reclama youtube lumeasatuluitv
update 21 Aug 2019

Tăierile de formare în livezile clasice și intensive de prun

Cel mai răspândit pom fructifer din România, cu o suprafață de 65.100 ha (INS reține că, în 2017, existau 34.591.325 de exemplare pe rod, cu o producție de 444.922 tone), prunul are o foarte mare plasticitate ecologică, pretându-se pentru toate zonele de cultură din România. Totuși, atunci când se înființează o plantație în zonele deluroase, se aleg pantele cu expoziție sudică și sud-vestică și de regulă treimea mijlocie a acestora, evitându-se treimea superioară cu vânturi puternice sau sol erodat și treimea inferioară, cu exces de umiditate cu curenți reci de aer. La altitudini mai mari de 300-350 m, spun specialiștii de la ICDP Pitești-Mărăcineni, în ghidul Pomi, arbuști fructiferi și căpșun, plantațiile se pot amplasa și pe pantele vestice, estice sau chiar nordice, iar în zonele secetoase de stepă și silvostepă sunt preferate bazele pantelor nord-vestice și nord-estice.

Amenajarea terenurilor pentru înființarea unei plantații de prun presupune lucrări care țin de: evacuarea excesului de umiditate, acolo unde se impune, prin canale de coastă; nivelarea de suprafață sau de adâncime; terasarea, dacă este cazul; scarificarea sau/și desfundarea terenului la 60-80 cm și încorporarea îngrășămintelor; nivelarea; pichetarea; efectuarea gropilor; fertilizarea de bază, plantarea; irigarea. Folosirea cu precădere a unui portaltoi viguros, așa cum este corcodușul, a făcut ca multă vreme cultura prunului să se preteze pentru sistemul livezilor clasice, cu distanțe de plantare de 6-7 m între rânduri și 5-6 m între pomi pe rând și o densitate de 238-333 pomi/ha. Însă, cu timpul însă, mai precis prin anii ’70-’80 ai secolului trecut, s-a trecut la o distanță mai mică de plantare, de 5 x 4 m (densitate de 500 pomi/ha, considerată intensivă la această specie). În prezent, folosindu-se și alți portaltoi de vigoare mică, se utilizează formula superintensivă, cu o distanță de plantare de 2 x 4 m și o densitate de 1.250 pomi/ha, dar musai în condiții de irigare și cu pomi conduși sub formă de fus-tufă. Ca lucrări de întreținere sunt irigarea (unde amplasarea permite), fertilizarea, înierbarea benzilor dintre rânduri, afânarea solului pe rând, tratamente împotriva bolilor și dăunătorilor.

Tăieri de formare în livezile de prun

Una dintre cele mai importante lucrări pentru eficiența ulterioară a plantației ține de formarea coroanei pomilor. În practică, pentru livezile clasice se recomandă coroana vas întârziat, pentru cele intensive – vas ameliorat și pentru plantațiile superintensive – fus subțire sau fus tufă. Astăzi, prezentăm tăierile de formare pentru primele două tipuri de coroane.

Vas întârziat (coroană întreruptă): înălțime finală coroană – 3,3/4 m; trunchi – 60 cm; ax scurt de 60-90 cm, cu 3 șarpante dispuse spiralat, distanțate la 25-30 cm; 3-4 subșarpante, la distanță de 50-70 cm, pe fiecare dintre cele 3 șarpante:

  • Anul I: perioada de repaus vegetativ – se taie varga la 90-100 cm; perioada de vegetație – se aleg trei lăstari, primii doi, la 60 cm, respectiv 90 cm de la sol, pentru a forma primele două șarpante, iar al treilea va asigura prelungirea axului; se îndepărtează creșterile de pe trunchi;
  • Anul II: perioada de repaus vegetativ – pentru proiecția șarpantei 3 se taie axul la 30-40 cm de șarpanta nr. 2 și se scurtează șarpantele 1 și 2 dacă au depășit 50-60 cm, pentru a permite formarea primelor subșarpante; perioada de vegetație – se aleg trei categorii de lăstari: pentru formarea șarpantei 3, pentru primele 2 subșar­pante de pe șarpantele 1 și 2 și de prelungire a subșar­pantelor;
  • Anul III: perioada de repaus vgetativ – pentru formarea de noi subșarpante, se scurtează șarpantele, iar pentru formarea de ramificații de ordinul 3 se scurtează subșarpantele deja formate. Pentru consolidarea șarpantei 3, pe ax se lasă o prelungire de 20-30 cm; perioada de vegetație – se aleg lăstarii pentru formarea subșarpantelor și a ramificațiilor de ordinul 3;

livezi prun vas intarziat

  • Anul IV: perioada de repaus vegetativ – după ce a treia șarpantă s-a consolidat, se suprimă axul; perioada de vegetație – vor continua intervențiile pentru formarea subșarpantelor și a ramificațiilor de ordinul 3.

Vas ameliorat: înălțimea coroanei – 2,5/3,5 m; trunchi – 50/60cm; un ax foarte scurt, cu 3 sau 4 șarpante dispuse la 10-12 cm între ele; pe fiecare șarpantă, ramificații de ordinul 2 (subșarpante), situate bilateral altern, la 40-50 cm distanță.

- Anul I: perioada de repaus vegetativ – varga se scurtează la 80-100 cm de la suprafața solului; perioada de vegetație – se aleg, în treimea superioară (cu începere de la 50-60 cm de la sol), pentru a forma cu 4 șarpante 4 lăstari dispuși la 10-12 cm unul de celălalt, iar restul se suprimă, pentru a nu-i concura în creștere pe cei patru. Dacă nu rezultă pe vargă patru creșteri, se poate lăsa un lăstar de prelungire a axului, ce se va suprima anul următor;

- Anul II: perioada de repaus vegetativ – cei 4 lăstari păstrați (șarpantele) se scurtează deasupra unui mugure cu dispoziție exterioară, la lungimea de 50-60 cm; perioada de vegetație – dintre lăstarii rezultați pe șarpante, la punctul de tăiere, se alege unul exterior pentru formarea primei subșarpante și, de asemenea, se mai alege unul pentru prelungirea creșterii șarpantelor; se elimină lăstarii apăruți în poziții nedorite; se elimină ori se ciupesc lăstarii care concurează elementele de schelet;

livezi prun vas ameliorat

- Anul III: perioada de repaus vegetativ – se scurtează prelungirea șarpantelor la 40-50 cm în vederea formării celei de a doua subșarpante; perioada de vegetație – când lăstarii crescuți din tăierea șarpantelor au 10-15 cm, se aleg 2 dintre aceștia, unul pentru formarea celei de a doua subșarpante, altul pentru prelungirea creșterii șarpantei; dacă lăstarii de prelungire a șarpantelor depășesc 40-50 cm lungime, aceștia pot fi ciupiți, pentru formarea cu anticipație a următoarei subșarpante. Restul lucrărilor sunt cele din anul II.

- Anul IV: perioada de repaus vegetativ – se scurtează prelungirile șarpantelor pentru formarea subșarpantei 3, la 40 cm de cea anterioară; dacă subșarpanta 3 a fost proiectată în verde anul anterior, se alege un lăstar lateral extern, opus celui anterior și la 40 cm de acesta, pentru formarea subșarpantei 3, și un lăstar pentru prelungirea șarpantelor care, tăiat la 30-40 cm, va forma șarpanta a 4-a; se elimină ramurile cu poziție nedorită; perioada de vegetație – tăierile sunt asemănătoare cu cele din anul III.

(Va urma)

Maria BOGDAN

Coacăzul negru (Ribes nigrum L), tăieri de fructificare și reîntinerire

Coacăzul negru poate fi considerat un arbust eminamente european. Peste 85% din producția mondială provine din țările din centrul și nordul bătrânului continent. Fructul este considerat, dincolo de valențele sale alimentare, un întreg „laborator“ medical. Conține vitamina C (de trei ori mai mult decât portocalele), provitamina A, complexul B (B1, B2, B6), PP, zaharuri, antocianine, carotenoizi, flavonoizi, acizi organici, proteine, pectine, taninuri, săruri minerale cu potasiu, calciu, magneziu, fier, sodiu, fosfor, zinc. Frunzele, utilizate și ele în industria farmaceutică, sunt bogate în vitamina C, taninuri, ulei esențial, săruri de potasiu, iar semințele sunt valorificate pentru conținutul de acizi din gama linoleic. Consumul de fructe în stare proaspăte sau sub formă de gemuri, dulcețuri, sucuri, siropuri ori utilizarea produselor farmaceutice pe bază de frunze ar preveni, spun specialiștii, o mulțime de maladii: boli cardio­vasculare, respiratorii și pulmonare, renale, afecțiuni ale aparatului digestiv, reumatismale ori ale sistemului nervos.

În România, coacăzul negru dă rezultate foarte bune în nordul Transilvaniei și Moldovei, dar el este cultivat și în regiunile deluroase din restul zonelor țării. Este un arbust cu creștere de 1-2 m, cu tulpini erecte, viguroase, dezvoltate în tufă, lujeri cenușii-gălbui, pubescenți, frunze cordiforme, cu 3-5 lobi triunghiulari, flori așezate în raceme și fruct (bace) sferic, negru, care se coace în iunie-iulie. Rezistă bine la ger și îngheț, manifestă pretenții ridicate față de umiditate, îi place lumina, dar dă rezultate și la semiumbră, preferă solurile bogate în materie organică, profunde, cu bună capacitate de reținere a apei, aerate și un pH de 5,5-7. În Catalogul oficial de plante de cultură din România pentru anul 2018 este recomandat soiul Poli 51, creat la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești-Mărăcineni. Tot aici însă au mai fost omologate soiurile Abanos, Deea, Ronix, Geo, Padina. În pepinierele din țară (Mureș, Sălaj, Călărași) se găsesc și soiurile Tsema, Tiben, Bogatâr, Tinker, Tenam.

Tăieri de formare, fructificare și regenerare

Despre înființarea plantației și lucrările de îngrijire nu vom vorbi astăzi. Reținem doar că arbustul intră pe rod în al treilea an de la plantare. Ne vom axa pe tăierile de formare și de fructificare, esențiale pentru producție, așa cum le-a recomandat unul dintre specialiștii de marcă de la ICDP Mărăcineni, dr. ing. Gheorghe Mladin, în Tehnologia de cultură a coacăzului roșu și negru: „Formarea tufei are loc etapizat. În anul al 2-lea, o plantă are 3-4 tulpini primare și pe fiecare cel puțin 2 ramuri secundare, în total, 4-5 ramuri de ordinul II. Toate se scurtează la 3-4 muguri, iar celelalte creșteri se taie de la punctul de inserție. În primăvara anului al 3-lea de la plantare, pe ramurile de ordinul II se vor găsi cel puțin 12 creșteri de ordinul III și mulți lăstari apăruți din zona coletului. Ramurile de prelungire și cele laterale se scurtează la 1/5 din lungime și la fel se procedează cu creșterile din zona tulpinii. Până în toamnă tufa este complet formată, iar prin tăierile din anul al 4-lea se aleg 18-20 de tulpini de vârste diferite, iar cele de prisos se înlătură de la nivelul solului. După anul patru de cultură se fac tăieri de fructificare care constau în eliminarea creșterilor mici, slabe, debile și înlocuirea lor cu tulpini de un an pornite de la baza tulpinii. Se elimină toate ramurile rupte, bolnave și cele bătrâne (de 4 ani), precum și cele care aglomerează centrul tulpinei și împiedică efectuarea lucrărilor de întreținere în plantație. Tăierile de reîntinerire pentru prelungirea capacității de producție, care survin după 8-9 ani de la plantare, se fac prin îndepărtatea tuturor tulpinilor cu vârsta mai mare de un an. În anul următor se rețin în tufă 12-16 tulpini care se scurtează la 1/3 din lungime, pentru a provoca ramificarea. Începând cu anul al treilea, plantele reintră în procesul de fructificare, iar tăierile de aici înainte sunt cele recomandate anterior“. O plantație reîntinerită poate să producă economic 14-16 ani (calculați de la înființare), după care aceasta se defrișează.

Maria BOGDAN

Abonează-te la acest feed RSS