Interviu cu Nicolae Ţucundel, preşedintele Asociaţiei Forestierilor din România

– Frumos că există o asemenea asociaţie! V-am văzut zilele trecute participant la o întâlnire a silvicultorilor, mi se pare că era a 24-a ediţie a Zilei silvicultorului. Acolo aţi transmis un mesaj foarte interesant. V-aş ruga să-l repetaţi.

– În primul rând vreau să vă spun că această Asociaţie a Forestierilor a fost înfiinţată în 1994. Iată că şi noi aniversăm 20 de ani. Corpul silvic din România cuprinde o mare familie. Sunt aici cei care fac gospodărirea pădurii, administrarea ei şi apoi o pregătesc pentru a fi valorificată.

– Adică o exploatează şi o trimit spre procesare?

– Nu, la exploatare venim noi, cei care facem parte din această asociaţie a celor care fac exploatare şi a prelucrării primare a lemnului. Pentru că pădurea este, totuşi, un element biologic şi asta trebuie să înţelegem cu toţii. Un element biologic, cu o anumită durată de viaţă, ce trebuie reînnoit. Vine sorocul, la un moment dat, ca cea care şi-a îndeplinit misiunea să iasă din scenă, să fie valorificată ca bunuri de larg consum şi de folosinţă îndelungată, lemnul fiind la baza multor elemente care ne înconjoară şi fac viaţa noastră mai plăcută. Urmează apoi o nouă generaţie.

Mesajul meu, la care făceaţi referire, a avut o temă exprimată într-un cuvânt: colaborare. Noi, cu toţii, cei care suntem în acest domeniu forestier, avem în faţă, la acest moment, foarte multe provocări. Legate de legislaţie, de o nouă modalitate de administrare a pădurilor, de o creştere a competitivităţii noastre economice.

– Dar spuneaţi ceva şi despre a proceda de aşa manieră încât să aducem plusvaloare în România. Ce anume trebuie făcut pentru asta? Pentru că ştim ce se întâmplă: se exploatează (uneori iraţional) şi, din păcate, nu se prelucrează în România, astfel plusvaloarea se regăseşte în alte ţări.

– Adevărat, pentru că această resursă excepţională care este lemnul poate fi mult mai bine valorificată. Aceasta înseamnă să facem o prelucrare mai „adâncă“, cum spunem în limbaj popular, a ceea ce înseamnă acest lemn. Şi o putem face pe tot lanţul, de la prelucrare primară până la mobilă.

Toţi aceşti agenţi economici cuprinşi în acest lanţ, fiecare pe bucăţica lui, pot aduce un plus de valoare lemnului, astfel încât să urcăm încă de la ceea ce avem acum – cca 285 euro/mc, acela care stă în pădure, pe picior. Văzând tot ceea ce creează cei care exploatează, cei care-l prelucrează primar şi mobila, realizăm undeva la 285 euro/mc.

Resursele însă ne arată, şi chiar comparativ cu ceea ce este în lume, că am putea încă să urcăm cel puţin 100 euro/mc, deci încă 30-40 de procente prin această prelucrare mai adâncă.

– Membrii asociaţiei pe care o reprezentaţi cu ce se ocupă şi cât de mult contribuie la a aduce plus valoare lemnului?

– Am să vă dau câteva exemple concrete. Cei care fac cherestea de răşinoase. Nu o mai vindem aşa, la mc, pe diverse dimensiuni, ci o prelucrăm pe ceea ce are nevoie consumatorul. Vrem să facem un acoperiş, o şarpantă, furnizăm clientului acea şarpantă chiar cu lemn rindeluit, finisat, doar să pună acoperişul şi în câteva zile să fie gata şi să rămână şi aparent, pentru că dă acea ima­gine rustică de căldură, de natural. Sau trepte de scări. De ce să fac în casă atâta beton, să folosesc un material energofag, când pot să vin cu un produs pe care natura l-a creat în timp?

– Intraţi un pic în contradicţie cu natura şi cu echilibrul natural, în ceea ce priveşte menţinerea unei suprafeţe şi a unei păduri bine încheiate, ca suprafaţă vorbesc, la nivel naţional.

– Deloc.

– Nu întâmplător spun asta. Pentru că, ştiţi, s-a exploatat pădure, şi se spune că mult. Sigur că ea trebuie să fie şi regenerată (şi avut grijă să fie regenerată natural), aici trebuie umblat şi, probabil, asociaţia dvs., împreună cu cei care administrează pădurile, trebuie să facă mai mult.

– Copacul este un element biologic, natural, care are un ciclu de viaţă. Când ciclul s-a încheiat el trebuie preluat şi transformat în bunuri folositoare omului. Eu compar copacul, care are un ciclu de viaţă de o sută şi ceva de ani, cu omul, cu ciclul de viaţă de 75-80 de ani.

– Bun, dar atunci trebuie făcută exploatarea într-un asemenea ritm încât să menţinem acel echilibru la care eu mă refeream.

– Aici poate fi o problemă, deoarece poate nu se respectă peste tot un regim silvic. Noi vorbim de un regim silvic şi vorbim de nişte reguli precise, spuse foarte clar în amenajamentul silvic, acesta fiind ca şi Noul Testament, este cartea de căpă­tâi a fondului forestier. Aici se spune clar ce ai de făcut, la fiecare 10 ani se reînnoieşte şi, în funcţie de ce se întâmplă în natură, face o îmbunătăţire a acestui proiect pe termen lung care înseamnă dezvoltarea durabilă a pădurilor şi valorificarea produsului.

– Dar vedeţi că acest amenajament silvic, acest regim de exploatare nu se respectă întotdeauna. Pe mine, ca om care admir pur şi simplu natura, nu o exploatez, nu o gospodăresc, parcă mă doare când văd că există totuşi un dezechilibru între ceea ce se face şi ce ar trebui făcut de fapt. Încă sunt lucruri care nu funcţionează, nu se respectă regimul silvic.

– Nu putem spune că nu se respectă, ci că nu se respectă în totalitate. Instituţiile abilitate ale statului trebuie să funcţioneze, pentru că legi avem, reguli avem, totul este reglementat (chiar dacă mai umblăm la Codul Silvic, e necesar din când în când) însă, cum spuneam, instituţiile trebuie să funcţioneze. Ca în toate domeniile (şi e păcat că este aşa), unii oameni cred că lucrurile se pot întâmpla după voia lor, nu după voia legii. Aici este conflictul.

– Corect, la asta mă refeream eu şi mă bucur că gândiţi aşa – sunteţi, practic, procesatori de material lemnos – deşi interesul economic al asociaţiei ar fi să proceseze cât mai mult, astfel câştigând mai mult.

– Interesul nostru este să fie ordine.

– Şi să aveţi tot timpul ce exploata raţional şi apoi valorifica.

– Şi nu numai noi, ci şi copiii noştri pentru că avem ani mulţi în spate de meserie în pădure, îi ştim şi secretele şi viaţa şi nu putem gândi decât aşa: am găsit pădurea aici, aici o lăsăm. Cum vă spuneam, ciclul nostru de viaţă este de 75-80 de ani, al pădurii este de 100-120 de ani. Ne naştem cu pădurea lângă noi, o părăsim şi ea încă mai este acolo. Are şi ea apoi, după ce şi-a îndeplinit menirea de protecţie a mediului, şi nu numai, scopul final – valorificarea. Nu o lăsăm să putrezească, aşa cum nu lăsăm toamna în câmp cartoful, porumbul sau sfecla.

Ion BANU

În judeţul Suceava seceta şi căldurile excesive din ultimii ani, mai accentuate din toamna anului 2011, au generat un deficit hidric în sol care a dus la dezechilibre mari în activitatea fiziologică a arborilor, acţionând ca factor vătămător abiotic primar în special asupra arboretelor de molid. Deficitul de apă din sol a determinat un stres hidric intens al acestora, afectând capacitatea arborilor de a se apăra împotriva dăunătorilor. Deşi considerată o specie non agresivă, până în anul 2012 fiind una de faună (numărul populaţiilor era foarte redus), gândacul de scoarţă Ips duplicatus este autorul principal al apariţiei unor focare pure sau cu o participare redusă a celorlalte specii de ipide cunoscute şi studiate de către specialişti (Ips typographus, Ips amitinus, Pityogenes chalcographus).

Seceta amplifică fenomenul

Conform specialiştilor, principalul mecanism de apărare împotriva atacului de gândaci de scoarţă îl constituie producţia şi secreţia de răşină. „Este cunoscut faptul că arborii care au un conţinut mare de răşină în scoarţă rezistă la atacul gândacilor, în timp ce arborii care au un conţinut redus de răşină sunt uşor colonizaţi de aceştia. Aşa se explică faptul că, după perioade de secetă prelungită, atacurile de gândaci de scoarţă au căpătat o amploare deosebită. Pe fondul debilitării arborilor, dăunătorii biotici, în principal gândacii de scoarţă, au produs atacuri la arborii de molid verzi pe picior cu o virulenţă deosebită“, a spus Cezar Tulbure, şef birou pază şi protecţie a pădurilor din cadrul Direcţiei Silvice Suceava.

Gândacii de scoarţă aparţinând familiei ipidelor sunt insecte care se dezvoltă, în mod obişnuit, pe arbori doborâţi sau rupţi de vânt, arbori afectaţi de foc sau insolaţii, arbori grav debilitaţi de secetă sau poluare sau pe resturi de arbori (tulpini, ramuri, cioate, rădăcini) care nu au capacitate de apărare. Ipidele trăiesc în cea mai mare parte a timpului sub scoarţa arborilor, hrănindu-se cu floem (partea internă a scoarţei) şi părăsesc acest loc doar pentru a căuta noi surse de hrană.

În raza judeţului Suceava au fost afectate în special arboretele de molid create în afara arealului natural, cu vârste de 40-50 ani, din culturile speciale de celuloză, de pe raza ocoalelor silvice Dolhasca, Fălticeni, Pătrăuţi, Adâncata, dar şi în arboretele de molid din zona premontană şi montană, în special în ocoalele silvice Solca, Gura Humorului, Marginea.

Biologia dăunătorului, o necunoscută

„Este necesar să facem precizarea că datele referitoare la acest dăunător Ips duplicatus sunt sumare, în prezent efectuându-se de către specialişti în protecţia pădurilor analize privind biologia acestui gândac, ciclurile de dezvoltare etc. Pentru a preveni extinderea focarelor şi a împiedica înmulţirea gândacilor, Direcţia Silvică Suceava a luat şi ia în continuare toate măsurile necesare, printre care depistarea şi semnalarea arborilor infestaţi de ipide, atât pe picior cât şi doborâţi sau rupţi de vânt, emiterea delegaţiilor pentru punerea în valoare a acestora, autorizarea partizilor constituite din arbori infestaţi, efectuarea lucrărilor de protecţie a pădurilor (instalarea curselor feromonale, precum şi cojirea şi evacuarea din pădure în regim de urgenţă a arborilor infestaţi de ipide)“, a mai spus Cezar Tulbure.

Toate aceste măsuri s-au efectuat sub o atentă supraveghere a specialiştilor în protecţia pădurilor, iar atât în cursul anului trecut cât şi în acest an Direcţia Silvică Suceava a efectuat instructaje cu şefii ocoalelor silvice şi cu responsabilii cu paza şi protecţia pădurilor de la aceste subunităţi, la care au participat şi specialişti cercetători din cadrul ICAS şi Facultatea de Silvicultură Suceava, care au prezentat aspecte legate de biologia gândacilor de scoarţă şi implicaţiile lor practice, precum şi gestionarea atacurilor de ipide în arboretele de molid.

„Situaţia este monitorizată permanent şi încercăm să depistăm din timp locurile unde acest gândac de scoarţă atacă arborii. Orice întârziere poate însemna zeci de hectare în plus afectate, iar nimeni nu doreşte acest lucru“, a precizat reprezentantul Direcţiei Silvice Suceava.

Silviu Buculei

Silvicultorii, reprezentanţi ai societăţii civile din sectorul silvic din România, au fost aleşi recent să coordoneze activitatea Consiliului Forestierilor Europeni (CEF) şi a Grupului de Consultanţă al Experţilor Forestieri din Europa (GCEFE).

Practic, este o recunoaştere a profesionalismului şi managementului forestier durabil, aplicat de generaţii de silvicultorii români, înainte ca această formă de management să fie preluată şi de alte ţări. Ei au creat păduri de excepţie şi au adus prestigiul corpului silvic din România. Astfel au ajuns să fie preţuiţi de cei care sunt interesaţi de masa lemnoasă, serviciile de vânătoare sau silvoturism, produsele accesorii ale pădurilor şi de funcţiile acestora, a afirmat Marian Stoicescu, preşedintele Federaţiei pentru Apărarea Pădurilor (FAP) şi preşedintele GCEFE, în cadrul unei recente conferinţe de presă.

România, a şaptea putere forestieră

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Traian Dobre

Bogăţia verde rămâne fără pază, iar proprietarii pădurilor private nici nu ştiu ce îi aşteaptă. Conform noului ordin (nr. 904/2010) emis de Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin care vor fi desfiinţate ocoalele silvice aferente pădurilor particulare, se dă oficial şi legal undă verde tăierilor abuzive şi necontrolate. Se permite astfel continuarea jafului în pădurile seculare ale României, deşi plătim bani grei din bugetul de Stat pentru menţinerea pe posturi a funcţionarilor acestui minister.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Traian Dobre
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 20, 16-31 OCTOMBRIE 2012