România... Pa?
Ce s-o alege de țărișoara noastră în următorii ani? Eu nu știu nimic... Nu fac decât să mă întreb... Ce s-o alege de locul ăsta cântat ca fiind „un picior de plai/ o gură de rai“? Că până acum s-a ales prafu'... Ăla gros... Nimic altceva... Dar noi, în calitate de oameni normali, ne facem că nu vedem. Ne facem că totul e bine... Pentru că talantul nostru de măsură a lucrurilor și a evenimentelor a devenit numai și numai viața noastră. Cum ne simțim NOI și cei foarte apropiați nouă. Altceva nici că mai contează. Ce mai contează că apar dovezi clare prin presă că în toți anii ăștia de la revoluție încoa’, toți politicienii, fără excepție și-au bătut joc de țara asta și de noi, așa-zișii cetățeni ai ei. Ne mințim singuri și ne îmbătăm cu cuvinte gen „stat de drept“, „economie de piață“, când, de fapt, toate-s vorbe în vânt. Uităm totuși un lucru... Uităm de viitor...
Ce vor spune copiii noștri când vor fi întrebați de copiii lor: „Tată, mamă, ce a fost România?“. După cum merg lucrurile în țara asta, dar și în lume, cred că nu prea o mai ducem mult ca nație. Deja eroii ne sunt uitați, deja părți mari din istorie sunt îngropate în mod oficial prin denaturarea sau omiterea faptelor neamului din manualele școlare. Dezastrul e pregătit cu minuțiozitate la cel mai înalt nivel... De cine? De ai noștri? Nu cred... Ei sunt doar simpli aborigeni momiți cu ceva poleială. De cine? Nici nu are importanță cine, ce și cum. Important este doar ce se întâmplă. Și se întâmplă să ne înstrăinăm de tot ce a fost sfânt pentru nația asta. De familie, de tradiții, de valori, de cultură și nu în ultimul rând de noi, de sufletul nostru. Pentru ce? Pentru o bunăstare aparentă, dată de bani...
Bunăstare care, nu pentru puțini nu e numai aparentă, ci poate fi fatală. Pentru că mulți au doar senzația de bogăție din simplul motiv că respectiva bogăție nu e altceva decât un credit... Viață de sclav, ar zice scepticii. Dar cât de sceptic să fii să vezi realitatea crudă, așa cum e ea? Stăteam deunăzi de vorbă cu o cunoștință, economist. Știți ce mi-a spus? Că în câțiva ani România dispare fizic de pe hartă. Bineînțeles că am râs. „Cum să dispară fizic?“, am zis... „Uite așa, mai simplu decât crezi... Deja economie nu mai avem... Nu mai avem nimic... Statul român nu face decât să plătească companiile străine din banii noștri. Dar asta nu e nimic. Uită-te, la doar un an și ceva de când s-a dat undă verde cumpărării de terenuri agricole către străini ce dezastru s-a întâmplat. S-au vândut deja, într-un timp atât de scurt, jumătate din terenuri. Ce crezi că va fi în doi ani? Va mai fi ceva? Mă îndoiesc. Zilele sunt numărate“ ...mă uit la amicul meu și-mi zic: „Bate câmpii... Așa ceva nu se poate... Sunt atâtea tratate internaționale, avem Constituție. Nu putem dispărea așa, în neant...“ Oare? Prea multe lucruri au fost imposibile până nu demult... Prea multe...
Ion Bogdan
