cemrom iulie 2018
update 13 Dec 2018

Când fiecare sat trăiește Marea Unire

  • Publicat în Social

Istoria este o poveste, uneori frumoasă, alteori tragică. Dar, spre deosebire de alte povești, este alcătuită dintr-o sumă de fapte și jertfe zilnice ale unor oameni care au trăit, au muncit și au murit cu adevărat. O poveste care continuă zi de zi și care trebuie cunoscută de către fiecare dintre noi. Așa au gândit și locuitorii dintr-un sat buzoian, care au avut o inițiativă frumoasă și demnă de a fi un exemplu și pentru alte comunități.

Un sat de oameni mândri

Încă din secolul al XVII-lea comuna buzoiană Caragele era pomenită în documente. O stație de poștă a funcționat aici, pentru a înlesni călătoriile spre Brăila. Iar numele comunei se pare că se trage de la mănosul pământ negru, în grecește „Kara geea“. La sfârșitul secolului al XIX-lea, în 1899, Caragele era atestată în Marele Dicționar Geografic al României, coordonat de Ioan George Lahovari, ca fiind o comună de sine stătătoare, în plasa Câmpul din județul Buzău, având 700 de locuitori ce trăiau în 144 de case. În comuna Caragele funcționa o școală cu 37 de elevi și o biserică.

În 1925, Anuarul Socec o atestă ca având 860 de locuitori. Sub conducerea primarului Gheorghe Haralambie Bivolaru și a preotului-paroh Constantin Tomoșoiu, copiii satului erau inițiați de către învățătorii Steliana Lăzărescu și Ion D. Mihalache. Seara oamenii se întâlneau la cârciumile lui Ghiță Bivolaru, Gheorghe I. Nistor sau Ion C. Constantin, care era și băcan. Activitatea „industrială“ a comunei era reprezentată de moara cu motor a lui Ion M. Dumitrescu și de fierăria lui Vasile Nedealcu. Notarul Ștefan Tărnășoiu era cel care se îngrijea ca toate actele să fie puse la punct, așa cum se cuvenea.

Așa cum se vede, locuitorii erau oameni gospodari, care își vedeau de munca pământului și, cu trudă, au reușit să ridice o localitate mândră, cu case făloase. De fapt, pe la târguri umbla și o vorbă: „Dacă vezi pe unul cu căruța cu leagăn frumos și cu hamurile noi, acela-i sigur din Caragele“, povestesc bătrânii satului.

Un monument în cinstea eroilor satului

Dar caragelenii nu s-au mândrit numai cu avutul lor lumesc. Una dintre cele mai de preț averi a fost memoria înaintașilor. Strămoșii au fost întotdeauna pomeniți și cinstiți așa cum se cuvine. Ca dovadă stă cimitirul, cu monumente funerare care pot rivaliza cu cele din orașe mari. Tot la acest capitol, al cinstirii înaintașilor, se înscrie și monumentul ridicat în cinstea fiilor satului căzuți pentru întregirea neamului. Acesta a fost înălțat, așa cum aflăm din ziarul buzoian Știrea din 26 noiembrie 1933, de către săteni, la inițiativa lui Ion Mirea Drăgușin, fost primar al comunei. El însuși a fost tatăl unuia dintre eroii căzuți în luptele din Moldova.

Soclul monumentului a fost realizat dintr-un bloc de piatră care a călătorit vreme de trei săptămâni pe un car tras de boi până să ajungă în comuna de pe malul Călmățuiului. În vârf a fost așezat un vultur, purtând o cruce în cioc, simbol al vitejiei și credinței ostașilor români.

La festivitate au participat locuitorii comunei, dar și oaspeți veniți din satele vecine. Sfințirea construcției a fost făcută de preotul paroh de atunci, Manole Caban. În vremea regimului comunist, simbolul vulturului purtător de cruce a deranjat autoritățile, astfel încât au luat măsura înlocuirii lui cu o cruce simplă. Așa a ajuns monumentul la forma în care există el astăzi.

Un secol n-a schimbat sufletele sătenilor

Acum, la un secol de la evenimentele mărețe din 1918, locuitorii din Caragele au dovedit că, în sufletul lor de români, nu s-au schimbat esențial lucrurile. A fost de-ajuns ca unul dintre fii satului, medicul veterinar Dorin Cohal, să ia inițiativa și să propună o restaurare a monumentului. Imediat i s-au alăturat și alții, fie că încă mai locuiesc în sat, fie că sunt de mult timp în poziții importante, prin toate colțurile țării. Și așa inițiativa a luat amploare, până când s-a ajuns la organizarea unui fel de Zile Naționale la nivel local. Pe lângă restaurarea monumentului s-a făcut și resfințirea lui. Lângă vechiul monument a fost amplasată și o placă de marmură pe care au fost gravate numele fiilor satului căzuți în Marele Război. Elevii școlii din comună au organizat un frumos și bogat program artistic, iar preotul paroh Constantin Dragu și părintele protopop Marius Daniel Ciobotea, venit de la Buzău, au oficiat o slujbă de pomenire. Așa cum se cuvine la un moment de comemorare, la Căminul Cultural din localitate a avut loc și un parastas în memoria celor 46 de eroi.

La eveniment au participat prefectul județului Buzău, Carmen Ichim, primarul comunei, Mircea Frățilă, și reprezentanți ai Consiliului Județean și ai Inspectoratului Școlar Județean. Numai că, de această dată, ei au avut calitatea de oaspeți ai locuitorilor satului, și nu pe aceea de amfitrioni. „Nici nu realizați ce mult bine ați făcut Buzăului și României“, a spus, în alocuțiunea sa, prefectul de Buzău, Carmen Ichim. „Prin acest eveniment ați creat o legătură între oameni. Sunteți așa de frumoși! Înseamnă că sunteți uniți și asta trebuie să avem și noi pe viitor. Astăzi aniversăm 100 de ani de Românie liberă și unită și îi rugăm pe copiii noștri să ducă mai departe visul nostru frumos numit România“, și-a încheiat domnia sa cuvântarea.

Arc peste timp

Cu ocazia evenimentului, pentru a marca un arc peste timp, organizatorii au  editat și o replică a ziarului zonal Știrea, de acum 100 de ani. În cuprinsul ziarului este evocată, prin fotografii și facsimile ale unor documente, imaginea comunei în  perioada Marii Uniri. În schimb, pe ultima pagină este realizat un tablou al localității, așa cum se prezintă ea astăzi. Spre bucuria și satisfacția lor nedisimulată, cei mai mulți dintre localnicii prezenți la eveniment și-au descoperit în paginile ziarului atât strămoșii, cât și rudele contemporane. Astfel, au avut un prilej concret de a-și percepe ca pe un lucru real, palpabil istoria, familiilor lor. „Poza asta a lui Ion Mirea Drăgușin o am și eu în camera din față, moștenită de la bunica, care era neam cu el“, se lăuda  un sătean. „Ia uite, adeverință cu averea lui unchiul“, spunea altul.

„Mi-am adus aminte de poveștile pe care mi le spunea în copilărie bunica mea despre ridicarea monumentului“, ne-a spus Dorin Cohal, inițiatorul evenimentului. „Mi-am propus să adun fiii satului, care sunt împrăștiați peste tot, ca să putem organiza tot ceea ce s-a petrecut. Mă bucur că au răspuns și că au făcut-o atât de frumos!“, a mai arătat domnia sa.

Alexandru GRIGORIEV