reclama youtube lumeasatuluitv
update 22 Nov 2019

De două ori mai multe meserii accesibile românilor şi bulgarilor

  • Publicat în Social

Accesul românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii din Franţa a fost extins la 291 de meserii, faţă de cele 150 din prezent, în sectoare unde angajatorii au dificultăţi în a recruta, potrivit unei hotărâri de guvern publicate duminică în Jurnalul Oficial.

Hotărârea este semnată de ministrul de Interne, Manuel Valls, şi de cel al muncii, Michel Sapin.

Lista completată acoperă majoritatea sectoarelor, în special cel al construcţiilor (muncitor, montor, proiectant), cel hotelier (bucătar, ospătar), cel agricol, piscicol, industrial (sudor, mecanic) şi comercial. Pe listă se află, de asemenea, funcţii în domeniul informatic, bancar şi financiar.
Relaxarea accesului pe piaţa muncii a fost anunţată la 22 august de guvernul francez, în acelaşi timp cu eliminarea taxei pe care angajatorul trebuie să o plătească pentru a recruta cetăţeni din România şi Bulgaria.

Românii şi bulgarii sunt supuşi restricţiilor pe piaţa franceză a muncii până la sfârşitul lui 2013. În afară de faptul că trebuie să practice o meserie autorizată, aceştia trebuie să dispună şi de o autorizaţie de muncă eliberată de prefectură. 
Statele din UE care încă menţin restricţiile pe piaţa internă a forţei de muncă pentru lucrătorii români şi bulgari sunt Marea Britanie, Irlanda, Germania, Franţa, Luxemburg, Malta, Olanda şi Austria.

Sursa: AGERPRES