reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Sep 2022

18 ani, împreună...

Ce repede a trecut vremea! Parcă nu este așa departe timpul în care marele ziarist agrar, Alexandru Brad, anunța că se retrage și se desființează revista Agricultura României care reprezenta principala publicație în domeniul agriculturii.

Atunci, colaboratorul dlui Brad, dl Ion Banu, a înființat imediat revista Lumea Satului care a preluat tot ce a fost bun în vechile publicații agricole și a ridicat nivelul revistei la cerințele modernizării agriculturii.

Ziarist agrar cu state vechi, ing. Ion Banu a știut să coordoneze inteligent activitatea redacțională și să-și aleagă colaboratorii pentru a oglindi în paginile revistei cele mai importante evenimente din agricultură și din viața satului românesc.

Fiind nu numai ziarist agrar cu mare experiență, ci și specialist agricol, acesta a reușit să prezinte în paginile revistei adevărata situație din câmp.

Printre colaboratorii revistei se numără și semnatarul acestor rânduri care activează în publicistica agrară din anii ‘50-’60, publicând în Satul socialist, Agricultura socialistă și în Agricultura României, sub coordonarea lui Alexandru Brad și Ion Banu și, în continuare, în Lumea Satului încă de la apariția ei.

Ocupându-mă de problemele tehnologiilor agricole, reamintesc faptul că în anii ‘50-’60 în agricultură, în principal, se folosea tracțiunea animală, apoi tracțiunea mecanică cu tractoare tip IAR22, KD-35, UTOS2, 22 și 26 încheindu-se cu valorosul tractor U 650.

După 1989 tehnologiile agricole s-au modernizat cu tractoare și combine de sute de cai putere și asistăm astăzi la extinderea procesului de digitalizare care este tot mai prezent în revista Lumea Satului, promovat cu succes de către redactorul-șef Bogdan Panțuru.

Iată cum, în decursul unei generații, am pornit de la plugul tras de boi sau cai și am ajuns la utilaje autonome ghidate de GPS care se deplasează singure prin culturile agricole și execută operațiunile comandate de operator.

Fiind bine ancorată în problemele agriculturii moderne, urez viață lungă și succes deplin revistei Lumea Satului.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Articole înrudite