reclama youtube lumeasatuluitv
update 20 May 2019

Pădurea comestibilă

Grădina silvică este un sistem care își inspiră funcționalitatea și designul din funcțiile ecosistemice ale unei păduri, dar felul în care este implementată, lucrările de întreținere și speciile alese o aseamănă atât cu o livadă de policultură, cât și cu un sistem de grădinărit fără sapă în care majoritatea plantelor sunt perene. Una dintre caracteristicile generale ale acestor sisteme este faptul că folosesc, în general, într-o proporție cât mai mare plante perene lemnoase. Se pot folosi și plante anuale, în special în primii ani de succesiune a culturilor, dar și dispunerea plantelor pe diferite nivele sau etaje. Deocamdată, în România nu există păduri comestibile, însă cei de la Baza Ulmu și-au propus să realizeze un astfel de proiect.

Termenul de livadă silvică, grădină forestieră, pădure comestibilă a fost conceput de Robert Hart în 1980, pentru ca mai apoi Bill Mollison, fondatorul permaculturii, să preia conceptul și să îl transforme într-un element de design cheie în domeniul său.

Exemple din lume

1. Designul sistemelor concepute de Mark Shepard (singurul permaculturist care a participat la Summitul despre schimbările climatice de la Paris) la ferma lui se desfășoară pe 42 ha. Acestea sunt descrise în detaliu în cartea sa „Restoration Agriculture“. Potrivit recomandărilor sale, este indicat ca suprafața cultivată cu plante anuale să fie chiar și de zece ori mai mică decât cea destinată plantelor perene lemnoase. Acestea din urmă nu necesită atâta întreținere și au o producție foarte bună. În aceste sisteme el integrează și pășunatul planificat.

2. Ernst Gotsch a conceput sisteme la scară foarte mare. În ferma lui, situată în pădurile ecuatoriale din Brazilia, aceste sisteme se întind pe 500 ha. Acesta mulcește solul direct cu lemnul tăiat din respectivele sisteme și dezvoltă o creștere rapidă a pomilor și fertilității solului. Astfel elimină competiția copacilor nedoriți și în timp crește gradul de umiditate și permeabilitate a solului. În 30 de ani Ernst Gotsch a reușit să împădurească acea fermă, transformând o zonă semideșertificată într-un exemplu de punere în practică a principiilor grădinilor silvice.

3. Juao și Romulus, doi foști studenți ai lui Ernst Gotsch, au implementat un proiect uimitor de perdele verzi în sistem de policultură intercalate de culturi bio-intensive de legume și plante perene. Andrei Lupșe spune că pe viitor s-ar putea implementa și în țara noastră, undeva într-o zonă propice, la șes, aceste sisteme cu plantele care se potrivesc regiunii.

4. Un alt model este cel folosit de Geoff Lawton în Australia. Acesta se folosește de curbele de nivel pentru a mări gradul de permeabilitate și fertilitate a solului pe termen lung.

Prima grădină silvică din România va fi la Baza Ulmu

Problema este soluția, spun cei de la Baza Ulmu, teorie confirmată prin faptul că au reușit să transforme tehnica swale-urilor pe curbe de nivel o zonă mlăștinoasă neprielnică pentru legumicultură într-o zonă de grădinărit foarte productivă de grădinărit. La fel și în cazul pădurii comestibile. Inițial acolo a fost o pădurice neproductivă de, carpen, mur,frasin, stejar, aluni, corni, etc. Acea pădurice a fost defrișată pentru a se face tocătura de lemn, inclusiv stratul de humus și frunze uscate a fost greblate și strâns în grămezi ce vor fi folosite pentru a mulcii. Apoi a fost plantată o serie de pomi și arbuști într-o anumită strategie, urmând să apară și alte plante perene lemnoase și plante anuale pe parcurs, acoperitoare de sol, rădăcinoase, cățărătoare, ciuperci etc. Astfel în timp se creează un sistem foarte productiv și rezistent la factorii de mediu. Pădurea comestibilă va fi într-un final de 10 ori mai mare decât sistemul de swale-uri.

Sfaturi pentru înființare

Se începe cu pomii de coronament pentru că aceștia au caracteristici mai speciale, cresc și rodesc mult mai târziu, trăiesc cel mai mult și se poziționează astfel încât să nu umbrească celelalte plante din sistem. Apoi în fiecare sezon de plantare se pot face achiziții noi și clonări cât mai multe prin butășire și alte metode. Adevărata rentabilitate a pădurii comestibile începe de la 50 ari (5.000mp) și până la 500 ha, depinde și de design. Pregătirea prealabilă a terenului diferă în funcție, de regiune. În principiu se poate ara, planta și semăna un mix acoperitor de sol sau se poate defrișa și mulcii cu tocătură de lemn. De obicei în aceste sisteme se pot introduce și o combinație de arbuști fructiferi și grădini fără sapă cu plante anuale. Speciile-suport, care au capacitatea de a fiza azotul în sol, dar și arbuștii sunt tunși periodic la fel ca și pomii fructiferi. Este important ca aceste tunderi să se facă doar atunci când umiditatea din aer este mai mare decât evaporarea pentru a nu cauza uscarea ramurilor tunse. Cu această materie organică se face tocătură de lemn si se mulcește în continuare sistemul. Pentru asta se pot folosi și frunze uscate, compost sau orice altă materie organică avem la îndemână pentru a avea o acoperire totală. O altă opțiune este să folosim un mix acoperitor de sol sau se poate cosi precum într-o livadă convențională în funcție de designul ales. Chiar dacă lucrările de întreținere sunt destul de simple și producția foarte mare, trebuie să avem în vedere ce specii alegem și aranjamentul lor pentru a facilita accesul la ele atunci când avem de recoltat. În unele sisteme se folosesc animale pentru partea de „cules“,în altele tractoare sau alte utilaje. Se pot culege și manual în diferite sezoane, în funcție de ce plante am ales.

j padurea comestibila b

Lista de mai jos este un ghid general care se poate aplica și la noi in țară, fără a fi obligatoriu să se folosească toate cele 7 etaje. Acestea pot fi gândite și adaptate în funcție de situația dorită:

– copaci mari de coronament, nuci, castani, pecani, kaki etc.;

– pomi fructiferi obișnuiți dispuși într-un sistem de policultură, meri, peri, gutui, cireși, vișini, duzi, nectarini, piersici, caiși, migdali etc.;

– pomi columnari de diferite soiuri, arbuști mari: aluni, soc, corni etc.;

– arbuști medii și mici: coacăzi, agriși, afini, goji, merișor, mur, zmeur etc.;

– ierburi și condimente perene, plante medicinale și aromatice diverse, salvie, lavandă, leuștean, maghiran, coriandru, diferite legume și alte plante anuale;

– acoperitoare de sol, cum ar fi căpșuni, frăguțe, leurdă, măcriș, trifoi alb pitic;

– plante rădăcinoase: cartofi, topinambur, yacon, oca, arahide, morcovi, hrean etc.

– cățărătoare precum vița-de-vie, kiwi, fasole, hamei, caprifoi etc.

Andrei Lupșe: „Dacă pădurea comestibilă este realizată după un sistem bine gândit vor exista pe termen lung o foarte bună permeabilitate și fertilitate a solului (îmbunătățite de la an la an). De asemenea, sunt rezolvate multe probleme legate de boli și dăunători prin policultura aleasă sau strategiile de mentenanță folosite și se vor obține o producție sporită și rezistență mult mai bună în fața factorilor de mediu (secetă, ger etc.). Nu se mai folosesc chimicale pentru a fertiliza sau erbicida și multe altele.“

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. nr. 6, 16-31 martie – pag. 50-51

Grădinăritul fără sapă, un concurent real al sistemelor clasice

Într-unul dintre numerele trecute ale revistei v-am prezentat o modalitate inedită de a vă înființa grădina de legume printr-un sistem specific permaculturii, dar care este la fel de eficient precum cele convenționale. Pentru că grădinăritul fără sapă poate fi realizat prin mai multe metode, revenim cu câteva informații utile pe această temă.

• O metodă de realizare a grădinii fără sapă presupune pregătirea solului un timp mai îndelungat prin aducerea de materie organică vegetală, îngrășăminte naturale sau compost, tocătură de lemn, fân, paie etc. într-un sistem de tip „lasagna garden“. Astfel, încă de la început se renunță la săpat. Sistemul de grădinărit fără sapă se poate iniția și prin săparea și afânarea solului, care este astfel pregătit pentru prima mulcire. În funcție de nevoile legate de productivitate, se poate opta pentru o fertilizare cu compost organic pentru a activa microorganismele și vietățile din sol să lucreze și să se înmulțească. Pentru această etapă se pot folosi diverse utilaje, tractor, excavator sau se poate face manual. Depinde de sistemul care se dorește a fi implementat. Se poate opta, de asemenea, pentru realizarea unor straturi supraînălțate de tip „raised bed“ sau „swale“, ca după aceea, în unele cazuri, să se renunțe definitiv la arat. Câteodată se fac reafânări ale solului, deja mult mai fertil, cu utilaje de dimensiuni mai mici, speciale pentru aceste tehnici.

• În grădinăritul fără sapă, tehnicile de plantare diferă destul de mult în funcție de climat, regiune, situație și mai ales de celelalte aspecte legate de tehnicile folosite în designul acestor sisteme etc. În cazul însămânțării, se folosește mai puțin mulci (un strat subțire). Este o metodă folosită în special pentru a obține răsaduri. Semințele se împrăștie pe solul afânat, se marchează locul, apoi se poate pune un strat foarte subțire de mulci ca să protejeze zona de arșiță. În acest caz zona respectivă trebuie udată ca semințele să germineze. Dar în orice caz se udă mai puțin datorită acestui strat de mulci. Această metodă se poate folosi foarte bine și pentru un mix de semințe de policultură. După ce cresc mai mari, plăntuțele trebuie să fie ori transplantate ori rărite, apoi se adaugă mulci suplimentar în jurul celor rămase după rărit. Sunt însă și alte metode de însămânțare, precum arderea unui strat superficial de mulci, bile de semințe, prin mulcire și descoperire etc.

• O altă metodă de însămânțare presupune realizarea unui compost din materii organice fără semințe de buruieni (de exemplu iarbă fără sămânță sau frunze, paie, tocătură de lemn etc.). Dacă se pune și materie organică cu semințe de buruieni atunci se face un compost termofil (compost rapid) de 3 săptămâni care distruge semințele de buruieni astfel încât să nu mai creeze probleme pentru legume atunci când vor germina.

Ulterior, se poate mulci pe măsură ce plantele se dezvoltă și au nevoie de protecție. Dacă se folosește compostul doar pentru fertilizare, atunci se poate face și un vermicompost cu migrare pe orizontală, având în vedere că se utilizează sub stratul de mulci. În acest caz se poate folosi de asemenea și materia organică în stare brută pe post de mulci sau fertilizator. Dacă se respectă anumite reguli de bază, pe termen lung solul se îmbunătățește considerabil, la fel producția și calitatea acestor policulturi.

• Dacă este mulcit corespunzător se pot face „cuiburi“. Acestea sunt practic o deschizătură mai mică în mulci (5-10 cm diametru), care rămâne deschisă dacă se însămânțează. În cazul în care se transplantează, atunci se lasă deschisă sau nu în funcție de mărimea răsadului.

Dacă este aplicat corect, prin mulci nu trece soarele deloc, iar asta permite vietăților din sol să descompună materia organică într-un mod mult mai rapid și să îmbunătățească atât calitatea solului, cât și producția. În plus, dacă mulcirea este corespunzătoare ca grosime, dar și ca timpi de mulcire 90% din buruieni, chiar și cele mai „temute“ dintre ele nu reușesc să mai supraviețuiască.

• În sistemul de swale-uri conceput de Andrei Lupșe prezentat anterior nu este nevoie să se irige sau să se umple șanțurile cu apă (se umplu singure de la ploaie) și nu se mulcesc cărările, fiind o zonă mai mlăștinoasă. Astfel nu se face nămol. Dar, în cazul în care este o zonă mai aridă, se pot pune lemne (putrede sau uscate) sub care se menține umezeala, sau se pot mulci cărările pentru sistemul de swale-uri. În legumicultura pe sistemul de swale-uri, odată deprinse tehnicile complementare de întreținere, nu mai este nevoie de erbicid, fertilizatori chimici, tractor/arat, plivit, irigat/secetă, insecticide.

Andrei Lupșe:

„În permacultură și agroecologie încercăm să găsim soluții practice și ecologice gândind sistemele într-un mod holistic, deci ținând cont nu doar de o singură cultură și de productivitatea ei per hectar, cum se obișnuiește în agricultura convențională cu chimicale și hibrizi. În agroecologie încercăm să avem în considerare sănătatea consumatorului, a oamenilor care lucrează în aceste sisteme, a mediului înconjurător, a plantelor și animalelor implicate în acest proces.“

„Raportul financiar este strâns legat de cantitatea de energie reală folosită pentru a aduce un anumit beneficiu. Astfel, producția per hectar ca beneficiu net, după ce scădem toata investiția, pe termen lung este mult mai mare. Prin grădinăritul fără sapă scăpăm de «abonamentul» la săpat, tractor, insecticide, erbicide, irigare, fertilizatori chimici și o bună parte din efectele devastatoare ale grindinei sunt evitate astfel. Există și alte beneficii legate de îmbunătățirea permanentă a calității solului, de transport în ceea ce privește lanțurile scurte între producător și consumator și chiar de păstrarea biodiversității și a fondului genetic străvechi în unele cazuri.“

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 5, 1-15 martie 2017 – pag. 50-52

Agricultură și educație la Centrul de Permacultură Ulmu

Lumea pare să atingă culmile civilizației. Suntem înconjurați de super tehnologii, de calculatoare inteligente, de roboți. În această lume artificială, care parcă vrea să ne devoreze, natura a rămas singura insulă de naufragiu. Iar oamenii care aleg această cale sunt tot mai mulți. Pentru că într-un final civilizația nu înseamnă doar progres tehnologic, ci și o viață conectată la sursele de energie nevăzute ale pământului, un trai în care respectul față de pământ este literă de lege. Andrei Lupșe și fratele său Lucian sunt de câțiva ani misionarii acestei credințe. Așa că au transformat moștenirea bunicilor, o gospodărie cu un hectar de pământ din Ulmoasa, Baia Mare, într-un centru educațional de permacultură. Un proiect similar altora din țară, dar care nu sunt nicidecum la fel de complexe precum acesta.

O mișcare ce a început peste tot în lume

ulmu a

„Foarte multă lume își dorește o viață mai sănătoasă, dar nu există atât de multă informație - cursuri, seminarii, workshop-uri - pe tema grădinăritul ecologic, a caselor naturale. Și atunci ne-am spus că trebuie să facem un centru educațional prin care să promovăm aceste lucruri.“ Și principiul s-a transformat din teorie în practică. Baza Ulmu, așa cum este promovat centrul de permacultură al fraților Lupșe, a devenit cunoscută în țară, dar mai ales în afara ei. Prin acest proiect străini de pe toate continentele au descoperit România și au venit aici pentru a învăța de la doi tineri români cum se face agricultură ecologică și cum își pot construi case naturale. Voluntarii interesați să petreacă timp la Baza Ulmu primeau gratuit cazare, masă și participau la cursuri teoretice, însă își aduceau aportul la construirea infrastructurii de la Baza Ulmu. Astfel, teoria se împletea cu practica pentru că prin aceste workshop-uri învățau cum se clădesc construcțiile ecologice sau cum se realizează grădinile fără sapă.

Era o experiență la finalul căreia plecau cu noțiuni teoretice și practice despre permacultură.

„Proiecte educaționale de agroecologie, permacultură, case naturale sunt peste tot în lume. Unele sunt gândite holistic, conectate ca și proiectul nostru, iar altele sunt specializate pe unul dintre aceste domenii. Practic, această mișcare a început peste tot în lume. În Australia, spre exemplu, conceptul de permacultură este foarte bine cunoscut. Încet-încet, această mișcare se simte și în Europa și chiar în România.“

Construcții naturale

ulmu d

În cinci ani Andrei și Lucian au schimbat chipul gospodăriei moștenite de la bunicii lor. Cu ajutorul voluntarilor, străini în mare parte, și chiar cu ajutorul sătenilor au reușit să construiască aici un ecodom din trei module, început de la fundație, zidărie, acoperiș de stuf cu racordări de pământ cu vegetație și piatră, o pivniță semiîngropată și au înființat grădini fără sapă care să asigure hrană sănătoasă. Fost absolvent al Facultății de Design din cadrul Universităţii Tibiscus din Timişoara, cu o pasiune pentru designul industrial, Andrei și-a propus să realizeze singur schițele construcțiilor ce aveau să fie înălțate la Baza Ulmu. Firește că pe parcursul lucrărilor s-a consultat cu diferiți arhitecți, însă doar pentru a se asigura că ideile sale pot fi realizabile.

„Deocamdată în România nu există meșteri care să construiască ecodomuri, așa că cei care vor să aibă o astfel de locuință trebuie să învețe cum să îl construiască. Asta am făcut și eu.“

La construcția unui ecodom intră cca un kilometru de sârmă ghimpată, 1.000 de snopi de stuf, 1.000 de saci de rafie cu pământ (tehnica super adobe). Sacii de rafie, deși nu sunt naturali, conțin puțină polipropilenă prin raportul cu conținutul de pământ (masă termică), așa că nu pot fi considerați nocivi. Pe lângă ecodom, s-a început și o nouă construcție hexagonală prin tehnica cordwood în care se folosesc bușteni din lemn și bârne lungi, cu acoperiș viu, cu ferestre rotunde. Scheletul și acoperișul acestei construcții este deja făcut. Urmează doar să fie pus acoperișul viu.

P

ulmu b

ermacultura – cultură agricolă permanentă - se bazează pe principii ecologice și biologice, iar sistemele sale sunt constituite astfel încât mediul să se autosusțină. Practic, este o modalitate de proiectare și design a așezărilor umane și sistemelor agricole perene, care imită relațiile existente în ecosistemele naturale.

Andrei și-a propus ca prin proiectul acesta să schimbe, chiar și în cea mai mică măsură, trendul de acceptare a industrializării de acum. Și asta nu poate fi realizat decât prin educație. În schițele sale sunt creionate o sală de clasă, alta de mese, căbănuțe de cazare, bucătărie și dușuri. Cu o astfel de infrastructură va putea oferi condiții mai bune participanților la seminarii. Baza Ulmu este încă în dezvoltare. O dezvoltare care trebuie susținută cu fonduri. De aceea, sistemul de voluntariat nu mai este valabil. În schimb, cei care vor dori să capete experiență teoretică și practică la centrul de permacultură pot participa contra cost la seminarii și workshop-uri. „Am studiat de-a lungul anilor arhitectura ecologică și designul în permacultură ca să oferim educație de cea mai înaltă calitate în argoecologie și construcții naturale. Baza Ulmu e o școală de permacultură unică, unde oameni de peste tot din lume vin sa învețe despre case naturale, grădinărit fără sapă, păduri comestibile și foarte multă informație utilă urmărind principiile de bază ale permaculturii. Ne-am dori ca pe viitor, la finalul workshop-urilor pe care le organizăm, să putem da oamenilor și o calificare pentru meșteri, ingineri agro­nomi sau arhitecți care vor să se specializeze pe domeniul ăsta.“ În funcție de durata lor, prețurile vor porni de la 100 de euro, bani care vor permite continuarea construirii infrastructurii.

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 3, 1-15 februarie 2017 – pag. 48-49

Grădina fără sapă, făcută cu... excavatorul. Un sistem din permacultură, inedit pentru România

V-aţi gândit vreodată că nişte tineri de 30 de ani vă pot învăţa cum se face legumicultură? Şi că ideile lor v-ar putea scăpa de foarte multă muncă? În Maramureș, la 19 km de Baia Mare, în Ulmoasa, agricultura se face după alte standarde. Andrei și Lucian Lupșe vor să reamintească oamenilor că se poate trăi sănătos. Și nu numai atât, vor să îi învețe efectiv cum se face legumicultura într-un sistem specific permaculturii. Grădina fără sapă nu este o noțiune nouă, însă pentru România este inedită. Definiția ei și modalitatea de lucru le-am aflat de la Andrei Lupșe, mentorul și dezvoltatorul Bazei Ulmu din Maramureș.

gradina a

• Pentru crearea grădinii fără sapă este folosit excavatorul. Practic, cu acest utilaj se fac straturi supraînălţate pe curbe de nivel, care ulterior se mulcesc cu paie sau fân. Apoi se fac găuri acolo unde se plantează răsadurile. Dacă se folosesc seminţe este indicat ca stratul de paie să fie mult mai subţire. La final, unde a fost făcut cuibul (care nu trebuie acoperit de paie pentru a permite plantelor să germineze), acolo va crește leguma. Un aspect important este că plantele germinează şi cresc mai greu în acest sistem. Explicaţia este că mulciul (prin care soarele nu pătrunde cu ușurință) menţine o temperatură mai scăzută şi, spre deosebire de un teren normal, se încălzeşte mai greu.

• Oamenii nu ştiu să aplice metode eficiente de grădinărit şi din cauza aceasta apar problemele generate de secetă, spune Andrei Lupşe. Însă, folosind sistemul promovat de ei, seceta nu mai pare a fi o problemă. Sub stratul de mulci umezeala se menţine, iar în condiţii climatice normale nevoia de irigare este mult redusă. În acest sistem şanţurile sunt umplute cu apă (dacă plouă este şi mai bine) şi se irigă pasiv. În felul acesta legumicultorii nu mai sunt nevoiţi să ude manual.

gradina b

Prin mixajele de plante de pe rânduri se creează un habitat care umbrește șanțurile și menține umezeala.

Dacă grădina se află într-o zonă mai aridă, pentru menținerea umezelii, se pot pune lemne în șanțuri. Nu este indicat ca acestea să fie acoperite cu paie pentru că apa le macină repede şi astfel se face nămol.

gradina c

• Fireşte că munca într-o grădină fără sapă nu lipseşte cu desăvârşire, dar întreținerea este minimală față de un sistem clasic de cultivare a legumelor. Volu­mul de muncă într-un astfel de sistem este cu mult redus. Săpatul şi plivitul nu mai sunt o preocupare, pentru că prin stratul de paie germinează mult mai puţine buruieni. În plus, dacă se menţine mulcirea solului tot anul, nu mai este nevoie ca grădina să fie săpată nici măcar în primăvară.     

Totuşi, cei care vor implementa un astfel de sistem trebuie să ştie că rezultatele în acest sens nu se văd chiar din primul an, pentru că există tipuri de buruieni care se încăpăţânează să supravieţuiască. Nu este nevoie să folosiţi sapa, ci le puteţi smulge.

gradina d

În permacultură sunt foarte multe tipuri de grădinărit fără sapă, spune Andrei Lupşe, iar aceste sisteme se pot aplica în funcție de regiune și de obiectivele cultivatorului. Cu siguranţă cel mai cunoscut sistem este no till (fără arătură), folosit în foarte multe ferme de permacultură care au cca. 40-50 de hectare de pământ. Există însă şi alte sisteme precum cel agroforestier, spre exemplu, care permite şi păşunat planificat. Sistemul conceput de frații Lupșe presupune combinarea caracteristicilor mai multor sisteme de permacultură. Această metodă de grădinărit, spune Andrei, este însă recomandată doar pentru legumicultură şi se bazează pe folosirea materiei organice pe care, după ce ai căpătat experiență, o poți lua apoi tot din sistem. Sistemul marca Lupşe a câştigat deja adepţi pentru că Andrei a fost solicitat să realizeze astfel de proiecte – grădina fără sapă – şi pentru alţi legumicultori.

gradina f

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 3, 1-15 februarie 2017 – pag. 50-51

Abonează-te la acest feed RSS