Logo
Imprimă această pagină

Situații confuze privind pădurile României

A făcut înconjurul țării anunțul (sau consternarea) noului ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe. Citând datele din Inventarul Forestier Național II, întocmit de IFN, o structură ce activează în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea“, aflat în subordinea Ministerului Educației și Cercetării Științifice, Alexe a declarat că, în perioada 2013-2018, „ȋn România se taie, ȋntr-un an, aproximativ 38,6 milioane de metri cubi de lemn, cu 20 de milioane peste cifrele oficiale. Diferența de la 18,5 milioane de metri cubi la 38,6 milioane metri cubi reprezintă tăieri neautorizate“.

Această cifră este dătătoare de fiori reci pe șira spinării. Și vine cumva să întărească punctul de vedere al organizațiilor non-guvernamentale care acuză defrișări ilegale de păduri de ani de zile. Declarația ministrului și studiul în sine (IFN II) au fost însă primite și privite cu rezervă în special de reprezentanții Romsilva. Și atunci a apărut nuanțarea: „Astăzi, cele mai mari probleme de tăieri neautorizate le avem în pădurile proprietate privată, apoi în pădurile autorităților publice locale și, pe locul trei, în pădurile administrate de RNP Romsilva (declarație ministrul Costel Alexe).“ Acum, cei care au călătorit prin zonele montane ale României știu că adevărul este pe undeva la mijloc; realitatea este că masive sau dealuri întregi, altădată pline de codri, sunt acum dezolant de golașe (vezi Suceava, Argeș, Vâlcea, Hunedoara, Alba).

Dar ce să vedeți, chiar statistica, adică datele oficiale ale statului, contrazic și Inventarul Forestier Național, și ceea ce uneori vedem noi cu ochiul liber. Să detaliem:

  • în 1990, atunci când pădurile ocupau inclusiv zone întinse în câmpie, potrivit Institutului Național de Statistică, România avea 6,685 milioane ha păduri și altă vegetație forestieră. Tot INS ne spune că în 2014, ultimul inclus în statistică, suprafața de păduri era de 6,734 mil. ha;
  • un raport al Ministerului Mediului, denumit Starea Pădurilor României, indică faptul că în 2017 suprafața forestieră era de 6,565 mil. ha;
  • Inventarul Forestier Național II vine cu alte date: România dispune de 6,929 mil. ha terenuri acoperite cu arbori, la care se adaugă 0,108 mil. ha terenuri destinate împăduririi sau goale, urcând totalul suprafeței la 7,037 mil. ha.

Așadar, ce date, care raportări și ce instituții să credem? După INS și INF, chiar pe fondul acesta al defrișărilor masive, reclamate inclusiv în IFN II, România are mai multe păduri astăzi ca acum 30 de ani; după Ministerul Mediului, suprafața împădurită este mai mică în 2017, comparativ cu 1990, cu 0,12 mil. ha, situație oarecum plauzibilă, punând față în față, fie și mental, imaginile de astăzi cu cele de acum 25-30 de ani.


La sfârșitul anului 2017, structura fondului forestier, pe forme de proprietate, arăta în felul următor: proprietate publică a statului (Romsilva) – 48,6% (3,138 mil. ha); proprietate publică a unităților administrativ teritoriale – 15,9%; proprietate privată a persoanelor fizice și juridice – 34,1%; proprietate privată a UAT – 1,4%. Având această ultimă oglindă, putem oarecum accepta disculparea Romsilva, care spune că tăierile ilegale se produc în special în pădurile nepăzite ale proprietarilor persoane fizice și mult mai puțin la stat. Oare???

Maria Bogdan

Articole înrudite

Articole recente - Lumea Satului

Revista Lumea Satului