reclama youtube lumeasatuluitv
update 20 Aug 2019

File din istoria şcolii Sîngeru

Mergând pe firul timpului şi cercetând documentele existente în arhiva acestei instituţii, precum şi unele monografii ale unor foşti dascăli ai şcolii, reiese că în anul 1867 se deschide şcoala din satul Sîngeru, avându-l ca prim dascăl pe Dumitru Popescu.

Dată fiind poziţia centrală faţă de satele din jur, şcoala a început să fie frecventată şi de copiii din localităţile învecinate, astfel că în anul 1870 funcţiona cu două săli de clasă, o cancelarie şi o magazie de lemne. Pe lângă învăţătorul existent, este angajat şi al doilea dascăl în persoana preotului satului de atunci. Localul şcolii era construit din piatră, cărămidă nearsă şi învelită cu şindrilă.

Cursurile erau frecventate în medie de 40 de elevi care învăţau cititul, scrisul, religia, aritmetica elementară, precum şi metode de lucrare a pământului (agricultură), creşterea animalelor în gospodăria proprie şi unele îndeletniciri, de exemplu împletitul nuielelor de răchită, unele obiecte din lemn necesare în gospodărie (mese, scaune, cuiere etc.).

Datorită creşterii numărului de elevi şi dorinţei de a învăţa carte a fiilor de ţărani se începe construirea unei şcoli cu mai multe săli de clasă, astfel că în anul 1878 şcoala nou construită avea şase săli de clasă, dintre care una era amenajată cu scenă şi cortină pentru susţinerea serbărilor şcolare şi o cancelarie.

Şcoala era mult mai spaţioasă şi mult mai solidă decât cea veche. La construcţia ei s-au utilizat cărămidă arsă, piatră cioplită şi var. Datorită materialelor folosite şi grosimii zidurilor (cca 70 cm), şcoala a rezistat mai bine de un secol, fără să fie afectată de cutremure sau de alte calamităţi naturale, cu excepţia cutremurului din 4 martie 1977, când s-a renunţat să se mai utilizeze ca spaţiu de învăţământ. În prezent, acest local a fost reparat şi consolidat, dându-i-se altă destinaţie de către comunitatea locală.

Primul corp al noii clădiri, unde funcționează astăzi școala, s-a construit în 1965 – 1967, fiind compus din 5 săli de clasă, o cancelarie a profesorilor, un birou pentru director şi secretar, două încăperi pentru arhivă şi material didactic (bibliotecă). Datorită generalizării învăţământului de opt ani şi, mai târziu, al celui de zece ani, s-a simţit nevoia extinderii spațiului, astfel că în 1979 – 1982 s-au construit încă opt săli de clasă pe două niveluri.

În 2002 s-au adus alte îmbunătăţiri, iar în anul şcolar 2004 – 2005 primeşte denumirea de Şcoală de Arte şi Meserii Sîngeru, în prezent dispunând și de o bibliotecă cu peste 5.000 de volume, un laborator AEL, un altul de informatică, un Centru de documentare şi de informare, grupuri sanitare în interior, un spaţiu amenajat pentru programul „Cornul şi laptele“, un laborator de textile – pielărie adecvat profilului şi un laborator de silvicultură. Inclusă în programul PHARE TVET RO 2003, şcoala a beneficiat de reabilitare şi modernizare conform standardelor europene, iar din 2011-2012 are statutul de liceu tehnologic, purtând denumirea Liceul Tehnologic, Sîngeru.

De-a lungul timpului, şcoala Sîngeru a dat societăţii oameni de valoare, reuşind întotdeauna să-şi îndeplinească menirea. Astfel, an de an elevii coordonați de profesori cu o bună pregătire științifică și pedagogică s-au remarcat prin premii la concursuri și olimpiade școlare județene și naționale (mai ales la limba română, matematică, chimie, fizică etc.), precum și prin rezultate bune la Evaluările Naționale, fiind admiși la liceele de renume din județ.

Prof. Adriana-Ancuţa Oprea, Liceul Tehnologic Sîngeru

Prahova, în lipsa pazei pădurilor sătenilor, tăierile ilegale de arbori ating jumătate de milion de lei

Acum, în anotimpul friguros, asaltul asupra pădurilor devine tot mai puternic. În Prahova valoarea estimată a pagubelor atinge deja o jumătate de milion de lei. Prefectura judeţului Prahova a trecut la măsuri specifice de stopare a jafului, care atinge proporţii alarmante. Echipe de pădurari şi poliţişti au trecut la acţiune, cu mai mult sau mai puțin folos.

Şeful compartimentului de profil al Direcţiei Silvice, ing. Dumitru Drăgoi, ne spune că la lista „punctelor fierbinţi“, unde furturile de lemn sunt foarte mari, se mai adaugă azi şi alte localităţi, „cu comunităţi sărace“, care dijmuiesc, cu deosebire, parcelele de pădure ale consătenilor lor, neadministrate de către Direcţia Silvică Prahova. Peste 20.000 ha, adică aproape jumătate dintre pădurile particulare, care nu beneficiază de pază organizată! Mulţi dintre răufăcătorii care sunt prinşi ştiu că nu pot păţi mai nimic, că pot scăpa cu o amendă, pe care, bineînţeles, nu o plătesc, nefiind solvabili. Şi atacă apoi, nestingheriţi aproape, pădurea. Nu numai pentru un braţ de lemne, jeluindu-se că nu au ce pune în sobă. Practic, din câte ştiu, ne mai spune interlocutorul nostru, niciun hoţ de lemne nu a ajuns după gratii. Legea este foarte blândă pentru ei.

Potrivit actului normativ în vigoare, Legea nr. 85/2001, ca să devii infractor trebuie să furi nu un arbore, ci cel puţin doi arbori, aşa că dacă acesta se dă prins, scapă uşor şi o ia de la capăt. Sunt localităţi în judeţ, precum Jugureni, Călugăreni, din zona Mizil, Slon-Ceraşu, din zona Vălenii de Munte, Măgureni, Diţeşti, Filipeştii de Pădure, din zona Câmpina, unde zi-noapte se aude doar vuietul topoarelor şi al fierăstraielor. Asta mai ales în pădurile particulare, lipsite de pază. Pădurarii noştri, din ce în ce mai puţini, 172 acum, cu greu pot face faţă asaltului hoţilor de lemn, fiecare având în grijă câte 400 ha de pădure în zona de câmpie şi câte 1.500 ha la munte! Ce trebuie să facem? Să-i convingem urgent pe sătenii deţinători de pădure să vină alături de noi, să încheie contracte de pază, altfel riscă să piardă cam toţi copacii. Din fericire, tăierile ilegale de arbori din fondul de stat, de 90.000 ha, sunt tot mai puţine. Pagubele menţionate nu par să afecteze prea mult Direcţia Silvică, care estimează un profit aproape dublu faţă de programul acestui an. Paguba cea mare este a ţăranilor, care se codesc să plătească costul pazei, să facă contracte cu Direcţia Silvică.

Salvarea vine de la reîmpăduriri

Faptul îl remarcă un specialist de la Direcţia Silvică Prahova, ing. Aurel Costache, şeful compartimentului de profil: „Avem rezultate notabile în acest an. Am făcut plantări noi pe 50 ha şi am asigurat regenerări naturale pe cca 200 ha. Ceea ce ne bucură mult este că acest fenomen s-a reuşit şi în cazul unora dintre pădurile particulare, cu specii valoroase, aşa cum a fost cazul şi la Pădurea Secuianca, de la Izvoarele-Măneciu, unde avem acum o pădure în devenire, care necesită numai lucrări de îngrijire pe care trebuie să le facă sătenii. Asta dacă vor şi dacă au şi bani. Pentru salvarea pădurilor noastre, care reprezintă o mare avere, trebuie să muncim mult să trecem la reîmpăduriri, să punem în aplicare proiecte mai vechi la care am lucrat şi au fost abandonate. Se ştie că în judeţ există în mai multe zone o mulţime de terenuri degradate, altele au fost păduri şi au ajuns păşuni şi izlazuri şi figurează încă ca fond forestier. Aşa cum este cazul şi în zona Urlaţi. Pot fi făcute astfel de lucrări şi cu fonduri europene, prin Măsura 2.1.1. După estimări, există astfel de terenuri pe suprafeţe foarte mari. Între 80.000 ha şi 100.000 ha, care sunt în proprietatea consiliilor locale, a unor cetăţeni sau a altor deţinători. Cu toţii invocă lipsa banilor şi nu prea vor să coopereze cu Direcţia Silvică. Am putea ajunge aşadar la dublarea suprafeţei împădurite a judeţului. Este păcat fiindcă avem suficienţi puieţi din specii valoroase chiar în pepinierele noastre. Nu trebuie uitat faptul că pot fi făcute reîmpăduriri şi prin Fondul de ameliorare.“

La pepiniera centrală de la Beizadele, potrivit datelor comunicate de către şeful acestei unităţi, ing. Sebastian Danielescu, există acum peste trei milioane de puieţi din specii valoroase, precum stejar, fag, gorun, frasin, plop negru, salcie şi altele, puieţi apţi pentru a fi sădiţi chiar încă din această toamnă. Ni se mai spune că pot fi oferiţi puieţi şi gratuit sau şi prin sponsorizări. O adevărată mană cerească pentru toţi aceia care iubesc cu adevărat pădurea.

Cristea BOCIOACĂ

Tinerii ţărani din Blejoii Prahovei învaţă pictura pe sticlă

În satul emblemă din vecinătatea imediată a Ploieştiului, acolo unde s-au născut doi scrii­tori celebri, fraţii Radu Tudoran şi Geo Bogza, dar şi alţi oameni de seamă, precum renumitul prof. dr. Valeriu Râpeanu, azi, un om între două vârste, fost ani în şir primar al aşezării, și anume Vasile Stoica, întreţine flacăra unei sticlării, unica acum în judeţ şi în zonă, sat mare şi frumos, unde azi întâlneşti fel de fel de fabrici şi magazine şi unde agricultura a ajuns mai de grabă un moft şi o amintire.

Vasile Stoica, maestrul sticlar, se încăpăţânează să facă, din cioburi, minunăţii de tot felul pe care le vinde mai mult în America, Canada şi în alte ţări îndepărtate. Treaba este grea, desigur din cauza preţului foarte mare la energie, costuri care fac investiţia aproape nerentabilă.

Se fabrică aici vaze de tot felul, ca să nu mai vorbim de multe alte minunăţii, precum globuri şi globuleţe din sticlă, pictate măiastru de patron, de fiii şi nevasta lui, ajunsă şef de atelier, iar acum şi de tineri din sat, care au deprins meşteşugul picturii pe sticlă. Să vezi şi să nu crezi cum, mână în mână, patron şi tineri ţărani se întrec la fabricarea şi la pictatul vaselor de sticlă pentru care se bat acum americanii şi nu românii.

Sticlarul cel isteţ spune că este bucuros de faptul că fiul său, Mihai Mircea, absolvent de facultate, îi urmează pasiunea. El a accesat şi un program guvernamental pentru tineri, cu participare personală de 20 la sută. Beneficiarii permanenţi sunt, desigur, SUA şi Canada, Olanda şi ale ţări ale lumii, sporind astfel faima familiei sale.

Competiţie între patroni şi angajaţi

Vasile Stoica spune că are, deocamdată, 7 angajaţi. Speră la 50, câţi a avut odată. Îşi doreşte o şcoală de pictură la el în fabrică. Crede în reuşita acestui vis. Amatori sunt în sat şi în altele din judeţ. Mai mult, el mai speră ca în primăvară să reia lucrul cu pictura pe sticlă. Aduce în actualitate reuşitele de până acum. „Realizăm acum multe obiecte de decor din sticlă colorată, dar şi din sticlă clară pentru diferite evenimente, mai spune el, adăugând că are contracte ferme în America şi în Canada, dar şi în alte ţări.“ Deocamdată, se descurcă cum poate. Nu prea are concurenţă în ţară. Concurenţă are însă în Olanda şi în Polonia, acolo unde statul subvenţionează fabricile de sticlărie.

„La noi, mai spune el, statul nu ne ajută aproape cu nimic. Nu sunt speranţe nici pentru viitorul apropiat. Poate că Guvernul va vedea totuși ce facem aici şi nu ne va mai ignora ca până acum.“ Vom vedea, dacă va fi aşa. Maestrul sticlar din Blejoii Prahovei este încrezător în reuşita programului său, mai ales cu înfiinţarea şi cu reuşita şcolii de pictură pe sticlă, program în care îşi pune mari speranţe. Este suficient să vedem în imaginile de faţă ce se face aici ca să credem în programul său, în eforturile familiei sale. Argumentele lui pornesc de acolo de unde, recent, fabrica sa, SC FAST BLEJOI, a făcut senzaţie la Târgul de prezentare de la New York. El speră să câştige şi piaţa românească, aşa cum era odată.

Îi dorim deplin succes!

Cristea BOCIOACĂ

GALERIE FOTO

Vadu Săpat – Prahova. Aici găsiţi şi stindardul cel vechi al dacilor liberi

La poalele dealurilor Istriței, din celebra podgorie a Dealului Mare, zonă unde a fost descoperită acea veche comoară, cunoscută drept „Cloșca cu puii de aur“, sălăşluiește azi una dintre cele mai vechi așezări din Țara Românească, unde au fost identificate cele mai clare urme de viețuire din neolitic, dar și din primele secole ale erei noastre, precum și semne evidente ale celei mai vechi reprezentări ale stindardului dacic. Este comuna cunoscută drept Budureasca - Vadu Săpat.

Ca să ajungi aici, pe aceste coline lucrate cu măiestrie de localnici, trebuie mai întâi să treci prin urbea aproape rurală a Mizilului, pe un drum de câțiva kilometri străjuit de o maiestuoasă cunună de nuci, adesea plini de rod.

De la intrare te întâmpină plantații nesfârșite de vii, livezi cu feluriți pomi, între care și migdali. Da, da, migdali care sporesc faima locului. Marginea satului este străjuită azi de edificii zvelte ale unor întreprinzători locali și străini: o fabrică de mobilă, o alta de preparate din pește, iar o alta de îmbuteliere a vinurilor. A unui... italian, cu a sa Vitis Metamorfozis.

În căutarea propriei identităţi...

Pășind în această cochetă așezare, compusă din trei sate, practic lipite între ele, faci cunoștință îndată cu străzi curate, asfaltate, cu case noi, arătoase, dar și cu edificii publice impu­nă­toare: Centrul Cultural, Centrul Medical, Bibliotecă, Farmacie. Dar și cu școli și grădinițe. Aproape în fiecare curte, crame cu vinuri dintre cele mai celebre, Fetească albă, neagră și regală, Cabernet Sauvignon, Merlot.

Primarul Vasile Zamfirescu are ce spune celor care pășesc pragul comunei. Aproape toți sătenii au apă la robinet, trotuare, iluminat stradal modern, dar și două stadioane! Curând vor avea și canalizare. A apărut recent și un nou șantier de locuințe pentru tinerii care au revenit acasă, din drumurile lor prin Europa. Vor fi ridicate aici case noi pentru 70 dintre ei. Alții, pe măsură ce revin tot de pe acolo, vor primi, tot aici, loturi de casă. Gratuit! Cu toții, mândri de satul lor, cu o vechime bimilenară căreia se zbat să-i schimbe înfățișarea...

Şantierul arheologic de la Budureasca

Comuna, cum spuneam, are o mare vechime. Dovada vie a interesului istoricilor este că aici există un mare șantier arheologic, unde se lucrează de peste o jumătate de secol. Au fost făcute în aceste locuri descoperiri de excepție: urme de locuire din neolitic, specifice culturilor Boian și Gumelnița, dar și cea mai veche reprezentare a stindardului dacic, anterior celui prezentat pe Columna lui Traian. Au mai fost descoperite tot aici și urme ale unei așezări din timpul migrației popoarelor, secolele III-IV e.n. Urme vii ale istoriei locale pot fi văzute și prin curțile mai multora dintre gospodari, precum cele ale lui Nicolae Guțu și Nicolae Cătunescu. Iubitorii de istorie se pot extazia și în fața unor monumente de arhitectură românească, precum sunt azi bisericile „Buna Vestire“ și „Sfântu Gheorghe“.

Iată doar câteva motive să faceți acum un drum la Vadu Săpat. Merită!

Cristea BOCIOACĂ

„Due diligence“ în pădurile Prahovei

Direcția Silvică Prahova face parte din cele 28 de ocoale silvice selectate și acreditate pentru a implementa sistemul „Due diligence“. Ce înseamnă această denumire de import pentru păduri ori proprietarii de păduri? Termenul descrie investigarea, examinarea și analiza atentă, sistematică și detaliată a informațiilor legate de o activitate/investiție, un fel de verificare a antecedentelor privind respectivul sector. În cazul pădurilor, sistemul „Due Diligence“ presupune măsuri și proceduri pentru reducerea la maximum a riscurilor privind introducerea pe piață a lemnului recoltat ilegal și a produselor derivate din acesta. El a fost introdus în Europa prin Regulamentul UE 995/2010 propus de Comisia Europeană și aprobat de Parlamentul European, iar România a transpus directiva prin HG 470. Astfel, pentru a urmări trasabilitatea lemnului recoltat din păduri și pentru furnizarea de informații statistice, s-a instituit un sistem informațional integrat de urmărire a materialelor lemnoase, denumit SUMAL, obliga­toriu pentru ocoalele silvice și pentru toți operatorii și comercianții care recoltează, depozitează, prelucrează, comercializează sau efectuează operațiuni de import-export cu materiale lemnoase. Principiul de bază al acestui sistem este acela că materialul lemnos destinat comercializării este urmărit electronic, de la constituirea actului de evaluare a masei lemnoase și până la destinația finală. Direcția Silvică Prahova a implementat sistemul „Due diligence“ la toate nivelurile responsabile cu inventarierea și comercializarea materialului lemnos. Cele 9 ocoale silvice componente au personal specializat care introduce în programul SUMAL datele primare de inventariere a masei lemnoase, generându-se astfel un număr unic pentru fiecare act de evaluare.

Tot la nivelul ocolului silvic sunt operate și autorizațiile de exploatare a masei lemnoase.

Un monument al naturii, dispărut

Din Grota Miresei a mai rămas doar numele. Rezervația naturală geologică și geomorfologică din Slănic-Prahova a parcurs, în trei decenii, drumul de la monument unic al naturii la ușoare urme de valoare naturală: un firicel de apă în loc de lac și trei colți de stâncă în loc de un munte întreg de sare.

Muntele de Sare și Grota Miresei au la origine acțiunea omului. În urmă cu sute de ani, prin 1689-1691, au fost deschise primele exploatări de sare de tip clopot, de la Baia Baciului. De fapt, se numeau corect salină verticală sau exploatare descendentă în formă de clopot, în care accesul se realiza prin două compartimente, unul vertical, pentru scoaterea sării cu crivacul, și al doilea oblic, pentru intrarea și ieșirea lucrătorilor din ocnă. În 1865 soluția tehnică a fost abandonată, trecându-se la exploatarea cu mai multe camere. În 1914, prin prăbușirea unei astfel de mine, s-a format Grota Miresei, în suprafață de 425 mp și cu o adâncime de 20 m. Numele a apărut însă în anul 1920 când, potrivit unei legende, la patru zile după nuntă, o mireasă s-a aruncat de pe vârful muntelui în lac pentru că tatăl ei, crescător de oi, poate de aici și numele Baia Baciului, a obligat-o să se mărite cu un fecior avut, deși fata iubea un cioban frumos, dar sărac. În 1954 întregul complex întins pe 2 hectare a fost declarat rezervație naturală geologică și geomorfologică. Cutremurul din 1977 a creat fisuri mari și adânci pe latura estică a muntelui, având de suferit și tunelul de acces de la bază înspre apa lacului din interiorul grotei. Administrația salinei a încercat să oprească fenomenul de fisurare a aflorimentului  prin turnarea unor stâlpi de beton în sare și prin montarea unor ancore cu cabluri de oțel, dar metoda nu a fost eficientă. În jurul anului 2000, complexul Baia Baciului, din care fac parte Muntele de sare, Grota și Lacul Miresei, băile Baciului și Porcului, a fost concesionat către o firmă. Faptul că o arie protejată de interes național a făcut obiectul unei asemenea tranzacții a provocat multe controverse la vremea respectivă, dar nimeni și nimic n-a schimbat decizia. Deși nu se cunoaște în ce fel s-ar fi putut proteja această rezervație unică în România, există cumva tentația de a pune totul în seama lipsei de interes ori a necunoașterii pentru ocrotirea unui monument  al naturii.

În 1993 s-au produs alunecări pe latura sud-vestică a muntelui, în 1999 precipitațiile abundente au condus la surparea masivă a laturii sudice și estice, iar în 2005 o parte din versantul de sare s-a prăbușit în Grota Miresei. Practic, muntele a curs văzând cu ochii. Astăzi, din faimosul monument al naturii au mai rămas ușoare urme: un firicel de apă și trei colți de sare. Restul complexului a primit exclusiv utilitate de agrement, baza fiind bine îngrijită.

Maria Bogdan

Oferta cultural-educativă a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova pentru anul școlar 2015-2016

Pentru susținerea unor metode alternative de învățare/cunoaștere și educare/dezvoltare Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și secțiile sale din Ploiești: Muzeul Ceasului ”Nicolae Simache”, Secția de Istorie și Arheologie, Muzeul ”Ion Luca Caragiale”, Muzeul Memorial ”Nichita Stănescu”, Muzeul Memorial ”Paul Constantinescu”,      Muzeul "Casă de Târgoveț din secolele al XVIII-lea - al XIX-lea" și județ: Muzeul Memorial ”Nicolae Iorga”, Muzeul de Artă Religioasă, Muzeul de Etnografie al Văii Teleajenului - Vălenii de Munte, Muzeul Memorial "Cezar Petrescu" Bușteni, Muzeul Memorial ”Constantin și Ion Stere” Bucov, Muzeul "Casa Domnească" Brebu, Muzeul ”Conacul Bellu”, Muzeul «Foișor Bellu» Urlați, Muzeul sătesc Sângeru, Muzeul ”Crama 1777” Valea Călugărească propune unităților de învățământ următoarele servicii și produse culturale:

1.      Vizite tematice: ghidaj tematic/general, gratuit pentru grup (minim 10 persoane); taxa 2 lei/persoană (îndrumătorul grupului – gratuit);

2.      Parteneriate educaționale: teme generale și ateliere stabilite de comun acord cu cadrele didactice; fiecare temă cuprinde 3-4 moduli, posibil a fi derulați pe parcursul întregului an școlar ; taxa /modul: 4 lei/elev în spațiile muzeale sau 5 lei /elev la sediul unității de învaățământ;

Exemple de teme generale:

·         Secția de Istorie și Arheologie, Ploiești, str. Toma Caragiu, nr. 10, tel. 0244 51 44 37:

1.      Figuri de domnitori care au marcat istoria românilor în evul mediu

2.      Regii României

3.      Castele, palate și conace românești

4.      Tradiții și obiceiuri la români

5.      Monumente de for public și de arhitectură ale orașului Ploiești

6.      Eroi prahoveni ai Războiului de Întregire Națională

7.      Introducere în numismatică

8.      De la opaiț la becul electric

9.      Istoria poștalionului

·         Muzeul Ceasului ”Nicolae Simache”, Ploiești, str. Toma Caragiu, nr. 10, tel. 0244 54 28 61

1.      Ceasuri germane din zona Munții Pădurea Neagră

2.      Ceasuri capodopere

3.      Muzee de ceasuri la superlativ

·         Muzeul ”I. L. Caragiale”, Ploiești, str. Kutuzov, nr. 1, tel. 0244 52 53 94

1.      Caragiale, omul și opera

2.      Eroii lui Caragiale

·         Muzeul Memorial ”Nichita Stănescu”, Ploiești, Str. Nichita Stănescu, nr. 1, tel. 0344 10 07 68

1.      Acasă la poetul Nichita Stănescu

2.      Prietenii lui Nichita…

·         Muzeul Memorial ”Paul Constantinescu”, Ploiești, str. Nicolae Bălcescu, nr. 15, tel. 0244 52 29 14

1.      Ploiești – viața muzicală

·         Muzeul ”Casă de târgoveț din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea”, Ploiești, str. Democrației, nr. 2, tel. 0244 52 94 39:

1.      Ploieștiul de ieri, Ploieștiul de azi

2.      Tradiții, obiceiuri și meșteșuguri populare românești

·         Muzeul Memorial ”Constantin și Ion Stere”, Parcul ”Constantin Stere” Bucov, tel. 0244 34 40 40:

1.      Istoria altfel la muzeu

2.      Datini din străbuni

·         Muzeul Memorial ”Nicolae Iorga”, Vălenii de Munte, str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 28 08 61:

1.      Personalitatea lui Nicolae Iorga în context european

2.      Tipografia ”Datina Românească” 1916, 1917, 1918

3.      ”Neamul românesc pentru popor” în anii '30

·         Muzeul de Etnografie al Văii Teleajenului, Vălenii de Munte, str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 28 08 61:

1.      Lada de zestre în Muntenia

2.      Fierăritul la Vălenii de Munte. Trecut și prezent

3.      Goblenul între artă și meșteșug

·         Muzeul de Artă Religioasă, Vălenii de Munte, str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 28 08 61:

1.      Icoane din patrimoniul Muzeului Memorial ”Nicolae Iorga”

2.      Tainele calendarului ortodox

3.      Muzeul de Artă Religioasă de ieri și de azi

·         Muzeul ”Conacul Bellu” și Muzeul ”Foișorul Bellu”, Urlați, str. Orzoaia de Sus, nr. 12, Tel. 0244 27 17 21:

1.      Alexandru Bellu, omul și artistul

2.      Istoria artei fotografice în România și Europa secolului al XIX-lea

·         Muzeul ”Crama 1777”, com. Valea Călugărească, str. Valea Largă, nr. 139 A, jud. Prahova, tel. 0244 23 54 70:

1.      Sâmburele de adevăr din legendele românești

·         Muzeul Sătesc Sângeru, com. Sângeru, jud. Prahova, 0244 44 15 32

1.      Momente de istorie și obiceiuri locale

·         Muzeul Memorial ”Cezar Petrescu”, Bușteni, str. Tudor Vladimirescu, nr. 2, tel. 0244 32 10 80:

1.      Lumea copilăriei în literatura lui Cezar Petrescu

2.      Prieteni buni

3.      Să-l cunoaștem pe Cezar Petrescu

·         Muzeul ”Casa Domnească”, com. Brebu, sat Brebu Mănăstirei, tel. 0244 35 77 31:

1.      Domnitorul Matei Basarab 1632-1654, cel mai de seamă ctitor al neamului românesc

2.      Politica internă a domnitorului Constantin Brâncoveanu 1688-1714 și modernizarea Țării Românești

3.      Trasee muzeale în zilele de marți-vineri, taxa 60 lei /solicitant; grupuri de 7/16 solicitanti, transport asigurat de muzeu, cu plecare, la ora 9.00, de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, întoarcere la ora 17.00 în același punct; vizitare /ghidaj gratuit; :

                                                       I.            Muzeul Memorial ”Constantin și Ion Stere” Bucov, Muzeul ”Crama 1777” Valea Călugarească, Muzeele Conacul și Foișorul Bellu Urlați;

                                                    II.            Muzeul memorial ”Constantin și Ion Stere” Bucov, Complexul muzeal Vălenii de Munte (3 muzee);

                                                 III.            Muzeul ”Casa Domnească” Brebu, Muzeul memorial ”Cezar Petrescu” Bușteni.

4.      Invitații la vernisajele expozițiilor permanente și temporare;

5.      Cabinete școlare (panouri documentare – 150 lei/panou); tematici istorie și literatură;

6.      Acces la biblioteca documentară a muzeului – taxa 5 lei/oră;

7.      Lucrări de specialitate, pliante tematice, suveniruri personalizate, CD-uri de prezentare a muzeelor – la standurile de vânzare ale fiecărui muzeu;

8.      Imagini digitale, la solicitare, din timpul desfășurării activităților cultural-educative: CD-8 lei/buc.

9.      Etalarea, în incinta unităților de învățământ a expozițiilor foto-documentare realizate de muzeu, la solicitarea acestora.

Solicitările se primesc oficial pe mail-ul Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau pe fax 0244/522656; 0244/514437.

Informații suplimentare la tel.: 0244/514437.

  • Publicat în Social

O perspectivă elenă. Despre lumea şi timpul nostru

Avem în faţa noastră un om înalt, vioi şi atrăgător, plin de vervă, predispus la dialog când este vorba de şcoală, de viaţa şi timpul nostru şi, mai ales, de comunitatea din care face parte, cea elenă, pe care o reprezintă în Parlamentul României. Este deputatul Dragoş Gabriel Zisopol, aflat la al doilea mandat, cadru didactic universitar la UPG Ploieşti, cunoscut aici drept o personalitate în plină ascensiune profesională şi nu numai, preşedinte al Comunităţii Elene din Prahova şi al celei din România.

„Grecii sunt un popor biblic şi niciodată nu au fost îngenunchiaţi. «Libertate sau moarte!» Aceasta este chemarea noastră, din străbuni, iar cele nouă dungi alb-albastre şi semnul crucii, semne care sunt pe drapelul nostru, al Republicii Elene, vorbesc despre această deviză“, ne spune interlocutorul nostru. Cât priveşte cei 400 de ani, în care ei au fost sub stăpânirea otomană, aceasta este prezentă şi în vestimentaţia de azi a gărzilor de la Palatul Parlamentului. „Fustanele purtate de gărzi au câte 400 de pliuri, câte unul pentru fiecare an de ocupaţie. Aţi văzut şi acele opincuţe, cu ciucuraş roşu, care conţin şi acel cuţitaş cu care grecii căzuţi prizonieri îşi luau viaţa. Iar, cât priveşte costumul pe care îl poartă aceştia, există şi însemnele celor două litere ale alfabetului grec, alfa şi omega, dar şi crucea, semnul omului, semnul zborului, iar deasupra suportului în care se află steagul nostru veţi vedea semnul crucii. În ceea ce priveşte Muntele Athos, loc sfânt şi semn perpetuu al credinţei şi al păstrării demnităţii elene, acesta arată că poporul grec este un popor mândru de istoria sa pe scena lumii, iar Republica Elenă este denumirea noastră din Antichitate şi până azi, elenii, adică grecii, păstrându-şi tradiţiile şi obiceiurile. Mergând până în zilele noastre, observăm că prietenia cu România şi cu celelalte ţări, ne ajută să mergem înainte, orice s-ar întâmpla. Sunt convins că vom depăşi cu bine dificultăţile prezentului, că vor fi găsite soluţiile corespunzătoare. Ştim că şi acum foarte mulţi greci sunt prinşi în vârtejul crizei din economia ţării“, apreciază Dragoş Gabriel Zisopol.

Amprentă elenă la nivel local

La nivel naţional există azi în România peste 11.000 de greci care au reuşit să-şi dovedească naţionalitatea prin acte. Acestora li se mai adaugă şi alţi 7.000-8.000 de filoeleni. Aceştia din urmă însă nu au voie să aleagă şi să fie aleşi în organismele de conducere a comunităţii. În ultima perioadă a fost semnalat un nou val de greci, veniţi cu afaceri stabile în România. Am notat din statistici că numărul total al grecilor din ţară trece azi de 14.000, iar cei din Prahova trec de 800, plus şi un mare număr de filoeleni, care gravitează în jurul comunităţii elene din judeţ.

Şi în trecut grecii stabiliţi în România au dovedit interes faţă de ţara care le-a acordat ospitalitate. Ei au contribuit mult la ridicarea învăţământului prahovean, au înfiinţat şcoli, mulţi dintre greci fiind semnalaţi şi în rândul dascălilor. Ei au ridicat şi numeroase biserici şi mănăstiri. Aşa este cazul cu Mănăstirea Turnu, de la Târgşor, unde Antonie Vodă, ctitorul său, boier de origine greacă, înfiinţează la 1 aprilie 1681 o şcoală pentru fiii de boieri, negustori şi meşteşugari, dar şi pentru fiii oamenilor săraci. Această şcoală a funcţionat şi în timpul lui Constantin Brâncoveanu. Ei au ridicat alte lăcaşuri de cult din mai toată Ţara Românească, cu deosebire din Prahova. Între acestea se află şi bisericile din comunele Drăgăneşti, Măgureni, precum şi Schitul Lespezi, Biserica Trei Ierarhi din Filipeştii de Pădure, Mănăstirea Sinaia, Mănăstirea de la Zamfira, Biserica Sf. Ioan Botezătorul din Măgurele şi cea, cu acelaşi hram, din Vălenii de Munte şi altele. Tot boierii greci au ridicat şi o serie de palate. La Filipeştii de Târg, la Măgureni, la Filipeştii de Pădure, dar şi Cona­cul Pană Filipescu, din Filipeştii de Târg, azi muzeu, înscris în circuitul turistic al Drumului Voievozilor, dar şi multe alte edificii, precum Conacul Vornicului Grigore Cantacuzino din Floreşti, Micul Trianon, din aceeaşi localitate prahoveană.

Un parlamentar cu sânge de grec, preocupat de educaţia românilor...

Deputatul Dragoş Gabriel Zisopol ne mai spune că are multe propuneri de modificări la actuala Lege a educaţiei. Ca vicepreşedinte al comisiei de specialitate a Camerei Deputaţilor, el crede că, înainte de toate, aceste modificări sunt cerute de piaţa muncii. În cazul UPG Ploieşti, spre exemplu, se cer acum tot mai mulţi ingineri. Şi la Utilaj şi la Foraj. „Ca parlamentar, mă simt dator să susţin în Legislativ toate acele legi, care să amelioreze viaţa ţării“, el amintind de faptul că a fost coautor si la Legea culturii naţionale din România. S-a spus adesea că, în Grecia, românii nu au aceleaşi drepturi precum grecii din România. Interlocutorul nostru ne contrazice şi afirmă că „în Republica Elenă minoritatea română nu numai că este recunoscută, dar este şi sprijinită. La Atena există azi mai multe organizaţii ale românilor trăitori în Grecia. Aşa este cazul cu Comitetul român «Ştefan cel Mare», cu Asociaţia femeilor române din Atena şi altele. Se poate vorbi de un respect anume al grecilor faţă de România, de relaţii bune dintre noi, relaţii care se întemeiază pe o colaborare activă, reciprocă, în multe domenii, bazate pe respect reciproc. Ceea ce, sperăm, că va fi şi în perioada următoare.“

Cristea BOCIOACĂ

Schiuleşti – Izvoarele. Proiecte europene şi-n vârf de deal

Am ajuns din întâmplare la Ziua Comunei Izvoarele. De fapt, căutam Festivalul Dulceţii, unul dintre cele două organizate în Prahova, dar am amestecat cumva sărbătorile. Nu regret însă confuzia care m-a dus în dealurile Schiuleştilor, la poalele pădurii, aceiaşi codri care ascund în inima lor Mănăstirea Crasna.

Nu am să vorbesc despre sărbătoarea în sine, fiindcă ea arată ca oriunde altundeva; diferiţi sunt doar participanţii şi decorul natural, în fine, identitatea aşezării. În afară de patru standuri rezervate Clubului Seniorilor, ai cărui membri sunt producători de dulceţuri şi de ţesături tradiţionale locale, o scenă pentru artiştii-elevi ai comunei, că tot este Izvoarele a patra localitate culturală rurală din ţară, târgul prilejuit de manifestările zilei aşezării rânduia un bazar improvizat cu de toate: mici „acompaniaţi“ cu muzică de petrecere cântată pe viu, vată pe băţ, papuci de cauciuc, turtă dulce, baloane, un tobogan uriaş gonflabil şi sute de alte chinezării şi turcisme.

Dar, cum spuneam, nu asta m-a interesat. M-a uns la inimă fiindcă oamenii locului s-au bucurat. S-au înveselit cuminte ca pentru cinstirea localităţii lor. Ei chiar au ce arăta vizitatorilor: sate frumoase, case foarte bine gospodărite, construite în stil muntenesc, adică generoase ca dimensiune şi arhitectură bazată în principal pe lemn, terenuri îngrijite. Altfel n-ar fi fost multă încântare să priveşti cât vezi cu ochii coamele de deal cosite sau cu poieni încă în floare.

Ce înseamnă să faci un lucru la modul serios

Dar am mai admirat un lucru, felul în care a fost modificată marginea de sat şi de comună. De la ultima vizită, prin 2007 cred, reţinusem că s-a construit o parcare betonată pentru autocarele şi maşinile pelerinilor de la Mănăstirea Crasna. Dar tot acolo, la ieşirea din Schiuleşti, erau un tăpşan mărăcinos şi o pajişte de munte neîntreţinută. Mă rog, rău întreţinută. De atunci încoace însă lucrurile s-au schimbat fundamental. Margareta Dinulescu, primar la al treilea mandat, a dus acolo ceea ce peiorativ noi am numit „parcurile lui Boc“ şi „terenurile de sport ale Elenei Udrea“. În realitate proiectele, finanţate din Fondul de mediu, surse guvernamentale sau fonduri UE, fac parte din vastul program de înfrumuseţare şi dezvoltare a satului românesc, Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Chiar şi eu am făcut haz pe marginea acestui subiect văzând, de exemplu, sala de sport degradată de la Cheia – Măneciu, construită în 2004, sau parcuri urbane ori rurale îngrămădite, adevărate „sorcove“ prin densitatea de vegetaţie sau mobilier. Dar la Schiuleşti pot spune că este o probă de reuşită a programului. În primul rând, n-am remarcat că parcul n-ar pica bine într-o zonă care abundă de vegetaţie. Fiecare are rostul său. Compoziţia elementelor ori ceea ce arhitectura peisageră numeşte design este încadrată perfect în spaţiu, în sensul în care băncile, mesele, leagănele, chioşcurile sunt din lemn masiv şi lucrate rustic, iar terenul accidentat a fost separat prin fire de apă taluzate cu piatră de râu, iar apa adunată în nişte mici iazuri. Terenul de sport, e adevărat, încadrat în relieful general deluros, este cât se poate de plan şi practicabil.

De sărbătoarea comunei, cât a fost ziua de mare, s-a bătut acolo mingea. Alături a fost construită o clădire cu rol de vestiare şi birouri, iar în zonele cu pantă de nivel s-au amenajat nişte gabioane uriaşe, un fel de ziduri cu rol real de sprijin, dar şi estetic. Cele două proiecte am reţinut că au fost aprobate în 2008, dar finanţarea, adică vreo 2,5 milioane de lei împreună, a sosit mult mai târziu.

Maria BOGDAN

În Prahova, alunecările de teren sunt la ele acasă

Case, drumuri şi terenuri agricole în pericol

„Ca şi în unele dintre judeţele vecine, în Prahova valul de precipitaţii din ultima perioadă a determinat o amplificare a fenomenului alunecărilor de teren, impunând astfel o alertă maximă atât în zona colinară, cât şi în cea de munte a judeţului“, declară şeful ANIF Prahova, ing. Dumitru Bolocan.

Chiar dacă în 2015 nu au fost semnalate fenomene la fel de grave ca în anii trecuţi, acum ploile au creat mari necazuri în cel puţin cinci locuri din judeţ, măsurile specifice de intervenţie, de urgenţă care se impun lăsându-se aşteptate în primul rând la reabilitarea şi completarea amenajărilor de combatere a eroziunii solului, care în judeţ depăşesc 37.000 ha şi reprezintă acum o mare problemă. Filiala ANIF Prahova a identificat cel puţin cinci locuri afectate: apărări de maluri şi corectarea de ravene la Sângeru, Breaza, Salcia, Proviţa de Sus şi Telega. Fondurile solicitate, cca 25 milioane de lei, se lasă încă aşteptate.

De la Azuga în jos, natura creează mari probleme

„Sunt necesare lucrări specifice de combaterea eroziunii solului de suprafaţă şi de adâncime, prin drenaje, praguri şi căderi din gabioan, ziduri de sprijin, podeţe tubulare, precum şi consolidarea suprafeţelor de taluz, prin plantarea de vegetaţie arborescentă cu esenţe hidrofile în aproape toată zona Azuga. Aici terenurile se mişcă şi oricând am putea avea probleme... Tot în zonă, la Cornu şi la Breaza de Sus, la Proviţa de Sus, sunt astfel de probleme, ale căror note de fundamentare au fost aprobate încă din 2014 de comisia tehnico-economică a centralei ANIF Bucureşti. Fără prea mare folos, însă“, susţine ing. Dumitru Bolocan.

Urgenţe sunt acum şi în alte zone ale Prahovei, îndeosebi la amenajarea CES Chiojdeanca – Nucet, precum şi la Sângeru şi la Salcia, acolo unde suprafaţa afectată trece de 6.000 ha. Volumul mare al lucrărilor specifice impun aici lucrări de combaterea eroziunii de adâncime, baraje de beton, apărări de maluri, consolidarea de taluz, prin plantarea de puieţi de salcâmi.

Şi în alte localităţi pământul o ia la vale

De mai multă vreme, zonele Breaza, Cornu, Proviţa de Sus, Telega sunt periclitate de alunecări deoarece lucrările de combatere a eroziunii solului au fost mereu amânate şi nu este vorba de investiţii prea mari, ci de unele oarecum modeste, de 300.000 lei. Pe suprafaţa luată în studiu, de 20 ha, se propune executarea de drenaje de adâncime şi de suprafaţă, praguri, consolidarea de taluz, dar şi vegetaţie arborescentă cu esenţe hidrofile sau de cătinişuri. Aşijderea şi cele de la Telega – Meliceşti, unde, de asemenea, suma necesară este oarecum modestă, cca 800.000 lei. L-am întrebat pe interlocutorul nostru ce ştie acum de asigurarea finanţării acestor lucrări. „Nu avem nicio veste. Speranţa este singura noastră consolare.“

Cristea BOCIOACĂ

La Poseşti aproape 4 mil. lei investiţi în alimentarea cu apă

De trei ori comuna Poseşti-Prahova a fost în atenţia opiniei publice în ultima vreme: o dată pentru distrugerile provocate de ploile din această primăvară, a doua oară când localitatea a fost cuprinsă în harta de risc la alunecările de teren şi ultima dată când primarul Valentin Spătărelu a anunţat, în sfârşit, vestea cea mare, că în toate satele va începe lucrarea de alimentare cu apă. De mult mai multă vreme însă localitatea şi-a căpătat faimă prin părintele Tănase, cel care a pus bazele unei acţiuni umanitare fără egal în judeţ, poate în ţară, îngrijind, la Valea Plopului şi Valea Screzii, în jur de 400 de copii abandonaţi.

Situată în nord-estul judeţului Prahova, la graniţă cu Buzăul şi la 46 km distanţă de Ploieşti, comuna Poseşti numără, astăzi, aproape 4.000 de locuitori şi 1.400 de gospodării. Localitatea este dificil de administrat pentru că satele, nouă la număr (Poseşti Ungureni, Poseşti Pământeni, Nucşoara de Jos, Nucşoara de Sus, Valea Plopului, Valea Screzii, Bodeşti, Merdeala şi Târleşti), sunt dispuse într-un relief accidentat, pe un perimetru de 5.520 ha, la fiecare ajungându-se pe căi rutiere diferite. În Prahova, aşezarea este recunoscută drept una cu buni gospodari, dar care nu dispune de multe resurse la bugetul local. În urmă cu 25 de ani, aici era una dintre cele mai însemnate ferme pomicole din judeţ. O parte din suprafaţă a fost salvată, fiind în gestiunea privată a unui localnic; acesta a înlocuit câteva livezi cu plantaţii noi de măr. În rest, în afară de 7-8 crescători de oi, un abator, câteva firme de construcţii, o carieră de calcar, localnicii se ocupă de afacerile de familie ori cu mica gospodărie sau sunt angajaţi la unităţile din cel mai apropiat oraş, Vălenii de Munte.

Alimentarea cu apă a satelor începe în 2015

Ca orice aşezare din zona montană, cum spuneam, comuna este una cu gospodării frumoase. Dar infrastructura publică s-a adăugat rând pe rând, un pic prea greu şi într-o perioadă lungă de timp. În ultimii 5-6 ani se manifestă o oarecare vervă investiţională, să zicem aşa. Cea mai aşteptată dintre lucrări a fost şi este conectarea satelor la alimentarea cu apă. „În aproximativ două luni – spunea primarul Valentin Spătărelu – va începe una dintre cele mai importante investiţii din istoria recentă a comunei, alimentarea cu apă a tuturor satelor din Poseşti, proiect în valoare de 3.957.191 lei. În prezent, primăria parcurge procedurile de obţinere a autorizaţiei de construire de la Consiliul Judeţean Prahova. Desfăşurată în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, investiţia este finanţată din fondurile publice, alocate potrivit OUG 28/2013. Proiectul presupune realizarea unei reţele pe o lungime de 32,5 km. Conductele se vor amplasa pe toate străzile principale din fiecare sat şi pe drumurile laterale populate.“ În comună apa a fost adusă printr-o magistrală realizată în cadrul unui program al Consiliului Judeţean Prahova, susţinut financiar din bugetul judeţului şi bugetul central.

Drumurile – asfaltate, pietruite sau luate de viituri

Comuna este străbătută de două drumuri de interes judeţean, ambele bine întreţinute. La fel sunt şi câteva şosele interioare, asfaltate.

Majoritatea reţelei rutiere este însă doar pietruită. Balastare se face mereu, dar la fiecare viitură ogaşe sunt pe toate dealurile, lucrarea trebuind repetată. Anul acesta, unul mai bun financiar, autorităţile au în plan să reabiliteze alte două căi de acces: „Am depus un proiect, declarat eligibil şi cu sursă de finanţare asigurată, de asfaltare a unui drum de interes local, în satul Nucşoara de Sus, pe o distanţă de 1 km. Sperăm, de asemenea, să semnăm un parteneriat cu Consiliul Judeţean Prahova pentru asfaltarea unui drum în Valea Screzii, în lungime de aproximativ 1 km. Deocamdată proiectul a fost depus, actele se află în studiu şi înspre aprobare, dar există promisiunea că investiţia va fi posibilă chiar în această toamnă sau, cel mai târziu, în prima decadă a anului 2016“, declara primarul Spătărelu.

Infrastructură şcolară bună, o grădiniţă de basm

Pe noi, în afară de „satele părintelui Tănase“, cum sunt denumite aşezămintele sociale, ridicate prin truda şi râvna preotului, voluntarilor şi enoriaşilor din Valea Plopului şi Valea Screzii, unde sunt îngrijiţi copii abandonaţi ori sunt adăpostite mame singure, cu situaţie materială precară, ne-a impresionat infrastructura şcolară. Comuna dispune de patru şcoli, patru grădiniţe, unde învaţă 490 de preşcolari şi elevi. Toate clădirile sunt aduse la un anumit standard al decenţei ca dotare, întreţinere. Dar grădiniţa din Nucşoara depăşeşte orice aşteptare. Clădirea a fost reabilitată şi modernizată în întregime, exterior şi interior. Pentru copiii preşcolari din sat există, în acest moment, toate condiţiile pentru desfăşurarea optimă a activităţii: mobilier nou (băncuţe, scaune, dulăpioare, rafturi etc.), apă curentă, chiuvete, spaţii de schimbare/îmbrăcare şi vestiar îmbrăcăminte, grup sanitar interior etc. Sala în care se desfăşoară activităţile educaţionale a fost decorată cu multă imaginaţie, creând într-adevăr o lume de basm... În curte, Primăria şi Consiliul Local au investit într-un loc de joacă dedicat în exclusivitate copiilor înscrişi în învăţământul preşcolar.

Latura socială, la ea acasă

La fel de important ni s-a părut – şi asta pentru că vorbim totuşi despre o comună din mediul rural, nu una periurbană – faptul că, în afară de dispensarele umane, aici s-au deschis două cabinete stomatologice. Primăria a pus la dispoziţie spaţiile, medicii au venit cu aparatura. Vorbind însă despre sănătate, aspect cu precădere social, la Poseşti se întâmplă şi alte lucruri interesante. De exemplu, deunăzi, în localitate a sosit un TIR cu ajutoare din Franţa, de la Banca umanitară din regiunea St. Germain sur Moines. Transportul a conţinut mai multe materiale sanitare şi medicale pentru două spitale din zonă şi dispensarele din localitate. Alte echipamente (fotolii rulante, cârje, cadre metalice de mers) au ajuns la persoanele cu deficienţe fizice şi locomotorii din toate satele, în baza unei liste dinainte întocmite. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul parteneriatului dintre Poseşti şi Comunitatea Comunelor din Centrul Mauges-Franţa, fiind organizată de către asociaţiile Comité de Jumelage Centre Mauges (Franţa) şi Asociaţia Solidaritatea Poseşti – Centre Mauges (Poseşti).

Maria Bogdan

Un muzeu cinegetic unic în ţară, „Cerbul de aur“ de la Posada

Amplasarea României în spaţiul carpato-danubiano-pontic este un privilegiu pentru noi, toţi românii, mai ales prin bogăţiile şi frumuseţile naturii, adeseori neglijate ori uitate. Fiecare zonă este una pe cât de variată, pe atât de valoroasă, începând de la etajul alpin şi până în zona de câmpie sau Delta Dunării. Flora, fauna şi vegetaţia sunt frumuseţi ce încântă ochiul şi îndeamnă a fi protejate. Animalele sălbatice ce populează pădurile noastre au atras dintotdeauna, iar  atunci când nu ai posibilitatea să le cunoşti „la ele acasă“ o poţi face păşind pragul Muzeului Cinegetic al Carpaţilor Posada.

Obiectiv turistic unic în ţară

Înfiinţat în 1996, muzeul de la Posada a aparţinut iniţial secţiei de cultură din cadrul Muzeului Peleş, iar în anul 2004 a fost preluat de Regia Naţională a Pădurilor, moment în care a fost renovat şi extins.

Locaţia de astăzi este modernă, iar cei care îi păşesc pragul pot afla de la ghidul muzeului nu doar informaţii despre exponate, ci şi despre situaţia naţională la zi a faunei României.

Încă din hol suntem întâmpinaţi de un urs care pare să vegheze asupra celor curioşi, aducându-le parcă aminte că intră pe un teritoriu doar al lor, al sălbăticiunilor pădurilor noastre. În prima sală aflăm povestea caprei negre, un exponat de mândrie pentru români.

Un număr impresionant de trofee atârnă pe perete şi printre toate acestea poate fi admirat şi recordul mondial la acest exemplar. Recoltat în anul 1934 în Munţii Făgăraş, are un punctaj de 141,10 puncte CIC – Comisia Internaţională de Cinegetică.

„Membrii comisiei de cinegetică măsoară grosimea coarnelor, înălţimea, curbura, dar şi distanţa. La fiecare specie diferă criteriul de medaliere – în funcţie de acestea, trofeele primesc punctajul şi se realizează departajarea pe medalii“, menţionează Camelia Turea, ghidul muzeului.

Apoi zărim o frumuseţe de blană de zimbru, animal care nu se mai găseşte în libertate la noi în ţară, dar care poate fi văzut în câteva rezervaţii. „Fiecare pui născut în aceste rezervaţii are un nume care începe cu RO de la România. Este o specie prote­jată, nu trebuie vânată niciodată!“, ne avertizează ghidul.

Locul unde boncăluiesc cerbii

Cerbul şi căpriorul ocupă un spaţiu important în cadrul muzeului, numeroase trofee dar şi biotopuri putând fi vizionate în spaţiul rezervat lor.

Cerbul reprezintă România din punct de vedere cinegetic, în libertate fiind peste 35.000. În cadrul muzeului sunt prezente doar trofee medaliate cu aur. Perioada optimă pentru obţinerea celor mai frumoase coarne este cuprinsă între 9 şi 13 ani, chiar dacă cerbul trăieşte în jur de 20 de ani.

Pentru a-i admira măiestria în biotopurile din cadrul muzeului, cerbul este pus în antiteză cu lupul, cel denumit şi sanitarul pădurilor. România are cei mai mulţi lupi din Europa, peste 4.000 de exemplare în libertate.

Alte două exemplare, mai rare ce-i drept, ce pot fi văzute la muzeul de la Posada sunt cerbul lopătar şi muflonul.

Mistreţul cu colţi de argint… împăiat

Un cadru cu adevărat impunător este acela în care este prezentat mistreţul, un animal puternic care poate ajunge şi la 300 kg. Pentru mistreţi colţii participă la concursuri. Are 2 perechi de colţi, cei mici aşezaţi pe partea superioară a maxilarului, numiţi ascuţitori, şi cei mari pe partea inferioară – atacatori. Ajungem şi la măria sa, ursul. Singura specie de urs care poate fi observată pe teritoriul ţării noastre, ursul brun, este reprezentată în cadrul muzeului de numeroase blănuri care îţi dau fiori numai gândindu-te cum ar decurge o „întâlnire“ cu Moş Martin. Trofeul de urs poate fi reprezentat fie de blană, fie de craniu. Recordul mondial la blana de urs brun poate fi văzut la Posada, are 673.56 puncte CIC, dublu faţă de cele 300 de puncte necesare pentru obţinerea medaliei de aur. În aceeaşi sală, umbrite de grandoarea ursului brun, sunt prezente şi felinele - râsul şi pisica sălbatică sau duşmanii de moarte, după cum povesteşte ghidul.

Expoziţii inedite

Pistoale, flinte, suporturi pentru praf de puşcă ce datează din sec XVIII – XIX, un corn de vânătoare, o capcană pentru lup dar şi unelte de vânătoare întregesc povestea ce poate fi desluşită atunci când vizităm muzeul.

Cea mai neaşteptată încăpere este cea în care se poate remarca legătura dintre literatură şi vânătoare reliefată prin măiestria scriitorului Mihail Sadoveanu. Pasiunea pentru vânătoare şi pescuit poate fi constatată prin permisul de vânătoare, costumul de vânător, fotografiile cu acesta la vânătoare, undiţele, dar şi de manuscrisele scriitorului care pot fi admirate în cadrul muzeului.

Nu am putea fi pe deplin mulţumiţi de vizita în cadrul unui muzeu de vânătoare fără a admira şi păsările. Uliul şi bufniţa ne prezintă antiteza diurn – nocturn a păsărilor răpitoare, apoi cocoşul de munte, dropia, utarda şi curcanul sălbatic completează lista curiozităţilor ce pot fi depăşite odată cu această vizită.

Incursiune prin anotimpuri

Atunci când credeam că incursiu­nea în habitatul artificial a luat sfârşit, suntem invitaţi să admirăm o aşa-numită sală a anotimpurilor. Cu alte cuvinte, o punere în scenă a unor imagini din pădure în care animalele ne sunt prezentate în ipostaze diferite pe parcursul celor 4 anotimpuri. „Totul a pornit acum un an, în apropierea Crăciunului. Întreg colectivul muzeului a contribuit la realizarea acestei expoziţii. Iniţial am pus în scenă o poveste de iarnă care putea fi vizitată doar în acea perioadă, urmând a fi desfiinţată, dar, la iniţiativa publicului, am extins povestea pentru toate anotimpurile. Aşa a luat naştere această idee de relaxare prin pădure“, concluzionează gazda, Camelia Turea.

Astfel observăm un peisaj de iarnă din spaţiul carpatin cu ursul brun, râsul, mistreţul, dar şi o hrănitoare cu fân pentru cervide. Primăvara ne întâmpină vânătorul, cel care parcă supraveghează cerb lopătar, căpriorul care pasc printre florile specifice anotimpului. Vara ne este prezentată cu ajutorul vulpii şi a şacalului, animalele sunt mai voioase, iar atmosfera din pădure parcă te bine dispune. Un podeţ de lemn, aşa cum de multe ori găsim în pădure, un izvor cu apă care începe a curge atunci când este traversat podeţul, ciupercile şi animalele adăpându-se formează un cadru de toamnă spectaculos care îţi dă senzaţia că ai vrea să mai fie cel puţin un anotimp pentru ca povestea să continue.

Loredana Larissa SOFRON

La Tomşani - Prahova, primarul vrea să scoată sărăcia din sat!

La 25 km sud-est de Ploieşti, la capătul Câmpiei Bărăganului prahovean, mărginită de DN1B, în apropierea oraşelor Mizil şi Urlaţi, se află comuna Tomşani, localitate bine-cunoscută altădată pentru marile sale unităţi de creştere a păsărilor şi a vacilor de lapte, fapt ce i-a adus un meritat renume, care, însă, acum, la un sfert de veac, au rămas mai mult o amintire, comuna fiind cunoscută ca un veritabil pol al sărăciei.

Edilul de azi, Mihai Florin Pelin, la doi ani şi jumătate de la preluarea mandatului, ne spune că, în situaţia de azi a localităţii, nu are linişte până nu reuşeşte să schimbe cumva, cu ceva, situaţia din fiecare din cele patru sate ale comunei: Loloiasca, Magula, Tomşani şi Sătuc. Din fericire, însă, schimbările în bine încep să devină tot mai evidente. Aici, la Sătuc, a apărut un nou cartier de locuinţe ale tinerilor ţărani, care, cum se vede, nu-şi mai caută împlinirea prin Europa, fiindcă o află aici. Mai înspre centru, alte zeci de case noi, cu unul-două etaje, te întâmpină, cu semne ale înnoirilor foarte recente.

„Cu siguranţă, numărul lor trece de o sută, explică primarul cu nume de plantă tămăduitoare. În programul acestui an ne-am propus să mai repartizăm, gratuit, alte terenuri de casă pentru alţi 65 de tineri săteni.“

Nimic fără bani, nimic fără săteni

Chiar de la început de an, la Tomşani veştile despre măsurile de alungare a sărăciei curg, una după alta. Un investitor va începe curând să realizeze aici, pe 7 ha, un mare abator de păsări şi o fabrică de nutreţuri combinate, ambele cu 400 locuri de muncă. Un altul îşi doreşte să ridice o fabrică de confecţii, iar un altul, o fabrică de schele metalice. „Aşa începem să mai scăpăm de sărăcia din sat“, ne mai spune primarul Pelin, care ne citeşte dintr-o agendă cu felurite împliniri edilitare şi cu altele pe care le are în programul acestui an, printre care şi canalizarea comunei.

„Nimic nu poţi să faci fără bani! În doi ani jumătate de mandat aproape că am dublat veniturile la bugetul comunei, de la 400 la 700 de miliarde de lei vechi, gradul de colectare a veniturilor ajungând în decembrie trecut la 90%. Şi căutăm alte soluţii de sporire a veniturilor. În 2015 sperăm să ajungem chiar la peste 100%! Oamenii ar trebui să înţeleagă că este necesar să mai abandoneze barurile şi să pună umărul la treabă, la modernizarea comunei“, apreciază edilul. În sat există şi exemple bune. Mulţi localnici s-au apucat să cultive legume în solarii, el însuşi fiind unul dintre cultivatorii de tomate. Tot mai mulţi săteni îşi gospodăresc cu chibzuinţă curţile în care cresc vaci de lapte şi oi, izlazurile comunei devenind de acum un important punct de atracţie, de la care primăria scoate mai mulţi bani la buget. Se poate spune că multe gospodării au ajuns să fie căutate de orăşeni, cu gând de a se muta la ţară, mai ales că metrul pătrat de teren în intravilan este foarte atractiv: 2 euro.

Un proiect cultural şi nu numai...

„Pentru anul în curs, mai arată primarul Mihai Florin Pelin, avem în atenţie realizarea unui important proiect cultural, care cuprinde, printre altele, modernizarea şcolilor şi a grădiniţelor din Magula şi Loloiasca, dar şi renovarea bibliotecii comunale, căreia dorim să-i atribuim numele lui Alexandru Antimireanu, scriitor, fiu al satului, autor al mai multor opere literare, de la naşterea căruia vom marca, în curând, 100 de ani.“

Cristea BOCIOACĂ

Târgul Mierii la Câmpina

Primul târg al mierii din noul an se va desfăşura în perioada 20-22 februarie la Câmpina. Cea de a X-a ediţie va fi găzduită de Casa Tineretului, expozanţii având la dispoziţie cca 3.000 mp.

Ca în fiecare an, organizatorii aduc invitaţi speciali; amintim că anul trecut a fost prezentă firma Thomas din Franța care a expus la Câmpina linia de extracţie a mierii prezentată la expoziţia mondială Apimondia Kiev, iar în acest an Târgul Mierii adună cei mai pricepuți apicultori din ţară, din Bulgaria, Republica Moldova şi Serbia.

Participanții vor putea găsi la târg peste 20 de sortimente diferite din acest produs al naturii: miere de salcâm, polifloră, tei, sortimente rare ca mierea de sânziene, munte sau pomi şi zeci de alte produse cu miere, de la mierea cu nuci sau cu scorţişoară până la celebrul hidromel. Vor fi prezenţi şi meșteri populari cu ceramică, cusături tradiționale sau cioplitori în lemn. Mai mult decât atât, vor fi organizate concursuri pentru vizitatori, iar copiii vor fi întâmpinaţi de mascota evenimentului, Albina Nina, care le va dărui miere.

În Prahova fondul forestier, extins cu peste 100 ha

Prahova, prin poziţia sa, dispune în prezent de o întinsă suprafaţă de pădure. Peste 122.000 ha reprezintă patrimoniul aflat în administrarea Direcţiei Silvice, dintre acestea peste 11.000 ha, situate pe Valea Prahovei, aparţinând Casei Regale a României. Chiar dacă în ultimii ani au fost semnalate unele tăieri abuzive de arbori, cu deosebire în unele dintre parcelele deţinute de către proprietarii particulari, parcele nelăsate, însă, în paza organelor silvice, fondul forestier al judeţului nu a avut de suferit, dimpotrivă, acesta s-a menţinut în limite normale. Mai ales prin extinderea suprafeţelor plantate cu arbori valoroşi, dar şi prin regenerări naturale a unora dintre pădurile tăiate abuziv. Astfel că anul 2014 a fost chiar unul de excepţie, cu rezultate economice pe măsură. Faptul ne este confirmat de ing. Dragoş Gabriel Ciomag, şeful Direcţiei Silvice judeţene.

Natura lucrează cu materialul clientului

Deşi omul a distrus şi încă mai distruge fără discernământ, natura luptă cu îndârjire să supravieţuiască, regenerându-se, ridicându-se parcă din propria cenuşă. Pe lângă acest fenomen natural, omul este dator să dea o mână de ajutor. „Am observat că, alături de marile suprafeţe plantate, un rol important în dezvoltarea fondului forestier îl are regenerarea pădurilor mai ales în perimetrele exploatate, cu deosebire a celor tăiate abuziv. Dacă în toamna anului trecut au fost sădiţi arbori pe o suprafaţă de 27 ha, în zona de câmpie, suprafaţa regenerată este în prezent de 100 ha şi o spunem cu mare satisfacţie. În perimetrele exploatate de noi vorbim de arbori valoroşi, pe când în pădurile particulare din zonele unde au fost tăieri abuzive se menţin speciile comune, aşa cum este cazul pădurii de la Secuianca sau de la Izvoarele“, declară ing. Aurel Costache, coordonatorul compartimentului Direcţiei Silvice Judeţene Prahova.

Natura a ştiut dintotdeauna care îi este menirea şi şi-a îndeplinit misiunea cu stoicism. Doar mâna omului a împiedicat uneori dezvoltarea firească. O recunoaşte şi ing. Aurel Costache. „Natura lucrează mai bine ca noi. Prin regenerări ne asigurăm păduri mai bune, mai robuste, cu specii valoroase, precum stejarul, fagul, răşinoasele. Totuşi, acest fapt nu se întâmplă şi în cazul pădurilor particulare, unde tăierile au fost haotice, necontrolate. În acest caz natura lucrează cu „materialul clientului“, ca să spunem aşa. Spre exemplu, la Secuianca, în urma regenerărilor ne-am ales mai mult cu specii mai puţin valoroase. Este bine că pădurea a început să fie verde, însă nu este aşa cum a fost ea odată. Regenerările sunt pentru noi o treabă foarte serioasă care contribuie la extinderea fondului forestier“, mai declară interlocutorul nostru.

Din păcate, toate aceste demersuri necesită timp, un anumit preţ şi măsuri specifice atât împotriva animalelor domestice, cât şi a celor din fauna pădurilor noastre, mai ales că regenerările se produc de obicei la marginea perimetrului silvic

O comoară tot mai bine valorificată

Silvicultorii prahoveni se disting, an de an, printr-o optimă valorificare a fructelor de pădure şi a altor activităţi specifice. Rezumând reuşitele din 2014, juristul Sorin-Mirel Vintilă, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Prahova, ne spune că anul trecut a fost unul de excepţie, iar recoltarea şi livrarea unor mari cantităţi de fructe de pădure arată dimensiunea eforturilor făcute de unitatea silvică. Iată, în ordine, realizările anului care tocmai a trecut: 60 tone de plante medicinale, în principal floare de soc, 120 tone de cătină şi alte 40 tone de măceşe. „Ne-am descurcat bine şi pentru că ne-am dotat cu camere frigorifice, mai ales la Ocolul Silvic Ploieşti. Iar dacă la toate acestea mai adăugăm şi livrarea a 17 tone de păstrăv şi 22.000 de fazani, atât în ţară cât şi la export pe piaţa europeană, în principal în Italia, avem dimensiunea activităţii noastre“, spune juristul Sorin-Mirel Vintilă.

Lemnul românesc a ajuns în China

Toate cele nouă ocoale silvice din judeţ, respectiv Azuga, Câmpina, Măneciu, Ploieşti, Slănic, Sinaia, Verbila, Valea Doftanei, Vălenii de Munte, se întrec în a valorifica tot mai eficient materialul lemnos. Chiar dacă în 2014 condiţiile meteo au fost adesea neprielnice, cu multe drumuri forestiere afectate de ploi, cea mai mare parte a programului de exploatare a celor 35.000 mc a fost realizat. „Fiecare doreşte să se asigure că lemnul este cât mai bine pus în valoare. În cazul nostru, unitatea a fost dotată cu tractoare articulate, destinate lucrărilor de exploatare din pădure. Astfel, buştenii pot fi livraţi cu mult mai mare folos, unitatea fiind acum în măsură să asigure cel puţin zece la sută din programul anual de exploatare, restul fiind asigurat de către firmele câştigătoare ale licitaţiilor. Astfel că stejarul, fagul, plopul ajung deopotrivă pe piaţa internă, dar şi în China“, a declarat ing. Dragoş Gabriel Ciomag, şeful Direcţiei Silvice Judeţene Prahova.

Desigur, nu trebuie să se înţeleagă că în Prahova agresiunea asupra pădurilor nu reprezintă o problemă. Mai ales acum, în anotimpul friguros. Ci dimpotrivă, este o problemă foarte serioasă. Mai ales în zonele bine-cunoscute, preferate de hoţii de pădure, aşa cum sunt cele de la Ceraşu-Slon, Diţeşti, Filipeştii de Pădure, Jugureni, Călugăreni, Valea Unghiului şi altele, unde tăierile de arbori, cu deosebire în pădurile lăsate în paza nimănui de unii proprietari de pădure, domiciliaţi în diferite localităţi din ţară, continuă. Rămânem doar cu speranţa că poate măsurile luate şi acţiunile comune cu organele de control şi Poliţia reduc mult din elanul celor care agresează pădurea.

Cristea BOCIOACĂ

Fermierii prahoveni, între speranţă şi încredere

Anul recent încheiat a fost pentru agricultorii prahoveni nu unul rodnic, pe cât se aşteptau, ci mai degrabă unul cu probleme. Natura a fost adesea neprielnică pentru culturile de câmp, pentru livezi, grădini şi chiar pentru vii, iar preţurile de valorificare şi ele sub aşteptări. Cu 50 de bani kilogramul la grâu şi cam tot pe atât la porumb, cheltuielile nu au putut fi acoperite, astfel că puţini dintre fermieri au obţinut ceva profit.

Cuvântul de ordine rămâne performanţa

„Chiar dacă mulţi dintre colegii prahoveni s-au confruntat cu mari dificultăţi, noi am încheiat anul 2014 cu mari reuşite la principalele culturi: o producţie medie de 5.700 kg la grâu, 7.200 kg la porumb, 3.200 kg la floarea-soarelui. Ne-am descurcat bine în condiţiile oferite de natură. Ferma noastră are terenurile în vecinătatea râului Prahova, care de multe ori ne creează mari probleme. Am acumulat, însă, ceva experienţă în domeniu, astfel că toţi cei peste 300 de săteni, care compun ferma, au fost mulţumiţi, fiindcă cu toţii şi-au primit drepturile cuvenite. Aşadar, oamenii noştri au înţeles că cel mai important lucru este să aplicăm corect tehnologiile, cu atât mai mult cu cât dispunem de utilaje ultramoderne, o parte dintre acestea fiind achiziţionate chiar în 2014, unele cu fonduri europene. Pentru 2015 sperăm să avem producţii cu mult mai bune ca în 2014. Dorim, de asemenea, să mai achiziţionăm şi alte utilaje moderne: tractoare şi semănători. Cuvântul de ordine în 2015 rămâne performanţa!“, declară ing. Mihaela Tuleş, fermier la Belciug, Drăgăneşti-Prahova.

Asocierea, un obiectiv de atins în 2015

„Cu 738 ha, ferma noastră este una de mărime medie. Cultivăm, în general, grâu, porumb, floarea-soarelui, rapiţă, sorg şi lucernă. În 2014 s-a lucrat bine şi recoltele au fost mai mult decât mulţumitoare: peste 4.000 kg/ha la grâu, ca de altfel şi la orzoaică, 3.000 kg/ha la rapiţă, 3.170 kg/ha la floarea-soarelui şi peste 7.600 kg/ha la porumb. Astfel de producţii obţinem cam în fiecare an. În 2014 am reuşit un profit modest de 250.000 lei. Rezultatele se explică, dat fiind că deţinem o gamă largă de utilaje performante: tractoare noi, pluguri reversibile, discuri grele, semănători de păioase şi de prăşitoare, scarificator şi maşini de erbicidat. Pe lângă toate acestea, am mai achiziţionat şi o combină de recoltat cereale Claas Tucano 420 şi un echipament de recoltat porumb Geringhoff MS-SC 670, pe şase rânduri. Cât priveşte anul 2015, avem o bună bază de recoltă. Culturile semănate în toamnă – 240 ha de grâu, 64 ha de orzoaică de bere şi 68 ha de rapiţă – au o stare de vegetaţie foarte bună. Grâul este bine răsărit, cu o densitate de peste 660 plante la metrul pătrat. Chiar dacă la rapiţă avem ceva probleme legate de atacul şoarecilor, aşteptăm cu încredere anul viitor. Ne aşteptăm ca în 2015 să obţinem producţii mai mari la toate culturile. Avem în vedere să ne asigurăm sămânţă din hibrizii noi pe care i-am testat şi în anii trecuţi. De asemenea, mai avem în vedere să ne asigurăm şi cantităţile necesare de îngrăşăminte complexe, pe care le vom aplica o dată cu semănatul, dar şi cu azotat de amoniu.

În anul 2015 estimăm să obţinem un profit la fel de bun ca în anul trecut sau poate ceva mai mare. Evident, dacă şi preţurile de vânzare vor mai creşte. Totodată, avem în vedere să accesăm şi fonduri europene pentru construirea a două silozuri metalice de câte 500 tone fiecare pentru depozitarea cerealelor. Iar pentru creşterea eficienţei economice a fermelor agricole, de la nivelul judeţului, avem în vedere şi o asociere a acestora pentru a putea cumpăra toate inputurile necesare procesului de producţie (seminţe, îngrăşăminte, pesticide), fiindcă una este să negociezi o cantitate mare pentru toţi membrii asociaţi cu o firmă producătoare de inputuri şi alta este să negocieze fiecare. Avem exemple bune de acest fel în judeţele vecine, Ialomiţa şi Călăraşi, care s-au unit în acest scop şi azi beneficiază de reduceri de peste 35-40%. Pentru anul viitor ne mai propunem modernizarea spaţiilor de depozitare, a magaziilor existente, prin montarea tubulaturii de aerisire şi construirea a încă două magazii metalice“, spune ing. Alexandru Rădoi, Agrovitis Fântânele.

Investiţiile rămân o mare problemă

„Unitatea noastră deţine o importantă suprafaţă de teren, de peste 1.150 ha, situată în Câmpia Bărăganului prahovean, în vecinătatea celui ialomiţean. Am încheiat anul 2014 cu rezultate satisfăcătoare şi sub raportul producţiilor, şi al veniturilor. Aceasta, în primul rând datorită culturii de grâu, influenţată de condiţiile meteo nefavorabile, dar şi de preţurile mici la valorificare. Deşi dispunem de suficiente spaţii de depozitare de 6.000 de tone, nevoia presantă de bani pentru reluarea ciclului agricol ne-a obligat să vindem mai repede produsele la un preţ ceva mai mic. Ştim că pentru a avea producţii mari trebuie să aplicăm tehnologii moderne. Dispunem de utilaje de mare randament: tractoare, semănători, combine, camioane cu remorcă, însă nu e suficient. Investiţiile sunt şi vor rămâne o mare problemă, pentru că nici în 2015 nu vom avea destui bani. Vom apela şi la bani europeni, pe cât este posibil, în special pentru utilaje noi şi pentru magazii de cereale. Grâul semănat în toamnă pe 400 ha şi rapiţa pe 200 ha sperăm că arată bine în acest moment. Ne dorim să avem producţii mai mari, mai bine valorificate, astfel încât să nu mai apelăm la credite bancare“, susţine ing. agronom Gheorghe Cristian: AGROCONS Sălciile, Prahova.

Vrem să dezvoltăm puternic zootehnia

„2014 a fost, poate, unul dintre anii cu producţii bune, chiar dacă vremea nu prea a ţinut cu noi. Cu 4.000 kg/ha la grâu şi cu peste 7.000 kg/ha la porumb, am avut mari satisfacţii. Cum, însă, preţurile obţinute de la angrosişti au fost destul de mici, profitul a fost şi el mic. Profitul a fost reinvestit în utilaje noi, dar şi în realizarea noilor culturi de toamnă. De aceea, pentru 2015 sperăm la un nivel ridicat al producţiilor de cereale şi plante tehnice. Încrederea noastră într-un an mai bun se explică şi prin aceea că starea actuală a culturilor de toamnă este foarte bună. Tot pentru 2015 sperăm să putem achiziţiona noi utilaje, sporind zestrea tehnică cu mai multe tractoare de mare capacitate, de această dată cu fonduri europene. Dar în 2015 ne dorim mai mult ca până acum să dezvoltăm şi sectorul zootehnic. Avem în atenţie o mai bună colaborare cu firma Karpaten Meat din oraşul Sibiu pentru a înfiinţa o fermă de vaci de carne din rasa Angus. Dorim să ne impunem pe piaţa judeţului atât cu produsele agricole, cât şi cu cele zootehnice. De aceea, pe lângă culturile de câmp, dorim să dezvoltăm puternic şi sectorul de creşterea animalelor“, gândeşte Cristian Baicu, fermier, din satul Bărcăneşti, Prahova.

Cristea BOCIOACĂ

Agricultura ecologică câştigă teren în Prahova

În acest an au fost aproape dublate suprafeţele destinate acestui sistem

Apropierea omului faţă de natură şi solicitările mereu crescânde de produse bio i-au determinat pe tot mai mulţi agricultori din Prahova să-şi extindă cu mult suprafeţele de culturi ecologice cu produse certificate, desigur, conform normelor Uniunii Europene. Potrivit unei statistici a Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Prahova, în anul acesta culturile respective au fost cu peste 50% mai mari faţă de anul anterior. Acestea au fost realizate pe mai mult de 1.800 ha de teren cu porumb, grâu, floarea-soarelui, lucernă, realizate de către peste 30 de fermieri mari şi mici din diferite zone ale judeţului. Mai mulţi dintre ei au câştigat şi o serie de proiecte cu fonduri europene. Alături de ei, au mai fost înregistraţi şi alţi fermieri, care realizează atât vin, cât şi lapte ecologic, pâine, legume în sistem protejat, fructe, precum şi miere ecologică. Anul 2014 a marcat şi o diversificare a produselor atestate, fapt ce a permis obţinerea de venituri sporite prin valorificarea produselor respective nu numai în ţară, ci şi pe piaţa europeană sau asiatică.

Produse bio, la câmpie, la deal şi la munte

Chiar dacă judeţul Prahova are o puternică vocaţie industrială, agricultura sa tinde să devină una cu adevărat performantă şi cu un puternic accent pentru realizarea cât mai multor produse bio. Acestea pot fi întâlnite deopotrivă în zona de câmpie – de la Bărcăneşti, Plopu, Filipeştii de Târg, Râfov, Ciorani, Ariceştii Rahtivani până în localităţile din Podgoria „Dealul Mare“, de la Tohani – Gura Vadului şi Vadu Săpat, la Ceptura şi Valea Călugărească, dar şi în zona colinară şi de munte, aşa cum este cazul la Telega, Şotrile, la Gornet şi la Valea Doftanei. Acestea sunt doar câteva exemple unde agricultura ecologică a prins deja rădăcini şi dă semne de dezvoltare continuă şi unde tot mai mulţi gospodari care practică agricultura familială, dar şi fermieri, se întorc la agricultura tradiţională, la produsele specifice Prahovei. În primul rând, a crescut numărul familiilor de albine în comunele de câmpie, cum este în cazul comunei Ciorani, după cum observa unul dintre agricultori Mihai Oprea, care are acum peste 170 de familii de albine. El ne mai spune că alte şapte familii din localitate îi urmează acum exemplul, apreciind faptul că apicultorii sunt sprijiniţi îndeaproape şi de specialiştii în domeniu din judeţ.

Cap de afiş la export – SC Tohani şi Cramele Hallewood

La o reuniune specială dedicată agriculturii ecologice şi desfăşurate recent la Ploieşti de către DADR şi Camera de Comerţ şi Industrie au participat numeroşi fermieri din judeţ şi din judeţele vecine, dar şi specialişti din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Aurelian Gogulescu, preşedintele CCI Prahova, a declarat că, „deşi judeţul Prahova este unul cu o puternică vocaţie industrială, agricultura sa se remarcă printr-o vocaţie ecologică pronunţată, dovadă fiind tot mai activa prezenţă europeană a exportului produselor bio. Cu deosebire la vinuri de calitate, cap de afiş sunt două mari firme de profil: SC TOHANI şi Cramele Hallewood. Aceasta din urmă a livrat pe piaţa europeană – Anglia, Germania, Austria, Elveţia, Italia, Polonia sau Japonia – peste 50.000 litri de vin.

Toate acestea reprezintă nu numai motive de satisfacţie pentru agricultorii din Prahova, ci şi un puternic îndemn pentru dezvoltarea agriculturii bio.

Cristea BOCIOACĂ

Romanţele Domnicăi Sorescu Voicu

Cum spuneam, la acest eveniment rar din viaţa bătrânilor, dar şi a Prahovei, o vizită regală fiind totuşi un privilegiu, a luat parte şi prietena revistei noastre, Domnica Sorescu Voicu, cea mai bună voce a zonei în interpretarea romanţelor. Aprecierea nu este neapărat a noastră, ci mai ales a juriului prestigiosului festival „Crizantema de aur“, prezidat la acea vreme de celebra Ioana Radu, care i-a decernat acest trofeu prin anii ’80. De altfel, Domnica Sorescu este singura „crizantemă de aur“ pe care o are judeţul, iar cariera sa poate n-a avut norocul unei anverguri naţionale binemeritate, dar a fost una lungă, de calitate şi de succes.

– Nu aş vrea ca interviul să sune a preţuire forţată pentru ceea ce faceţi, adică faptul că sunteţi prezentă de ani buni la manifestări artistice de binefacere – şi mergeţi, evident, gratuit – şi nu ştiu cum să ajungem la acest rezultat...

– Păi, eu ştiu? N-aş folosi acest termen, „gratuit“. Într-adevăr, merg fără să fiu plătită în bani, dar primesc o răsplată infinit mai mare, bucuria din ochii celor care mă ascultă, faptul că mă roagă să revin în mijlocul lor, că uneori fredonăm împreună ritmurile tinereţilor de altădată, că aduc un strop de mulţumire.

– De când mergeţi ca voluntar, haideţi să acceptăm această expresie pentru gestul dvs., la acţiuni dedicate vârstnicilor şi copiilor instituţionalizaţi?

– Acum 20-25 de ani, când lucram în armată (n.n. – Divizia 16 Apărare Antiaeriană şi Casa Armatei din Ploieşti), mergeam, împreună cu domnii generali, cu multe cadouri la casele de copii, cum se numeau atunci, şi la azilurile de bătrâni. Iar eu cântam de fiecare dată. În câteva locuri, imediat după 1990, erau condiţii îngrozitoare, inumane. Atât m-a rănit sufleteşte acest aspect încât s-a născut în mine o slăbiciune pentru bătrâni şi m-am ataşat pe loc ideii de ajutorare. Atunci am hotărât ca tot restul timpului în care mai pot cânta să fiu în mijlocul acestor oameni ori de câte ori sunt chemată. Mai târziu, m-am apropiat de Clubul Pensionarilor din Ploieşti, eu însămi fiind la pensie. Prima dată când am mers la ei am nimerit într-un moment mai vesel, am cântat împreună, s-a născut ideea înfiinţării unui cor... Apoi, la îndemnul preşedintei Sofia Cioc, s-au gândit să strângă, din puţinul lor, nişte bani, sume din care cumpără cadouri pentru rezidenţii de la Centrul Puchenii Mari, de care sunt mai apropiaţi, n-aş şti să vă spun din care motiv. Nu doar la Pucheni avem spectacole, ci şi la Mislea, Lilieşti etc. Cu Centrul Vasarely, de exemplu, condus de o fostă colegă, Gabi Chiran, colaborez de mult timp şi organizăm ori de câte ori se poate momente artistice. Între noi toţi, vorbesc şi de Clubul Pensionarilor, s-a legat o prietenie frumoasă.

– Nu pot să ratez întrebarea: cum a fost să cântaţi în faţa MSR Principesa Margareta?

– De regulă, în faţă sălii pline, indiferent cât de mare sau mică este, îmi găsesc mai uşor cuvintele. De data aceasta a fost altfel. Ţin minte o secvenţă: ascultam Europa liberă şi a fost anunţat un discurs al MS Regele Mihai I. Tata şi mama, cam de-o vârstă cu Majestatea Sa, deci au copilărit şi şi-au trăit prima tinereţe în timp de regalitate, au încremenit. S-a făcut în casă o linişte de mormânt. Erau laolaltă bucurie, respect, nostalgie. Cam aceleaşi sentimente am retrăit acum, având o aşa mare personalitate în auditoriu, cu o aşa ţinută distinsă, aproape imperială. Ca emoţie, cred că în tinereţe am mai trăit ceva similar când mă ovaţiona sala, când îmi umpleau spectatorii braţele cu flori; erau valuri de flori când vedeam sute de mâini care doreau să mă atingă. E ceva teribil de înălţător. Şi acum repet aceleaşi sentimente într-o sală cu 400-500 de pensionari care arată în felul lor unic dragostea.

– Dar aţi mai cântat în faţa altor personalităţi, gândesc. Puteţi face o diferenţă între aceste momente?

– Sigur că am mai cântat. Eram în echipa de protocol a judeţului care-l întâmpina pe Ceauşescu la vizitele sale în Prahova, mai ales la Seciu sau Vila lui Matac. Am cântat, apoi, în prezenţa unor personalităţi precum Ion Iliescu, Mircea Ionescu Quintus, Călin Popescu Tăriceanu etc. Emoţii am avut cu Ceauşescu; mă apăsau importanţa momentului, responsabilitatea pe care o aveam. Cu ASR Principesa Margareta a fost vorba despre solemnitate!

– Mă uitam că nu foarte mulţi colegi de-ai dvs. fac voluntariat de acest tip. Dvs., da. De ce?

– Sunt mulţi oameni care te judecă după preţul pe care-l ceri într-un spectacol, după locurile unde eşti invitat. Eu am mare, mare plăcere în a-l vedea pe om mulţumit, fericit!

Alteţea Sa Regală Principesa Margareta, printre rezidenţii vârstnici de la Vasarely

Mai mulţi beneficiari ai serviciilor sociale de la Centrul Vasarely, din Ploieşti, au trăit, de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, momente memorabile, având prilejul poate unic în viaţă de a o avea în mijlocul lor pe Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României. Fundaţia care-i poartă numele a inclus Ploieştiul, alături de Constanţa, pe harta programului „Niciodată singur“, instituit cu scopul singular de a îmbunătăţi condiţiile de viaţă a persoanelor cu vârste de peste 65 de ani, aflate în risc de izolare socială, singurătate şi sărăcie. De 1 octombrie, Fundaţia Principesa Margareta a României a organizat campania „Flori pentru suflet“, urmând acţiunea la nivel mondial desfăşurată de Federaţia şi Asociaţia „Les petits frères des Pauvres“, prilej cu care a împărţit 5.000 de flori, intenţia finală fiind aceea de a sensibiliza publicul larg şi a-l determina să vină în sprijinul populaţiei de vârsta a III-a. În vizita regală de peste o oră, Principesa Margareta a luat loc printre gazdele sale, 20 de rezidenţi din cei 50 ai centrului Vasarely, a adresat câte o vorbă bună fiecăruia dintre vârstnici, le-a oferit flori, s-a fotografiat cu ei şi cu voluntarii de la Şcoala postliceală sanitară „Regina Maria de România“ şi cu copiii Corului „Trandafirul prahovean“ al Palatului Copiilor, condus de prof. Cristina Stănescu, şi a asistat la un scurt program artistic. Domnica Sorescu Voicu, prezentă de mai mulţi ani, ca voluntar, la acţiunile dedicate bunicilor rezidenţi în centrele de îngrijire din Prahova, a interpretat câteva romanţe şi valsuri. Momentul fiind trăit cu intensitate, întoarcerea în amintiri şi tinereţe a avut o dublă semnificaţie: mulţi dintre ei s-au născut în România monarhică, în vremea când melodiile pe care le-au murmurat alături de Domnica prindeau viaţă. Alteţa Sa Regală a declarat presei, la sfârşit: „Iniţiem aceste programe de 25 de ani în tradiţia Casei Regale şi vom continua cu nişte proiecte care să-i pună laolaltă pe vârstnici şi pe tineri, ca o socializare între generaţii. Reacţia voluntarilor este fantastică, vin lângă noi din ce în ce mai mulţi tineri. Oamenii au nevoie de speranţă, au nevoie să se simtă utili, inima lor se deschide şi apare neaşteptat de multă disponibilitate spre acest fel de acţiuni de solidaritate. Nădăjduim să ajungem cu programul «Niciodată singur» – extins, din această toamnă, şi în centrele Vasarely – în mai multe locuri din ţară, să-l multiplicăm. Am o mare speranţă că acesta va îmbunătăţi viaţa bătrânilor, o va însenina.“

Maria BOGDAN

Obiectiv turistic în Prahova. Cetatea geto-dacică de la Puchenii Mari

Veche vatră de istorie românească, Prahova se îmbogăţeşte, iată, cu o nouă şi interesantă cetate din vremea dacilor, care se constituie acum drept un atrăgător obiectiv istoric şi arheologic, pus recent în valoare în apropiere de comuna Puchenii Mari, localitate unde a fost dezvelit şi un bust al vestitului rege Decebal, printr-o largă şi impresionantă prezenţă a localnicilor, a celor din toate comunele vecine, de la Brazi, Berceni, Bărcăneşti, Râfov şi Gorgota, precum şi oficialităţilor judeţene şi centrale.

Potrivit datelor prezentate într-o cuprinzătoare lucrare documentară realizată de către Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi semnată de către arheologul Bogdan Ciupercă, acest obiectiv istoric, cercetat încă din anii de după Primul Război Mondial, mai precis în anul 1924, de către Radu şi Ecaterina Vulpe, în cadrul unui program de cercetare a antichităţilor preromane, iniţiat de către vestitul istoric Vasile Pârvan, este cunoscut în literatura de specialitate drept „dava getică de la Tinosu“. Aceasta este reprezentată de o fortificaţie amplasată pe malul stâng al râului Prahova, în apropierea Gării CFR Prahova. Obiectivul ce ocupă o suprafaţă de un sfert de hectar este înconjurat de trei râpe abrupte şi a funcţionat în intervalul secolelor III înainte de Christos şi I după Christos. Important este şi faptul că aici au fost descoperite, între altele, unelte agricole şi de uz casnic din fier (brăzdar de plug, cuţite şi coase), piese de harnaşament, piese de port şi de podoabă, un coif grecesc din bronz cizelat, de tip calcidian.

Arheologul Bogdan Ciupercă mai menţionează faptul că cu ceva timp în urmă, în perimetrul davei de la Puchenii Mari, a mai fost descoperit un tezaur monetar alcătuit din 24 de monede geto-dacice de argint. La nord-vest de cetatea de la Pucheni Mari, pe Valea Cricovului Dulce, afluent al Prahovei, a mai fost descoperită o altă cetate dacică în satul Coada Izvorului, din comuna Măneşti – Prahova.

Se crede că fortificaţia de la Puchenii Mari, precum şi cele de la Coada Malului, Gura Vitioarei, Homorâciu – dar şi altele din zona Prahovei – erau parte a sistemului defensiv al dacilor de pro­tejarea rezervelor de sare existente în partea de nord a judeţului Prahova.

Prezent la evenimentul de la Puchenii Mari, ing. Mircea Cosma, preşedintele C.J. Prahova, cel care a sprijinit ridicarea statuii marelui rege dac, i-a îndemnat pe localnici să participe mai activ la modernizarea localităţii, prin realizarea preconizatelor obiective edilitare cu fonduri europene: de alimentare a comunei cu apă potabilă, cu gaz metan şi cu canalizare, dar şi la atragerea investitorilor români şi străini, care prin prezenţa lor în parcul industrial prevăzut a fi organizat aici şi destinat înfiinţării de noi fabrici, prin care să pună în valoare marile cantităţi de produse agricole realizate în zonă.

„Astfel îl veţi putea cinsti cum se cuvine pe marele rege Decebal, care de azi stă de strajă în plin centrul comunei dvs.“, a mai spus şeful C.J. Prahova.

Statuia – ca şi fortificaţia de la Puchenii Mari – se constituie drept un important punct de atracţie pentru turişti în vreme de vacanţă.

Cristea BOCIOACĂ

Dumbrăveşti - Prahova, o comună bimilenară, hotărâtă să îşi recupereze istoria

Situată în zona centrală a judeţului, la 25 km de Ploieşti şi 15 km de Vălenii de Munte, cu o suprafaţă de 336 ha, străbătută de o mulţime de cursuri de apă: râul Teleajen şi pârâurile Vărbilău, Cosmina, Misleanca şi Glod, dar şi de DJ 102, Ploieşti-Slănic Prahova, drum care o traversează, comuna Dumbrăveştii de Prahova de azi este celebră prin istoria sa multimilenară. Cu Castrul roman de la confluenţa Teleajenului cu Vărbilăul şi Mislea, vezi cu ochii minţii construcţia fabuloasă a edificiului de apărare, din anul 101 e.n, de la Mălăieşti. Iar, puţin mai departe, înspre nord, la Poiana Coţofeneşti, sat care aparţinea pe vremuri comunei, iar azi de comuna vecină, Vărbilău, acum 87 de ani a fost descoperit faimosul Coif de aur de la Coţofeneşti.

Comuna, alcătuită din şase sate cochete de munte: Găvănel, Mălăieştii de Sus, Mălăieştii de Jos, Sfârleanca, Plopeni Sat şi Dumbrăveşti, dă semne de înnoire aproape la fiecare pas. Alături de şantiere de investiţii pot fi observate şi şantiere arheologice, nouă la număr, prin care se are în vedere realizarea unei zone de activităţi ştiinţifice şi de recreere pentru populaţie şi vizitatori.

Dumbrăveştii este o comună bogată în păduri şi livezi, dintre care o parte în sistem intensiv. Alternanţa lor se înfrăţeşte într-un peisaj care încântă ochiul, aşijderea caselor noi, cu coloritul lor care aminteşte de cel al sării din zonă. Iar turlele moderne ale sondelor stau de strajă deasupra livezilor şi păşunilor, anunţând existenţa aici a mai multor rezerve minerale de petrol, de gaze naturale şi sare. În jurul satelor pot fi văzute parcuri de sonde, separatoare şi rezervoare de petrol.

În căutarea originilor aşezării

Un edificiu mare, modern, Primăria domină centrul comunei. Ne întâmpină un bărbat înalt, cu ochii vii, cu o voce puternică, binevoitor. Este primarul Valentin State, pregătit să ne vorbească de istoria comunei. Ne spune că Dumbrăveştiul are o existenţă bimilenară, aşezarea fiind atestată, înainte de toate, de castrul roman de la Mălăieşti de la începutul secolului al II-lea al erei noastre, iar, mai apoi, şi de primii Basarabi . În 1429 Dan al II-lea întăreşte stăpânirea satului Ciobăneşti (azi dispărut) şi Poienile Vărbilău (acolo unde în 1927 a fost descoperit celebrul Coif de aur de la Coţofeneşti).

Comuna era şi rămâne un punct de reper pe vechiul Drum al Sării, motiv pentru care primarul îşi doreşte să recupereze istoria localităţii. De mai mulţi ani a pornit prin ţară şi pe la vecini să descopere rădăcinile... istoriei locale şi cum s-a ajuns să existe mai multe sate cu numele de Mălăieşti. Colecţionează documente, cercetează arhivele. A ajuns şi la Veneţia pentru asta. El este sigur că cele două sate Mălăieşti, componente ale comunei, au fost atestate cam în aceeaşi perioadă ca şi alte trei sate cu acelaşi nume, Mălăieşti, din Basarabia, ba şi altele, aflate dincolo de Nistru. Şi o face cu perseverenţă, prin înfrăţirile de dată recentă între Dumbrăveşti şi acele localităţi din Basarabia, cu care a stabilit şi programe comune de dezvoltare.

Drumul lung al dezvoltării economice şi edilitare a comunei...

Statisticile de dată recentă arată că, începând cu 1990, comuna Dumbrăveşti a cunoscut o dezvoltare în plan economic, social şi cultural. În perioada trecută au fost realizate mai multe investiţii, în plan edilitar-gospodăresc. Două centre culturale, două centre medicale, apă la robinet pentru toţi cei 3.700 de săteni, astfel că azi fiecare sat are drumuri bune asfaltate, dar şi trotuare de-a lungul străzilor, şcoli şi grădiniţe modernizate şi dotate corespunzător.

Mai nou, s-a construit o sală de utilitate publică la Plopeni Sat, cu cămin cultural şi bibliotecă, precum şi cu un dispensar uman. Suma cheltuită de administraţia locală trece de 200 miliarde lei vechi, la un buget local de numai 43 miliarde. Dar construcţiile gospodăreşti continuă şi azi cu poduri şi podeţe peste cursurile de apă din comună, cu asfaltări de drumuri etc.

Primarul, însă, nu pare mulţumit de modul cum este susţinut la accesarea fondurilor europene. Dă exemplu canalizarea care trenează de vreo doi ani, cu o valoare de zece milioane euro, obiectiv care se tot amână. Asta ca să nu mai vorbim de introducerea gazului metan, care, de asemenea, întârzie. Drept urmare, investitorii străini vin şi... pleacă.

„Vin la noi investitori din China şi Coreea, arată primarul Valentin State, care vor să facă fabrici de tractoare şi de alte utilaje agricole, italieni dornici să înfiinţeze o fabrică de prelucrare a fructelor, vin chiar şi investitori germani, interesaţi de Dumbrăveşti. Degeaba. Nu avem gaz metan, mai spune primarul Valentin State. Până atunci, ce să facem? Căutăm să-i susţinem pe meşterii locali în prelucrarea lemnului, care are o tradiţie de peste două sute de ani.“

Rudarii fac demonstraţie de buni meseriaşi

La Plopeni Sat trăiesc de peste două sute de ani câteva sute de rudari veniţi din Oltenia. Cei mai mulţi dintre ei sunt meseriaşi din tată în fiu în realizarea de obiecte din lemn. Ei confecţionează mese, scaune, linguri, furculiţe, ceaune şi copăi, diferite alte vase de tot felul, până la albii şi lavoare. Mai confecţionează şi mobilier din răchită galbenă, dar şi butoaie de toate felurile, tocitori. Fac şi mături, onorând orice comandă pentru a-şi rotunji veniturile. Mai mult de 60 de oameni, prin obiectele măiestrit lucrate pe care le oferă în tot timpul anului, aduc faimă localităţii. Când sunt întrebaţi ce sunt ei nu ezită să spună ferm: „Noi suntem români!“ Între ei se află şi Nicolae Badea, un om la 79 de ani, binecunoscut pentru mulţimea de obiecte din lemn pe care le confecţionează.

Aceştia se alătură efortului colectiv al comunei de a deveni o importantă localitate turistică fiindcă aici există un mare sit istoric cu castru roman, băile romane de la Mălăieşti, dar şi alte nouă situri arheologice care se cuvin a fi cunoscute.

Tocmai pentru a apropia vizitatorul de zonele cuprinse în curs de cercetare arheologică sau de restaurare, primăria va susţine realizarea unei zone cu reconstituiri de clădiri în care să se poată desfăşura activităţi didactice şi de recreere. Astfel, Dumbrăveşti poate deveni o localitate turistică importantă din Prahova şi din ţară.

Cristea BOCIOACĂ

Abonează-te la acest feed RSS