Logo
Imprimă această pagină

Badea Gheorghe Cârţan

Dacă am calcula că acest vrednic fiu de ţărani păcurari vedea lumina zilei la 24 ianuarie 1849, în cătunul Oprea al Cârţişoarei Ţării Făgăraşului şi a Oltului, atunci vom afla că în chiar ziua înfăptuirii importantului act istoric al Unirii Munteniei cu Moldova, sub sceptrul principelui Alexandru Ioan Cuza (1820-1873), din data de 24 ianuarie 1859, viitorul „Badea Cârţan“ împlinea vârsta de zece ani. Iar dacă am socoti că în preajma Bobotezei din iarna anului 1896 el îşi aşternea opincuţele paşilor săi mărunţi pe lungul şi anevoiosul drum spre Roma, unde avea să ajungă după trei săptămâni de mers pe jos, atunci vom constata că de la acea fericită zi neîntâmplătoare, marţi, 24 ianuarie 2017, se vor împlini 121 de ani. Cu preci­zarea că la plecare le mărturisise rudelor şi prietenilor săi din Cârţişoara Munţilor Făgăraş că ar vrea să poată vedea Roma, capitala Italiei şi a fostului Imperiu Roman, cu vestita ei Columnă a Împăratului Traian (53-117).

Din povestirile martorilor oculari, transmise prin viu grai, ca şi din cronicele scrise ale acelor îndepărtate vremuri, aflăm că şi-a rânduit astfel mersul încât ziua sa de naştere să îl găsească la capătul acelui drum. Împlinea atunci vârsta de 47 de ani, iar mesajul său de suflet transmis italienilor era acela de recunoştinţă faţă de eroii daci şi romani întruchipaţi pe Columna lui Traian, precum şi mândria neamului său de a grăi în dulcele şi latinizatul grai românesc.

În amintirea acelor glorioase timpuri de demult, cel puţin zece mari centre culturale ale ţării găzduiesc tot atâtea copii fidele ale însemnului universal al latinităţii: statuia-compoziţie „Lupa Capitolina“. Acea vestită lucrare artistică înfăţişând o prea cuminte lupoaică care alăptează la sânul ei doi prea frumoşi băieţei gemeni: pe legendarii Romulus şi Remus, primul fiind considerat întemeietorul Romei antice. Ca atare, stau şi mă întreb: să fie, oare, doar o simplă coincidenţă că acea lucrare sculpturală este datată cu numai două secole mai târziu decât aşa-zisa „retragere aureliană“ din Dacia, petrecută între anii 268-271?! Sau că, mai degrabă, ea vrea să sugereze, discret şi alegoric, că începuturile latinităţii reprezintă o fericită simbioză lingvistică între vechea vorbire a dacilor şi cea a romanilor!? Şi o altă ipoteză, susţinută de un presupus răspuns pozitiv la celelalte două întrebări. Bunăoară: cum am putea explica că dintre toate marile bătălii, câştigate sau pierdute, războinicii şi civilizatorii romani au ales să înalţe în capitala lor doar acea Columnă a lui Traian, pe care toate basoreliefurile sculptate înfăţişează numai şi numai crâmpeie din timpul războaielor daco-romane!?

casa lui badea cartan

NOTĂ: Cam pe la începuturile primăverii acelui an 1896, Badea Cârţan revine din Italia pe meleagurile sale natale, bucuros şi mândru de a fi putut admira măreţia Romei şi a Columnei. Ca urmare, îşi reia şi mai hotărât vechea, greaua şi periculoasa îndeletnicire: aceea de cărăuş peste munţi, prin Vama Cucului şi prin trecătoarea Bâlea, a cărţilor româneşti tipărite în Muntenia pentru a fi aduse în Ardealul Imperial. Se va stinge din viaţă în data de 7 august 1911, trupul său fiind înmormântat în Cimitirul din Sinaia, pe Crucea mormântului stând scris: „Aici doarme Badea Cârţan, visând la întregirea neamului. Să nu-l uităm!“

Şapte ani mai târziu avea să se împlinească acel vis minunat din anii tinereţii sale: la Alba Iulia, 1 Decembrie 1918. Iar, ceva şi mai târziu, localnicul Traian Cânduleţ, împreună cu consătenii săi, vor înălţa, la răscrucile de drumuri şi de uliţe ale satului, o casă bătrânească pe care o vor amenaja în „Muzeul Memorial al lui Badea Cârţan“. De veţi urca sau coborî Transfăgărăşanul, nu uitaţi să-i treceţi pragul. Veţi avea ce vedea!

Ioan Vulcan-Agniţeanul

Revista Lumea Satului nr. 3, 1-15 februarie 2017 – pag. 57

Revista Lumea Satului