ipso august 2021    reclama youtube lumeasatuluitv

Efectivele de animale și producția de carne la nivelul UE

În funcție de dinamica piețelor, de schimbarea tiparelor de consum sau a factorilor economici care au condiționat dezvoltarea anumitor sectoare zootehnice, numărul de animale și producția au înregistrat tendințe ascendente sau descendente, după caz. Statistica de față este raportată la efectivele naționale de animale înregistrate oficial de state și a fost realizată conform datelor anului 2019. Cifrele detaliate privind vârsta, sexul, categoria și tipul animalelor în ciclurile de producție sunt strânse o dată sau de două ori pe an la nivel regional și național. În statistica Eurostat sunt analizate doar datele referitoare la efectivele naționale de animale. Cifre mai detaliate pentru analiză sunt disponibile în baza de date online gratuită a Eurostat. Astfel, potrivit datelor, în 2019 în Uniunea Europeană existau 143 de milioane de porci, 77 de milioane de bovine și 74 de milioane de oi și capre. Puțin peste jumătate din producția de carne a Uniunii a provenit din sectorul suinelor, cca. 22,8 milioane de tone, iar producția de carne de pasăre a atins cifra de 13,3 milioane de tone.

Producția de carne de vită

Carnea de vită este obținută din sacrificarea bovinelor cu vârsta de cel puțin un an. Anumite rase de bovine sunt crescute special pentru carnea lor, dar acest produs poate proveni și de la exemplarele pentru lapte. Statisticile Eurostat fac referire la numărul și greutatea carcaselor de la abatoare, a căror carne este considerată bună pentru consumul uman. În 2019, la nivelul Uniunii Europene au fost produse cca 6,9 milioane de tone de carne de bovine (carne de vită și de vițel). Producția a fost mai mică decât cea din 2018 cu cca.  -1,4%.

Producția de carne de vită a înregistrat o creștere semnificativă după eliminarea cotelor de lapte la 31 martie 2015 pentru că unele dintre fermele mici profilate pe producția de lapte și-au încheiat activitatea și animalele au fost sacrificate. Până în 2013, a existat mai degrabă o tendință descendentă a producției de carne de bovine.

Din datele Eurostat, jumătate din carnea de vită UE a fost produsă în trei state membre: Franța (20,8%), Germania (17,9%) și Italia (11,7%). În ceea ce privește producția de carne de vițel, aproximativ 70% din total a fost produsă în trei state membre, și anume Olanda (26,4%), Spania (24,2%) și Franța (19,9%).

Producția de carne de porc, oaie și capră

La nivelul Uniunii Europene, în 2019 producția de carne de porc a fost estimată la 22,8 milioane de tone, cu o ușoară scădere de 0,7% față de 2018. Principalele două state membre producătoare de carne de porc sunt Germania, cu o producție de 5,2 milioane de tone în 2019, și Spania, cu o producție de 4,6 milioane de tone. În timp ce producția din Germania a fost mai mică în 2019, în scădere cu 2,2%, Spania a înregistrat un surplus de 2,4% a producției, fiind practic al șaselea an consecutiv de creștere. Și Olanda a fost privilegiată, cu o creștere puternică de 6%.

UE a produs aproximativ 0,5 milioane de tone de carne de oaie și capră în 2019, ceea ce a fost similar cu nivelul din 2018. Carnea de oaie a reprezentat cca 90% din producția totală combinată.

Trei sferturi din carnea de oaie a UE a fost produsă în Spania (27,6% ), Franța (18,4%), Irlanda (15,0%) și Grecia (11,7%). Principalii producători de carne de capră din statele membre UE sunt Grecia și Spania.

Producția de carne de pasăre

Producția de carne de pasăre produsă la nivelul Uniunii Europene în 2019 a fost estimată la cca 13,3 milioane de tone de carne de pasăre în 2019. Pe fondul unei tendințe ascendente, putem vorbi despre o creștere ușoară a producției cu 0,8%. Această creștere a plasat producția UE cu aproximativ 2,8 milioane de tone peste nivelul înregistrat în 2010, o creștere cumulată de aproximativ 27%. În 2019, principalii producători de carne de pasăre din UE au fost Polonia, cu 2,6 milioane tone, Spania, cu 1,7 milioane tone, Franța, cu 1,7 milioane tone, Germania, cu 1,6 milioane tone, și Italia, cu 1,4 milioane tone. În cazul acestor jucători importanți, nivelurile de producție au crescut cu următoarele procente: Italia – 6,3%, Spania – 4,2% și Polonia cu 1,9%). Franța, în schimb, a înregistrat o scădere de 2,0%. Când prețurile furajelor au fost deosebit de scăzute în perioada dintre 2013 și 2016, iar producția de carne de pasăre a crescut, prețul real pentru păsări a scăzut. Deși această presiune descendentă s-a diminuat în 2017 și 2018, a existat o scădere suplimentară în 2019, de 1,6%.


În 2019 repartiția populațiilor de bovine din Uniunea Europeană era următoarea: Franța (23,5%), Germania (15,1%), Spania (8,6%), Irlanda (8,5%), Italia (8,3%) și Polonia (8,1%). Aproape trei sferturi din exemplarele de suine ale Uniunii Europene se găseau în Spania (21,8%), Germania (18,2%), Franța (9,4%), Danemarca (8,9%), Olanda (8,3%) și Polonia (7,8%). Trei sferturi din oile  de pe teritoriul UE erau în Spania (24,8%), România (16,6%), Grecia (13,5%), Franța (11,4%) și Italia (11,2%). Două treimi din populațiile de caprine din UE aparțineau Greciei, urmată de Spania și România.


(D.Z.)

Directivă UE din iulie 2021: 10 produse de plastic interzise în Uniunea Europeană

„Produsele din plastic de unică folosință sunt utilizate o dată sau pentru o perioadă scurtă de timp, înainte de a fi aruncate. Impactul acestor deșeuri de plastic asupra mediului și sănătății noastre este global și poate fi drastic. Produsele din plastic de unică folosință sunt mai susceptibile de a ajunge în mările noastre decât să fie refolosite“, se arată într-o directivă europeană emisă la începutul lunii iulie. Pentru a amplifica și mai mult eforturile de limitare a folosirii plasticului, prin aceeași directivă s-a hotărât ca la nivelul Uniunii Europene să fie interzise 10 articole de plastic de unică folosință. Acestea  se găsesc cel mai frecvent pe plajele europene, alături de uneltele de pescuit, și reprezintă 70% din toate deșeurile marine din UE.

Ce măsuri se impun

Începând din 3 iulie, statele membre ale Uniunii Europene trebuie să adopte măsuri pentru a se asigura că anumite produse din plastic de unică folosință nu mai pot fi introduse pe piața UE. Produsele interzise sunt: bețișoarele pentru igiena urechilor, tacâmurile, farfuriile, paiele și agitatoarele, baloanele și bastoanele pentru baloane, recipientele pentru alimente, cupele pentru băuturi, recipientele pentru băuturi, mucurile de țigară, pungile de plastic, pachetele și ambalajele,  șervețele umede și articolele sanitare din plastic. Pentru alte produse din plastic, cum ar fi uneltele de pescuit, spre exemplu, s-au decis alte măsuri care favorizează limitarea utilizării acestora, reducerea consumului, prevenirea aruncării prin etichetare, implementarea unei scheme mai extinse de responsabilitate a producătorului („principiul poluatorul plătește“) și realizarea unor campanii de conștientizare. Statele membre UE sunt, de asemenea, obligate să se asigure că anumite produse din plastic de unică folosință introduse pe piața lor poartă un marcaj specific pe produs sau pe ambalaj pentru a sensibiliza consumatorii cu privire la prezența plasticului în produs și la metoda adecvată de eliminare a deșeurilor. Această cerință se aplică prosoapelor sanitare, tampoanelor și aplicatoarelor de tampoane, șervețelelor umede și celor de uz casnic, produselor din tutun cu filtre și paharelor pentru băuturi.

Plasticul cel de toate zilele

Definiția plasticului spune că în această categorie sunt incluse materialele constând dintr-un polimer la care s-au adăugat aditivi sau alte substanțe și care poate funcționa ca o componentă structurală principală a produselor finale, cu excepția polimerilor naturali care nu au fost modificați chimic. Directiva exceptează vopselele, cernelurile și adezivii.

Materialele plastice biodegradabile sunt considerate materiale plastice în conformitate cu Directiva din 3 iulie. În prezent, nu există standarde tehnice disponibile pe scară largă pentru a certifica faptul că un anumit produs din plastic este biodegradabil în mod corespunzător în mediul marin într-un interval de timp scurt și fără a provoca daune mediului. Întrucât acesta este un domeniu în curs de dezvoltare rapidă, revizuirea directivei în 2027 va include o evaluare a progresului științific și tehnic privind criteriile sau standardele de biodegradabilitate în mediul marin aplicabil produselor din plastic de unică folosință.

Mai mult de 80% din gunoiul care ajunge în mediul acvatic sunt materiale plastice. Plasticul se acumulează în mări, oceane și pe plajele din UE și din întreaga lume, dăunând vieții marine și biodiversității. Microparticulele de plastic sunt consumate apoi de broaștele țestoase de mare, foci, balene și păsări, dar și de pești și crustacee. În cele din urmă ajung în lanțul alimentar uman.


Un obiectiv al Uniunii Europene presupune creșterea procentului de colectare separată a sticlelor de plastic la 77%, până în 2025, și până la 90%, în 2029. O altă țintă este reciclarea sticlelor în proporție de 25% și refolosirea lor sub formă de sticle de băuturi din PET începând cu 2025. Până în 2030 acest procent ar trebui să crească până la 30% pentru toate sticlele din plastic.



  • Directiva (UE) 2019/904 privind materialele plastice de unică folosință a fost adoptată în iunie 2019 cu scopul de a preveni și reduce impactul anumitor produse din plastic asupra mediului, în special mediul acvatic și asupra sănătății umane, precum și pentru a promova trecerea la o economie circulară cu modele, produse și materiale inovatoare și durabile de afaceri.

Reguli noi pentru articolele de pescuit

Articolele de pescuit reprezintă 27% din obiectele de plastic găsite pe plaje. Directiva revizuită privind facilitățile de recepție portuară încearcă să descurajeze aruncarea uneltelor de pescuit pe mare prin eliminarea penalităților financiare pentru aducerea la țărm. În schimb, în conformitate cu principiul „poluatorul plătește“, directiva din 3 iulie impune o răspundere extinsă producătorului. Practic, producătorii de unelte vor fi responsabili pentru colectarea și eliminarea ecologică a uneltelor, inclusiv uneltele sparte și scoase din uz, precum și uneltele pierdute în timpul operațiunilor de pescuit. Începând cu 2022, statele membre vor fi obligate să raporteze uneltele de pescuit care conțin plastic introdus pe piață și uneltele de pescuit colectate pe mare. (D.Z)

  • Publicat în Mediu

România realizează o treime din producția anuală de floarea-soarelui din Uniunea Europeană dar pierde anual 2 miliarde de dolari la valorificarea acestei culturi

Clubul Fermierilor Români consideră că țara noastră are nevoie astăzi, mai mult ca oricând, de asigurarea unor politici care să sprijine creșterea valorii adăugate în agricultură prin stimularea cantității de depozitare și procesare a cerealelor și plantelor oleaginoase, realizată concomitent cu investiții de modernizare a infrastructurii principale a sistemelor hidroameliorative, care să permită creșterea competitivității afacerilor agricole românești și îndreptarea deficitului balanței comerciale.

România are nevoie de o coordonare care să asigure în mod eficient, responsabil și sustenabil echilibrul între nevoia asigurării securității alimentare a țării și calitatea produselor exportate, respectând în același timp condițiile europene specifice fiecărui produs în parte.

În acest sens, pentru a sprijini fermierii în scopul creșterii valorii adăugate generate de afacerile agricole din România, Clubul Fermierilor Români propune următoarele:

  • Stimularea finanțării specifice realizării unor investiții în infrastructura de depozitare;
  • Subvenționarea dezvoltării și modernizării unităților de procesare cu scopul creșterii capacității de procesare;
  • Oferirea de sprijin cuplat pentru fermieri, în vederea păstrării în țară a materiei prime specifice zonei de procesare;
  • Crearea de facilități fiscale pentru activitatea de procesare;
  • Ofertarea produselor procesate în piețele tradițional partenere pentru vânzarea materiei prime, concomitent cu identificarea de piețe noi pentru comercializarea produselor finite.

”Spre exemplu, pentru cultura de floarea-soarelui, țara noastră utilizează pentru consumul intern aprox. 1,2 – 1,3 mil. tone, dintr-un total prognozat la nivelul anului 2021, de 3,3 mil. tone. Această cantitate reprezintă aprox. 34% din producția Uniunii Europene specifice acestei culturi, realizată la un randament minim de 2,75 tone/ha, în cadrul unei suprafețe însămânțate de 1,2 mil. ha”, explică Cezar Gheorghe, consultantul Clubului și expert analist în comerțul cu cereale.

”Anul acesta, România înregistrează un maxim al producției de floarea-soarelui, raportat la perioada ca membră a spațiului comunitar european, înregistrând astfel o creștere de aprox. 1,22 mil. tone față de anul 2020. Lipsa unor unități de procesare la nivel național conduce la vânzarea materiei prime către țări precum Bulgaria (aprox. 400.000 tone/an), Turcia (aprox. 400.000 tone/an), Ungaria (aprox. 220.000 tone/an), țări din Asia sau vestul Europei (Olanda, Franța și Spania). Practic, în acest an agricol, aprox. 2 milioane de tone vor fi exportate la nivel intra-UE și extra-UE”, concluzionează Cezar Gheorghe.

Impactul financiar al acestor exporturi indică o diferență de 535 dolari/tonă (vânzare materie primă), comparativ cu 1.570 dolari/tonă (vânzare produse procesate), cumul realizat din producția de ulei brut (1.200 dolari/tonă) și cantitatea de șrot rezultat (370 dolari/tonă). Prin acest calcul arătăm că România ar fi putut genera în acest an, doar la nivelul culturii de floarea-soarelui, o valoare adăugată de 2.070.000.000 dolari, fără a lua în calcul veniturile provenite din zona de industrie conexă (procesarea, activitatea furnizorilor de produse necesare procesării, activitatea producătorilor de mase plastice, logistica și distribuția uleiurilor, distribuția și suportul acordat industriei cărnii prin vânzarea de șrot etc.).

Suprafața cultivată cu floarea-soarelui în România reprezintă 27,3% din suprafața totală a Uniunii Europene, aspect care indică încă o dată potențialul de valorificare a acestei materii prime pe plan național. În comparație cu Franța, una dintre țările cu cea mai mare suprafață agricolă la nivel european, care a însămânțat în acest an aprox. 660.000 ha, România înregistrează unul dintre cele mai bune randamente agricole specifice acestei culturi. Mai mult, anul trecut țara noastră a raportat un deficit important privind producția de floarea-soarelui, respectiv 820 mii de tone față de 2019, aspect care a generat ulterior modificări ale prețurilor aferente principalelor produse agroalimentare și nu numai.

”Acest randament se poate menține sau poate înregistra creșteri anuale doar prin realizarea de investiții în modernizarea infrastructurii principale a sistemelor hidroameliorative , care să permită creșterea competitivității afacerilor agricole românești și îndreptarea deficitului balanței comerciale. Diminuarea producției agricole din ultimii ani, datorată lipsei de precipitații, a condus la realizarea unui randament scăzut a celor mai importante culturi agricole la nivel național. Având în vedere impactul pe care l-a avut în fermele din țara noastră, seceta pedologică din 2020 a evidențiat încă o dată importanța vitală a apei pentru agricultură. Întregul spațiu comunitar beneficiză în mod direct de materia primă oferită de țara noastră, iar o diminuare a acesteia va conduce la o instabilitate a securității alimentare, un aspect extrem de important în această perioadă”, afirmă Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Țări precum Rusia sau Ucraina aplică o politică de protecție a siguranței alimentației interne. De exemplu, Ucraina nu rambursează TVA-ul (valoare 20%) la exporturile semințelor de floarea-soarelui, având o mică taxă de export, în timp ce Rusia aplică o taxă de export la nivelul semințelor de floarea-soarelui în valoare de jumătate din costul unei tone, dar nu mai puțin de 320 dolari/tonă. Începând cu 01.09.2021, Rusia va institui o taxă la nivelul uleiului brut de 170 dolari/tonă, aspect care va conduce la lipsa exporturilor în cadrul acestei țări.

”Considerăm că dezvoltarea unor unități de procesare la nivel național va permite crearea unor locuri de muncă, dezvoltarea industriei conexe ca suport pentru activitatea de bază și care la rândul ei, prin segmentele care o compun, va contribui la generarea de valoare financiară și socială”, consideră Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români. ”Clubul Fermierilor Români își manifestă interesul și disponibilitatea de a contribui activ, alături de celelalte părți implicate, la stabilirea și prioritizarea acțiunilor care vizează implementarea cu succes a unor politici care să permită dezvoltarea unităților de procesare la nivel național și a proiectelor de îmbunătățiri ecosistemice și funciare la nivel național.”

Sursa: Clubul Fermierilor Români 

Pria Environment: Single - Use - Plastic Directive

Pria Events, oficiali guvernamentali și reprezentanți ai diferitelor ONG au organizat conferința „Single – Use – Plastic Directive“. Aici s-a evidențiat impactul anumitor produse de plastic asupra mediului și obligativitatea de introducere a Directivei (UE) 2019/904 în legislația României începând cu iulie 2021.

Obiective Directiva (UE) 2019/904

În cadrul conferinței au fost evidențiate efectele Directivei (UE) 2019/904 a Parlamentului European și a Consiliului Europei. Directiva are ca obiectiv prevenirea și reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, în special asupra mediului acvatic și a sănătății umane. De asemenea, se urmărește promovarea tranziției la o economie circulară cu modele de afaceri, produse și materiale inovatoare și durabile, contribuind astfel la funcționarea eficientă a pieței interne.

Directiva UE 2019/904 transpusă în legislația românească impune o reducere cantitativă a consumului de mase plastice până în 2026 și stabilește o țintă de colectare de 90% pentru reciclarea sticlelor de plastic până în 2029 (cu o țintă provizorie de 77% până în 2025). Totodată, aceasta include cel puțin 25% plastic reciclat pentru fabricarea de noi ambalaje până în 2025 (sticlele PET) și 30% până în 2030 (pentru toate sticlele). Un alt element de reținut pentru producători este marcarea obligatorie a anumitor produse din plastic de unică folosință introduse pe piață ce trebuie să poarte un marcaj vizibil, aplicat pe ambalaj sau pe produsul în sine, pe articolele sanitare, servețele umede etc. Etichetele trebuie să informeze consumatorii despre opțiuni adecvate de gestionare a deșeurilor pentru produs sau ce tip de eliminare a deșeurilor trebuie evitată pentru produs și, nu în cele din urmă, trebuie să evidențieze prezența materialelor plastice în produs.

Ce se schimbă în legislația României

„În ceea ce privește produsele din plastic de unică folosință pentru care nu sunt disponibile alternative adecvate și mai durabile, statele membre ar trebui, în conformitate cu principiul „poluatorul plătește“, să introducă, de asemenea, scheme de răspundere extinsă a producătorilor care să acopere cheltuielile necesare pentru gestionarea și curățarea deșeurilor, precum și costurile măsurilor de sensibilizare menite să prevină și să reducă astfel de deșeuri. Respectivele costuri nu ar trebui să depășească costurile necesare prestării serviciilor în cauză într-un mod eficient din punctul de vedere al costurilor și ar trebui să fie convenite în mod transparent între actorii vizați“, se arată în Directiva UE.

De asemenea, restricțiile de piață și marcarea regulilor de produs se aplică începând cu 3 iulie 2021, cerințele de proiectare a produselor pentru sticle se aplică începând cu 3 iulie 2024, iar măsurile de responsabilitate extinsă ale producătorului se aplică de la 31 decembrie 2024.

Barna Tanzcos a precizat: „Problema cea mai complexă este perioada de tranziție. Încercăm să facem față perioadei în care masele plastice au fost permise, cu o perioadă în care majoritatea produselor de mase plastice vor fi interzise la producție, precum și punerea lor pe piață din stocurile pe care le au comercianții sau producătorii. Ar putea exista și măsuri intermediare, încercăm să implimentăm o ordonanță prin care se va interzice folosirea masei plastice la festivalurile organizate de anul acesta. Astfel, printr-o mișcare mai rapidă vom putea avea rezultate pozitive.“

Barna Tanzcos apelează la sprijinul Ministerului Economic, Ministerului Sănărății, asociațiilor de protecție a mediului și a producătorilor prin care vor susține ordonanța de urgență a implementării Directivei (UE) 2019/904 în legislația României. Deși România nu este complet pregătită pentru schimbarea pieței de mase plastice, specialiștii consideră că vor dobândi rezultate eficiente într-un timp optim.

Modele de business Tomra

Totodată, în cadrul conferinței, Doinița Mihai, vice-președintele Tomra, a enumerat modelele de business prin care compania Tomra contribuie la stoparea răspândirii masei plastice. Tomra gestionează 2 linii de business și un accelerator de inovații. Astfel, se oferă o soluție automată a colectării ambalajelor de băuturi și reciclări în buclă închisă, echipamente pentru ambalaje utilizabile și reutilizabile. Totodată, oferă o tehnologie avansată de sortare cu senzor pentru industria alimentară, dar și a mineritului. Tomra dispune de 6.000 sisteme puse la dispoziție în 100 țări din întreaga lume. Doinița Mihai a subliniat: „Suntem cu toții într-un moment în care conștientizăm limitele resurselor, de aceea încercăm să schimbăm paradigma. Pentru a evita poluarea mediului ce duce spre schimbările climatice, politicile publice trebuie să devină din ce în ce mai ambițioase. Rolul acestor Directive este să aducă din ce în ce mai multă lumină și programe bazate pe produsele extinse ale producătorilor prin care stimulează schimbarea.“


Marea problemă a plasticului

Plasticul reușește să ne capteze atenția la nivel mondial, iar dezvoltarea industrială a sec. XX a grăbit procesul de poluare a mediului cu mase plastice, de aceea măsurile de prevenție și stopare sunt tot mai necesare. Constantin Damov, președintele Coaliției pentru Economie Circulară, a remarcat: „Masele plastice au o problemă fundamental deosebită față de celelalte materiale. Acestea sunt foarte ușoare și nu există astăzi niciun sistem care să fie capabil să capteze materialul plastic la sfârșitul ciclului de viață. De fapt, problema plasticului este că datorită volumului enorm este un deșeu în «3D». Este foarte greu de colectat și transportat. Logistica distruge eficiența economică. “


Liliana Postica

  • Publicat în Mediu

Mugurel Drăgănescu, președinte executiv AGVPS: „România este singura țară din UE în care vânătoarea speciilor migratoare este oprită“

Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 – B147/2021 a fost vehement criticată de mai multe organizații, printre care și Societatea Ornitologică Română (SOR) care acuză că se amenință existența a zeci de specii de păsări din România. Mugurel Drăgănescu, președintele executiv al „Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România“ (AGVPS), ne-a dat un interviu tocmai despre acest subiect.

Rep.: Domnule președinte, potrivit proiectului, un vânător va putea împușca în fiecare zi din sezonul de vânătoare 25 de exemplare din specii de păsări precum ciocârlia de câmp, cocoșarul, turturica sau prepelița. Legea stabilește cote zilnice și pentru alte specii de păsări. Ce înseamnă aceasta?

Mugurel Drăgănescu: Pot să vă spun că România este singura țară civilizată din UE în care vânătoarea speciilor migratoare este oprită. Nu am înțeles hotărârea Curții de Apel Brașov care a suspendat vânarea celor 36 de specii migratoare, făcând referire la faptul că nu avem studii naționale și o metodologie clară de calculare a cotelor de recoltă. Precizez că nicio țară europeană nu are o astfel de metodologie. Pornind de la acestea, reprezentanți ai poporului nostru din Parlamentul României au inițiat o modificare a Legii nr. 407 pentru a fi în acord cu alte state europene. Federația Asociațiilor Cinegetice din UE a făcut o documentare și împreună cu domniile lor am arătat că aceasta este procedura practicată și în celelalte țări: așa se vânează speciile migratoare – o cotă pe zi de vânător. În unele țări europene aceasta este mai mare, în altele este mai mică. Să vă mai spun că în Germania și Austria este fără limită?! Într-adevăr, a ieșit un scandal monstru, din câte am înțeles. SOR a prezentat un calcul pur matematic. Înmulțim numărul de vânători cu numărul de zile în care se vânează cu numărul maxim de exemplare care se poate vâna și ne dă o cifră imensă. Vă spun că un vânător nu poate să meargă și nu va merge zilnic la vânătoare, nu este un trăgător așa de bun încât să împuște zece rațe pe zi, cu siguranță nu îl ajută nici condițiile meteorologice să vâneze atâtea etc. Vânătoarea și managementul speciilor sălbatice nu se fac din spatele calculatorului. Probabil că este greu să explic comunității non-vânătoare că acel calcul este ireal. Vor fi și alte discuții în cadrul cărora sperăm să fim și noi prezenți și să ne spunem punctul de vedere.

Rep.: În calitate de vânător, aveți un număr de cartușe pe care le utilizați per an?

M.D.: Legea spune că „la un moment dat“ pot să dețin maximum 500 de cartușe. Deci, dacă eu azi trag 500 de cartușe, merg și mai cumpăr mâine 500, trag 300, mă duc să achiziționez maximum 200 – atât am voie. Dar, pentru a împușca o specie de păsări, în funcție de dexteritate, un vânător poate trage de la minimum un cartuș la 10-15 cartușe ca să nimerească. Nu înseamnă că dacă am cumpărat 10 cartușe am împușcat 10 păsări. Poate că cei care se ocupă de păsările migratoare nu au auzit că există poligoane de tir, iar acolo majoritatea care trag sunt vânători sau „și“ cei care vor deveni vânători. În concluzie, consider că se vrea să fim batjocoriți.

Rep.: Are România cea mai mare biodiversitate de vânat din Europa?

M.D.: Fără discuție, da!

Rep.: Și cum o protejați?

M.D.: Dacă suntem lăsați și suntem crezuți că ceea ce facem este bine, vă demonstrăm că biodiversitatea va exista în continuare. Dincolo de aceste opoziții ale „verzilor“, biodiversitate a existat. Și asta datorită vânătorilor, care gestionează fauna sălbatică de zeci și sute de ani. Pentru că noi suntem principala clasă socială implicată practic în gestionarea faunei, începând de la pază, hrană, investiții financiare până la o extracție care înseamnă o mică cotă din efectivul consistent pe care Ministerul Mediului ne-o acordă anual.

Rep.: De fapt, controlați fondul cinegetic care este al tuturor...

M.D.: Tot teritoriul României este acoperit de 2.153 de fonduri cinegetice, exceptând Parcurile Naționale și Delta Dunării, unde nu sunt constituite fonduri cinegetice. Dar, dacă facem comparație între un fond cinegetic mediu, nu de top, și un Parc Național, eu vă spun că avem o biodiversitate mai mare în fondul cinegetic.

Rep.: Cum s-a ajuns la acest rezultat?

M.D.: Simplu. Pentru că noi suntem interesați să avem și să exploatăm sustenabil această resursă regenerabilă vie, cum denumesc eu fauna sălbatică. Nimeni nu duce cu noi saci de porumb prin nămeții până la brâu ori sare pentru caprele negre și nu numai. Iar dacă noi nu asigurăm paza, cu siguranță există braconieri care așteaptă să își facă de cap.

Din punctul meu de vedere, urșii care intră în localități nu mai sunt animale care se pot întoarce în mediul sălbatic. Pentru că oriunde îi reloci, ei se vor apropia de prima localitate și vor produce de la spaimă la pagube. Și vă dau un exemplu cu o populație de leoparzi dintr-o țară africană. S-a interzis vânătoarea lor, iar comunitatea, exasperată că leoparzii le omorau vitele, a început să-i otrăvească. Populația de leoparzi a suferit o scădere drastică. Au revenit la managementul cinegetic și acum toată lumea e fericită: fermieri, vânători și, glumind, chiar și leoparzii.

Oamenii se întreabă de ce la alții se poate și la noi nu. Anul trecut, mulți vânători din sudul țării au putut merge la vânătoare de gâște în Bulgaria. Oare România este așa de bogată ca să își permită asta? Bulgarii încasau bani pe cazare, pe cartușe, probabil pe închiriere arme, pe mâncare etc.

Iar statul român nu „încasa“ decât pierderi economice.


„Există posibilitatea ca populația locală, exasperată de atacul ursului, să își facă singură dreptate.“


Anca Lăpușneanu

  • Publicat în Social

Un europarlamentar român face apel ca interzicerea creșterii animalelor în cuști să nu fie decontată de fermieri

Joi, 10 iunie, a fost dezbătută în Plenul Parlamentului European inițiativa cetățenească intitulată „Să punem capăt erei cuștii”. Propunerea de rezoluție a fost formulată de Norbert Lins, președintele Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European și are ca obiectiv interzicere totală a utilizării cuștilor în vederea creșterii animalelor de fermă până în 2027. În cadrul discuțiilor, eurodeputata Carmen Avram a ținut o alocuțiune de la tribuna Parlamentului în care, alături de susținerea pentru acest demers, a atras atenția că, fără suport adecvat din partea factorilor decizionali, o astfel de tranziție ar putea afecta financiar domeniul zootehniei.
 
Renunțarea la utilizarea cuștilor în zootehnie este din perspectiva europarlamentarei românce un pas către o guvernare responsabilă și un act de respect față de bunăstarea animalelor, însă acest lucru implică și o serie de provocări ce privesc finanțarea producției și competitivității crescătorilor de animale. Din acest motiv, Carmen Avram a cerut ca, măcar de această dată, Comisia Europeană să vină cu un studiu de impact privind aplicarea reformei „Fără cuști”, astfel încât crescătorii de animale să știe la ce să se aștepte:

„Inițiativa cetățenească «End the Cage Age» (Sfârșitul erei cuștilor) e o premieră în istoria Uniunii Europene, prin cei 1.5 milioane de semnatari preocupați nu doar de ce mănâncă, ci mai ales de modul în care hrana ajunge la ei. Această inițiativă e și un pas firesc în contextul Green Deal, în care bunăstarea animalelor ocupă un loc prioritar pe agenda Parlamentului European și a Comisiei pentru Agricultură.

Prin eliminarea cuștilor, atunci când se poate și numai pe baza dovezilor științifice, zootehnia europeană, care deja îndeplinește cele mai înalte standarde din lume, face încă un pas spre o eră guvernată de responsabilitate și respect față de bunăstarea animalelor.

Trebuie doar să avem grijă ca această eră să nu fie decontată de fermier, care a mai făcut recent investiții și care are nevoie, în continuare, de sprijin ca să nu fie afectată competitivitatea sectorului și, cu atât mai puțin, să nu se pună presiune pe buzunarul consumatorului european. Iar rolul nostru este acela de a echipa corespunzător agricultorii europeni - aliații noștri - pentru a livra așa cum ne-au obișnuit, la cele mai înalte standarde. Doar așa putem duce agricultura europeană la următorul nivel, fără să afectăm securitatea alimentară a Uniunii Europene și dreptul fundamental al cetățenilor la mâncare proaspătă, sănătoasă, care respectă bunăstarea animalelor, dar și la prețuri corecte și accesibile.

«End the Cage Age» nu trebuie să devină un atac voit sau accidental la adresa zootehniei europene și la tradițiile culinare ale bătrânului continent. De aceea, sper că, măcar de această dată, pe lângă comunicarea sa, Comisia Europeană va pune pe masă și un studiu de impact, pentru a-i ajuta pe fermieri să-și calibreze business-ul.” a precizat eurodeputata în intervenția sa.

Actuala directivă privind protecția animalelor de crescătorie ce datează din 1998 a stabilit standarde generale de protecție a tuturor animalelor crescute pentru producția de alimente, lână, piele, blană sau alte scopuri - inclusiv pești, reptile și amfibieni - și se bazează pe Convenția europeană pentru protecția animalelor de fermă din 1978. După numeroase modificări, apărute de-a lungul timpului, în prezent, Comisia Europeană analizează revizuirea legislației europene în ceea ce privește bunăstarea animalelor.

Cum va arăta noua strategie Agro-Ecologică a Uniunii Europene? GREEN DEAL – PACT şi IMPACT

Cuprinzând majoritatea sectoarelor de activitate, Acordul pentru Tranziție Ecologică, cunoscut drept Green Deal, va avea un impact deosebit în următoarele domenii: energie, producție industrială și agricultură. Comisia Europeană se angajează să îndeplinească niște obiective ambițioase: reducerea aproape totală a emisiilor de carbon și a poluării, dezvoltarea unei economii circulare bazate pe reciclare și sustenabilitate și reducerea cu până la jumătate a substanțelor fitosanitare din agricultură. Însă, această tranziție vine cu niște costuri care nu sunt deloc neglijabile.

Cine va suporta aceste costuri? Cum vor fi afectați fermierii și ce scheme de suport vor exista? De ce resurse au nevoie agricultorii pentru a reuși în acest proces de ecologizare?

Pentru a înțelege mai bine toate aceste aspecte, Asociația Presei Agricole din România (APAR) a organizat, la jumătatea lunii mai, conferința internațională „GREEN DEAL – PACT şi IMPACT“.

Redăm în cele ce urmează perspectivele a doi decidenți și a doi reprezentanți ai fermierilor cu privire la acest subiect important.

„Europa şi-a propus un obiectiv foarte ambiţios:  lidersheap-ul în această iniţiativă globală de a deveni primul continent neutru din punctul de vedere al emisiilor de carbon până în 2050. Agricultura şi silvicultura au o particularitate foarte importantă în acest proces, şi anume că sunt singurele sectoare care pot capta şi înmagazina dioxidul de carbon în sol, în biomasă. Vorbim în prezent în Uniunea Europeană de un potenţial net de stocare a carbonului de circa 300 de milioane de tone de dioxid de carbon anual. Uniunea Europeană, când a aprobat cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027, s-a angajat ca 30% din bugetul european să fie dedicat cheltuielilor pentru combaterea schimbărilor climatice şi protecţia mediului; iar cel puţin 40% din fondurile PAC vor fi alocate pentru cheltuieli verzi. Noutatea absolută a Politicii Agricole Comune pentru următoarea perioadă, eco-schemele, reprezintă o compensare peste plăţile directe a acelor fermieri care adoptă practici agricole ce contribuie la protecţia mediului şi la combaterea schimbărilor climatice. Procentul nu este încă agreat; Consiliul European a propus 20%, iar Parlamentul 30% şi nu s-a ajuns încă la un numitor comun. Bugetul alocat României pentru perioada 2021-2027 este de 21,7 miliarde de euro, din care 13,6 miliarde euro se duc către Agricultură, iar 6,9 miliarde către dezvoltarea rurală.“ – Mihail Dumitru, director general adjunct, direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Comisiei Europene (DG-AGRI).

„Mă tem că relocarea celor 30% din fondurile PAC, în conformitate cu principiile Green Deal, se va face în cadrul PAC. Deci, nu sunt bani suplimentari, sunt bani care vor fi luaţi de la alţi fermieri care nu se vor putea angrena în cadrul eco-schemelor. Altfel spus, în plan real vom avea un buget redus al sectorului agricol din UE, chiar dacă punem la socoteală şi cele 7,5 miliarde de euro cuprinse în instrumentul Next Generation. Cu acest buget redus ar trebui să rămânem competitivi pe piață și să luptăm cu importurile extra-europene. Acest lucru nu mi se pare realist.

„Mă tem că relocarea celor 30% din fondurile PAC, în conformitate cu principiile Green Deal, se va face în cadrul PAC. Deci, nu sunt bani suplimentari, sunt bani care vor fi luaţi de la alţi fermieri care nu se vor putea angrena în cadrul eco-schemelor. Altfel spus, în plan real vom avea un buget redus al sectorului agricol din UE, chiar dacă punem la socoteală şi cele 7,5 miliarde de euro cuprinse în instrumentul Next Generation. Cu acest buget redus ar trebui să rămânem competitivi pe piață și să luptăm cu importurile extra-europene. Acest lucru nu mi se pare realist.

Prin urmare, am solicitat Comisiei Europene să vină cu evaluarea impactului, cum ar afecta aceste decizii securitatea noastră alimentară, competitivitatea şi veniturile din agricultură.

Suntem destul de îngrijoraţi că nu avem alternative. De exemplu, în ceea ce priveşte produsele de protecţia plantelor, pur şi simplu nu vedem iniţiative la nivelul UE de a înlocui aceste produse, care probabil nu vor fi reautorizate. Acest lucru este de neacceptat pentru că fermierii au nevoie de soluţii.

Nu ne împotrivim sustenabilității, dar nici nu ne putem aștepta să eliminăm toate soluțiile și fermierii să facă în mod magic ceva ce nu au reușit să facă până acum.“ – Pekka Pesonen, secretar general COPA-COGECA (cea mai mare organizație a fermierilor și cooperativelor agricole din UE.

„Acest Plan Național Strategic trebuie să se plieze pe Pactul Ecologic European, care are obiective ambițioase și vine ca o necesitate la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Ca medic veterinar și profesor de toxicologie înțeleg foarte clar care sunt consecințele unei agriculturi mai puțin responsabile, care utilizează foarte multe îngrășăminte, pesticide, medicamente în creșterea animalelor, dar trebuie să cântărim și care vor fi consecințele asupra fermierilor pe termen lung. Aici trebuie ca alături de decidenții europeni să găsim o soluție.

În această perioadă suntem obligați să gândim, împreună cu fermierii, cum vor arăta acele eco-scheme care vor fi obligatorii pentru Statele Membre, dar vor fi opționale pentru fermier. Dacă fermierii nu le accesează, atunci riscul de a pierde sume mari de bani este foarte mare. Așteptăm decizia privind cuantumul acestor eco-scheme. Noi, la nivel de miniștrilor, am decis 20%, din Parlament a venit propunerea de 30%; probabil se va ajunge la 25% prin trialog; însă ceea ce conteză este ca ele să fie acceptate de fermieri.

Eu, în această perioadă, am o preocupare deosebită față de Planul Național de Redresare și Reziliență și nu înțeleg împotrivirea Comisiei Europene legată de programul nostru privind reabilitarea infrastructurii de gestionare a apei. România este într-o zonă a Europei care este predispusă deșertificării și trebuie să facem ceva. Credem că soluția este această strategie pe care noi ne-am asumat-o, prin care vrem să utilizăm apa cât mai responsabil, să utilizăm apă cât mai puțină și energie din surse regenerabile.“ – Adrian Oros, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România.

„Avem o agricultură polarizată în jurul a două modele: unul de subzistență și altul performant și mai avem o mare problemă legată de fragmentarea terenurilor între foarte mulți fermieri trecuți de 60 de ani. Suntem sub media europeană privind tinerii fermieri și ne aflăm într-o zonă de procent infim în ceea ce privește managerii de fermă tineri. Toate acestea remodelează agricultura europeană și cea românească, iar Green Deal are un impact extraordinar asupra acestui proces de remodelare. Un lucru important este că această tranziție nu se poate face fără integrarea tehnologiilor 4.0 pentru a avea o agricultură mai prietenoasă cu mediu, dar care să mențină și performanța.

Prin urmare avem nevoie de investiții, de acces la tehnologii inovative care să le înlocuiască pe cele folosite până în prezent și avem nevoie de formare de capital uman capabil să facă față provocărilor și să asigure succesiunea.

De aceea am dezvoltat două programe: unul intră deja în al treilea an – Tineri Lideri pentru Agricultură, care are ca țintă 1.000 de tineri, copii de fermieri, care să fie pregătiți prin acest proiect și care să reprezinte masa critică a schimbării din agricultura românească.

Al doilea se numește „Program de pregătire a operatorilor din agricultură 4.0“, un program de pregătire a managerilor de fermă privind noul PAC; avem în lucru ghiduri focusate pe FEADR și pe fondul pentru tranziție justă, dar mai ales pe  eco-scheme care reprezintă ceea va face diferența pe piață.“ – Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români (CFRo)

Daniel Plăiașu

Viitorul agriculturii ecologice în Uniunea Europeană

La sfârșitul lunii martie s-a desfăşurat seminarul web cu tema „Viitorul agriculturii ecologice; Planul de acţiune pentru dezvoltarea producţiei ecologice până în 2030“, organizat de Ag-Press.eu, la care au participat mai mulţi jurnalişti europeni înscrişi în reţea, ca urmare a prezentării de către Comisia Europeană a Planului de acţiune pentru dezvoltarea producţiei ecologice.

Planul de acțiune reprezintă o inițiativă anunțată în strategiile Comisiei Europene; De la fermă la consumator și Strategia privind biodiversitatea, prezentate în contextul Pactului verde european, pentru a permite tranziția către sisteme alimentare sustenabile și pentru a aborda cauzele principale ale declinului biodiversității.

Scopul Planului este de a stimula producția și consumul de produse ecologice, urmând ca până în 2030 să se atingă un procent de 25% din terenurile agricole utilizate pentru agricultura ecologică, precum și de a dezvolta în mod semnificativ acvacultura ecologică.

În deschiderea seminarului web Janusz Wojciechowski, comisarul european pentru agricultură, a afirmat că: „Sectorul agriculturii ecologice este recunoscut pentru utilizarea sustenabilă a resurselor, ceea ce îi conferă un rol central în realizarea obiectivelor Pactului Verde European. Dezvoltarea va fi sprijinită de politica agricolă comună și de activitățile comune de cercetare și de inovare, precum și de cooperarea strânsă cu actorii esențiali de la nivelul UE și de la nivel național și local.“

În acest context experți din cadrul Direcției Generale pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală au susţinut prezentări și au răspuns întrebărilor participanților. Elena Panichi a avut ca temă „Produsele ecologice: O nouă perspectivă asupra sustenabilităţii în UE“, iar Henri Delanghe „Produsele ecologice: perspectivele până în 2030“.

Din prezentări a reieșit faptul că Planul de acțiune este conceput pentru a oferi sectorului agriculturii ecologice instrumente adecvate pentru a se ajunge, la nivel european, ca 25% din totalul terenurilor agricole să fie destinate acestui tip de agricultură, față de 8,5%, cât era la sfârșitul anului 2019. Astfel, planul cuprinde 23 de măsuri structurate în jurul a 3 axe: stimularea consumului, sporirea producției și îmbunătățirea sustenabilității sectorului agriculturii ecologice.

În prezent, între statele membre există diferențe semnificative în ceea ce privește ponderea terenurilor agricole utilizate pentru agricultura ecologică, care variază de la 0,5% la peste 25%. Potrivit datelor Eurostat în România, agricultura ecologică reprezintă doar 2,9% din suprafaţa agricolă, a patra cea mai mică din UE-27, după Malta (0,5%), Irlanda (1,6%) și Bulgaria (2,3%). Astfel, CE încurajează statele membre să elaboreze planuri naționale de acțiune privind agricultura ecologică, pentru a spori ponderea acesteia la nivel naţional.

Planul de acţiune european propune mai multe măsuri menite să stimuleze cererea de produse ecologice, cum ar fi: informarea şi comunicarea cu privire la producţia ecologică, promovarea consumului, stimularea utilizării produselor ecologice în cantinele publice, precum și de distribuire a lor în cadrul programelor UE pentru şcoli sau recompensarea angajaţilor din sectorul privat cu „bonuri bio“ care să fie utilizate pentru a achiziţiona alimente ecologice.

Alte măsuri vor viza prevenirea fraudelor, sporirea încrederii consumatorilor şi îmbunătăţirea trasabilităţii produselor ecologice.

Actuala și viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC) vor continua să sprijine dezvoltarea agriculturii ecologice în UE prin stimularea conversiei și consolidarea întregului lanț valoric. De exemplu, măsurile din cadrul programelor de dezvoltare rurală oferă și vor oferi sprijin fermierilor care doresc să se convertească la agricultura ecologică și să mențină acest tip de agricultură. Viitoarea PAC va include programe ecologice care vor fi susţinute de un buget de 38-58 de miliarde euro, pentru perioada 2023-2027.

Pentru a sensibiliza publicul cu privire la producţia ecologică, Comisia va organiza anual o Zi a produselor ecologice la nivelul UE și va acorda premii în cadrul lanțului alimentar ecologic care să recunoască excelența în toate etapele de la fermă la consumator.

În ceea ce privește sustenabilitatea agriculturii ecologice, măsurile se vor axa pe îmbunătățirea bunăstării animalelor, pe asigurarea disponibilității semințelor ecologice, pe reducerea amprentei de carbon a sectorului și pe reducerea la minimum a utilizării materialelor plastice, a apei și a energiei.

De asemenea, Comisia va încuraja dezvoltarea rețelelor de turism ecologic prin intermediul „biodistrictelor“ care sunt zone în care fermierii, cetățenii, operatorii turistici, asociațiile și autoritățile publice colaborează în vederea gestionării sustenabile a resurselor locale, pe baza principiilor și practicilor ecologice.

Totodată, se intenționează creșterea ponderii activităților de cercetare și inovare astfel încât să se dedice cel puțin 30% din bugetul aferent, domeniului agriculturii, silviculturii și zonelor rurale pentru teme specifice sectorului agriculturii ecologice sau relevante pentru aceasta.

Comisia Europeană va monitoriza îndeaproape progresele înregistrate printr-o monitorizare anuală împreună cu reprezentanți ai Parlamentului European, ai statelor membre și ai părților interesate, prin rapoarte bianuale privind progresele înregistrate și printr-o evaluare la jumătatea perioadei.


E-platform Ag-Press.eu este un instrument destinat jurnaliștilor europeni interesați de găsirea celor mai recente și actualizate informații din partea instituțiilor UE referitoare la agricultură și dezvoltare rurală. Aceasta este gestionată de echipa Press & Media din cadrul DG AGRI.


A consemnat Teofilia Banu

Proiecte de 26,2 miliarde de euro prin Erasmus în perioada 2021-2027

Noul program Erasmus+ pentru perioada 2021-2027 a fost lansat, bugetul fiind aproape dublu față de programul aferent perioadei 2014-2020, pentru care suma alocată a fost de 14,7 miliarde de euro. Potrivit Comisiei Europene, pe site-ul căreia au fost publicate aceste informații recent, cu acest buget mărit Erasmus+ va fi mai cuprinzător, mai digital și mai verde. Va include, de asemenea, DiscoverEU, care va oferi tinerilor de 18 ani posibilitatea de a obține un permis de călătorie în Europa pentru a învăța din alte culturi și pentru a întâlni tineri din alte țări europene. Cel puțin așa spune Comisia Europeană... Încă nu se știe nimic despre restricțiile ce vor fi impuse sau nu din cauza pandemiei.

Erasmus+ este programul Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport în Europa ce oferă cetățenilor europeni posibilitatea de a studia, de a se forma și de a dobândi experiență în străinătate. Structurat pe două categorii – persoane fizice și organizații –, Erasmus+ oferă persoanelor de orice vârstă posibilitatea de a dobândi noi cunoștințe și de a-și împărtăși experiențele în cadrul unor instituții și organizații din diferite țări, iar organizațiilor le oferă oportunități pentru o gamă largă de domenii, atât pentru universități, cât și altor furnizori de servicii de educație și formare, grupuri de reflecție, institute de cercetare și întreprinderi.

Erasmus+ KA3 – Centre de Excelență VET

Și România beneficiază de aceste programe, unul dintre acestea fiind Proiectul Erasmus+ KA3 – Centre de Excelență VET, cuprins în Erasmus+ 2014-2020. Perioada de implementare a programului este 01.10.2020 – 30.09.2024, iar bugetul aprobat este de aproape 4 milioane de euro (3.999.803 euro), ceea ce reprezintă 80% din valoarea proiectului. În acest proiect sunt 15 parteneri din 6 țări ale Uniunii Europene, respectiv din Olanda, Finlanda, Spania, Cehia, Danemarca și România. Alături de organizațiile europene, din România s-au alăturat proiectului Centrul European de Excelență în Ecologizarea Urbană (The European Platform for Urban Greening): Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau“ (care a primit recent acreditarea Erasmus+, așa cum am scris în numărul anterior), Fundația Worldskills România și Terano Construct SRL. Proiectul a pornit de la o problemă care ne afectează tot mai mult: lumea se confruntă cu diverse provocări de mediu în spațiul urban. Biodiversitatea scade, schimbările climatice își arată impactul – condițiile meteorologice sunt tot mai dure, de pildă, în timp ce orașele încă se extind. În tot acest timp, betonul înlocuiește spațiile verzi. Cercetările arată că peisajele verzi urbane nu au doar importanță estetică; acestea răspund mai multor provocări contemporane, în vreme ce au un impact pozitiv și asupra bunăstării oamenilor și a economiei urbane, creând astfel coeziune socială. Cineva care lucrează în acest domeniu nu este un simplu grădinar, ci un specialist care poate contribui la rezolvarea problemelor menționate. Schimbările rapide ale societății necesită răspunsuri rapide din partea sectorului de afaceri. European Platform for Urban Greening (EPLUG) își propune să intensifice colaborarea în triunghiul cunoașterii (VET – Cercetare și Dezvoltare Afaceri) pentru a facilita aceste ajustări și pentru a dezvolta curriculum și calificări de înaltă calitate, axate pe aceste competențe necesare în domeniul ecologizării urbane (urban greening). Ca motor al excelenței și inovației, fiecare Centru European de Excelență în Ecologizarea Urbană promovează rolul esențial pe care formarea profesională îl are în dezvoltarea locală și regională.

Scopul și obiectivele proiectului

Personalul din școlile VET va fi instruit pentru a crea programe educaționale inovatoare online și offline pentru elevi, cursanți și angajați. Prin aceasta, EPLUG își propune să contribuie în mod pozitiv la biodiversitate, adaptare la climă și bunăstare în mediul verde urban. Unul dintre obiectivele proiectului este să ofere școlilor VET, companiilor și factorilor de decizie la nivel local și regional un cadru pentru a identifica nevoile actuale în domeniul ecologiei urbane. De asemenea, proiectul mai urmărește să ofere un cadru în care diverse Centre de Excelență să învețe unele de la altele, inclusiv printr-un schimb de know-how între angajații organizațiilor membre și să creeze un centru de instruire și experiență care să abordeze nevoile de învățare din domeniul ecologiei urbane, în special în peisagistica verde verticală. Proiectul mai are ca obiectiv să co-creeze un curriculum relevant, inovator și atractiv cu privire la biodiversitate, adaptare la climă, bunăstare în mediul urban și ecologie urbană, care va fi utilizat de școlile VET pentru a răspunde nevoilor actuale din cadrul ecosistemului de competențe. Proiectul își mai propune: să consolideze educația pentru mediu, de la învățământul primar până la cel universitar, inclusiv în activitatea de cercetare, să faciliteze transpunerea cunoașterii științifice în practică în domeniul ecologiei urbane în toată Europa, să atragă mai mulți elevi în acest domeniu, să inspire alte ecosisteme de competențe regionale în peisagistica ecologică urbană și să își extindă Platforma Centrelor de Excelență VET dincolo de rețeaua sa și de termenul proiectului.

Simona Nicole David

Corteva Agriscience a participat la un eveniment privind Acordul Verde al UE

Inovarea, cheia pentru o agricultură mai durabilă, subiect de dezbatere

Știința și tehnologia pot ajuta fermierii să producă alimente sănătoase și accesibile, fără să epuizeze resursele naturale sau să producă un impact negativ asupra mediului, s-a discutat la o conferință europeană care a reunit decidenți politici și fermieri.

Evenimentul online găzduit de site-ul european de știri Euractiv și sponsorizat de Corteva Agriscience a adus împreună oficiali UE, eurodeputați, organizații de mediu și alte părți interesate pentru a discuta despre strategiile UE Biodiversitatea și De la fermă la consumator.

Andreas Huber, director pentru cercetare integrată al Corteva Agriscience Europa, a dezbătut impactul Acordului Verde al UE asupra dezvoltării de noi soluții pentru fermierii europeni.

Acordul Verde european stabilește o foaie de parcurs la capătul căreia Europa ar trebui să devină neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon în 2050, cu niște ținte intermediare în 2030, termen până la care ar trebui scăzut și consumul de substanțe de protecție a plantelor și a îngrășămintelor.

“Vreau să subliniez faptul că Acordul Verde nu a fost o surpriză pentru noi” a afirmat dl. Huber. “De fapt, companii precum Corteva și-au reproiectat linia de produse și programele R&D cu ceva timp în urmă.”

Dl. Huber a descris Strategia de sustenabilitate a Corteva Agriscience, care include 14 obiective măsurabile ce urmează să fie îndeplinite în următorii 10 ani. “Aceste angajamente vin împreună cu valori clare, cum ar fi creșterea randamentelor recoltelor la nivel mondial cu 20%, reducând în același timp emisiile de gaze cu efect de seră cu 20%, îmbunătățind sănătatea solului pe 30 milioane de hectare, ridicând veniturile și îmbunătățind practicile sustenabile pentru 500 de milioane de mici fermieri la nivel global, precum și cu multe altele. Multe dintre țintele noastre de sustenabilitate sunt în concordanță cu obiectivele Acordului Verde și ghidează, în mod evident, prioritățile noastre în R&D.”

De asemenea, el a subliniat mai multe inovații ale Corteva Agriscience aliniate la obiectivele Acordului Verde, care țintesc minimizarea amprentei de mediu a agriculturii, între care:

  • stabilizarea azotului în sol folosind tehnologia Optinyte™[1];
  • agricultură de precizie folosind tehnologii digitale, senzori și sateliți care vizează aplicarea produselor de protecție a culturilor[2];
  • un soi de rapiță lansat recent, dezvoltat de-a lungul mai multor ani prin metode tradiționale de ameliorare, mai rezistent la bolile fungice și care va fi utilizat și la studierea bolilor-cheie ale altor culturi agricole;
  • o line de produse insecticide și fungicide biologice aflată în prezent în stadiu avansat de dezvoltare, compania devenind un partener important al producătorilor europeni care practică agricultura organică.

“La Corteva privim în permanență modul în care inovația poate îmbunătății sustenabilitatea sistemelor alimentare,” a declarat la eveniment Dl. Huber. Vedem o accelerare semnificativă a inovării, care abordează probleme precum schimbările climatice, biodiversitatea, sănătatea solului și alte domenii.”


[1]Optinyte™ încetinește activitatea microorganismelor care transformă azotul în nitrat și reduce levigarea la apele subterane. În plus minimizează denitrificarea și formarea de N2O care este un gaz de seră important.

[2] Asigurând că sunt aplicate doar când și unde este necesar în teren, acest fapt duce la o reducere semnificativă a cantității de produse de protecție a culturilor. Instrumentele digitale ajută deasemenea la optimizarea timpului și a densității de plantare și reduc consumul de apă prin calularea mai exactă a cerințelor de irigare.

Comisia prelungește normele UE privind ajutoarele de stat aplicabile sectoarelor agricol, forestier și piscicol pana la 31 decembrie 2022

Comisia Europeană a prelungit cu doi ani valabilitatea mai multor norme UE privind ajutoarele de stat aplicabile în sectoarele agricol, forestier și al pescuitului, care altfel ar expira la sfârșitul anului 2020. Aceasta include o prelungire, până la 31 decembrie 2022, a Orientărilor UE pentru ajutoarele de stat în sectoarele agricole și forestiere și în zonele rurale, Regulamentul de exceptare pe categorii aplicabil ajutoarelor de stat în domeniile agriculturii, silviculturii, pescuitului și acvaculturii, precum și Regulamentul privind ajutorul de minimis pentru pescuit și acvacultură. Toate cele trei regulamente expirau la 31 decembrie 2020 și sunt în curs de revizuire de către Comisie.

Proiectarea viitoarelor norme va depinde în mare măsură de rezultatul reformei în curs a politicii agricole comune (PAC) și a politicii comune în domeniul pescuitului (PCP). Având în vedere că viitoarele cadre juridice ale PAC și PCP sunt încă în curs de adoptare, Comisia a considerat necesară extinderea valabilității normelor actuale privind ajutoarele de stat.

Noile norme privind ajutoarele de stat, strâns aliniate la PAC și PCP reformate, vor fi dezvoltate în perioada de extindere, în vederea intrării în vigoare la 1 ianuarie 2023. Datorită focarului de coronavirus, Comisia a modificat, de asemenea, regulile pentru a permite acordarea de ajutoare de stat întreprinderilor care nu erau deja în dificultate la 31 decembrie 2019, dar au devenit întreprinderi în dificultate în perioada 1 ianuarie 2020 până la 30 iunie 2021. (Pentru mai multe informații: Marta Wieczorek - Tel. +32 229 58197; Giulia Astuti - Tel .: +32 229 55344)

A consemnat Teofilia Banu

 

Politica de coeziune a UE: peste 77 de milioane de euro pentru un sistem mai eficient și mai durabil de gestionare a deșeurilor în România

Joi, 4 martie 2021, Comisia Europeană a aprobat o investiție de peste 77 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru îmbunătățirea sistemului de colectare, tratare și reciclare a deșeurilor în județul Galați. Investiția va oferi un serviciu mai integrat, mai eficient și mai durabil de gestionare a deșeurilor, îmbunătățind calitatea mediului în beneficiul a peste 500 000 de locuitori.

Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: Această investiție în cadrul politicii de coeziune va contribui la îmbunătățirea sănătății și a calității vieții persoanelor care locuiesc în județul Galați. Va îmbunătăți și mediul prin reciclarea materialelor altfel irosite și va stimula dezvoltarea biodiversității locale și a activităților economice.

Conform acestui proiect, întreaga populație din județ va avea acces la serviciul de salubrizare până la sfârșitul anului 2021, aspect deosebit de benefic pentru persoanele din zonele rurale, din rândul cărora doar 45 % au, în prezent, acces la astfel de servicii. Infrastructura nou-creată va spori reutilizarea și reciclarea deșeurilor de hârtie, metal, plastic, sticlă și lemn și va reduce cantitatea de deșeuri care vor ajunge la gropile de gunoi.

De asemenea, astfel, deșeurile menajere periculoase și deșeurile voluminoase vor putea fi tratate corespunzător. Investiția va genera aproximativ 300 de locuri de muncă noi în perioada de construcție și aproximativ 380 pe parcursul fazei operaționale. Mai multe informații despre investițiile finanțate de UE în România sunt disponibile pe platforma de date deschise.

Sursa: ec.europa.eu

  • Publicat în Mediu

Comisia Europeană: Să ne unim forțele pentru a proteja biodiversitatea în întreaga lume

Cu ocazia Zilei Mondiale a Faunei și Florei Sălbatice, Comisia își reiterează invitația lansată tuturor instituțiilor din lume de a-și face auzită vocea pentru a impulsiona lupta pentru apărarea naturii și a convinge mai multe guverne să propună obiective ambițioase în cadrul Conferinței părților la Convenția privind diversitatea biologică (COP15), care va avea loc în cursul acestui an. A trecut exact un an de când Comisia a lansat coaliția mondială „Uniți pentru biodiversitate” și deja peste 200 de instituții din întreaga lume - parcuri naționale, centre de cercetare și universități, muzee ale științei și istoriei naturale, acvarii, grădini botanice și grădini zoologice- și-au unit forțele împotriva declinului biodiversității. Comisia a aderat, de asemenea, la Coaliția interguvernamentală pentru obiective foarte ambițioase pentru natură și om, lansată cu ocazia Summitului „O singură planetă” din luna ianuarie a acestui an, și sprijină în mod activ obiectivul conservării până în 2030 a cel puțin 30 % din suprafața uscatului și a mărilor și oceanelor.

Vicepreședintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans, a declarat: „Omul distruge natura într-un ritm fără precedent și riscăm ca, din cauza acestui lucru, să dispară aproape 1 milion de specii. O astfel de pierdere constituie o amenințare directă la adresa sănătății și a bunăstării noastre, căci depindem întru totul de țesutul bogat de ființe care alcătuiesc viața planetei. Trebuie să restabilim urgent echilibrul în relația noastră cu natura și să inversăm declinul biodiversității. Or înainte de a trece la acțiune trebuie să conștientizăm situația în care ne aflăm, iar acțiunile întreprinse prin coaliții precum coaliția „Uniți pentru biodiversitate” au un rol esențial în acest sens, contribuind la realizarea de progrese robuste în direcția refacerii mediului natural.”

Comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, a declarat: „Cu ocazia Zilei Mondiale a Faunei și Florei Sălbatice de anul acesta și în contextul sărbătoririi unui an de la lansarea coaliției mondiale „Uniți pentru biodiversitate”, mesajul pe care dorim, de asemenea, să îl transmitem este cât de mult am avea de pierdut într-o lume fără natură. Acesta este motivul pentru care mobilizăm toate mijloacele de care dispunem pentru a convinge și mai mulți parteneri din întreaga lume să ni se alăture și lansăm către toate națiunile apelul de a adera la Coaliția pentru obiective foarte ambițioase, având în vedere apropiata conferință decisivă a COP15.”

De la lansarea sa la Institutul Oceanografic din Monaco în urmă cu exact un an, 205 instituții din 47 de țări și-au exprimat susținerea față de angajamentul comun al coaliției, lansând un apel la acțiune către toate părțile interesate - de la întreprinderi la municipalități și de la cetățeni până la guverne. Comisia își propune să aducă numărul organizațiilor participante la peste 500.

Prin colecțiile și programele lor de educație și conservare, aceste instituții care fac parte din coaliția mondială constituie ambasadori importanți ai cauzei noastre, fiind în măsură să sensibilizeze opinia publică cu privire la consecințele dramatice ale actualei crize a biodiversității. În Europa, printre parteneri se numără instituții precum: muzeele de istorie naturală din Berlin, Paris, Viena și Madrid, Rezervația Biosferei Delta Dunării din România și Parcul Național Lacul Kerkini din Grecia, grădinile botanice din Porto, Roma și Copenhaga și zeci de grădini zoologice și acvarii din întreaga UE, de la Dublin la Riga, de la Barcelona la Odense și de la Stuttgart la Beauval. În urma numeroaselor solicitări primite din partea comunității de cercetare, centrele de cercetare și universitățile au putut, la rândul lor, să se alăture coaliției, Universitatea din Bergen (Norvegia) fiind prima care a făcut acest pas.

Printre primele instituții de pe alte continente care s-au alăturat coaliției se numără Parcul Național Gorongosa din Mozambic și 19 rezerve naturale administrate în 11 țări de către African Parks, Muzeul Științei din Puerto Rico, Grădina Zoologică din São Paulo (Brazilia), Grădina Zoologică Central Park din SUA, Centrul Angkor pentru Conservarea Biodiversității din Cambodgia și Acvariul din Cape Town (Africa de Sud).

Coaliția este, de asemenea, sprijinită de 36 de organizații, inclusiv asociații mondiale, europene și naționale ale grădinilor zoologice, acvariilor și grădinilor botanice, asociații muzeale, organizații de cercetare, asociații ale autorităților locale, societăți de conservare și ONG-uri. 

Anul trecut, Comisia Europeană a adoptat în cadrul Pactului verde european Strategia UE privind biodiversitatea, al cărei obiectiv este ca UE să realizeze, până în 2030, progrese robuste în direcția refacerii biodiversității. Comisia se angajează să creeze la nivelul UE o rețea mai largă de zone protejate gestionate în mod eficace, care să reprezinte 30 % din suprafața uscatului și 30 % din suprafața mărilor și oceanelor, o treime din această suprafață urmând să fie strict protejată. În prezent, Comisia lucrează la elaborarea unor criterii orientative pe baza cărora să se stabilească aceste zone. Prin strategia adoptată, Comisia a dat, de asemenea, glas hotărârii sale de a mobiliza toate instrumentele de acțiune externă și parteneriatele internaționale pentru a contribui la elaborarea la nivel mondial a unui nou cadru ambițios pentru biodiversitate sub egida ONU. Comisia va lansa numeroase acțiuni și inițiative menite să transpună în realitate obiectivele Strategiei sale privind biodiversitatea. Printre acestea se numără o strategie a UE pentru păduri, o strategie a UE pentru protecția solului, un plan de acțiune împotriva traficului cu specii sălbatice, precum și obiective obligatorii din punct de vedere juridic în materie de refacere a naturii.

Context

În pregătirea Conferinței COP15, inițiativele politice s-au intensificat, începând cu „Angajamentului liderilor pentru natură”, lansat în luna septembrie a anului trecut înainte de primul Summit al ONU privind biodiversitatea, organizat în marginea celei de a 75-a Adunări Generale a ONU. În prezent, 84 de țări și Uniunea Europeană s-au angajat să ia măsuri pentru a inversa declinul biodiversității până în 2030 pentru a sprijini dezvoltarea durabilă.

Luna trecută, noul raport al Programului Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) intitulat „Să ne împăcăm cu natura” (Making Peace with Nature) și cofinanțat de UE a evidențiat încă o dată provocările cu care se confruntă umanitatea din cauza declinului biodiversității, a schimbărilor climatice și a poluării.

Sursa: ec.europa.eu

Congresul Euroseeds, sub semnul incertitudinilor generate de strategiile UE

În acest an, pentru producătorii de semințe din Europa totul a fost o provocare. Chiar și organizarea congresului anual al Euroseeds, Asociația producătorilor și condiționatorilor de semințe din Europa, a fost o provocare. Planificat inițial a se desfășura în Malta, evenimentul s-a mutat on-line. Cu toate acestea, între 11 și 13 octombrie, peste 400 de reprezentanți ai industriei de profil din țările europene au răspuns „Prezent!“ la apelul organizatorilor.

A fost o primă experiență virtuală completă, au apreciat organizatorii. Congresul a cuprins o sală de expoziții, o zonă comercială, un salon de socializare și, cel mai important dintre toate, o sală de reuniuni în care au avut loc numeroase prezentări foarte interesante, urmate de discuții pe mai multe teme prioritare pentru sectorul semințelor din Europa.

Putem ajunge la un Green Deal durabil?

„Acordul Verde al UE și strategiile sale, Farm-2-Fork și Biodiversitate, pot oferi un acces sporit la noile tehnici de ameliorare a plantelor și la inovație în domeniul semințelor?“ a fost întrebarea cea mai importantă, care a revenit ca un leitmotiv în toate discuțiile, indiferent de domeniul specific pe care erau axate.

Numeroși experți s-au reunit pe platforma virtuală pentru a analiza toate aspectele considerate decisive pentru creșterea capacității sectorului de ameliorare a plantelor și de inovare în domeniul semințelor, astfel încât acesta să poată contribui cu succes la un „green deal“ cu adevărat durabil.

Discuțiile legate de drepturile de proprietate intelectuală, care au deschis, luni dimineață lucrările Congresului au evidențiat echilibrul delicat dintre necesitatea încurajării investițiilor și protejarea accesului la rezultatele cercetării. Francisco Garcia-Valero, de la Oficiul UE pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), a explicat termenii de referință ai unui viitor studiu care va evalua impactul economic și durabil al drepturilor de proprietate intelectuală ale creatorilor de plante în UE. Reprezentanții mai multor organizații cu activitate în domeniu au subliniat câteva provocări potențiale ale metodologiei, dar au recunoscut, în general, necesitatea și importanța unui astfel de studiu.

Noile tehnologii de ameliorare și inovarea, unelte indispensabile

Un alt subiect s-a axat pe oportunitățile și restricțiile de utilizare a celor mai noi metode de ameliorare a plantelor. Dr. Petra Jorasch a prezentat rezultatele unui studiu realizat recent de organizație. Sondajul confirmă interesul enorm al companiilor de a folosi noi metode de selecție a plantelor pentru obținerea unei game largi de specii, cu noi trăsături. Însă, în același timp, studiul relevă și faptul că, din cauza actualelor reglementări în domeniu ale UE, majoritatea companiilor și-au mutat activitatea de R&D în această ramură pe alte continente...

O altă dezbatere aprinsă a generat obiectivul de creștere de cel puțin 25% a suprafeței cultivată în sistemul organic, pe care și-l propune Green Deal. Participanții la dezbatere, printre care s-au aflat și reprezentanți ai DG SANTE, COPA-COGECA, IFOAM, mediului academic și al industriei, au abordat factorii determinanți și limitările dezvoltării în continuare a agriculturii organice. Principala temere exprimată a fost aceea că, la nivelul actual al cunoașterii și dezvoltării agriculturii, nu se poate asigura o productivitate care să asigure necesarul de hrană din viitorul apropiat utilizând tehnologiile organice. În strânsă corelație cu acest subiect a fost și tema următoarei dezbateri. „Să obținem mai mult cu mai puțin: cum să reducem utilizarea pesticidelor și a îngrășămintelor fără a pierde din punctul de vedere al securității și siguranței alimentare?” a fost o altă întrebare fundamentală care a iscat aprinse controverse. Reprezentanții ECPA, COPA-COGECA și ai industriei au încercat să stabilească dacă putem echilibra aceste obiective cu cele de sănătate a plantelor și securitatea alimentară și ce măsuri concrete pot contribui la susținerea acestui echilibru. Din nefericire, dezbaterea nu a putut ajunge la o concluzie unanimă și în acord cu acest ambițios obiectiv al Comisiei Europene...

„Sperăm că discuțiile vor genera soluții corecte!“

Au avut loc două dezbateri foarte interesante și cu privire la evaluarea continuă a legislației UE privind comercializarea semințelor. Prima a analizat așteptările și nevoile utilizatorilor profesioniști de semințe și a furnizorilor de semințe, în timp ce a doua s-a concentrat pe piețele non-profesionale. Participanții au inclus reprezentanți din DG SANTE, contractantul Comisiei Europene pentru studiu, UPOV, CPVO, COPA-COGECA etc.

Principalul subiect al părții deschise a Adunării Generale a fost analiza Green Deal, cât de realiste sunt obiectivele sale și ce mijloace ar putea fi la dispoziția UE pentru a rezolva unele dintre conflictele cu alte obiective strategice. Prof. Tim Searchinger, director tehnic al Programului alimentar de la World Resources Institute (SUA), a stabilit scenariile și a subliniat tendințele mondiale în agricultură și producția de alimente. Este de remarcat privirea detașată a profesorului, care a privit lucrurile obiectiv, cu detașarea americanului aflat departe de disputele din interiorul UE. Nu la fel au vorbit despre cât de importante sunt ameliorarea plantelor și inovarea în domeniul semințelor invitații speciali, între care s-au aflat europarlamentarul Paolo De Castro și dna Dorothée André, de la DG SANTE. Până la urmă, și de această dată concluziile au rămas la latitudinea fiecărui invitat.

La încheierea Congresului, dl Garlich von Essen, secretarul General Euroseeds, a apreciat că nu există neapărat o contradicție. Se poate obține mai mult cu mai puține pesticide și mai puțini fertilizanți, nu neapărat printr-o mărire a suprafețelor, ci utilizând plante îmbunătățite, din semințe mai bune. „Ar fi mai eficient să rezolvăm lucrurile pas cu pas decât să fixăm obiective mărețe și apoi să distrugem totul, fără să oferim niciun fel de opțiuni la calea fixată pentru a le atinge“, a arătat domnia sa.

„Ameliorarea plantelor și inovarea în domeniul semințelor reprezintă un instrument pentru a asigura mai multă hrană, într-un mod mai sustenabil, pentru mai mulți oameni. Pragmatismul și utilizarea științei și a tehnologiei, claritatea evaluării impactului asupra diferitelor grupuri implicate, toate acestea ne vor face tuturor bine. Sperăm că toate aceste discuții vor genera, în timpul implementării concrete a strategiei Farm to Fork, soluții corecte care se vor transforma în sarcini legislative foarte concrete, care vor afecta viața tuturor fermierilor, a tuturor cetățenilor europeni și, potențial, din toată lumea!“, a conchis vorbitorul.

Ion Bogdan

De ce este nevoie de reformă pentru sectorul forestier

În România este nevoie de reformă pentru sectorul forestier, în contextul dezbaterilor din cadrul Comisiei și a Parlamentului European pentru o nouă strategie forestieră, a preocupărilor privind starea pădurilor României și a măsurilor ce se impun, se arată într-un comunicat transmis de Asociația Industriei Lemnului - Prolemn. 

De altfel, în acest sens, Prolemn a organizat, recent, o masă rotundă tehnică la nivelul factorilor de decizie europeni, la care au participat 56 de persoane, 36 fiind externi: 8 reprezentanți ai Comisiei Europene, 3 europarlamentari, reprezentanți ai principalelor organizații europene ale proprietarilor de păduri
(CEPF), industriei lemnului (EOS și CEI-BOIS), administrațiilor silvice de stat (EUSTAFOR), ONG-uri de mediu, Institutul Forestier European (EFI), Institutul de
Cercetări al Comisiei Europene (ISPRA-JRC), reprezentanți ai mediului universitar european.

„Analiza situației actuale a condus la concluzia următoare: toată lumea este nemulțumită de situația actuală a sectorului forestier din România și este nevoie de reformă, o schimbare de paradigmă care să ia în considerare răspunsurile la provocările majore menționate”, a spus președintele Prolemn, Cătălin Tobescu. 

În opinia sa, este esențial ca pentru această schimbare să nu se piardă ceea ce este valoros - starea bună a pădurilor, excepționala biodiversitate
și să se găseasca soluții pentru provocări.

Ce trebuie avut în vedere

Principalele aspecte ce trebuie luate în considerare pentru o schimbare sunt: 

-  gestionarea durabilă a pădurilor și mobilizarea durabilă a resurselor lemnoase;


-  reglementare inteligentă – diversificarea instrumentelor de politici forestiere, tranziția
de la situația extrem de rigidă de astăzi, bazată exclusiv pe instrumente de comandă și
control, către politici stimulative bazate pe angajamente voluntare, mai multă libertate
economică și responsabilitate;

- reducerea costurilor economice în administrarea pădurilor;

- să fie respectat dreptul de proprietate, să fie compensate restricțiile impuse
proprietarilor de păduri;

- să existe beneficiile economice și sociale din administrarea pădurilor, beneficii echitabil
distribuite.


Totodată, un aspect esențial este asigurarea accesului micilor proprietari de păduri la uzufructul
proprietății lor, ceea ce ar ajuta și la aprovizionarea legală a populației cu lemnul de foc.

Prolemn face apel la Comisia Europeană pentru ca: 

- Industria lemnului să fie pe deplin implicată și consultată atunci când este evaluată și se
fac recomandări cu privire la situația sectorului forestier din România. Participarea și
consultarea cu operatorii economici sunt esențiale.


- Să existe o abordare bazată pe fapte, atunci când vine vorba de silvicultură în România și
să fie pe deplin luate în considerare expertiza și informațiile publice disponibile (de
exemplu datele IFN, expertiza instituțiilor de cercetare, a universităților, a Institutului
Național de Statistică etc.).


- Să existe o evaluare generală și imparțială a situației sectorului forestier din România.


- Industria nu poate și nu va comenta asupra potențialelor probleme în gestionarea ariilor
protejate din România. Cu toate acestea, industria are un interes major în obținerea
certitudinii și fiabilității juridice.


Asociația Industriei Lemnului - Prolemn și-a exprimat disponibilitatea să asiste oricând Comisia
Europeană cu informații și opinii avizate.

Potrivit datelor Prolemn, suprafața pădurilor a crescut în ultimii 30 de ani și doar 11% din pădure are mai puțin de 20 de ani, mult sub situația distribuției normale pe clase de vârstă a pădurii, situație în care această clasă de vârstă ar fi trebuit să fie de 16%. De asemenea, 1% din suprafața pădurilor se află în clasa de regenerare, ceea ce se încadrează într-o situație normală și există o creștere semnificativă a stocului de masă lemnoasă pe picior - 24 de milioane metri cub pe an, ceea ce înseamnă că se recoltează legal și ilegal maximum 65% din creșterea pădurii. 

Principalele probleme

Președintele Prolemn a mai arătat că tăierile neautorizate și combaterea acestora au condus la suprareglementare, funcționarea industriei lemnului într-un mediu economic cu risc ridicat, cu costuri ridicate pentru verificarea conformității, cu migrarea forței de muncă din sector. De asemenea, „mulți politicieni, precum și o parte a opiniei publice, nu au o percepție corectă cu privire
la gestionarea durabilă a pădurilor. Non-intervenția și gestionarea pasivă sunt soluții doar pentru conservare în ariile strict protejate - 10% în strategia europeană pentru protecția biodiversității. Pentru restul de 90% din păduri, cheia pentru gestionarea durabilă, chiar și pentru combaterea schimbărilor climatice, este o silvicultură activă”, a mai menționat Tobescu. 

O altă problemă este lipsa de beneficii economice și sociale pentru proprietarii de păduri din gestionarea pădurilor, din cauza restricțiilor impuse fără despăgubiri echitabile și a
costurilor ridicate de administrare a pădurii. Efectul acestei situații se vede în blocarea gestionării exploatațiilor forestiere mici și neexecutarea operațiunilor de îngrijire, precum și lipsa motivației pentru extinderea fondului forestier.

Totodată, este de semnalat și problema lipsei finanțării în sectorul forestier, nevoile de finanțare fiind urgente pentru: 

- Accesibilitate sporită a fondului forestier;
- Compensarea proprietarilor de păduri pentru restricțiile impuse;
- Noi investiții în mașini și tehnologie de recoltare;
- Extinderea terenului forestier.

Comisia și Banca Europeană de Investiții aprobă o finanțare de 700 de milioane de euro în cadrul Planului de investiții pentru Europa

Finanțarea își propune să sprijine companiile private care funcționează de-a lungul lanțurilor valorice de producție și prelucrare a alimentelor, a materialelor biologice și a bioenergiei. Programul va contribui la menținerea și crearea de locuri de muncă în zonele rurale și, prin urmare, va promova dezvoltarea rurală și integrarea teritorială în întreaga UE. Programul este o continuare primului împrumut de 400 de milioane de euro pentru agricultură și bioeconomie.

Comisarul Wojciechowski a declarat: „Pandemia de coronavirus ne afectează pe fiecare dintre noi și absolut fiecare sector. În acest context dramatic, salut acest al doilea pas în strategia BEI de a finanța, în cadrul Planului de Investiții, măsuri de implementare a unui plan de sprijin pentru sectorul agroalimentar. Sunt ferm convins că va fi un instrument foarte important și util care va ajuta sectorul să rămână robust și rezistent pentru a depăși criza.”

Pactul ecologic European și viitorul economiei UE

Comisia Europeană a prezentat la finele lunii decembrie Pactul ecologic european, o foaie de parcurs menită să asigure durabilitatea economiei UE, prin transformarea provocărilor legate de climă și de mediu în oportunități în toate domeniile de politică și prin garantarea unei tranziții care să fie echitabilă pentru toți și favorabilă incluziunii tuturor.

Pactul ecologic european oferă o foaie de parcurs care conține acțiuni menite să încurajeze utilizarea eficientă a resurselor prin trecerea la o economie circulară curată și să pună capăt schimbărilor climatice, să inverseze declinul biodiversității și să reducă poluarea. Astfel, potrivit unui document al Consiliului Europei, acest pact prezintă investițiile necesare și instrumentele de finanțare disponibile și explică modul în care se va asigura o tranziție justă și favorabilă incluziunii.

De subliniat că pactul ecologic european acoperă toate sectoarele economiei, în special transporturile, energia, agricultura, clădirile și sectoarele industriale, de exemplu cele ale siderurgiei, cimentului, TIC, textilelor și produselor chimice. Pentru a consacra în legislație ambiția politică de a deveni, până în 2050, primul continent neutru din punct de vedere climatic, Comisia va prezenta, în termen de 100 de zile, primul „act legislativ european privind clima“. Pentru a atinge obiectivele în materie de climă și mediu, Comisia va prezenta, de asemenea, Strategia privind biodiversitatea pentru 2030, noul Plan de acțiune privind strategia industrială și economia circulară, Strategia „de la fermă la consumator“ pentru o alimentație durabilă și propuneri pentru o Europă lipsită de poluare. Vor începe neîntârziat lucrările în vederea majorării obiectivelor Europei în materie de emisii pentru 2030, stabilind o traiectorie realistă de îndeplinire a obiectivului pentru 2050.

Investiții mari

Îndeplinirea obiectivelor Pactului ecologic european va necesita investiții semnificative. Se estimează că atingerea obiectivelor actuale pentru 2030 privind clima și energia va necesita investiții anuale suplimentare în valoare de 260 de miliarde euro, reprezentând aproximativ 1,5 % din PIB-ul din 2018. Aceste investiții vor necesita mobilizarea sectorului public și a celui privat. Comisia va prezenta, la începutul anului 2020, Planul de investiții pentru o Europă durabilă, menit să răspundă nevoilor de investiții. Cel puțin 25 % din bugetul pe termen lung al UE ar trebui să fie alocat acțiunilor climatice, iar Banca Europeană de Investiții, în calitate de bancă a Europei în domeniul climei, va oferi un sprijin suplimentar. Pentru ca sectorul privat să contribuie la finanțarea tranziției către o economie verde, Comisia va prezenta, în 2020, o strategie de finanțare verde. Lupta împotriva schimbărilor climatice și a degradării mediului este un efort comun, dar nu toate regiunile și statele membre pornesc din același punct. Mecanismul de tranziție echitabilă va sprijini regiunile care se bazează în mare măsură pe activități cu intensitate mare a emisiilor de dioxid de carbon. Acest mecanism îi va sprijini pe cetățenii cei mai vulnerabili pe parcursul tranziției, oferindu-le acces la programe de recalificare și la oportunități de angajare în noi sectoare economice, după cum se arată în documentul CE.

Primii pași...

„În martie 2020, Comisia va lansa un Pact climatic, menit să facă auzită vocea cetățenilor și să le confere un rol în conceperea noilor acțiuni, în schimbul de informații, în lansarea de activități la nivel local și în promovarea soluțiilor care pot fi reproduse și în alte locuri. Provocările globale pe care le reprezintă schimbările climatice și degradarea mediului necesită un răspuns la nivel mondial. UE va continua să își promoveze obiectivele și standardele în materie de mediu în cadrul convențiilor ONU privind biodiversitatea și schimbările climatice și să își consolideze diplomația ecologică. G7, G20, convențiile internaționale și relațiile bilaterale vor oferi ocazia de a convinge și alte state să își intensifice eforturile. UE își va utiliza, de asemenea, politica comercială pentru a asigura durabilitatea și va încheia parteneriate cu țările învecinate din Balcani și Africa pentru a le ajuta în procesele de tranziție. Comisia invită Parlamentul European și Consiliul European să aprobe viziunea sa ambițioasă în ceea ce privește viitorul economiei europene și al mediului și să contribuie la realizarea acesteia. Comisia va prezenta măsurile anunțate în foaia de parcurs a Pactului ecologic european“, se mai arată în document.

  • Uniunea Europeană a obținut deja rezultate solide în ceea ce privește reducerea emisiilor sale de gaze cu efect de seră, menținând totodată creșterea economică. În 2018 emisiile au fost cu 23% mai mici decât în 1990, PIB-ul Uniunii crescând cu 61% în aceeași perioadă.
  • O majoritate covârșitoare a europenilor consideră că protecția mediului este importantă (95%). Aproape 8 din 10 europeni (77%) afirmă că protecția mediului poate dinamiza creșterea economică.

Președinta CE, Ursula von der Leyen: „Pactul ecologic european este noua noastră strategie de creștere, o creștere care oferă mai mult decât consumă. Acest pact arată cum să ne transformăm modul de viață și de muncă, de producție și de consum, astfel încât să trăim mai sănătos și să dezvoltăm capacitățile de inovare ale întreprinderilor noastre.“
Vicepreședintele executiv CE, Frans Timmermans: „Ne aflăm într-o situație de urgență climatică și de mediu. Pactul ecologic european este o ocazie de a îmbunătăți sănătatea și bunăstarea cetățenilor, prin transformarea modelului nostru economic. Planul nostru stabilește ce avem de făcut pentru a reduce emisiile, a restabili sănătatea mediului, a proteja fauna și flora sălbatică, a crea noi oportunități economice și a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor.“

Ion BOGDAN

Ofensivă europeană pentru salvarea albinelor și a altor polenizatori

Comisia pentru mediu a Parlamentului European a adoptat în luna decembrie o rezoluție cu privire la inițiativa UE privind polenizatorii, solicitând în acest sens măsuri orientate pe protejarea albinelor și a altor polenizatori sălbatici. Dintr-un document al Parlamentului european aflăm că în continuare se mizează pe reducerea utilizării pesticidelor în agricultură, dar și pe alocarea de fonduri pentru cercetare.


Parlamentul European va dezbate problema polenizatorilor în timpul sesiunii plenare din ianuarie, la Strasbourg, și va vota o rezoluție cu propuneri de măsuri.

Explicații europene

Potrivit oficialilor europeni, în ultimii ani apicultorii s-au confruntat cu pierderi de colonii de albine, în special în țările din vestul UE, cum ar fi Franța, Belgia, Germania, Marea Britanie, Italia, Spania și Olanda. Dar și alte părți ale lumii, inclusiv SUA, Rusia și Brazilia, se confruntă cu aceeași problemă, prin urmare este clar că problema este globală.

Puține plante se autopolenizează: marea majoritate depind de animale, vânt sau apă pentru reproducere. Pe lângă albine și alte insecte, o gamă largă de animale, de la lilieci, păsări și șopârlele care vizitează flori tropicale pentru nectar, până la vertebrate precum maimuțe, rozătoare sau veverițe pot fi polenizatoare. Odată cu scăderea populației de albine, fermierii din unele părți ale lumii, cum ar fi China, au început să-și polenizeze livezile manual.

Albinele din Europa, în pericol

albine amenintate cu disparitia

În Europa, polenizatorii sunt în principal albinele și sirfidele, dar și o parte din fluturi, molii, gândaci și viespi. Albina vestică domesticită este cea mai cunoscută specie și este exploatată de apicultori pentru miere și alte produse. În plus, în Europa trăiesc aproximativ 2.000 de specii sălbatice de albine. Amenințarea cu dispariția a atras atenția publicului deoarece albinele și alți polenizatori insecte sunt esențiali pentru ecosisteme și biodiversitate. Reducerea numărului polenizatorilor face ca multe specii de plante să intre în declin sau chiar să dispară împreună cu organismele care depind direct sau indirect de ele. În plus, scăderea numărului și a diversității populațiilor de polenizatori afectează siguranța alimentară, cu pierderi potențiale în producțiile agricole. Pentru a aborda această problemă și a intensifica eforturile la nivel UE și la nivel național, Comisia Europeană a prezentat în 2018 Inițiativa UE privind polenizatorii, prima inițiativă cuprinzătoare la nivelul UE, axată pe insectele polenizatoare sălbatice. Scopul său este de a îmbunătăți cunoștințele despre declin, de a aborda cauzele și de a sensibiliza populația. Pe 3 decembrie 2018, comisia pentru mediu a Parlamentului a adoptat o rezoluție cu privire la inițiativă, solicitând măsuri orientate pe protejarea polenizatorilor sălbatici. Deputații pledează pentru reducerea în continuare a utilizării pesticidelor și pentru mai multe fonduri pentru cercetare.

De ce sunt în declin polenizatorii

În prezent, nu există date științifice care să ofere explicații complete, dar există dovezi ale unei scăderi considerabile a numărului polenizatorilor, datorată în primul rând activităților umane. Albinele și fluturii sunt speciile pentru care sunt disponibile cele mai multe date, care arată că una din zece specii de albine și fluturi este amenințată cu dispariția în Europa. Declinul nu are o singură cauză, dar printre amenințări se numără modificarea utilizării terenurilor pentru agricultură sau urbanizare, care duce la pierderea și degradarea habitatelor naturale. În plus, agricultura intensivă duce la peisaje omogene și la dispariția florei diverse, reducând alimentele și locurile de cuibărit. Pesticidele și alți poluanți pot afecta polenizatorii direct (insecticide și fungicide) și indirect (erbicide), motiv pentru care Parlamentul subliniază necesitatea reducerii utilizării acestora.

Deosebit de periculoase pentru albine sunt speciile invazive, cum ar fi viespea asiatică Vespa velutina, și paraziții. Un alt factor este schimbarea climei: creșterea temperaturilor și evenimentele meteorologice extreme.

Impactul economic...

impact economic apicultura

În UE, 78% dintre speciile de flori sălbatice și 84% dintre speciile de plante de cultură depind, cel puțin parțial, de insecte pentru a produce semințe. Polenizarea de către insecte sau alte animale permite o mai mare varietate și o calitate mai bună a fructelor, legumelor, nucilor și semințelor.

Conform estimărilor, aproximativ 5 până la 8% din producția mondială a culturilor este direct legată de polenizarea de către animale. Polenizatorii contribuie direct și la producția de medicamente, biocombustibili, fibre și materiale de construcții.


15 miliarde euro - venitul anual agricol UE atribuit direct polenizatorilor
O campanie pentru interzicerea pesticidelor şi salvarea albinelor a fost demarată de 90 de organizaţii din 17 ţări ale Uniunii Europene, iar în cazul în care se vor strânge un milion de semnături de susţinere până în septembrie 2020 Comisia Europeană şi Parlamentul European vor trebui să ia în considerare transpunerea în lege a solicitărilor vizate de această iniţiativă, susţin reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor Apicole din România – Romapis. „A fost lansată o Iniţiativă Cetăţenească Europeană (ICE) cu scopul de a determina eliminarea treptată a pesticidelor sintetice din agricultură până în 2035, pentru a sprijini fermierii şi pentru a salva albinele şi natura. Dacă această iniţiativă va strânge un milion de semnături de susţinere până în septembrie 2020, Comisia Europeană şi Parlamentul European trebuie să ia în considerare transpunerea în lege a solicitărilor acestei campanii. 90 de organizaţii din 17 ţări ale UE promovează această campanie, cu sprijinul asociaţiilor pentru agricultură ecologică“, se precizează într-un comunicat Romapis.

Bogdan PANȚURU

Porumbul european, sub semnul incertitudinii

Recent a avut loc la Bruxelles Congresul Producătorilor Europeni de Porumb. Cu acest prilej, reprezentanții celor mai importanți producători din Uniunea Europeană au analizat situația actuală din domeniul producției celei mai cultivate plante din lume și au căzut de acord asupra unor viitoare domenii de acțiune, care să constituie obiect de negocieri cu viitoarele organisme ale UE.

Sub presiunea importurilor și a suprareglementării

Cu toate că UE produce anual peste 62 milioane tone de porumb, necesarul este cu mult mai mare. În jur de 27% din porumbul consumat în Europa provine din importuri. Țările de origine sunt Ucraina, Brazilia, SUA, Canada, Mexic și altele. „În ultimii doi ani, trendul de creștere a consumului a fost foarte clar. Importurile au crescut cu 30%“, a evidențiat Daniel Peyraube, președintele CEPM.

„Producția de porumb nu răspunde numai unor necesități de ordin alimentar“, a evidențiat Alina Crețu, director executiv al Asociației Producătorilor de Porumb din România. „Culturile de porumb acționează și ca fixator de carbon, dar și ca o alternativă regenerabilă pentru petrol. În ultimii ani s-a dezvoltat din ce în ce mai mult producția de energie din bioetanol pe bază de porumb sau prin mecanizare. De asemenea, porumbul reprezintă o materie primă și în alte industrii decât cea alimentară și un element al biodiversității“, a mai arătat Alina Crețu.

„Ne aflăm în situația în care, fără a crește suprafețele cultivate, trebuie să producem pentru o populație în creștere, să producem sustenabil pentru a ne adapta schimbărilor climatice și să asigurăm competitivitatea și venituri decente pentru fermieri într-un sector expus concurenței internaționale“, a enumerat Cellina Durac provocările cărora trebuie să le facă față producătorii.

„Pe de altă parte, comunitatea de fermieri din UE este confruntată cu reglementări din ce în ce mai stricte privind biocombustibilii, protecția solului și irigațiile, sechestrarea carbonului și biodiversitatea. În acest context, îi chemăm pe noii aleși din Parlamentul European, pe membrii viitoarei Comisii și pe noul președinte al Consiliului la discuții și negocieri îndreptate pe direcții foarte clare de acțiune, care să stabilească niște căi concrete de acțiune“, a mai arătat dna Durac.

Noile tehnologii de reproducție, cheia soluției

Împreună cu Asociația Europeană a Producătorilor de Sfeclă de Zahăr și cu cea a Producătorilor de Zahăr, CEPM a stabilit și trei direcții principale de dialog cu noile structuri comunitare, astfel încât să poată face pași importanți pe calea creșterii competitivității față de producătorii din alte state. Prima dintre aceste direcții este cea legată de noile tehnici de selecție și reproducție a plantelor. În martie 2019, raportul Rețelei Europene de Laboratoare pentru OMG (ENGL) a arătat că la ora actuală cele mai multe indicii privitoare la detecția, identificarea și cuantificarea produselor editate genetic sunt mai curând bazate pe considerații teoretice și nu sunt susținute de nicio dovadă experimentală. „Incertitudinea și lipsa de claritate a reglementărilor generează consecințe în detrimentul cultivatorilor de porumb și sfeclă și descreșteri în sectorul de procesare. Noile tehnici de reproducție, în special mutageneza, sunt cheia pentru a împăca nevoile unei populații în creștere cu eforturile de a crește sustenabilitatea și respectul pentru mediu“, se arată în acordul semnat de cele trei organizații. În același context, Luis Vasconcellos e Souza, membru al Consiliului Director al CEPM, a subliniat: „Într-un singur an, în Argentina s-a solicitat aprobarea pentru 12 OMG. În UE, în ultimii 12 ani s-au prezentat trei, dintre care a fost omologat unul!“

Fără protecția plantelor nu se poate!

O a doua direcție de negociere a reglementărilor este aceea a produselor pentru protecția plantelor (PPP). „Interzicerea folosirii tuturor substanțelor active (chimice sau non-chimice) nu este fezabilă și nici dezirabilă și ar genera consecințe catastrofale asupra producției agricole“, avertizează producătorii de porumb. „Îi chemăm pe cei care vor lua deciziile să se asigure că reglementarea deja prea strictă a PPP are la bază evaluarea riscurilor. Trebuie să fie bazată pe dezbateri științifice, pe date și cifre, în loc de afirmații alarmiste. Știința este singura fundație viabilă pe care putem construi pe termen lung politici sustenabile pentru generațiile viitoare“, se mai arată în documentul adoptat.

În fine, ceea de-a treia direcție este legată de riscurile legate de albine și polenizatori. Încă din 2013 EFSA a elaborat un document referitor la liniile ghid din acest domeniu, dar care nu a fost adoptat până acum de niciunul dintre Statele Membre. În schimb, în februarie 2018 a publicat trei rapoarte referitoare la trei neonicotinoide. Una dintre aceste substanțe, thiamethoxam, a fost interzisă – nejustificat, în optica CEPM – în urma acestui raport.

Ca o concluzie generală, la ora actuală producătorii europeni de porumb trăiesc sub semnul incertitudinii. Odată cu intrarea în funcțiune a noilor organisme comunitare și închegarea unui dialog constructiv, concretizat în programe bine țintite, lucrurile se vor așeza, au stabilit participanții la Congres.

Alexandru GRIGORIEV

UE a adoptat un nou regulament pentru îngrășăminte

UE adoptă noi norme pentru introducerea produselor fertilizante pe piața UE. Recent, Consiliul a adoptat un nou regulament care armonizează cerințele pentru îngrășămintele produse din minerale fosfatice și din materii prime organice sau secundare în UE, deschizând noi posibilități pentru producția și comercializarea acestora pe scară largă. Regulamentul stabilește limite armonizate pentru o serie de contaminanți, cum ar fi cadmiul, conținuți în îngrășămintele minerale.

Potrivit regulamentului, produsele fertilizante ale UE care poartă „marcajul CE“ vor trebui să îndeplinească anumite cerințe pentru a beneficia de libera circulație pe piața internă a UE. Acestea includ niveluri maxime obligatorii ale contaminanților, utilizarea unor categorii de materii componente definite și cerințe în materie de etichetare.

Producătorii de îngrășăminte care nu poartă marcajul CE vor avea în continuare posibilitatea de a le introduce pe piața lor națională.

Noul regulament, care înlocuiește regulamentul precedent din 2003 privind îngrășămintele, reglementează toate tipurile de îngrășăminte (minerale, organice, amelioratori de sol, substanțe care influențează creșterea etc.).

Reglementarea va intra în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al UE, probabil în jurul datei de 30 iunie. Aplicarea sa va deveni obligatorie în toate statele-membre la trei ani de la intrarea sa în vigoare.

Principalul ei obiectiv este acela de a încuraja producția de îngrășăminte din materii prime organice sau secundare provenite de pe piața internă, în conformitate cu modelul economiei circulare, prin transformarea deșeurilor în nutrienți pentru culturi.

Biostimulatorii vor fi considerați îngrășăminte

Pe de altă parte, noua reglementare aduce o serie de modificări destul de însemnate față de cele anterioare. Între altele, biostimulatorii, care erau supuși reglementărilor privind substanțele pentru protecția plantelor, vor intra acum sub incidența acestei noi hotărâri.

Tot prin acest document, mai exact în Anexa 1, sunt stabilite noi valori, minime și maxime, ale conținutului de anumite elemente la mai multe categorii de fertilizanți. Spre exemplu, conținutul de fosfonați nu trebuie să depășească 0,5%. Această categorie de compuși nu se adaugă în mod intenționat în fertilizanți în UE.

Îngrășămintele organice, în sensul noii prevederi, conțin carbon organic și nutrienți de origine exclusiv biologică. Un îngrășământ organic poate conține turbă, leonardit și lignit, dar nu și alte materiale fosilizate sau încorporate în formațiunile geologice. Contaminanții într-un îngrășământ organic nu trebuie să depășească următoarele valori-limită: cadmiu (Cd) – 1,5 mg/kg substanță uscată; crom hexavalent (Cr VI): 2 mg/kg substanță uscată; mercur (Hg) – 1 mg/kg substanță uscată; nichel (Ni) – 50 mg/kg substanță uscată; plumb (Pb) – 120 mg/kg substanță uscată și arsen anorganic (As) – 40 mg/kg substanță uscată.

Într-un îngrășământ organic nu trebuie să se găsească biuret (C2H5N3O2), iar concentrația de cupru (Cu) trebuie să fie de maximum 300 mg/kg substanță uscată. Cea de zinc (Zn) nu trebuie să depășească 800 mg/kg substanță uscată.

Un îngrășământ organic solid trebuie să conțină cel puțin unul dintre următorii nutrienți principali: azot (N), pentaoxid de fosfor (P2O5) sau oxid de potasiu (K2O).

În cazul în care un îngrășământ organic solid conține un singur nutrient principal, concentrația respectivului nutrient trebuie să reprezinte cel puțin: 2,5% din masă azot (N) total; 2% din masă pentaoxid de fosfor (P2O5) total sau 2% din masă oxid de potasiu (K2O) total.

În cazul în care un îngrășământ organic solid conține mai mult de un nutrient principal, concentrațiile respectivilor nutrienți trebuie să reprezinte cel puțin câte un procent din masă, fiecare. Suma concentrațiilor respectivilor nutrienți trebuie să reprezinte cel puțin 4% din masă. În același timp, concentrația de carbon organic prezent într-un îngrășământ organic solid trebuie să reprezinte măcar 15% din masa totală.

În schimb, pentru îngrășămintele organice lichide, în cazul în care conțin doar un nutrient principal, azotul total trebuie să fie măcar de 2%, iar pentru pentaoxidul de fosfor limita scade la un singur procent. Pentru cele care conțin mai multe macroelemente, valoarea minimă a fiecăruia este păstrată la fel ca la îngrășămintele solide, dar concentrația minimă de carbon organic este crescută la 5%.

Îngrășăminte anorganice mai „curate“ și mai eficiente

Pentru îngrășămintele anorganice, conținutul minim de fertilizanți cerut este mai mare, în timp ce conținutul de alte substanțe este limitat ceva mai drastic. Astfel, într-un îngrășământ anorganic cu macroelemente cantitatea de contaminanți nu trebuie să depășească următoarele valori-limită: cadmiu (Cd) – (i) în cazul în care un îngrășământ anorganic cu macroelemente are un conținut total de fosfor (P) mai mic de 5% din masă echivalent pentaoxid de fosfor (P2O5) – 3 mg/kg substanță uscată sau (ii) în cazul în care un îngrășământ anorganic cu macroelemente are un conținut total de fosfor (P) mai mare sau egal cu 5% din masă echivalent pentaoxid de fosfor (P2O5) („îngrășământ fosfatic“) – 60 mg/kg pentaoxid de fosfor (P2O5); crom hexavalent (Cr VI) – 2 mg/kg substanță uscată; mercur (Hg) – 1 mg/kg substanță uscată; nichel (Ni) – 100 mg/kg substanță uscată; plumb (Pb) – 120 mg/kg substanță uscată; arsen (As) – 40 mg/kg substanță uscată; biuret (C2H5N3O2) – 12 g/kg de substanță uscată; perclorat (ClO4) – 50 mg/kg substanță uscată; cupru (Cu) – 600 mg/kg substanță uscată; zinc (Zn) – 1.500 mg/kg.

Excepție de la aceste valori-limită se face în cazul în care cuprul (Cu) sau zincul (Zn) au fost adăugate intenționat cu scopul de a corecta deficitul de oligoelemente din sol și sunt declarate.

În cazul în care un îngrășământ anorganic solid simplu cu macroelement conține un singur macroelement, acesta trebuie să reprezinte cel puțin: 10% din masă azot (N) total; 12% din masă pentaoxid de fosfor (P2O5) total; 6% din masă oxid de potasiu (K2O) total; 5% din masă oxid de magneziu (MgO) total; 12% din masă oxid de calciu (CaO) total; 10% din masă trioxid de sulf (SO3) total; 1% din masă oxid de sodiu (Na2O) total. Cu toate acestea, concentrația de oxid de sodiu (Na2O) total nu trebuie să depășească 40% din masă.

Așadar, în următoarea perioadă fermierii vor trebui să se obișnuiască cu noi concentrații de substanțe active și vor trebui să își refacă calculele referitoare la necesarul de substanță comercială, pe măsura apariției acesteia.

Alexandru GRIGORIEV

Abonează-te la acest feed RSS