Unele dintre cele mai eficiente procedee de întreținere a solului în livezi este înierbarea. Clima temperată, seceta, dar și gradul de eroziune a solului sunt doar câteva dintre cauzele care afectează structura pământului.

Înierbarea poate fi permanentă sau periodică, atunci când se ară şi se menţine câţiva ani ca ogor negru, după care se înierbează din nou. Înierbarea terenului se face în benzi, între rândurile de pomi. Menţinerea permanentă a ogorului negru este un alt mod de întreţinere a solului în livezi. Pământul este lucrat şi afânat, apa din ploi pătrunde cu uşurinţă şi ajunge repede la rădăcini. Solul care este afânat la suprafaţă împiedică evaporarea apei, rămânând aproape în întregime pentru pomi.

Pomii din livezile unde pământul este menţinut ogor negru formează mai mulţi muguri de rod şi dau recolte bogate. Totuşi, prin lucrarea permanentă a solului, în cazul ogorului negru se distruge structura lui. Pământul se bătătorește repede, iar apa şi aerul ajung mai greu la rădăcini. Pentru a preveni acest efect, toamna terenul se ară la adâncimea de 20-22 cm, în livezile de măr şi păr, la 15-18 cm și la 15-18 cm în cele de prun, cais, piersic, cireş, vişin şi de arbuşti fructiferi.

Arătura de toamnă nu se grăpează, brazdele şi bulgării opresc zăpada pe loc, sporind la creşterea cantităţii de apă din sol în primăvară. Arătura se va executa la 1,0-1,2 m de rândul de pomi.

Primăvara se face o lucrare de afânare a solului la 10-12 cm cu cultivatorul sau cu sapa pe toată suprafaţa, inclusiv sub coroana pomilor, după efectuarea tăierilor şi tratamentelor contra bolilor.

Vara, solul din livadă se mai lucrează de 4-6 ori, la 10-12 cm, după ploi, în aşa fel încât să nu fie buruieni şi pământul să fie afânat.

Culturi de acoperire

Cele mai bune culturi de acoperire pentru îngrăşământ verde în livezi sunt cele de toamnă-primăvară sau de vară, deoarece ele cresc şi se dezvoltă în perioadele în care pomii au nevoi mai mici pentru apă şi substanţe nutritive.

Pentru culturile de primăvară se recomandă: seradela, sulfina şi rapiţa; pentru culturile de vară: lupinul alb, lupinul galben, facelia, seradela, soia, fasoliţa, floarea-soarelui; pentru culturile de toamnă: secara, măzărichea păroasă, trifoiul şi rapiţa. Încorporarea plantelor în sol se realizează cu ajutorul grapei cu discuri şi cu plugul.

În prima jumătate a verii solul din livadă se menţine ogor negru. După încetarea creşterii lăstarilor, în a doua jumătate a verii, prin luna august, se însămânţează anumite plante agricole, de obicei furajere: mazăre furajeră, lupin galben, secară, timoftică. Aceste plante cresc până în toamnă, dau o masă verde importantă care se îngroapă în sol prin arătura de toamnă, ca îngrăşământ verde. Culturile intercalate cu plante agroalimentare constau în cultivarea cu plante cu perioadă scurtă de vegetaţie în zonele secetoase pentru menţinerea umidităţii în sol. Acest mod de întreţinere a solului nu este posibil decât în zonele cu multe ploi sau cu irigații. În regiunile secetoase este mai bine de menţinut ogorul negru în cursul verii.

Mulcirea solului

Mulciul poate fi natural şi artificial. Ca mulci natural se folosesc resturile vegetale din gospodărie (paie, coceni, frunze, rumeguş, fânul de proaspătă calitate) care, fie întregi, fie tocate, acoperă terenul într-un strat uniform de 10-15 cm, strat ce permite pătrunderea în sol a apei, aerului şi cădurii, dar împiedică pierderea apei, pătrunderea luminii şi creşterea buruienilor. Ca mulci artificial se foloseşte folia neagră de polietilenă sau cea transparentă. Practica mulcirii s-a generalizat pe rândurile de pomi pe o lăţime de 1,5-2 m, în special la plantaţiile intensive şi superintensive amplasate pe terenurile nisipoase şi în zonele secetoase, precum şi în culturile de căpşuni.

Combaterea brumelor şi îngheţurilor târzii

Brumele şi îngheţurile târzii pot surprinde pomii în fenofaza de umflare a mugurilor floriferi şi chiar în plină floare. Cel mai des afectate sunt speciile cais, migdal, piersic şi cireş, care înfloresc timpuriu. Pentru protejarea livezilor, cea mai accesibilă şi mai ieftină metodă rămâne fumigaţia, respectiv arderea unor materiale uşor de aprins şi care produc fum mult. Condiţia esenţială este ca arderea să fie înceată, să nu producă flacără. În aceste scopuri se caută din timp bălegar păios, semiuscat, turbă, gunoaie, buruieni uscate, vreascuri, resturi de cauciuc şi alte materiale care amestecate pot servi la pregătirea grămezilor fumigene. Pentru fiecare hectar de livadă sunt necesare 150-200 asemenea grămezi de material fumigen care se distribuie la 8-10 m una de alta, printre rândurile de pomi, nu numai pe alei şi, pe cât posibil, să fie perpendiculare pe direcţia vântului dominat. Grămezile cu materiale fumigene trebuie să ardă (să producă fum) până la răsărirea soarelui şi au un efect bun numai la o scădere a temperaturii la -2…-3°C.

Erbicidarea se va efectua numai pe timp liniştit, fără vânt. Cercetările efectuate în domeniu, precum şi practica de producţie au arătat că, dintre speciile pomicole cultivate, seminţoasele şi în special mărul suportă cel mai bine erbicidarea. În aceste plantaţii pot fi folosite cu succes atât erbicidele sistemice, cât şi cele de contact sau totale.

Anca LĂPUȘNEANU

Agricultura, chiar și în condițiile unei supertehnologizări, este o loterie care implică mulți factori (schimbări climatice, degradarea terenurilor, lipsa resurselor etc.) independenți de fermierii care girează cu încrederea lor acest domeniu vulnerabil și indispensabil. În plus, se adaugă presiunea de a produce din ce în ce mai multă hrană pentru populația în creștere a globului și implicit se creează iluzia că este primordial ca agricultura să ofere cantitate în orice condiții și uneori cu abateri de la nevoia, la fel de imperioasă, de a asigura hrană sănătoasă. Agricultura ecologică, deși ocupă un procent relativ restrâns, compensează prin „curajul“ de a oferi și calitate. Panaete Pop Vasilică, administrator și asociat al fermei Agromass Biofood și al magazinului on-line Dealul Sofiei, spune totuși că perspectivele pentru acest segment de nișă există. Chiar și în România.

Riscurile sunt foarte mari, dar alegerea făcută a fost corectă

– Rep.: Agricultura este un domeniu supus multor provocări și este dependentă de mulți factori, iar când vorbim despre agricultura ecologică presiunea este și mai mare. Ați riscat totuși și ați dezvoltat această fermă Dealul Sofiei pentru care ați ales și un nume cu semnificație.

– Panaete Pop Vasilică: Proiectul Agromass Biofood a început în anul 2013, când eram în căutarea unei căi de urmat pentru viitor, iar ideea de ne apuca de agricultură ecologică a venit din partea unei rude și asociat în cadrul Agromass Biofood. Ferma Dealul Sofiei a luat ființă șapte ani mai târziu din două motive, și anume dorința de a vinde direct către client produsele noastre și pandemia care ne punea oarecum piedică. Numele Dealul Sofiei provine de la numele primei și ultimei doamne care a locuit în zona respectivă. Ferma noastră se află în vechea vatră a satului Răducești, comuna Topliceni, și are în proprietate aproximativ 20 de hectare, din care peste 50% sunt în sistem ecologic și este formată din livezi, vii și terenuri arabile cu diferite culturi. Partea de livezi și vii este în totalitate în agricultura ecologică.

– Când ați obținut conversia către sistemul ecologic?

– Am înființat plantația în anul 2014, iar certificarea am obținut-o trei ani mai târziu, după perioada de tranziție. Deși inițial ne temeam de birocrația procedurii, a decurs totul fără probleme. Motivul pentru care am ales agricultura ecologică a fost dorința de a consuma fructe cât mai naturale, dar și pentru a oferi și altora această posibilitate. Dacă la început aveam o oarecare reticență legată de acest domeniu, acum sunt 100% convins că am făcut alegerea potrivită, chiar dacă riscurile legate de atacurile dăunătorilor și apariția bolilor sunt foarte mari pentru că există această imposibilitate de a interveni convențional pentru sporirea cantității și a calității roadelor.

Soiuri românești și producții pe măsură

– Ce tratamente aplicați în livezi?

– Datorită studiilor, cercetărilor si „globalizării“ activităților din toate domeniile, inclusiv din agricultura ecologică, am ajuns să folosim tratamente, soluții și idei tehnologice la zi (soluții fitosanitare din extrase de fructe și plante, utilaje de generație nouă, palpator, atomizor, fertirigare prin picurare, dar și prin aplicarea de tehnologii clasice, gunoi de grajd, văruit). Astfel am avut anul acesta la cireș o producție de 18 tone/hectar, la prun 25 de tone/hectar și la măr 20-25 tone/hectar. Datorită acestor producții bune, din punctul nostru de vedere, vom continua în același trend, aplicând toate tratamentele și lucrările tehnologice de sfârșit de sezon și conservare peste iarnă (gunoi de grajd, tratament cu zeamă Bordelaise și arătură de toamnă).

– Evident că în obținerea acestor producții au contat și soiurile pe care le aveți.

– În urma analizelor agrochimice și pedologice făcute, am hotărât să folosim soiuri românești sau cel puțin aclimatizate pentru România. Am făcut acest lucru la îndrumarea domnului inginer Grivu, căruia îi mulțumesc pentru sfaturi si recomandări. Am achiziționat de la Stațiunea de Cercetare a USAMV Istrița, Săhăteni materialul săditor pentru partea de livezi din speciile cireș, prun și măr. La cireș avem Van, Stela și Rubin, la prun Silvia, Stanley și Annaspath și la măr Generos, Pionier și Florina. Toate aceste soiuri au un potențial de producție ridicat și rezistență mare.

Plus valoare prin procesarea materiei prime în suc

– De multe ori, pentru producători provocările apar în momentul în care producția trebuie comercializată. Ce se întâmplă cu fructele obținute în ferma dvs.?

– Datorită magazinului online și a contractelor încheiate cu marii retaileri și magazinele de specialitate am reușit să vindem peste 70% din producție, ambalată sub diferite forme sau vrac. Anul acesta, în urma colaborării cu un procesator din zonă pe care l-am ajutat să se certifice ecologic, vom avea și produs procesat, respectiv suc de mere 100% ecologic și natural. Sperăm ca acest lucru să aducă plus valoare în activitatea noastră, chiar dacă piața eco din România este în stadiu incipient din cauza lipsei de promovabilitate a produselor și beneficiilor din domeniul agriculturii ecologice. Chiar dacă prețurile sunt de 2-3 ori mai mari ca în sectorul convențional, beneficiile și avantajele acestor produse sunt infinit mai mari.

– Ați menționat această diferență de preț între produsele obținute în livezile convenționale și cele din livezile ecologice. Cum se justifică această diferență?

– Dacă luăm în calcul faptul că înființarea unui hectar de livadă în sistem clasic intensiv costă aproximativ 15.000 de euro, tratamentele fitosanitare și întreținerea lui anuală, „ca la carte“ costă aproximativ 40.000 de euro pe an, iar timpul de așteptare de la înființarea culturii și până la intrarea ei pe rod este de 4-5 ani consider că prețurile per kilogram (cireșe, prune, mere) este justificat și totuși accesibil pentru mare parte din consumatori. Chiar dacă este greu și produsele se vând cu dificultate, personal cred că agricultura ecologică este de perspectivă și va avea un viitor și în România.

(D.Z.)