Practică sau teorie

Ei bine, de ceva vreme tot văd în jurul meu o mulțime de oameni care poartă discuții pe această temă, de cele mai multe ori în contradictoriu, ca urmare a multitudinii de puncte de vedere privind cea mai eficientă metodă pedagogică.

Este drept că practică fără teorie nu se poate, dar nici invers, pentru că ceea ce învăţăm la clasă sau în sălile de curs se referă la procedee optime care duc la realizarea unui anumit proces, pe când, lucrând practic, vom observa  că nu totul funcţionează… ca la carte, indiferent de domeniul în care aplicăm cele învăţate.

Lucrurile palpabile, practice, le putem înţelege mult mai uşor: cum sunt concepute, cum funcţionează sau ce antrenează un anumit ansamblu tehnologic, prin simplul fapt că ne sunt antrenate mai toate simţurile care ajută creierul să reţină cu o mai mare uşurinţă fenomene, acţiuni.

Încă de pe băncile şcolii ne încărcăm cu un volum mare de informaţii teoretice, cărora parcă nu apucăm să le vedem aplicabilitatea în practică pentru că sunt urmate de noi şi noi lecţii, tot mai stufoase. Elevii ajung astfel să-şi piardă interesul faţă de şcoală, materie sau chiar profesori. Slaba corelare dintre cei doi factori atât de importanţi în ciclurile de educare a generaţiilor pentru activităţi practice nu poate conduce decât la o slabă pregătire profesională şi, nu în ultimul rând, pentru viaţă. Noua generaţie adună aproape 12 ani de teorie, neluând în calcul anii din învăţământul superior, dar prea puţini de practică.

Dar, aşa cum spuneam, nu putem trece direct la practică, deşi pentru majoritatea dintre noi este mai tentant, pentru că, fără a avea o bază solidă din punct de vedere teoretic, nu vom putea înţelege cum pot fi realizate componente, ansambluri, echipamente şi, mai cu seamă, cum funcţionează acestea. Sunt lucruri care par neimportante la prima vedere, dar fără de care orice inginer, doctor, mecanic sau pur si simplu un pasionat nu ar putea înţelege de ce-ul fiecărui ansamblu de care ne folosim zilnic.

Andrei Oprea-BANU