reclama youtube lumeasatuluitv
update 12 Nov 2019

Conacul Pană Filipescu, rădăcina unui neam de mari români

  • Publicat în Social

Plaiurile Subcarpaților prahoveni sunt pentru Muntenia un tezaur de necuprins. Pe întinderea lor s-au adunat o seamă de bogății. Sub ei se ascund rezerve de sare, petrol, gaze, ba chiar și cărbune. Pe pantele lor domoale cresc păduri nesfârșite cândva și pășuni accesibile timp de mai multe luni pe an decât cele din munte. Astfel, aici oamenii au putut găsi hrană pentru animale, dar și loc bun pentru case și grădini. Iar bogăția naturală atrage după sine și pe cea a oamenilor. În zona Prahovei locuitorii au dezvoltat o cultură tradițională ce și-a câștigat un loc aparte ca latură a culturii naționale. În mijlocul unor astfel de comunități, în mod firesc au apărut și monumente care au sintetizat elemente de vârf ale spiritualității naționale. Printre ele, unul aparte, recent reintrat în circuitul muzeal, este Conacul Pană Filipescu.

Vigoarea rădăcinilor prahovene

Familia Filipescu este una dintre vechile familii boierești din Muntenia. Ea se trage, din câte am putut desluși până acum din cronici, din marele boier Drăghici Vornicul de la Mărgineni (1540), prin fiul său, Udriște, al cărui băiat, Filip, a dat numele neamului și moșiei, aflată pe malurile râului Prahova, între Florești și Mărgineni.

Pană Filipescu, mare spătar al Valahiei, care a trăit în timpul lui Matei Voievod, a construit conacul de la Filipeștii de Târg. Fiul lui Pană, Constantin Filipescu Căpitanul, a scris „Istoriile domnilor Țării Românești“, cuprinzând perioada între Radu Negru și Șerban Cantacuzino.

Nepotul lui Constantin Filipescu, Pană II Filipescu, a fost mare ban. În 1747 era vel șetrar și apoi vel postelnic. Banul Filipescu și soția sa, Ana, au avut patru copii. Unul dintre nepoții lor, Alexandru Filipescu, supranumit „Vulpe“, avea să joace un rol însemnat în istorie. În timpul lui Tudor Vladimirescu a slujit drept mijlocitor între comandantul pandurilor și marii boieri. Unul dintre cei mai înfocați luptători împotriva fanarioților, fost logofăt al Dreptății și mare ban, a murit în 1856. Fiul său, Ion (1811-1863), a fost ministru de Externe, logofăt al Dreptății și caimacam de domn după Alexandru Vodă Ghica, scrie Octav George Lecca în „Familiile boierești romane. Izvoare și genealogie“.

Un alt descendent al acestui neam, Nicolae Filipescu, a devenit primarul Capitalei în 1893. Deși n-a ocupat fotoliul de edil-șef decât doi ani și jumătate, au schimbat radical viața bucureștenilor. În timpul său a fost introduse primul tramvai electric, rețeaua de alimentare cu apă potabilă și s-a extins rețeaua de canalizare. Tot prin grija sa a fost amenajată o baie publică, s-au ridicat trei școli, patru posturi de pompieri și primul ștrand. Mai multe bulevarde noi au fost deschise, iar unele dintre străzile principale mai vechi au fost pavate cu piatră.

În concluzie, putem spune că vigoarea pe care apa Prahovei a dat-o rădăcinilor acestui neam a fost pe de-a întregul dovedită!

Un precursor al stilului brâncovenesc

Conacul Pană Filipescu a fost construit în jurul anului 1650, la Filipești Târg. Boier Pană tocmai se căsătorise cu Maria, zisă și Marica, fiica cea mare a postelnicului Constantin Cantacuzino. Așa cum se cuvenea rangului lor, tinerii și-au construit propria lor curte, la doar câțiva kilometri de cea a postelnicului.

Așa cum era pe atunci la modă, conacul, de fapt un palat în miniatură, era așezat la marginea unei păduri și lângă un heleșteu, care mai există și astăzi. Un beci generos cu bolți arcuite, din cărămidă, era destinat a adăposti proviziile curții. Porți largi permiteau accesul. Dar în zidurile beciului au fost rostuite și două încăperi secrete, care la vreme de restriște să poată adăposti și averea familiei.

Deasupra beciului adânc au fost ridicate zece încăperi, cu tavanele încheiate în bolți frumos arcuite. Ferestrele, încheiate cu arcuri de boltă și ele, erau ornate cu stucaturi bogate. Dar poate că cea mai de preț podoabă a construcției este scara de acces, care conduce la un pridvor larg, susținut de coloane grațioase. Capiteliile lor sunt ornate cu sculpturi în formă de buchete de crengi înfrunzite, după modelul Renașterii italiene. De fapt, întreaga construcție poate fi considerată ca o clădire realizată în stil brâncovenesc. Atât arhitectura conacului în sine, cât și încadrarea în peisajul din jur pledează pentru această afirmație. De altfel, pentru oricine vizitează palatele de la Mogoșoaia și Potlogi, asemănarea conacului cu ele sare în ochi. După Primul Război Mondial întregul ansamblu a fost vândut de către familia Filipescu rudelor sale, Cantacuzini. După 1948 conacul a fost naționalizat. Timp de câteva decenii, beciurile sale au fost folosite drept depozite ale CAP-ului din Filipești – Târg. Ajuns într-o stare destul de avansată de degradare, începând din 2012 a fost reabilitat.

O incursiune în trecut

Astăzi, străvechea curte boierească și-a recăpătat cea mai mare parte a farmecului de odinioară. Dar muzeul organizat aici permite vizitatorilor să facă, ajutați de puțină imaginație, o incursiune în trecut. Expoziţia din spaţiile generoase ale conacului cuprinde documente care prezintă în paralel evoluția celor două familii – Cantacuzino și Filipescu, care au stăpânit domeniul de-a lungul timpului. Portretul în mărime naturală al spătarului Mihai Cantacuzino, realizat de Theodor Aman, stră­juiește una dintre săli. Un tezaur de preț îl reprezintă colecția de carte veche bisericească și icoane, alături de care este expusă copia fidelă a unei tiparnițe de secol XVIII.

O sală aparte a fost dedicată celui mai bogat român de la începutul secolului al XX-lea, Gheorghe Grigore Cantacuzino – Nababul, al cărui portret în mărime naturală se află expus pe peretele sud-estic al încăperii. Alături de mobilierul specific epocii, o colecție de documente inedite și numeroase alte piese care evidenţiază notorietatea și fastul proprietarului completează expoziția. În beciul conacului pot fi vizitate expoziţia de arheologie alcătuită din piese descoperite în timpul lucrărilor de restaurare, aferente primei faze de construire a conacului, și cea dedicată unor momente din activitatea agricolă a zonei, ilustrate prin unelte agricole tradiţionale.

În parcul amenajat cu alei, bănci, flori și pomi fructiferi sunt amplasate statuile domnitorilor Mihai Viteazul și Șerban Cantacuzino, a postelnicului Constantin Cantacuzino, a fiului acestuia, marele spătar Drăghici Cantacuzino, și a ginerelui său, constructorul conacului, marele logofăt Pană Filipescu.

Alexandru GRIGORIEV