Adama Sultan iulie 2020
update 25 Sep 2020

Dansul popular românesc se află pe mâini bune!

  • Publicat în Social

M-am întrebat ce anume l-ar determina pe un om să-și plătească transportul și cazarea timp de o săptămână pentru a oferi sau a lua lecții de dans tradițional. Sau din ce motiv o familie ar cheltui mii de lei cu înființarea și susținerea unui ansamblu folcloric de pe urma căruia nu câștigă nimic, în afară de mulțumirea interioară, ceea ce nu-i deloc puțin. Am găsit răspunsurile la „Coregrafia dansului tradițional, astăzi“, manifestare găzduită de Casa de Cultură „Aurel Stroe“ din Bușteni și organizată de Centrul de Cultură Prahova și Asociația Așezămintelor Culturale din România, în perioada 2-6 noiembrie.

Nu știu cu ce sau cum să încep. Aș putea recurge, ca atâția alții care scriu și vorbesc despre folclor, la citate din literatură despre vatra românească, veșnicia care s-a născut la sat, râu, ram, susur, izvor, univers rural etc. Dar s-ar putea să stric frumosul din ceea ce a fost să fie cu adevărat frumos! Deseori mi s-a întâmplat să fiu prezentă la manifestări care vorbeau despre tradiție și port popular, dar organizatorii făceau totul ori prea ca la carte, ceea ce aducea un artificial deranjant, ori superficial, să fie bifată acțiunea din agenda obligatorie de activități. Sau mi s-a întâmplat să iau interviuri unor soliști de la care m-am chinuit să storc măcar o fărâmă din emoția pe care susțineau că o pun sau o transmit prin cântec. Și n-am găsit freamăt nici în muzică, nici în suflet, nici în vorbe meșteșugite. La Bușteni, timp de două zile, am văzut ceea ce și-ar dori mulți să întâlnească ori să trăiască. Am văzut multă sinceritate. Pasiune. Ce altceva să fie la mijloc încât să vrei să mergi la un program fix fără să te oblige nimeni, să dansezi până curg apele de pe tine, să repeți pași de dans ore-n șir, să mergi pe stradă și să reiei o mișcare pe care crezi că n-o stăpânești bine? Am văzut dăruire și prietenie. Cum altfel să se cheme faptul de a oferi colegilor tot ceea ce ai învățat și știi despre dansul dintr-o anumită zonă folclorică? Profesionalism. Ei da, la Bușteni s-au reunit peste 100 de coregrafi din toată țara, ceea ce ar echivala cu un nucleu, cu spuma dansatorilor profesioniști și a cunoscătorilor de tradiție din România, de-acolo, de undeva, de la rădăcina neamului.

Profesorii-coregrafi, garanția păstrării dansului popular autentic

La ediția din această toamnă s-au predat dansuri – fiindcă așa ceva se întâmplă la aceste colocvii – din zona Sălaj (profesori-coregrafi Gabriela și Marin Hossu) și zona Bărăganului (Ialomița, maestru coregraf Nicușor Iancu și Brăila, profesor-coregraf Marian Rusu). Adică au fost aproape șase zile de lecții, de aplicații practice cum ar veni, însușite de alți profesori, coregrafi sau maeștri din țară, aflați în ipostaza temporară de elevi, pentru ca mai apoi să poată retransmite, cu fidelitate, dansul unei zone etnofolclorice în celălalt capăt al țării. Lucrurile sunt un pic mai profunde de-atât. Mă gândeam într-o doară la denumirea „centrul județean pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale“, niște instituții înființate în subordinea consiliilor județene. N-am idee câtă „conservare“ se face acolo. Pesemne nu din cale afară, de vreme ce avem biserici monument – istoric cu termopane. Dar la „Coregrafia dansului tradițional, astăzi“ chiar așa ceva se întâmplă, se difuzează dansuri învățate din cine știe ce meleaguri neștiute ale țării. Transmițându-le „în original“, se cheamă că se vor păstra undeva, la un maestru, la un tânăr îndrăgostit de jocul popular, la un coregraf, la un ansamblu folcloric, într-o carte, pe un suport video, în inima cuiva. Specialiștii prezenți la Bușteni – în țară or mai fi fiind și alții – fix așa ceva au făcut. Într-un fel, deși s-ar putea să exagerez, predând și preluând un dans învățat în respect pentru autentic, am avea certitudinea că profesioniștii acestui domeniu sensibil sunt cumva garanția păstrării tradiției. Sunt, sper, oamenii care ne feresc de kitschul care a năpădit inclusiv muzica și dansul popular sau de importul de balca­nisme imaginate, nici măcar preluate în tradiția popoarelor din această zonă.

Pasiune, profesionalism și dăruire

La Bușteni, de asemenea, am văzut cum arată dragostea pentru loc, neam și tradiție. Cuvinte mari, veți spune, poate da, sunt, doar că ele mai au uneori corespondent în realitate. Iar această dragoste nu-i doar apanajul „nostalgicilor“, cum simplu trimitem noi în derizoriu o pasiune sau alta, ci și al tinerilor. Da, sunt tineri care fac dans popular din plăcere, se vede pe fața lor transfigurarea, transmit cu totul emoția, ba mai și pun bani din buzunar, uneori mulți, pentru a avea siguranța că să se păstrează și se transmite mai departe izvorul la care s-a adăpat neamul. Este cazul celor care, din niște venituri modeste, au rupt și și-au plătit cazarea special pentru a învăța ce înseamnă calitate și respect pentru folclor. Există şi unii care, precum familia Luminița-Maria și Doru-Ion Hurlup din Bod, Brașov, au înființat și susțin pe cheltuiala lor un ansamblu de dansuri populare în acest sat depopulat de sași și repopulat cu oameni veniți de oriunde, rătăciți de vetrele lor culturale. Sau cum este Daniela Gherlea, din Roșia – Bihor, care a reclădit ansamblul risipit în uitare vreo două decenii. Ori cum sunt profesorii și maeștri-coregrafi Ioan Garoafă, de la unul dintre cele mai frumoase grupări folclorice din România, Ansamblul „Maria Tănase“ din Craiova ori Grigore Simionca, de la fel de vestitul „Transilvania“ din Baia Mare – Maramureș. Iar cine dorește să învețe despre pasiunea pentru dans și tradiții să stea de vorbă cu Marcel Boța, cobzarul-director din Băilești, cu Nicușor Iancu de la „Doina Bărăganului“ – Ialomița, cu Dumitru Dragomir din Armeniș – Caraș-Severin, cu Lili Vasiliev din Mahmudia – Tulcea, prima persoană care a pus bazele unui cămin cultural privat, cu Nelu Gheorghe de la Plopeni, cu Marin Văcărelu, de la Drajna, cu Liliana Comana de la Otopeni etc. Să ne scuze cei pe care nu i-am numit aici... Iar ca lucrurile să fie duse la bună împlinire, în una din seri a avut loc un spectacol demonstrativ (cu o sală jumătate-jumătate, adică pe jumătate goală, din păcate!), pus la punct într-o zi și jumătate, cu dansuri și portul popular din fiecare regiune a țării. A fost, cred, cea mai frumoasă reprezentație la care am asistat în ultimii 10-15 ani!

GALERIE FOTO


Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 50-51