Costel Barbu este un om obișnuit, ca majoritatea românilor. Trăiește într-un sat din Bărăganul buzoian, are o gospodărie frumoasă și este mulțumit de viață. Tocmai de aceea am ales să vă spun povestea lui pentru că acum, la 60 de ani, este ceea ce s-ar putea numi un țăran mijlocaș. Adică aparține exact acelei categorii de care satul românesc are atâta nevoie. Acea categorie a cărei predominanță ar dovedi că avem un mediu rural sănătos. Dar mai bine să aflăm povestea acestui om!

Satul cu oameni harnici și bogați

Costel Barbu s-a născut în satul Caragele din județul Buzău. Un sat străvechi, acum inclus în cuprinsul comunei Luciu. Un sat așezat pe cursul Călmățuiului, cu oameni harnici și înstăriți. Sursa bogăției lor a fost pământul bun și roditor. Pe vremuri, locuitorii din Caragele plecau toamna spre munte și schimbau grânele pe lemn, fructe sau alte produse. Apoi coborau spre Dunăre și schimbau alte grâne pe pește sărat sau afumat. Căci lapte, brânză, ouă și carne aveau destule de la animalele și păsările pe care le creșteau pe lângă gospodării. E drept că toate acestea se obțineau cu multă muncă, dar aceasta era una dintre primele lecții pe care le învățau copiii din Caragele: „Dacă vrei să ai, atunci muncește!“.

Așa a trăit și bunicul lui Costel Barbu, ba chiar și tatăl lui a crescut în legea aceasta. Apoi vremurile s-au smintit. Au venit comuniștii, apoi cooperativizarea. Munca a rămas aceeași, doar că roadele se scurgeau mai mult spre alte părți decât spre gospodăriile țăranilor. Ș-atunci mulți dintre cei tineri au apucat-o pe alte drumuri.

Portdrapelul familiei sale

Costel Barbu a crescut în satul natal. Apoi, după ce a terminat școala, s-a gândit ce ar fi mai bine să facă în continuare: să rămână la țară, să muncească pământul, sau să plece la oraș, la fel ca mulți alți tineri din generația sa? Parcă mai bine era la oraș, la fabrică, a cugetat în mintea sa tânără. Așa că s-a dus să dea examen de admitere la școala profesională. „Nu aveam note prea mari la școală, așa că nu eram deloc convins că voi reuși. De aceea bucuria mea a fost cu atât mai mare cu cât am intrat printre primii. Atunci mi-am dat seama ce profesori buni am avut aici, la școala din sat. Deși nu aveam note mari, știam multă carte față de alții, care primeau note mari pe știință puțină!“, povestește. Apoi, hâtru, urmează firul istoriei: „Când am ajuns acasă, tata meșterea ceva la o roată de căruță. Am zis că fac o glumă și i-am spus că n-am luat examenul. Nici n-a ridicat privirea la mine și mi-a spus, liniștit: «Eh, atuncea rămâi și tu aici, acasă!»“.

În toamnă Costel a plecat la școală, la Brașov. Câțiva ani mai târziu a primit și diploma de sculer-matrițer. Apoi a plecat în armată, ca toți tinerii de vârsta sa. Doar că el a plecat (coincidență sau nu?) la Regimentul de Gardă, la fel cum au fost și bunicul și tatăl său. Numai că el a fost chiar portdrapel. Un episod de care își aduce și acum aminte cu mândrie.

centenar costel foto

„Dacă romanii au putut, pot și eu!“

Odată armata terminată, eroul povestirii noastre era bărbat în rândul lumii. S-a însurat și a plecat la Brașov. Timp de 14 ani a lucrat acolo. Apoi, s-a mutat la Târgoviște, unde a lucrat în turnătoria de oțeluri speciale. A primit un apartament, pe care mai apoi l-a și cumpărat, și-a făcut un rost așa cum se cuvine. Destul de des, în concediu, dar și la sfârșit de săptămână, se repezea și în satul natal, să își vadă părinții și să-i ajute, cât putea, la treburile gospodăriei. Doar că distanța era destul de mare, iar timpul destul de scurt. Și lucrurile au continuat așa, până când a venit momentul pensionării.

„M-am pomenit, deodată, că nu mai am niciun rost. Pe de o parte, sigur că m-am bucurat, ca oricine. Apoi mi-am dat seama că sunt în putere, iar la oraș nu am ce face. Și atunci s-a îmbolnăvit mama. A fost așa, ca un semn. Mi-am făcut bagajele și am venit la țară.“ Inițial era hotărât să stea doar un timp, cât să își ajute mama. Și în această perioadă și-a dat seama că orașul îi intrase în sânge. „Nu mă împăcam deloc cu lipsa condițiilor. Mi-era foarte greu fără baie, fără apă caldă, cu toaleta în curte. Apoi boala mamei s-a agravat și a trebuit să vină și soția cu mine, ca s-o poată îngriji. Atunci am hotărât să construim o casă nouă, lângă cea bătrânească.“ A trecut la fapte. Nu a construit vreo vilă somptuoasă care să epateze vecinii. A ridicat o locuință cu două camere, o baie mare și dependințele firești. „Practic, mi-am transpus apartamentul de la bloc aici, la curte. Doar că am mai adăugat un foișor, în care îmi petrec mare parte din timp, o pivniță și alte dependințe.“

Nu i-a fost ușor. Multe dintre lucrări le-a făcut singur. „Mă gândeam că romanii au construit castre care se mai văd și astăzi cu tehnica și mijloacele de atunci. Așa că, dacă ei au putut, am zis că pot și eu să fac câte ceva la casă cu mâinile mele!“ Și a putut.

„N-aș mai putea trăi la oraș!“

Între timp, s-a ocupat și de grădina din curte. Încet-încet a ajuns să o organizeze astfel încât să producă tot ce are nevoie în gospodărie, de la zarzavat pentru ciorbă până la varză și legume pentru murături. Din cele patru hectare de pământ pe care le-a moștenit, trei le-a dat în arendă. De pe al patrulea își scoate hrana pentru porcii și pentru păsările pe care le crește. „În fiecare an tai câte doi porci: unul de Paște și unul de Crăciun“, îmi spune. Am aflat apoi că a devenit un maestru în pregătirea unor bucate tradiționale. Are un meșteșug aparte în a prepara cârnații și în a afuma orice. Ba chiar, în ultimii ani, a făcut și babic. „Am citit undeva cum se face și am încercat și eu. E puțin de muncă, dar iese ceva bun.“ Și, într-adevăr, este delicios. Din via pe care o are își face vinul propriu. Un vin gustos, curat, bine cumpănit.

Anul trecut a construit și un solar mititel. „Deocamdată l-am făcut de probă. Dar a fost bun, pentru că am avut roșii și alte legume mai devreme. Cred că la primăvară îl măresc“, mi-a destăinuit ceva din planurile sale.

Au trecut, pe nesimțite, vreo șapte ani de când Costel Barbu s-a întors în satul natal, în curtea părintească. În anii aceștia a schimbat totul: a construit o casă nouă, a săpat o fântână nouă, a înnoit grădina, cotețele și acareturile. Și-a schimbat viața cu totul!

„Câteodată, când stau așa, mă gândesc ce aș fi făcut la oraș. Probabil că mergeam să fac cumpărăturile și apoi stăteam în fața blocului să joc table, în așteptarea poștașului cu pensia. Și așa îmi dau seama că am făcut cum a fost mai bine. Aici am tot ce îmi trebuie, aici simt că trăiesc. Îmi dau seama că, indiferent ce s-ar întâmpla, nu aș putea să mă mai întorc la oraș!“

Alexandru GRIGORIEV

Poporul român are, prin structura sa, o anume aplecare către festivism. Absolut orice prilej, de bucurie sau necaz, este potrivit pentru o festivitate, mai mică sau mai mare. De unde ni se trage, e greu de spus. O fi zestrea latină, sintetizată în zicala „Pane et circum“? Dar să nu uităm că și strămoșii daci erau mari amatori de festivități, cu diverse prilejuri. Ca să nu mai vorbim despre turci, alături de care am trăit secole și de la care, firesc, am învățat multe. Până la urmă, puțin contează de unde ni se trage, important este că aplecarea spre a face aproape din orice un eveniment ne-a intrat în structură.

Această însușire se vădește și mai evident în acest an de grație, 2018. Deja de anul trecut s-au înființat tot felul de direcții și servicii, prin ministere, prefecturi și alte instituții de stat pentru organizarea sărbătoririi centenarului Marii Uniri. Desigur că nu-i puțin lucru să aniversezi 100 de ani de la orice. În definitiv, un secol reprezintă un interval de timp în care mai multe lumi au dispărut, fiind înlocuite de altele, noi. Într-un secol, la scara unui popor se decantează esențe, iar tot ceea ce este efemer se evaporă în negura vremii.

Dar întrebarea care se pune este în ce context ne găsește acest centenar, a cărui aniversare se vrea îmbrăcată în straie cât mai colorate. Îi spunem centenar al Marii Uniri. Dar poate că, înainte de a ne întreba unde facem parade militare și spectacole, ar trebui să ne întrebăm cât de uniți mai suntem. Cât a rămas din Marea Unire astăzi?

Căci în 1918 și în anii următori unirea teritorială, alcătuirea unui stat românesc care să-i cuprindă pe aproape toți românii, a fost doar fața văzută din străinătate și consemnată în tratate internaționale a unui fenomen mai amplu. Căci, în Proclamația de la Alba Iulia se spune că hotărârea a aparținut delegaților românilor „uniți în cuget și-n simțiri“. Cât de uniți în cuget și-n simțiri mai suntem noi astăzi ar trebui să ne întrebăm fiecare dintre noi...

Cât a mai rămas din Marea Unire

Astăzi, taberele politice ne separă mai mult decât altădată granițele. Politicieni veroși trag fiecare înspre partea sa, către propriile interese. Legi care să protejeze pe unul și pe altul, alte legi care să avantajeze pe acesta ori pe acela să obțină o felie mai mare din tortul numit „avuția națională“ se publică de-a valma în „Monitorul Oficial“. Hârtia suportă orice. Inclusiv ca aceste murdării să se amestece cu afectatul slogan „100 de ani de România“. Spectacole grandioase se organizează sub acest generos pretext. Spectacole din organizarea cărora se găsește câte un român entuziast și festivist care să-și ia și el un „comision cinstit“, cât „de-un mic și-o bere“. Da, dar consumate în Hawaii sau Bali, judecând după preț.

În urma lor, românii cinstiți caută să înțeleagă ceva și să tragă învățături din ceea ce s-a întâmplat în acest ultim secol, care numai liniștit n-a fost. Numai că nu prea reușesc să priceapă mai nimic. După ce ne-am unit, după ce țăranii au fost împroprietăriți în 1921, comuniștii au confiscat din nou pământul, prin cooperativizare, 40 de ani mai târziu. Acum , la 30 de ani de la Revoluția din ’89, o mare parte din el aparține, sub o formă sau alta, străinilor. Nici măcar nu știm cât din pământul țării mai este în proprietatea românilor. Cei mai optimiști zic că jumătate. Pesimiștii, că niciun sfert... La fel și cu bogățiile acestor pământuri, fie că e vorba de păduri, fie că e vorba de aur, petrol, gaze etc. Companii străine le-au obținut, la prețuri derizorii, cu complicitatea unor autorități cumpărate cu comisioane grase!

Dar nu-i nimic, noi suntem mândri că au trecut 100 de ani de la Marea Unire! Și, pe deasupra, uităm să mai vărsăm și câte o lacrimă pentru că Marea Unire s-a mai micșorat puțin, după al Doilea Război Mondial. Asta e amintită, așa, în treacăt, de dragul adevărului istoric...

Centenarul centenarelor

Și pentru că am vorbit despre adevărul istoric, să încercăm să lămurim câteva aspecte, care, deși sunt riguros exacte, sunt veșnic deformate de poleiala festivistă. Primul dintre ele ar fi acela că Marea Unire este un proces care a durat ani de zile. 1 Decembrie 1918 este doar un moment al acestui proces. Acel moment în care reprezentanții locuitorilor din Ardeal au fost consultați asupra dorinței lor de a se uni cu România. Desigur că nimeni nu poate minimaliza importanța unui atare eveniment și, mai ales, implicațiile profunde ale rezultatului consultării. Dar această consultare nu ar fi avut loc fără poziționarea României printre învingătorii din Marele Război. Sau ar fi rămas doar o vorbă goală fără lupta diplomatică a lui Ionel Brătianu și apoi a Reginei Maria în cadrul Congresului de Pace de la Paris. Iar România Mare ar fi fost ceva mai mică fără campania din 1919 a armatei române în Ungaria. Așadar, onești fiind în fața istoriei, ar trebui să vorbim despre o întreagă serie de centenare, culminând cu cel al Constituției din 1923, care consfințea în legea fundamentală noul stat.

Marea Unire pentru satul românesc

Pentru satul românesc, Marea Unire a marcat un moment de cotitură. E greu de spus care dintre țărani au fost mai afectați. Pe de o parte, cei din Transilvania au trebuit să treacă de la sistemul de administrare sever, dar riguros exact al austriecilor, la cel mai relaxat, dar imprevizibil din Vechiul Regat. Pentru sătenii din România Mică au apărut noi tehnici de cultură, noi soiuri. Dar ceea ce a fost și mai spectaculos a fost noua concepție despre zootehnie.

În cifre, Marea Unire a reprezentat o creștere a teritoriului României de la 137.903 km² în 1914, la 295.049 în 1919. Populația a crescut de la 7.897.000 locuitori la intrarea în război, la 15.495.000 după unire. Dintre aceștia, 6.372.000 locuiau la sate în 1914. În 1919 numărul celor care locuiau în mediul rural se ridica la 12.055.000.

Pentru țăranii români, dar și pentru marii proprietari funciari, unul dintre cele mai palpabile efecte ale Marii Uniri a fost Reforma agrară din 1921. Desigur că fiecare a resimțit-o altfel. În urma acestui proces, țărănimea, mica proprietate și producția ei agricolă au devenit predominante în suprafața și agricultura țării. Marea proprietate funciară, adică moșiile de peste 100 ha, au fost reduse substanțial, ajungând să dețină doar 15-17% din suprafața arabilă și 27-28% din suprafața agricolă. În schimb, 1.479.000 de țărani fără pământ sau cu pământ insuficient au primit loturi de pământ. Și, ca o dovadă că în istoria României există niște constante, alți peste 800.000 de țărani nu au primit nimic, deși se aflau pe aceleași liste.

În concluzie, privind în jurul nostru, cu un ochi la trecut și cu altul la prezent, poate că ar trebui ca acum, la un moment centenar, să facem o nouă Mare Unire. Aceea în care să punem în față ceea ce ne unește într-adevăr, ca să putem da deoparte toate cele multe și meschine care ne despart. Și poate că după aceea vom putea măcar să nu mai privim în pământ la judecata istoriei!

Alexandru GRIGORIEV

Istoria este o poveste, uneori frumoasă, alteori tragică. Dar, spre deosebire de alte povești, este alcătuită dintr-o sumă de fapte și jertfe zilnice ale unor oameni care au trăit, au muncit și au murit cu adevărat. O poveste care continuă zi de zi și care trebuie cunoscută de către fiecare dintre noi. Așa au gândit și locuitorii dintr-un sat buzoian, care au avut o inițiativă frumoasă și demnă de a fi un exemplu și pentru alte comunități.

Un sat de oameni mândri

Încă din secolul al XVII-lea comuna buzoiană Caragele era pomenită în documente. O stație de poștă a funcționat aici, pentru a înlesni călătoriile spre Brăila. Iar numele comunei se pare că se trage de la mănosul pământ negru, în grecește „Kara geea“. La sfârșitul secolului al XIX-lea, în 1899, Caragele era atestată în Marele Dicționar Geografic al României, coordonat de Ioan George Lahovari, ca fiind o comună de sine stătătoare, în plasa Câmpul din județul Buzău, având 700 de locuitori ce trăiau în 144 de case. În comuna Caragele funcționa o școală cu 37 de elevi și o biserică.

În 1925, Anuarul Socec o atestă ca având 860 de locuitori. Sub conducerea primarului Gheorghe Haralambie Bivolaru și a preotului-paroh Constantin Tomoșoiu, copiii satului erau inițiați de către învățătorii Steliana Lăzărescu și Ion D. Mihalache. Seara oamenii se întâlneau la cârciumile lui Ghiță Bivolaru, Gheorghe I. Nistor sau Ion C. Constantin, care era și băcan. Activitatea „industrială“ a comunei era reprezentată de moara cu motor a lui Ion M. Dumitrescu și de fierăria lui Vasile Nedealcu. Notarul Ștefan Tărnășoiu era cel care se îngrijea ca toate actele să fie puse la punct, așa cum se cuvenea.

Așa cum se vede, locuitorii erau oameni gospodari, care își vedeau de munca pământului și, cu trudă, au reușit să ridice o localitate mândră, cu case făloase. De fapt, pe la târguri umbla și o vorbă: „Dacă vezi pe unul cu căruța cu leagăn frumos și cu hamurile noi, acela-i sigur din Caragele“, povestesc bătrânii satului.

Un monument în cinstea eroilor satului

Dar caragelenii nu s-au mândrit numai cu avutul lor lumesc. Una dintre cele mai de preț averi a fost memoria înaintașilor. Strămoșii au fost întotdeauna pomeniți și cinstiți așa cum se cuvine. Ca dovadă stă cimitirul, cu monumente funerare care pot rivaliza cu cele din orașe mari. Tot la acest capitol, al cinstirii înaintașilor, se înscrie și monumentul ridicat în cinstea fiilor satului căzuți pentru întregirea neamului. Acesta a fost înălțat, așa cum aflăm din ziarul buzoian Știrea din 26 noiembrie 1933, de către săteni, la inițiativa lui Ion Mirea Drăgușin, fost primar al comunei. El însuși a fost tatăl unuia dintre eroii căzuți în luptele din Moldova.

Soclul monumentului a fost realizat dintr-un bloc de piatră care a călătorit vreme de trei săptămâni pe un car tras de boi până să ajungă în comuna de pe malul Călmățuiului. În vârf a fost așezat un vultur, purtând o cruce în cioc, simbol al vitejiei și credinței ostașilor români.

La festivitate au participat locuitorii comunei, dar și oaspeți veniți din satele vecine. Sfințirea construcției a fost făcută de preotul paroh de atunci, Manole Caban. În vremea regimului comunist, simbolul vulturului purtător de cruce a deranjat autoritățile, astfel încât au luat măsura înlocuirii lui cu o cruce simplă. Așa a ajuns monumentul la forma în care există el astăzi.

Un secol n-a schimbat sufletele sătenilor

Acum, la un secol de la evenimentele mărețe din 1918, locuitorii din Caragele au dovedit că, în sufletul lor de români, nu s-au schimbat esențial lucrurile. A fost de-ajuns ca unul dintre fii satului, medicul veterinar Dorin Cohal, să ia inițiativa și să propună o restaurare a monumentului. Imediat i s-au alăturat și alții, fie că încă mai locuiesc în sat, fie că sunt de mult timp în poziții importante, prin toate colțurile țării. Și așa inițiativa a luat amploare, până când s-a ajuns la organizarea unui fel de Zile Naționale la nivel local. Pe lângă restaurarea monumentului s-a făcut și resfințirea lui. Lângă vechiul monument a fost amplasată și o placă de marmură pe care au fost gravate numele fiilor satului căzuți în Marele Război. Elevii școlii din comună au organizat un frumos și bogat program artistic, iar preotul paroh Constantin Dragu și părintele protopop Marius Daniel Ciobotea, venit de la Buzău, au oficiat o slujbă de pomenire. Așa cum se cuvine la un moment de comemorare, la Căminul Cultural din localitate a avut loc și un parastas în memoria celor 46 de eroi.

La eveniment au participat prefectul județului Buzău, Carmen Ichim, primarul comunei, Mircea Frățilă, și reprezentanți ai Consiliului Județean și ai Inspectoratului Școlar Județean. Numai că, de această dată, ei au avut calitatea de oaspeți ai locuitorilor satului, și nu pe aceea de amfitrioni. „Nici nu realizați ce mult bine ați făcut Buzăului și României“, a spus, în alocuțiunea sa, prefectul de Buzău, Carmen Ichim. „Prin acest eveniment ați creat o legătură între oameni. Sunteți așa de frumoși! Înseamnă că sunteți uniți și asta trebuie să avem și noi pe viitor. Astăzi aniversăm 100 de ani de Românie liberă și unită și îi rugăm pe copiii noștri să ducă mai departe visul nostru frumos numit România“, și-a încheiat domnia sa cuvântarea.

Arc peste timp

Cu ocazia evenimentului, pentru a marca un arc peste timp, organizatorii au  editat și o replică a ziarului zonal Știrea, de acum 100 de ani. În cuprinsul ziarului este evocată, prin fotografii și facsimile ale unor documente, imaginea comunei în  perioada Marii Uniri. În schimb, pe ultima pagină este realizat un tablou al localității, așa cum se prezintă ea astăzi. Spre bucuria și satisfacția lor nedisimulată, cei mai mulți dintre localnicii prezenți la eveniment și-au descoperit în paginile ziarului atât strămoșii, cât și rudele contemporane. Astfel, au avut un prilej concret de a-și percepe ca pe un lucru real, palpabil istoria, familiilor lor. „Poza asta a lui Ion Mirea Drăgușin o am și eu în camera din față, moștenită de la bunica, care era neam cu el“, se lăuda  un sătean. „Ia uite, adeverință cu averea lui unchiul“, spunea altul.

„Mi-am adus aminte de poveștile pe care mi le spunea în copilărie bunica mea despre ridicarea monumentului“, ne-a spus Dorin Cohal, inițiatorul evenimentului. „Mi-am propus să adun fiii satului, care sunt împrăștiați peste tot, ca să putem organiza tot ceea ce s-a petrecut. Mă bucur că au răspuns și că au făcut-o atât de frumos!“, a mai arătat domnia sa.

Alexandru GRIGORIEV

Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor, Gheorghe Mihăilescu, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Florian Marin, prefectul județului Vâlcea și Nicolae Sărdescu, primarul orașului Horezu, au participat  marți, la Horezu, în județul Vâlcea, la o acțiune de plantare a 100 de stejari în jurul mai multor stejari multiseculari, pentru a marca Centenarul Marii Uniri din 1 decembrie 1918, când toate provinciile locuite de români s-au unit într-un singur stat.

La acțiunea de plantare a celor 100 de stejari au participat reprezentanți ai autorităților locale și o sută de preșcolari și elevi ai Liceului ”Constantin Brâncoveanu” din Horezu.

Fiecare stejar plantat a fost ”adoptat” de un elev, fiind emise și Certificate de Adopție nominale.

Stejarii au fost oferiți de Direcția Silvică Vâlcea, silvicultorii fiind implicați și în asigurarea asistenței tehnice la plantare.

Evenimentul a fost organizat în cadrul unui parteneriat între Ministerul Apelor și Pădurilor, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția Silvică Vâlcea, și Primăria Horezu.

În acest an, Ministerul Apelor și Pădurilor și Regia Națională a Pădurilor – Romsilva marchează Centenarul Marii Uniri din 1918 prin mai multe evenimente.

Silvicultori din România și Republica Moldova au aniversat în luna aprilie Centenarul Unirii Republici Democrate Moldovenești cu Regatul României, prin plantarea simbolică a ”Pădurii Centenar” pe ambele maluri ale râului Prut, iar în septembrie a fost inaugurat ”Punctul Frăției Neamului Românesc”, un observator ridicat de silvicultori la punctul de întâlnire a celor trei mari provincii istorice românești, Țara Românească, Moldova și Transilvania.

De asemenea, tot în luna septembrie a fost vernisată, la Muzeul Cinegetic al Carpaților ”Posada”, expoziția jubiliară ”100 de ani de silvicultură în România”.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare de păduri proprietatea publică a statului și 22 de parcuri naționale și naturale cu o suprafață de aproximativ 850 de mii de hectare.

Sursa: RNP-Romsilva

Constantin Aurelian are 100 de ani și 8 luni. E chiar mai în vârstă decât Marea Unire. S-a născut la Târlești, comuna Posești, Prahova, la 27 ianuarie 1918, într-o familie de oameni muncitori și oarecum înstăriți, când omenirea încă trăia prima conflagrație mondială. Cum o fi oare să traversezi un veac de viață, să fii martor al istoriei moderne și al cuceririlor științifice, să vii în lume la opaiț și să butonezi azi la celular? Cum o fi apoi să experimentezi capitalismul, războiul, comunismul și felul acesta de democrație din zilele noastre, care nu seamănă parcă a nimic? Cât de înțelept poate fi un om la 100 de ani?

– Domnule Constantin Aurelian, ați trăit în perioada interbelică, ați experimentat comunismul, de 29 de ani sunteți într-un alt soi de capitalism, deci ați văzut multe la viața dvs. Din punctul dvs. de vedere, care a fost cea mai bună perioadă pentru România?

– 1936 până în 1944. Poate chiar 1947.

– De ce o considerați cea mai bună?

– Pentru că fiecare om avea de toate. Nimeni nu ținea cont de cât și ce mănânci. România conta pe plan european, avea guverne și oameni credibili, respectați. Lumea muncea mult, oamenii erau harnici. De pildă, dvs. sădeați un pom, eu plantam doi, să nu fiu mai prejos. Era o competiție în bine. Familia noastră muncea 20 ha, din care vreo 16 ha de pădure, tata era un om care acționa, se străduia să facă ceea ce este bine pentru noi.

– Ați urmat școala aici, la Târlești?

– Da, pe vremea aceea satul acesta era comună separată, avea o populație cel puțin dublă față de acum, noi eram 24 de copii în clasa I, comparativ cu 2-3, în ziua de azi. Avea un primar, un gardist (n.n. – vătășel de primărie), un secretar și șeful de post. Aceștia patru, ajutați de învățător și de preot, conduceau toată comuna. Acum, hăt, sunt 16-20 de salariați și tot se plâng că-s puțini. Eu am fost dat la școală de la șase ani, fiindcă o sâcâiam pe mama să-mi facă și mie o traistă așa cum aveau frații mei mai mari. Ca să scape de mine, mi-a dat traistă, tăbliță, condei și m-a trimis la școală aici, la Târlești. Am învățat patru clase primare, dar pentru că nu mă descurcam bine la limba română, tata m-a trimis la Ploiești, unde am făcut două clase comerciale la Școala „I. L. Caragiale“ (n.n. – în prezent, unul dintre cele patru colegii de elită din municipiu). Pe urmă m-am dus, cum se zicea atunci, băiat de prăvălie la București. Lucram de fapt pe post de casier, țineam evidența încasărilor de la 10 mese, treceam sumele prin casa de marcat, altfel nu se putea.

Constantin Aurelian centenar c

– Și cât ați lucrat acolo?

– Patru ani. M-am îmbolnăvit, aveam ceva la stomac, așa că am venit acasă, am lucrat cu ai mei în agricultură, apoi m-au luat la premilitară, iar pe 15 noiembrie 1939 am fost încorporat în Regimentul 6 Gardă „Mihai Viteazul“...

– Și apoi ați plecat la război...

– Da, ne-au trimis pe frontul de est, pentru eliberarea Moldovei, pentru că o ocupaseră bolșevicii. Am dus multe bătălii cu regimentul meu, am fost rănit pe dealul Cania, pe 8 iulie 1941, m-au trimis la un spital din Buzău, amenajat într-o școală de fete, unde am fost primit cu o felie de pâine, o cană cu ceai și o carte poștală, să le scriu alor mei. De acolo m-au internat la Brașov, pentru alte îngrijiri, după care am plecat iar pe front, la Tiraspol. În fine, n-o mai lungesc, regimentul meu s-a retras în garnizoană, iar pe 8 noiembrie 1941 am defilat în fața Regelui Mihai. Până la sfârșitul războiului am rămas instructor la București, la cinci contingente.

– Cum a fost la colectivizare?

– Cum să fie, ne-au bătut comuniștii să dăm pământurile. De supărare, țin minte că eu și soția mea am mâncat o săptămână întreagă numai pâine cu miere. Pe data de 2 februarie 1962 a luat ființă colectivul. Cu bătaie multă, n-am mai avut încotro, am cedat averea. Din 1958 și până în ’62 am dat cotă de carne, lapte și cereale. După 1962 a început greul pentru că a dispărut țăranul român, cel pe care-l știam eu.

– Și acum v-ați luat pădurile înapoi?

– Nu.

– De ce?

– Așa or fi vrut unii, nu știu.

– Cum adică vi le-au luat într-o săptămână și acum nu le-ați redobândit nici în 20-25 de ani?

– Iac-așa!

– Când au început să se strice lucrurile în România?

– Imediat ce a plecat regele, în 1947. Vedeți dvs., regele desemna un premier și spunea așa: „Fă-mi guvernul!“. Iar acela făcea guvernul din oameni de vază. De vază și peste hotare, nu numai la noi. Acum, ce să zic, se promite că o să curgă lapte și miere, iar cei selectați nu-s cunoscuți nici la ei în oraș, darămite în Europa!

– Și cum v-ați descurcat în comunism?

– Am lucrat cu lopata, la Brazi, pe șantier, apoi am trecut la Autobaza 6 Călători Ploiești, unde eram gestionar cu carburanții, mă ocupam de 400 de autobuze. Am ținut să fac totul bine, să-mi cresc și să-mi educ copiii (cinci, din care mai sunt în viață trei) așa cum am fost educat și eu de părinți, în respect pentru muncă.

– Aș vrea să revenim la perioada aceea despre care dvs. spuneați că a fost fastă pentru România. De ce a fost mai bună comparativ cu comunismul sau cu ce avem noi acum? Ce s-a întâmplat cu omul?

– Românul era crescut în cult pentru muncă. Și avea și drag de glie, de țară. Apoi, statul a greșit deoarece a început să ofere ajutoare sociale, în loc să le dea oamenilor de lucru. I-a învățat pe unii să fie leneși. De ce credeți că a plecat atâta tineret din țară? Să se ducă după o bucată de pâine mai bună, chiar dacă muncesc vai de capul lor, numai ei știu cât de greu. Apoi vin acasă să-și facă o casă frumoasă, să-și îngrijească pruncii, să le ofere un viitor bun. Ei, dacă ar fi găsit condiții acasă, s-ar mai fi chinuit printre străini?

– Cum se vede viața de la 100 de ani?

– Pe a mea n-o mai văd, dar peste tot sunt mulți oameni leneși, vor numai bani, dar să nu muncească!

– Vă întreb direct: erau și în alte perioade atât de mulți înalți funcționari cu dosare penale ca astăzi? Se fura și atunci ca acum?

– Erau, dar foarte puțini. Eu cunosc numai cazul lui I. Gh. Duca, cel împușcat la Sinaia; el a fost implicat în afacerea Skoda. De furat, poate se fura mai cu perdea, mai cu jenă, dar sub nicio formă ca acum.

– Cum vi s-a părut clasa politică în acești ultimi 29 de ani?

– Ei, ei... Am eu o vorbă: după ’47 a început să se dărâme coteața și dărâmată a rămas și astăzi. Eu nu văd pe cineva care să ridice clasa politică. Parcă toți încearcă s-o submineze. Noi nu avem un partid mai bun ca altul, toți sunt botezați în aceeași apă. În afară de Quintus, n-am niciun politician să mi-l laud.

– Dacă ați avea putere să schimbați ceva în România, ce-ați face?

– Aș lua-o de la zero cu totul.

– Monarhie sau republică?

– Monarhie! A fost cea mai bună perioadă a României.

– Care a fost filosofia dvs. de viață?

– Munca!

Maria BOGDAN

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a inaugurat joi, 13 septembrie, ”Punctul Frăției Neamului Românesc”, un obiectiv ridicat de silvicultori în comuna Gura Teghii din județul Buzău, la punctul de întâlnire al celor trei mari provincii românești, pentru a marca Centenarul Marii Uniri din 1918.

La eveniment au participat Ilie Covrig, Secretar de stat pentru Păduri în Ministerul Apelor și Pădurilor, Ciprian Dragoș Pahonțu, Directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, directorii direcțiilor silvice Buzău, Covasna și Vrancea, reprezentanți ai prefecturilor, consiliilor județene și ai autorităților locale din județele Buzău, Covasna și Vrancea, silvicultori, reprezentanți ai mediului academic și membri ai comunităților locale.

”Punctul Frăției Neamului Românesc” este un observator – refugiu construit din lemn, cu înălțimea de opt metri, ce oferă vizitatorilor o panoramă asupra celor trei provincii istorice locuite de români, Transilvania, Țara Românească și Moldova, în punctul de confluență a acestora, locul fiind ales simbolic, pentru a marca 100 de ani de la Unirea tuturor provinciilor românești într-un singur stat.

ROMSILVA OBSERVATOR CENTENAR 100

În jurul obiectivului sunt amenajate panouri în care sunt prezentate personalitățile ce au contribuit la Unirea tuturor provinciilor românești, precum și personalități ale culturii și științei din Transilvania, Moldova și Țara Românească.

Obiectivul este deschis permanent turiștilor, pentru accesul la observator fiind amenajate și marcate trei trasee turistice, dinspre județele Buzău, Vrancea și Covasna.

Sub egida Ministerului Apelor și Pădurilor, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva marchează Centenarul Marii Uniri din 1918 prin mai multe evenimente, de-a lungul acestui an. Astfel, silvicultori din România și Republica Moldova au plantat în aprilie, pe ambele maluri ale Prutului, ”Pădurea Centenar”, pentru a marca o sută de ani de la decizia Sfatului Țării de la Chișinău de unire a Republicii Democratice Moldovenești cu Regatul României. De asemenea, la începutul acestei luni, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a inaugurat Expoziția Jubiliară ” 100 de ani de silvicultură în România”, găzduită de Muzeul Cinegetic al Carpaților ”Posada”, în care este prezentată, interactiv, în mai multe secțiuni, activitatea silvicultorilor de la Marea Unire din 1918 până în prezent.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare de păduri proprietatea publică a statului și 22 de parcuri naționale și naturale cu o suprafață de aproximativ 850 de mii de hectare.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a inaugurat miercuri, 5 septembrie, la Muzeul Cinegetic al Carpaților ”Posada”, Expoziția Jubiliară ”100 de ani de silvicultură în România”, eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri din 1918, când toate provinciile locuite de români s-au unit într-un singur stat.

La vernisajul expoziției au participat Ioan Deneș, ministru al Apelor și Pădurilor, Ciprian Dragoș Pahonțu, director general al Romsilva, reprezentanți ai Agenției ”Moldsilva” din Republica Moldova, silvicultori în activitate sau pensionari, reprezentanți ai sindicatelor din silvicultură, ai mediului academic sau cercetători, membri ai organizațiilor profesionale, precum și reprezentanți ai autorităților locale.

Expoziția Jubiliară ”100 de ani de silvicultură în România” cuprinde peste 600 de piese, între care amenajamente silvice vechi de peste un secol, hărți, cărți vechi, reviste de colecție, unelte și instrumente folosite de-a lungul timpului în silvicultură, uniforme, mașini de calcul, precum și fotografii și filme de epocă, prezentate interactiv. Expoziția prezintă, în detaliu, activitatea silvicultorilor români de-a lungul ultimului secol și modul cum au gestionat pădurile din România, după Marea Unire din 1918.

Evenimentul este organizat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva sub egida Ministerului Apelor și Pădurilor, în colaborare cu Asociația Administratorilor de Păduri din România, Agenția ”Moldsilva” din Republica Moldova, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea”, Federația Sindicatelor din Silvicultură ”Silva”, Asociația Pensionarilor Silvici din România, Societatea ”Progresul Silvic”, Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere din Brașov, Colegiul Silvic ”Theodor Pietraru” din Brănești și Colegiul Tehnic Forestier din Câmpina.

În acest an, Ministerul Apelor și Pădurilor și Regia Națională a Pădurilor – Romsilva marchează Centenarul Marii Uniri din 1918 prin mai multe evenimente. Silvicultori din România și Republica Moldova au aniversat în luna aprilie Centenarul Unirii Republici Democrate Moldovenești cu Regatul României, prin plantarea simbolică a ”Pădurii Centenar” pe ambele maluri ale râului Prut, iar în această lună va fi inaugurat ”Punctul Frăției Neamului Românesc”, un obiectiv ridicat de silvicultori la punctul de întâlnire a celor trei mari provincii istorice românești, Țara Românească, Moldova și Transilvania.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare de păduri proprietatea publică a statului și 22 de parcuri naționale și naturale cu o suprafață de aproximativ 850 de mii de hectare.

În data de 17 aprilie 1918 a fost dat startul creării  „Pădurii Centenar“, acțiune care s-a desfășurat concomitent, atât în România, cât și în Republica Moldova. Astfel, pe teritoriul Ocolului Silvic Huși, din zona Dobrina pe o suprafață de 1,3 ha a fost plantat frasin, paltin, dar și lemn câinesc și cireș. Iar pe teritoriul Ocolului Silvic Bujor, întreprinderea silvică Hîncești-Silva (lângă punctul vamal Leușeni) pe o suprafață de 1,7 ha, a fost plantat plop și frasin. La acest eveniment au participat silvicultori din ambele state.

În cadrul evenimentului, au fost plantați 1918 puieți forestieri în România, în zona Dobrina-Huși, din județul Vaslui, și 1918 de puieți forestieri în Republica Moldova, în apropiere de localitatea Leușeni din raionul Hîncești: „Această acțiune se desfășoară în tandem cu colegii noștri de la Agenția  „Moldsilva“ din Republica Moldova. Exact în acest moment încep lucrările de plantare la un șantier de împăduriri pe zona Leușeni din Republica Moldova. Noi le considerăm păduri surori, dedicate Marii Uniri. Un grup format din cinci silvicultori din Republica Moldova sunt astăzi alături de noi pentru a planta la „Pădurea Centenar“, iar o echipă de silviculturi români sunt deja peste Prut la șantierul din Leușeni și plantează“, a precizat în deschiderea evenimentului Dragoș Ciprian Pahonțu, director general Romsilva.

Pădurea: bogăția națională a copiilor și nepoților noștri

plantari3 Ocolul Silvic Husi

La acțiunea de plantare a pădurii memoriale a participat și ministrul Apelor și Pădurilor, Ion Deneș, care se declară mulțumit de inițiativă: „Mă bucur că astăzi aici, împreună cu dumneavoastră participăm la această acțiune care este prima acțiune din „Anul Centenar“, pe care o facem la nivelul Regiei Naționale a Pădurilor împreună cu Ministerul Apelor și Pădurilor. Evenimentul de astăzi face parte dintr-o serie de acțiuni pe care noi le avem în acest an, și pentru că este prima acțiune a noastră este cea mai încărcată de emoții; de emoții pentru că noi, cei de vârstă medie împreună cu cei de vârsta a treia, cu experiență, alături de cei tineri, participăm la un semn de recunoaștere a sacrificiului pe care l-au făcut strămoșii noștri, cei care au avut un ideal în viață, respectiv idealul de a reuși, ca toți cei care vorbesc aceeași limbă să fie uniți într-o singură țară, numită România. Acest lucru știți foarte bine că s-a întâmplat acum 100 de ani, în 1918 și a început în 27 martie 1918, când Basarabia a hotărât să se unească cu Regatul României. Eu vin dintr-o zonă pe care o știți toți, respectiv regiunea Transilvania, unde înțelegem atât de bine acest act extraordinar de unire într-o singură țară a tuturor celor care sunt vorbitori sau au fost vorbitori de limba română. Să nu uităm asta... și voi tinerilor când veți trece pe acest drum și veți vedea această pădure, pe care noi o să o plantăm astăzi, acești 1918 puieți de stejari, și veți trece și dincolo și veți vedea ceilalți 1918 puieți, tot stejari să vă aduceți aminte că, atât cei de dincoace de Prut, cât și cei de dincolo de Prut suntem frați vorbitori a aceeași limbi. Acest lucru cred că este important și să nu-l uităm niciodată, și mai mult de atât, acest „An Centenar“ să-l marcăm așa cum se cuvine! Acest tip de activitate aduce o plus valoare fiecăruia dintre noi la bogăția națională, pentru că pădurea așa cum știți este una dintre resursele foarte importante pe care le are România, iar aceste resurse dacă știm să le valorificăm, vor beneficia de ele, atât copii, cât și nepoții noștri. Avem datoria sfântă să avem grijă de această bogăție.“

… să trecem Prutul ca frații

plantari1 Ocolul Silvic Husi

Acest eveniment întărește totodată relațiile tradiționale și profesionale și contribuie la dezvoltarea unui bogat schimb de experiență prin care beneficiar trebuie să fie pădurea în contextul schimbărilor climatice: „Suntem prezenți la un eveniment foarte important pentru ambele părți. Eu cred că acțiunea de astăzi va avea ca urmare lucruri mult mai frumoase decât cele pe care le facem astăzi! Să crească stejarii care îi plantăm astăzi, aici și la noi peste Prut, în Basarabia, să fie de bun augur și să trecem Prutul ca frații, ca un neam comun  ... și să ne fie de bine!“, a precizat Nicolae Munteanu, inginer-șef silvic Moldsilva, Republica Moldova.

Prefectul vasluian Eduard-Andrei Popică a plantat și el un stejar, în amintirea unirii de acum 100 de ani: „Astfel de evenimente ar trebui să fie mai dese în județul Vaslui, cât și în toată țara, având în vedere mediul care ne înconjoară și felul în care au fost afectate pădurile, cel puțin în ultimii ani. Salut acest eveniment și ne bucurăm de vizita invitațiilor noștri. Este păcat că, astfel de evenimente nu se organizează mai des, dar cu promisiunea către dumneavoastră că vom reorganiza asemenea acțiuni.“

Acțiuni cu prilejul Centenarului Marii Unirii

plantari4 Ocolul Silvic Husi

Evenimentul, organizat de Ministerul Apelor și Pădurilor din România, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului din Republica Moldova, Regia Națională-Romsilva și Agenția „Moldsilva“ din Republica Moldova, se înscrie în seria de acțiuni prin care este marcat Centenarul Unirii din 1918.

Centenarul Marii Uniri din 1918 va fi marcat de Regia Națională a Pădurilor-Romsilva prin mai multe evenimente în acest an. Astfel, la punctul de întâlnire a celor trei provincii istorice va fi ridicat „Punctul Frăției Neamului Românesc“, un observator deschis publicului larg, iar în toamnă va fi inaugurat la Muzeul Cinegetic al Carpaților „Posada“ expoziția jubiliară „100 de ani de Silvicultură în România“.

Acțiunea de plantare coincide cu „Luna Plantării Arborilor“, în care se desfășoară campania de împăduriri de primăvară. În cursul campaniei de împăduriri de primăvară, Regia Națională a Pădurilor- Romsilva va planta 24,8 milioane de puieți forestieri, regenerând astfel 9.383 de hectare păduri aflate în proprietatea publică a statului. În ultimii  27 de ani, Romsilva a regenerat peste 540.000 de hectare, păduri proprietate publică a statului.

Beatrice Alexandra MODIGA

Desfăşurată în acest an sub motto-ul “Identitatea vinului românesc”, cea de-a XV-a ediţie a Salonului Internaţional de Vinuri VINVEST a serbat Marea Unire a Vinurilor şi s-a bucurat de 300 de sortimente provenite din toate provinciile istorice româneşti. Din cadrul evenimentului nu au lipsit nici soiuri internaţionale de prestigiu, toate reuşind să încânte gusturile celor peste 2700 de vizitatori ce au trecut pragul Salonului în cele trei zile de eveniment.

Acum, la Centenarul Marii Uniri, şi într-un moment în care Timişoara deţine gloriosul titlu de „Capitală Europeană a Culturii”, VINVEST a dedicat această ediţie serbării celor 100 de ani trecuţi de la marile evenimente. Simbolistica trecerii s-a regăsit în cadrul Salonului chiar de la intrare, acolo unde a fost amenajată o expoziţie inedită de 100 de sticle de vinuri româneşti, sub forma unei comparaţii între etichetă veche şi etichetă nouă: 50 dintre sticlele prezente au fost din arhiva celor 13 ediţii ale Concursului Naţional de Vinuri, iar celelalte 50 din rândul producătorilor de vin prezenţi în acest an la eveniment.

În acelaşi ton încărcat de patriotism, grupul Jidvei a lansat un produs de sărbătoare: Vinul Unirii, pentru care a ales două sortimente: Fetească Regală şi Rozé, un cupaj din soiurile Pinot Noir, Cabernet Sauvignon şi Shyraz.

Producătorul VINCON ROMANIA şi-a completat portofoliului prin lansarea unui nou brand, ce revendică tradiţia vinului moldovenesc: Sigillum Moldaviae - gamă de vinuri ce provine din podgorii moldoveneşti recunoscute pentru vinurile de calitate: Huşi, Odobeşti şi Panciu.

Un moment aparte a fost oferit de Cotnari, care i-a invitat pe cei prezenţi să deguste în premieră vinuri roşii şi rozé, adăugându-le gamei de vinuri albe SELECŢII, din podgoria Cotnari.

Producătorul Hermeziu a ales, de asemenea, VINVEST 2018 pentru a-şi lansa noile vinuri Petiant: Madame Bleu și Mademoiselle Rosé.

În cea de-a doua zi a Salonului au fost anunțate medaliile acordate vinurilor românești înscrise la Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice ediția a XIII-a. Din cele 129 de probe de vinuri înscrise de 25 de producători românești, au primit Marea Medalie de Aur:

  • VINCON ROMANIA, gama Sigillum Moldaviae, cu sortimentul Tămâioasă Românească
  • Domeniile Recaş, cu sortimentul Muscat Ottonel
  • Hermeziu, C’est Soir, cu sortimentul Busuioacă de Bohotin
  • Dealu Mare, gama Lacerta Rezerva, cu sortimentul Cabernet Sauvignon
  • Dealu Mare, gama Premium Budureasca, cu sortimentul Sauvignon Blanc Fume
  • Hermeziu, gama Thrubilo, cu sortimentul Spumant Sec.

Pe lângă cele 6 Mari Medalii de Aur, au fost decernate 18 medalii de aur şi 14 de argint, după cum urmează:

Categoria Vinuri Albe: 6 medalii de aur, 8 medalii de argint

Categoria Vinuri Rosé: 3 medalii de aur, 3 medalii de argint

Categoria Vinuri Roşii: 7 medalii de aur, 5 medalii de argint

Categoria Vinuri Aromate: 2 medalii de aur, 1 medalie de argint

Din juriu au făcut parte persoane autorizate și membre ale Asociației Degustătorilor Autorizați din România, preşedintele comisiei fiind doamna Arina ANTOCE, prof.dr. expert O.I.V. (Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului). “A fost un concurs foarte strâns, cu foarte multe vinuri bune. Au câștigat cei mai buni și ne bucurăm că putem oferi medaliile pentru aceste vinuri. Pe lângă aceste distincţii, toţi expozanţii, precum şi cei implicaţi în Concursul Naţional de Vinuri, ediţia a XIII-a, au primit o medalie specială: Medalia Centenarului Marii Uniri. Le mulțumim tuturor celor care au participat la concurs şi Salon.”, a declarat Lucia Pîrvu, director VINVEST.

Ediţia de anul acesta a VINVEST s-a bucurat şi de prezenţa unor invitaţi de marcă din rândul autorităţilor naţionale şi locale, dar şi de cavaleri ai vinului de la Ordinul Sfântul Vincenziu din Szeged, Asociația Femeilor Specializate în Degustarea Vinului din Szeged și un reprezentant al Ordinului Cavalerilor Vinului Sfântul Teodor din Belgrad, cu toţii completând nota festivă a evenimentului.

Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST ediția a XV-a a fost un eveniment la care şi-au adus contribuția aproximativ 100 de parteneri și colaboratori. Co-organizatori au fost Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timișoara, Asociația Degustătorilor Autorizați din România, Asociația de Cultură și Promovarea a Vinului VINVEST, iar partenerii principali au fost Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş. În rândul producătorilor de vin, partener national a fost Crama Hermeziu, iar parteneri principali au fost Cotnari, Jidvei şi VINCON ROMANIA.

VINVEST este unul dintre cele mai importante evenimente de profil din Europa Centrală și de Est. De 15 ani, participanții din România și din străinătate folosesc acest prilej pentru lansarea de produse noi și pentru deschiderea de noi parteneriate. Promotor deja consacrat al brandurilor românești, are ca obiectiv atât încurajarea legăturilor de afaceri în beneficiul consumatorului final, cât și educarea publicului larg în arta vinului.

GALERIE FOTO


Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti