reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Feb 2020

Livezile Andaluziei

În prima decadă de la începutul acestui an am avut fericitul prilej să fac o deplasare de la Malaga la Granada, în mirifica şi misterioasa Andaluzie spaniolă.

Din fuga autocarului am remarcat peisajul agricol dominat de nesfârşite livezi de măslini, migdali, pruni, piersici, citrice, etc. situate pe terenuri în pantă expuse eroziunii solului. În marea lor majoritate, aceste livezi sunt recent plantate cu ajutorul fondurilor de la Uniunea Europeană.

Livezile sunt uniforme, cu aceeaşi specie de pomi fructiferi pe suprafeţe foarte mari, delimitate doar de forme majore de relief cum ar fi ape, văi, culmi sau de păduri, terenuri arabile şi căi de comunicaţie, ceea ce exprimă gradul înalt de comasare a proprietăţilor în forme asociative – cooperatiste sau ale unor latifundiari privaţi.

Întreţinerea acestor livezi este ireproşabilă, stare din care se poate uşor deduce înalta lor productivitate şi eficienţa economică.

Pe o distanţă de 135 km de peisaj pomicol am căutat dinadins să întâlnesc măcar un petic de livadă din masiv abandonată, lăsat în voia sorţii, cum se întâmplă în majoritatea cazurilor la noi.

Nu mi-a fost dat să observ plantaţii abandonate sau neîngrijite pe acest traseu, totul este într-o ordine „deranjant“ de perfectă chiar şi pentru un necunoscător.

Toate aceste livezi durabile pentru zeci de ani s-au făcut în timp de către fermieri motivaţi şi înalt specializaţi, pe bazine mari, după planuri bine întocmite şi cu fonduri de investiţii substanţiale rambursabile după intrarea lor pe rod, ceea ce denotă o viziune şi stabilitate a politicii agricole naţionale spaniole în armonie cu cea europeană, demne de urmat.

Unde suntem noi cu livezile noastre în comparaţie cu cele spaniole, ambele ţări fiind membre UE, noi mai recent şi Spania mai demult ?

Nu este greu de răspuns, fotografiile alăturate cu livezile andaluze şi cu impresia lăsată de livezile noastre abandonate în marea lor majoritate, ruşinos de reprodus, ne spun totul.

Nu este tras nimeni la răspundere pentru cele întâmplate!?

De ce ne-am distrus livezile şi formele asociative din pomicultură, altădată destul de performante, care au asigurat românilor fructele proaspete sau pentru industrializare, cu mari disponibilităţi pentru export?

În trecut importam doar fructe exotice din ţări mai calde care nu se produceau la noi. Acum importăm aproape totul, inclusiv mere din Polonia, prune din Slovenia, piersici din Turcia, caise din Ungaria, până şi pere din Argentina!?

Oare cum este posibil ca, având unele dintre cele mai bune condiţii pentru pomicultură din Europa, să ajungem cei mai mari importatori de fructe de pe continent!?

Este un moment de reflecţie care ar trebui să fie urmat de acţiune concretă pentru a îndrepta lucrurile ajunse în cel mai scăzut nivel pentru pomicultură de când ne ştim pe aceste meleaguri.

Teodor MARUŞCA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.11, 1-15 IUNIE 2013

Livezi demonstrative pe banii Consiliului Judeţean

Suprafaţa pomicolă a României era, în 1989, de 239.500 ha, în 2007 – de 206.000 ha, iar în 2011 – de 155.600 ha. Alte surse vorbesc despre 134.000 ha, în 2012. Nu ştim, vorbind despre indicatorii din 2011, dacă au fost luate în considerare doar livezile comerciale sau şi pomii răzleţi din gospodăriile individuale. De altfel, datele oficiale despre pomicultură nu coincid în cele mai importante trei statistici de bază: recensământul agricol furnizează anumite cifre, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – altele, iar Institutul Naţional de Statistică livrează o variantă diferită de primele două. Cert este că de mai mulţi ani se vorbeşte despre necesitatea refacerii livezilor din România, distruse în mare parte, însă acest lucru nu s-a realizat prin vreun program naţional, ci doar prin efortul fermierilor, generat de dorinţa dezvoltării unor afaceri private în domeniu.

Până acum, s-a discutat intens despre transferul în pomicultură al programelor europene de tipul reconversiei şi modernizării plantaţiilor, aplicate cu succes în viticultură. Deocamdată nu se cunoaşte nimic concret nici despre data începerii finanţării şi nici dacă programul va fi cu adevărat aprobat. În aşteptarea unei decizii în acest sens, într-unul dintre judeţele României s-a găsit, în urmă cu doi ani, o soluţie ingenioasă pentru a încerca o redresare a sectorului. Vorbim despre Vâlcea, un important bazin pomicol al ţării, altădată de bază în dezvoltarea spa­ţiului rural, unde suprafaţa cultivată cu pomi fructiferi a scăzut dramatic

în ultimele două decenii. Consiliul Judeţean, condus de inginerul Ion Cîlea, doctor în horticultură, a iniţiat un program cu dublă ţintă: ar putea să conducă la revitalizarea pomiculturii prin puterea exemplului, reconsiderând totodată şi importanţa Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură din Râmnicu-Vâlcea.

Motivul care a stat la baza acestei iniţiative

Despre ce este vorba ne-a vorbit Ion Stanciu, şef al Compartimentului relaţii cu presa din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea: „În Vâlcea, o zonă pomicolă reprezentativă a României, suprafaţa pomicolă a scăzut aproape la jumătate. Dacă în 1990 existau 21.000 ha de livezi, astăzi statistica agricolă ne arată că mai sunt 14.000 ha, incluzând aici şi pomii răzleţi din grădinile proprietarilor. Pentru a stopa degradarea patrimoniului pomicol, dar mai ales pentru a încuraja înfiinţarea unor noi suprafeţe cu plantaţii, Consiliul Judeţean Vâlcea, condus de un specialist în horticultură, dr. ing. Ion Cîlea, a adoptat, în 8 februarie 2011, o hotărâre privind promovarea unui proiect intitulat «Înfiinţarea unor loturi demonstrative de pomi fructiferi». Preşedintele Consiliului Judeţean s-a orientat la un parteneriat cu şase localităţi cu tradiţie în cultura mărului: Livezi, Mădulari, Milcoiu, Nicolae Bălcescu, Slătioara şi Stroeşti. Scopul acestui proiect a fost cel pe care tocmai l-am enunţat, şi anume creşterea interesului pentru extinderea plantaţiilor pomicole conform tehnologiei folosite în loturile experimentale. Anul următor s-a mai alăturat acestui tip de parteneriat şi a şaptea localitate, Guşoeni“, ne spune Ion Stanciu.

Date despre parteneriat

În cadrul parteneriatului, în 2011, Consiliul Judeţean a venit cu banii, 500.000 lei, pentru toate cele şase loturi, în suprafaţă de un hectar fiecare, adică 83.330 lei/ha, primăriile au pus la dispoziţie terenul, iar ICDP Râmnicu-Vâlcea a livrat materialul săditor din clasa „certificat“, a asigurat asistenţa tehnică şi o va asigura până la intrarea pe rod a plantaţiilor. Anul următor, autorităţile judeţene au mai asigurat câte 15.000 lei pentru fiecare localitate, în vederea întreţinerii livezilor, şi a fost încheiat un al şaptelea parteneriat, cu Primăria Guşoeni, pentru un lot demonstrativ cultivat cu nuc, de data aceasta. Pentru derularea acestui nou proiect, bugetul judeţului a alocat 80.000 lei. Pentru continuarea lucrărilor, în 2013, Consiliul Judeţean a transferat încă 10.000 lei fiecăreia din cele 7 localităţi incluse în colaborare. Pe lângă aceste fonduri, bugetele locale şi-au adus şi ele contribuţia, astfel că livezile dispun de sistem de irigaţie şi sunt complet protejate cu gard de împrejmuire. Plantaţiile superintensive din Livezi, Mădulari, Milcoiu, Nicolae Bălcescu, Slătioara şi Stroeşti sunt de măr, soiurile Florina, Idared, Ionathan şi Generos. Tehnologia aplicată este produsă de specialiştii de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare. După intrarea pe rod, acestea vor fi exploatate de către primării. Desfacerea recoltei nu reprezintă o problemă, dat fiind faptul că destinaţia fructelor a fost deja stabilită, producţia intrând în programul „mere în şcoli“.

Cum a funcţionat puterea exemplului

Livezile fiind deja înfiinţate, ne-am interesat dacă exemplul a fost urmat în vreun fel de proprietarii de terenuri din cele şapte zone pomicole consacrate. Răspunsul a fost unul pozitiv. Ion Stanciu, CJ Vâlcea: „În primul rând, din ceea ce ne-au spus şi nouă, primarii, s-au mai limitat defrişările la livezile care au încă potenţial de rodire. În plus, Primăria Slătioara a încheiat un contract cu o firmă belgiană, pentru a construi un depozit cu atmosferă controlată pentru fructe şi a unui centru de colectare a fructelor. Tot la Slătioara, 250 de deţinători de terenuri pretabile pentru cultura pomilor fructiferi s-au constituit într-o asociaţie, în vederea realizării în comun a unei plantaţii de mari dimensiuni. Rămâne ca şi celelalte localităţi să reacţioneze în mod asemănător, fiindcă pomicultura, alături de creşterea animalelor, ar fi printre puţinele soluţii de redresare a satului vâlcean.“ De la primarul din comuna Stroeşti, prof. Tudor Velcu Istocescu, am aflat că o oarecare schimbare se simte printre localnici, în sensul că a crescut numărul de proiecte pentru Măsura 141 – Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă şi pentru Măsura 112 – Instalarea tânărului fermier. Doar că... „un hectar de livadă costă, cu întreţinere cu tot, până la intrarea pe rod, cu mult peste puterile agricultorilor noştri, astfel că livezile pe care ei vor dori să le înfiinţeze vor fi mult mai mici“. În schimb, în comuna Livezi gradul de sărăcie a familiilor de la ţară împiedică orice acţiune de acest gen, deşi dorinţă există. Deocamdată localnicii sunt încă în faza de muncă în străinătate.

Îndemn pentru puieţii „made in Romania“

Faţă de iniţiativele din Slătioara, preşedintele CJ Vâlcea a recomandat şi celorlalte administraţii publice locale din comunele aflate în parteneriat să urmeze acest exemplu, domnia sa insistând asupra importanţei constituirii unor forme de asociere care să permită realizarea unităţilor de preluare, păstrare, sortare, ambalare şi valorificarea producţiei de fructe. De asemenea, Ion Cîlea, preţuind faptul că judeţul mai are cercetători şi o staţiune de profil şi gândindu-se că este necesară o mână de ajutor, le-a solicitat vâlcenilor interesaţi de înfiinţarea unor plantaţii să folosească exclusiv material săditor de la ICDP Râmnicu-Vâlcea, acesta fiind la fel de valoros ca oricare altul din UE, înspre care se îndreaptă preferinţele cultivatorilor din România, cel puţin în ultimii ani.

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.9, 1-15 MAI 2013

Formarea coroanei la pomii plantaţi în sistem super intensiv

Experienţa de 7 ani în pomicultura intensivă practicată la speciile măr, piersic, cais, prun şi cireş, în plantaţia de la Lacu Rezi ce se întinde pe o suprafaţă de 80 ha, dotată cu plasă antigrindină şi sistem de fertirigare şi unde cultivăm numai soiuri cerute pe piaţă, ne îndreptăţeşte să afirmăm că, în toate zonele ţării, atât cele de câmpie cât şi de deal, sistemul de cultură superintensivă este calea de refacere a patrimoniului pomicol din ţara noastră.

În aceste livezi, adevărate fabrici de făcut fructe, aşa cum îmi place mie să le numesc, putem dirija factorii de producţie astfel încât să obţinem, fără periodicitate de rodire, producţii mari, de calitate, care pot concura pe orice piaţă din Europa.

Mi-am propus ca în acest articol să jalonez concluziile la care am ajuns privind modul de formare a coroanei, diferit pe specii, cu scopul de a obţine anual producţii mari şi de calitate, o eficienţă sigură şi fără risc.

Pentru toate speciile, tăierile de formare a coroanei trebuie să ţină cont de următoarele aspecte:

– prin tăieri trebuie să favorizăm formarea unui număr ridicat de ramificaţii, să evităm fructificările reduse, alternanţa de rodire. Pentru aceasta trebuie să folosim la plantare pomi de 1-2 ani, dar cu mulţi lăstari anticipaţi, caz în care nu trebuie să facem tăieri de scurtare a pomilor la plantare, ne vom concentra pe formarea de axe şi eliminarea lăstarilor concurenţi (principiul treimii);

– se vor face lucrări de orizontalizare pentru stimularea lăstarilor de rod şi incizii pe ax pentru realizarea a minimum trei lăstari pe fiecare etaj;

– alura coroanei va fi realizată cu 1, 2, 3 axe verticale în funcţie de distanţa de plantare şi vigoarea portaltoiului pentru realizarea unor coroane aplatizate care să permită mecanizarea lucrărilor de tăiat, rărit, recoltat.

– din primul an vom controla raportul între mugurii vegetativi şi cei de rod şi vom încerca să limităm tendinţele de centrifugare a celor de rod, pentru a aduce rodul cât mai aproape de ax.

La specia măr, cultivată pe 12 ha, am concluzionat că distanţa de plantare de 3,25/1 m este cea mai bună. Pomii de tip Knip, altoiţi pe M9, se vor conduce pe un singur ax vertical în sistem solex fără aplecarea ramurilor – la soiul Golden – şi solex modificat cu aplecarea lăstarilor – la soiurile Gala şi Elstar. În ambele cazuri vom tăia anual concurentele şi vom opri creşterea axului.

La specia cais, o specie uşor de condus, la plantare se pot folosi pomi de un an în ghivece (facem economie). În 2-3 ani, prin tăieri de ramuri principale şi concurente aceştia vor forma o coroană cu trei axe verticale care vor umple distanţa de 2 m între pomi (se plantează la 4/2 m). Tăierile vor fi făcute pentru aplatizare, rodirea va avea loc pe lăstarii medii de 1-2 ani, dar şi pe formaţii scurte de 3 şi 5 cm. Acestea se încarcă cu muguri de rod şi din anul 3-4 se obţin producţii eficiente (15-40 t/ha).

La specia prun, la plantare pomii trebuie să aibă minimum trei lăstari anticipaţi sau se forţează creşterea uniformă prin executarea de incizii pentru stimularea de noi lăstari. Este bine ca în primii ani să nu scurtăm singurul ax al pomului, să lăsăm să crească toţi lăstarii, suprimând numai concurentele. Din anul 3-4 se fac tăieri pentru aducerea rodului către ax, dar numai la soiurile ce manifestă tendinţa de centrifugare.

La specia piersic se plantează pomi de 1 an, dar cu minimum 5-10 lăstari, aceştia fiind conduşi pe un singur ax vertical. Tăierile se vor face prin scurtarea lăstarilor lungi, iar pe aceştia vom taia în sistem cep şi lăstar scurt.

La specia cireş (avem în fermă 24 ha cu plantaţii de 7, 5, 4 şi 2 ani) vom conduce pomii pe un ax vertical dacă portul este de vigoare slabă (Gisela 5) şi pe trei axe (trident) dacă portaltoiul este de vigoare medie (Maxma, Cab), deoarece pomii întârzie 2 ani cu rodul, pierderea fiind compensată în anii următori. La plantare nu se taie axul, doi ani se fac incizii pentru stimularea lăstarilor, astfel încât aceştia să crească pe toată lungimea axului sau axurilor, după caz.

Petre EREMIA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2013

Livezile revin la Bălţaţi-Iaşi

• Plantaţii noi pe zeci de hectare
• Material săditor livrat în întreaga ţară
• Dobânzi înrobitoare la instituţiile de credit

După ce, timp de 20 de ani, livezile, care au dus faima comunei ieşene Bălţaţi până departe, au dispărut încetul cu încetul, timid şi-au făcut apariţia noi plantaţii de pomi aparţinând unor oameni ai pământului care se încăpăţânează să ducă mai departe o ocupaţie moştenită din bătrâni.

Unul dintre aceştia este şi domnul ing. Mihai Hlihor, administratorul unei pepiniere. „Ne-am născut între pomi, ne spune zâmbind dl Hlihor. Dovadă faptul că şi alţi doi fraţi ai mei sunt patronii unor societăţi având ca obiect de activitate producerea de puieţi, iar cu soţia mea am fost coleg de facultate la USAMV «Ion Ionescu de la Brad». Şi dacă mai adăugăm că mulţi consăteni, majoritatea tineri, au plantat livezi, putem spune că pomicultura a revenit la Bălţaţi.“

A lucrat în cooperativa de producţie şi, după dispariţia acesteia, s-a privatizat, punând bazele producerii de material săditor pe terenul pe care îl avea de la părinţi. Începutul a fost greu. În primii doi ani a vândut câte trei mii de puieţi. Muncind din greu cu toată familia şi câştigând încrederea clienţilor, a diversificat oferta, astfel încât firma a ajuns cunoscută nu numai prin calitatea pomilor, ci şi prin butaşii de trandafiri şi stolonii de căpşuni livraţi în întreaga ţară.

Acum firma dispune de patru hectare de pepiniere cu câmpurile I, II şi seminceri altoind circa 100 mii de pomi pe an.

Cu eforturi financiare deosebite – credite, împrumuturi de la prieteni, dar şi cu fonduri SAPARD – a plantat, în 2006, 17 ha de livadă. S-a extins apoi la 32 ha cu măr, cais, piersic, urmând ca, în perspectivă, suprafaţa să ajungă la 50 ha. „E o muncă de la un capăt la celălalt al anului, subliniază dl Hlihor. Acum, cu 12 salariaţi pe care îi avem, executăm primele tratamente pentru combaterea păduchelui de San-José şi al altor dăunători, paralel cu tăierile ramurilor atacate de făinare. Mă bucur de zăpada căzută din belşug, aştept şi alte ninsori ca să nu mai avem parte de seceta de anul trecut când, pentru a salva livada, am udat manual fiecare pom de cinci ori cu câte 10-15 l de apă.“

Valorificarea producţiei, o problemă

Odată cu intrarea pe rod a livezii, încercările de a livra marfă marilor magazine a eşuat. „Taxele exagerate pentru expunerea la raft, ne spune şi doamna ing. Elena Hlihor, importul de mere din Polonia, Ungaria etc. ne-au închis accesul la marile magazine. De aceea vindem marfa prin pieţe, dar şi aici sunt probleme cu intermediarii care, nu o dată, sunt înţeleşi cu conducerea pieţelor.

Iată de ce ing. Hlihor face demersuri pentru ca, accesând fonduri europene, să construiască un depozit modern care să-i permită să păstreze merele mai mult timp şi să nu mai fie la mâna intermediarilor. Şi tot pentru o valorificare mai eficientă a producţiei are în vedere achiziţia unei linii de sucuri concentrate. „În ceea ce mă priveşte, spune dl Hlihor, fondurile europene mi-au dat posibilitatea să mă dezvolt, aşa cum spuneam, la înfiinţarea primei livezi utilizând şi un proiect SAPARD.“

O bancă a agricultorilor

Ca orice agent economic, şi societatea din Bălţaţi utilizează credite la care dobânda, plus diferite comisioane, ajunge la 17-18%. „Este o dobândă înrobitoare, subliniază interlocutorul meu, în condiţiile în care statul găseşte noi mijloace de spoliere a agricultorilor, în loc să-i sprijine. Cum e posibil, se întreabă retoric dl Hlihor, ca, după ce în 2011 am asigurat culturile de rapiţă şi grâu, aşa cum prevedea legea, la 1 ianuarie 2012 aceasta să fie abrogată, astfel încât statul a rămas cu banii din asigurări, iar agricultorul cu paguba. E nevoie ca statul să sprijine agricultura prin înfiinţarea unei bănci specializate care să ofere celor care lucrează pământul bani cu dobândă subvenţionată. Exemplele nu lipsesc. În 1996, când a apărut SAPARD, dobânda a fost de cinci la sută. E adevărat însă că cele mai mari sume au fost luate de cei care dispuneau de pile-cunoştinţe-relaţii. Oricum însă, ideea rămâne şi dezvoltarea agriculturii româneşti depinde, spun eu, de apariţia acestei instituţii şi nu, în ultimul rând, de simplificarea formalităţilor impuse de instituţiile bancare agricultorilor care solicită un credit.“

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2013

Mere mici şi puţine anul acesta în livezile bistriţene

Seceta din acest an a provocat pagube însemnate în livezile din judeţul Bistriţa-Năsăud, pomicultorii susţinând că nu au mai avut parte de o recoltă atât de mică, de mai bine de 35 de ani. Cu toţii au simţit din plin lipsa ploilor, cu atât mai mult cu cât sistemele de irigaţii lipsesc cu desăvârşire din livezile de pe Dealurile Bistriţei.

Dacă până la sfârşitul lunii mai toate semnele duceau înspre un an bun în livezi – ploile căzute în primăvară au fost suficiente, lucrările specifice au fost executate la timp şi în bune condiţii climatice – odată cu debutul verii îngrijorarea pomicultorilor s-a accentuat de la săptămână la alta. Cantitatea de precipitaţii care s-a înregistrat în Bistriţa-Năsăud s-a situat cu mult sub media multianuală, spre sfârşitul verii existând un deficit de apă în sol de aproape 150 de litri pe metrul pătrat.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Viorel GROSU
LUMEA SATULUI NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2012

Abonează-te la acest feed RSS