abonament lumea satului

update 29 Mar 2017

Pădurea comestibilă

Grădina silvică este un sistem care își inspiră funcționalitatea și designul din funcțiile ecosistemice ale unei păduri, dar felul în care este implementată, lucrările de întreținere și speciile alese o aseamănă atât cu o livadă de policultură, cât și cu un sistem de grădinărit fără sapă în care majoritatea plantelor sunt perene. Una dintre caracteristicile generale ale acestor sisteme este faptul că folosesc, în general, într-o proporție cât mai mare plante perene lemnoase. Se pot folosi și plante anuale, în special în primii ani de succesiune a culturilor, dar și dispunerea plantelor pe diferite nivele sau etaje. Deocamdată, în România nu există păduri comestibile, însă cei de la Baza Ulmu și-au propus să realizeze un astfel de proiect.

Termenul de livadă silvică, grădină forestieră, pădure comestibilă a fost conceput de Robert Hart în 1980, pentru ca mai apoi Bill Mollison, fondatorul permaculturii, să preia conceptul și să îl transforme într-un element de design cheie în domeniul său.

Exemple din lume

1. Designul sistemelor concepute de Mark Shepard (singurul permaculturist care a participat la Summitul despre schimbările climatice de la Paris) la ferma lui se desfășoară pe 42 ha. Acestea sunt descrise în detaliu în cartea sa „Restoration Agriculture“. Potrivit recomandărilor sale, este indicat ca suprafața cultivată cu plante anuale să fie chiar și de zece ori mai mică decât cea destinată plantelor perene lemnoase. Acestea din urmă nu necesită atâta întreținere și au o producție foarte bună. În aceste sisteme el integrează și pășunatul planificat.

2. Ernst Gotsch a conceput sisteme la scară foarte mare. În ferma lui, situată în pădurile ecuatoriale din Brazilia, aceste sisteme se întind pe 500 ha. Acesta mulcește solul direct cu lemnul tăiat din respectivele sisteme și dezvoltă o creștere rapidă a pomilor și fertilității solului. Astfel elimină competiția copacilor nedoriți și în timp crește gradul de umiditate și permeabilitate a solului. În 30 de ani Ernst Gotsch a reușit să împădurească acea fermă, transformând o zonă semideșertificată într-un exemplu de punere în practică a principiilor grădinilor silvice.

3. Juao și Romulus, doi foști studenți ai lui Ernst Gotsch, au implementat un proiect uimitor de perdele verzi în sistem de policultură intercalate de culturi bio-intensive de legume și plante perene. Andrei Lupșe spune că pe viitor s-ar putea implementa și în țara noastră, undeva într-o zonă propice, la șes, aceste sisteme cu plantele care se potrivesc regiunii.

4. Un alt model este cel folosit de Geoff Lawton în Australia. Acesta se folosește de curbele de nivel pentru a mări gradul de permeabilitate și fertilitate a solului pe termen lung.

Prima grădină silvică din România va fi la Baza Ulmu

Problema este soluția, spun cei de la Baza Ulmu, teorie confirmată prin faptul că au reușit să transforme tehnica swale-urilor pe curbe de nivel o zonă mlăștinoasă neprielnică pentru legumicultură într-o zonă de grădinărit foarte productivă de grădinărit. La fel și în cazul pădurii comestibile. Inițial acolo a fost o pădurice neproductivă de, carpen, mur,frasin, stejar, aluni, corni, etc. Acea pădurice a fost defrișată pentru a se face tocătura de lemn, inclusiv stratul de humus și frunze uscate a fost greblate și strâns în grămezi ce vor fi folosite pentru a mulcii. Apoi a fost plantată o serie de pomi și arbuști într-o anumită strategie, urmând să apară și alte plante perene lemnoase și plante anuale pe parcurs, acoperitoare de sol, rădăcinoase, cățărătoare, ciuperci etc. Astfel în timp se creează un sistem foarte productiv și rezistent la factorii de mediu. Pădurea comestibilă va fi într-un final de 10 ori mai mare decât sistemul de swale-uri.

Sfaturi pentru înființare

Se începe cu pomii de coronament pentru că aceștia au caracteristici mai speciale, cresc și rodesc mult mai târziu, trăiesc cel mai mult și se poziționează astfel încât să nu umbrească celelalte plante din sistem. Apoi în fiecare sezon de plantare se pot face achiziții noi și clonări cât mai multe prin butășire și alte metode. Adevărata rentabilitate a pădurii comestibile începe de la 50 ari (5.000mp) și până la 500 ha, depinde și de design. Pregătirea prealabilă a terenului diferă în funcție, de regiune. În principiu se poate ara, planta și semăna un mix acoperitor de sol sau se poate defrișa și mulcii cu tocătură de lemn. De obicei în aceste sisteme se pot introduce și o combinație de arbuști fructiferi și grădini fără sapă cu plante anuale. Speciile-suport, care au capacitatea de a fiza azotul în sol, dar și arbuștii sunt tunși periodic la fel ca și pomii fructiferi. Este important ca aceste tunderi să se facă doar atunci când umiditatea din aer este mai mare decât evaporarea pentru a nu cauza uscarea ramurilor tunse. Cu această materie organică se face tocătură de lemn si se mulcește în continuare sistemul. Pentru asta se pot folosi și frunze uscate, compost sau orice altă materie organică avem la îndemână pentru a avea o acoperire totală. O altă opțiune este să folosim un mix acoperitor de sol sau se poate cosi precum într-o livadă convențională în funcție de designul ales. Chiar dacă lucrările de întreținere sunt destul de simple și producția foarte mare, trebuie să avem în vedere ce specii alegem și aranjamentul lor pentru a facilita accesul la ele atunci când avem de recoltat. În unele sisteme se folosesc animale pentru partea de „cules“,în altele tractoare sau alte utilaje. Se pot culege și manual în diferite sezoane, în funcție de ce plante am ales.

j padurea comestibila b

Lista de mai jos este un ghid general care se poate aplica și la noi in țară, fără a fi obligatoriu să se folosească toate cele 7 etaje. Acestea pot fi gândite și adaptate în funcție de situația dorită:

– copaci mari de coronament, nuci, castani, pecani, kaki etc.;

– pomi fructiferi obișnuiți dispuși într-un sistem de policultură, meri, peri, gutui, cireși, vișini, duzi, nectarini, piersici, caiși, migdali etc.;

– pomi columnari de diferite soiuri, arbuști mari: aluni, soc, corni etc.;

– arbuști medii și mici: coacăzi, agriși, afini, goji, merișor, mur, zmeur etc.;

– ierburi și condimente perene, plante medicinale și aromatice diverse, salvie, lavandă, leuștean, maghiran, coriandru, diferite legume și alte plante anuale;

– acoperitoare de sol, cum ar fi căpșuni, frăguțe, leurdă, măcriș, trifoi alb pitic;

– plante rădăcinoase: cartofi, topinambur, yacon, oca, arahide, morcovi, hrean etc.

– cățărătoare precum vița-de-vie, kiwi, fasole, hamei, caprifoi etc.

Andrei Lupșe: „Dacă pădurea comestibilă este realizată după un sistem bine gândit vor exista pe termen lung o foarte bună permeabilitate și fertilitate a solului (îmbunătățite de la an la an). De asemenea, sunt rezolvate multe probleme legate de boli și dăunători prin policultura aleasă sau strategiile de mentenanță folosite și se vor obține o producție sporită și rezistență mult mai bună în fața factorilor de mediu (secetă, ger etc.). Nu se mai folosesc chimicale pentru a fertiliza sau erbicida și multe altele.“

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. nr. 6, 16-31 martie – pag. 50-51