Porumbul este remarcat pentru particularitățile sale biologice și alimentare deosebite, fapt ce a determinat cultivarea lui în diverse zone ale lumii, ocupând locul trei ca suprafață (peste 130 milioane de hectare), după grâu și orez.

Porumbul are o paletă vastă de însușiri care-i conferă o importanță alimentară și furajeră deosebite. Astfel că în alimentația omului se consumă sub formă de făină de porumb (mălai), fulgi de porumb, floricele, boabe fierte etc., în timp ce în industrie boabele de porumb constituie materia primă pentru fabricarea spirtului, amidonului, glucozei și dextrinei. Din porumb se extrage ulei de foarte bună calitate, folosit în alimentația dietetică, fiind o cereală cu un conținut ridicat de grăsimi (peste 6%) în germenii de porumb.

Porumbul se folosește în diverse forme și la hrana animalelor: boabe concentrate, furaj verde sau însilozat, fân, coceni. Boabele de porumb conțin între: 11,5-14% apă, 9,5-15% proteine, 5-8% grăsimi, 1,5-2% săruri minerale, 65-72% amidon; 1 kg de porumb are 70-80 g proteină digestibilă și 1,20-1,30 unități nutritive. Din compoziția proteică a porumbului lipsesc unii aminoacizi esențiali (triptofanul, lizina), hibrizii creați în ultima perioadă posedă o genă care determină sinteza acestor aminoacizi (Opaque-2), iar folosirea acestora în hrana animalelor duce la obținerea unor rezultate spectaculoase. Modul cel mai eficient de hrănire a animalelor în perioada de stabulație se face cu porumb pentru siloz, considerat „pășunea de iarnă“ a animalelor, având un grad foarte ridicat de consumabilitate.

Porumbul poate fi cultivat ca și cultură principală sau în cultură succesivă (dublă), după plantele ce se recoltează mai devreme. Prin utilizarea unor hibrizi cu perioade de vegetație diferite se permite o cultivare eșalonată a porumbului, asigurându-se, astfel, furaje verzi în tot timpul perioadei de vegetație. Porumbul are și multe însușiri agrobiologice și agrotehnice: rezistență ridicată la secetă și cădere, la mai multe boli și dăunători, mecanizare totală a lucrărilor agrotehnice și de recoltare, o valorificare eficientă a îngășămintelor organominerale și a apei de irigație etc.

Câteva rețete de furaje

Vă oferim și câteva rețete de furaje în care se utilizează porumbul.

Pentru 100 kg de nutreţ combinat pentru vaci de lapte se amestecă: 60 kg uruială din boabe de porumb, 30 kg tărâţe de grâu, 3 kg cretă furajeră, 7 kg sare de bucătărie. Din acest amestec bine uniformizat se administrează zilnic 1,5 kg pentru o vacă în lactaţie.

Pentru tineret taurin 0-6 luni (mânzat) 100 kg amestec nutreţuri concentrate poate conţine: 45 kg uruială din boabe de porumb, 20 kg tărâţe de grâu, 30 kg uruială de ovăz, 3 kg cretă furajeră, 2 kg sare. Din acest amestec se administrează zilnic 0,3-0,5 kg pentru fiecare mânzat.

Amestec pentru pui de găină între 5 şi 40 de zile: 100 kg amestec cuprinde: 37 kg uruială din boabe de porumb, 20 kg uruială orz, 20 kg uruială ovăz, 17 kg tărâţe de grâu, 3 kg lapte praf, 2 kg făină de oase, 1 kg sare de bucătărie. Din acest amestec bine uniformizat se administrează zilnic 1,5 kg pentru 10 pui, repartizat în 3 tainuri.

Amestec pentru găini ouătoare: la 100 kg amestec se folosesc: 60 kg uruială din boabe, 10 kg uruială orz, 12 kg uruială ovăz, 10 kg tărâţe de grâu, 4 kg făină de lucernă, 1 kg făină de oase, 1 kg sare de bucătărie, 2 l ulei de floarea-soarelui. Din acest amestec, pentru 10 găini ouătoare se administrează zilnic 3 kg porţionate în trei tainuri. Din uleiul de floarea-soarelui se adaugă zilnic 4 linguri la cele 3 kg de amestec.

Anca LĂPUȘNEANU

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

Întreținerea tineretului taurin femel și mai târziu dirijarea reproducției în fermele de producție a laptelui au implicații economice ulterioare deosebite. În ultimele decenii selecția unidirecționată pentru producția de lapte a avut un impact nedorit asupra stării de sănătate și mai ales asupra desfășurării activității de reproducere a animalelor. De exemplu, declinul constant al fertilității la rasele de vaci de lapte este asociat cu îmbunătățirea valorii genetice pentru producția de lapte. De altfel, în studiile din anii anteriori se atrăgea atenția asupra faptului că performanțele actuale de reproducție ale vacilor au scăzut într-o asemenea măsură încât până în anul 2020 acest sistem de exploatare poate deveni nesustenabil (Gilmore și col., 2011). În acest context, materialul de față prezintă o serie de aspecte practice legate de probleme de infertilitate la vacile de lapte, general valabile, posibile cauze, dar și sugestii prin care acestea pot fi prevenite.

Infecțiile tractului reproducător

Cauze posibile:

  • nutriție necorespunzătoare în perioada de înțărcare;
  • contaminarea în timpul parturiției cu organisme virulente din cauza unor condiții igienico-sanitare improprii existente în zona de fătare;
  • distocii și retenții placentare;
  • examen transrectal și însămânțare neigienice;
  • nivelul scăzut de calciu din rație poate duce la retenții placentare care se pot dezvolta în infecții uterine;
  • deficiențe în seleniu, vitaminele A și E;
  • însămânțarea vacilor care nu se află în călduri;
  • afectarea tractului datorită fătărilor/însămânțărilor dificile;
  • calitatea scăzută a apei de băut sau apa contaminată.

Sugestii:

  • hrănirea corespunzătoare a vacilor în perioada de înțărcare;
  • asigurarea în maternitate a unui mediu curat și sanitar;
  • nu utilizați boxele din maternitate pentru alte acțiuni sanitar-veterinare;
  • tratarea medicamentoasă a vacilor depistate cu infecții;
  • igienizarea echipamentului pentru efectuarea însămânțărilor, toaletarea vulvei înainte de însămânțare și igiena personală;
  • monitorizarea atentă a vacilor după fătare cel puțin 3-4 săptămâni și efectuarea tratamentelor doar dacă este necesar;
  • nu este recomandată însămânțarea vacilor dacă acestea prezintă scurgeri anormale;
  • testați calitatea apei de băut.

Anestru după fătare sau montă: vacile nu prezintă ciclu estral sau acesta nu este observat.

Cauze posibile:

  • deficit de energie, pierderi în greutate din cauza bilanțului energetic negativ ce apare imediat după fătare, producție mare de lapte și/sau subalimentare și consum scăzut de substanță uscată;
  • anemie, adesea ca urmare a deficitului de proteină sau carențelor de fier, seleniu și vitamina E;
  • exces/deficit de fosfor (în special la vițelele pentru montă);
  • piometru și infecții uterine severe (vacile pot/nu pot prezenta scurgeri și în general nu ovulează);
  • instalarea gestației;
  • prezența chiștilor ovarieni (70% din vacile cu anestru au chiști ovarieni);
  • la vacile care au ciclu normal și sunt sănătoase, nedepistarea căldurilor se poate datora: înregistrării incorecte a datelor în registrul de monte și fătări, necunoașterii simptomelor asociate comportamentului vacilor în timpul perioadei estrale, efectivelor mari de animale (vacile deja diagnosticate gestante sau cele aflate la jumătatea ciclului sexual nu încalecă vacile aflate în călduri sau în apropierea acestora), afecțiunilor podale (de exemplu laminita, dermatita interdigitală/digitală, cangrena călcâielor), călduri șterse (ovulație normală, fără semne ale estrului).

Sugestii:

  • examinarea de către medicul veterinar a vacilor suspecte pentru a stabili dacă acestea prezintă sau nu anestru;
  • înregistrarea corectă a datelor în registrul de montă și fătări, utilizarea diagramelor de călduri, determinarea nivelului de progesteron din lapte;
  • o atentă monitorizare a vacilor după fătare (cel puțin 20 de minute de fiecare dată), mai ales seara și dimineața devreme;
  • utilizarea echipamentelor care să vă ajute în depistarea vacilor în călduri (de exemplu detector electronic de estru);
  • determinarea profilului hematologic și biochimic sanguin (inclusiv la vacile înțărcate);
  • efectuarea analizelor standard la materiile prime utilizate în hrana animalelor, verificarea echilibrului energoproteic al rației, conținutului acesteia în minerale și vitamine;
  • prevenirea retențiilor placentare, infecțiilor tractului reproducător și apariției afecțiunilor specifice perioadei peripartale (de exemplu cetoza).

Însămânțări repetate: incidență crescută a vacilor ce necesită 3 sau mai multe însămânțări/montă fecundă.

Cauze posibile:

  • însămânțări efectuate necorespunzător – prea devreme sau prea târziu față de momentul ovulației;
  • însămânțări frecvente bazate pe semnele secundare ale estrului;
  • tehnică improprie de însămânțare sau utilizarea de material seminal deteriorat în timpul depozitării/utilizării;
  • mortalitate embrionară sau fetală datorată: pierderii excesive în greutate, condiției corporale scăzute, tehnicii necorespunzătoare de palpare în timpul controlului de depistare a gestației, deficitului de proteină brută din rații sau consumului în exces de proteină degradabilă la nivel ruminal, condițiilor de mediu (de exemplu vremea caniculară);
  • stările de boală (de exemplu incidență crescută a infecțiilor uterine, mai ales a celor subclinice);
  • toxicitatea (de exemplu corpi cetonici, micotoxine, nivel crescut de azot ureic în sânge – BUN, endotoxine);
  • dezechilibru al balanței Ca:P, vitaminelor A, D, E și caroten;
  • dezechilibru hormonal (de ex. consumul de furaje cu conținut ridicat de estrogen);
  • utilizarea necorespunzătoare a medicamentelor sau a produselor hormonale care influențează funcția de reproducere;
  • utilizarea de material seminal provenit de la tauri cu valoare de ameliorare scăzută.

Sugestii:

  • ținerea unei evidențe corecte a vacilor ce urmează să intre în călduri și depistarea momentului optim de însămânțare;
  • determinarea nivelului de progesteron din lapte pentru a detecta cu acura­tețe apariția căldurilor;
  • analiza parametrilor biochimici din sânge și/sau examinarea bacteriologică a secrețiilor genitale;
  • examinarea de către medicul veterinar a vacilor cu însămânțări repetate și efectuarea de tratament medicamentos dacă sunt depistate infecții;
  • verificarea condițiilor de stocare a materialului seminal și a tehnicilor de însămânțare (cursuri de perfecționare a operatorilor însămânțători);
  • analiza azotului ureic din lapte (MUN);
  • analiza materiilor prime ce alcătuiesc rația de hrană (de exemplu, schema Weende, conținutul în minerale sau, dacă există suspiciuni, determinări de micotoxine);
  • evitați administrarea la animale a furajelor mucegăite sau a celor cu conținut ridicat de estrogen;
  • evitați hrănirea cu cereale în cantități mari (așa-numita supraîncărcare cu cereale);
  • verificarea echilibrului nutrienților din rații, mai ales atunci când se schimbă una sau mai multe materii prime și/sau furnizorii acestora;
  • achiziția de material seminal provenit de la tauri cu valoare de ameliorare mare;
  • respectarea practicilor și protocoalelor de vaccinare și biosecuritate.

Avorturi

Cauze posibile, avorturi timpurii (6-7 luni sau mai devreme):

  • infecții sau alte boli care cauzează febră mare;
  • consumul de plante toxice, intoxicație cu nitrați sau cu acid prusic;
  • infecții micotice;
  • deficiență de seleniu și vitamina E.

Cauze posibile, avorturi târzii (7-8 luni):

  • bruceloză și salmoneloză;
  • carențe de vitamină A, E, seleniu și iod;
  • consumul de plante toxice, intoxicație cu nitrați sau cu acid prusic, infecții micotice;
  • leziuni, răni, accidente;
  • agenți infecțioși răspândiți de animalele de companie (în special de câini, de exemplu Neospora caninum).

Sugestii:

  • analize de sânge;
  • prelevarea de secreții genitale la nivel vaginal în vederea testării pentru diferite infecții;
  • analiza materiilor prime pentru conținutul în nitrați, micotoxine;
  • analize la apa de băut;
  • evaluarea rațiilor pentru conținutul în seleniu, iod, vitaminele A și E;
  • carantina animalelor nou intrate în efectiv.

Retențiile placentare

Cauze posibile:

  • fătări anormale (de exemplu distocii, fătări premature, făt excesiv dezvoltat, fătarea unui produs mort, avort);
  • hipocalcemie (febra laptelui), deficiență de seleniu, vitamina A, E sau caroten;
  • administrarea de fân în cantități ridicate sau a unor furaje de slabă calitate;
  • infecții specifice, contagioase;
  • infecții nespecifice, necontagioase (salmonella, fungi și Actinomyces pyogenes);
  • vaci excesiv dezvoltate, excesul de porumb însilozat administrat în perioada de înțărcare (peste 50% din consumul de substanță uscată), supraalimentația;
  • deficiențe de calciu și fosfor, excesul de vitamină D.

Sugestii:

  • minimizarea condițiilor stresante în perioada de înțărcare și în apro­pierea momentului parturiției;
  • prevenirea hipocalcemiei, evaluarea rațiilor specifice perioadei de înțăr­care;
  • suplimentarea rațiilor în perioada de înțărcare cu seleniu și vitamină E;
  • asigurați 300-350 mg caroten/animal/zi sau echivalentul acestuia în vitamină A (1 mg caroten = 400 unități vitamină A);
  • analize de sânge pentru depistarea infecțiilor specifice și nespecifice;
  • preveniți îngrășarea animalelor în ultima parte a gestației.

Probleme de reproducere la vițele

  • întârzierea maturității sexuale ca urmare a unei hrăniri necorespunzătoare (deficit de energie sau proteină);
  • călduri șterse;
  • ineficiență în depistarea la timp a vițelelor în călduri;
  • anemie (din cauza unor carențe de seleniu, vitamină E sau fier din rații);
  • deficit de vitamină A, caroten sau fosfor;
  • anomalii genitale (de exemplu sindromul freemartin – femele cu comportament masculinizat și ovare nefuncționale, cervix închis, trompe uterine blocate, tract reproductiv infantil/ subdezvoltat).

Dr. ing. Andreea VASILACHI

După vârsta de 6 luni, creşterea tineretului taurin de reproducţie se diferenţiază în funcţie de sex, întrucât scopul urmărit şi particularităţile acestui proces diferă la viţele faţă de tăuraşi. De aceea, odată cu înţărcarea viţeilor se face şi separarea pe sexe. Tehnologia de creştere se referă la adăpostire, hrană şi îngrijire.

Adăpostul

Pentru tineretul femel se recomandă ca vara să fie întreţinut în tabere pe păşune, cu administrarea unui supliment de 1-1,5 kg concentrate, în funcţie de calitatea păşunii. În timpul iernii viţelele pot fi ţinute în sistem nelegat, în adăposturi cu stabulaţie liberă, precum şi în sistem legat în adăposturi închise. De remarcat că sistemul de creştere în stabulaţie liberă este foarte economicos şi permite dezvoltarea armonioasă a tineretului femel care se hrăneşte la discreţie, însă cu raţii controlate din punctul de vedere al conţinutului în principii nutritive.

Tăuraşii de reproducţie sunt crescuţi în adăposturi speciale, în boxe individuale spaţioase în care pot efectua o mişcare activă. Suprafaţa boxei este de 5 mp la vârsta de 6-12 luni şi de 6,5-7 mp după vârsta de un an.

Furajarea viţelelor

După vârsta de 6 luni, hrănirii tineretului femel destinat pentru prăsilă trebuie să i se acorde o atenţie deosebită. În timpul iernii hrana de bază o constituie fânul de bună calitate, de preferinţă cele de leguminoase, suculentele şi cantităţi mici de concentrate pentru completarea raţiei. În perioada după înţărcare şi până la vârsta de un an se urmăreşte dezvoltarea maximă a tubului digestiv, care nu este posibilă fără consumul unor cantităţi mari de fibroase şi suculente. În această perioadă viţelele pot consuma 3-4 kg de fân, 1,5-1,6 kg concentrate şi 50-60 g amestec mineral alcătuit în proporţii egale din cretă furajeră, făină de oase şi sare de bucătărie. Administrarea furajului murat începe cu 5-7 kg/cap pe zi şi se măreşte treptat, cu vârsta, până la 16-17 kg/cap şi zi, pentru o dezvoltare corespunzătoare a tubului digestiv şi pregătirea viţelelor să consume cantităţi mari de furaje în scopul exprimării ca adult al potenţialului biologic productiv.

Având în vedere că până la înţăr­care viţelele au fost crescute corespunzător, acestea trebuie să înregistreze sporuri de creştere astfel încât la vârsta de un an să aibă circa 50% din greutatea de adult. Redăm în tabelul de mai jos greutatea la care trebuie să ajungă viţelele la vârsta de un an şi sporul mediu ce poate fi înregistrat în perioada de la 6 la 12 luni.

Furajele concentrate trebuie să fie formate dintr-un amestec de uruieli de orz, mazăre, porumb, tărâţe, şroturi, asigurând 1,5-2 kg/cap şi zi, în care se adaugă 30-50 g de săruri minerale, amestec preparat aşa cum s-a arătat. Raţia zilnică se administrează în 3 tainuri, dimineaţa, la prânz şi seara. O atenţie permanentă se va acorda pentru asigurarea la discreţie a apei pentru adăpost prin mutarea în boxe a adăposturilor automate. Neasigurarea cantităţilor suficiente de apă are ca efect micşorarea sporului de creştere în greutate şi apariţia unor afecţiuni digestive.

În perioada de stabulaţie, în zilele fără ploi, ninsori sau viscol, viţelele vor fi scoase în padoc pentru a face mişcare şi a se obişnui cu temperaturile scăzute în scopul creşterii rezistenţei organismului la diferite boli şi intemperii.

Furajarea tăuraşilor

La tăuraşii în vârstă de peste 6 luni se urmăreşte realizarea unei intensităţi mari de creştere, fără a favoriza îngrăşarea, a unui schelet puternic, o conformaţie corporală armonioasă şi un comportament blând. Nivelul de hrănire este cu 20-25% mai ridicat decât al viţelelor, accelerând astfel procesul de creştere. Volumul raţiei trebuie să fie redus, dar cu valoare nutritivă ridicată, pentru a nu favoriza dezvoltarea abdomenului.

Baza raţiei o constituie concentratele, de preferinţă nutreţurile combinate, fiind recomandabil ca din acestea 30-35% să reprezinte obligatoriu suplimentul concentrat PVM (proteino-vitamino-mineral), care asigură necesarul de microelemente minerale şi proteină de calitate uşor asimilabilă. Raţia cuprinde 2-3 kg de fân, 4-5 kg semi-fân şi 3,5-5 kg nutreţ combinat. Încă de la vârsta de 6 luni, tăuraşii trebuie să se obişnuiască cu prezenţa omului, reducându-se astfel accidentele la vârsta adultă. Igiena corporală se realizează prin ţesălare şi periere şi îngrijirea ongloanelor care vor fi curăţate şi scurtate periodic.

Ing. Bogdan MACOVSCHI
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2013

CBR şi pierderile economice

Este un sindrom respirator polifactorial caracterizat prin inflamaţia acută, subacută sau cronică a căilor aerofore şi, în caz extrem, a parenchimului pulmonar. Afecţiunile respiratorii ale viţeilor au caracter enzootic, fiind întâlnite frecvent în sistemul intensiv de creştere. Alături de diareea neonatală, CBR reprezintă una dintre cauzele majore ale pierderilor economice.

Cine este de vină?

Factorii implicaţi în apariţia CBR sunt abiotici: temperatura (normală: 10-15°C), umiditatea (normală: 60-75%), curenţii de aer (viteza maximă: 0,3 m/s), lumina, aeroionii, zgomotele, pulberile şi microorganismele din aer, stresul (lotizări, cântăriri, transport, ca­renţa hidrică şi alimentară); cât şi biotici: virusuri, bacterii şi miceţi.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Dr. Gabriela LOTREA
SC ROMVAC COMPANY SA
LUMEA SATULUI NR.23, 1-15 DECEMBRIE 2012

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti