File de șalău cu ierburi aromatice
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Social
Un pește alb, ușor, cu puține calorii și ideal pentru diete, șalăul este și deosebit de gustos. Poate fi preparat în diferite moduri, dar unul dintre cele mai sănătoase este la cuptor, cu unt, lămâie și ierburi aromatice.
Ingrediente:
- 2 fileuri de șalău (sau orice alt pește preferați);
- 2-3 căței de usturoi;
- 50 de grame de unt;
- o lingură ulei de floarea-soarelui;
- o lămâie;
- ierburi aromatice: rozmarin, busuioc, cimbru;
- sare;
- piper;
- un vârf de cuțit fulgi de chilli.
Mod de preparare:
Se încinge cuptorul la 200 de grade Celsius și se pregătește o tavă care se unge cu puțin ulei. Fileurile de șalău se dau cu sare și piper și se pun în tavă. Usturoiul se curăță, se zdrobește și se adaugă peste pește. Lămâia se spală bine (se recomandă să se spele cu sare și cu bicarbonat de sodiu) și se taie în lungime, se stoarce și se pun feliile în tavă peste pește. La sfârșit se adaugă și fulgii de chilli și ierburile aromatice. Se unge o hârtie de copt cu unt și se învelește peștele, apoi se introduce la cuptor pentru 15-20 de minute. Dacă se dorește, după ce se scoate peștele din cuptor, se mai poate stoarce puțină lămâie și se adaugă extra usturoi sau se face un mujdei. Alături de fileurile de pește se poate servi orez, legume trase la tigaie, cartofi natur, cuscus și un vin alb sau roze, care merge perfect cu peștele.
Orice ați alege, poftă bună să aveți!
Simona-Nicole David
Articole înrudite
-
Crap de Dunăre în sos de roșii
in Social -
Rețete de la Corabia, județul Olt: Știucă umplută
in Social -
Rețete de la Corabia: Plăcintă de pește de Dunăre
in Social -
Rețete de pește de la Corabia: Pește marinat în sos de roșii
in Social -
Rețete de pește de la Corabia: Crap de Dunăre la cuptor
in Social -
Rețete de la Corabia: Chifteluțe din pește de Dunăre
in Social
Articole recente - Lumea Satului
- Creșterea eficienței fertilizării prin luarea de decizii corecte!
- Hotărârea Curţii Europene de Justiţie referitoare la acordarea autorizaţiilor de urgenţã de către Statele Membre
- „Produsele cu adevărat naturale dețin o structură moleculară pe care corpul nostru o recunoaște“
- Coadă la moaștele Sfintei Parascheva, de Bobotează
- Roma, fresca pictată de îngerii frumosului (II)
- Păstrăvaria Ianca, „minunea“ din inima „Saharei“ oltenești
- Știați că… despre reciclare și protecția mediului
- Suveranitatea alimentară a Uniunii Europene?
- „Piața vinului din România este foarte concurențială“
- Pactul verde (I)