Adama aprilie 2020
update 9 Apr 2020

Situația pagubelor provocate în pomicultură de înghețurile târzii

Institutul de Cercetare  Dezvoltare pentru Pomicultura Pitești- Mărăcineni, prin rețeaua de Stațiuni formată din SCDP Băneasa, SCDP Constanța, SCDP Iași-Fălticeni și SCDP Voinești a analizat efectul valului de temperaturi – înghețuri târzii din zilele de 16-17 martie și a ajuns la concluzia că acestea au avut efecte asupra unor specii pomicole aflate în faza de început și de înflorire deplină, efecte semnificativ negative  care vor influența în mod sigur negativ producția de fructe la speciile afectate de îngheț.

Prezentăm, mai jos, rezultatele efectelor înghețurilor din perioada 16-17 Martie 2020, pe specii , în Stațiunile din coordonarea ICDP Pitești- Mărăcineni.

În urma analizei efectuate de către specialiștii ICDP Pitești și ai stațiunilor pomicole Băneasa, Constanța, Fălticeni, Iași și Voinești, s-au semnalat pagube însemnate în livezile pe rod, mai ales la cais și piersic, datorită primului val de înghețuri târzii din această primăvară. Toate aceste pagube au fost accentuate de avansul fenologic (10 – 14 zile) al majorității speciilor pomicole, provocat de temperaturile foarte ridicate înregistrate la nivelul întregii țări în lunile ianuarie (2-3ºC peste normală), februarie (3-4ºC mai cald decât media multianuală)  și în prima jumătatea a lunii martie.

În zona de sud și de est a României, în zilele de 16 și 17 martie (mai ales în localitățile Vaslui -10,0ºC, Negrești -9,1ºC, Băneasa-București -8,4ºC, Grivița -8,2ºC, Ploiești și Brăila -7,9ºC, Târgoviște -7,5ºC, Ianca -7,4ºC, Oltenița -7,3ºC și Mărăcineni, Argeș -7,1ºC, figurile 1 și 2), s-au înregistrat înghețuri târzii cu temperaturi sub pragurile minime critice (10% dăunări) ale fenofazelor curente, la aproape toate speciile pomicole.

Ca o regulă generală, pagubele provocate au fost cu atât mai însemnate cu cât specia pomicolă s-a aflat într-un stadiu fenologic mai avansat, iar temperaturile aerului au fost mai coborâte. De asemenea, la nivelul fiecărei specii, mai afectate au fost soiurile cu cel mai mare avans fenologic (cu pornire mai timpurie în vegetație), iar la nivelul fiecărui pom, au fost mai afectate organele generative (muguri, flori) cele mai evoluate din punct de vedere stadial, astfel:

Caisul aflat la fenofaza de început de înflorire sau chiar înflorire deplină a fost total afectat la SCDP Constanța (-5ºC, -6,5ºC), ca de altfel în toată Dobrogea și în procent de 95% la SCDP Băneasa (-8,4ºC) și Voinești (-7,4ºC) la soiurile aflate la înflorirea deplină și de 75% la cele aflate la începutul înfloririi. Pagube mari de 91-95% s-au semnalat și la Iași (-5,9ºC) la soiurile aflate la înflorirea deplină și de 19-37% la cele aflate în fenofaza de buton alb;

Piersicul din sudul României, de la SCDP Constanța și Băneasa, aflat în fenofaza de început de înflorire la soiurile timpurii și buton roz la cele tardive, a fost afectat în procent de 75-80%. Pagube mai reduse s-au semnalat la SCDP Iași (8-40%), Voinești (25%) și ICDP Pitești (2-3%), zone în care pomii s-au aflat în fenofaza de buton roz;

Cireșul mai puțin avansat fenologic, aflat la dezmugurire numai la ICDP Pitești, Mărăcineni, în restul țării mugurii fiind doar umflați, a fost relativ puțin afectat, în procent de 27-67% la Mărăcineni, de 18-57% la SCDP Iași și de 10-20% la SCDP Fălticeni și Voinești;

Mărul – specie aflată în majoritatea zonelor țării la umflarea mugurilor a fost puțin afectat – 10% la SCDP Fălticeni. Doar la ICDP Pitești, Mărăcineni avansul fenologic al soiului Idared aflat la dezmugurire, a determinat înregistrarea unor pagube mai mari, de 67%;

Părul aflat în fenofaza de început de dezmugurire a înregistrat pagube reduse, de doar 31% la soiul Santa Maria de la ICDP Pitești;

Vișin – s-au semnalat pagube mai reduse decât la cireș, de doar 20-35% la SCDP Iași (umflare muguri) și de 13-16% la ICDP Pitești (dezmugurire);

Prunul aflat în fenofaza de umflare a mugurilor, sau de dezmugurire în sud, nu a fost afectat;

Nucul la care mugurii erau doar umflați, a fost puțin afectat (10-20% la Iași și Fălticeni și 40% la Mărăcineni, Argeș);

Afin – datorită avansului fenologic considerabil (10 zile) semnalat la ICDP Pitești, Mărăcineni la majoritatea soiurilor, un procent mare de muguri, cuprins între 50 și 89% au avut între 2 și 4 butoni florali (cei mai evoluați din inflorescență) afectați de înghețurile târzii din zilele de 16 și 17 martie (-7,1ºC). 

Ca o regulă generală, în literatura de specialitate s-a stabilit că cireșul și vișinul au nevoie de cel puțin 50% din mugurii de rod produși în anul anterior pentru a rodi normal, pe când la celelalte specii pomicole cu fructe mai mari (mărul, părul, caisul, piersicul, nectarinul și prunul), sunt necesari doar 10% muguri viabili. Este, de asemenea importantă și distribuția uniformă a mugurilor de rod viabili în coroană, pentru a realiza întregul potențial de producție.

Figura 1. Temperaturile minime ale aerului înregistrate în adăpostul meteorologic în ziua de 16 martie   2020 (ANM București)

 situatie inghet 2019 2020

Figura 2. Temperaturile minime ale aerului înregistrate în adăpostul meteorologic în ziua de 17 martie 2020 (ANM București)

temperaturi minime 2020

Trecut și prezent la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iași

Se tot vorbește în ultima vreme despre slaba finanțare a cercetării agricole românești, despre importurile tot mai ample de material săditor, în condițiile în care cei mai indicați pomi ar fi cei creați special pentru specificul țării noastre. Totuși, nu am fost tot timpul tributari importurilor, ba chiar exportam material săditor în vestul Europei, iar de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iași erau livrați aproximativ un milion de pomi peste hotare. Ce se întâmplă astăzi în cadrul stațiunii și ce material săditor este creat la Iași am aflat chiar de la directorul stațiunii, domnul inginer Gelu Corneanu.

Trecut glorios

Stațiunea ieșeană funcționează încă dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, a fost înființată în anul 1930 într-un regim privat, apoi a trecut în subordinea Institutului de Cercetări Agricole al României, redenumit Academia de Științe Agricole și Silvice. Deține aproximativ 700 ha, dintre care cca 500 ha plantate, cu o diversitate amplă de specii pomicole, însă primează mărul, cireșul, vișinul și prunul, 100 ha ocupă pepiniera, iar diferența este destinată clădirilor și spațiilor de lucru. „Trecutul a fost unul mai mult decât lăudabil, spun asta pentru că până în anul 1996 de aici se exportau cca 1 milion de pomi în vestul Europei. La acea vreme calitatea materialului săditor era acceptată și de către marile puteri pomicole, dar și prețul de achiziție destul de mic era convenabil pentru vestici“, a specificat directorul stațiunii, un specialist în domeniu cu o vechime de mai bine de 26 de ani.

Ce se întâmplă în prezent?

În prezent, la stațiunea ieșeană se produc aproximativ 160.000 de pomi anual, iar directorul stațiunii a precizat că situația financiară nu este chiar excelentă, pentru că de mai bine de 20 de ani finanțarea este bazată pe propriile forțe, neprimind ajutor din partea altor instituții ale statului. „În ultimii 15 ani, aproximativ 20% din materialul săditor pe care l-am produs a mers către cei care au înființat plantații între 1 și 3 ha, nu s-a aruncat nimeni la zeci de hectare și nici nu au fost programe de ajutor pentru acest sector. Restul de 80% a mers către cei care au plantat în propria curte sau livadă diferite specii pentru propriul consum. Cred că suntem printre singurele țări care comercializează material săditor de înaltă calitate amatorilor“, a mai adăugat Corneanu.

Întrebat dacă stațiunea ar putea pune la dispoziție material săditor suficient pentru înființarea livezilor în perioada acestui exercițiu financiar în care sunt asigurate fonduri pentru investiții în pomicultură, directorul stațiunii susține că da, însă sunt necesare anumite contracte încheiate anterior: „Ne plângem că nu avem suficient material săditor produs în România, autohton cum se spune, care se consideră a fi cel mai potrivit pentru că este adaptat condițiilor pedoclimatice de la noi din țară, dar cei care susțin acest lucru nu iau în considerare toate aspectele. Problema este un pic mai delicată pentru că pomii se cumpără peste tot în lume doar pe bază de contracte. O stațiune nu are de unde ști ce portaltoi, ce soi preferă în următorii ani cumpărătorii, iar o stațiune, indiferent de condițiile de care dispune, nu poate produce întâmplător material săditor. Sunt cumpărători care solicită soiuri sau portaltoi pe care noi nu le avem și suntem nevoiți să luăm măsuri, să importăm ramuri altoi din alte țări ș.a.m.d. Avem și portaltoiuri românești dar, dacă vreți, moda nu este doar la haine sau imobiliare, ci și în pomicultură.“

Vânzare în regim de magazin

În regim de magazin, de la stațiunea de la Iași se pot achiziționa pomi fructiferi. Într-o încăpere, materialul săditor este așezat pe specii și soiuri, iar cumpărătorii își pot alege pomul dorit după ce îl studiază cu atenție și primește informațiile necesare. Prețul pomilor este cel de producător, 15 lei/buc. pentru amatori, iar la peste 1.000 de bucăți prețul scade la 10 lei.

„De exemplu, la specia măr pomii sunt așezați pe soiuri, dar ținând cont de perioada de coacere a fructelor, tocmai pentru ca și cumpărătorul amator, care vrea să aibă câțiva meri în gospodărie, să își aleagă pomii, astfel încât să aibă fructe chiar din vară. Pe fiecare container sunt lipite și informațiile despre pom, astfel încât cel care cumpără să aibă toate cunoștințele de care are nevoie. Sunt prezente toate soiurile pe care le producem, fie de anul II, fie de anul III. Părul îl înmulțim doar pe portaltoi vegetativ, pe marcota de gutui. Sunt prezentate la fel, tot în funcție de perioada de coacere a fructelor, avem și soiuri românești, dar și din străinătate. La specia prun, 90% sunt soiuri românești. Aici aș vrea să menționez soiul Dajan, special pentru prepararea țuicii. Este foarte important să nu fie plantat în zonele colinare, unde temperaturile scad mai repede, pentru că este posibil ca fructele să nu se mai coacă și deci să nu iasă țuica bună. La prun este neapărat nevoie ca stropirile să se realizeze ca la carte pentru că există riscul să se piardă toată producția. Caisul și piersicul sunt bine re­prezentate în cadrul stațiunii noastre; avem cca 500 de soiuri din aceste 2 specii aduse din toată lumea. Avem și vișin și cireș, iar la cireș avem 32 de soiuri în cadrul stațiunii, pentru că nu poți produce soiuri care nu sunt proprietatea statului de reședință. A cumpăra licența pentru un soi costă extraordinar de mult, iar pentru o instituție care funcționează din venituri proprii acest lucru devine foarte dificil“, a mai completat directorul Corneanu.

În cadrul stațiunii cireșul este bine reprezentat. Pe lângă cele 32 de soiuri brevetate, cinste îi mai face și lotul demonstrativ care are 7,5 ha, reprezentând una dintre cele mai mari suprafețe de loturi demonstrative și colecții de cireș din țară, atât ca suprafață, cât și ca număr de pomi și de soiuri.

„Dacă până în 2007 prețul/kg de măr ajungea chiar și la 2,5 lei, odată cu intrarea în UE am scăzut la 1 leu și chiar mai puțin. Asta înseamnă până la urmă o piață liberă și nu avem ce face. Noi nu producem prea mult, dar ne lipsesc fabricile de conserve, uscătoriile de prune sau distileriile și acest lucru se resimte enorm în ziua de astăzi. Statul nu mai intervine să creeze aceste verigi, de aceea noi, fermierii, trebuie să facem acest lucru“ – ing. Gelu Corneanu.

Ion BANU, Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 9, 1-15 mai 2017 – pag. 22-23

Cercetarea şi producţia, la voia întâmplării

Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare – Iaşi.

• O unitate de cercetare uitată.

• Suprafaţa de plantaţii viticole scade continuu.

• O reorganizare a cercetării care se lasă aşteptată.

• Sechestrul, o soluţie a finanţării?

Înfiinţată în 1957, Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Vitivinicolă – Iaşi s-a făcut de-a lungul anilor remarcată în întreaga Moldovă prin rezultatele obţinute de cercetătorii de aici. Să amintim doar de obţinerea unor noi soiuri de struguri de masă ca Gelu, Paula, Mara - rezistent la boli şi dăunători, Ozana sau a celor pentru vin: Golia - rezistent la ger, Raluca, Unirea ş.a. care s-au bucurat de aprecieri deosebite din partea viticultorilor. În acelaşi timp, cercetătorii de aici au realizat clone din soiurile care alcătuiesc podgoriile din judeţul Iaşi: Frâncuşa la Cotnari, Busuioacă la Bohotin acordând, atunci când erau solicitaţi, consultanţă în toate problemele de agrotehnică viticolă la standarde de ultimă oră. Dar toate acestea sunt de domeniul trecutului. Acum, din cele 450 ha de plantaţii pe care staţiunea le avea până în 2005, au mai rămas, ne spune doamna dr. Doina Damian, directorul instituţiei, doar 125 ha, dintre care 47 ha sunt în litigiu.

Problemă acută – lipsa finanţării

„Trăim de la o zi la alta, continuă doamna director, în condiţiile în care suntem înglodaţi în datorii. Din această cauză, din aprilie până în septembrie 2014, cu utilităţile tăiate, practic nu am mai putut să ne continuăm activitatea. De-abia odată cu începerea recoltării am vândut struguri, am plătit o parte din datoriile la furnizori, taxele şi impozitele locale şi le-am reeşalonat pe cele rămase. Am reuşit să plătim în parte şi salariile restante astfel încât acum suntem la nivelul lunii august 2014.“

Consecinţa imediată a acestei situaţii este evidentă în mişcarea personalului. Staţiunea mai are 43 de salariaţi, dintre care doar şapte sunt cercetători.

„Din cauza salariilor şi aşa mici şi plătite, cum se spune, din an în Paşti, o parte din personal, mulţi dintre ei deosebit de capabili, e nevoită să-şi caute de lucru în altă parte şi e păcat.“

Care este consecinţa, până la urmă, a lipsei de finanţare care este evidentă în activitatea de zi cu zi? Aflăm, de pildă, că în 2014 lucrările în plantaţii au fost efectuate la minimum, doar întreţinerea efectivă şi tratamentele. În rest, cele care ţin de lucrările solului sau lucrările în verde: cârnit, copilit, desfrunzit au fost ignorate, obţinând în final o medie de 6.600 kg de struguri la hectar, „o producţie mulţumitoare, subliniază doamna director, dacă ţinem cont de condiţiile în care s-a lucrat“. Lipsa acută a finanţării este evidentă şi la combinatul de vinificaţie, unde se impun retehnologizarea şi modernizarea utilajelor cu care staţiunea a fost dotată din 1970.

Aceeaşi situaţie şi în ceea ce priveşte spaţiile de depozitare şi condiţionare, care nu sunt dotate cu utilaje moderne. Cei aproape 50 de ani de existenţă influenţează, fireşte, calitatea vinului, ca să nu mai amintim de faptul că în ultimii ani staţiunea a obţinut circa 40 de vagoane, faţă de capacitatea de 480 de vagoane produsă anual altădată.

„Sprijinul“ statului şi soluţii care se aşteaptă

Ce este de făcut? La această întrebare doamna director dr. Doina Damian nu ezită:

„Se impune respectarea legii, trebuie ca Statul, în speţă ASAS, coordonatorul de credite, să şteargă, cum se spune, arieratele şi să salveze astfel unitatea. Vorbeam de lipsa acută a finanţării. E adevărat că o parte din nevoile noastre trebuie asigurate din venituri proprii. Dar cum s-o facem, în condiţiile în care, vă spuneam mai înainte, suprafaţa cu plantaţii a scăzut an cu an, iar vinul pe care îl obţinem trebuie să facă faţă unei concurenţe acerbe a produselor venite din afara ţării? Pentru a ieşi pe piaţă ar trebui să vindem vinul la preţuri în pierdere. Mai mult, din cauza cantităţii reduse de vin, nu putem intra în marile magazine, unde una dintre condiţii este o aprovizionare ritmică tot timpul anului.

Se vorbeşte, de asemenea, de reorganizarea cercetării în agricultură. Conform unui proiect, pentru care ni s-a cerut părerea, ar urma ca unitatea noastră să fuzioneze cu Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură – Iaşi şi cu cea de la Fălticeni - Suceava. Nu am fost de acord pentru că în proiect nu există niciun cuvânt care să amintească de existenţa noastră, ceea ce ar însemna că rămânem ca până acum, un fel de copil vitreg.

Şi revin la bani: în bună măsură ieşirea din această situaţie ar fi obţinerea de către staţiune a materialului săditor viticol, aşa cum până în 2007 am livrat la Cotnari cantităţi mari de Frâncuşă, Tămâioasă Românească ş.a. E drept că avem şi acum unele comenzi, dar cantităţi mici.

Cât priveşte «sprijinul» de la stat, să mai amintesc doar faptul că ANAF a pus sechestru pe multe utilaje din combinatul de vinificaţie, a sigilat, de asemenea, o cantitate importantă de rachiu care stă uitată în depozit în ciuda numeroaselor adrese pe care le-am trimis şi, în sfârşit, tot ANAF-ul a blocat sumele pe care le-am primit datorită unor proiecte câştigate de noi, bani de care aveam atâta nevoie.

În cadrul acţiunii de reorganizare, despre care se vorbeşte, probabil vom putea încheia contracte de prestări servicii, de asociere pentru întreţinerea plantaţiilor cu agenţi economici importanţi, iar la sfârşitul lunii februarie se pare că există posibilitatea accesării de fonduri europene prin Măsura 16.1. Aşteptăm.“

Activitatea continuă

În ciuda tuturor acestor greutăţi, lucrătorii şi cercetătorii staţiunii ieşene îşi continuă treaba. Se lucrează timid la tăiat în vie, pregătirea materialului pentru altoire, altoitul propriu-zis, iar cercetătorii, câţi au mai rămas, continuă munca de cercetare. Între realizări, să amintim colecţia ampelografică pe 2,3 ha – o sursă importantă de germoplasmă – care cuprinde 470 de soiuri româneşti şi străine aflate acum în anul III, precum şi serviciile de consultanţă de specialitate pe care le acordă la solicitarea atât a agenţilor economici cât şi a micilor fermieri.

„Într-un cuvânt, accentuează doamna director, încercăm să ne facem datoria, chiar dacă cei care diriguiesc cercetarea ne-au uitat. Sperăm ca în cel de al 12-lea ceas o instituţie ca a noastră, ca de altfel şi altele din ţară, să fie salvate.“

Stelian Ciocoiu

„Statul a cam uitat de cercetarea agricolă“, declară dr. ing. Gelu Corneanu, directorul SCDP Iaşi

• În 13 ani au fost create 31 de noi soiuri de fructe.

• Piaţa, invadată cu mere din stăinătate.

• Accesul la fonduri europene... fără cofinanţare.

Alături de celelalte unităţi de profil care mai există, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi este cunoscută în ţară şi peste hotare pentru rezultatele obţinute. Să amintim doar că în perioada 1999 – 2013 cercetătorii de aici au obţinut 24 noi soiuri de cireş, trei soiuri de vişin şi patru soiuri de nuc. Staţiunea dispune, de asemenea, de un valoros fond de germoplasme care cuprinde o colecţie naţională de cireş cu 550 de soiuri elite, hibrizi şi populaţii locale, o colecţie naţională de vişin cu 115 soiuri, hibrizi şi biotopuri locale şi o colecţie naţională de piersici, toate acestea fiind o valoroasă bază de studiu pentru cercetătorii români şi străini.

Munca asiduă, pasiunea şi rezultatele obţinute au fost răsplătite de-a lungul anilor cu numeroase premii şi diplome, între care şi Medalia de aur „Gânditorul de la Hamangia“ obţinute de dl dr. ing. Gelu Corneanu, directorul staţiunii, la cea de a XVI-a ediţie a Salonului Internaţional al Cercetării, Inovării şi Transferului Tehnologic „Inventica“ Iaşi, 2014.

– Acum când, domnule director, se face bilanţul muncii în anul care a trecut, cum a fost 2014 pentru staţiunea pe care o conduceţi?

– Pentru noi, ca pentru toţi pomicultorii din această parte de ţară, a fost un an cu rezultate submediocre. Să amintesc doar faptul că, în prima fază, într-o săptămână a plouat cât într-un an întreg, apoi temperaturile scăzute - pe 21 aprilie, când mărul era în floare, s-a înregistrat minus 1 grad – au făcut ca 70 la sută din floare să îngheţe. A urmat o secetă în luna iulie şi, în sfârşit, un fenomen care s-a manifestat şi în plantaţiile noastre – o arsură a fructelor care nu este cauza unei boli generate de bacterii sau viroze, ci este cauza insolaţiei. Un fenomen pe care specialiştii vor trebui să-l aibă în vedere pentru că, spune un cercetător american, în următorii 20 de ani peste jumătate din fructe vor fi afectate de această arsură solară.

– Toate aceste fenomene nu ţin de voinţa omului. Îmi spuneaţi, însă, că există şi alte situaţii care afectează activitatea staţiunii, a pomiculturii în general.

– Nu exagerez dacă spun că suntem afectaţi direct de situaţia din Ucraina. Cum circa 50 la sută din legumele şi fructele, cu precădere din estul Europei, plecau pe piaţa Rusiei, măsurile luate de această ţară ca urmare a sancţiunilor UE ne privesc direct. Aţi observat şi dumneavoastră că piaţa este plină de mere aduse din Polonia, Ungaria etc. Fructele aduse cu tirurile în cantităţi uriaşe nu plătesc TVA şi de aceea sunt vândute mai ieftin în condiţiile în care taxa pe valoarea adăugată reprezintă un sfert din preţul mărfii. Or, agentul economic din ţară, staţiunea nu pot face astfel de reduceri. Şi iată un calcul simplu: 50 la sută din cantitatea de mere recoltată o reprezintă materia primă pentru suc. Or, kilogramul de mere dus la fabrică se plăteşte doar cu 12 bani, ceea ce reprezintă preţul numai pentru cules, fără a mai vorbi de preţul de cost şi alte cheltuieli.

Mai mult, un kilogram de mere se obţine cu 60-80 de bani. Dacă se adaugă şi păstrarea în depozit pe timpul iernii 2-3 luni, ceea ce înseamnă încă 30-40 de bani, preţul de cost pentru un kilogram de mere depăşeşte 1-1,10 lei pe kilogram, la care se adaugă şi profitul intermediarilor. Iată de ce mărul românesc este mai puţin căutat de consumatori, care preferă să cumpere fructe mai ieftine.

– Cercetarea, lucru ştiut, nu înseamnă producţii-record. Întrebarea firească este cum vă descurcaţi.

– În mod normal staţiunea trebuie să se descurce din venituri proprii şi ceea ce nu ajunge să fie completat de stat. Or, în condiţiile în care staţiunea, ca de altfel şi celelalte unităţi de cercetare, a rămas doar cu jumătate din suprafaţă, nu putem obţine producţii maxime pentru că pe aceasta care ne-a mai rămas avem loturi demonstrative, creăm soiuri noi, hibrizi, introducem anumite scheme tehnologice etc. Avem nevoie de aparatură modernă în laboratoare, de utilaje, dintre care multe sunt din anii '50 – '60. Mai mult, plătim taxe la diverse instituţii astfel încât, pentru a ajunge un pom în pepinieră, staţiunea este nevoită să plătească anual circa 40 mii de euro.

Pe scurt, putem spune că statul, care ar trebui să facă infuzie de capital în cercetare, domeniu pe care se sprijină progresul pe mai departe al agriculturii româneşti, ne-a cam uitat. De altfel, putem spune că suntem singurele instituţii de cercetare care nu au fost deloc finanţate de la bugetul de stat. Mai mult, până în luna august a anului trecut nu am avut voie să accesăm fonduri europene de dezvoltare. Acum o putem face, dar avem nevoie de cofinanţare. De unde?

E adevărat că în 2010 statul a plătit, la presiunea Băncii Mondiale, arieratele pentru trei ani. De atunci însă, ca să spunem aşa, nicio veste. Într-un cuvânt, ne descurcăm tot mai greu de la un an la altul, încercăm să păstrăm cei 11 cercetători care rezistă eroic cu salarii minime, făcând de toate, nu numai cercetare, aşa cum s-ar cuveni. Cel puţin deocamdată nu prea sunt perspective, în condiţiile în care suma aferentă cercetării în agricultură într-un an reprezintă cam jumătate din cea destinată de Guvern pentru întreţinerea câinilor maidanezi! După câte ştiu, toate unităţile de profil, inclusiv staţiunea noastră, pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii cât de cât normale, au nevoie de sprijinul statului, suma necesară acestor arierate nedepăşind 60 milioane de lei. Aşteptăm ca măcar în acest an cei care diriguiesc cercetarea românească să ţină cont de nevoile acestui domeniu, de care, spun încă o dată, depinde dezvoltarea pe mai departe a agriculturii. Aş aminti doar faptul că în următorii cinci ani staţiunile de cercetări pomicole, inclusiv pepiniera unităţii noastre, trebuie să livreze pomiculturii româneşti 20 de milioane de puieţi. Iată încă un argument care impune sprijinul financiar al statului.

Stelian Ciocoiu

Abonează-te la acest feed RSS