Adama Sultan iulie 2020
update 23 Sep 2020

Lucrări de toamnă în livezi

După recoltare se recomandă un tratament cu uree 46 în concentraţie de 5% (5 kg/100 l de apă) efectuat înainte de stropirea cu substanţe cuprice (prima stropire albastră).

La soiurile de măr sensibile la rapăn (Golden, Florina, varietăţile de Red delicios) este obligatoriu efectuarea unui astfel de tratament. Se recomandă şi stropirea frunzelor căzute pe sol. Se reduce astfel rezerva de rapăn pentru anul următor. Ureea ajută la descompunerea frunzelor. Tratamentul se poate aplica la toate speciile pomicole.

Urmează prima stropire albastră (după căderea frunzelor). Important pentru această stropire: mugurii să fie în stare dormindă şi temperatura aerului nu mai mică de 5°C.

Produse recomandate pentru acest tratament: Bouillie Bordelaise WDG - 0.5%; Funguran OH 50 WP - 0.3%; Champ 77 WG - 0.2%, Copac - 0.3%, Triumf 40 WG - 0.25%, Champion - 0.3 % etc. Cantitatea de produs comercial se va calcula pentru: 1.500 l apă/ha la speciile de măr, cireş, nuc, vişin şi 1.000 l/ha la gutui, păr, prun, cais, piersic, arbuşti fructiferi şi trandafiri.

Tratamentul trebuie efectuat în prima parte a zilei, pentru ca până la venirea serii soluţia să fie uscată pe trunchi şi ramuri.

În cazul speciilor de sâmburoase sensibile la atacul de monilioză (cais, prun, cireş, vişin, piersic) se impune: tăierea şi distrugerea lăstarilor şi fructelor atacate.

La înfiinţarea plantaţiilor recomandăm folosirea de varietăţi mai puţin sensibile la aceşti patogeni. Recomandăm, de asemenea, efectuarea de tratamente preventive la acoperire cu produse cuprice (T1 - toamna pomii fiind în repaus vegetativ şi T2 primăvara devreme).

Boala rezistă mai mulţi ani în scoarţă şi muguri. Fructele mumifiate rămase în pom asigură transmiterea bolii de la un an la altul.

Alte lucrări specifice lunii noiembrie în livezi:

- Defrişarea pomilor debili, uscaţi, neproductivi, bolnavi, arderea lor.

- Completarea golurilor cu puieţi în plantaţiile tinere de pomi şi arbuşti fructiferi până la venirea zilelor cu temperaturi negative şi a îngheţului la sol.

Atenţie la rădăcinile puieţilor fără balot de pământ în jurul rădăcinii. Sunt mult mai sensibile la frig şi deshidratare decât partea aeriană.

- La înfiinţarea unei noi plantaţii/plantarea câtorva pomi se parcurg câteva etape: alegerea terenului, curăţarea de resturi, o lucrare de desfundat (sau arătura adâncă la 16-18 cm) cu încorporarea îngrăşămintelor, stabilirea distanţelor de plantare (în funcţie de specii, vigoarea portaltoiului, forma coroanei sau tipul de livadă clasic sau intensiv), pichetarea în funcţie de teren (plan sau în pantă), săpatul gropilor, alegerea şi pregătirea puieţilor (doar puieţi din Câmpul II sau III).

Procuraţi material săditor numai din pepiniere autorizate!

Atenţie la soiurile care au nevoie de polen străin pentru a lega şi fructifica (soiuri de prun Tuleu gras şi Tuleu dulce, soiuri de păr autosterile). Cereţi informaţii complete despre puieţii pe care îi achiziţionaţi!

Până la plantare ţineţi puieţii în şanţuri acoperite cu pământ. Săpatul gropilor e bine a se face cu câteva zile înainte de plantare. Dimensiunea gropilor variază în funcţie de sol (60 x 60 pe soluri uşoare şi poate ajunge la 120 x120 în cazul solurilor grele, argiloase). Adâncimea va fi de 60-80 cm, depinzând tot de tipul de sol.

Plantarea propriu-zisă: fasonarea rădăcinilor (scurtarea lor – cele principale la 30 cm, secundare 9 cm, eliminarea celor rănite, uscate, mucegăite), mocirlirea (amestec de pământ, balega proaspătă şi apă în proporţie de 1:1:3). Se pot adăuga în amestec şi produse ce stimulează înrădăcinarea (ex. Radistin). Operaţii obligatorii la puieţii fără balot.

La cei din ghivece este nevoie doar de udarea ghiveciului şi scurtarea rădăcinilor răsucite sau torsionate de la fundul balotului. Aceşti puieţi nu au nevoie de mocirlire.

Puietul cu rădăcinile fasonate şi mocirlite se aşază în groapă (pe fundul ei se face un muşuroi din pământ reavăn pe care se aşază pomul).

În cazul solurilor sărace pământul se amestecă cu îngrăşăminte (mraniţă sau minerale). Acoperirea cu pământ reavăn, fertil, tasarea (obligatorie pentru eliminarea aerului şi un contact bun al rădăcinilor cu solul), udarea.

La o plantare corectă punctul de altoire: mai sus cu 2-5 cm faţă de nivelul solului. Prin tasarea solului va ajunge la acelaşi nivel cu cel din pepinieră.

Pentru puieţii firavi este nevoie de tutore. Urmează muşuroirea în jurul tulpinii (ridicarea unei movile de pământ care să depăşească marginile gropii). O udare de aprovizionare cu 1-2 găleţi de apă mai ales în toamnele secetoase.

• Protejarea tulpinilor împotriva rozătoarelor, a iepurilor prin învelirea cu tulpini de porumb, floarea-soarelui, hârtie gofrată, saci din iută sau din orice material care permite tulpinii să respire. Toate speciile de pomi în primii ani de la plantare suferă de atacul rozătoarelor.

Materialele folosite la protejarea tulpinilor vor fi arse în primăvară.

Combaterea rozătoarelor mici (şoareci – care rod de obicei rădăcinile pomilor, mai rar tulpina) se poate face şi chimic (în special plantaţii pe rod) cu produse avizate, de exemplu: Bromakol momeala (gata de utilizare) = 25-50 gr/galerie activă. Momelile se verifică periodic şi se împrospătează după 7 zile folosind aceleaşi doze. Acestea se completează până rămân neconsumate, semn că populaţia a fost distrusă. Şoarecii mor după 5-7 zile de la prima ingerare. Avertizaţi prin „plăcuţe“ că suprafeţele sunt tratate.

Este interzis păşunatul cât timp momelile sunt prezente pe teren.

• În plantaţiile pe rod se administrează îngrăşăminte organice şi chimice complexe (cu P şi K). Îngrăşămintele organice se administrează o dată la 3 ani şi se mobilizează solul între rânduri şi pe rând.

• În livezile cu intervale inerbate se desţelenesc cele ce au o vechime mai mare de 3 ani.

• Pot începe lucrările de tăiere după căderea frunzelor (toamna - iarna). La pomi tineri cele de formare a coroanei (schelet), la cei intraţi pe rod cele de întreţinere şi fructificare pentru realizarea unui echilibru între formaţiunile vegetative şi cele de rod.

Cu această ocazie se înlătură şi ramurile rupte, uscate, cu urme de boli (lăstarii făinaţi), dăunători (păduchele lânos).

Se distrug toţi drajonii porniţi din rădăcină, tufele de mărăcini, buruienile de pe răzoare (toate sunt gazde preferate pentru boli şi dăunători).

Atenţie! La pomii plantaţi în această toamnă sau iarnă nu se fac tăieri. Doar la primăvară, înainte de dezmugurire, încep tăierile de formare a coroanei, adică scurtarea puietului.

• Important pentru plantaţiile/pomii aflaţi în declin: tăieri de regenerare pentru refacerea coroanei (tăierea scurtă în lemn multianual), aplicarea la fiecare pom a îngrăşămintelor chimice şi organice, arătura de toamnă sau săpatul în jurul pomului, irigarea, tratamente fitosanitare.

Pentru diminuarea rezervei de agenţi patogeni la arbuştii fructiferi coacăz şi agriş (făinarea americană a agrişului, făinarea europeană, antracnoza, rugina) se urmăreşte: tăierea şi arderea lăstarilor; îngroparea cât mai adâncă a frunzelor căzute sau arderea lor; tratamente în perioada de repaus: unul toamna târziu şi altul primăvara devreme, cu substanţe cuprice în concentraţie de 0,2 – 0,3%.

Important! Toate tratamentele se fac la temperaturi pozitive (peste +5°C), când mugurii sunt în stare dormindă.

Până la instalarea temperaturilor negative se poate face completarea golurilor sau plantarea arbuştilor fructiferi. Procedeul este acelaşi (pomi fructiferi), doar distanţele de plantare şi dimensiunea gropilor este mai mică.

Atenţie! Afinul preferă solurile acide. La plantare se poate folosi turba acidă (o găsim la toate magazinele de specialitate). Afinul se plantează cu 3-5 cm mai adânc decât nivelul solului la care a vegetat în pepinieră.

Ing. Angelica Baciu - UF Cluj

La Cotnari reînvie livezile de altădată

Consemnam în urmă cu doi ani, la vremea recoltării cireşelor, un eveniment deosebit: în plantaţia aparţinând domnului ing. Dan Băianu camioanele frigorifice aşteptau la coadă să fie încărcate. Direcţia? Sankt Petersburg. Se relua astfel tradiţia de dinainte de 1990, când „Boamba de Cotnari“, un soi local deosebit de valoros, era expediată în mai multe ţări ale Europei.

Era un început la care domnul ing. Băianu, om al locului şi pasionat de meseria lui, visa de multă vreme: să unească şi să reînvie astfel livezile care altădată au dus, alături de celebra podgorie, faima comunei Cotnari. Începutul a fost greu. Mulţi dintre proprietarii de livezi, atâtea câte mai rămăseseră, erau neîncrezători şi invocau „colectiva“ de altădată.

„Am reuşit totuşi, ne spune domnul Băianu, să organizăm în 2006 un grup de producători pentru a beneficia de avantajele oferite de Uniunea Europeană. Am accesat astfel un program de investiţie pe timp de cinci ani. La sfârşitul anului 2012 am finalizat investiţia, de care aminteam, ce consta într-un depozit de fructe, în principal pentru cireşe, dar şi mere pentru că avem membri care au în proprietate plantaţii de meri. Depozitul este deci folosit vara pentru cireşe, iar iarna pentru păstrarea merelor în condiţii unice pentru această parte de ţară. În acest an, continuă dl Băianu, am reuşit să obţinem prin programul pe care ni l-am asumat, recunoaşterea ca organizaţie de producători.“

În aşteptarea reconversiei…

Organizaţia de producători, care poartă denumirea semnificativă Cerasus Grup, dispune de 209 ha de livadă din care, cu sprijinul fondurilor europene, peste 100 ha sunt livezi tinere. „Sigur, toate acestea, subliniază interlocutorul nostru, au presupus eforturi deosebite şi nu am mai aşteptat aplicarea programului de reconversie al pomiculturii care se dovedeşte până la urmă o promisiune deşartă din partea celor care diriguiesc agricultura ţării. Este greu de crezut că statul, în condiţiile economice actuale, ar putea aloca banii necesari pentru înfiinţarea a 40-50 de mii hectare de livadă care să înlocuiască plantaţiile îmbătrânite, înfiinţate în anii ’80“, mai adaugă producătorul.

În avantajul producătorilor

Depozitul de fructe, pentru care s-au investit peste 5,8 milioane de euro din fonduri europene, dispune de instalaţii moderne de păstrare a fructelor cu benzi de sortare. Cireşele, de pildă, sunt calibrate din doi în doi milimetri şi pe două culori. Dar spaţiul de stocare este dotat cu instalaţii de calibrare şi pentru celelalte fructe. Toate acestea oferă posibilitatea de a obţine cantităţi de marfă omogene calitativ pentru a răspunde astfel comenzilor marilor magazine, mai ales că în următorii ani firma din Cotnari va dispune de cantităţi tot mai mari de fructe destinate comerţului. Vor creşte astfel şi câştigurile asociaţilor, domnul Băianu amintind că, în condiţiile în care cireşele nu erau calibrate, acestea au ajuns să se vândă anul trecut la trei euro kilogramul în ţările europene, faţă de cel mult un euro pe piaţa internă. Numai dacă ar fi să vorbim de cireşe organizaţia are capacitatea de a livra până la 1.000 de tone anual. De asemenea, în modernul depozit al organizaţiei se pot păstra în condiţii optime mari cantităţi de alte fructe care aduc bune câştiguri în primăvară.

Visul conducerii organizaţiei este, pentru următorii ani, ca fructele de la Cotnari să pătrundă şi pe piaţa vestică. „Ne gândim să prezentăm cireşele, de pildă, în ambalaje de la jumătate de kilogram la cinci kilograme, pentru că, se ştie, aspectul vinde marfa.“

Pământ românesc, gust autentic

Proiectul ce vizează creşterea suprafeţelor de livezi este un obiectiv prioritar al organizaţiei. Materialul săditor se va aduce în continuare din străinătate. „Cu regret trebuie să spun, subliniază domnul Băianu, cercetarea românească a rămas în urmă, la nivelul anilor ’60-’70. Aş aminti doar faptul că materialul săditor adus din Olanda, de pildă, va produce mere începând cu anul al doilea de la plantare, iar producţia estimată depăşeşte, după câţiva ani, 50-60 tone la hectar. Sigur se poate invoca faptul că fructele româneşti sunt mai gustoase. Aş vrea să le spun amatorilor că, odată plantat în pământ românesc, puietul va produce la maturitate fructe cu gustul din livada bunicii. S-ar îndeplini astfel dorinţa multora dintre clienţii marilor magazine de a găsi în rafturi fructe produse în România.“

Stelian CIOCOIU

Livezile la sfârşit de toamnă

Odată cu încheierea recoltării fructelor, activitatea în livezi nu ia sfârşit pentru că vom continua să executăm lucrările care asigură producţia de fructe pentru anul 2014, care să realizeze în optim cei cinci factori de producţie: aer, lumină, căldură (prin lucrări în coroana pomilor), apă (prin continuarea irigaţiilor), hrană (prin lucrări de fitoprotecţie).

Pregătirea pomilor pentru iernat

Prima lucrare de care trebuie să ne ocupăm este aplicarea, diferenţiat pe specii şi în funcţie de ce producţii dorim să obţinem în anul viitor, de îngrăşăminte tip starter: 1/4 din îngrăşămintele cu azot, îngrăşămintele cu fosfor în totalitate şi 1/2 din îngrăşămintele cu potasiu. Toate se aplică la sol cu excepţia celor cu micro elemente care parţial vor fi aplicate la nivelul frunzelor. Folosind aceste elemente chimice pregătim pomii pentru iernat. Pentru ca celula vie să reziste peste iarna temperaturilor scăzute, iar în primăvară să aibă rezerve suficiente de hrană pentru faza de înflorit şi legat, trebuie să-i asigurăm acesteia încă din toamnă – sub diferite forme – elementele de bază, azot, fosfor, potasiu şi micro elemente astfel încât să avem un raport optim între auxine şi florigen.

A doua lucrare obligatorie este cea de combatere a bolilor şi dăunătorilor a căror activitate continuă în perioada de toamnă cu ploi şi căldură. La ferma Lacu Rezi, în ultimi 10 ani am aplicat cu succes programul special de pregătire a pomilor pentru iernat, aplicând următoarele lucrări din septembrie până în decembrie:

- toate speciile au primit în luna octombrie îngrăşăminte simplestarter, uree, pentaoxid de fosfor, oxid de potasiu şi calciu precum şi micro elementele aplicate odată cu tratamentele fitosanitare;

- de asemenea, până la mijlocul lunii octombrie pomii au fost stropiţi cu zeamă bordeleză 0,3% + îngrășăminte cu bor 0,2% + zinc 0,05% + 0,3% uree;

- în continuare până la venirea iernii, din 15 în 15 zile, se efectuează trei tratamente cu următoarele combinaţii de substanţe: uree 1,5% + zeamă bordeleză 0, 5% + 0,2% micro elemente;

- la finele lunii noiembrie la specia măr, pentru căderea frunzelor şi lichidarea resturilor de boli se aplică un tratament cu 5% uree, iar la piersic un tratament cu 1% zeamă bordeleză + 0,3% Captan;

- la toate tratamentele se adaugă câte 0,3% Ovipron;

- tot în toamnă se fac tăieri de rodire la cireş, cais şi prun şi se continuă aprovizionarea cu apă până la sosirea precipitaţiilor.

Prin lucrările recomandate pomii îşi vor crea în ramuri şi trunchi rezerve pentru iernat care să asigure pornirea în vegetaţie în primăvară şi un înflorit abundent. Aceştia vor fi feriţi de atacul de Monilinia şi Taphrina, iar rezerva de ouă şi crisalide va fi inexistentă. În final, numărul de tratamente din timpul vegetaţiei 2014 se va reduce considerabil garantând însă producţii de fructe remarcabile.

Petre EREMIA

România ar fi putut fi ţara livezilor

• Interviu cu Mihail Coman, director general al Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni de la Piteşti.

Deşi sunt la modă, arbuştii nu ocupă suprafeţe semnificative

– Cum se arată acest an din punctul de vedere al pomicultorilor? Vom avea mere, pere, prune?

– Dacă vom avea mere tot nu vom stopa importul, pentru că avem prea puţine faţă de cât am avea nevoie. Dacă avem prune le facem distilat cam 70-80% din cantitatea recoltată. Deci nu putem vorbi de sănătate umană sau aport de fructe.

Nu este un an uşor, vine după o iarnă uşoară, care urmează un alt an secetos în care pomii au suferit, mai ales cei care nu au avut irigare. Avem plantaţii care anul acesta împlinesc 40 de ani, iar cea mai veche exploataţie înfiinţată în anul 1967 este cea de afin, care încă produce foarte bine şi are încă două caracteristici: nu a fost niciodată stropită şi este cel mai scump fruct pe care îl valorificăm.

– Chiar aşa, de ce nu ne preocupă arbuştii fructiferi?

– Nici eu nu înţeleg, pentru că, ştiţi, este o nişă. În anul 1990 aveam plan de plantări masive, pe mii de hectare, ferme mari. Este o nişă nu doar de forţă de muncă ieftină, ci şi una pentru piaţa europeană şi nu numai. Acum este şi o modă cu prevenţia unor boli prin anumite componente chimice care se găsesc în majoritatea lor în arbuşti. Afinul, spre exemplu, este aşezat pe primul loc pentru diabet, alte specii de arbuşti de tip Lonicera sau coacăz pentru radicalii liberi, polifenoli chiar pentru boli ca şi cancerul. Aşadar, arbuştii sunt la modă, dar din păcate noi rămânem doar la proiecte de cercetare, lăsăm acolo aportul lor pentru că suprafaţa de arbuşti şi căpşuni cultivată în ultimii 10 ani este foarte mică, la nivel de sub 1.000 de hectare.

România – ţara merilor şi a prunilor

– Pentru că aţi vorbit de suprafaţă, care este patrimoniul pomicol al României în acest moment?

– Din statistica noastră, patrimoniul pomicol este de 136.000 ha, supra­faţă pe care domină 2 specii: mărul şi prunul, fiecare având aproape 58.000 ha. Dar trebuie văzut şi echilibrul vârstelor, pentru că mai mult de 60% dintre plantaţii au peste 20-25 de ani. Cele bazate pe noile tehnologii reprezintă sub 5% din totalul suprafeţei. Nu avem mai mult de 7.000-10.000 ha cu plantaţii nou înfiinţate în ultimii 10 ani.

– De ce a regresat pomicultura sau de ce a bătut pasul pe loc? Este scump, costă mult înfiinţarea unui hectar de livadă?

– Da. Pomicultura şi viticultura înseamnă investiţie, iar în cazul României nu a existat acest interes la nivel statal şi fiecare persoană fizică sau companie şi-a făcut investiţia ei.

Preţurile sunt destul de mari, vorbim de multe specii şi în cadrul fiecărei specii de diferite tehnologii. Să nu uităm că acum vorbim de 3.500 pomi/ha la plantaţiile de măr intensiv, iar acum 20 de ani vorbeam de 1.000 – 1.250 pomi/ha, or aceste investiţii nu se rezumă doar la materialul săditor, pentru că au nevoie de susţinere, irigare, plase antigrindină, spaliere, sârme de susţinere, iar o asemenea tehnologie modernă la măr sare de 20.000-25.000 euro.

– Solurile României, cele dedicate pomiculturii, sunt apte pentru recorduri în pomicultură. Am putea ţine pasul cu Europa?

– Aici sunt două aspecte. În primul rând solurile României sunt foarte diverse în comparaţie cu solurile ţărilor vecine. În al doilea rând, dacă văd un pom, din punctul de vedere al specialistului mai important este port­altoiul decât soiul. Această simbioză creează de fapt performanţa de care vorbiţi, însă trebuie să adaptăm în special portaltoiul, pentru ca performanţa să vină.

Sunt soluri în zona de deal, dar au apărut bazine pomicole în Bărăgan şi o să tot apară pentru că nu mai avem interdicţia de a planta pe terenuri plane. Toţi portaltoii pe care îi folosim acum pentru producerea de pomi sunt în general portaltoi româneşti. Mă refer mai ales la speciile sâmburoase. Altfel, dacă aducem un portaltoi din zona mediteraneană viaţa lor este de scurtă durată şi afectează întreaga exploataţie. Avem nevoie de portaltoi adaptaţi pentru dealuri, pentru zona de pantă, lângă râuri, în luncile râurilor din zona subcarpatică până în zona uşoară a Luncii Dunării, unde putem adapta şi portaltoi din străinătate.

Punctul forte, aroma fructelor

– Românii caută fructele româneşti, deşi pe piaţă fructele de import sunt mult mai atrăgătoare. De ce fructele noastre chiar au caracteristici specifice?

– Da. Este adevărat şi nu este vorba doar de fructe, ci şi de legume. Acesta este punctul nostru forte pe care trebuie să mizăm şi pe care trebuie să-l menţinem. Dacă vorbim de sortimente vechi care s-au adaptat foarte bine, avem soiuri care au fost introduse în cultură acum 80 de ani, dacă vorbim de diferenţele de temperatură mari în toamnă între zi şi noapte, unii specialişti spun că este un factor important pentru crearea de arome. Fie că vorbim de conţinutul din solul românesc atât de diferit, nisipos sau argilos, fie că vorbim de tehnologia aşa-zisă „în ţelină“ sau de cea supusă fertirigării, toate sunt aspecte care creează această tradiţie. Cu alte cuvinte, România ar putea deveni o ţară a livezilor. Dar pentru asta ar trebui să avem proiecte integrate nu doar pomicole, ci şi viticole şi de creştere a animalelor, pentru că zonele subcarpatice de sud şi sud-est oferă spaţiul ideal pentru aceste sectoare.

– De-a lungul istoriei am avut vreo perioadă în care am fost mai buni decât astăzi?

– Sigur, am avut o perioadă înainte de 1990 când în România livezile se întindeau pe 360.000 ha, judeţul Argeş avea 35.000 ha, de aceea şi institutul a fost amplasat aici. Era o situaţie centralizată: proiectarea, execuţia, materialul săditor, pepinierele erau atât de bine aşezate pe harta României în zonele de adaptare a fiecărei specii încât într-o perioadă scurtă de 10-15 ani ritmul de plantare era foarte mare. Ce facem azi, când noi nu suntem pregătiţi cu material săditor autohton, îl importăm în totalitate? Şi chiar şi aşa, avem sortimentul adaptat pentru România?

Piaţa neagră nu poate dezvolta pomicultura

– Primăvara vedem pe marginea drumului pomi de vânzare. Ce fel de pomi sunt aceştia, fără etichetă, fără autorizare?

– Anul trecut România a produs 2,3 mil. pomi, dintre care 1,8 mil. au fost din aceştia despre care vorbiţi şi doar 500.000 au fost certificaţi, putând intra în proiectele europene.

Pentru că Europa a permis şi acest hobby de familie care-şi produce singură pomii, noi producem acum doar pomi grădinăreşti care nu au inspecţie strictă şi foarte puţini pomi certificaţi care pot fi eligibili. Este o luptă foarte mare cu această piaţă neagră.

Ar trebui întărite instituţiile publice pentru plantaţiile-mamă şi, odată cu acest lucru, sunt convins că întreaga concurenţă şi cumpărătorii vor căuta material săditor certificat, cu paşaportul plantei, care atestă o stare sanitară deja controlată. Altfel riscă să planteze ceva deja bolnav şi 20-30 de ani îl ţine fără performanţe.

– Aţi găzduit de curând o întâlnire la nivel înalt, prilej cu care am constatat că UE descoperă pomicultura.

– Da, a fost una dintre cele mai importante întâlniri, ocazie cu care a fost lansat programul „Sectorul pomicol din România – strategii şi mijloace de relansare la nivel naţional şi european pentru 2014-2020“. El este mai mult decât o reconversie dacă ne gândim la perioada 2007-2013 în viticultură, pentru că acesta cuprinde, pe lângă componenta de producţie şi mediu, lucrările de defrişare, achiziţionare de material săditor, pregătire teren, plantări, achiziţii de utilaje, instalaţii de irigare.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2013

Livezile Andaluziei

În prima decadă de la începutul acestui an am avut fericitul prilej să fac o deplasare de la Malaga la Granada, în mirifica şi misterioasa Andaluzie spaniolă.

Din fuga autocarului am remarcat peisajul agricol dominat de nesfârşite livezi de măslini, migdali, pruni, piersici, citrice, etc. situate pe terenuri în pantă expuse eroziunii solului. În marea lor majoritate, aceste livezi sunt recent plantate cu ajutorul fondurilor de la Uniunea Europeană.

Livezile sunt uniforme, cu aceeaşi specie de pomi fructiferi pe suprafeţe foarte mari, delimitate doar de forme majore de relief cum ar fi ape, văi, culmi sau de păduri, terenuri arabile şi căi de comunicaţie, ceea ce exprimă gradul înalt de comasare a proprietăţilor în forme asociative – cooperatiste sau ale unor latifundiari privaţi.

Întreţinerea acestor livezi este ireproşabilă, stare din care se poate uşor deduce înalta lor productivitate şi eficienţa economică.

Pe o distanţă de 135 km de peisaj pomicol am căutat dinadins să întâlnesc măcar un petic de livadă din masiv abandonată, lăsat în voia sorţii, cum se întâmplă în majoritatea cazurilor la noi.

Nu mi-a fost dat să observ plantaţii abandonate sau neîngrijite pe acest traseu, totul este într-o ordine „deranjant“ de perfectă chiar şi pentru un necunoscător.

Toate aceste livezi durabile pentru zeci de ani s-au făcut în timp de către fermieri motivaţi şi înalt specializaţi, pe bazine mari, după planuri bine întocmite şi cu fonduri de investiţii substanţiale rambursabile după intrarea lor pe rod, ceea ce denotă o viziune şi stabilitate a politicii agricole naţionale spaniole în armonie cu cea europeană, demne de urmat.

Unde suntem noi cu livezile noastre în comparaţie cu cele spaniole, ambele ţări fiind membre UE, noi mai recent şi Spania mai demult ?

Nu este greu de răspuns, fotografiile alăturate cu livezile andaluze şi cu impresia lăsată de livezile noastre abandonate în marea lor majoritate, ruşinos de reprodus, ne spun totul.

Nu este tras nimeni la răspundere pentru cele întâmplate!?

De ce ne-am distrus livezile şi formele asociative din pomicultură, altădată destul de performante, care au asigurat românilor fructele proaspete sau pentru industrializare, cu mari disponibilităţi pentru export?

În trecut importam doar fructe exotice din ţări mai calde care nu se produceau la noi. Acum importăm aproape totul, inclusiv mere din Polonia, prune din Slovenia, piersici din Turcia, caise din Ungaria, până şi pere din Argentina!?

Oare cum este posibil ca, având unele dintre cele mai bune condiţii pentru pomicultură din Europa, să ajungem cei mai mari importatori de fructe de pe continent!?

Este un moment de reflecţie care ar trebui să fie urmat de acţiune concretă pentru a îndrepta lucrurile ajunse în cel mai scăzut nivel pentru pomicultură de când ne ştim pe aceste meleaguri.

Teodor MARUŞCA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.11, 1-15 IUNIE 2013

Livezi demonstrative pe banii Consiliului Judeţean

Suprafaţa pomicolă a României era, în 1989, de 239.500 ha, în 2007 – de 206.000 ha, iar în 2011 – de 155.600 ha. Alte surse vorbesc despre 134.000 ha, în 2012. Nu ştim, vorbind despre indicatorii din 2011, dacă au fost luate în considerare doar livezile comerciale sau şi pomii răzleţi din gospodăriile individuale. De altfel, datele oficiale despre pomicultură nu coincid în cele mai importante trei statistici de bază: recensământul agricol furnizează anumite cifre, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – altele, iar Institutul Naţional de Statistică livrează o variantă diferită de primele două. Cert este că de mai mulţi ani se vorbeşte despre necesitatea refacerii livezilor din România, distruse în mare parte, însă acest lucru nu s-a realizat prin vreun program naţional, ci doar prin efortul fermierilor, generat de dorinţa dezvoltării unor afaceri private în domeniu.

Până acum, s-a discutat intens despre transferul în pomicultură al programelor europene de tipul reconversiei şi modernizării plantaţiilor, aplicate cu succes în viticultură. Deocamdată nu se cunoaşte nimic concret nici despre data începerii finanţării şi nici dacă programul va fi cu adevărat aprobat. În aşteptarea unei decizii în acest sens, într-unul dintre judeţele României s-a găsit, în urmă cu doi ani, o soluţie ingenioasă pentru a încerca o redresare a sectorului. Vorbim despre Vâlcea, un important bazin pomicol al ţării, altădată de bază în dezvoltarea spa­ţiului rural, unde suprafaţa cultivată cu pomi fructiferi a scăzut dramatic

în ultimele două decenii. Consiliul Judeţean, condus de inginerul Ion Cîlea, doctor în horticultură, a iniţiat un program cu dublă ţintă: ar putea să conducă la revitalizarea pomiculturii prin puterea exemplului, reconsiderând totodată şi importanţa Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură din Râmnicu-Vâlcea.

Motivul care a stat la baza acestei iniţiative

Despre ce este vorba ne-a vorbit Ion Stanciu, şef al Compartimentului relaţii cu presa din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea: „În Vâlcea, o zonă pomicolă reprezentativă a României, suprafaţa pomicolă a scăzut aproape la jumătate. Dacă în 1990 existau 21.000 ha de livezi, astăzi statistica agricolă ne arată că mai sunt 14.000 ha, incluzând aici şi pomii răzleţi din grădinile proprietarilor. Pentru a stopa degradarea patrimoniului pomicol, dar mai ales pentru a încuraja înfiinţarea unor noi suprafeţe cu plantaţii, Consiliul Judeţean Vâlcea, condus de un specialist în horticultură, dr. ing. Ion Cîlea, a adoptat, în 8 februarie 2011, o hotărâre privind promovarea unui proiect intitulat «Înfiinţarea unor loturi demonstrative de pomi fructiferi». Preşedintele Consiliului Judeţean s-a orientat la un parteneriat cu şase localităţi cu tradiţie în cultura mărului: Livezi, Mădulari, Milcoiu, Nicolae Bălcescu, Slătioara şi Stroeşti. Scopul acestui proiect a fost cel pe care tocmai l-am enunţat, şi anume creşterea interesului pentru extinderea plantaţiilor pomicole conform tehnologiei folosite în loturile experimentale. Anul următor s-a mai alăturat acestui tip de parteneriat şi a şaptea localitate, Guşoeni“, ne spune Ion Stanciu.

Date despre parteneriat

În cadrul parteneriatului, în 2011, Consiliul Judeţean a venit cu banii, 500.000 lei, pentru toate cele şase loturi, în suprafaţă de un hectar fiecare, adică 83.330 lei/ha, primăriile au pus la dispoziţie terenul, iar ICDP Râmnicu-Vâlcea a livrat materialul săditor din clasa „certificat“, a asigurat asistenţa tehnică şi o va asigura până la intrarea pe rod a plantaţiilor. Anul următor, autorităţile judeţene au mai asigurat câte 15.000 lei pentru fiecare localitate, în vederea întreţinerii livezilor, şi a fost încheiat un al şaptelea parteneriat, cu Primăria Guşoeni, pentru un lot demonstrativ cultivat cu nuc, de data aceasta. Pentru derularea acestui nou proiect, bugetul judeţului a alocat 80.000 lei. Pentru continuarea lucrărilor, în 2013, Consiliul Judeţean a transferat încă 10.000 lei fiecăreia din cele 7 localităţi incluse în colaborare. Pe lângă aceste fonduri, bugetele locale şi-au adus şi ele contribuţia, astfel că livezile dispun de sistem de irigaţie şi sunt complet protejate cu gard de împrejmuire. Plantaţiile superintensive din Livezi, Mădulari, Milcoiu, Nicolae Bălcescu, Slătioara şi Stroeşti sunt de măr, soiurile Florina, Idared, Ionathan şi Generos. Tehnologia aplicată este produsă de specialiştii de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare. După intrarea pe rod, acestea vor fi exploatate de către primării. Desfacerea recoltei nu reprezintă o problemă, dat fiind faptul că destinaţia fructelor a fost deja stabilită, producţia intrând în programul „mere în şcoli“.

Cum a funcţionat puterea exemplului

Livezile fiind deja înfiinţate, ne-am interesat dacă exemplul a fost urmat în vreun fel de proprietarii de terenuri din cele şapte zone pomicole consacrate. Răspunsul a fost unul pozitiv. Ion Stanciu, CJ Vâlcea: „În primul rând, din ceea ce ne-au spus şi nouă, primarii, s-au mai limitat defrişările la livezile care au încă potenţial de rodire. În plus, Primăria Slătioara a încheiat un contract cu o firmă belgiană, pentru a construi un depozit cu atmosferă controlată pentru fructe şi a unui centru de colectare a fructelor. Tot la Slătioara, 250 de deţinători de terenuri pretabile pentru cultura pomilor fructiferi s-au constituit într-o asociaţie, în vederea realizării în comun a unei plantaţii de mari dimensiuni. Rămâne ca şi celelalte localităţi să reacţioneze în mod asemănător, fiindcă pomicultura, alături de creşterea animalelor, ar fi printre puţinele soluţii de redresare a satului vâlcean.“ De la primarul din comuna Stroeşti, prof. Tudor Velcu Istocescu, am aflat că o oarecare schimbare se simte printre localnici, în sensul că a crescut numărul de proiecte pentru Măsura 141 – Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă şi pentru Măsura 112 – Instalarea tânărului fermier. Doar că... „un hectar de livadă costă, cu întreţinere cu tot, până la intrarea pe rod, cu mult peste puterile agricultorilor noştri, astfel că livezile pe care ei vor dori să le înfiinţeze vor fi mult mai mici“. În schimb, în comuna Livezi gradul de sărăcie a familiilor de la ţară împiedică orice acţiune de acest gen, deşi dorinţă există. Deocamdată localnicii sunt încă în faza de muncă în străinătate.

Îndemn pentru puieţii „made in Romania“

Faţă de iniţiativele din Slătioara, preşedintele CJ Vâlcea a recomandat şi celorlalte administraţii publice locale din comunele aflate în parteneriat să urmeze acest exemplu, domnia sa insistând asupra importanţei constituirii unor forme de asociere care să permită realizarea unităţilor de preluare, păstrare, sortare, ambalare şi valorificarea producţiei de fructe. De asemenea, Ion Cîlea, preţuind faptul că judeţul mai are cercetători şi o staţiune de profil şi gândindu-se că este necesară o mână de ajutor, le-a solicitat vâlcenilor interesaţi de înfiinţarea unor plantaţii să folosească exclusiv material săditor de la ICDP Râmnicu-Vâlcea, acesta fiind la fel de valoros ca oricare altul din UE, înspre care se îndreaptă preferinţele cultivatorilor din România, cel puţin în ultimii ani.

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.9, 1-15 MAI 2013

Formarea coroanei la pomii plantaţi în sistem super intensiv

Experienţa de 7 ani în pomicultura intensivă practicată la speciile măr, piersic, cais, prun şi cireş, în plantaţia de la Lacu Rezi ce se întinde pe o suprafaţă de 80 ha, dotată cu plasă antigrindină şi sistem de fertirigare şi unde cultivăm numai soiuri cerute pe piaţă, ne îndreptăţeşte să afirmăm că, în toate zonele ţării, atât cele de câmpie cât şi de deal, sistemul de cultură superintensivă este calea de refacere a patrimoniului pomicol din ţara noastră.

În aceste livezi, adevărate fabrici de făcut fructe, aşa cum îmi place mie să le numesc, putem dirija factorii de producţie astfel încât să obţinem, fără periodicitate de rodire, producţii mari, de calitate, care pot concura pe orice piaţă din Europa.

Mi-am propus ca în acest articol să jalonez concluziile la care am ajuns privind modul de formare a coroanei, diferit pe specii, cu scopul de a obţine anual producţii mari şi de calitate, o eficienţă sigură şi fără risc.

Pentru toate speciile, tăierile de formare a coroanei trebuie să ţină cont de următoarele aspecte:

– prin tăieri trebuie să favorizăm formarea unui număr ridicat de ramificaţii, să evităm fructificările reduse, alternanţa de rodire. Pentru aceasta trebuie să folosim la plantare pomi de 1-2 ani, dar cu mulţi lăstari anticipaţi, caz în care nu trebuie să facem tăieri de scurtare a pomilor la plantare, ne vom concentra pe formarea de axe şi eliminarea lăstarilor concurenţi (principiul treimii);

– se vor face lucrări de orizontalizare pentru stimularea lăstarilor de rod şi incizii pe ax pentru realizarea a minimum trei lăstari pe fiecare etaj;

– alura coroanei va fi realizată cu 1, 2, 3 axe verticale în funcţie de distanţa de plantare şi vigoarea portaltoiului pentru realizarea unor coroane aplatizate care să permită mecanizarea lucrărilor de tăiat, rărit, recoltat.

– din primul an vom controla raportul între mugurii vegetativi şi cei de rod şi vom încerca să limităm tendinţele de centrifugare a celor de rod, pentru a aduce rodul cât mai aproape de ax.

La specia măr, cultivată pe 12 ha, am concluzionat că distanţa de plantare de 3,25/1 m este cea mai bună. Pomii de tip Knip, altoiţi pe M9, se vor conduce pe un singur ax vertical în sistem solex fără aplecarea ramurilor – la soiul Golden – şi solex modificat cu aplecarea lăstarilor – la soiurile Gala şi Elstar. În ambele cazuri vom tăia anual concurentele şi vom opri creşterea axului.

La specia cais, o specie uşor de condus, la plantare se pot folosi pomi de un an în ghivece (facem economie). În 2-3 ani, prin tăieri de ramuri principale şi concurente aceştia vor forma o coroană cu trei axe verticale care vor umple distanţa de 2 m între pomi (se plantează la 4/2 m). Tăierile vor fi făcute pentru aplatizare, rodirea va avea loc pe lăstarii medii de 1-2 ani, dar şi pe formaţii scurte de 3 şi 5 cm. Acestea se încarcă cu muguri de rod şi din anul 3-4 se obţin producţii eficiente (15-40 t/ha).

La specia prun, la plantare pomii trebuie să aibă minimum trei lăstari anticipaţi sau se forţează creşterea uniformă prin executarea de incizii pentru stimularea de noi lăstari. Este bine ca în primii ani să nu scurtăm singurul ax al pomului, să lăsăm să crească toţi lăstarii, suprimând numai concurentele. Din anul 3-4 se fac tăieri pentru aducerea rodului către ax, dar numai la soiurile ce manifestă tendinţa de centrifugare.

La specia piersic se plantează pomi de 1 an, dar cu minimum 5-10 lăstari, aceştia fiind conduşi pe un singur ax vertical. Tăierile se vor face prin scurtarea lăstarilor lungi, iar pe aceştia vom taia în sistem cep şi lăstar scurt.

La specia cireş (avem în fermă 24 ha cu plantaţii de 7, 5, 4 şi 2 ani) vom conduce pomii pe un ax vertical dacă portul este de vigoare slabă (Gisela 5) şi pe trei axe (trident) dacă portaltoiul este de vigoare medie (Maxma, Cab), deoarece pomii întârzie 2 ani cu rodul, pierderea fiind compensată în anii următori. La plantare nu se taie axul, doi ani se fac incizii pentru stimularea lăstarilor, astfel încât aceştia să crească pe toată lungimea axului sau axurilor, după caz.

Petre EREMIA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2013

Livezile revin la Bălţaţi-Iaşi

• Plantaţii noi pe zeci de hectare
• Material săditor livrat în întreaga ţară
• Dobânzi înrobitoare la instituţiile de credit

După ce, timp de 20 de ani, livezile, care au dus faima comunei ieşene Bălţaţi până departe, au dispărut încetul cu încetul, timid şi-au făcut apariţia noi plantaţii de pomi aparţinând unor oameni ai pământului care se încăpăţânează să ducă mai departe o ocupaţie moştenită din bătrâni.

Unul dintre aceştia este şi domnul ing. Mihai Hlihor, administratorul unei pepiniere. „Ne-am născut între pomi, ne spune zâmbind dl Hlihor. Dovadă faptul că şi alţi doi fraţi ai mei sunt patronii unor societăţi având ca obiect de activitate producerea de puieţi, iar cu soţia mea am fost coleg de facultate la USAMV «Ion Ionescu de la Brad». Şi dacă mai adăugăm că mulţi consăteni, majoritatea tineri, au plantat livezi, putem spune că pomicultura a revenit la Bălţaţi.“

A lucrat în cooperativa de producţie şi, după dispariţia acesteia, s-a privatizat, punând bazele producerii de material săditor pe terenul pe care îl avea de la părinţi. Începutul a fost greu. În primii doi ani a vândut câte trei mii de puieţi. Muncind din greu cu toată familia şi câştigând încrederea clienţilor, a diversificat oferta, astfel încât firma a ajuns cunoscută nu numai prin calitatea pomilor, ci şi prin butaşii de trandafiri şi stolonii de căpşuni livraţi în întreaga ţară.

Acum firma dispune de patru hectare de pepiniere cu câmpurile I, II şi seminceri altoind circa 100 mii de pomi pe an.

Cu eforturi financiare deosebite – credite, împrumuturi de la prieteni, dar şi cu fonduri SAPARD – a plantat, în 2006, 17 ha de livadă. S-a extins apoi la 32 ha cu măr, cais, piersic, urmând ca, în perspectivă, suprafaţa să ajungă la 50 ha. „E o muncă de la un capăt la celălalt al anului, subliniază dl Hlihor. Acum, cu 12 salariaţi pe care îi avem, executăm primele tratamente pentru combaterea păduchelui de San-José şi al altor dăunători, paralel cu tăierile ramurilor atacate de făinare. Mă bucur de zăpada căzută din belşug, aştept şi alte ninsori ca să nu mai avem parte de seceta de anul trecut când, pentru a salva livada, am udat manual fiecare pom de cinci ori cu câte 10-15 l de apă.“

Valorificarea producţiei, o problemă

Odată cu intrarea pe rod a livezii, încercările de a livra marfă marilor magazine a eşuat. „Taxele exagerate pentru expunerea la raft, ne spune şi doamna ing. Elena Hlihor, importul de mere din Polonia, Ungaria etc. ne-au închis accesul la marile magazine. De aceea vindem marfa prin pieţe, dar şi aici sunt probleme cu intermediarii care, nu o dată, sunt înţeleşi cu conducerea pieţelor.

Iată de ce ing. Hlihor face demersuri pentru ca, accesând fonduri europene, să construiască un depozit modern care să-i permită să păstreze merele mai mult timp şi să nu mai fie la mâna intermediarilor. Şi tot pentru o valorificare mai eficientă a producţiei are în vedere achiziţia unei linii de sucuri concentrate. „În ceea ce mă priveşte, spune dl Hlihor, fondurile europene mi-au dat posibilitatea să mă dezvolt, aşa cum spuneam, la înfiinţarea primei livezi utilizând şi un proiect SAPARD.“

O bancă a agricultorilor

Ca orice agent economic, şi societatea din Bălţaţi utilizează credite la care dobânda, plus diferite comisioane, ajunge la 17-18%. „Este o dobândă înrobitoare, subliniază interlocutorul meu, în condiţiile în care statul găseşte noi mijloace de spoliere a agricultorilor, în loc să-i sprijine. Cum e posibil, se întreabă retoric dl Hlihor, ca, după ce în 2011 am asigurat culturile de rapiţă şi grâu, aşa cum prevedea legea, la 1 ianuarie 2012 aceasta să fie abrogată, astfel încât statul a rămas cu banii din asigurări, iar agricultorul cu paguba. E nevoie ca statul să sprijine agricultura prin înfiinţarea unei bănci specializate care să ofere celor care lucrează pământul bani cu dobândă subvenţionată. Exemplele nu lipsesc. În 1996, când a apărut SAPARD, dobânda a fost de cinci la sută. E adevărat însă că cele mai mari sume au fost luate de cei care dispuneau de pile-cunoştinţe-relaţii. Oricum însă, ideea rămâne şi dezvoltarea agriculturii româneşti depinde, spun eu, de apariţia acestei instituţii şi nu, în ultimul rând, de simplificarea formalităţilor impuse de instituţiile bancare agricultorilor care solicită un credit.“

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2013

Mere mici şi puţine anul acesta în livezile bistriţene

Seceta din acest an a provocat pagube însemnate în livezile din judeţul Bistriţa-Năsăud, pomicultorii susţinând că nu au mai avut parte de o recoltă atât de mică, de mai bine de 35 de ani. Cu toţii au simţit din plin lipsa ploilor, cu atât mai mult cu cât sistemele de irigaţii lipsesc cu desăvârşire din livezile de pe Dealurile Bistriţei.

Dacă până la sfârşitul lunii mai toate semnele duceau înspre un an bun în livezi – ploile căzute în primăvară au fost suficiente, lucrările specifice au fost executate la timp şi în bune condiţii climatice – odată cu debutul verii îngrijorarea pomicultorilor s-a accentuat de la săptămână la alta. Cantitatea de precipitaţii care s-a înregistrat în Bistriţa-Năsăud s-a situat cu mult sub media multianuală, spre sfârşitul verii existând un deficit de apă în sol de aproape 150 de litri pe metrul pătrat.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Viorel GROSU
LUMEA SATULUI NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2012

Abonează-te la acest feed RSS