reclama youtube lumeasatuluitv

Nicușor Iancu, profesionistul din spatele „Doinei Bărăganului“

  • Publicat în Social

Orchestra „Bărăganul“, din Slobozia, a fost înființată în anul 1954, pe lângă Casa de Cultură a Sindicatelor. Primul dirijor care a deschis seria numelor consacrate prezente la pupitrul dirijoral a fost Ion Albeșteanu. Reputatului violonist i s-au alăturat mai târziu Radu Voinescu sau Marin Ghiocel. Toți – iar la acest succes au contribuit și artiștii colaboratori sau angajați Tita Bărbulescu, Ion Dolănescu, Tiberiu Ceia, Marin Cornea, Tița Ștefan, Nicolae Rotaru – au purtat ansamblul prin timp și l-au impus ca pe unul dintre cele mai reușite din țară.

Prin anii 1979-1981, atunci când județele din sudul țării s-au reorganizat, separându-se în Călărași, Ialomița, Giurgiu și Sectorul Agricol Ilfov (azi, Ilfov), a luat ființă, pe lângă orchestră, Ansamblul de dansuri populare „Doina Bărăganului“, care a activat la Clubul Tineretului al Uniunii Tineretului Comunist. După 1990, cu indeciziile de conjunctură, prezente peste tot în țară, mai ales în instituțiile de cultură, acolo unde toată lumea nega pe toată lumea, a existat un gol de activitate. Mai târziu, orchestra și dansurile s-au reunit în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, sub numele de Ansamblul „Doina Bărăganului“. În prezent, grupul are o orchestră formată din 10 instrumentiști, 2 soliști vocali și dansatori structurați pe patru generații, de la copii la adulți, un fel de școală de dans în cel mai pur sens al cuvântului. De acest ansamblu sau invers se leagă numele maestrului coregraf Nicușor Iancu, cel despre care vom scrie astăzi.

– Cum s-a produs intrarea dvs. în această mare și frumoasă familie a jocului popular și a coregrafilor?

– Trebuie să vă spun întâi de toate că eu nu sunt de fel din Bărăgan. Sunt născut în Dobrogea, în comuna Beidaud-Tulcea, într-o familie de aromâni. Mama mea vine din Bulgaria, din vremea cedării Cadrilaterului, când a avut loc evacuarea/schimbul populației. În 1977, când aveam 10 ani, ne-am mutat în Slobozia. Eu am mers să-mi continui studiile primare și gimnaziale la Școala nr. 2, o unitate de învățământ foarte apreciată în oraș. Atunci a venit regretatul director Duțu Olteanu, coregraf, să facă selecție între copii, pentru a înființa formația de dansuri a școlii. Am mers și eu. La început nu aveam niciun fel de tragere de inimă, eram preocupat mai mult de sport, dar cu vremea am căpătat drag, am început să fiu atent la ce mi se predă, să copiez de la maeștrii coregrafi ai vremurilor stilul de a explica dansul. Ca să vă spun sincer, pur și simplu m-am trezit iubind dansul.

nicusor iancu primul din dreapta

– În ce fel a avut loc întâlnirea cu „Doina Bărăganului“?

– Când aveam 14 ani, m-am aflat printre membrii fondatori ai acestui ansamblu, înființat pe lângă Clubul Tineretului din oraș! La liceu și în armată am continuat să dansez, activam în paralel la „Doina Bărăganului“ și la Ansamblul „Floricica“ al Casei de Cultură a Sindicatelor, acolo unde era și Orchestra „Bărăganul“. La club, noi dispuneam doar de un taraf, „Bărăganul“ lucra la altă dimensiune, avea deja un trecut, avea clasă. Am urmat Școala Populară de Artă din Slobozia, secția dansuri populare, iar din 1987 și până acum asta am făcut și fac, coregrafie! Din 1995 sunt angajat la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița. Între timp am urmat cursuri de coregrafie în cadrul Academiei de Dansuri Folclorice Sibiu, cum ar veni, sunt specialist cu acte în regulă.

– Vorbiți-ne despre jocul popular din Bărăgan, din Ialomița, zonă care n-a convins multă vreme că ar fi o vatră foarte bogată în tradiții.

– Trebuie să admitem că în Bărăgan, prin seria de împroprietăriri începută de Cuza, cu mai multe valuri ulterioare de strămutați, apoi cu episodul celor care au primit aici domiciliul forțat (anii '50), au venit oameni cu obiceiurile și tradițiilor lor din toată țara. Până acum 30-40 de ani se credea că suntem un fel de pată albă pe harta folclorică a țării. Apoi s-a spus că suntem un mozaic cultural, că nu avem un specific al nostru. Dar Mihai Runcan, un foarte bun cercetător, a găsit câteva vetre bogate în obiceiuri. Toate sunt cuprinse în cele 5 volume care tratează jocurile populare din Ialomița, iar la realizarea ultimelor două mi-am adus și eu contribuția, la al cincilea sunt chiar coautor. De exemplu, în localitatea Giurgeni, de pe malul Dunării, există o vatră bogată în folclor coregrafic, au în jur de 36 de jocuri, e adevărat, poate sunt inspirate și din alte zone. Oierii veneau din Transilvania să treacă Dunărea înspre Dobrogea, iar seara, la petreceri, dansau laolaltă cu localnicii. Erau schimburi culturale... Mișcări de-ale lor se păstrează și acum. Tot pe malul Dunării, în comuna Vlădeni, apoi Făcăeni, iar au fost descoperite multe jocuri. Predomină horele, avem ritmuri de brâu, de sârbă, dar fiecare are câte o denumire, fie de la numele celui de la care a fost cules dansul, fie de la localitate. De pildă, avem o sârbă, „Floricica“, care este comună în toate județele din sud; muzica este aceeași, doar pașii de dans diferă. Aici sigur și-a pus amprenta coregraful!

nicusor iancu

– Normal că și coregraful trebuie să creeze!

– De aceea eu nu sunt de acord când se spune: „am prezentat dansuri autentice“ în X spectacol. Eu zic că, odată ce au urcat dansatorii în scenă, cu o anumită coregrafie în spate, jocul nu mai este autentic. Că păstrezi esența pașilor de dans, da... Autentici sunt doar cei care dansau, odată, în vatra satului, la balurile de demult.

– În afară de jocurile din Bărăgan, ce mai prezentați?

– Avem în repertoriu suite de jocuri și tablouri coregrafice din toate zonele reprezentative ale noastre, mai ales din Dobrogea, Muntenia, Moldova, Banat, Oaș. Trebuie să le știm pe toate pentru că, peste hotare, noi reprezentăm România, nu județul. Și am colindat toată Europa, am mers și de câte cinci ori în anumite țări.

– Mai există azi dorința tinerilor de a învăța și dansa muzică populară? Ați format, la rându-vă, coregrafi?

– Nu știu ce să zic. Parcă tinerii nu mai au aceeași dragoste, dar eu colaborez bine cu primăriile și cu școlile, încep cu clasele mici, iar elevii vin la început din obligație sau curiozitate, dar, pe măsură ce pătrund tainele jocului, greu se mai despart de el. Depinde și pe cine au în față, de capacitatea coregrafului de a le insufla pasiunea. Am înființat în zonă șase formații de dansuri. Cât despre coregrafi... da, pot da exemplul lui Dinu Daniel, dansator la „Doina Bărăganului“, care face coregrafie la Săveni, la Ansamblul „Cununa Bărăganului“, și pot să vă spun că are performanțe, a luat cam toate premiile pe unde a fost cu echipa.

– Altfel spus, v-ați pregătit schimbul de mâine. Vă dorim succes în ceea ce faceți!

– Vă mulțumesc și eu pentru interviu.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 9, 1-15 mai 2017 – pag. 52-53