Romania

Concurs de produse tradiționale pregătite de elevi și studenți, la Iași

Concurs de produse tradiționale pregătite de elevi și studenți, la Iași
Distribuie:  

Peste 90 de elevi şi studenți din Botoșani, Suceava, Iași, Bacău și Călărași au participat la un concurs de preparate tradiționale organizat de către Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare (FIRAA) din cadrul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași (USV), în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, eveniment ajuns la ediția a V-a.

Preparate care mai de care mai gustoase și apetisante, realizate după rețete bine păstrate de către elevi și studenți. Acestea au fost jurizate și degustate în cadrul Concursului Național ,,IDENTIFICARE DE PRODUSE TRADIȚIONALE“.

Rețete culinare inedite premiate în bani

„Sâmbătă, 18 martie 2023, s-a desfășurat concursul de produse tradiționale pregătite de elevi sau studenți la USV Iași. În această ediție, numărul preparatelor s-au dublat, iar printre candidați se numără și 2 studenți din Turcia, care sunt veniți prin programul Erasmus+ în cadrul facultății și o elevă de la Școala Generală „Miron Costin” din Bacău. Aceștia au candidat cu niște rețete culinare inedite. Organizatorii au recompensat participanții la concurs cu premii și diplome. Premiile au constat în bani, precum premiul I – 350 de lei, premiul al II-lea – 250 lei și premiul al III-lea – 200 de lei. De asemenea, au existat și câteva premii speciale care au fost remunerate tot în bani. Concursul de produse tradiționale a ajuns la a V-a ediție. De la an la an, crește numărul participanților și acest lucru este îmbucurător“, a declarat Gabriel Vasile Hoha, directorul Direcției Agricole Iași.

Preparatele tradiţionale s-au luat la întrecere în cadrul concursului. Friptura de berbecuţ şi alte bucate, care mai de care mai îmbietoare, dar și tocineii, cozonacii şi alivencile au dat o luptă strânsă cu sfinţişorii moldoveneşti.

După îndelungate deliberări, sfinţişorii au câştigat bătălia pentru primul loc în secţiunea preparatelor dulci, iar pilaful de mei cu hribi traşi în unt a fost încoronat la categoria preparatelor de bază, într-un concurs care şi-a propus să identifice produse tradiţionale româneşti mai vechi de 30 de ani.

Întrecere cu produse tradiţionale

Competiţia a fost strânsă, juriul a apreciat preparatele elevilor şi studenţilor participanţi, oferind maximum 30 de puncte pentru gust, alte 30 de puncte pentru aspectul mâncării şi câte 20 de puncte pentru dosarul cu istoria produsului, respectiv pentru prezentarea în concurs a preparatului.

„A cincea ediţie a concursului Identificarea de produse tradiţionale a fost o ediţie record, cu 64 de produse în competiţie, pe două secţiuni, preparate de bază şi preparate dulci. Sunt elevi şi studenţi de la licee din Suceava, Botoşani, Iaşi, Bacău şi judeţul Călăraşi, peste 90 de copii de la 17 entităţi şcolare. În conformitate cu regulamentul, ei au trebuit să găsească un produs tradiţional şi să facă dovada faptului că reţeta are peste 30 de ani vechime“, a precizat Mihaela Ivancea, prodecan al FIRAA.

Concursul, organizat de Facultatea de Inginerie a Resurselor Animale şi Alimentare (FIRAA), a fost câştigat de o elevă de clasa a VII-a din Bacău, care a impresionat juriul cu reţeta de pilaf de mei cu hribi traşi în unt.

Nacinca a câştigat locul doi la secţiunea preparate de bază

Nacinca a atras atenţia prin unicitate. În timp ce sarmalele în oale de lut, cu diverse tipuri de umpluturi, atrăgeau pofticioşii, la fel ca jumările în untură, friptura rumenă de miel sau diversele tocăniţe nacinca atrăgea curioşii.

Potrivit prezentării sale din dosarul de concurs, „nacinca este o reţetă unică“.

„Nacinca este un preparat foarte vechi. Denumirea lui vine din limba rusă. E o reţetă rămasă după trecerea ruşilor în timpul războiului prin satul bunicii mele, iar bunica mea a fost ultima care mai ştia să prepare nacinca. Ea a murit şi acum doar copiii ei duc reţeta mai departe. E vorba, de fapt, de mămăligă cu ceapă, jumări şi carne de pui proaspătă“, a adăugat Elena Adomnicăi, elevă în Truşeşti, Botoşani.

Beatrice Alexandra MODIGA

GALERIE FOTO

Iasi, produse traditionale, elevi, studenti, concurs

Alte articole: