Romsilva a recuperat în acest an peste 27.000 de hectare de pădure retrocedate ilegal
- Publicat în Silvicultura
Romsilva a recuperat în acest an peste 27.000 de hectare de pădure retrocedate ilegal, această suprafaţă urmând să treacă în fondul forestier naţional, potrivit directorului general al Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) - Romsilva, Adam Crăciunescu.
"Am atacat unele decizii în instanţă şi astfel am reuşit în judeţul Vâlcea să câştigăm cu sentinţă definitivă 2.100 de hectare de pădure, care vor trece în patrimoniul statului, respectiv în fond forestier naţional. Această suprafaţă a fost retrocedată ilegal în anii 2005-2006. Noi acum trebuie să punem sentinţa în execuţie şi vom face calculele să vedem ce s-a câştigat din exploatare în această perioadă", a spus şeful Romsilva, la un eveniment dedicat sărbatoririi 'Zilei Silvicultorului'.
Potrivit sursei citate, Romsilva a reuşit, tot în acest an, să câştige un alt proces important pentru 25.100 de hectare de pădure din judeţul Mureş.
"Am mai câştigat un alt proces foarte important tot cu sentinţă definitivă, de 25.100 de hectare în judeţul Mureş. În acest caz eram încă în litigiu şi nu s-a reuşit punerea în posesie pentru că ne-am opus. Este al doilea caz câştigat în favoarea statului", a explicat Crăciunescu.
Regia mai are în instanţă procese grele pentru suprafeţe mari de pădure în judeţele Timiş şi Suceava, suprafaţa totală aflată în litigiu şi pentru care mai există solicitări de retrocedare cifrându-se la peste 450.000 de hectare. Cea mai mare suprafaţă de pădure, de aproape 170.000 de ha, se regăseşte în judeţul Suceava.
Litigiul existent între Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (FBORB) şi statul român, reprezentat de Romsilva, pentru retrocedarea celor aproximativ 167.000 de hectare de păduri din judeţul Suceava a blocat investiţiile în zonă de mai bine de 10 ani.
Romsilva mai administrează în momentul de faţă doar 3,248 milioane de hectare pădure aflată în proprietatea statului, din cele 6,47 de milioane înainte de retrocedare, dar şi 1,12 milioane hectare fond forestier proprietate publică a unităţilor administrativ teritoriale sau privată a proprietarilor privaţi.
Sursa AGERPRES
Articole înrudite
- Războiul din pădurile României
- Romsilva lansează campania UN COPIL - UN BRĂDUȚ
- Pădurea, plămânul perfect al pământului
- Un armăsar al Hergheliei Beclean din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, Campion Mondial !
- RNP-ROMSILVA a demarat în acest an acțiunea de delimitare în teren, prin semne specifice, a zonării interne pentru cele 22 de parcuri naționale și naturale pe care le administrează
- Cadastrarea pădurilor și invitație adresată UNESCO
- Dialog despre starea faunei pădurilor din Prahova
- Direcţia Silvică Suceava - peste 1.600 ha de terenuri forestiere regenerate şi împădurite
- Perdele de protecția pe A2, proiecte optimiste „udate“ de lacrimile gospodarilor
- Aproape 1.500 ha de pădure cu proprietari necunoscuţi, în pază la ocoalele silvice sucevene
Articole recente - Lumea Satului
- Ferma de familie în centrul viziunii agricole post 2020
- APIA a aprobat cuantumurile pentru sprijinul cuplat în sectorul zootehnic (SCZ)
- Fermierii campioni la porumb din zona Moldovei
- APIA informează că până la data de 31 decembrie 2019 inclusiv, se depun cererile pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură
- Fermierii depun la APIA cererile inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru anul 2020
- Întâlnire de lucru între reprezentanții producătorilor agricoli și cei ai crescătorilor de albine
- Kaki, o specie pomicolă rentabilă
- Soiuri de prun străine, larg răspândite în livezile din România
- Tehnologia culturii de gălbenele
- Miscanthus Giganteus, una dintre cele mai rentabile plante energetice