Romania

reclama youtube lumeasatuluitv

600x250 v1

Festivalul Internațional al Viei și Vinului Vrancea – Bachus 2023

Festivalul Internațional al Viei și Vinului Vrancea – Bachus 2023

Consiliul Județean Vrancea a organizat, la sfârșitul lunii octombrie, „Festivalul Internațional al Viei și Vinului Vrancea – Bachus 2023“. Sărbătoarea podgoriei vrâncene din acest an a inclus o serie de evenimente menite să promoveze tradiția, pasiunea și excelența vinurilor vrâncene.

În această perioadă, județul Vrancea a fost gazda Concursului Național de Vinuri „BACHUS 2023“, un prestigios eveniment de tradiție pentru județul Vrancea din domeniul vinicol. Până pe data de 17 octombrie, toți producătorii sau distribuitorii interesați au fost invitați să trimită probele propuse pentru evaluare la Direcția pentru Agricultură Județeană Vrancea. Concursul a foat deschis următoarelor categorii de produse vitivinicole: vinuri, vinuri spumante, băuturi spirtoase și băuturi pe bază de vin, produse în conformitate cu reglementările UE. Organizatorii acestui eveniment au fost Consiliul Județean Vrancea și Asociația Degustătorilor Autorizați din România. Vinurile acceptate pentru competiție au inclus: vinuri albe liniștite nearomate (seci, demiseci, demidulci, dulci); vinuri albe semiaromate și aromate (seci, demiseci, demidulci, dulci); vinuri roze și roșii (seci, demiseci, demidulci, dulci). Marile Medalii de Aur sau Medaliile de Aur (cu punctaj maxim pe fiecare categorie în parte) au beneficiat de o recunoaștere specială din partea Consiliului Județean Vrancea. Câștigătorii au primit premii ce constau în plata costurilor pentru înscrierea și transmiterea probelor de vin ale companiilor câștigătoare la Concursul Mondial de Vinuri – Bruxelles din anul 2024.

„Drumul Podgoriilor Vrâncene… pe bicicletă“

În data de 21 octombrie, a avut loc și evenimentul velo „Drumul Podgoriilor Vrâncene… pe bicicletă“. Plecarea s-a făcut sâmbătă, la ora 10:00, din Focșani. Evenimentul a avut scopul de a promova profilul oenologic al județului Vrancea în rândul comunității de cicliști din România. Pasionații de cicloturism au fost invitați să descopere farmecul viei și vinului din cea mai întinsă podgorie a României, cea din Vrancea.

„Cântece de viță veche“

Un alt eveniment organizat de Consiliul Județean Vrancea și Centrul Cultural Vrancea, în colaborare cu Ansamblul Folcloric „Țara Vrancei“, a fost Concursul de interpretare a cântecului tradiţional, „Cântece de viță veche“, ediţia a XIV-a, 2023. Acesta a avut loc la Focşani, în data de 21 octombrie 2023, în Piața Unirii. La concurs au fost invitaţi să participe mai mulți concurenţi din ţară cu vârste cuprinse între 16 și 30 ani.

Festivalul Internaţional al Viei şi Vinului Vrancea – Bachus reprezintă o oportunitate pentru producătorii autohtoni de a-şi expune şi promova produsele, precum şi pentru a dezbate probleme de interes comun privind viticultura.

Beatrice Alexandra MODIGA

viticultura, vinuri, vie, Vrancea, podgorii, Consiliul Judetean Vrancea, domeniu vitivinicol

Alte articole:

Domeniile Ostrov a înregistrat creșteri în volum și valoare. Cum arată vânzările și ce spun despre „gustul” românilor

Domeniile Ostrov, unul dintre liderii pieței de vin din România, și-a propus pentru 2024 o producție cu peste 10% mai mare decât anul trecut, după ce, în 2023 a produs peste 10 milioane de litri de vin, ajungând la o cifră de afaceri de 50 milioane de lei.

“Via este deja pregătită și avem așteptările unei producții cu 10% mai mare decât anul trecut. Condițiile meteorologice au favorizat creșterea, având în vedere faptul că sezonul rece a fost mult mai blând. Anul acesta nu am avut îngheț la vie, a plouat suficient și suntem nerăbdători să vedem producția ce va începe în august-septembrie”, a declarat Aurel Ștefan, Director Comercial.

Aurel Stefan

Investițiile în tehnologie și calitatea solului permit brandului Domeniile Ostrov să ofere o gamă largă de vinuri albe, rose și roșii, consumatorului.

“Investițiile masive în tot ce înseamnă Domeniile Ostrov, de la vița de vie la tehnologii de vinificație de ultimă generație, se ridică la peste 40 de milioane de euro. Compania deține un areal viticol de 1.200 de hectare în județul Constanța, DOC Oltina și IG Terasele Dunării și 200 de hectare viță de vie cu struguri de masă. În acest fel, Domeniile Ostrov reusește să mențină ritmul de creștere și după primul trimestru din 2024.”, a declarat Oana Belu, CEO Domeniile Ostrov.

Diferențele dintre generații sunt observabile și în consumul de vin

Vinurile populare, cu un preț accesibil, sunt preferate de către majoritatea românilor, vinurile albe și rose, seci și demiseci fiind cele mai căutate.

“Tendințele de consum în 2024 diferă de la o generație la alta, am observat în rândul tinerilor că avem parte de o cerere tot mai mare pentru vinurile rose dulci sau demidulci. Cât pentru cei cu gusturi mai rafinate și experimentate, sunt căutate vinurile albe seci, rose proaspete și cele roșii puțin învechite, baricate”. a adăugat Aurel Ștefan, Director Comercial.

Domeniile Ostrov au game de calitate premium pentru vinurile din HORECA, dar și din retail, precum gamele premium Legio, Black Angus și Ritual sau soiurile DOC reprezentative: Cramposie, Fetească Neagră, Fetească Regală, Sauvignon Blanc și Cabernet Sauvignon.

Domeniile Ostrov a reușit să reînvie tradiția și să readucă vinul Pelin în paharele românilor

Vinul Pelin are o istorie bogată, având origine în practicile oenologice din Roma antică. În aceea perioadă, vinul era transportat în butoaie din lut, rășină de brad sau lemn, însă aceste metode de transport duceau la degradarea vinului. Metoda folosită pentru a salva vinul era de a adăuga frunze de pelin pentru aromatizare. În prezent, frunzele de pelin sunt folosite în vin pentru aroma specifică amăruie, dar și pentru calitățile digestive și terapeutice aduse organismului, precum proprietățile antiinflamatoare sau cicatrizante.

“Românii au început să consume din ce în ce mai mult vin Pelin, am înregistrat o creștere de 40% în vânzări, comparativ cu primele cinci luni ale anului trecut. Cele trei tipuri de vin Pelin de la Domeniile Ostrov au la bază soiuri precum: muscat ottonel, sauvignon blanc pentru pelin alb, cabernet sauvignon, merlot pentru pelin roșu și cabernet sauvignon, syrah pentru pelin rose, adăugând planta Artemisia (Pelin) în mustul de struguri proaspeți, pentru a fermenta împreună și a se obține un vin aromatizat dulce amărui”, a declarat Aurel Ștefan, Director Comercial.

Gamele Domeniile Ostrov

Game Comerciale:

  • Vinăria Ostrov:

Vinuri ALBE (Muscat Ottonel / Fetească Albă / Sauvignon Blanc) – 0,75L

Vinuri ALBE (Chardonnay, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Fetească Regală) – 1,5L

Vinuri ROSE (Merlot) – 0,75L. 1,5L

Vinuri ROȘII (Cabernet Sauvignon) – 0,75L

Vinuri ROȘII (Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Merlot) – 1,5L

  • Premiat

Vinuri ALBE (Sauvignon Blanc, Riesling, Fetească Albă) 0,75L

Vinuri ROSE (Merlot) 0,75L

Vinuri ROȘII (Merlot, Cabernet Sauvignon) 0,75L

  • NOE 0,75L

Vinuri ALBE (Sauvignon Blanc, Dry Muscat)

Vinuri ROSE (Cabernet Sauvignon)

Vinuri ROȘII (Fetească Meagră și Merlot)

  • Art Folclor 0,75L

Vinuri ALBE (Fetească Regală)

Vinuri ROSE (Cabernet Sauvignon)

Vinuri ROȘII (Fetească Neagră)

  • Naiada 0,75L

Vinuri ALBE (Chardonnay, Crâmpoșie, Muscatt Otonel, Sauvignon Blanc)

Vinuri ROSE (Cuvee Rose, Syrah)

Vinuri ROȘII (Syrah, Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir)

Game premium, cu vinuri exclusiv pentru Horeca:

  • Ritual 0,75L

Vinuri ALBE (Chardonnay, Fetească Regală)

Vinuri ROȘII ( Fetească Neagră, Merlot)

  • Black Angus

Vin ROȘU (Cabernet Sauvignon)

  • Legio

În gama Legio avem 3 vinuri: rose, albe, roșii, toate medaliate, la concursuri de vinuri, atat în țară cât și în străinătate). Un cupaj de 3 vinuri roșii: Cabernet Sauvignon & Merlot & Feteaca Neagra. Un cupaj de 2 vinuri albe: Cardonnay & Sauvignon Blanc. Un vin roze: Feteasca Neagră.

Oana Belu

*Pentru zile deosebite și pentru seri speciale vă recomandăm vinurile de la Domeniile Ostrov. Vinuri premiate, românești, la un preț accesibil. Investim în tehnologie și în calitatea solului pentru vinuri premium.

Ne dorim să aveți încredere în produsele noastre, să le alegeți la cât mai multe ocazii, pentru că astfel, susțineți brandurile românești, iar noi putem în continuare să investim în vița de vie și în vinurile de calitate.

Domeniile Ostrov este un brand sustenabil datorită gestionării responsabile a resurselor naturale și umane față de comunitate. Alegerea furnizorilor regionali contribuie la reducerea emisiilor de carbon. În plus, sponsorizăm mai multe ONG-uri, astfel suntem alături de comunitățile defavorizate.

Vin pentru tine! Din Dobrogea cu pasiune!!!

Strategii avansate pentru optimizarea sănătății viței-de-vie și productivității pentru fermierii din România

Țările europene sunt recunoscute pentru producția de vinuri pe scară largă de secole, deoarece băuturile fac parte integrantă din mesele tradiționale din întreaga regiune, iar suprafața mare cultivată cu viță-de-vie dă naștere la creșterea producției de vin pe scară largă. Din acest considerent, prevenirea și combaterea agenților patogeni și asigurarea unui management eficient al rezistenței și valorificarea culturii de viță-de-vie pe cât mai mulți ani reprezintă o prioritate pentru fermieri.

Conform datelor furnizate de Eurostat1 în 2020, culturile viticole acopereau o suprafață de 3,2 milioane de hectare în țările Uniunii Europene, echivalent cu 45% din suprafețele totale acoperite de vița-de-vie la nivel global. În plus, analiza platformei globale de date și de business intelligence Statista pentru același interval de timp a raportat că în România, o țară cu o istorie viticolă ce datează din antichitate, suprafața totală de teren acoperită cu viță-de-vie a fost raportată2 la 173,7 mii hectare.

De-a lungul timpului, toate regiunile actuale ale României au devenit zone de cultivare a viței-de-vie și de producere a vinului, iar anul acesta industria românească a vinului își continuă ascensiunea, cu peste 50 de noi crame autorizate în ultimele 10 luni, potrivit datelor Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole (ONVPV), analizate de Wines of Romania3. În plus, producția de vin a crescut cu 15% față de anul 2022, deși provine dintr-o suprafață totală de viță-de-vie ușor redusă față de anii precedenți. Prin urmare, fermierii români sunt angajați în adoptarea unor strategii eficiente pentru a controla bolile care pot compromite sănătatea și calitatea strugurilor, precum și maximizarea productivității culturilor.

Protejarea potențialului unei culturi de struguri necesită o muncă constantă, iar fermierii români trebuie să fie foarte vigilenți în fața bolilor fungice. Condițiile meteorologice îi pot împiedica pe fermieri să își trateze culturile în timp util și pot lăsa plantele vulnerabile la bolile care se răspândesc rapid, ceea ce necesită un bun control asupra riscului manei la vița-de-vie pe tot parcursul sezonului.

Cu sosirea primăverii, patogenii care supraviețuiesc iernii în sol reprezintă un risc pentru culturile de viță-de-vie atunci când ciclul vegetativ își reia cursul, deoarece pot apărea boli ale plantelor. Soluții precum produsele de protecție a culturilor Zorvec™ Zelavin® Bria sau Zorvec™ Vinabel®, introduse de compania internațională de cercetare și dezvoltare în agricultură Corteva Agriscience, ajută fermierii să facă față presiunii ridicate din partea riscului de peronosporoză sau oidium care apar pe vița-de-vie și oferă o acțiune excelentă împotriva patogenilor.

De exemplu, Zorvec™ Zelavin® Bria revoluționează lupta împotriva manei viței-de-vie printr-o acțiune biologică eficientă împotriva agenților patogeni, cu activitate translaminară și sistemică. Fungicidul protejează frunzele pe măsură ce cresc și se dezvoltă, inclusiv frunzele nou formate, având efecte multiple asupra ciclului de viață al manei prin prevenție și eradicare a manei.

Pornind de la experiențele cu Zorvec™ Zelavin® Bria, Aurelia Vișinescu, proprietar și cofondator al Domeniilor Săhăteni, confirmă rezultatele care demonstrează un control excepțional al peronosporozei: „Pe vițele noastre cultivate convențional în 2023, cu o suprafață de 25 de hectare, am optat pentru Zorvec™ Zelavin® Bria ca produs de protecție a culturilor împotriva peronosporozei, obținând rezultate remarcabile. A oferit o protecție excelentă, fără semne de infecție. Ca urmare, soiurile Sauvignon Blanc, Muscat, Chardonnay și Pinot Gris au demonstrat o rezistență remarcabilă împotriva patogenilor. Recomandăm cu încredere tehnologia Zelavin® de la portofoliul Corteva Agriscience pentru o protecție cuprinzătoare a culturilor pe tot parcursul sezonului.”

Călin Anghelina, manager de fermă la Astra Vest din Gura Vadului, județul Prahova:„Chiar de la lansarea produsului, în urmă cu 4-5 ani, am avut încredere să folosesc Zorvec™ Zelavin® Bria pe o suprafață de cultură de viță-de-vie de 20 de hectare și de atunci îl folosesc constant. L-am aplicat înainte de înflorit, iar rezultatele au fost excepționale, pentru că nu am avut probleme cu mana absolut deloc și am fost foarte mulțumit de el. Recomand tuturor fermierilor să-l folosească cu încredere la cultura de viță-de-vie, pentru că este un produs foarte bun din punct de vedere preventiv și curativ. Produsele Corteva mi-au oferit rezultate excelente în protejarea sănătății culturii de viță-de-vie, motiv pentru care din acest an voi începe să utilizez după faza de înflorire și ZorvecTM Vinabel®.”

Constantin Merei, fermier care deține o suprafață de lucru de 25 de hectare de viță-de-vie la ferma sa din județul Prahova a punctat modul în care s-a îmbunătățit controlul manei la cultura sa: „Am început să folosesc de foarte mulți ani Zorvec™ Zelavin® Bria cu rezultate foarte bune, iar din momentul în care l-am aplicat pentru prima dată am mers doar cu acest produs până la faza de înflorit și am păstrat acest produs în strategia de management al rezistenței viței-de-vie la agenți patogeni pe care am adoptat-o. Respect această strategie de ani de zile și nu am întâmpinat nicio problemă cu mana la plante, chiar și în condiții meterorologice extreme, pentru că în mai puțin de o oră de la aplicarea Zorvec™ Zelavin® Bria oferă o rezistență mai mare la spălare”.

O altă opțiune populară în rândul fermierilor este ZorvecTM Vinabel®, datorită unei combinații de substanțe active ce asigură un control al bolii de lungă durată, o productivitate ridicată și struguri mai uniformi, cu o calitate superioară. Fungicidul este absorbit rapid pe și în interiorul stratului epicuticular de ceară al plantei pentru a oferi o rezistență la spălare superioară, la doar 20 de minute după aplicare, iar acest lucru ajută cultivatorii să reducă nevoia de aplicări repetate din cauza precipitațiilor, astfel încât suprafețe mai mari să fie acoperite.

Victor Poiană, fermier și director general la Crama Stenota, administrează 18 hectare de viță-de-vie și subliniază ca avantaj al utilizării ZorvecTM Vinabel® faptul că fermierii pot profita de ferestre de aplicare mai lungi atunci când vremea este nepotrivită și face imposibilă aplicarea tratamentelor fitosanitare din cauza condițiilor meteo. „Anul trecut am folosit pentru prima dată ZorvecTM Vinabel® pe 10 hectare din cele 18 hectare administrate de viță-de-vie, pe soiurile de Fetească Regală și Fetească Neagră, fiind un adept al utilizării produselor inovatoare în agricultură. Având în vedere că atacă atât mana, cât și putregaiul cenușiu, pot spune că nu am avut probleme cu bolile, cu toate că a fost un an dificil din acest punct de vedere. Prin comparație, pe celelalte 8 hectare am întâmpinat probleme cu apariția manei la cultură, ceea ce m-a convins ca anul acesta să continui cu ZorvecTM Vinabel® pe cele 10 hectare după aceeași strategie de aplicare ca în 2023, iar pe celelalte 8 hectare să încerc Zorvec™ Zelavin® Bria până la faza de înflorit și să continui cu ZorvecTM Vinabel® după înflorit. De regulă, cu alte produse aveam probleme cu mana încă din primele 12 zile, dar la aplicarea ZorvecTM Vinabel® m-am dus special să văd cum se comportă cultura după 14 zile și am fost plăcut surprins – perioada lungă între aplicări este cel mai mare avantaj pentru un viticultor și siguranța că timp de 14 zile nu ai nicio grijă cu mana la cultura viței-de-vie.”

Odată ce au sub control apariția bolilor la cultura de viță-de-vie, fermierii pot recolta mai multe fructe de înaltă calitate, iar soluțiile inovatoare precum tehnologia Zorvec® oferă protecție viței-de-vie și beneficii pentru aceștia din punct de vedere al productivității crescute, prin eliminarea riscului infecției cu mana la vița-de-vie în perioadele critice ale dezvoltării plantei.

1Vineyards in the EU - statistics - Statistics Explained (europa.eu)

2Romania: vineyard surface area 2008-2020 | Statista

3 ONVPV : Over 10% Surge In Local Vineyards 2023 (actmedia.eu)

BASF a desemnat câștigătorii competiției „Povești cu vinuri românești“ – Ediția a IX-a

BASF Agricultural Solutions România a anunțat câștigătorii celei de-a IX-a ediții ale concursului „Povești cu vinuri românești“, desfășurat în perioada

8 februarie – 7 martie 2024, la nivel național. Competiția se adresează viticultorilor mici și mijlocii din toată țara, cu suprafețe cultivate de până la 100 de hectare, dar și cramelor de vin spumant, care sunt jurizate doar în etapa finală a concursului.

În cadrul celor patru etape regionale pentru zonele Moldova, Oltenia și Prahova, Banat și Transilvania și Dobrogea și Buzău, jurații, formați din membri ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR), au desemnat cele 3 vinuri finaliste pentru fiecare categorie (vinuri roșii, albe și roze). Finala națională, ce a avut loc pe 7 martie a.c., a cuprins, astfel, 36 de vinuri, la care s-au adăugat 26 de vinuri spumante.

Astfel, pentru ediția curentă, cei patru câștigători care au obținut trofeul concursului, dar și marele premiu în valoare de 5.000 euro, au fost:

  • Categoria vinuri albe – Crama Hamangia – Sauvignon Blanc, sec, 2023.
  • Categoria vinuri roze – Crama Darie – Syrah + Merlot, sec, 2023.
  • Categoria vinuri roșii – Domeniul Aristiței, Cabernet Franc + Cabernet Sauvignon, sec, 2021.
  • Categoria vinuri spumante – Crama Darabont, alb, brut.

„Ne bucură că această inițiativă a ajuns deja un concurs consacrat, iar interesul este tot mai mare, de la an la an. A fost un eveniment remarcabil, iar jurizarea s-a realizat, ca de fiecare dată, conform standardelor internaționale OIVV“, a declarat Robert Băicoianu, Sales Manager culturi horticole BASF Agricultural Solutions România.

În cei nouă ani de organizare a competiției „Povești cu vinuri românești“ au fost înscrise peste 3.250 de vinuri și spumante distincte, din toate categoriile vizate, în timp ce valoarea premiilor a ajuns la un total de 149.000 euro, din 2016 și până în prezent.

„Un concurs de excepție! Iar frumusețea poveștilor din pahare este, de fapt, o încântare pentru noi, cei care le jurizăm. Din fericire, ne-a fost foarte greu, pentru că vinurile au fost la un nivel foarte ridicat și ierarhizarea lor a fost dificilă, dar asta nu face decât să ne bucure. Calitatea vinului românesc este într-o continuă dezvoltare, iar acest lucru se poate observa și în cifrele oficiale, care demonstrează interesul din ce în ce mai crescut pentru această licoare nu numai la nivel național, dar și peste hotare, acolo unde ne luptăm cu marii producători ai lumii“, a declarat Georgel Costache, vicepreședinte ADAR și președinte al Juriului „Povești cu vinuri românești“.

Cea mai creativă copertă a catalogului „Povești cu Vinuri Românești 2024“

Pentru al doilea an consecutiv, alături de juriul format din Matei Sandu – profesor în cadrul Universității Naționale de Arte din București, Sorin Sorașan – Ilustrator și Alexandru Mălăescu – Creative Partner Long Shot Creative Shop, BASF România a organizat concursul dedicat tinerilor studenți pasionați de desen și artă.

Competiția de creativitate și design a strâns aproximativ 750 de lucrări, care au ajuns pe masa juriului specializat. Câștigătoarea concursului și a marelui premiu, în valoare de 2.000 euro, este Elena Andriș, absolventă a masterului de grafică publicitară și de carte din cadrul Facultății de Arte și Design a Universității de Vest, Timișoara.

Comunitatea BASF a votat cea mai frumoasă etichetă de vin

Ca în fiecare an, fanii paginii de Facebook a companiei au putut vota cea mai frumoasă etichetă a unei sticle de vin. Această competiție a devenit și ea, la rândul ei, o tradiție atât pentru producători, cât și pentru utilizatorii platformelor de social media, care vor să descopere noutățile cu care se prezintă în fiecare an cramele lor favorite.

Premiul comunității online a fost îndreptat anul acesta spre eticheta ce aparține vinului “Bob de Lună“, al Cramei Enocrama.

„Ne bucură să observăm un interes tot mai mare față de acest domeniu. Vedem viticultori mici, dar ambițioși, vedem o creștere constantă a calității și suntem mândri să fim parte a acestui efort de susținere a fermierilor români. Putem spune că inițiativa «Povești cu vinuri românești» este un concurs cu tradiție, care poate fi un bun punct de sprijin pentru cramele aflate la început de drum, aducând în lumina reflectoarelor vinuri de calitate, ce merită cunoscute de publicul românesc și nu numai“, a încheiat Mario Tomšić, Country Manager BASF Agricultural Solutions România. (I.B.)

Vinul românesc câștigă 71 de medalii la MUNDUS VINI, una dintre cele mai mari competiții de profil din lume

România, pe locul 11 din cele 42 de țări participante

Sesiunea de primăvară a concursului internațional de vin MUNDUS VINI Grand International Wine Award, desfășurată săptămâna trecută în Germania, a adus vinurilor românești un total de 71 de medalii, între care 46 de aur și 25 de argint. Producătorii noștri au înscris în competiție 183 de etichete de vin. Aceste recunoașteri au plasat România pe locul 11 dintr-un total de 42 de țări participante.

Printre cele 16 crame românești premiate se numără Jidvei, cu 6 medalii de aur și 5 de argint, Crama Gîrboiu, cu 9 medalii de aur și una de argint, Cramele Recaș, cu 3 medalii de aur și 7 de argint, Vintruvian Estates cu 5 medalii de aur și SERVE, cu 3 medalii de aur.

În total, la această sesiune de degustare, au fost înscrise 7.430 de probe și au fost premiate 2.974 de vinuri, dintre care 1.727 au obținut medalii de aur.

La prestigiosul concurs, expertul internațional în vinuri Marinela Ardelean a jurizat în calitate de președinte de comisie, fiind pentru al 5-lea an consecutiv în această postură, din cei 10 ani de când face parte din juriul competiției.

„Aceste medalii sunt un motiv de bucurie pentru întreaga noastră industrie și mă bucur că producătorii premiați vor avea un argument suplimentar în comunicarea vinurilor lor la viitoarele târguri de profil precum Prowein, Vinitaly sau RO-Wine. Îmi doresc ca la sesiunea de vară a MUNDUS VINI să avem și mai multe vinuri românești, cu atât mai mult cu cât unii producători, deși nu au înscris multe vinuri în concurs, au primit doar medalii de aur. După cele 2 sesiuni ale concursului, este clar că vom depăși totalul de medalii din 2023, când am avut o prestație onorabilă, însă una care ne-a păstrat în eșalon cu Austria, Africa de Sud și Cehia, încă departe de Georgia, Franța sau Portugalia”, a declarat Marinela Ardelean, fondatoare a platformei Wines of Romania.

Marinela Ardelean MUNDUSVINI 2024

Producătorii de vin din România, medaliați la sesiunea de primăvară a MUNDUS VINI:

1. Jidvei – 6 medalii de aur, 5 argint

2. Crama Gîrboiu - 9 medalii de aur, 1 medalie de argint

3. Cramele Recaș – 3 medalii de aur, 7 de argint (trei probe introduse în concurs de către distribuitor)

4. Vintruvian Estates – 5 medalii de aur

5. Crama Ceptura – 3 medalii de aur, 2 de argint

6. Carl Reh Winery - 2 medalii de aur, 3 de argint

7. Domeniile Franco-Române – 3 medalii de aur, 1 de argint

8. SERVE – 3 medalii de aur

9. Apcovin (Tata și Fiul) - 3 medalii de aur

10. Strunga Winery / PFA Stegariu Florin – 2 medalii de aur, 1 de argint

11. Domeniile Averești – 3 medalii de argint

12. Unicom Production (Davino) – 2 medalii de aur

13. Rasova – 2 medalii de aur

14. Corcova – 2 medalii de aur

15. Budureasca – 2 medalii de argint

16. Viti-Pomicola Sâmburești – 1 medalie de aur


Despre Wines of Romania

Platforma Wines Of Romania.com este un proiect 100% privat, puternic ancorat în dezvoltarea sustenabilă a succesului local și internațional al vinului românesc. Fondată de Marinela Ardelean, expert în vin și co-organizator al festivalului RO-WINE, platforma Wines of Romania reprezintă un univers digital dedicat vinurilor autohtone, iubitorilor de vin, achizitorilor, producătorilor și investitorilor.

Domeniile Creț: cea mai mică cramă... mare

Vinul, un job part-time pentru Răzvan Mihai Creț, un tânăr de 25 de ani, și tatăl său, doi antreprenori din municipiul Marghita, județul Bihor, fondatorii companiei Domeniile Creț, care se află la 50 km distanță de Oradea. În prezent, cei doi administrează cea mai mică cramă mare, deoarece au o capacitate de producție de aproximativ 8.000 de sticle pe an și folosesc aceleași tehnologii precum marii jucători din industrie, investiție care a ajuns să coste 120.000 de euro în ceea ce privește crama și tehnologizarea.

De la un simplu accident, la un job part-time

„Pasiunea pentru vin în familia noastră a început în urmă cu trei generații, când bunicii mei făceau vin pentru consumul gospodăriei, dar povestea care a pus bazele acestei inițiative antreprenoriale începe în anul 2010, când, în urma unui accident și a unei intervenții chirurgicale, dorind să facem cadou medicului o sticlă de vin de colecție, am apelat la un prieten ce lucra la o podgorie în Italia să ne cumpere două sticle de vin de colecție. Și aici a început totul, din cele două sticle, una am făcut-o cadou și cealaltă a fost prima sticlă din colecția noastră. Până în anul 2017 am ajuns să adunăm câteva sute de sticle de la alți producători și în paralel făceam vin de pe suprafața aflată în proprietatea noastră de 0.60 ha, dar doar pentru consumul gospodăriei. Începând cu 2017 am început să cumpărăm struguri nobili de la cramele din zonă pentru a face un vin de o mai bună calitate. În primii ani, cumpăram 200-300 kg pentru a face vinul ce îl serveam la petrecerile din familie. Încet, încet, văzând că acesta este apreciat, am început să mărim cantitățile de struguri cumpărați și să participăm la concursurile locale, unde am obținut în fiecare an rezultate foarte bune din punctul nostru de vedere pentru nivelul la care eram. În 2023, am înființat firma pentru a putea produce o cantitate mai mare și a testa piața națională. În prezent, suntem cea mai mică cramă mare, deoarece avem o capacitate de producție de aproximativ 8.000 de sticle pe an, dar mare pentru faptul că lucrăm și folosim aceleași tehnologii precum marii jucători din industrie“, ne mărturisește tânărul antreprenor.

Un hobby transformat într-o afacere

În această afacere tânărul este implicat cu tatăl său, care este pasionat de vin și producerea lui, iar aportul său constă pe partea de marketing și vânzări.

„Nu avem studii în domeniul vinificației sau agriculturii, la noi este pasiune pură. Eu sunt absolvent de marketing, tatăl meu fiind absolvent de management. În momentul de față, vinul reprezintă un hobby pe care dorim să îl transformăm într-o afacere, deoarece ambii lucrăm în domenii diferite și vinul este un job part-time. Momentan, în portofoliul nostru o să avem o gamă de 9 vinuri: roșii, roze și albe. Printre acestea se numără vinuri bazate pe struguri Merlot, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Muscat Ottonel, Fetească Regală, Sauvignon Blanc, Chardonnay, în diferitele lor variații – roșii, roze și albe. Avem autorizație DSV pentru cramă și urmează să ne autorizăm și la Oficiul național al viei și pruduselor vitivinicole“, mai specifică Răzvan Mihai Creț.

Investiție de 120.000 euro în cramă și tehnologizare

Toată investiția este din fonduri proprii, aproximativ 120.000 de euro, alocați cramei și tehnologizării.

„Am început această investiție cu gândul de a avea o colecție de vinuri, nu de a ajunge producători de vin, nu ne gândeam niciodată că o să ajungem să și producem. Dar în viitor ne gândim să accesăm fonduri europene, dacă va fi posibil, pentru a mări capacitatea de producție; avem în plan construcția unei hale în următorii ani. Pe parcela deținută în prezent avem o vie veche de 30-40 de ani, unde se află nu doar struguri pentru vin, ci și de masă. De aceea strugurii pentru vin sunt cumpărați de la alte crame. Pe viitor ne dorim să înlocuim vița-de-vie cu una nobilă și dorim să punem un singur soi de struguri“, mai spune bihoreanul.

Vinurile românești ar trebui să fie primele pe lista de cumpărături

Pentru familia Creț, anul 2023 a fost unul foarte calitativ. Chiar dacă producția a fost mai mică la hectar, calitatea a fost superioară față de anii precedenți. Aceștia consideră că activitatea în acest domeniu este una frumoasă, deoarece ești în contact direct cu pasionații de vin și clienții produsului tău.

„Acest domeniu este într-o continuă creștere la noi în țară și la nivel mondial. Lucrul la care trebuie să lucrăm cu toții în mod organizat este percepția clientului în legătură cu vinul românesc. Chiar și în zonă, în urmă cu 5 ani nu exista vin îmbuteliat, ci majoritatea era valorificat ca vrac. În momentul de față există 4-5 crame care au vinuri de o înaltă calitate. Consider că ar trebui gustate prima dată vinurile locale/românești înainte de a ne repezi să consumăm vinuri din export, dar acest lucru va veni în timp odată cu conștientizarea clienților că putem produce vinuri calitative și la noi în țară. Dacă ar fi să fac o retrospectivă scurtă ar fi faptul că de la un accident am ajuns să facem vin și avem planuri foarte mari în viitor de a ne dezvolta și de a face un job full time din această inițiativă antreprenorială. Până în momentul de față realizarea acestui bussiness a venit din susținerea prietenilor care ne-au fost alături de la început“, încheie Răzvan Mihai Creț, administrator Domeniile Creț.

Beatrice Alexandra MODIGA

Ce este prosecco și cum a apărut această băutură?

Ce este prosecco ?

Ce este băutura prosecco, te întrebi? Ei bine, acesta este un vin alb spumant produs în Italia, într-o zonă care se întinde pe 9 provincii, în regiunile Veneto și Friuli Venezia Giulia. Acesta a fost denumit după satul Prosecco, care se află în provincia italiană Trieste. Există și tipuri de prosecco care nu sunt spumante, cum este tranquilo (complet lipsit de bule) și frizzante (care are câteva bule), dar cel mai cunoscut și mai întâlnit este prosecco-ul spumant. Acesta poate fi sec, extra sec sau brut, niciodată dulce sau demidulce.

Cum a apărut băutura prosecco?

Deși multe persoane au impresia că prosecco este un vin nou apărut, adevărul este că acesta există de peste 2000 de ani. Istoricii au consemnat că prosecco era consumat încă de pe vremea romanilor. Acest vin a fost foarte apreciat de către Plinius cel Bătrân, dar și de către Livia, soția împăratului Augustus. Se spunea că vinul are proprietăți vindecătoare, fiind folosit pentru diverse suferințe ale stomacului, dar era administrat și celor care sufereau accidente.  Pe atunci, strugurele din soiul Glera era cultivat pe terenurile dintr-o zonă care era numită pe atunci Puccino. Pe teritoriul acesteia s-a dezvoltat și satul Prosecco, așa cum îl cunoaștem astăzi.

În mod surprinzător, până de curând, prosecco era un vin dulce. Abia în 1960 s-au schimbat metodele de producție și au apărut diferențe care l-au făcut din ce în ce mai popular. În ziua de azi există peste 300 de producători ai acestei băuturi, iar numărul de mărci depășește 8000, astfel încât să ai de unde alege în cazul în care vrei să consumi un prosecco bun.

 Tipuri de prosecco

Vinul prosecco este produs în trei varietăți: Spumante (complet acidulat), Frizzante (slab acidulat) și Calmo sau Tranquillo (neacidulat). Spumante este un vin mai scump, care se găsește pe piața în sticla tradițională de vin, în timp de Frizzante se vinde atât la sticlă, cât și la doză.

Cel mai bun prosecco provine din regiunile Conegliano-Valdobbiadene și îl poți recunoaște după eticheta pe care poate scrie „Prosecco di Conegliano-Valdobbiadene”, ”Prosecco di Valdobbiadene”, „Prosecco di Conegliano” sau „Prosecco DOC”.

Cum se face prosecco?

Vinul prosecco se obține prin dublă fermentare. După prima fermentare, acesta este transferat în vase de oțel inoxidabil, acoperite cu smalțuri de sticlă, astfel încât să treacă și prin a doua fermentare. Spre deosebire de șampanie, vinul nu este pus în sticle sub presiune. Prețul prosecco-ului este mai mic deoarece metoda de producție este diferită, iar procesul devine mai ușor de supravegheat. Această metodă se numește Charmat sau, în italiană, „metodo Charmat-Marinotti”. Francezii au preluat, și ei, această metodă pentru producția proprie, denumind-o „methode Charmat”.

Cum se servește prosecco

Prosecco, la fel ca șampania, se servește ca aperitiv. Fiind un vin alb, acesta trebuie răcit corespunzător înainte de a fi consumat, așadar păstrează-l la frigider. Spre deosebire de șampanie, prosecco nu trebuie ținut în cramă perioade foarte lungi, deoarece există riscul să se „trezească”. Unii oenologi susțin că un prosecco de calitate poate fi maturat chiar și 7 ani, în vreme ce alții susțin că nu ar trebui să depășească 2 ani.

Din ce struguri e făcut prosecco?

Prosecco este realizat din soiul de struguri Glera, care înainte era cunoscut chiar sub numele de Prosecco. Această schimbare de nume a apărut în 2010, când Ministerul de Agricultură italian a decis ca „Prosecco” să reprezinte numai denumirea geografică, nu și strugurii. Astfel, producția de vin spumant prosecco a fost limitată strict la această regiune geografică, ceea ce înseamnă faptul că nu orice vin produs din strugurii Glera se poate numi astfel. Prosecco poartă acest nume doar dacă e produs în regiunile Friuli, Veneția, Giulia și Veneto.

Prosecco vs. șampanie

Șampania este un vin spumant din Franța, regiunea Charente, în vreme ce prosecco este un vin spumant care provine din nord-estul Italiei. Diferența de preț provine din metoda diferită de producție a șampaniei, care este mai sofisticată și de durată mai lungă. Dar acestea nu sunt singurele diferențe dintre cele două!

Prosecco este produs în proportie de cel puțin 85% din struguri Glero, în vreme ce restul de 15% pot fi alte 9 soiuri se struguri. Pentru realizarea șampaniei sunt permise numai Chardonnay alb și Pinot Noir. De asemenea, presiunea la care se îmbuteliază sticlele de prosecco este de 3,5 atm, în vreme ce, pentru șampanie, îmbutelierea se face până la 6 atm. Astfel, jocul bulelor de șampanie este mai lung și mai intens. Există și o diferență de gust, întrucât prosecco este mai dulce decât șampania, în vreme ce aceasta din urmă este mai acră.

Beatrice Alexandra MODIGA

Alba: Struguri culeși pentru „vinul de gheaţă“

Pe dealurile Târnavelor, la minus 7 grade, la începutul lunii ianuarie a fost ziua de cules a „strugurilor de gheață“, la viile de la Tăuni, în apropierea cramei Jidvei. Strugurii din soiul Traminer roz, care au fost lăsați în vii până în zilele în care temperaturile au scăzut sub minus, vor forma un vin desert prețios, o capodoperă în arta vinificației.

Recolta din 2023 este și mai specială. Mai ales pentru că strugurii au fost culeși în… 2024.

Strugurii înghețați strâng în ei mult mai multă dulceață și o profundă bogăție de arome. Este o zi specială, pe care oenologii cramei Jidvei o așteaptă. Din strugurii culeși în această zi se produce „vinul de gheață“.

Mai este cunoscut și ca „vinul de liturghie“ sau „vinul papal“

Vinul Eiswein se obține doar în condiții speciale, de climat rece. Producția lui poate fi destul de riscantă, existând posibilitatea ca strugurii să putrezească înainte de venirea înghețului și astfel să nu mai fie de folos.

Culesul „strugurilor de gheață“

Oamenii s-au strâns dis-de-dimineață, la focurile aprinse din loc în loc, în viile de la Tăuni. În așteptarea răsăritului, s-au organizat pentru recolta specială.

Culesul se face după o tehnică deosebită. Strugurii trebuie îndepărtați de pe viță cu atenție. Boabele înghețate se pot rupe cu ușurință de pe ciorchine și pot cădea. De asemenea, strugurii trebuie culeși rapid, ca să nu se dezghețe.

Recoltarea se face în condiții speciale: temperaturile să fie minimum trei zile sub -7 grade Celsius. La ora aceasta strugurii sunt înghețați, iar aroma este între trandafir și caramel. Sunt foarte multe boabe stafidite, cca. 50%.

Ce are deosebit acest vin? Este o supramaturare, o maturare deplină a strugurilor și o creștere a concentrației de zaharuri, ce vine sigur și prin deshidratare.

În momentul prelucrării, strugurii fiind înghețați, se separă iarăși o cantitate de apă din sucul rezultat prin presare.

Soiul Traminer este cel care aduce cele mai mari satisfacții și datorită componentei aromatice și rezistenței pe o perioadă mai lungă după încheierea maturării.

Secretul „vinului de gheață“

Strugurii au suferit procese de evaporare atât la temperaturi ridicate, cât și la temperaturi scăzute. Toți compușii minerali de aromă s-au concentrat în struguri. Licoarea lui Bachus care va fi obținută va fi de o mare complexitate.

Strugurii recoltați la temperatura negativă sunt duși în cramă și supuși procesului de zdrobire, desciorchinare, apoi, pentru faptul că ei sunt înghețați, va trebui să-i prelucrăm la prese ce sunt la temperaturi negative: -7,8 grade Celsius. Se supun unei presiuni foarte ridicate. Dacă la un strugure normal randamentul în must este de 72%, la acești struguri randamentul nu poate depăși 10%. În cazuri extreme, se ajunge la 15%.

Concentrația de zaharuri este în general ridicată, în jur de 350-360 gr/litru

După procesul de presare se obține un must ce urmează cursul normal. Se introduc fermenți selecționați, care trebuie să realizeze transformarea zaharurilor în alcool (la temperaturi de fermentație de 10-20 grade în cramă, mustul trebuie ușor încălzit).

Procesul de fermentație la „vinul de gheață“ durează mai mult, în jur de 30 de zile

Se obțin esteri de fermentare care dau acea nuanță frumoasă, plăcută a vinului. În vinul de gheață putem întâlni nuanțe frumoase de pepene galben, mango, grapefruit, gutuie. Este în general un vin cu conținut ridicat în zaharuri. Îl putem asemăna cu mierea de albine răscoaptă.

Istoria „vinului de gheață“

„Vinurile de gheață“ mai pot fi numite și „vinuri de liturghie“, adică vinuri folosite în momente deosebite, la slujbă. „Vinul de gheață“ are o istorie foarte frumoasă, apărând pentru prima dată în Germania.

Prin anii 1790, pentru ca să înceapă recoltatul, episcopul zonal trebuia să facă o slujbă de desfacere a recoltatului. El s-a deplasat într-un oraș, și-a rupt piciorul și nu a putut veni la timp să facă această slujbă, iar oamenii nu au cules strugurii. Episcopul a reușit să vină în regiunea respectivă doar după Sfântul Nicolae, când strugurii erau înghețați. Atunci a început recoltatul și s-a obținut primul vin de gheață din lume. De atunci, de la primul „vin de gheață“ produs în lume, a trecut mult timp, însă la Jidvei, când vremea este prielnică, când gerul este mai mare, an de an, culegătorii de struguri sunt la muncă în viile companiei pentru a culege materia primă, care mai apoi se va transforma într-un „vin de gheață“.

Beatrice Alexandra MODIGA

Un botoșănean, cel mai nordic producător autorizat de vinuri din România

Crama Nordului este cel mai nordic producător autorizat de vinuri din România și este deținută de Sabin Bărănceanu, în localitatea Bajura, orașul Darabani, județul Botoșani, iar povestea acestei crame a început din pasiunea tânărului pentru tot ceea ce înseamnă viticultură și vinificație.

Fondurile europene au ajuns la Darabani

Sabin Bărănceanu, administratorul acestui bussines, a accesat un proiect cu finanțare europeană, nerambursabilă, în valoare de 40.000 euro, când era student la Facultatea de Agricultură din Iași. Iar, în cadrul proiectului e-Antreprenor a avut șansa să-și împlinească visul mult mai repede, acela de a avea o cramă la Darabani.

„În anul 2022 am luat parte la cursurile organizate de Universitatea de Științele Vieții «Ion Ionescu de la Brad» (USV Iași), în parteneriat cu Fundația Corona, care mi-a oferit consultanță și îndrumare pe toată perioada implementării, proiectul numindu-se e-Antreprenor. Acolo am văzut șansa de a-mi împlini visul mult mai repede, respectiv de a avea o cramă în care să pot produce vin de o calitate cât mai înaltă, într-o zonă în care acest tip de activitate nu este dezvoltat. În urma concursului, proiectul meu a fost printre cele câștigătoare, purtând numele de «Fabricarea vinurilor din struguri». Astfel, am accesat proiectul cu bani europeni, nerambursabili, în valoare de 40.000 €. Cu această sumă am reușit să achiziționez utilaje moderne necesare pentru procesul de fabricare a vinului: cisterne de inox, un desciorchinător, o presă pneumatică, un filtru și un agregat de reglare a temperaturii pentru cisterne. Povestea a prins contur, iar crama a fost înființată. Ea este situată în satul Bajura, orașul Darabani, județul Botoșani, acolo unde dețin și o mică plantație de viță-de-vie. Numele acesteia a plecat de la ideea că Darabani este cel mai nordic oraș al țării, ceea ce m-a făcut să o denumesc Crama Nordului“, specifică Sabin Bărănceanu, administratorul businessului Crama Nordului.

Pasiunea pentru arta vinului

Crama este autorizată pentru producerea de vinuri, iar în acest an tânărul antreprenor a extins producția la cinci sortimente de vin. Astfel, are în portofoliu vinuri albe, roze și roșii din soiuri precum Fetească albă, Riesling și Merlot. Vinurile produse sub brandul „Crama Nordului“ sunt ambalate în sticle etichetate sau se vând vrac, totul autorizat, totul fiscalizat.

Producția de anul trecut a fost vândută aproape în totalitate, având doar două sortimente, unul alb Fetească Regală și Muscat Ottonel, și unul roze, Merlot și Căpșunică.

„30% din strugurii folosiți la producția vinurilor Crama Nordului provin din via proprie, iar diferența din Vrancea. Calitatea vinului este dată de strugurii de calitate folosiți, dar și de utilajele utilizate la producere, respectarea timpilor de așteptare, folosirea temperaturilor potrivite. Dacă anul trecut au fost doar două sortimente de vin, producția din anul 2023 numără șapte sortimente diferite, roze, alb și roșu, respectiv Fetească Albă, Riesling, Galbenă de Odobești, Merlot, Căpșunică, Merlot și Căpșunică, Fetească Regală și Muscat Ottonel“, mai specifică botoșăneanul.

Anul viticol 2023, unul secetos

Anul viticol 2023 a fost un an care l-a pus pe tânărul antreprenor puțin în dificultate din cauza secetei, însă acest lucru nu l-a oprit să obțină o producție bună din punct de vedere calitativ.

„Deși a fost extrem de greu, am crezut mereu în visul meu, iar când totul vine din pasiune parcă și obstacolele se trec mai ușor, te proiectezi la final, imaginându-ți satisfacția sufletească, acest lucru făcându-te să înaintezi optimist și încrezător. Dacă ar trebui să o iau de la capăt, dar să știu deja cât de greu este, aș face-o fără să mă gândesc. Îmi place ceea ce fac, mă bucură și mai mult când văd că cei din jur apreciază munca mea și această artă, în general“, încheie Sabin Bărănceanu, administratorul Cramei Nordului.

Beatrice Alexandra MODIGA

Vinurile românești, în topurile mondiale. Peste 500 de medalii obținute de producători în 2023

Conform datelor colectate de Wines of Romania, platformă dedicată în exclusivitate promovării vinului românesc, vinurile autohtone au obținut la concursurile internaționale desfășurate anul trecut peste 500 de medalii, dintre care mai mult de 300 de aur, dublu aur sau diamant. Producătorii români și-au înscris vinurile și au reușit să impresioneze jurații din peste 40 de competiții din Europa, America de Nord și Asia.

Astfel, în topul celor mai premiați producători locali se numără Budureasca, Jidvei și Grupul Vintruvian (Crama DeMatei / Caii de la Letea), fiecare dintre aceștia câștigând anul acesta peste 50 de medalii internaționale. Crama Gîrboiu, Cramele Recaș, Domeniul Coroanei Segarcea și Domeniile Sâmburești au obținut fiecare peste 25 de medalii. De asemenea, pe podiumurile mondiale au urcat în 2023 și alți producători precum Viile Metamorfosis, Domeniul Bogdan, SERVE sau Domeniile Averești.

„Imaginea vinului românesc se construiește pas cu pas, iar concursurile internaționale sunt un mod bun de a ajunge în atenția experților și a jucătorilor cu experiență pe piață. Medaliile nu sunt doar o recunoaștere a calității, ci și un instrument important, care ajută la listarea pe piețele din țara unde se ține concursul, apoi devin un argument de vânzare către consumatorul final. Cu cât participă mai mulți producători din România la cât mai multe concursuri internaționale, cu atât mai repede vom intra în conștiința lumii întregi ca o țară recunoscută pentru vinurile sale. Pentru că, în prezent, trebuie să recunoaștem că doar o mică parte dintre iubitorii de vin știu că România este un producător, ba chiar unul de top“, spune Marinela Ardelean, fondator al platformei Wines of Romania, critic de vin și, la rândul său, jurat în mai multe în concursuri internaționale de vin.

O prezență semnificativă a României s-a înregistrat la Mundus Vini, cel mai important concurs de profil din Germania, unde vinurile românești au obținut, în cele două sesiuni de degustare, un total de 78 de medalii, dintre care 56 de aur și o mare medalie de aur pentru Diamond Selection Fetească Neagră Barrique de la Domeniile Averești. Mai mult, Rhein Riesling Finca Theresia 2018, de la Vinul Partium (Carastelec), a obținut titlul de Best of Riesling. Celelalte medalii au mers către Crama Gîrboiu, Iconic Estate, SERVE, Crama DeMatei, Budureasca, Jidvei, Rasova Wine, Cramele Recaș, Domeniile Alexandrion Rhein 1892, Crama La Salina, Carl Reh Winery, Domaine Vinarte, Viticola Corcova, Unicom Production, Via Viticola, Domeniile Averești, Crama Strunga, Podgoria Silvania, Viti-Pomicola Sâmburești și Domeniile Blaga.

La cel mai mare concurs de vinuri din America de Nord, Selections Mondiales des Vins, desfășurat în Canada, România a obținut 24 de medalii, iar două dintre vinuri au fost incluse în top 50 vinuri din concurs (dintr-un total de peste 1.500), ambele produse de grupul Vintruvian – Patima după Matei Fetească Neagră și Epiphanie Fetească Neagră, cel din urmă fiind desemnat și cel mai bun vin românesc înscris în concurs.

Mai mult, în cadrul International Wine Challenge Bucharest / Vinarium, cel mai important concurs de profil din România, vinurile românești au reprezentat 59% din cele 1.311 probe participante, iar numărul de medalii obținute a fost de 225, dintre care 6 mari medalii de aur. Au fost premiate, în total, 419 vinuri din 23 de țări.

O altă competiție cu rezultate remarcabile a fost Femmes et Vins du Monde, un concurs anual desfășurat în Monaco, a cărui particularitate este, la fel ca în cazul concursului Sakura (Japonia), faptul că juriul este format în totalitate din femei specializate în oenologie, tehnologie, sommelerie, critică de vin sau comerț specializat. Aici, Marele Premiu și cel mai mare punctaj au fost obținute de Owner's Choice Ana Sauvignon Blanc de la Jidvei, cu 93 de puncte, și nu mai puțin de opt vinuri au câștigat cea mai mare distincție, Nova de Diamant, dintr-un total de 17 asemenea premii. În total, România a câștigat 19 distincții la acest concurs, medaliile mergând către vinuri produse de Jidvei, Navigo și Domeniul Coroanei Segarcea.

România a reușit să facă o impresie bună și la Sakura Japan's Women Wine Awards, obținând 14 medalii (printre care un dublu aur și opt de aur) pentru vinurile de la Budureasca, Cramele Recaș, Avincis, Vinarte, Domeniul Coroanei Segarcea și Lacerta Winery. Nu în ultimul rând, la International Wine Challenge România a obținut 23 de medalii pentru vinurile produse de Jidvei, Cramele Recaș și Alira, iar Concours Mondial du Bruxelles a adăugat bilanțului alte 28 de medalii, dintre care 15 de aur și două Mari Medalii de Aur. (I.B.)

Vinul Medaliat cu Aur la Concursul de la Berlin aparține unui tânăr inginer horticol

Pavel Tataru, absolvent al Facultății de Horticultură USV Iași, are 25 de ani, este din Pitușca, raionul Călărași, Republica Moldova, și e unul dintre administratorii Cramei Tataru, un business viticol de familie înființat în anul 2019. De curând, tânărul inginer horticol a obținut medalia de aur la Berlin pentru cel mai bun vin.

„Este o afacere de familie, unde suntem toți implicați, de la mic la mare. Am început mai mult dintr-o glumă în anul 2019, când am și îmbuteliat primele vinuri, iar ulterior am ajuns la șapte sortiment de vinuri, cu care ne mândrim foarte mult. Planurile de viitor sunt mari, sperăm să ajungem pe piața din România, ulterior pe cea din Europa“ – Pavel Tataru.

Producție de 40 de tone de struguri, pe o suprafață de 7 ha

Suprafața viticolă a tânărului inginer horticol este de 7 hectare, cu soiurile: Fetească regală, Fetească neagră, Cabernet sauvignon, Merlot, Chardonnay, Aligote și câteva soiuri de masă.

„2023, a fost un an foarte prielnic pentru cultivatorii de struguri. Am recoltat strugurii în stare foarte bună, în jur de 40 de tone“, mai adaugă acesta.

Cu ajutorul cunoștințelor dobândite în timpul facultății, inginerul horticol a obținut medalia de aur la Berlin pentru cel mai bun vin.

„Primul vin premiat cu aur a fost la Berlin, respectiv Cabernet și Merlot, la acest concurs participând 8.000 de tipuri de vinuri, iar noi suntem tare mândri că am obținut medalia. Studiile superioare la Facultatea de Horticultură din Iași m-au ajutat în primul rând în terminologie. Folosind termenii corecți, am început să înțeleg mai bine procesul de vinificație“, menționează inginerul horticol.

Crama Tataru, un punct de atracție pentru turiști

Republica Moldova este renumită pentru vinurile sale. În acest domeniu pot reuși chiar și antreprenorii cu afaceri mici, dacă pun preț pe calitatea produsului. 

„Crama Tataru este o cramă mică din codrii Moldovei. De la an la an, mărim cantitățile de vin îmbuteliate. De la 300 de sticle de un soi, am ajuns să îmbuteliem până la 2.000 de același soi, avem 4-5 feluri de vin“, adaugă tânărul antreprenor.

În curtea casei au amenajat și o sală de degustare. Aici vin turiști de peste tot, pentru a savura un vin bun sau pentru a organiza evenimente memorabile.

„Ne mândrim cu beciul pe care îl prezentăm acum și cu sala de degustare pentru care am muncit foarte mult. Majoritatea dintre cei care vin sunt uimiți de ceea ce văd, ne întreabă ce proiectanți am avut, cine ne-a dat ideile, iar noi le răspundem că noi și cu vecinii. Am făcut așa cum am crezut noi, fără proiectanți.“

Ambiția și pasiunea îi motivează să continue. Scopul lor este nu doar să facă vinuri deosebite, dar să fie cunoscuți și peste hotare.

„Pentru viitor vrem să exportăm în Europa și România, acesta e planul țintă. Să ne mărim suprafața ca să avem cât mai mulți turiști din străinătate care să audă de noi și să vadă că moldovenii sunt un popor muncitor și foarte primitor“, a încheiat Pavel Tataru.

Beatrice Alexandra MODIGA