Minciunelele copilăriei
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Social
Foarte gustoase și ușor de făcut, uscățelele sau minciunelele sunt bunătățile copilăriei, acele dulciuri pe care le făcea bunica. Crocante și dulci, acele gogoșeli mici acoperite cu zahăr din belșug ne strângeau pe toți în jurul mesei la povești.
Ingrediente:
- Ouă – 3 bucăți;
- sare – un vârf de cuțit;
- făină – cât cuprinde, până se formează un aluat;
- zahăr pudră pentru ornat (2-3 linguri);
- zahăr vanilinat – un pliculeț.
Preparare
Ouăle se bat cu un tel, se adaugă sarea și treptat făină. Se poate folosi orice tip de făină din grâu sau amestec (făină de grâu și secară/ovăz/năut etc.). Când aluatul se întărește suficient pentru a putea fi frământat, nu se mai adaugă făină. Se frământă până când nu se mai lipește de mâini. Trebuie să fie exact ca aluatul pentru paste de casă. Aluatul se lasă câteva minute să se odihnească și apoi se întinde o foaie potrivit de groasă pe care o tăiem în romburi cu un cuțit foarte bine ascuțit. Se crestează fiecare romb pe mijloc, iar apoi unul dintre capetele rombului se introduce prin crestătură pentru a realiza o fundiță.
Separat se pune o tigaie (preferabil un tuci, un ceaun din fontă) cu ulei din floarea-soarelui pe foc și se lasă la încins. După ce s-a încins uleiul se pun minciunelele la prăjit pe ambele părți. Pentru că sunt subțiri, acestea se vor prăji imediat, de aceea trebuie să stăm lângă ele să nu se ardă. După ce s-au prăjit, se scot pe o farfurie acoperită cu prosoape de hârtie pentru a absorbi surplusul de ulei. Se lasă câteva secunde și apoi se tăvălesc prin zahărul pudră în care putem adăuga și zahăr vanilinat. Se pot consuma calde dar, în cazul în care rămân pentru a doua zi, merg perfect și reci. Pot însoți cafeaua aromată de dimineață.
S.D.
Articole înrudite
- Pâinici cu rozmarin, busuioc și nuci
- Cheescake cu rodie
- Varză călită cu afumătură
- Fursecuri „din alea bune“
- Un deliciu simpatic: Prăjitura Cartof
- Vărzări plăcinte tradiționale umplute cu varză călită
- Mâncare de gutui cu carne, o reţetă delicioasă de toamnă
- Rețete culinare de la mănăstirile grecești și cretane. Mâncare de spanac
- Rețete culese din mănăstirile grecești și cretane: LITIA
- Reţetă veche din Banat - mâncare de brozbe
Articole recente - Lumea Satului
- A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor la cel mai mare proiect rutier din Prahova
- A început sezonul pentru prepararea siropului de păpădie
- Pixxaro™ Super - Inovația cu cel mai larg spectru de buruieni dicotiledonate anuale și perene combătute din cultura de cereale păioase
- Proiect de 6,7 milioane euro pentru stațiunea Borsec
- Beneficiarii sprijinului forfetar pot solicita AFIR suspendarea contractului ca urmare a efectelor pandemiei de COVID-19
- A început prohibiția generală la pescuit pentru anul 2021
- Comasarea terenurilor agricole, un subiect de interes major pe agenda comună a Clubului Fermierilor Români și Coaliției pentru Dezvoltarea României
- Protestul fermierilor din zona Moldovei
- Completarea Cererilor unice de plată se realizează pe site-ul APIA, accesând link-ul aplicației IPA-Online
- Buzăul de munte, terorizat de urși