reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Jun 2019

Sprijin financiar prin PNDR 2020 pentru investiții în zona montană

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a încheiat peste 4.500 de contracte de finanțare care au ca obiect investiții în zona montană și pentru care s-au efectuat plăți în valoare totală de 230,6 milioane de euro. Alocarea distinctă acordată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru finanțarea investițiilor realizate în zona montană este de 683 mililioane euro.

„Zona montană este o prioritate pentru AFIR, iar proiectele din această zonă constituie o necesitate pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural. Alocarea distinctă dispusă în sesiunile de finanţare şi interesul crescut al beneficiarilor pentru accesarea fondurilor PNDR 2020 urmăresc dezvoltarea şi stabilizarea populaţiei în zona montană. Până în prezent, am finanţat 154 de ferme şi mai multe proiecte de procesare a produselor agricole, am susţinut financiar realizarea şi modernizarea a 1.192 kilometri de reţele de apă sau apă uzată şi a peste 1.450 de kilometri de drumuri comunale, agricole şi forestiere în zonele montane” a menționat Adrian CHESNOIU, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Cele mai multe investiții în zona montană au fost finanțate pentru instalarea a 1.998 de tineri fermieri prin intermediul submăsurii 6.1, pentru care AFIR a semnat decizii de finanțare în valoare de 81 milioane de euro. Pentru dezvoltarea fermelor mici prin submăsura 6.3, AFIR a încheiat 1.952 de contracte de finanțare cu o valoare de peste 29,3 milioane de euro. De asemenea, au fost contractate proiecte de investiții în exploatații agricole prin submăsura 4.1 și proiecte de înființare sau modernizare a unităților de procesare a produselor agricole prin submăsura 4.2, cu o valoare cumulată de peste 52 milioane de euro.

Investiţiile în infrastructura din zona montană au fost finanţate prin intermediul submăsurii 7.2 (Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică) pentru care AFIR a semnat 297 de contracte în valoare totală de peste 276 milioane de euro. De asemenea, 147 de contracte în valoare totală de 48,6 milioane de euro au fost semnate prin intermediul submăsurii 7.6 (Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural).

Radu Rey: „România are nevoie de un ministru delegat pentru zona de munte“

Zona montană din țara noastră are un ambasador de nădejde. Este vorba de domnul Radu Rey, un specialist de calibru mondial, care la cei 77 de ani ai săi încă se preocupă de viitorul muntelui, cu tot ceea ce înseamnă el: gospodărie montană, zootehnie și bogății naturale. Ce spune despre situația actuală, despre perspectivele produsului montan, dar și despre politica ce ar trebui implementată? Cu siguranță foarte multe, iar fiecare opinie este bine argumentată, nici n-ar avea cum să stea altfel după o activitate de peste 45 de ani consacrați muntelui, dintre care 20 de ani în cadrul Ministerului Agriculturii.

Pericolul? Depopularea montană

Născut la Vatra-Dornei, una dintre cele mai cunoscute zone de munte din țara noastră, Radu Rey este președintele Forumului Montan din România și am putea continua prin prezentarea diverselor funcții pe care le-a dobândit de-a lungul vremii datorită pregătirii sale continue. Însă toate aceste funcții și distincții primite denotă iubirea și atașamentul acestuia pentru munte, pentru oamenii din zonă, motiv pentru care a studiat continuu, a scris cărți, unele devenind chiar emblematice pentru continentul european. Un astfel de exemplu este lucrarea intitulată Munții și secolul XXI, care a fost apreciată chiar și de fostul președinte al Comisiei Europene, José Manuel Barroso, care i-a transmis mulțumiri spunându-i că aceasta a stat la baza temeiului produsului montan în Europa. Este doar un exemplu care exemplifică profesionalismul domnului Rey și care demonstrează faptul că este într-adevăr un specialist de calibru mondial, așa cum am specificat încă de la începutul acestui articol.

Însă care este situația actuală în zonele de munte? Care sunt necesitățile agriculturii? Sau, mai bine spus, ce trebuie făcut ca aceste zone din țara noastră să se bucure de prosperitatea de altădată? „Sunt multe de făcut! În ultima vreme se pare că lucrurile s-au mai lămurit. Din ce cauză? Cred că din necesitatea din ce în ce mai stringentă de a înțelege ce înseamnă ruralul montan și aici mă refer mai ales la zootehnie, care este motorul economic al zonei de munte. Sunt numeroase probleme, iar cea mai importantă cred că este îmbătrânirea accelerată a populației, cumulată cu plecarea tineretului mai ales peste hotare, fapte care duc la pericolul depopulării montane. Aceasta din urmă este cea mai îngrijorătoare și asta din mai multe perspective, dar mai ales financiară și culturală. De aceea trebuie să facem eforturi astfel încât în această zonă importantă a țării să continue activitatea. Și este vorba în special de creșterea animalelor“, a declarat prof. univ. dr. Radu Rey.

Fânețele și pășunile, ineficient valorificate

RADU ReyDiscuția cu domnul Rey a avut loc după o întâlnire a agricultorilor din zona Sucevei, iar concluziile prezentate în cadrul acelui forum l-au deznădăjduit: „Nu demult am asistat la o prezentare în care era evidențiat faptul că în județul Suceava, cel care a fost primul județ decenii întregi în zootehnie, are în prezent o oaie/ha. Eu cred că greșeala majoră s-a făcut în 2007, atunci când s-a acordat subvenție doar de la peste 50 de oi. Or în zona de munte nu toată lumea deține atât de multe capete. Iar în 2014 lucrurile s-au schimbat și mai rău, acordându-se banii de la 150 de oi. Tradiția românească era ca majoritatea să dețină câteva capete, 15-20, care să se reunească într-o singură turmă de aproximativ 500 de capete, ce urca pe munte și uite așa se păstra continuitatea îngrășămintelor organice. Iar acestea garantau producția anului viitor și tot așa în fiecare sezon, iar noi ca popor am făcut acest lucru sute de ani, de aceea există în zona de munte flora acesta de o calitate excepțională. Noi trebuie să apreciem și să valorificăm iarba. Aceasta poate fi valorificată în special prin zootehnie, pentru că la munte nu poți face altfel de culturi. Iar pentru ca iarba să fie de calitate, trebuie să existe îngrășăminte organice, iar ca acestea să existe trebuie să vorbim mai întâi de existența fermierului, apoi de cea a animalelor care produc îngrășămintele organice“, a continuat Rey.

Acesta a subliniat faptul că, dacă timp de 7-8 ani nu sunt asigurate îngrășămintele organice, iarba nu va mai avea aceeași valoare și practic este imposibil de recuperat, iar în aceste condiții se impune un program care trebuie să țină cont mai întâi de acest aspect.

Program specific pentru zona montană

Întrebat dacă are sprijin din partea clasei politice din țara noastră, acesta a declarat faptul că bune intenții au existat de-a lungul timpului, însă este conștient de faptul că zona de munte nu este prioritară pentru Ministerul Agriculturii, chiar dacă au existat și miniștrii care s-au implicat în mod deosebit în această problematică. „Nu putem izbuti cu zona de munte decât cu un program clar și diferit față de cel aplicat în celelalte zone agricole. 80% din agricultura țării nu este montană, iar presiunea mare a agriculturii, exersată încă dinainte de ‘89, este atât de intensă asupra zonelor de cultură mare încât, oricât de bine au fost intenționați unii miniștri, au fost copleșiți de problemele numeroase pe care le are zona bazată pe culturi. De aici această marginalizare a zonei de munte. Din acest motiv susțin că singura soluție este separarea problemelor zonei de munte de restul agriculturii. Trebuie un secretariat de stat care să se ocupe de această zonă și să implice toate cele 15 ministere care acționează în zona de munte. Ultima strategie pe care am elaborat-o a ținut cont de aceste aspecte și a influențat în bine actualul program de guvernare care a inclus muntele pentru prima dată în istorie în Planul Național de Dezvoltare Rurală“, a mai declarat domnul Rey.

Mai mult decât atât, acesta susține că în zona de munte ar trebui să existe un ministru delegat pentru zona montană care să aplice o strategie specifică zonei: „Pot spune că am fost inițiatorul acestei idei în Europa, atunci când am fost vicepreședinte 8 ani de zile în EUROMONTANA. E nevoie ca la nivel politic să existe acceptarea unui astfel de plan care să aibă temei legal și susținere financiară. De aceea spun că organizarea la nivel montan este elementară. Trebuie să urmăm ce zice Comisia Europeană și Parlamentul European și pentru următoare etapă să creăm un subprogram tematic pentru zona de munte, având în cadrul Ministerului Agriculturii un secretar de stat care să se ocupe de problemele zonei de munte.“

Comuna și cooperativa

„Punerea în valoare a produsului montan nu se poate realiza decât prin sistem cooperatist, deoarece gospodăriile mici și mijlocii sunt caracteristice muntelui românesc. Și atunci cred că dacă în fiecare comună ar exista o cooperativă, care să scoată din propriul depozit produsul montan, atunci prețul lui ar fi unul corect“. Radu Rey

Ion BANU, Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 42-44

An rodnic pentru stupăritul montan

În toamna anului 2013 filmam pentru emisiunea Din Lumea Satului de pe AGRO TV și scriam în revista Lumea Satului despre vânătoarea de albine, o îndeletnicire deloc agresivă, ba chiar nobilă, care aduce periodic în stupina lui Mihai Grama mătci valoroase pe care apicultorul le foloseşte în activitatea de ameliorator al familiilor de albine din stupine proprii. Experienţa de atunci, una fabuloasă pentru mine, m-a făcut să urmăresc cu mare atenţie activitatea acestui stupar.

De ce apicultură în munți

De data aceasta am bătut peste 500 km pentru a-l găsi în Apuseni, la peste 1.200 m altitudine, acolo unde își ține albinele peste vară, pentru a afla de ce face această alegere an de an și ce înseamnă un an apicol bun.

Revederea a fost una de-a dreptul prietenească, așa că mi-am permis chiar să-l „botez“ cu o poreclă care cred că-i face cinste – URSUL GRAMA. Motivul este lesne de înțeles, doar l-am văzut cu ochii mei cum bagă mâna în scorbură după albine. Îmbrăcat într-un combinezon galben aprins, cu masca de apicultor agățată de umeri, ne aștepta în fața pavilionului cu aproape 200 de familii de albine.

Deși se lăsase seara, bâzâitul intens din preajma pavilionului indica o muncă asiduă. Albinele încă erau la cules. Îngreunate de povara nectarului cules peste zi, multe dintre ele cădeau răpuse de istoveală chiar pe tabla din fața urdinișului sau la câțiva metri pe iarba grasă din fața pavilionului. E clar că pentru unele albine se risipeau ultimele clipe de viață. Altele intrau grăbite în stup, ducând cu greu pe piciorușe polenul şi în guşă nectarul, astfel împlinindu-și menirea.

Peisajul era de vis, o gură de rai nu doar pentru albine, ci pentru toți cei care iubesc Țara Moților. Dacă în sudul țării căldura sufocantă răpune orice inițiativă, aici, la 25 de grade, respiri și trăiești după alte coordonate. „Locația este extraordinară“, confirmă Mihai Grama, ceea ce deja simțeam prin toți porii, „dar pentru albine depindem de condițiile de mediu, de climă, să nu plouă, să nu fie frig. Dacă în sud este caniculă, aici se face miere. Nu se poate compara. Suntem în plin cules la zmeur, urmează zburătoarea, mana, apoi murul.“

Profit de subiectul discuției și întreb cu curiozitate gazetărească care este diferența între culesul de la munte și cel de la șes. Parcă am dat apă la moară, pentru că argumentele s-au prăvălit imediat peste mine cu menirea să mă convingă fără a lăsa vreo urmă de îndoială. „Vreau să subliniez că aici albina are viață pentru că nu există chimizare, nu există insecticide, erbicide. Aici albina moare de bătrânețe sau de la prea multă muncă sau din cauza aripilor roase de la turația prea mare. Anul acesta nu am văzut urmă de păduche. Motivul este simplu: nu am vecini cu stupine de jur-împrejur pe câțiva kilometri. Vin aici pentru că sunt departe de orice altă sursă care ar putea să mă contamineze cu trântori sau boli. Ca să îmi mențin linia genetică eu trebuie să stau aici, cât mai izolat.“

Altă zonă, alte provocări

Deși există toate motivele ca pastoralul să aibă ca destinație zona montană, nu toți apicultorii pot face acest lucru, asta este clar. Chiar și Mihai Grama o recunoaște. „Nu poate sta oricine aici. Anul trecut ursul a distrus 12 familii de albine. Fără gard electric nu ai ce căuta. Aceasta ar fi prima măsură de siguranță, este o investiție necesară.“

Apoi, dacă la şes lumea se luptă cu căldura, la munte frigul este cea mai mare problemă, mai ales pe timpul nopţii. Iar o stupină performantă este şi una bine dotată. Ei bine, la acest capitol

Mihai Grama nu a făcut rabat. „Am ultima generație de stup din poliuretan care asigură o temperatură constantă atât iarna cât și vara. Aici, la munte, am avut săptămâna trecută, noaptea, 4-5°C și, dacă nu ai o izolație termică foarte bună la stup, ai surpriza să apară locă americană și europeană, puiet varos. Deci riscurile sunt foarte mari. Fiecare încearcă diverse variante. Am avut și stupi orizontali și verticali, mi-am făcut și din lemn de brad și de tei, dar am considerat că asta mi se potrivește. Am cumpărat 170 de bucăți pe care am plătit aproape 16.000 euro. O ladă echipată complet costă aproape 100 de euro, dar e o treabă foarte bună, pentru că vara, când e foarte cald, stupul este protejat, iar iarna se reduce consumul la 5-6 kg de miere pe familie, ceea ce înseamnă că îți rămân ție 10 kg de miere. Plus ușurința de a lucra, de a face tratamente, de a-i manipula“, argumentează cu patos Grama.

La momentul vizitei noastre în Apuseni, de pe crenguţele tinere de brad „ploua“ cu mană. „De aceea aş vrea să atrag atenția stuparilor din zonele montane, semimontane că, dacă nu va fi scoasă afară mierea de mană, vor fi pierderi, va fi o catastrofă la iarnă. Apare Nosema, albina e tot mai puțină și până la urmă rămâne lada goală. Mierea de mană trebuie scoasă acum în august și, dacă nu este cules, trebuie începute hrănirile stimulative ca să-și refacă din timp stocul pentru iarnă“, spune Mihai Grama.

Secretul performanţei: masa, rasa, casa!

În condiţii ideale, aşa cum s-au înregistrat anul acesta în Apuseni, şi rezultatele sunt de excepţie. „La munte este un an foarte bun. Te întâlnești cu așa ceva o dată la 5-7 ani, spun bătrânii, care au zeci de ani de apicultură. Acum, și eu am vreo 27 de ani de muncă printre albine și pot să spun că, o dată la 5-6 ani, parcă te întâlnești cu Moș Crăciun care vine cu tolba plină la tine. E mai greu să te întâlnești la munte cu asemenea condiții prielnice: să fie timpul bun, să ai albine bune. Eu am avut mătci tinere pregătite de anul trecut și toate acestea își spun cuvântul acum. E plină lada, construiesc foarte bine, încă nu am văzut păduche. De aceea de 12 ani nu mai fac pastoral în marile masive, nu mă mai bag în aglomerații de albine. Sfatul meu, pentru cine are posibilitatea, este să se tragă pe lângă munte, la fâneață, la o zmeură, la mure sau mană pentru că merită să o facă“, afirmă convingător Grama.

Şi se ştie, pentru apicultori cuvântul „merită“ se traduce în producţie, despre care am aflat, pe când ne întorceam la Bucureşti, că a fost una bună, nu mai puţin de 1.800 kg de miere la o primă tranşă.

„Secretul este: masa, rasa, casa. Masa o vedeți, au din belșug, rasa știți bine că la mine este o muncă de ani de zile de selecție și ameliorare. În toate ramurile din zootehnie se pune tot mai mult accent pe genetică, pe ameliorare. Acesta este viitorul. Au apărut tot felul de anunțuri pe Internet cu tot felul de hibrizi aduși din diverse colțuri ale lumii. Gândiți-vă cum ar fi să vin aici în munte și să înființez o plantație de portocale sau măsline, credeți că ar merge? Același principiu se aplică și la albine. Aici merge albina aclimatizată zonei noastre. Și vă garantez că, în 2-5 ani, nu știu cât mai durează, România va exporta material genetic. Dacă până acum eram recunoscuți pe plan mondial ca exportatori de miere, de acum vom exporta albine. Cine știe să stea departe de hibridare, acela va avea albine care vor fi căutate de străini și va avea succes. Albina este un patrimoniu de care trebuie să avem mare grijă, păcat că nu avem o legislație care să ne protejeze Apis Melifera Carpatica“, îşi încheie Mihai Grama pledoaria.

Patricia Alexandra POP

Origine și indicație geografică protejată: o nouă posibilitate pentru produsele agroalimentare provenite din zonele montane ale României (1)

Prin intermediul proiectului PACINFO finanțat din fonduri UE (www.zonamontana.ro), dorim să subliniem importanța rolului social și ecologic al agriculturii din zonele montane.

Prin prezentul articol dorim să vă atragem atenția asupra unei noi oportunități oferite de agricultura din zonele montane. Beneficiile ecologice și sociale provenite ca urmare a activităților agricole din zona montană nu reprezintă neapărat servicii care nu au conexiuni cu producția agricolă. Prin multiplicarea valorii produselor agricole și agroali­mentare, acestea pot oferi o valoare adăugată, reflectând asupra sistemului complex și complementar care există între omul gospodar, activitatea agricolă și mediul înconjurător. Această temă este mai degrabă o chestiune de abordare, dar totodată și una practică.

În Europa întreagă există o cerere din ce în ce mai mare față de produsele agricole de calitate ridicată, care au în conținut „ingrediente“ ecologice și culturale specifice anumitor zone sau regiuni. Acest trend reprezintă o posibilitate reală, dacă ne gândim la produsele agricole provenite din zona Carpaților, unde există pajiști naturale și seminaturale cu ecosisteme specifice și unice, în care procesul de producție este nemodificat de secole. Fermierii noștri din zonele montane trebuie să fie conștientizați de faptul că măsurile agroecologice nu au fost stabilite în vederea împiedicării proceselor de producție, ci mai degrabă pentru aducerea unei valori adăugate în domeniul agriculturii.

Pe lângă recunoașterea și acceptarea celor de mai sus mai avem nevoie și de un alt lucru important: de un bun „ambalaj“, și anume de marketingul adecvat al produselor realizate în această zonă.

Uniunea Europeană s-a gândit deja la „ambalaj“ prin elaborarea a trei tipuri de nominalizări pe baza originii geografice și pe baza metodelor de producție. Siglele Denumirea de Origine Protejată și Indicația de Origine Geografică semnifică relația dintre produs și zona geografică din care provine, iar produsele care dobândesc Garantarea Specificității Tradiționale sunt acelea care se realizează din materii prime tradiționale prin metode tradiționale.

În articolul care va apărea în luna noiembrie vom relata mai pe larg despre aceste nominalizări și despre oportu­nitățile oferite de acestea.

Origine și indicație geografică protejată: o nouă posibilitate pentru produsele agroalimentare provenite din zonele montane ale României (2)

În articolul nostru precedent am relatat despre faptul că certificarea produselor în funcție de proveniența lor oferă o nouă posibilitate produselor montane din România, care reprezintă obiectivul proiectului PACINFO (vezi: www.zonamontana.ro). Cele două certificări cu indicație geografică și cea de produs tradițional specific au fost create în vederea protejării caracterului original și tradiţional al acestor produse.

Regulamentul UE nr. 1151/2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare reglementează criteriile concurențiale oneste, infor­marea corectă a consumatorilor și protejarea drepturilor de proprietate intelectuală printre obiectivele sistemului de calitate. Toate aceste obiective trebuie să se înde­plinească în așa fel încât să nu afecteze funcționarea pieței interne.

Printre obiectivele practice ale politicii de calitate putem aminti stimularea producției și consumului diver­sificat, luarea măsurilor pentru stoparea contrafacerii și falsificării produselor, precum și garantarea calității și originii produselor. Trebuie să subliniem că la acordarea certificatelor nu numai calitatea produselor este recu­noscută de UE, ci și surplusul de valori pe care acestea îl reprezintă. Acest surplus de valori provine din patri­moniul cultural și natural al zonei sau al regiunii, din respectul față de procesele de fabricație tradiționale ale acestora.

Este evident avantajul competitiv pe care îl asigură folosirea acestor certificate producătorilor, cooperativelor de producție sau regiunilor montane pe piețele euro­pene. Și nu am vorbit încă despre produsele agriculturii ecologice care câștigă teren din ce în ce mai mare pe piața europeană și despre certificatul european legat de acestea. Totuși în România există numai un singur pro­dus care a dobândit denumirea de origine geografică protejată și alte două produse urmează să obțină nominalizarea după evaluare.

În privința zonelor montane trebuie să amintim și mențiunea de calitate de „produs montan“. Conform reglementărilor, această mențiune se referă la produsele destinate consumului uman ale căror materii prime provin din zona montană și prelucrarea se realizează tot în zona montană.

Există deci posibilitatea ca gradul de competiti­vitate pe piață a produselor montane să fie îmbunătățită. Trebuie numai să ne informăm. În această privință sprijinim fermierul montan în cadrul proiectului PACINFO, pe pagina căruia puteți accesa mai multe informații legate de politica agricolă a UE, sistemele de calitate și rolul multifuncțional al agriculturii montane.

Origine și indicație geografică protejată: o nouă posibilitate pentru produsele agroalimentare provenite din zonele montane ale României (1)

Prin intermediul proiectului PACINFO finanțat din fonduri UE (www.zonamontana.ro), dorim să subliniem importanța rolului social și ecologic al agriculturii din zonele montane.

Prin prezentul articol dorim să vă atragem atenția asupra unei noi oportunități oferite de agricultura din zonele montane. Beneficiile ecologice și sociale provenite ca urmare a activităților agricole din zona montană nu reprezintă neapărat servicii care nu au conexiuni cu producția agricolă. Prin multiplicarea valorii produselor agricole și agroali­mentare, acestea pot oferi o valoare adăugată, reflectând asupra sistemului complex și complementar care există între omul gospodar, activitatea agricolă și mediul înconjurător. Această temă este mai degrabă o chestiune de abordare, dar totodată și una practică.

În Europa întreagă există o cerere din ce în ce mai mare față de produsele agricole de calitate ridicată, care au în conținut „ingrediente“ ecologice și culturale specifice anumitor zone sau regiuni. Acest trend reprezintă o posibilitate reală, dacă ne gândim la produsele agricole provenite din zona Carpaților, unde există pajiști naturale și seminaturale cu ecosisteme specifice și unice, în care procesul de producție este nemodificat de secole. Fermierii noștri din zonele montane trebuie să fie conștientizați de faptul că măsurile agroecologice nu au fost stabilite în vederea împiedicării proceselor de producție, ci mai degrabă pentru aducerea unei valori adăugate în domeniul agriculturii.

Pe lângă recunoașterea și acceptarea celor de mai sus mai avem nevoie și de un alt lucru important: de un bun „ambalaj“, și anume de marketingul adecvat al produselor realizate în această zonă.

Uniunea Europeană s-a gândit deja la „ambalaj“ prin elaborarea a trei tipuri de nominalizări pe baza originii geografice și pe baza metodelor de producție. Siglele Denumirea de Origine Protejată și Indicația de Origine Geografică semnifică relația dintre produs și zona geografică din care provine, iar produsele care dobândesc Garantarea Specificității Tradiționale sunt acelea care se realizează din materii prime tradiționale prin metode tradiționale.

În articolul care va apărea în luna noiembrie vom relata mai pe larg despre aceste nominalizări și despre oportu­nitățile oferite de acestea.

Stână modernă la 1.400 de metri altitudine

Odată cu integrarea României în Uniunea Europeană au avut loc numeroase schimbări în mai toate domeniile de activitate cotidiană. Nici în cazul oieritului lucrurile nu au rămas după rânduiala strămoşească, ba mai mult, au fost impuse cerinţe greu de îndeplinit pe plaiurile mioritice. Alimentarea cu apă potabilă, electricitate, modernizarea spaţiilor în care are loc prepararea brânzeturilor sunt doar câteva dintre problemele greu de depăşit ale ciobanului român. Cu toate acestea, nu este imposibil. Acest lucru îl demonstrează ciobanii de pe islazul Piciorul Mare din judeţul Neamţ care, până nu demult, foloseau felinare sau lanterne pentru a lumina stâna şi se aprovizionau cu apă de la distanţe considerabile. La stâna de astăzi au condiţii de lucru moderne, curentul electric fiind asigurat de panouri fotovoltaice, şi apă curentă la robinet.

Oieritul în munţii Neamţului

Pe islazul Piciorul Mare oieritul este o tradiţie veche, o înţelegere din moşi-strămoşi a oamenilor din comună care îşi trimit oile la păşunat pe munte pe timpul verii şi primesc în schimb porţia de brânză cuvenită. Astfel, la stâna devenită model prin dotările moderne, 50 de vaci şi 200 de oi sunt îngrijite de 8 ciobani timp de 5 luni pe an. Dragostea faţă de animale îi îndeamnă să aleagă această meserie, chiar dacă aproape jumătate de an stau departe de familii. Pot avea şi motive de mândrie, ciobănia devenind o meserie recunoscută în nomenclator, după cum ne mărturiseşte şi Sorin Pădure care ne vorbeşte cu mândrie de stâna modernă din Munţii Neamţului.

Ce este o stână modernă?

O construcţie de lemn de cele mai multe ori cu o singură încăpere, care era atât dormitorul ciobanilor cât şi spaţiul de preparare a caşului, aşa se prezentau până nu demult mai toate stânele din Munţii Neamţului. Acum reprezentaţii Asociaţiei Crescătorilor de Animale din Farcaşa – Piciorul Mare dispun de o stână modernă în care igiena, confortul și curățenia sunt cuvintele de ordine. Chiar dacă nu le-a fost uşor să transporte, pe un drum greu accesibil, materialele necesare pentru realizarea construcţiei, rezultatul este unul pe măsură. „Stâna modernă înseamnă multe sacrificii, înseamnă produs tradiţional a cărui reţetă nu trebuie schimbată. Mai înseamnă şi igienă, nu condiţiile în care ciobanii s-au chinuit până acum şi pe care le cunoaştem cu toţii. Cu multe sacrificii şi cu un demers greoi am putut capta un izvor, iar apa vine acum prin cădere liberă. Având aducţiunea de apă, am construit baie cu duşuri pentru a avea un confort sporit, ca acasă. Chiar dacă ciobanul a fost considerat ca aparţinând unei categorii mai josnice, el are nevoie de condiţii moderne pentru că munceşte o zi, indiferent de vreme, iar seara trebuie să aibă posibilitatea de a se odihni aşa cum se cuvine. O altă noutate este lumina. Printr-un panou fotovoltaic avem lumină ca şi în locuinţele proprii, nu ne mai chinuim cu lampa de carbit. Avem totuşi o lumină eco fără consum de energie electrică. Panoul asigură 150 de KW şi este suficient pentru nevoile de la stână pentru că, de exemplu, becurile se folosesc numai seara sau dimineaţa“, declară Sorin Pădure, reprezentantul Asociaţiei de Animale Fărcaşa – Piciorul Mare.

Astfel, stâna modernă din judeţul Neamţ este o construcţie care dispune de condiţiile unui cămin propriu: dormitor separat de celelalte încăperi, cum ar fi cea în care se produce brânza sau cea de depozitare, care poate fi încălzită atunci când este necesar.

Caşul de Farcaşa, mândria ciobanilor

Procesarea este un alt element important al stânei moderne. Din acest motiv, ciobanii acestei zone au în vizor atestarea caşului de Farcaşa pentru a putea fi recunoscut atât la nivel naţional, cât şi peste hotare. Şi, totuşi, cu ce se diferenţiază produsul de pe Piciorul Mare de cel al altor stâne din spaţiul carpatin? La această întrebare a răspuns Sorin Pădure, care ne-a detaliat şi o parte dintre secretele reţetei: „Reţeta este cea străveche, nu o vom modifica, însă vom îmbunătăţi modul de prezentare şi de ambalare. Caşul nostru se diferenţiază de celelalte mai ales prin zona de păşu­nare. Aşa se poate diferenţia brânza, bineînţeles la aceasta se adaugă şi priceperea ciobanului. După mulsul animalelor depozităm laptele în budăci de lemn, apoi se dă cheagul, se strânge caşul manual şi se scurge zerul. După scurgere, caşul se depozitează în recipiente de lemn mai mici, se scurge de zer, se trece la frământat până ajunge asemenea boabelor de mazăre. Aproape jumătate de zi caşul se lasă la scurs. Urmează procesul de maturare care durează timp de 8-10 zile şi care are loc într-o încăpere aerisită.“

Loredana Larissa SOFRON

Munte, tradiție, armonie

Acesta este sloganul proiectului de finanțare PACINFO prin care se urmărește promovarea Politicii Agrare Comune, proiect despre care am relatat în numărul anterior al revistei. De ce se discută din ce în ce mai mult despre agricultura din zonele montane? Care este motivul pentru care Politica Agrară Comună acordă o importanță majoră pentru anumite regiuni și practici agricole care nu sunt tocmai rentabile? (Nici nu pot deveni rentabile...) Obiectivul nu ar fi creșterea eficienței și modernizarea exploatațiilor agricole?

Astfel de întrebări pot preocupa fermierii în mod justificat. Noua PAC înseamnă mai mult decât susținerea producției eficiente de alimente, și devine tot mai accentuat politica de dezvoltare echilibrată și sustenabilă a regiunilor rurale. Modelul european de agricultură, pe lângă producția alimentelor de calitate vizează în același timp caracterul ecologic al practicii agricole, iar în scara de valori europeană apar tot mai accentuat ocrotirea peisajului și a comunităților rurale.

Agricultura din zonele montane contribuie tocmai la îndeplinirea acestor obiective. În aceste regiuni se impun mai rar criteriile de eficiență a producției (al producției cantitative), însă sunt prezente funcțiile sociale și de mediu ale agriculturii, acestea putând fi îndeplinite într-un mod mult mai eficient în uzine mai mici, bazate pe gospodăriile familiale, această practică având tradiție în regiunile montane ale României.

Actualmente, mulțumită condițiilor sale, în România există activități agricole atât în zonele de câmpie cât și în regiunile montane, evident practicile diferă mult între ele, aspect ce trebuie să se remarce și în politicile de subvenționare. În zonele montane (18,3% din suprafețele agricole) 90% din terenuri sunt situate pe suprafețe cu Înaltă Valoare Naturală, pe care menținerea și ocrotirea habitatelor florei și faunei necesită practici agricole speciale. În următorul număr vom prezenta aceste funcții sociale și de mediu precum și principiile legate de acestea. Mai multe informații despre proiectul PACINFO pot fi obținute accesând pagina oficială www.zonamontana.ro

 

Un student - fermier în vârf de munte

Pe Silviu Vasile Lazăr, student la Silvicultură, la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava, l-am găsit undeva, la 1.200 de metri altitudine, într-un gol alpin din Putna Secrieş, comuna Moldoviţa, în ipostaza de fermier. Un crescător de animale aflat în faţa unei decizii importante, cea de a opta pentru convertirea fermei de vaci de lapte într-una de bovine pentru carne, aşa cum fac mai toţi fermierii din zona de munte a Moldovei, în general, şi a Sucevei, în particular. Aici îşi are proprietatea bunicul său, Petrea Moroşanu, un ardelean care a trecut munţii cu foarte mulţi ani în urmă, spre a se ocupa de oierit. A fost un fel de interviu în patru, nouă, adică redactorului, bunicului Petrea şi nepotului Silviu, alăturându-ni-se ing. Alexandru Crăiuţ, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Taurine „Runc“ din Moldoviţa, un fervent apărător al micii gospodării de munte şi-un promotor al introducerii raselor de carne în fermele ţărăneşti.

– Silviu, ce faci aici, la aşa mare depărtare de sat, în creierul munţilor?

– Aici am crescut, alături de bunicul meu, de la care am învăţat cam totul despre animale, iar eu aş vrea să duc tradiţia familiei mai departe. Bunicul a crescut întâi oi, a avut şi capre, vaci de lapte, iar acum încercăm să trecem la bovine pentru carne.

– De ce crezi că rasa de carne este mai bună decât vaca de lapte?

– Nu mi-ar trebui atâţia oameni ca forţă de muncă, n-aş mai avea atâtea cheltuieli cu laptele, având în vedere că zona nu este electrificată şi a fost nevoie să recurg la o alternativă foarte costisitoare pentru curentul electric. E adevărat, veniturile, în varianta vacii de carne, vin doar o dată pe an, iar la vaca de lapte încasezi bani lunar, dar, cu un pic de chibzuinţă, îţi poţi organiza cheltuiala pe totul anul, fără să întâmpini probleme ulterioare de finanţare.

– Înţeleg că eşti student. Cum împaci statutul de fermier cu cel de student, când ai timp să le faci pe amândouă?

– Sunt student la Silvicultură, o meserie nu foarte îndepărtată de ceea ce fac la ferma bunicului, deci sunt cumva profesii complementare, nu concurente. Timp am fiindcă nu stau deocamdată sută la sută la fermă. Alta va fi discuţia când am să preiau în totalitate afacerea.

– Apropo de bunicul, de când vă ocupaţi de creşterea animalelor, dle Petrea Moroşanu? Numele spune că veniţi din Ardeal...

– Din Ardeal sunt de fel. Cresc animale dintotdeauna. Am avut 200 de oi, 40 de vite mari, am 40 ha de păşune şi fâneţe ale mele, tot ceea ce vedeţi aici şi dincolo de deal e al meu, deci am spaţiu proprietate privată şi de păşunat, şi de iernat animalele. Acum să zic că îi predau ştafeta nepotului meu, îl învăţ tot ceea ce ştiu eu despre animale.

– Cu noi se află şi dl ing. Alexandru Crăiuţ, de la Asociaţia Crescătorilor de Taurine din zonă. Dle inginer, cum îl ajutaţi pe Silviu, de fapt, pe toţi crescătorii de animale din Moldoviţa?

– Dl Moroşanu face parte din asociaţia noastră din 2007, e membru fondator, dar ne cunoaştem de 50 de ani. Asociaţia noastră nu e foarte numeroasă, are 70 de membri, dar e foarte puternică, deoarece cuprinde cei mai gospodari oameni din comună, iar două treimi sunt tineri. Mă bucur să vă spun că 26 din 70 de fermieri sunt beneficiari ai Măsurii 141, iar acum am selectat 11 tineri cu vârsta sub 40 de ani, pentru Măsura 121. Aşteptăm doar să se definitiveze detaliile (manualul de proceduri, ghidul solicitantului) şi plecăm iar la treabă pentru a consolida gospodăria de munte, unde se lucrează ca-n industrie, o industrie de data aceasta nepoluantă, 24 din 24, fără sâmbete şi duminici sau sărbători. Se munceşte din greu, iar munca în zootehnie nu e preţuită şi plătită.

– Revenind la tine, Silviu, aici văd că e o zonă vitregă, nu aveţi curent electric, terenul este accidentat. Cum te descurci?

– Am pus, cum vă spuneam, nişte panouri solare, dar ele nu înmagazinează energie cât să ducă un tanc de răcire, iar iarna, exact când avem nevoie mai multă de lumină, când volumul de muncă e maxim, ne lasă curentul, aşa că apelăm la vechiul felinar sau la lampă.

– E greu, cum spunea şi dl Crăiuţ, dar nu cedezi, nu?

– Citeam în nişte documentare că, înainte, un fermier hrănea patru persoane, iar acum dă mâncare, în medie, la 145 de oameni. Agricultura ar trebui să fie foarte importantă şi la noi. Bine, v-am zis, e greu în zona aceasta, nu ne ajută utilajele, noi am rămas la cal... În fine, nu cedăm, luptăm în continuare, poate şi pentru că altă soluţie nu avem, dar mai ales pentru că aşa ceva este posibil în zona noastră, cu aşa ceva putem dezvolta gospodăria de munte şi localitatea noastră, cu creşterea animalelor.

– Poate că aici, de fapt, în zilele cu potenţial deosebit, ar fi nevoie de politici agricole sau publice speciale, ştiu şi eu, mă gândesc la electrificare, la drumuri, apoi la subvenţii.

– Poate în special să facă ceva preţului laptelui, fiindcă e foarte mic în raport cu cheltuiala.

– Preţul este rezultatul dintre cerere şi ofertă, statul nu are cum să intervină în acest segment. Poate în­cerca altceva în sistemul de subvenţii...

– Să ne lase să exportăm, de exemplu, dar nici aici nu e în ordine, întotdeauna ne lovim de o incredibilă birocraţie. Apropo de birocraţie, am vrut să aplic Măsura 121, să iau un tanc de răcire, o mulgătoare, panouri solare, nişte utilaje, un tractor. Totul a fost bine până când mi-a zis cineva că nu se poate, nu am grajd nou, cum vor ei. Am grajduri, ele nu-s moderne, dar nici n-aş putea aduce aici, în vârful muntelui, condiţiile pretinse. Pe urmă, de unde să iau atâţia bani, fiindcă o construcţie după standardele respective este extrem de scumpă?!

– Ce ziceţi, dle Crăiuţ, ce sfat îi daţi lui Silviu?

– În arealul acesta unde ne aflăm potenţialul terenului e redus, laptele nu acoperă costurile, aşa că eu îi îndrum pe toţi să treacă la creşterea raselor de carne, Angus, de exemplu. Şi exploatarea e mai simplă, faci păşunat pe parcele, condiţie în care se asigură şi îngrăşarea terenului. Angusul are un randament extraordinar, la greutatea de 500 kg ponderea oaselor e de 20%, restul e numai carne. Problema e că trebuie să găsim o nişă comercială, să valorificăm această carne ca produs ecologic, deci la un preţ mai mare. Sigur că piaţa operează altfel, dar mă gândeam la soluţii alternative, eventual să se atribuie subvenţia pe rase, pe zone.

– Interesant. Tu ce spui, Silviu?

– Nu ştiu prea multe despre rasele de carne, dar din ce m-am informat şi am vorbit cu alţi fermieri, Angusul se întreţine mai uşor, însă creşterea în greutate e mai mică decât la Charolais, plus că ultima mănâncă orice i-ai da. Eu cred că o să cresc Charolais. Că vreau să renunţ la vaca de lapte e fapt ştiut, facem deja asta progresiv, de câţiva ani. A rămas doar problema rasei pe care o voi avea pe viitor în fermă.

– Succes mult!

Maria BOGDAN

Oierii din zona de munte, şcoliți cu bani elvețieni

Oierii din zona de munte sunt școliți cu bani elvețieni în cadrul unui program finanțat de Guvernul elvețian în sumă de 1,5 milioane de franci elveţieni. Banii vor fi folosiți pentru modernizarea unui număr de șase stâne, organizarea de cursuri pentru oieri și chiar realizarea unor schimburi de experiență în străinătate. La final, oierii vor rămâne nu doar cu know-how-ul oferit de elveţieni, ci şi cu echipamentele.

În România există circa 10.000 de stâne, dintre care 6.000 în zona montană, cea mai mare parte a acestora având probleme majore în ceea ce privește igiena, iar situația este cu atât mai gravă cu cât un produs ca să poată să fie vandabil trebuie să fie respectată siguranța alimentară, afirmă Ioan Agapi, directorul executiv al Federației Agricultorilor de Munte Dorna. Proiectul finanțat de elvețieni își propune nu doar să școlească oierii montani, ci și să le faciliteze accesul pe piață, unde cererea de produse tradiționale se menține ridicată.

Partenerii implicați în acest program sunt Federația Agricultorilor de Munte Dorna, Federaţia Oierilor de Munte din România, Fundația Heifer – care se va ocupa de planul de marketing şi management al produselor agricole –, Centrul de Instruire în Agricultură – Agrom.Ro și comunitățile locale. Acesta se derulează în două etape pe parcursul a trei ani, în cadrul Programului de Cooperare Româno-Elveţian Europa extinsă, a cărui valoare totală de finanţare – sunt vizate mai multe sectoare – se ridică la circa 180 milioane de franci elveţieni.

„Avem deja derulate două programe de formare, fiind în curs cel de al treilea. Cele șase stâne au fost alese din județele Vrancea, Suceava, Neamț, Bistrița-Năsăud, Harghita și Mureș“, a declarat Tiberiu Ștef, director Agrom.Ro.

Banii vor fi folosiți pentru realizarea de stâne, saivane, aducțiune apă și îmbunătățirea covorului vegetal, dar și pentru formare profesională, urmând să se organizeze cursuri pe grupe de 20 de oieri. În partea a doua a programului, accentul se va pune pe partea de monitorizare și supraveghere, astfel încât la final, când oierii vor intra în posesia bunurilor, să continue de sine stătător aceste activități.

Stâne modeste

Ovidiu Spânu, director Heifer România, spune că partenerii elvețieni au cerut ca banii să fi folosiți cât mai eficient, nu pentru stâne scumpe, care presupun investiții mari, ci pentru stâne modeste, fără mult inox, placaj cu marmură, ci cu un minim necesar de igienă.

„Aportul elvețian nu este doar de bani, ci și de know-how, o să facem vizite cu fermierii noștri în Elveția, Franța sau Spania, unde oaia de lapte și filiera laptelui de capră sunt bine dezvoltate“, a declarat Spinu.

Acesta susține că, până când un business plan nu vă arăta că orice cioban cu 300 de oi poate să investească într-un astfel de sistem și după cinci ani să aibă un profit semnificativ din vânzarea produselor, nu se va putea vorbi de o afacere viabilă în sector.

Reprezentantul Heifer declară că trasabilitatea este foarte importantă în ceea ce privește siguranța alimentară și ar fi păcat ca produsele oierilor montani să nu-și găsească loc pe piață, mai ales că România are tradiție în sector. Mai mult, oaia este singura specie la care ne putem lăuda cu rase românești recunoscute în zona din jur.

Producţie standardizată

În România sunt foarte multe ferme mici – doar o mică parte dintre ele fiind luate în evidența Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), iar produsele din zonele montane nu sunt atestate, spune Ioan Agapi. În plus, asociațiile de fermieri sunt mai mult pe hârtie, ele nu au nicio putere la negocierile cu cei cărora vor să le vândă marfa.

„Ne-am propus să realizăm șase locaţii, care la rândul lor să devină modele pentru a fi propuse în PNDR. Obiectivul general este să consolidăm producția tradițională“, a declarat Agapi.

În cadrul proiectului finanţat de Guvernul elveţian, entităţile implicate au ajutat oierii la întocmirea documentației tehnice pentru toate cele șase locații. Alte aspecte vizate au fost curățarea pășunii ca oile să fie bine hrănite, punerea în valoare a resurselor de apă din pășunile aflate în evidență, dar și lucrările care se impun a fi făcute pe pășuni. Următorul pas a fost amenajarea stânei, a construcției efective pentru a îndeplini condițiile de igienă a locului de procesare, povesteşte Agapi.

„Nu vrem să umblăm la tradiție, la rețete. Un alt obiectiv ar fi acela de a standardiza producția, ceea ce înseamnă o respectare aproximativă a rețetei. Vom stabili o rețetă unică care, la rândul ei, să fie standardizată, adică să aducem pe piață produse care să poată intra în supermarketuri. Vrem ca acel produs să fie «branduit», promovat în târguri locale, regionale, naționale în așa fel încât publicul să îl guste, să îi cunoască trasabilitatea şi să aibă încredere în ce facem noi“, afirmă Agapi.

Acesta spune că, pentru ca proiectul să fie extins, astfel încât de experienţa acumulată prin acest program să beneficieze şi alţi fermieri, părțile implicate în realizarea lui vor emite un ghid de bune practici care va descrie toată procedura, precum şi pașii care trebuie făcuți pentru modernizarea unei locații.

„Intenționăm ca prin acest proiect să sensibilizăm unitățile statului, universitățile agricole, alte organizații de fermieri, parteneri guvernamentali. Ținta noastră în urma proiectului este să forţăm guvernanţii să îl accepte ca măsură în viitorul PNDR, de ce nu şi actualul“, mai declară Agapi.

Ioana GUŢE

Un nou centru ştiinţific pentru economia montană

Economia zonei montane va beneficia, în viitorul apropiat, de aportul cercetării româneşti, în urma dezvoltării infrastructurii a Institutului Naţional de Cercetări Economice (INCE) „Costin C. Kiriţescu“ Bucureşti, a Academiei Române, prin crearea Centrului de Economie Montană (CE-MONT). Noul lăcaş al ştiinţei, al cărui suflet este prof. dr. Radu Rey, va fi realizat graţie unui proiect cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Unicitatea CE-MONT rezultă din faptul că nici în România şi nici în ţările carpatice şi balcanice nu există o entitate de cercetare-dezvoltare şi educaţie similară, axată pe specificitatea economico-socială şi de mediu montane. Proiectul dezvoltă un pol de excelenţă montanologică, ca prioritate românească în domeniu. Academia Română a încercat să înfiinţeze CE-MONT, în decembrie 2008, însă lipsa banilor a dus la necesitatea accesării de fonduri europene.

Agricultura montană, mai bine valorificată

„Despre munte se vorbeşte puţin din punctul de vedere al economiei, mai ales că acesta este considerat mai mult o sursă de materie primă. Însă, pentru o dezvoltare durabilă, cred că este nevoie de o altă abordare, astfel încât agricultura montană să poată fi mai bine valorificată, iar muntele să aibă asigurată dăinuirea în timp, fără a fi dus până la epuizare, cum se întâmplă cu exploatările miniere şi forestiere“ – a spus acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române.

„Lansarea noului proiect reafirmă vocaţia şi misiunea INCE, ca instituţie academică pentru cercetare fundamentală, institut care îşi propune să-şi asume un rol esenţial în dezvoltarea şi conservarea patrimoniului ştiinţific, a instituţiilor şi identităţii naţionale“ – a afirmat prof. dr. Luminiţa Chivu, director general al INCE.

Creşterea productivităţii exploataţiilor agricole

În ciuda vârstei onorabile, Radu Rey se bucura ca un copil când afirma că CE-MONT vizează domenii ale economiei specifice zonelor de munte, cu predilecţie agricultura/zootehnia din gospodăriile rurale şi alte resurse ale mediului montan.

Prin viitoarele proiecte de cercetare, se va realiza creşterea productivităţii exploataţiilor agricole montane private, cu perspective pentru dezvoltarea unor obiective de valorificare a produselor de calitate, asigurând astfel siguranţa şi securitatea alimentară a celor aproximativ 3 milioane de oameni care trăiesc în munţii României. De asemenea, creşterea productivităţii acestor exploataţii agricole va contribui la aprovizionarea cu hrană de calitate şi beneficii de sănătate a consumatorilor din mediul urban şi va reduce decalajele faţă de alte ţări dezvoltate cu munţi din Uniunea Europeană. Astfel se va ameliora nivelul de civilizaţie, cu diferenţierile date de condiţiile naturale, economice şi tradiţionale ale populaţiei montane.

„Proiectul contribuie la sporirea capacităţii de cercetare într-un domeniu deficitar, la creşterea competitivităţii ştiinţifice pe plan internaţional, prin amplificarea cunoştinţelor privind un areal vast şi marcat de specificitate şi formarea de cercetători tineri, pe domenii mulţi şi interdisciplinare, ca specialităţi montanologice, din Uniunea Europeană. Proiectul face parte din obiectivul principal al programului privind creşterea competitivităţii economice, în condiţiile sporirii importanţei munţilor, sub efectele schimbărilor climatice şi demografice, ca resursă însemnată şi regenerabilă de hrană, energie şi privind absorbţia de carbon.

Prin amplasarea CE-MONT în interiorul spaţiului montan, într-o zonă-pilot, cu mari tradiţii în creşterea animalelor, calitatea produselor lactate şi în turism şi cu acumulări instituţionale şi creative în ultimii 20 ani şi prin calitatea infrastructurii se va asigura un mediu de cercetare şi educaţie de nivel tehnico-ştiinţific înalt şi atractiv pentru cercetătorii tineri din România, dar şi pentru specialişti şi cercetători din străinătate“, a declarat Rey.

Necesitatea înfiinţării CE-MONT

Munţii Carpaţi ai României se numără printre cei mai masivi din Europa, întinşi pe 74.000 km pătraţi, ceea ce reprezintă puţin peste 31% din teritoriul naţional. Aici îşi duce viaţa aproximativ 16% din populaţie, în 825 de localităţi, dintre care 80 de oraşe şi municipii, 3.560 de sate şi 850.000 gospodării tradiţionale, cu 3 milioane ha de terenuri agricole şi 4 milioane ha de păduri. Conform domniei sale, până în 1990, cercetările în domeniile economiei agroalimentare şi sociale montane au fost ignorate, iar un sistem de învăţământ adaptat specificităţii economiei rurale montane nu a existat. Situaţia persista în mare măsură şi la nivelul anului 2012.

Slabele competenţe, limitarea apariţiei factorilor de progres, erori de orientare şi marginalizarea agroeconomiei montane, insuficienţa unor eforturi au generat stagnare şi regres, cu o amplă rămânere în urmă a cercetării ştiinţifice în domeniile economiei rurale, montane.

„Tocmai această regretabilă rămânere în urmă a cercetării ştiinţifice româneşti se doreşte a fi recuperată şi prin proiectul de dezvoltare a Centrului de Economie Montană. Conectarea INCE prin CE-MONT la reţeaua de cercetare ştiinţifică consacrată zonelor de munte din UE şi la nivel mondial va permite o evoluţie mai rapidă în creşterea calităţii cercetării ştiinţifice, transferuri de know-how şi participarea creativă, inovativă a cercetării româneşti la punerea în operă a unor soluţii optimale şi durabile de dezvoltare echilibrată, cu protejarea populaţiei, tradiţiilor şi mediului montan.

Se urmăreşte ca CE-MONT să deţină capacitatea de a previziona schimbări de esenţă, de a programa şi de a contribui la fundamentarea unor noi strategii şi politici destinate valorificării superioare şi durabile a resurselor zonei montane, un colaborator util pentru sfera decizională“ – a menţionat Rey.

Laboratoare de studii şi cercetare

Potrivit proiectului european, CE-MONT va fi dotat cu 12 laboratoare de studii şi cercetare. Acestea vor viza economia exploataţiilor agricole montane; economia resurselor montane neagricole şi energetice, regenerabile, industrii şi servicii; geografie economică, demografie şi sociologie; legislaţie, strategii şi politici montane comparate şi relaţii ştiinţifice internaţionale şi altele.

Proiectul mai include Universitatea montană est-europeană (denumire generică), cu rol aplicativ pentru masteranzi, doctoranzi, cercetători, precum şi „Biblioteca montană“, prevăzută iniţial cu 500 de lucrări consacrate zonelor montane. Difuzarea rezultatelor cercetărilor şi cunoştinţelor specifice şi utile în spaţiul montan se va realiza prin editarea revistei lunare Viaţa munţilor şi a alteia bianuale Muntele, ultima bilingvă (română şi engleză). În plus, va funcţiona Caravana montană mobilă, care va realiza evenimente ştiinţifice şi acţiuni de promovare şi conştientizare în spaţiul montan.

Câteva date tehnice ale proiectului

● Proiectul se înscrie în Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice“ – Investiţii pentru viito­rul dumneavoastră.

● Valoarea totală: 29.581.496 lei.

● Valoarea finanţării nerambursabile: 24.380.218 lei.

● Locul amplasării CE-MONT: Vatra Dornei, judeţul Suceava.

● Data semnării contractului: 21.12.2012.

● Data limită a finalizării: 30.06.2015.

● Personal: 30 de cercetători şi 5 angajaţi administrativi.

Traian Dobre
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.13, 1-15 IULIE 2013

Proiectele finanţate de străini dezvoltă zona montană

Federaţia Agricultorilor de Munte (FAM) „Dorna“ a fost fondată în 1993, fiind prima asociere a proprietarilor de terenuri şi de animale din zona de munte din Carpaţii României. Cu susţinere din Franţa şi sprijin consistent din Germania, prima organizaţie profesională de agricultori montani a avut ca scop încă de la început dezvoltarea fermelor şi gospodăriilor, comercializarea produselor agricole obţinute din zona de munte, specializarea personalului din agricultura montană, promovarea unor surse de venit suplimentare precum agroturismul, articole din lână, artizanat şi crearea unui fond de creditare.

Deşi au trecut 20 de ani de la înfiinţare, ing. Ioan Agapi, directorul executiv al Federaţiei Agricultorilor de Munte „Dorna“, ne-a spus că îi este greu să „definească“ cum au fost aceşti 20 de ani.

„Am fost un fel de deschizători de pârtie în materie de ONG şi asociere. În ’93 toată lumea desfiinţa CAP-urile, iar noi ne asociam şi ne instruiam. A fost ceva împotriva trendului opţional al oamenilor, mai ales că şi astăzi încă se mai confundă asocierea cu colectivizarea. Unii visau fabrică de ciocolată folosind laptele din zona Dornelor, alţii preţ la lapte mai mult decât merită. Unii voiau fabrici de lactate proprii, alţii preţ bun pentru carnea livrată abatoarelor. Am avut şansa să fim găsiţi, chiar după înfiinţare, de către Agenţia de Cooperare Tehnică a Germaniei, care ne-a întrebat: pentru ceea ce v-aţi propus să faceţi cine vă plăteşte? Ei au venit lângă noi, au făcut un proiect de reorganizare a asociaţiei noastre, au schimbat statutul, astfel încât să nu mai aibă nimeni atribuţii supreme, am devenit o asociaţie în care nu mai există şefi, ci numai membri. Acum avem 2.600 de membri. Facem parte din Euromontana, Forumul Montan din România şi din Asociaţia Naţională pentru Dezvoltare Rurală Montană – ROMONTANA, astfel încât putem să ne susţinem problemele intern, dar şi la nivelul Parlamentului European şi Comisiei Europene prin Euromontana. Am reuşit foarte multe lucruri“, ne-a spus directorul FAM, ing. Ioan Agapi.

Milioane de euro obţinuţi fără birocraţie

Pentru că Federaţia urmăreşte îmbunătăţirea situaţiei economice a gospodăriilor particulare din zona de munte, introducerea progresului tehnic în agricultura montană, atragerea unor investiţii cu participare de capital extern şi autohton în vederea creşterii locurilor de muncă în zonă şi creşterea nivelului de pregătire profesională şi educaţional-comportamentală a membrilor săi, în cei 20 de ani a derulat numeroase proiecte.

Printre acestea se numără proiecte de formare profesională, transfrontaliere, de modernizare a stânelor, proiecte de populare cu vaci şi oi a fermelor, şcolarizarea ciobanilor, piscicultură, apicultură, schimburi de experienţă interne şi internaţionale, organizarea de loturi demonstrative, programe de credi­tare, proiecte de promovare a meşteşugurilor tradiţionale: ţesături, împletituri din lână, încondeiat ouă, etc., finanţarea fiind asigurată din diverse surse.

Acum avem o finanţare de la elveţieni, de 3 milioane de franci elveţieni. Am mai lucrat cu ei, au văzut că suntem serioşi, ne-au spus să venim cu proiectele. Am avut un mare avantaj că am avut suma rezervată. Am scris proiectul cu echipa, ne-au consiliat şi ei, ne-au ajutat şi de la 1 iulie începem. Au nişte condiţii de eligibilitate foarte transparente şi atunci este normal să pleci cu şanse de 110%. Am mai avut şi un proiect cu americanii de 1 milion de dolari şi tot proiectul pentru obţinerea finanţării a fost de 8 pagini. Pe cât de simplu pe atât de controlabil, un proiect logic, cu ţinte precise şi cu birocraţie minimă. În schimb, pe un proiect european transfrontalier cu BRCT-ul din Suceava a trebuit să cărăm documentaţii cu portbagajul.

Proiect de modernizare a pajiştilor alpine

Ultimul proiect derulat de FAM este de modernizare a pajiştilor alpine şi de punere în valoare a acestora. Este un proiect destul de clar şi de eficient. Constă în managementul păşunii, ceea ce înseamnă curăţat şi întreţinut păşune, punerea în valoare a surselor de apă, construirea de locuri de umbră, căi de acces, păşunat raţional, refacerea covorului ierbos cu tot ceea ce trebuie să mănânce animalul, leguminoase, graminee etc., asigurarea de tehnologie. Proiectul include şi partea de cazare a animalelor, dar şi şcolarizarea ciobanilor. Aceştia trebuie să ştie, să cunoască ceea ce înseamnă mecanizare, primă intervenţie sanitar-veterinară, să ştie să asigure un microclimat pentru lapte. Tot prin proiect se recompartimentează stâna în aşa fel încât să îndeplinească condiţiile pentru obţinerea avizului sanitar-veterinar şi micro-încărcătura din lapte să fie cea corespunzătoare. Se vor face şi caietele de sarcini pentru atestarea produselor, ambalare – etichetare şi scoaterea lor pe piaţă.

„Proiectul este realizat pe banii elveţienilor la propunerea noastră, împreună cu parteneri de-ai noştri cum ar Centrul de Instruire în Agricultură - AGROM-RO, care va face şcolarizarea. Partea de etichetare şi promovare revine Heifer Project România din Cluj, producere şi valorificare a furajelor de pe pajişti şi activităţile destinate valorificării supe­rioare a pajiştilor revin Institutului de Cercetare - Dezvoltare pentru Pajişti Braşov şi aşa mai departe. Ţinta mea este să convingem Ministerul Agricul­turii şi implicit Guvernul României să cuprindă astfel de proiecte integrate ca măsură din cadrul Programului de Dezvoltare Rurală. Vom avea exemplul acesta pus în practică. Uitaţi-vă, domnilor guvernanţi, aşa arată, hai să-l corectăm unde este cazul şi să-l promovăm pentru a-l implementa şi alţii“, a precizat Ioan Agapi.

Formare profesională practică şi pe bani

Ioan Agapi spune că în cadrul Federaţiei se face formarea profesională cu totul altfel decât o fac alte organizaţii sau instituţii, multe dintre ele finanţate de Guvernul României sau prin diverse proiecte. Federaţia selectează tinerii din zona de ope­rare, îi învaţă limba germană intensiv minimum 300 de ore, după care îi trimite în Germania, Elveţia sau Austria, unde lucrează cot la cot cu fermierul din acea ţară două – trei luni sau chiar mai mult, fiind şi plătit pentru munca depusă.

„Asta înseamnă că pepiniera noastră, în 20 de ani, şi-a deschis mintea. În ţările unde se şcolarizează tinerii noştri învaţă furajarea animalelor, igiena laptelui, învaţă cum să facă socotelile primare într-o fermă, să folosească utilaje, să aplice tehnologie pentru pajişti. Colaborăm cu Asociaţia Bavarezilor, cu Asociaţia Crescătorilor de Porci şi cu multe alte organizaţii ţărăneşti din Germania. Una dintre problemele pe care le au aceşti tineri la întoarcerea acasă este cu părinţii, care nu vor să accepte tehnologia. Mentalitatea este greu de schimbat. Taică-su îi spune: «Ai înnebunit şi tu? La noi nu merge». Avem o bătălie acerbă cu mentalitatea şi nu ştiu dacă o vom câştiga. Mentalitatea rămâne una dintre problemele majore ale omului din mediul rural şi chiar urban“, a precizat Ioan Agapi.

Silviu Buculei
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.13, 1-15 IULIE 2013

Grădina rustică, perfectă pentru zona montană

Micul iaz din vârf de munte

Moroieni, Parcul Naţional Bucegi. Avem un cadru natural bogat, într-un ochi de la marginea unui gol alpin, cu relief accidentat şi un peisaj desenat în linii puternice. Proprietarul (Sorin Ioniţă) de la Pensiunea Lin Cota 1000 a avut de rezolvat o problemă de compoziţie peisagistică, să contrapună naturii ample mici elemente de design vegetal şi floristic, într-o curte puţin generoasă pentru construcţia unor astfel de elemente. Specialiştii au găsit soluţii potrivite: au spart grădina în două trepte largi, printr-un zid de piatră neşlefuită, care să nu iasă prea mult din decorul specific ruralului.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Maria Bogdan
LUMEA SATULUI NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2012

Abonează-te la acest feed RSS