunoaștem pe Cezar Petrescu

·         Muzeul ”Casa Domnească”, com. Brebu, sat Brebu Mănăstirei, tel. 0244 35 77 31:

1.      Domnitorul Matei Basarab 1632-1654, cel mai de seamă ctitor al neamului românesc

2.      Politica internă a domnitorului Constantin Brâncoveanu 1688-1714 și modernizarea Țării Românești

3.      Trasee muzeale în zilele de marți-vineri, taxa 60 lei /solicitant; grupuri de 7/16 solicitanti, transport asigurat de muzeu, cu plecare, la ora 9.00, de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, întoarcere la ora 17.00 în același punct; vizitare /ghidaj gratuit; :

                                                       I.            Muzeul Memorial ”Constantin și Ion Stere” Bucov, Muzeul ”Crama 1777” Valea Călugarească, Muzeele Conacul și Foișorul Bellu Urlați;

                                                    II.            Muzeul memorial ”Constantin și Ion Stere” Bucov, Complexul muzeal Vălenii de Munte (3 muzee);

                                                 III.            Muzeul ”Casa Domnească” Brebu, Muzeul memorial ”Cezar Petrescu” Bușteni.

4.      Invitații la vernisajele expozițiilor permanente și temporare;

5.      Cabinete școlare (panouri documentare – 150 lei/panou); tematici istorie și literatură;

6.      Acces la biblioteca documentară a muzeului – taxa 5 lei/oră;

7.      Lucrări de specialitate, pliante tematice, suveniruri personalizate, CD-uri de prezentare a muzeelor – la standurile de vânzare ale fiecărui muzeu;

8.      Imagini digitale, la solicitare, din timpul desfășurării activităților cultural-educative: CD-8 lei/buc.

9.      Etalarea, în incinta unităților de învățământ a expozițiilor foto-documentare realizate de muzeu, la solicitarea acestora.

Solicitările se primesc oficial pe mail-ul Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau pe fax 0244/522656; 0244/514437.

Informații suplimentare la tel.: 0244/514437.

  • Publicat în Social

O perspectivă elenă. Despre lumea şi timpul nostru

Avem în faţa noastră un om înalt, vioi şi atrăgător, plin de vervă, predispus la dialog când este vorba de şcoală, de viaţa şi timpul nostru şi, mai ales, de comunitatea din care face parte, cea elenă, pe care o reprezintă în Parlamentul României. Este deputatul Dragoş Gabriel Zisopol, aflat la al doilea mandat, cadru didactic universitar la UPG Ploieşti, cunoscut aici drept o personalitate în plină ascensiune profesională şi nu numai, preşedinte al Comunităţii Elene din Prahova şi al celei din România.

„Grecii sunt un popor biblic şi niciodată nu au fost îngenunchiaţi. «Libertate sau moarte!» Aceasta este chemarea noastră, din străbuni, iar cele nouă dungi alb-albastre şi semnul crucii, semne care sunt pe drapelul nostru, al Republicii Elene, vorbesc despre această deviză“, ne spune interlocutorul nostru. Cât priveşte cei 400 de ani, în care ei au fost sub stăpânirea otomană, aceasta este prezentă şi în vestimentaţia de azi a gărzilor de la Palatul Parlamentului. „Fustanele purtate de gărzi au câte 400 de pliuri, câte unul pentru fiecare an de ocupaţie. Aţi văzut şi acele opincuţe, cu ciucuraş roşu, care conţin şi acel cuţitaş cu care grecii căzuţi prizonieri îşi luau viaţa. Iar, cât priveşte costumul pe care îl poartă aceştia, există şi însemnele celor două litere ale alfabetului grec, alfa şi omega, dar şi crucea, semnul omului, semnul zborului, iar deasupra suportului în care se află steagul nostru veţi vedea semnul crucii. În ceea ce priveşte Muntele Athos, loc sfânt şi semn perpetuu al credinţei şi al păstrării demnităţii elene, acesta arată că poporul grec este un popor mândru de istoria sa pe scena lumii, iar Republica Elenă este denumirea noastră din Antichitate şi până azi, elenii, adică grecii, păstrându-şi tradiţiile şi obiceiurile. Mergând până în zilele noastre, observăm că prietenia cu România şi cu celelalte ţări, ne ajută să mergem înainte, orice s-ar întâmpla. Sunt convins că vom depăşi cu bine dificultăţile prezentului, că vor fi găsite soluţiile corespunzătoare. Ştim că şi acum foarte mulţi greci sunt prinşi în vârtejul crizei din economia ţării“, apreciază Dragoş Gabriel Zisopol.

Amprentă elenă la nivel local

La nivel naţional există azi în România peste 11.000 de greci care au reuşit să-şi dovedească naţionalitatea prin acte. Acestora li se mai adaugă şi alţi 7.000-8.000 de filoeleni. Aceştia din urmă însă nu au voie să aleagă şi să fie aleşi în organismele de conducere a comunităţii. În ultima perioadă a fost semnalat un nou val de greci, veniţi cu afaceri stabile în România. Am notat din statistici că numărul total al grecilor din ţară trece azi de 14.000, iar cei din Prahova trec de 800, plus şi un mare număr de filoeleni, care gravitează în jurul comunităţii elene din judeţ.

Şi în trecut grecii stabiliţi în România au dovedit interes faţă de ţara care le-a acordat ospitalitate. Ei au contribuit mult la ridicarea învăţământului prahovean, au înfiinţat şcoli, mulţi dintre greci fiind semnalaţi şi în rândul dascălilor. Ei au ridicat şi numeroase biserici şi mănăstiri. Aşa este cazul cu Mănăstirea Turnu, de la Târgşor, unde Antonie Vodă, ctitorul său, boier de origine greacă, înfiinţează la 1 aprilie 1681 o şcoală pentru fiii de boieri, negustori şi meşteşugari, dar şi pentru fiii oamenilor săraci. Această şcoală a funcţionat şi în timpul lui Constantin Brâncoveanu. Ei au ridicat alte lăcaşuri de cult din mai toată Ţara Românească, cu deosebire din Prahova. Între acestea se află şi bisericile din comunele Drăgăneşti, Măgureni, precum şi Schitul Lespezi, Biserica Trei Ierarhi din Filipeştii de Pădure, Mănăstirea Sinaia, Mănăstirea de la Zamfira, Biserica Sf. Ioan Botezătorul din Măgurele şi cea, cu acelaşi hram, din Vălenii de Munte şi altele. Tot boierii greci au ridicat şi o serie de palate. La Filipeştii de Târg, la Măgureni, la Filipeştii de Pădure, dar şi Cona­cul Pană Filipescu, din Filipeştii de Târg, azi muzeu, înscris în circuitul turistic al Drumului Voievozilor, dar şi multe alte edificii, precum Conacul Vornicului Grigore Cantacuzino din Floreşti, Micul Trianon, din aceeaşi localitate prahoveană.

Un parlamentar cu sânge de grec, preocupat de educaţia românilor...

Deputatul Dragoş Gabriel Zisopol ne mai spune că are multe propuneri de modificări la actuala Lege a educaţiei. Ca vicepreşedinte al comisiei de specialitate a Camerei Deputaţilor, el crede că, înainte de toate, aceste modificări sunt cerute de piaţa muncii. În cazul UPG Ploieşti, spre exemplu, se cer acum tot mai mulţi ingineri. Şi la Utilaj şi la Foraj. „Ca parlamentar, mă simt dator să susţin în Legislativ toate acele legi, care să amelioreze viaţa ţării“, el amintind de faptul că a fost coautor si la Legea culturii naţionale din România. S-a spus adesea că, în Grecia, românii nu au aceleaşi drepturi precum grecii din România. Interlocutorul nostru ne contrazice şi afirmă că „în Republica Elenă minoritatea română nu numai că este recunoscută, dar este şi sprijinită. La Atena există azi mai multe organizaţii ale românilor trăitori în Grecia. Aşa este cazul cu Comitetul român «Ştefan cel Mare», cu Asociaţia femeilor române din Atena şi altele. Se poate vorbi de un respect anume al grecilor faţă de România, de relaţii bune dintre noi, relaţii care se întemeiază pe o colaborare activă, reciprocă, în multe domenii, bazate pe respect reciproc. Ceea ce, sperăm, că va fi şi în perioada următoare.“

Cristea BOCIOACĂ

Schiuleşti – Izvoarele. Proiecte europene şi-n vârf de deal

Am ajuns din întâmplare la Ziua Comunei Izvoarele. De fapt, căutam Festivalul Dulceţii, unul dintre cele două organizate în Prahova, dar am amestecat cumva sărbătorile. Nu regret însă confuzia care m-a dus în dealurile Schiuleştilor, la poalele pădurii, aceiaşi codri care ascund în inima lor Mănăstirea Crasna.

Nu am să vorbesc despre sărbătoarea în sine, fiindcă ea arată ca oriunde altundeva; diferiţi sunt doar participanţii şi decorul natural, în fine, identitatea aşezării. În afară de patru standuri rezervate Clubului Seniorilor, ai cărui membri sunt producători de dulceţuri şi de ţesături tradiţionale locale, o scenă pentru artiştii-elevi ai comunei, că tot este Izvoarele a patra localitate culturală rurală din ţară, târgul prilejuit de manifestările zilei aşezării rânduia un bazar improvizat cu de toate: mici „acompaniaţi“ cu muzică de petrecere cântată pe viu, vată pe băţ, papuci de cauciuc, turtă dulce, baloane, un tobogan uriaş gonflabil şi sute de alte chinezării şi turcisme.

Dar, cum spuneam, nu asta m-a interesat. M-a uns la inimă fiindcă oamenii locului s-au bucurat. S-au înveselit cuminte ca pentru cinstirea localităţii lor. Ei chiar au ce arăta vizitatorilor: sate frumoase, case foarte bine gospodărite, construite în stil muntenesc, adică generoase ca dimensiune şi arhitectură bazată în principal pe lemn, terenuri îngrijite. Altfel n-ar fi fost multă încântare să priveşti cât vezi cu ochii coamele de deal cosite sau cu poieni încă în floare.

Ce înseamnă să faci un lucru la modul serios

Dar am mai admirat un lucru, felul în care a fost modificată marginea de sat şi de comună. De la ultima vizită, prin 2007 cred, reţinusem că s-a construit o parcare betonată pentru autocarele şi maşinile pelerinilor de la Mănăstirea Crasna. Dar tot acolo, la ieşirea din Schiuleşti, erau un tăpşan mărăcinos şi o pajişte de munte neîntreţinută. Mă rog, rău întreţinută. De atunci încoace însă lucrurile s-au schimbat fundamental. Margareta Dinulescu, primar la al treilea mandat, a dus acolo ceea ce peiorativ noi am numit „parcurile lui Boc“ şi „terenurile de sport ale Elenei Udrea“. În realitate proiectele, finanţate din Fondul de mediu, surse guvernamentale sau fonduri UE, fac parte din vastul program de înfrumuseţare şi dezvoltare a satului românesc, Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Chiar şi eu am făcut haz pe marginea acestui subiect văzând, de exemplu, sala de sport degradată de la Cheia – Măneciu, construită în 2004, sau parcuri urbane ori rurale îngrămădite, adevărate „sorcove“ prin densitatea de vegetaţie sau mobilier. Dar la Schiuleşti pot spune că este o probă de reuşită a programului. În primul rând, n-am remarcat că parcul n-ar pica bine într-o zonă care abundă de vegetaţie. Fiecare are rostul său. Compoziţia elementelor ori ceea ce arhitectura peisageră numeşte design este încadrată perfect în spaţiu, în sensul în care băncile, mesele, leagănele, chioşcurile sunt din lemn masiv şi lucrate rustic, iar terenul accidentat a fost separat prin fire de apă taluzate cu piatră de râu, iar apa adunată în nişte mici iazuri. Terenul de sport, e adevărat, încadrat în relieful general deluros, este cât se poate de plan şi practicabil.

De sărbătoarea comunei, cât a fost ziua de mare, s-a bătut acolo mingea. Alături a fost construită o clădire cu rol de vestiare şi birouri, iar în zonele cu pantă de nivel s-au amenajat nişte gabioane uriaşe, un fel de ziduri cu rol real de sprijin, dar şi estetic. Cele două proiecte am reţinut că au fost aprobate în 2008, dar finanţarea, adică vreo 2,5 milioane de lei împreună, a sosit mult mai târziu.

Maria BOGDAN

În Prahova, alunecările de teren sunt la ele acasă

Case, drumuri şi terenuri agricole în pericol

„Ca şi în unele dintre judeţele vecine, în Prahova valul de precipitaţii din ultima perioadă a determinat o amplificare a fenomenului alunecărilor de teren, impunând astfel o alertă maximă atât în zona colinară, cât şi în cea de munte a judeţului“, declară şeful ANIF Prahova, ing. Dumitru Bolocan.

Chiar dacă în 2015 nu au fost semnalate fenomene la fel de grave ca în anii trecuţi, acum ploile au creat mari necazuri în cel puţin cinci locuri din judeţ, măsurile specifice de intervenţie, de urgenţă care se impun lăsându-se aşteptate în primul rând la reabilitarea şi completarea amenajărilor de combatere a eroziunii solului, care în judeţ depăşesc 37.000 ha şi reprezintă acum o mare problemă. Filiala ANIF Prahova a identificat cel puţin cinci locuri afectate: apărări de maluri şi corectarea de ravene la Sângeru, Breaza, Salcia, Proviţa de Sus şi Telega. Fondurile solicitate, cca 25 milioane de lei, se lasă încă aşteptate.

De la Azuga în jos, natura creează mari probleme

„Sunt necesare lucrări specifice de combaterea eroziunii solului de suprafaţă şi de adâncime, prin drenaje, praguri şi căderi din gabioan, ziduri de sprijin, podeţe tubulare, precum şi consolidarea suprafeţelor de taluz, prin plantarea de vegetaţie arborescentă cu esenţe hidrofile în aproape toată zona Azuga. Aici terenurile se mişcă şi oricând am putea avea probleme... Tot în zonă, la Cornu şi la Breaza de Sus, la Proviţa de Sus, sunt astfel de probleme, ale căror note de fundamentare au fost aprobate încă din 2014 de comisia tehnico-economică a centralei ANIF Bucureşti. Fără prea mare folos, însă“, susţine ing. Dumitru Bolocan.

Urgenţe sunt acum şi în alte zone ale Prahovei, îndeosebi la amenajarea CES Chiojdeanca – Nucet, precum şi la Sângeru şi la Salcia, acolo unde suprafaţa afectată trece de 6.000 ha. Volumul mare al lucrărilor specifice impun aici lucrări de combaterea eroziunii de adâncime, baraje de beton, apărări de maluri, consolidarea de taluz, prin plantarea de puieţi de salcâmi.

Şi în alte localităţi pământul o ia la vale

De mai multă vreme, zonele Breaza, Cornu, Proviţa de Sus, Telega sunt periclitate de alunecări deoarece lucrările de combatere a eroziunii solului au fost mereu amânate şi nu este vorba de investiţii prea mari, ci de unele oarecum modeste, de 300.000 lei. Pe suprafaţa luată în studiu, de 20 ha, se propune executarea de drenaje de adâncime şi de suprafaţă, praguri, consolidarea de taluz, dar şi vegetaţie arborescentă cu esenţe hidrofile sau de cătinişuri. Aşijderea şi cele de la Telega – Meliceşti, unde, de asemenea, suma necesară este oarecum modestă, cca 800.000 lei. L-am întrebat pe interlocutorul nostru ce ştie acum de asigurarea finanţării acestor lucrări. „Nu avem nicio veste. Speranţa este singura noastră consolare.“

Cristea BOCIOACĂ

La Poseşti aproape 4 mil. lei investiţi în alimentarea cu apă

De trei ori comuna Poseşti-Prahova a fost în atenţia opiniei publice în ultima vreme: o dată pentru distrugerile provocate de ploile din această primăvară, a doua oară când localitatea a fost cuprinsă în harta de risc la alunecările de teren şi ultima dată când primarul Valentin Spătărelu a anunţat, în sfârşit, vestea cea mare, că în toate satele va începe lucrarea de alimentare cu apă. De mult mai multă vreme însă localitatea şi-a căpătat faimă prin părintele Tănase, cel care a pus bazele unei acţiuni umanitare fără egal în judeţ, poate în ţară, îngrijind, la Valea Plopului şi Valea Screzii, în jur de 400 de copii abandonaţi.

Situată în nord-estul judeţului Prahova, la graniţă cu Buzăul şi la 46 km distanţă de Ploieşti, comuna Poseşti numără, astăzi, aproape 4.000 de locuitori şi 1.400 de gospodării. Localitatea este dificil de administrat pentru că satele, nouă la număr (Poseşti Ungureni, Poseşti Pământeni, Nucşoara de Jos, Nucşoara de Sus, Valea Plopului, Valea Screzii, Bodeşti, Merdeala şi Târleşti), sunt dispuse într-un relief accidentat, pe un perimetru de 5.520 ha, la fiecare ajungându-se pe căi rutiere diferite. În Prahova, aşezarea este recunoscută drept una cu buni gospodari, dar care nu dispune de multe resurse la bugetul local. În urmă cu 25 de ani, aici era una dintre cele mai însemnate ferme pomicole din judeţ. O parte din suprafaţă a fost salvată, fiind în gestiunea privată a unui localnic; acesta a înlocuit câteva livezi cu plantaţii noi de măr. În rest, în afară de 7-8 crescători de oi, un abator, câteva firme de construcţii, o carieră de calcar, localnicii se ocupă de afacerile de familie ori cu mica gospodărie sau sunt angajaţi la unităţile din cel mai apropiat oraş, Vălenii de Munte.

Alimentarea cu apă a satelor începe în 2015

Ca orice aşezare din zona montană, cum spuneam, comuna este una cu gospodării frumoase. Dar infrastructura publică s-a adăugat rând pe rând, un pic prea greu şi într-o perioadă lungă de timp. În ultimii 5-6 ani se manifestă o oarecare vervă investiţională, să zicem aşa. Cea mai aşteptată dintre lucrări a fost şi este conectarea satelor la alimentarea cu apă. „În aproximativ două luni – spunea primarul Valentin Spătărelu – va începe una dintre cele mai importante investiţii din istoria recentă a comunei, alimentarea cu apă a tuturor satelor din Poseşti, proiect în valoare de 3.957.191 lei. În prezent, primăria parcurge procedurile de obţinere a autorizaţiei de construire de la Consiliul Judeţean Prahova. Desfăşurată în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, investiţia este finanţată din fondurile publice, alocate potrivit OUG 28/2013. Proiectul presupune realizarea unei reţele pe o lungime de 32,5 km. Conductele se vor amplasa pe toate străzile principale din fiecare sat şi pe drumurile laterale populate.“ În comună apa a fost adusă printr-o magistrală realizată în cadrul unui program al Consiliului Judeţean Prahova, susţinut financiar din bugetul judeţului şi bugetul central.

Drumurile – asfaltate, pietruite sau luate de viituri

Comuna este străbătută de două drumuri de interes judeţean, ambele bine întreţinute. La fel sunt şi câteva şosele interioare, asfaltate.

Majoritatea reţelei rutiere este însă doar pietruită. Balastare se face mereu, dar la fiecare viitură ogaşe sunt pe toate dealurile, lucrarea trebuind repetată. Anul acesta, unul mai bun financiar, autorităţile au în plan să reabiliteze alte două căi de acces: „Am depus un proiect, declarat eligibil şi cu sursă de finanţare asigurată, de asfaltare a unui drum de interes local, în satul Nucşoara de Sus, pe o distanţă de 1 km. Sperăm, de asemenea, să semnăm un parteneriat cu Consiliul Judeţean Prahova pentru asfaltarea unui drum în Valea Screzii, în lungime de aproximativ 1 km. Deocamdată proiectul a fost depus, actele se află în studiu şi înspre aprobare, dar există promisiunea că investiţia va fi posibilă chiar în această toamnă sau, cel mai târziu, în prima decadă a anului 2016“, declara primarul Spătărelu.

Infrastructură şcolară bună, o grădiniţă de basm

Pe noi, în afară de „satele părintelui Tănase“, cum sunt denumite aşezămintele sociale, ridicate prin truda şi râvna preotului, voluntarilor şi enoriaşilor din Valea Plopului şi Valea Screzii, unde sunt îngrijiţi copii abandonaţi ori sunt adăpostite mame singure, cu situaţie materială precară, ne-a impresionat infrastructura şcolară. Comuna dispune de patru şcoli, patru grădiniţe, unde învaţă 490 de preşcolari şi elevi. Toate clădirile sunt aduse la un anumit standard al decenţei ca dotare, întreţinere. Dar grădiniţa din Nucşoara depăşeşte orice aşteptare. Clădirea a fost reabilitată şi modernizată în întregime, exterior şi interior. Pentru copiii preşcolari din sat există, în acest moment, toate condiţiile pentru desfăşurarea optimă a activităţii: mobilier nou (băncuţe, scaune, dulăpioare, rafturi etc.), apă curentă, chiuvete, spaţii de schimbare/îmbrăcare şi vestiar îmbrăcăminte, grup sanitar interior etc. Sala în care se desfăşoară activităţile educaţionale a fost decorată cu multă imaginaţie, creând într-adevăr o lume de basm... În curte, Primăria şi Consiliul Local au investit într-un loc de joacă dedicat în exclusivitate copiilor înscrişi în învăţământul preşcolar.

Latura socială, la ea acasă

La fel de important ni s-a părut – şi asta pentru că vorbim totuşi despre o comună din mediul rural, nu una periurbană – faptul că, în afară de dispensarele umane, aici s-au deschis două cabinete stomatologice. Primăria a pus la dispoziţie spaţiile, medicii au venit cu aparatura. Vorbind însă despre sănătate, aspect cu precădere social, la Poseşti se întâmplă şi alte lucruri interesante. De exemplu, deunăzi, în localitate a sosit un TIR cu ajutoare din Franţa, de la Banca umanitară din regiunea St. Germain sur Moines. Transportul a conţinut mai multe materiale sanitare şi medicale pentru două spitale din zonă şi dispensarele din localitate. Alte echipamente (fotolii rulante, cârje, cadre metalice de mers) au ajuns la persoanele cu deficienţe fizice şi locomotorii din toate satele, în baza unei liste dinainte întocmite. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul parteneriatului dintre Poseşti şi Comunitatea Comunelor din Centrul Mauges-Franţa, fiind organizată de către asociaţiile Comité de Jumelage Centre Mauges (Franţa) şi Asociaţia Solidaritatea Poseşti – Centre Mauges (Poseşti).

Maria Bogdan

Abonează-te la acest feed RSS