reclama youtube lumeasatuluitv
update 20 Sep 2019

Un nou raport Greenpeace „Măcelul“ pădurilor românești continuă

Ultimul raport Greenpeace România relevă o cifră de-a dreptul îngrijorătoare despre situația numărului de cazuri de tăieri ilegale de arbori înregistrate de autorități în anul 2015. Astfel, anul trecut s-a înregistrat o creștere la 96 de cazuri pe zi, de la 62 de cazuri în perioada 2013-2014. Astfel, potrivit studiului Greenpeace cu privire la evoluția suprafeței acoperite de păduri din România pentru intervalul 2000-2011, aproximativ 280.108 ha au fost despădurite sau degradate. O actualizare din 2015 a hărții arată că ritmul degradării pădurilor s-a menținut la același nivel în perioada 2012-2014, suprafața totală afectată fiind de 361.068 ha.

Topul „campionilor“ la tăierile ilegale

Potrivit raportului, în cursul anului 2015 autoritățile au înregistrat 34.870 de cazuri de tăieri ilegale, ceea ce reprezintă 96 de cazuri/zi. Acest lucru indică o creștere a numărului de cazuri de tăieri ilegale față de perioada anterioară. Din cele 11.060 de infracțiuni la nivel național, cele mai multe s-au înregistrat în județele: Bacău – 697 de infracțiuni, Argeș – 691 de infracțiuni și Gorj – 676. Primele 3 județe după numărul de infracțiuni (Bacău, Argeș și Gorj) totalizează 18,66% din numărul de infracțiuni înregistrate la nivel național în cursul anului 2015. Potrivit lui Valentin Sălăgeanu, coordonator de campanie al Greenpeace România, „prejudiciul adus mediului din România prin exploatarea necontrolată a pădurilor are două componente: tăierile ilegale și nerespectarea normelor tehnice de exploatare. În multe cazuri, chiar și atunci când exploatarea este legală, aprobată, organizarea șantierului este dezastruoasă. Este nevoie ca atât administratorii pădurilor, cât și organismele de control să impună res­pectarea legii și să amendeze orice abateri. Pădurea nu înseamnă doar copaci, ci este un ecosistem complex care trebuie să fie protejat de efectele lipsei de responsabilitate.“

taieri ilegale paduri raport greenpeace

Județ  Cazuri tăieri ilegale

               2015  2013-2014

Argeș        3087  5851

Vrancea     2893  787

Bacău       1882  3538

Suceava    1616  716

Mureș       1614  3351

Amenzi de milioane de euro

În ceea ce privește gravitatea faptelor, din totalul cazurilor de tăieri ilegale înregistrate la nivel național în anul 2015, 32% dintre acestea au fost încadrate ca infracțiuni pentru care au fost întocmite dosare penale, în timp ce 68% au reprezentat contravenții, pentru care s-au aplicat sancțiuni în valoare totală de 29.673.250 lei, ceea ce înseamnă peste 6,5 milioane euro. Din cele 11.060 de infracțiuni la nivel național, cele mai multe s-au înregistrat în județele: Bacău – 697 de infracțiuni, Argeș – 691 de infracțiuni și Gorj – 676. În legătură cu valoarea contravențiilor aplicate de autorități, pe primul loc se situează județul Argeș, cu amenzi în valoare de 2.704.050 lei, ceea ce reprezintă 9,11% din totalul contravențiilor înregistrate la nivel național. Pe locul doi se situează județul Olt, cu amenzi în valoare de 2.369.000 lei, urmat de județul Ilfov, cu 2.033.500 lei. Primele trei județe totalizează aproape un sfert din valoarea amenzilor aplicate la scară națională în domeniul silvic, respectiv 23,94%.

Radarul Pădurilor, bun dar nu perfect

În data de 8 octombrie 2014 a intrat în vigoare Hotărârea nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența, circulația şi comercializarea materialelor lemnoase, care prevede obligativitatea înregistrării în sistemul online SUMAL a tuturor transporturilor de material lemnos. Legalitatea oricărui transport de material lemnos poate fi verificată de orice persoană printr-un apel la 112. În cursul anului 2015 au fost efectuate 19.946 de apeluri la numărul de urgență 112 pentru a verifica legalitatea unor transporturi de material lemnos. Din aceste transporturi, 3.388 (16,99%) nu erau înregistrare în baza de date a sistemului de prevenire a tăierilor ilegale (SUMAL), conform prevederilor legale. Județul cu cele mai multe apeluri înregistrate este Gorj, cu 2.761 de apeluri, ceea ce reprezintă 13,84% din totalul apelurilor efectuate la nivel național. Acesta este urmat de județele Brașov, cu 1.940 de apeluri (9,73%), și Hunedoara, cu 1.329 de apeluri (6,66%). Județele cu cele mai puține apeluri înregistrate la nivelul anului 2015 sunt: Constanța (14 apeluri), Teleorman (18), Ialomița (20), Brăila (20) și Călărași (26), datele indicând o corelare direct proporțională între numărul de apeluri și suprafața fondului forestier înregistrată la nivelul fiecărui județ. (Raport Greenpeace)

Bogdan Panțuru

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2016 – pag. 46-37