- Fonduri europene
- Mai 02 2023
Fonduri europene de peste 202 milioane de euro solicitate de AFIR Comisiei Europene spre decontare din FEADR
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a transmis Comisiei Europene declarația de cheltuieli pentru decontarea fondurilor europene în valoare de 202,8 milioane de euro (202.820.673,66 euro). Această sumă reprezintă contravaloarea plăților acordate din bugetul național în primul trimestru al anului 2023 către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice care au realizat investiții în agricultură și dezvoltare rurală, dar și pentru măsurile de mediu și climă.
Documentul transmis Comisiei Europene cuprinde totalul plăților efectuate de AFIR în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2023 către beneficiarii proiectelor de investiții și ai plăților directe și compensatorii. Plățile efectuate provin din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), respectiv suma 192,6 milioane de euro (192.643.697,57 euro), precum și din Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene (EURI) cu valoarea de 10,2 milioane de euro (10.176.976,09 euro).
„Toate aceste sume pe care le-am solicitat la Comisia Europeană sunt rezultatul plăților pe care AFIR le-a făcut beneficiarilor și vin să reîntregească bugetul de stat. Agenția lucrează în ritm alert pentru a rambursa solicitanților sumele necesare în urma derulării proiectelor și astfel să accelerăm ritmul de absorbție a fondurilor europene pe care le gestionăm”, a menționat George CHIRIȚĂ, Directorul general AFIR.
Conform fluxului procedural stabilit la nivelul Comisiei Europene, declarația de cheltuieli aferentă perioadei 1 ianuarie – 31 martie 2023 a fost încărcată în sistemul informatic utilizat pentru schimbul de date între statele membre și CE, urmând ca, după verificarea sumelor din declarația Până în prezent, Comisia Europeană a rambursat României 7,88 miliarde de euro pentru investiții realizate în agricultură, pentru dezvoltarea mediului rural și pentru plăți directe și compensatorii aferente Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, precum și perioadei de tranziție 2021 – 2022.
- Fonduri europene
- Decembrie 15 2022
2,87 miliarde de euro de la Comisia Europeană atrași de Ministerul Agriculturii în anul 2022
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a încasat 253,25 milioane euro, fonduri europene, în contul deschis la Banca Națională a României, în data de 13 decembrie 2022. Suma reprezintă rambursarea de către Comisia Europeană (CE) a cheltuielilor aferente contribuției externe nerambursabile a Uniunii Europene la finanțarea PNDR 2014-2020, pentru cheltuielile efectuate de către Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR), în cursul trimestrului III al anului 2022.
Prin adăugarea acestei plăți la încasările din perioada ianuarie–noiembrie anul curent, valoarea totală a sumelor intrate în agricultura României în cursul acestui an se ridică la 2,87 miliarde euro. Această sumă reprezintă contribuția UE la finanțarea PNDR 2014-2020 din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR) și EURI, precum și cea corespunzătoare finanțării plăților directe și măsurilor de piață finanțate din Fondul European pentru Garantare Agricolă (FEGA).
- Fonduri europene
- Noiembrie 17 2022
MADR a solicitat Comisiei Europene decontarea a peste 253 de milioane de euro, fonduri plătite deja către fermierii români prin AFIR
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), a transmis Comisiei Europene solicitarea de decontare a peste 253 de milioane de euro (253.252.747 €), valoare ce reprezintă echivalentul plăților realizate din bugetul național către fermieri în perioada 1 iulie – 15 octombrie 2022.
Declarația de cheltuieli transmisă prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale reprezintă totalul plăților efectuate de AFIR în perioada de referință (01.07 – 15.10.2022) către beneficiarii proiectelor de investiții finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și din Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene (EURI), respectiv suma de 244 de milioane de euro. De asemenea, declarația de cheltuieli trimestrială cuprinde și plățile directe și compensatorii aferente măsurilor de mediu și climă delegate către Agenția de Plăți pentru Intervenție în Agricultură (APIA) în valoare de 9,2 milioane de euro.
„În conformitate cu procedurile de lucru stabilitate la nivelul Comisiei Europene, AFIR a încărcat declarația de cheltuieli direct în sistemul informatic utilizat pentru schimbul de date între statele membre și Comisia Europeană, urmând ca, după verificarea sumelor cuprinse în declarația de cheltuieli, Comisia să ramburseze României, în termen de maximum 45 de zile, fondurile europene alocate pentru agricultură și dezvoltare rurală”, a precizat George CHIRIȚĂ, Directorul general al AFIR.
Până la această dată, Comisia Europeană a rambursat României peste 7,35 de miliarde de euro pentru decontarea investițiilor realizate în agricultură, pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural și pentru plăți directe și compensatorii prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, inclusiv Tranziția 2021 – 2022.
- Actualitate
- Iunie 22 2022
Clubul Fermierilor Români retransmite autorităților competente o serie de sugestii cu privire la PNS, în acord cu observațiile Comisiei Europene
Clubul Fermierilor Români readuce în atenția Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale o serie de sugestii care vizează o abordare tehnică și coerentă a observațiilor Comisiei Europene privind elaborarea Planului Național Strategic. Totodată, considerăm imperios necesară continuarea colaborării dintre minister și mediul asociativ în vederea alinierii Planului Național Strategic la observațiile Comisiei Europene și la nevoile fermierilor din România.
Sugestiile transmise Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cuprind următoarele aspecte:
- realizarea unei strategii privind orientarea investițiilor către sectoarele și domeniile cu cele mai mari nevoi și perspective de dezvoltare - cu accent pe creșterea producției privind produsele agroalimentare deficitare la nivelul balanței comerciale;
- propunerea unei abordări strategice privind reglementarea cantităților maxime de pesticide, îngrășăminte și a produselor anti-microbiene, care să nu afecteze și să nu discrimineze fermierii români în raport cu cei din alte state membre, având în vedere că România se numără printre statele membre cu utilizarea medie cea mai redusă din UE a acestor substanțe; în același timp, atragem atenția privind posibilitatea impunerii unui procent de reducere tuturor fermierilor, indiferent de nivelul de utilizare, a produselor vizate de țintele din strategia Farm to Fork;
- includerea în acest document cheie a unor instrumente de sprijin care să permită menținerea competitivității afacerilor agricole performante, ținând seama de pierderile datorate efectelor schimbărilor climatice, sub forma degresivității plăților directe, indiferent de perioada de timp în care activitatea agricolă este afectată (avem un exemplu concret în acest an, în care există prejudicii diferite la nivel național cauzate de secetă, grindină și alte fenomene extreme);
- realizarea unei consolidări a lanțurilor de aprovizionare cu produse agroalimentare printr-o măsură de sprijin sub forma unei alocări financiare nerambursabile într-o pondere ridicată pentru realizarea unor spații de depozitare adecvate la nivel individual (IMM/ cooperativă/ grup de producători);
- stabilirea unui sistem de consiliere agricolă performant la nivel național, de o importanță vitală pentru fermierii români în condițiile cerințelor și standardelor extrem de înalte introduse prin noua PAC, prin Green Deal și strategiile Farm to Fork și Biodiversitate, Carbon Farming, LULUCF, Strategia solului;
- includerea în cadrul Sistemului de cunoaștere și inovare agricolă (AKIS) a unor platforme care să permită schimburi de bune practici între fermieri, mediul asociativ și cel universitar;
- oferirea de informații tehnice care să consolideze viziunea României privind gestionarea zonelor umede și activitatea de desecare-drenaj (avem un specific aparte al reliefului în special în zona de vest a țării, unde sectorul agricol deține o importanță strategică, care se reflectă în mod direct asupra sectoarelor de activitate complementare);
- acordarea plății de bază (BISS) pe baza analizei nevoilor de venit, astfel încât fermierii care își desfășoară activitățile agricole în zone cu constrângeri naturale (altele decât cele din zonele cu constrângeri naturale semnificative) să poată beneficia de un sprijin financiar adecvat, care să le permită menținerea și dezvoltarea afacerilor;
- modificarea zonelor care înregistrează constrângeri naturale semnificative, pe baza unor consultări purtate cu Agenția Națională de Meteorologie, care realizează în această perioadă implementarea unei platforme prin care se urmărește radiografierea indicilor de secetă și ariditate la nivel local, regional și național;
- includerea în cadrul proiectelor de irigații locale a consumului responsabil de apă, sub forma unei monitorizării continue (aspect care să vizeze chiar și cantitatea de apă extrasă din cadrul zonelor umede în bazinele de retenție specifice);
- realizarea unei simplificări a eco-schemei PD-04: Practici benefice pentru mediu aplicabile pe terenurile arabile, astfel încât condițiile de acceptare să fie mai simple și ușor de înțeles de către toții fermierii la nivel național;
- elaborarea unui plan justificativ asupra alocării de 3% din plățile directe către un instrument de gestionare a riscurilor, prin oferirea unui plan cadru de funcționare a acestuia.
Ca organizație care reprezintă interesele fermierilor performanți la nivel național, Clubul urmărește cu atenție inițiativele care corespund obiectivului asumat de consolidare a sectorului agroalimentar, în scopul atingerii performanței și competitivității din punct de vedere economic, și apreciază deschiderea către dialog a ministerului în urma negocierilor purtate cu mediul asociativ privind elaborarea Planului Național Strategic, indiferent de stadiul negocierilor purtate cu Comisia Europeană.
- Fonduri europene
- Martie 11 2022
PNS a fost trimis Comisiei Europene. Chesnoiu: „Am transmis un document complex“
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat, în prima zi a lunii martie, încărcarea în sistemul electronic al Comisiei Europene a Planului Strategic Național (PNS), împreună cu toate documentele aferente.
PNS a fost transmis Comisiei Europene în ultima zi din luna februarie, în termenul pe care oficialii MADR și l-au asumat la finalul anului trecut, cu ocazia Consiliului AgriFish. Potrivit MADR, Planul Național Strategic a rezultat în urma unui dialog cu reprezentanții tuturor sectoarelor – industrie alimentară, agricultură, dezvoltare rurală. Reuniunile constituite pentru elaborarea Planului Național Strategic (PNS), care s-au desfășurat pe parcursul ultimelor două luni – ianuarie și februarie – au fost coordonate de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
„Am transmis spre Bruxelles un document complex, care, alături de toate programele de sprijin pe care le finanțăm din bugetul național, contribuie la dezvoltarea agriculturii românești. Îi asigur pe toți fermierii că vom depune toate eforturile ca acest Plan Național Strategic să aducă stabilitatea și predictibilitatea de care agricultorii români au nevoie pentru a păstra un nivel ridicat al producției și pentru a rămâne competitivi pe o piață în continuă evoluție“, a explicat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian-Ionuț Chesnoiu.
Ce alte documente au mai fost trimise la Comisia Europeană
Potrivit site-ului MADR, versiunea din 1-28 februarie a PNS a fost însoțită de o serie de documente, și anume: consultări publice, prezentări intervenții, prezentare privind Politica Agricolă Comună post 2020, analiză SWOT Planul Național Strategic 2021-2017 – Versiunea a-III a, analiză SWOT PNS 2021-2027 – Versiunea a II-a, draft analiză SWOT PNS 2021-2027, analiză nevoi PNS 2021-2027 (versiunea 2), analiză nevoi PNS 2021-2027.
În cea de-a treia versiune a analizei SWOT se precizează că „România dispune de un potențial de dezvoltare important, dar insuficient utilizat, cu un nivel de dezvoltare scăzut față de media statelor membre ale Uniunii Europene. Cu o suprafață totală de 238.397 km² și o populație de 19.414.458 de locuitori înregistrată la nivelul anului 2019, România este pe locul 9 în UE-28, după suprafață (5,33%)“. Documentul mai menționează că zonele rurale, reprezentative pentru România, au „resurse substanțiale de dezvoltare, spațiul rural având o suprafață de 207.633 km² (87,09%)“. Potrivit analizei trimise Comisiei Europene, în 2019 populația rurală reprezenta aproape 9 milioane (46,14%) din populația țării. Densitatea populației în România la nivelul anului 2019 reprezenta la nivel național 81,44 locuitori / km², iar în mediul rural aceasta era de 43,15 km².
Analiza SWOT arată că există încă multe provocări ce trebuie abordate în perioada imediat următoare, printre care se menționează: numărul mare de ferme mici, dotarea slabă din punct de vedere tehnologic și structura duală a exploatațiilor agricole, numărul mare al parcelelor agricole, schimbări climatice și ambiția de mediu asumată de UE și alte aspecte de mediu ce pot conduce la diminuarea productivității agricultorilor, degradarea spațiului rural și îmbătrânirea populației în spațiul rural, precum și depopularea satelor, accesul redus la servicii de bază și infrastructura rurală deficitară, infrastructura de îmbunătățiri funciare deficitară, numărul redus de produse cu valoare adăugată, deficitul balanței comerciale exterior cu produse agroalimentare, gradul scăzut de inovare, deficitul de personal calificat în sectorul agricol, slaba diversificare a veniturilor fermierilor și populației din lumea satului românesc.
Care sunt principalele obiective ale PNS
Potrivit documentului de 60 de pagini trimis către Comisie, primul obiectiv general este promovarea unui sector agricol inteligent, rezilient și diversificat care să asigure securitatea alimentară. Printre rezultatele așteptate în cadrul acestui obiectiv general se numără și: asigurarea unor venituri sigure și stabile în rândul fermierilor; creșterea productivității și competitivității sectorului agroalimentar prin sprijinirea dezvoltării lanțului complet de la materia primă la produsul finit și comercializare; creșterea gradului de rezistență a exploatațiilor agricole la factorii climatici și asigurarea securității alimentare; creșterea veniturilor fermierilor prin sporirea valorii adăugate a producției agricole; creșterea nivelului de digitalizare în sectorul agroalimentar și în mediul rural; facilitarea legăturilor dintre sectorul de cercetare-inovare și fermieri.
Mediu și schimbări climatice
Alte obiective vizează protejarea mediului, consolidarea structurii socio-economice a zonelor rurale, precum și nevoia de creștere a cooperării între actorii implicați în lanțul alimentar și încurajarea investițiilor colective. De altfel, în document se punctează nevoia unei abordări mai intense a conceptului de cooperare atât sectorial cât și local între fermieri, în cadrul cooperativelor, a grupurilor și organizațiilor de producători, pentru a-și îmbunătăți și adapta producția la cerințele pieței (inclusiv pentru aspecte legate de aprovizionare, depozitare, cantitate și calitate) și pentru a-și comercializa produsele împreună (inclusiv prin lanțuri scurte de aprovizionare), optimizându-și în acest mod costurile, având o putere de negociere mai mare și un acces mai facil pe piața internă, inclusiv locală, dar și pe piața internațională.
Accesul la instrumente financiare
De asemenea, un alt obiectiv menționat în documentul strategic este și nevoia de acces la instrumente financiare. Se știe că fermierii și unitățile de procesare au nevoie, pentru realizarea investițiilor necesare, de un acces mai facil la sursele de finanțare, iar sistemele de creditare și garantare să fie adaptate permanent în raport cu nevoile sectorului de producție agricol și pentru procesare (din punctul de vedere a costurilor de finanțare și al garanțiilor). Pentru ca accesul la finanțare să crească este „nevoie de educație financiară în rândul fermierilor, astfel încât relațiile cu instituțiile bancare și nebancare să fie mai bune“.
N-au fost uitați nici producătorii de vin
Creșterea competitivității sectorului vitivinicol este un alt obiectiv cuprins în document, situația actuală a sectorului vitinicol arătând posibilitățile limitate ale producătorilor mici și mijlocii, precum și nevoia continuă de sprijinire a acestora. „România consideră esențială sprijinirea susținută a acestui sector, orientarea către piață a producătorilor mici și mijlocii care produc pentru piață în sistem organizat, pentru a deveni competitivi și adaptați la cerințele pieței“, se mai arată în document.
Simona-Nicole David
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că, în data de 28 februarie 2022, în urma finalizării procesului de transparență decizională, Planul Național Strategic a fost încărcat în sistemul electronic al Comisiei Europene, împreună cu toate documentele aferente. În perioada următoare, Comisia Europeană va evalua documentul și va putea adresa observații în termen de 3 luni de la data transmiterii.
Adrian CHESNOIU, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, a coordonat reuniunile constituite pentru elaborarea PNS, care s-au desfășurat pe parcursul ultimelor două luni. Liniile directoare ale Planului Național Strategic au fost stabilite în urma consultărilor extinse cu fermierii și cu reprezentanții organizațiilor din domeniul industriei alimentare, ai agriculturii și dezvoltării rurale.
„Planul Național Strategic, așa cum a rezultat în urma dialogului transparent și constructiv pe care l-am avut cu reprezentanții tuturor sectoarelor, a fost transmis Comisiei Europene în termenul pe care ni l-am asumat la finalul anului trecut, cu ocazia Consiliului AgriFish. Am transmis spre Bruxelles un document complex, care alături de toate programele de sprijin pe care le finanțăm din bugetul național, contribuie la dezvoltarea agriculturii românești. Îi asigur pe toți fermierii că vom depune toate eforturile ca acest Plan Național Strategic să aducă stabilitatea și predictibilitatea de care agricultorii români au nevoie pentru a păstra un nivel ridicat al producției și pentru a rămâne competitivi pe o piață în continuă evoluție” a declarat ministrul CHESNOIU.
- Actualitate
- Februarie 22 2022
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu: „Am solicitat implicarea Comisiei Europene pentru sprijinirea fermierilor afectați de secetă”
- Actualitate
- Decembrie 09 2021
Comisia Europeană a stabilit niveluri maxime pentru morfina și codeina din semințele de mac
Comisia Europeană a adoptat, în 3 decembrie 2021, un Regulament care stabilește pentru prima dată niveluri maxime de opiu în semințele de mac destinate consumatorului final și în produsele de panificație care conțin semințe de mac și/sau produse derivate din acestea.
La baza deciziei a stat opinia științifică a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA), care stabilește o doză acută de referință (DAR) pentru alcaloizii de opiu (morfină și codeină) de 10 mg morfină/kg greutate corporală.
EFSA justifică necesitatea stabilirii unor niveluri maxime pentru aceste tipuri de alcaloizi prin faptul că, atunci când se consumă porții mari sau mai multe alimente care conțin semințe de mac neprelucrate, este posibil ca DAR să fie depășită.
Bunele practici pentru prevenirea și reducerea conținutului de alcaloizi de opiu, stabilite în Recomandarea Comisiei Europene ramân în vigoare, însă operatorii economici implicați în industria de profil vor trebuie să aplice și noile cerințe legislative privind nivelurile maxime admise din semințele de mac.
Regulamentul Comisiei Europene se aplică de la 1 iulie 2022, dar produsele alimentare introduse pe piață înainte de aplicarea prezentului regulament pot fi comercializate până la data durabilității lor minimale sau până la data limită de consum, astfel încât operatorii economici să aibă timpul necesar pentru implementarea noilor prevederi legislative.
Sursa: ansvsa.ro
- Politica Agricola
- Noiembrie 07 2021
Comisia Europeană lansează o consultare publică pentru revizuirea legislației privind bunăstarea animalelor
Comisia Europeană a lansat în luna octombrie o consultare publică pentru revizuirea legislației privind bunăstarea animalelor. Se doreşte ca în termen de doi ani să fie prezentată statelor membre și Parlamentului European o propunere legislativă nouă ca parte a strategiei sale „De la fermă la furculiță“.
Aceasta va viza, pe de o parte revizuirea legislaţiei existente pentru găini ouătoare, scroafe şi viţei iar pe de altă parte, va fi inclusă şi cea pentru iepuri, găini de reproducţie, pui broiler, prepeliţe, raţe şi gâşte cuprinse în iniţiativa cetăţenească „fără cuşti“ semnată de peste 1 milion de europeni.
De asemenea, Comisia va încerca să identifice măsuri de sprijin financiar şi stimulente pentru a-i ajuta pe fermieri să-şi modernizeze unităţile, astfel încât acestea să ţină mai mult seama de bunăstarea animalelor şi să corespundă noilor standarde.
Consultarea, va dura până pe 21 ianuarie 2022 şi ar trebui să permită strângerea opiniilor publicului larg și a diferiților actori din sector. Foaia de parcurs a fost publicată în mai 2020 şi a primit aproape o mie de comentarii.
Scopul revizuirii planificate este de a asigura un nivel mai ridicat de bunăstare a animalelor, de a alinia legislația europeană la cele mai recente dovezi științifice, de a extinde domeniul de aplicare și a facilita implementarea acesteia.
„Bunăstarea animalelor este un punct de referință pentru societățile civilizate. Producția alimentară durabilă nu ar putea fi realizată fără a fi luată în considerare și de aceea este un pilon al strategiei noastre «De la fermă la furculiță». Cetăţenilor europeni le pasă de animale şi doresc ca Uniunea Europeană să facă mai mult pentru ele. Prin urmare, opinia cetățenilor este esențială pe măsură ce ne angajăm în dezvoltarea viitoarelor norme europene privind bunăstarea animalelor. De asemenea, vom acorda o atenție deosebită la ceea ce fermierii, operatorii din sectorul alimentar, ONG-urile și autoritățile publice trebuie să ne aducă pe acest subiect. Ajutați-ne să construim un viitor mai bun pentru animale în UE, participând activ la consultarea pe care o lansăm“ a declarat Stella Kyriakides, Comisarul pentru Sănătate și Securitate Alimentară.
Teofilia BANU
- Actualitate
- Octombrie 18 2021
Comisia adoptă măsuri excepționale de sprijin pentru sectorul vitivinicol și pentru sectorul fructelor și legumelor
Măsurile de sprijin pentru sectorul vitivinicol adoptate în 06.10.2021 includ un sprijin mai mare pentru instrumentele de gestionare a riscurilor, cum sunt asigurarea recoltelor și fondurile mutuale, și prelungirea, până la 15 octombrie 2022, a măsurilor de flexibilitate aflate deja în vigoare.
Pentru sectorul fructelor și legumelor, sprijinul acordat organizațiilor de producători – calculat de obicei pe baza valorii producției – va fi compensat astfel încât să nu fie mai mic de 85% din nivelul sprijinului din anul anterior.
Comisarul pentru agricultură Janusz Wojciechowski a declarat: „Condițiile meteorologice extreme de anul acesta, cu înghețuri puternice de primăvară, inundații și valuri de căldură, au fost deosebit de dificile pentru sectorul vitivinicol și sectorul fructelor și legumelor. Această situație vine după un an 2020 deja complicat din cauza crizei provocate de coronavirus. Măsurile în discuție atât de necesare, care vin în completarea celor deja propuse în 2020 și prelungite în 2021, îi vor ajuta pe producătorii din întreaga UE în aceste vremuri grele.“
Măsurile excepționale pentru sectorul vitivinicol sunt, printre altele, următoarele:
Țările UE își pot modifica în continuare programele naționale de sprijin în orice moment, lucru care de obicei se poate face doar de două ori pe an (până la 1 martie, respectiv până la 30 iunie în fiecare an).
În ceea ce privește activitățile de promovare și informare, restructurarea și reconversia plantațiilor viticole, recoltarea înainte de coacere și investițiile, posibilitatea de a acorda o contribuție mai mare din bugetul UE se prelungește până la 15 octombrie 2022.
Contribuția din bugetul UE la asigurarea recoltelor a fost majorată de la 70% la 80% până la 15 octombrie 2022.
A fost dublat sprijinul UE pentru acoperirea costurilor de înființare a fondurilor mutuale, de la: 10%, 8% și 4% în primul, al doilea și al treilea an de implementare a acestuia la: 20%, 16% și respectiv 8%.
O prelungire a măsurilor de flexibilitate acordate pentru măsurile din cadrul programului vitivinicol până la 15 octombrie 2022.
Pentru sectorul fructelor și legumelor, sprijinul UE acordat organizațiilor de producători – calculat de obicei pe baza valorii producției din anul respectiv – va fi compensat astfel încât să fie cel puțin de 85% din nivelul sprijinului din anul anterior, chiar dacă valoarea producției pentru anul în curs este mai mică. Această compensație va fi oferită atunci când reducerea producției este legată de dezastre naturale, evenimente climatice, boli ale plantelor sau infestări cu dăunători, atunci când nu poate fi controlată de organizația de producători și este cu cel puțin 35% mai mică decât cea din anul anterior. De asemenea, dacă producătorii dovedesc că au luat măsuri preventive împotriva cauzei de reducerea a producției, valoarea producției utilizată pentru sprijin va fi identică cu cea din anul anterior.
Context
Din cauza dificultăților fără precedent create de pandemia de COVID-19, a fost adoptat un prim pachet de măsuri în mai 2020. În completarea acestui pachet a venit un al doilea pachet destinat sectorului vitivinicol, adoptat în iulie 2020.
În cadrul pachetului, a fost adoptat astăzi un set de măsuri sub forma unor acte de punere în aplicare. Cât privește actele delegate, acestea se află actualmente într-un proces de examinare cu o durată de două luni în Parlamentul European și Consiliu.
Sursa: https://www.ag-press.eu/news https://ec.europa.eu/commission/presscorner
Teofilia Banu
- Actualitate
- Septembrie 10 2021
Ce crede Comisia Europeană: Cum se vor transforma zonele rurale până în 2040
Văzut de multe ori în interdependență cu agricultura și silvicultura, mediul rural oferă mai mult de atât: spațiul de locuire și muncă pentru o treime dintre europeni, atractivitate turistică, un punct central în cadrul tranziției ecologice și un sistem socio-economic dinamic care ar putea fi un punct de reziliență în fața unei crize sanitare sau economice.
Totuși, discrepanțele între urban și rural în ceea ce privește nivelul de venituri și accesul la servicii și infrastructură reprezintă în continuare principala provocare pentru realizarea unei dezvoltări teritoriale echilibrate.
Ce lecții au fost învățate din criza Covid-19? Cum ar putea ajuta digitalizarea la îmbunătățirea calității vieții în mediul rural și cum ar putea arăta satele noastre în următoarele decenii?
Provocări și oportunități pentru zonele rurale – o viziune pe termen lung
Conform statisticilor Eurostat, aproximativ 30% din populația Uniunii Europene locuiește în spațiul rural, iar o altă treime în orașe mici și suburbii, reprezentând zona de tranziție între urban și rural. În total, ariile rurale acoperă 83% din suprafața UE, însă nivelul lor de dezvoltare și problemele cu care se confruntă nu sunt uniforme.
Datele Comisiei Europene, dintre care merită amintit Eurobarometrul zonelor rurale, inițiat în aprilie anul curent, arată că principalele probleme din mediul rural sunt: depopularea, îmbătrânirea populației, accesul limitat la servicii (sănătate, educație, infrastructură), nivelurile reduse de venituri, conectivitatea redusă cu alte regiuni sau cu mediul urban și oportunitățile limitate în ceea ce privește investițiile și locurile de muncă (de multe ori agricultura, zootehnia și silvicultura fiind singurele domenii de activitate).
Plecând de la aceste constatări, reprezentanții Comisiei Europene, în virtutea articolului 174 din TFUE, propun, ca parte a noilor politici comune europene, un set de măsuri și directive menite să revitalizeze zonele rurale europene și să crească atractivitatea lor. Prezentată și dezbătută în cadrul mai multor consultări publice (cea mai recentă fiind la începutul lunii iulie), strategia Comisiei pentru zonele rurale are ca țintă finală anul 2040 și prevede elaborarea și adoptarea unui Pact Rural și a unui Plan de Acțiune Rurală.
Care sunt necesitățile urgente în mediul rural
Din cercetările care stau la baza celor două inițiative europene a reieșit că peste 50% dintre locuitorii din mediul rural consideră infrastructura de transport și conexiunile cu centrele urbane cea mai presantă necesitate, urmată de accesul la servicii și facilități de bază, cum ar fi apa și energia electrică, precum și băncile, cabinetele medicale, școlile și oficiile poștale; 43% dintre respondenți menționându-le pe acestea ca necesități urgente.
De asemenea, din cadrul consultărilor cu Rețeaua europeană pentru dezvoltare rurală (REDR) și cu comunitățile rurale din statele membre a reieșit că, „în următorii 20 ani, atractivitatea zonelor rurale va depinde în mare măsură de disponibilitatea conectivității digitale (93%), a serviciilor de bază și a serviciilor electronice (94%) și de îmbunătățire a performanțelor agricole în materie de climă și de mediu (92%)“, după cum a declarat Mario Milouchev, director pentru Dezvoltare Rurală în cadrul DG Agri, în cadrul unui webinar recent.
Astfel, cele două documente vor reprezenta cadrul de dezvoltare și finanțare a zonelor rurale din Europa.
Trei piloni pentru a avea zone rurale puternice
Pactul Rural, ce va fi realizat până la sfârșitul anului 2021 de Comisia Europeană, în colaborare cu Comitetul Regiunilor, va identifica principalele domenii și tipuri de proiecte necesare pentru a satisface nevoile și aspirațiile locuitorilor din zonele rurale. Totodată, el va reprezenta cadrul de colaborare între diverși agenți: de la instituțiile europene la autorități naționale și locale și până la structurile de acțiune din comunități (asociații, ONG-uri, formatori de opinie etc.). Scopul final al pactului este facilitarea schimbului de idei și bune practici atât între comunitățile rurale de la nivelul întregii uniuni, cât și între autorități, instituții, mediul urban, pe de o parte, și zonele rurale, pe de alta.
Planul de Acțiune Rurală urmărește realizarea unui ecosistem de inițiative durabile la nivelul zonelor vizate, urmărind finanțarea de proiecte pe baza a patru direcții:
- îmbunătățirea accesului la servicii și facilitarea inovării sociale;
- îmbunătățirea conectivității, atât în ceea ce privește transportul, cât și a accesului digital;
- dezvoltarea rezilienței în mediul rural, prin ecologizarea activităților agricole pentru a contracara schimbările climatice (tranziție energetică, refacerea turbăriilor, modificarea practicilor agricole în conformitate cu noile norme) și prin oferirea accesului la cursuri de formare și la diverse oportunități de locuri de muncă de calitate (incluziunea femeilor și a grupurilor vulnerabile în zonele rurale, dezvoltarea de servicii sociale și comunitare etc.);
- diversificarea activităților economice și îmbunătățirea valorii adăugate a activităților agricole și agroalimentare și a agroturismului prin stimularea antreprenoriatului local. Se au în vedere în special proiectele de economie socială, economie circulară, reciclarea și domeniul serviciilor digitale și informatice.
În ceea ce privește sursele de finanțare, Planul de Acțiune Rurală implică atât fonduri PAC, cât și fonduri structurale și de coeziune. În plus, conform Silviei Michelini, director în cadrul DG Agri, „se va introduce o condiție de adaptabilitate la mediul rural, cu ajutorul căreia politicile UE vor fi revizuite dintr-o perspectivă rurală. Scopul este de a identifica mai bine și de a lua în considerare impactul și implicațiile potențiale ale unei inițiative politice a Comisiei privind locurile de muncă din mediul rural, creșterea economică și dezvoltarea durabilă.“
Daniel PLĂIAȘU
O serie de animale crescute la ferme nu vor mai avea nevoie de cuști, anunță Comisia Europeană care va veni cu o propunere legislativă până în 2023. Anunțul vine în urma unei inițiativei cetățenești europene susținute de peste un milion de oameni.
Aplicarea măsurilor ar putea începe din 2027 și vizează într-o primă etapă eliminarea treptată a cuștilor, urmând ca apoi acestea să fie interzise.
Vor fi vizate, în mod special:
- animalele care fac deja obiectul legislației: găinile ouătoare, scroafele și vițeii;
- alte animale menționate în ICE: iepuri, puicuțe, găini ouătoare pentru reproducere, pui de reproducție pentru puii de carne, prepelițe, rațe și gâște. Pentru aceste animale, Comisia a solicitat deja EFSA (Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară) să completeze dovezile științifice existente în vederea stabilirii condițiilor necesare pentru interzicerea cuștilor.
Comisia s-a angajat deja să propună o revizuire a legislației privind bunăstarea animalelor, inclusiv în ceea ce privește transportul și creșterea, legislație care face în prezent obiectul unei verificări a adecvării care urmează să se încheie în vara anului 2022.
„Un sistem alimentar durabil este indisolubil legat de respectarea unor standarde ridicate de bunăstare a animalelor. Mulțumită cetățenilor noștri, Comisia își va spori și mai mult ambițiile în această privință și va elimina treptat utilizarea sistemelor de cuști pentru fermele de animale”, a spus Janusz Wojciechowski, comisarul european pentru agricultură.
Această propunere este inclusă în procesul de revizuire a legislației privind bunăstarea animalelor în cadrul strategiei „De la fermă la consumator”, proces care se află în desfășurare.
Fermierii vor primi stimulente și sprijin pentru modernizarea unităților, astfel încât acestea să țină mai mult seama de bunăstarea animalelor și să corespundă noilor standarde
Pentru mai multe detalii accesați link-ul: https://romania.representation.ec.europa.eu
Anca Lăpușneanu
- Actualitate
- Iunie 11 2021
Un europarlamentar român face apel ca interzicerea creșterii animalelor în cuști să nu fie decontată de fermieri
Joi, 10 iunie, a fost dezbătută în Plenul Parlamentului European inițiativa cetățenească intitulată „Să punem capăt erei cuștii”. Propunerea de rezoluție a fost formulată de Norbert Lins, președintele Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European și are ca obiectiv interzicere totală a utilizării cuștilor în vederea creșterii animalelor de fermă până în 2027. În cadrul discuțiilor, eurodeputata Carmen Avram a ținut o alocuțiune de la tribuna Parlamentului în care, alături de susținerea pentru acest demers, a atras atenția că, fără suport adecvat din partea factorilor decizionali, o astfel de tranziție ar putea afecta financiar domeniul zootehniei.
Renunțarea la utilizarea cuștilor în zootehnie este din perspectiva europarlamentarei românce un pas către o guvernare responsabilă și un act de respect față de bunăstarea animalelor, însă acest lucru implică și o serie de provocări ce privesc finanțarea producției și competitivității crescătorilor de animale. Din acest motiv, Carmen Avram a cerut ca, măcar de această dată, Comisia Europeană să vină cu un studiu de impact privind aplicarea reformei „Fără cuști”, astfel încât crescătorii de animale să știe la ce să se aștepte:
„Inițiativa cetățenească «End the Cage Age» (Sfârșitul erei cuștilor) e o premieră în istoria Uniunii Europene, prin cei 1.5 milioane de semnatari preocupați nu doar de ce mănâncă, ci mai ales de modul în care hrana ajunge la ei. Această inițiativă e și un pas firesc în contextul Green Deal, în care bunăstarea animalelor ocupă un loc prioritar pe agenda Parlamentului European și a Comisiei pentru Agricultură.
Prin eliminarea cuștilor, atunci când se poate și numai pe baza dovezilor științifice, zootehnia europeană, care deja îndeplinește cele mai înalte standarde din lume, face încă un pas spre o eră guvernată de responsabilitate și respect față de bunăstarea animalelor.
Trebuie doar să avem grijă ca această eră să nu fie decontată de fermier, care a mai făcut recent investiții și care are nevoie, în continuare, de sprijin ca să nu fie afectată competitivitatea sectorului și, cu atât mai puțin, să nu se pună presiune pe buzunarul consumatorului european. Iar rolul nostru este acela de a echipa corespunzător agricultorii europeni - aliații noștri - pentru a livra așa cum ne-au obișnuit, la cele mai înalte standarde. Doar așa putem duce agricultura europeană la următorul nivel, fără să afectăm securitatea alimentară a Uniunii Europene și dreptul fundamental al cetățenilor la mâncare proaspătă, sănătoasă, care respectă bunăstarea animalelor, dar și la prețuri corecte și accesibile.
«End the Cage Age» nu trebuie să devină un atac voit sau accidental la adresa zootehniei europene și la tradițiile culinare ale bătrânului continent. De aceea, sper că, măcar de această dată, pe lângă comunicarea sa, Comisia Europeană va pune pe masă și un studiu de impact, pentru a-i ajuta pe fermieri să-și calibreze business-ul.” a precizat eurodeputata în intervenția sa.
Actuala directivă privind protecția animalelor de crescătorie ce datează din 1998 a stabilit standarde generale de protecție a tuturor animalelor crescute pentru producția de alimente, lână, piele, blană sau alte scopuri - inclusiv pești, reptile și amfibieni - și se bazează pe Convenția europeană pentru protecția animalelor de fermă din 1978. După numeroase modificări, apărute de-a lungul timpului, în prezent, Comisia Europeană analizează revizuirea legislației europene în ceea ce privește bunăstarea animalelor.
- Invatamant. Cercetare
- Aprilie 21 2021
Proiecte de 26,2 miliarde de euro prin Erasmus în perioada 2021-2027
Noul program Erasmus+ pentru perioada 2021-2027 a fost lansat, bugetul fiind aproape dublu față de programul aferent perioadei 2014-2020, pentru care suma alocată a fost de 14,7 miliarde de euro. Potrivit Comisiei Europene, pe site-ul căreia au fost publicate aceste informații recent, cu acest buget mărit Erasmus+ va fi mai cuprinzător, mai digital și mai verde. Va include, de asemenea, DiscoverEU, care va oferi tinerilor de 18 ani posibilitatea de a obține un permis de călătorie în Europa pentru a învăța din alte culturi și pentru a întâlni tineri din alte țări europene. Cel puțin așa spune Comisia Europeană... Încă nu se știe nimic despre restricțiile ce vor fi impuse sau nu din cauza pandemiei.
Erasmus+ este programul Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport în Europa ce oferă cetățenilor europeni posibilitatea de a studia, de a se forma și de a dobândi experiență în străinătate. Structurat pe două categorii – persoane fizice și organizații –, Erasmus+ oferă persoanelor de orice vârstă posibilitatea de a dobândi noi cunoștințe și de a-și împărtăși experiențele în cadrul unor instituții și organizații din diferite țări, iar organizațiilor le oferă oportunități pentru o gamă largă de domenii, atât pentru universități, cât și altor furnizori de servicii de educație și formare, grupuri de reflecție, institute de cercetare și întreprinderi.
Erasmus+ KA3 – Centre de Excelență VET
Și România beneficiază de aceste programe, unul dintre acestea fiind Proiectul Erasmus+ KA3 – Centre de Excelență VET, cuprins în Erasmus+ 2014-2020. Perioada de implementare a programului este 01.10.2020 – 30.09.2024, iar bugetul aprobat este de aproape 4 milioane de euro (3.999.803 euro), ceea ce reprezintă 80% din valoarea proiectului. În acest proiect sunt 15 parteneri din 6 țări ale Uniunii Europene, respectiv din Olanda, Finlanda, Spania, Cehia, Danemarca și România. Alături de organizațiile europene, din România s-au alăturat proiectului Centrul European de Excelență în Ecologizarea Urbană (The European Platform for Urban Greening): Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau“ (care a primit recent acreditarea Erasmus+, așa cum am scris în numărul anterior), Fundația Worldskills România și Terano Construct SRL. Proiectul a pornit de la o problemă care ne afectează tot mai mult: lumea se confruntă cu diverse provocări de mediu în spațiul urban. Biodiversitatea scade, schimbările climatice își arată impactul – condițiile meteorologice sunt tot mai dure, de pildă, în timp ce orașele încă se extind. În tot acest timp, betonul înlocuiește spațiile verzi. Cercetările arată că peisajele verzi urbane nu au doar importanță estetică; acestea răspund mai multor provocări contemporane, în vreme ce au un impact pozitiv și asupra bunăstării oamenilor și a economiei urbane, creând astfel coeziune socială. Cineva care lucrează în acest domeniu nu este un simplu grădinar, ci un specialist care poate contribui la rezolvarea problemelor menționate. Schimbările rapide ale societății necesită răspunsuri rapide din partea sectorului de afaceri. European Platform for Urban Greening (EPLUG) își propune să intensifice colaborarea în triunghiul cunoașterii (VET – Cercetare și Dezvoltare Afaceri) pentru a facilita aceste ajustări și pentru a dezvolta curriculum și calificări de înaltă calitate, axate pe aceste competențe necesare în domeniul ecologizării urbane (urban greening). Ca motor al excelenței și inovației, fiecare Centru European de Excelență în Ecologizarea Urbană promovează rolul esențial pe care formarea profesională îl are în dezvoltarea locală și regională.
Scopul și obiectivele proiectului
Personalul din școlile VET va fi instruit pentru a crea programe educaționale inovatoare online și offline pentru elevi, cursanți și angajați. Prin aceasta, EPLUG își propune să contribuie în mod pozitiv la biodiversitate, adaptare la climă și bunăstare în mediul verde urban. Unul dintre obiectivele proiectului este să ofere școlilor VET, companiilor și factorilor de decizie la nivel local și regional un cadru pentru a identifica nevoile actuale în domeniul ecologiei urbane. De asemenea, proiectul mai urmărește să ofere un cadru în care diverse Centre de Excelență să învețe unele de la altele, inclusiv printr-un schimb de know-how între angajații organizațiilor membre și să creeze un centru de instruire și experiență care să abordeze nevoile de învățare din domeniul ecologiei urbane, în special în peisagistica verde verticală. Proiectul mai are ca obiectiv să co-creeze un curriculum relevant, inovator și atractiv cu privire la biodiversitate, adaptare la climă, bunăstare în mediul urban și ecologie urbană, care va fi utilizat de școlile VET pentru a răspunde nevoilor actuale din cadrul ecosistemului de competențe. Proiectul își mai propune: să consolideze educația pentru mediu, de la învățământul primar până la cel universitar, inclusiv în activitatea de cercetare, să faciliteze transpunerea cunoașterii științifice în practică în domeniul ecologiei urbane în toată Europa, să atragă mai mulți elevi în acest domeniu, să inspire alte ecosisteme de competențe regionale în peisagistica ecologică urbană și să își extindă Platforma Centrelor de Excelență VET dincolo de rețeaua sa și de termenul proiectului.
Simona Nicole David
- Actualitate
- Martie 05 2021
Comisia Europeană: Să ne unim forțele pentru a proteja biodiversitatea în întreaga lume
Cu ocazia Zilei Mondiale a Faunei și Florei Sălbatice, Comisia își reiterează invitația lansată tuturor instituțiilor din lume de a-și face auzită vocea pentru a impulsiona lupta pentru apărarea naturii și a convinge mai multe guverne să propună obiective ambițioase în cadrul Conferinței părților la Convenția privind diversitatea biologică (COP15), care va avea loc în cursul acestui an. A trecut exact un an de când Comisia a lansat coaliția mondială „Uniți pentru biodiversitate” și deja peste 200 de instituții din întreaga lume - parcuri naționale, centre de cercetare și universități, muzee ale științei și istoriei naturale, acvarii, grădini botanice și grădini zoologice- și-au unit forțele împotriva declinului biodiversității. Comisia a aderat, de asemenea, la Coaliția interguvernamentală pentru obiective foarte ambițioase pentru natură și om, lansată cu ocazia Summitului „O singură planetă” din luna ianuarie a acestui an, și sprijină în mod activ obiectivul conservării până în 2030 a cel puțin 30 % din suprafața uscatului și a mărilor și oceanelor.
Vicepreședintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans, a declarat: „Omul distruge natura într-un ritm fără precedent și riscăm ca, din cauza acestui lucru, să dispară aproape 1 milion de specii. O astfel de pierdere constituie o amenințare directă la adresa sănătății și a bunăstării noastre, căci depindem întru totul de țesutul bogat de ființe care alcătuiesc viața planetei. Trebuie să restabilim urgent echilibrul în relația noastră cu natura și să inversăm declinul biodiversității. Or înainte de a trece la acțiune trebuie să conștientizăm situația în care ne aflăm, iar acțiunile întreprinse prin coaliții precum coaliția „Uniți pentru biodiversitate” au un rol esențial în acest sens, contribuind la realizarea de progrese robuste în direcția refacerii mediului natural.”
Comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, a declarat: „Cu ocazia Zilei Mondiale a Faunei și Florei Sălbatice de anul acesta și în contextul sărbătoririi unui an de la lansarea coaliției mondiale „Uniți pentru biodiversitate”, mesajul pe care dorim, de asemenea, să îl transmitem este cât de mult am avea de pierdut într-o lume fără natură. Acesta este motivul pentru care mobilizăm toate mijloacele de care dispunem pentru a convinge și mai mulți parteneri din întreaga lume să ni se alăture și lansăm către toate națiunile apelul de a adera la Coaliția pentru obiective foarte ambițioase, având în vedere apropiata conferință decisivă a COP15.”
De la lansarea sa la Institutul Oceanografic din Monaco în urmă cu exact un an, 205 instituții din 47 de țări și-au exprimat susținerea față de angajamentul comun al coaliției, lansând un apel la acțiune către toate părțile interesate - de la întreprinderi la municipalități și de la cetățeni până la guverne. Comisia își propune să aducă numărul organizațiilor participante la peste 500.
Prin colecțiile și programele lor de educație și conservare, aceste instituții care fac parte din coaliția mondială constituie ambasadori importanți ai cauzei noastre, fiind în măsură să sensibilizeze opinia publică cu privire la consecințele dramatice ale actualei crize a biodiversității. În Europa, printre parteneri se numără instituții precum: muzeele de istorie naturală din Berlin, Paris, Viena și Madrid, Rezervația Biosferei Delta Dunării din România și Parcul Național Lacul Kerkini din Grecia, grădinile botanice din Porto, Roma și Copenhaga și zeci de grădini zoologice și acvarii din întreaga UE, de la Dublin la Riga, de la Barcelona la Odense și de la Stuttgart la Beauval. În urma numeroaselor solicitări primite din partea comunității de cercetare, centrele de cercetare și universitățile au putut, la rândul lor, să se alăture coaliției, Universitatea din Bergen (Norvegia) fiind prima care a făcut acest pas.
Printre primele instituții de pe alte continente care s-au alăturat coaliției se numără Parcul Național Gorongosa din Mozambic și 19 rezerve naturale administrate în 11 țări de către African Parks, Muzeul Științei din Puerto Rico, Grădina Zoologică din São Paulo (Brazilia), Grădina Zoologică Central Park din SUA, Centrul Angkor pentru Conservarea Biodiversității din Cambodgia și Acvariul din Cape Town (Africa de Sud).
Coaliția este, de asemenea, sprijinită de 36 de organizații, inclusiv asociații mondiale, europene și naționale ale grădinilor zoologice, acvariilor și grădinilor botanice, asociații muzeale, organizații de cercetare, asociații ale autorităților locale, societăți de conservare și ONG-uri.
Anul trecut, Comisia Europeană a adoptat în cadrul Pactului verde european Strategia UE privind biodiversitatea, al cărei obiectiv este ca UE să realizeze, până în 2030, progrese robuste în direcția refacerii biodiversității. Comisia se angajează să creeze la nivelul UE o rețea mai largă de zone protejate gestionate în mod eficace, care să reprezinte 30 % din suprafața uscatului și 30 % din suprafața mărilor și oceanelor, o treime din această suprafață urmând să fie strict protejată. În prezent, Comisia lucrează la elaborarea unor criterii orientative pe baza cărora să se stabilească aceste zone. Prin strategia adoptată, Comisia a dat, de asemenea, glas hotărârii sale de a mobiliza toate instrumentele de acțiune externă și parteneriatele internaționale pentru a contribui la elaborarea la nivel mondial a unui nou cadru ambițios pentru biodiversitate sub egida ONU. Comisia va lansa numeroase acțiuni și inițiative menite să transpună în realitate obiectivele Strategiei sale privind biodiversitatea. Printre acestea se numără o strategie a UE pentru păduri, o strategie a UE pentru protecția solului, un plan de acțiune împotriva traficului cu specii sălbatice, precum și obiective obligatorii din punct de vedere juridic în materie de refacere a naturii.
Context
În pregătirea Conferinței COP15, inițiativele politice s-au intensificat, începând cu „Angajamentului liderilor pentru natură”, lansat în luna septembrie a anului trecut înainte de primul Summit al ONU privind biodiversitatea, organizat în marginea celei de a 75-a Adunări Generale a ONU. În prezent, 84 de țări și Uniunea Europeană s-au angajat să ia măsuri pentru a inversa declinul biodiversității până în 2030 pentru a sprijini dezvoltarea durabilă.
Luna trecută, noul raport al Programului Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) intitulat „Să ne împăcăm cu natura” (Making Peace with Nature) și cofinanțat de UE a evidențiat încă o dată provocările cu care se confruntă umanitatea din cauza declinului biodiversității, a schimbărilor climatice și a poluării.
Sursa: ec.europa.eu
- Stiri agricultura
- Decembrie 03 2020
Inițiativa „Renovation Wave“: 35 de milioane de clădiri renovate până în 2030!
Comisia Europeană a lansat inițiativa „Renovation Wave“, o prioritate a Pactului Ecologic European și a planului de recuperare pentru UE, al cărei scop este creșterea ratei de renovare pentru toate clădirile publice și private din Uniune, îmbunătățind eficiența energetică a fondului construit european. „Renovation Wave“ va acorda prioritate acțiunilor din trei domenii: decarbonizarea sistemelor de încălzire și de răcire; sărăcia energetică și clădiri cu performanțe energetice slabe; renovarea clădirilor publice, cum ar fi școlile, spitalele și clădirile administrative. Programul vorbește despre 35 de milioane de clădiri renovate și 160.000 de locuri noi de muncă „verzi“ până în 2030.
Aceste investiții pot injecta un stimulent extrem de necesar în sectorul construcțiilor și în macroeconomie. Lucrările de renovare presupun utilizarea intensivă a forței de muncă, creează locuri de muncă și investiții care își au deseori originea în lanțurile de aprovizionare locale, generează cerere de echipamente foarte eficiente din punct de vedere energetic, sporesc reziliența la efectele schimbărilor climatice și aduc valoare pe termen lung proprietăților. În acest context, pe lângă creșterea eficienței energetice a clădirilor, prin Strategia „Renovation Wave“ se are în vedere și transformarea la scară largă a localităților și asigurarea sustenabilității acestora. În plus, odată cu această strategie se are în vedere și lansarea unui nou „Bauhaus“ european, care să contribuie la cultivarea unei noi estetici europene și care să combine performanța cu inventivitatea.
- Actualitate
- Octombrie 01 2020
De ce este nevoie de reformă pentru sectorul forestier
În România este nevoie de reformă pentru sectorul forestier, în contextul dezbaterilor din cadrul Comisiei și a Parlamentului European pentru o nouă strategie forestieră, a preocupărilor privind starea pădurilor României și a măsurilor ce se impun, se arată într-un comunicat transmis de Asociația Industriei Lemnului - Prolemn.
De altfel, în acest sens, Prolemn a organizat, recent, o masă rotundă tehnică la nivelul factorilor de decizie europeni, la care au participat 56 de persoane, 36 fiind externi: 8 reprezentanți ai Comisiei Europene, 3 europarlamentari, reprezentanți ai principalelor organizații europene ale proprietarilor de păduri
(CEPF), industriei lemnului (EOS și CEI-BOIS), administrațiilor silvice de stat (EUSTAFOR), ONG-uri de mediu, Institutul Forestier European (EFI), Institutul de
Cercetări al Comisiei Europene (ISPRA-JRC), reprezentanți ai mediului universitar european.
„Analiza situației actuale a condus la concluzia următoare: toată lumea este nemulțumită de situația actuală a sectorului forestier din România și este nevoie de reformă, o schimbare de paradigmă care să ia în considerare răspunsurile la provocările majore menționate”, a spus președintele Prolemn, Cătălin Tobescu.
În opinia sa, este esențial ca pentru această schimbare să nu se piardă ceea ce este valoros - starea bună a pădurilor, excepționala biodiversitate
și să se găseasca soluții pentru provocări.
Ce trebuie avut în vedere
Principalele aspecte ce trebuie luate în considerare pentru o schimbare sunt:
- gestionarea durabilă a pădurilor și mobilizarea durabilă a resurselor lemnoase;
- reglementare inteligentă – diversificarea instrumentelor de politici forestiere, tranziția
de la situația extrem de rigidă de astăzi, bazată exclusiv pe instrumente de comandă și
control, către politici stimulative bazate pe angajamente voluntare, mai multă libertate
economică și responsabilitate;
- reducerea costurilor economice în administrarea pădurilor;
- să fie respectat dreptul de proprietate, să fie compensate restricțiile impuse
proprietarilor de păduri;
- să existe beneficiile economice și sociale din administrarea pădurilor, beneficii echitabil
distribuite.
Totodată, un aspect esențial este asigurarea accesului micilor proprietari de păduri la uzufructul
proprietății lor, ceea ce ar ajuta și la aprovizionarea legală a populației cu lemnul de foc.
Prolemn face apel la Comisia Europeană pentru ca:
- Industria lemnului să fie pe deplin implicată și consultată atunci când este evaluată și se
fac recomandări cu privire la situația sectorului forestier din România. Participarea și
consultarea cu operatorii economici sunt esențiale.
- Să existe o abordare bazată pe fapte, atunci când vine vorba de silvicultură în România și
să fie pe deplin luate în considerare expertiza și informațiile publice disponibile (de
exemplu datele IFN, expertiza instituțiilor de cercetare, a universităților, a Institutului
Național de Statistică etc.).
- Să existe o evaluare generală și imparțială a situației sectorului forestier din România.
- Industria nu poate și nu va comenta asupra potențialelor probleme în gestionarea ariilor
protejate din România. Cu toate acestea, industria are un interes major în obținerea
certitudinii și fiabilității juridice.
Asociația Industriei Lemnului - Prolemn și-a exprimat disponibilitatea să asiste oricând Comisia
Europeană cu informații și opinii avizate.
Potrivit datelor Prolemn, suprafața pădurilor a crescut în ultimii 30 de ani și doar 11% din pădure are mai puțin de 20 de ani, mult sub situația distribuției normale pe clase de vârstă a pădurii, situație în care această clasă de vârstă ar fi trebuit să fie de 16%. De asemenea, 1% din suprafața pădurilor se află în clasa de regenerare, ceea ce se încadrează într-o situație normală și există o creștere semnificativă a stocului de masă lemnoasă pe picior - 24 de milioane metri cub pe an, ceea ce înseamnă că se recoltează legal și ilegal maximum 65% din creșterea pădurii.
Principalele probleme
Președintele Prolemn a mai arătat că tăierile neautorizate și combaterea acestora au condus la suprareglementare, funcționarea industriei lemnului într-un mediu economic cu risc ridicat, cu costuri ridicate pentru verificarea conformității, cu migrarea forței de muncă din sector. De asemenea, „mulți politicieni, precum și o parte a opiniei publice, nu au o percepție corectă cu privire
la gestionarea durabilă a pădurilor. Non-intervenția și gestionarea pasivă sunt soluții doar pentru conservare în ariile strict protejate - 10% în strategia europeană pentru protecția biodiversității. Pentru restul de 90% din păduri, cheia pentru gestionarea durabilă, chiar și pentru combaterea schimbărilor climatice, este o silvicultură activă”, a mai menționat Tobescu.
O altă problemă este lipsa de beneficii economice și sociale pentru proprietarii de păduri din gestionarea pădurilor, din cauza restricțiilor impuse fără despăgubiri echitabile și a
costurilor ridicate de administrare a pădurii. Efectul acestei situații se vede în blocarea gestionării exploatațiilor forestiere mici și neexecutarea operațiunilor de îngrijire, precum și lipsa motivației pentru extinderea fondului forestier.
Totodată, este de semnalat și problema lipsei finanțării în sectorul forestier, nevoile de finanțare fiind urgente pentru:
- Accesibilitate sporită a fondului forestier;
- Compensarea proprietarilor de păduri pentru restricțiile impuse;
- Noi investiții în mașini și tehnologie de recoltare;
- Extinderea terenului forestier.
- Zootehnie
- Septembrie 16 2020
Vești bune pentru crescătorii de bovine - Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor în valoare de 7,4 milioane de euro
Comisia Europeană a aprobat o schemă în valoare de 7,4 milioane de euro (aproximativ 35,7 milioane de lei) pentru sprijinirea întreprinderilor care își desfășoară activitatea în sectorul creșterii bovinelor, în contextul crizei provocate de pandemia de COVID-19.
Sprijinul va fi acordat sub formă de subvenții directe în cadrul schemei aprobate de Comisie, iar scopul este de a ajuta organizațiile care își desfășoară activitatea în sectorul creșterii bovinelor să își acopere nevoile de lichidități și să-și poată continua activitatea astfel încât să furnizeze alimente și materii prime furajere pentru industria alimentară și să-și mențină locurile de muncă.
Cuantumul ajutorului de stat este de 100 euro/cap femelă bovină adultă (echivalent în lei), iar valoarea totală ce poate fi acordată unui beneficiar nu trebuie să depășească echivalentul în lei a 100.000 de euro.
Schema ajutoarelor publice va aduce beneficii unui număr de peste 1.000 de întreprinderi care își desfășoară activitatea în domeniul creșterii bovinelor, condițiile stabilite fiind:
- Granturile nu depășesc 100.000 de euro per beneficiar, după cum se prevede în cadrul temporar pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea în domeniul producției agricole primare;
- Sprijinul poate fi acordat până la 31 decembrie 2020.
De asemenea, Comisia Europeană a constatat că această măsură de sprijin este necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru al Uniunii Europene.
Pentru a beneficia de aceste ajutoare, solicitanții trebuie să depună cereri de solicitare la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) pe o perioadă de 20 de zile lucrătoare de la publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, respectiv din 2 septembrie 2020.
Cererea de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative se depun la centrele județene ale APIA, dar se pot transmite și prin fax, poștă sau email, cu condiția asumării prin semnătură pe fiecare pagină a documentului transmis.
Care sunt criteriile de eligibilitate
Beneficiarii ajutoarelor de stat aprobate de Comisia Europeană sunt crescători care dețin animale din specia bovine, respectiv întreprinderi individuale și familiale, persoane fizice autorizate, persoane fizice și persoane juridice.
Pentru a obține acești bani, solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:
1. să dețină minimum 91 de capete femele adulte din specia bovine înregistrate în RNE în exploatații cu cod ANSVSA la data de 1 iulie 2020;
2. femela din specia bovină să aibă vârsta de minimum 24 de luni la data de 1 iulie 2020;
3. să nu fi solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleași costuri eligibile în baza Comunicării CE – Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijin al economiei în contextul actual cauzat de pandemia de COVID-19 (2020/C91I/01);
4. să nu se afle în dificultate, respectiv reorganizare, lichidare sau faliment, în baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului la data de 31.12.2019 sau, în cazul persoanei fizice, nu a fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la data de 31.12.2019.
Ce documente sunt necesare
Cererea de solicitare a ajutorului de stat trebuie să fie însoțită de următoarele documente:
- copie după B.I sau C.I. a beneficiarului, certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), împuternicire și o copie a B.I./C.I. a reprezentantului legal;
- registrul exploatației emis de operatorul Sistemului național de identificare și înregistrare a animalelor din care rezultă efectivul de bovine deținut la data de 1 iulie 2020 pentru exploatația cu cod atribuit de ANSVSA;
- coordonate bancare/trezorerie.
În cazul în care cererea este depusă prin împuternicitul unei persoane fizice, împuternicirea pentru completarea și semnarea cererii de plată în locul solicitantului se face prin procură notarială.
Dacă este vorba despre persoană fizică autorizată, titularul unei întreprinderi individuale, reprezentantul unei întreprinderi familiale sau administrator/reprezentant legal al persoanei juridice care depune cererea prin împuternicit, acesta din urmă va completa cererea unică de plată cu denumirea și CUI/CIF ale persoanei juridice/PFA/ÎI/ÎF, cu datele de identificare ale administratorului/titularului/ reprezentantului legal, iar la rubricile din cererea unică de plată rezervate pentru împuternicit va completa datele de identificare ale împuternicitului.
Solicitanții care dețin mai multe exploatații de creștere a bovinelor, cu coduri ANSVSA situate pe raza mai multor unități administrativ teritoriale din județe diferite, depun o singură cerere la centrul județean al APIA pe raza căruia își au sediul social sau își au domiciliul – după caz.
Retragerea cererii de ajutor de stat în sectorul bovine
Beneficiarul poate retrage cererea prin intermediul formularului de retragere a ajutorului de stat (Anexa nr. 2), document ce se poate depune în orice moment până la aprobarea ajutorului de stat.
Prin acest formular sunt permise următoarele operațiuni, mai puțin în situațiile în care solicitantul a fost informat cu privire la neconformitățile din cererea sa de plată:
- retragerea integrală a cererii ajutorului de stat;
- retragerea parțială a cererii de ajutor de stat (retragerea unei exploatații cu cod ANSVSA).
Potrivit Ghidului Solicitantului, cei care au retras cererea de ajutor de stat în sectorul bovine nu mai pot solicita din nou aceeași schemă.
Simona Nicole DAVID
- Mediu
- Iulie 06 2020
Plan pentru însănătoșirea naturii - România trebuie să crească suprafața strict protejată de la 1% la 10% din suprafața țării
Comisia Europeană a adoptat recent noua strategie privind biodiversitatea și strategia agricolă „De la fermă la consumator“ pentru a asigura un sistem alimentar echitabil, sănătos și ecologic.
Cele două strategii sunt integrate, reunind natura, fermierii, întreprinderile și consumatorii pentru a crea împreună un viitor durabil și competitiv, după cum informează un document dat publicității de Asociația Agent Green.
Strategii pe fond de criză
În principal este vorba de „Strategia europeană pentru biodiversitate“ și de „Strategia europeană de la fermă la consumator“. „Cele două strategii armonios integrate nu sunt cu nimic mai prejos decât ceea ce cerem noi, ecologiștii, de mai multe decenii, însă astăzi, în ceasul al 12-lea, aceste solicitări devin obligație pentru toate statele membre ale UE, inclusiv România“, a spus Gabriel Păun, președintele Agent Green.
Criza provocată de pandemia de COVID-19 a demonstrat cât de vulnerabili ne face accentuarea declinului biodiversității și cât de esențială este pentru societatea noastră buna funcționare a sistemului alimentar. În conformitate cu Green Deal (Pactul verde european), strategiile propun acțiuni și angajamente ambițioase ale UE pentru a combate declinul biodiversității în Europa și în întreaga lume și pentru a transforma sistemele noastre alimentare în standarde mondiale pentru durabilitatea competitivă, protecția sănătății umane și planetare, precum și pentru mijloacele de subzistență ale tuturor actorilor din lanțul valoric alimentar. Cele două strategii le acordă cetățenilor o poziție centrală, angajându-se să sporească protecția terenurilor și a mării, refăcând ecosistemele degradate și conferind UE un rol de lider pe scena internațională, atât în ceea ce privește protecția biodiversității, cât și construirea unui lanț alimentar durabil.
Biodiversitatea...
Noua strategie privind biodiversitatea abordează factorii-cheie ai declinului biodiversității, cum ar fi utilizarea nesustenabilă a uscatului și a mărilor, supraexploatarea resurselor naturale, poluarea și speciile alogene invazive. Adoptată în plină pandemie de COVID-19, strategia este un element central al planului de redresare a UE, fundamental pentru prevenirea apariției unor epidemii viitoare și consolidarea rezilienței la acestea, precum și pentru oferirea unor oportunități imediate de afaceri și de investiții pentru relansarea economiei UE. Aceasta urmărește, de asemenea, să integreze considerațiile legate de biodiversitate în strategia globală de creștere economică a UE. Strategia propune, printre altele, stabilirea unor obiective obligatorii pentru refacerea ecosistemelor și a râurilor deteriorate, îmbunătățirea sănătății habitatelor și a speciilor protejate din UE, readucerea polenizatorilor pe terenurile agricole, reducerea poluării, „înverzirea“ orașelor noastre, consolidarea agriculturii ecologice și a altor practici agricole favorabile biodiversității și îmbunătățirea sănătății pădurilor europene.
Strategia prezintă măsuri concrete pentru a repune biodiversitatea Europei pe calea redresării până în 2030, inclusiv transformarea a cel puțin 30% din terenurile și mările Europei în zone protejate gestionate eficient și 10% strict protejate. Mai mult, pentru cel puțin 10 % din suprafața agricolă, se va reveni la elemente de peisaj bogate în diversitate, iar 25% din aceasta va fi utilizată pentru a practica agricultura BIO (ecologică). „Ariile protejate ocupă în prezent 18% din suprafața României, însă doar un incredibil de mic 1% este strict protejată, iar restul în regim de exploatare intensivă a resurselor. Avem la dispoziție 10 ani pentru a crea arii protejate pe 30% din suprafața țării și 10% să fie strict protejate“, a adăugat Păun. Acțiunile prevăzute în domeniul protecției, utilizării durabile și refacerii naturii vor aduce beneficii economice comunităților locale, creând locuri de muncă și creștere durabile. Va fi deblocată o finanțare în valoare de 20 de miliarde euro/an pentru biodiversitate prin diverse surse, inclusiv fonduri UE și finanțare națională și privată. „În prezent, îngrijirea ariilor protejate costă țările UE 6 miliarde de euro anual și oferă 12 milioane de locuri de muncă, oferind la schimb beneficii evaluate la 300 de milarde de euro anual. Deci ariile protejate nu sunt o povară, ci o oportunitate și un privilegiu“, a mai spus Păun.
De la fermă la consumator
În privința strategiei „De la fermă la consumator“, aceasta va permite tranziția către un sistem alimentar durabil al UE, care protejează securitatea alimentară și asigură accesul la o alimentație sănătoasă bazată mai mult pe alimente de origine vegetală, produsă de o planetă sănătoasă. Alimentația mai sănătoasă bazată mai ales pe plante face parte și din planurile pentru prevenirea cancerului și a bolilor cardiovasulare, estimându-se că în anul 2017 au murit aproape 1 milion de europeni din cauza dietei nesănătoase, alți 16 milioane îmbolnăvindu-se grav și pierzând ani buni din viață.
Strategia va reduce amprenta de mediu și climatică a sistemului alimentar al UE și va consolida reziliența acestuia, protejând sănătatea cetățenilor și asigurând subzistența operatorilor economici. Strategia stabilește obiective concrete de transformare a sistemului alimentar al UE, inclusiv o reducere cu 50% a utilizării și a riscului pesticidelor, o reducere cu cel puțin 20% a utilizării îngrășămintelor, o reducere cu 50% a vânzărilor de antimicrobiene utilizate pentru animalele de fermă și acvacultură, precum și atingerea obiectivului de a consacra 25% din terenurile agricole agriculturii ecologice.
De asemenea, aceasta propune măsuri ambițioase pentru a garanta că opțiunea sănătoasă este și cea mai ușor accesibilă pentru cetățenii UE, inclusiv îmbunătățirea etichetării pentru a răspunde mai bine nevoilor consumatorilor în materie de informare cu privire la alimentele sănătoase și durabile.
În calitate de părți fundamentale ale Pactului verde european, cele două strategii vor sprijini, de asemenea, redresarea economică. În contextul pandemiei de coronavirus, ele urmăresc să consolideze reziliența societăților noastre la viitoarele pandemii și amenințări precum impactul asupra climei, incendiile forestiere, insecuritatea alimentară sau focarele de boală, inclusiv prin sprijinirea unor practici mai durabile pentru agricultură, pescuit și acvacultură și prin abordarea protecției speciilor sălbatice de faună și floră și a comerțului ilegal cu acestea.
Ce urmează...
„În perioada imediat următoare, Comisia are nevoie de validarea strategiilor de către Parlamentul European și Consiliul Europei. Toți cetățenii și toate părțile interesate sunt invitați să participe la o amplă dezbatere publică. La baza Pactului verde european stă obiectivul ambițios de a opri și a inversa declinul biodiversității prin transformarea sistemelor noastre alimentare, a utilizării pădurilor, a terenurilor, a apei și a mărilor, precum și a sistemelor energetice, urbane și industriale. Pactul subliniază, de asemenea, importanța crucială de a aborda împreună schimbările climatice și biodiversitatea“, după cum se arată într-un document al CE.
Comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, a declarat: „Natura este indispensabilă pentru bunăstarea noastră fizică și mentală, filtrează aerul și apa, reglează clima și asigură polenizarea culturilor noastre. Cu toate acestea, acționăm ca și cum natura nu are importanță și pierdem astfel patrimoniul natural într-un ritm fără precedent. Această nouă strategie privind biodiversitatea se bazează pe ceea ce a funcționat în trecut și adaugă noi instrumente care ne vor plasa pe traiectoria către adevărata durabilitate, în beneficiul tuturor. Obiectivul UE este de a proteja și a reface natura, de a contribui la redresarea economică în urma crizei actuale și de a deschide calea către un cadru mondial ambițios de protejare a biodiversității întregii planete.“
Vicepreședintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans, a declarat: „Criza provocată de coronavirus ne-a arătat cât suntem de vulnerabili și cât de important este să restabilim echilibrul dintre activitatea umană și natură. Schimbările climatice și declinul biodiversității reprezintă un pericol clar și actual pentru umanitate. Ocupând o poziție centrală în cadrul Pactului verde, strategia privind biodiversitatea și strategia «De la fermă la consumator» preconizează crearea unui nou echilibru mai bun între natură, sistemele alimentare și biodiversitate, pentru a proteja sănătatea și bunăstarea cetățenilor noștri și, în același timp, pentru a spori competitivitatea și reziliența UE. Aceste strategii reprezintă o componentă fundamentală a amplului proces de tranziție pe care îl lansăm.“
Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Trebuie să avansăm și să transformăm sistemul alimentar al UE într-o forță motrice pentru durabilitate. Strategia «De la fermă la consumator» va avea o influență pozitivă și amplă asupra modului în care producem, cumpărăm și consumăm alimentele, în beneficiul sănătății cetățenilor, al societăților și al mediului. Aceasta ne oferă oportunitatea de a reconcilia sistemele noastre alimentare cu sănătatea planetei noastre, de a asigura securitatea alimentară și de a răspunde aspirațiilor europenilor, care doresc alimente sănătoase, echitabile și ecologice.“
Bogdan Panțuru
- Mediu
- Aprilie 16 2020
Anul de grație 2020: epidemia noastră de gunoaie...
o mare problemă... Prima dată, în materie de aer, respectiv nivelurile ridicate persistente de particule în suspensie (PM10 și PM 2,5). Comisia Europeană a activat procedura de infringement, anul acesta fiind pusă în mișcare prima acțiune, o scrisoare de întârziere, prin care autoritățile au primit termen de două luni să adopte programele naționale de control al poluării atmosferice. Următorul pas, în caz de neconformare, va fi avizul motivat.
A doua oară, în materie de deșeuri. Se prea poate ca și-n acest caz să fie declanșată procedura de infringement (sancționare) din pricina dezastrului ecologic reprezentat de gropile de gunoi din jurul marilor orașe din România. Și nu numai, am adăuga noi. Despre această din urmă poluare discutăm astăzi. Și luăm un exemplu, cel al județului Prahova, care poate fi multiplicat fără efort la nivelul întregii țări. Sau în alte zone poate fi chiar mai rău.
Poluarea cu deșeuri nu e o problemă doar a autorităților centrale. A operatorilor de salubritate. A primăriilor. A organismelor de mediu. E deopotrivă a locuitorilor din fiecare comună, oraș. Din toată țara, în ultimă instanță. În mod paradoxal, pe măsură ce se anunță că există servicii de salubritate în fiecare sătuc (în mediul urban nici nu mai discutăm) și că s-au făcut investiții masive (inclusiv sau mai ales cu bani europeni) în materie de gestionare a deșeurilor, starea de curățenie se degradează an de an. Încercați acum, primăvara, să priviți în jurul dumneavoastră și veți observa asta ușor. De fapt, acest aspect, cel al poluării cu deșeuri, se manifestă de multă vreme, dar parcă e mai pregnant în ultimii 4-5 ani. Aproape că nu mai există pădure, traversată de o cale rutieră, care să nu fie înțesată de pungi, hârtii, doze și sticle din plastic etc. Poienile din zona de deal și de munte sunt presărate cu deșeuri. Câmpurile, în principal cele de la marginea orașelor, sunt o imensitate de gunoaie. Asta ca să nu mai vorbim despre apele curgătoare! Are românul o poftă nebună să murdărească orice atinge: boschet, gard viu, trotuar, șanț, plajă, parc, iarbă, vad, crâng etc.
Cum a apărut un colos județean pentru gestionarea deșeurilor menajere
Și-acum s-o luăm în ordine. Politica la nivelul țării a constat în întocmirea Planului Național de Gestionare a Deșeurilor, Programului Național de Prevenire a Generării Deșeurilor etc., ca parte a obligațiilor asumate la aderarea la UE. De parcă ar trebui să ne impună cineva să fim curați și nu o facem pentru că așa e sănătos și în respect față de noi, comunitate, mediu!
Ca răspuns la politicile naționale, în Prahova s-a constituit, în 2009, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor (ADI – Deșeuri), din care fac parte 103 din cele 104 unități administrativ-teritoriale + Consiliul Județean. Autoritățile au scris un Plan Județean de Gestionare a Deșeurilor și un proiect care a obținut finanțare europeană, denumit „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Prahova.“ Valoarea acestuia a fost de 164,23 milioane de lei fără TVA, iar banii au fost asigurați prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Programul Operațional Sectorial „Mediu“ 2007-2013. Proiectul trebuia implementat în exercițiul financiar european 2007-2013, dar cum acest lucru n-a fost posibil, s-a reportat cu o sumă pentru perioada bugetară 2014-2020. În fine, într-un târziu, prin 2018, s-au încheiat toate investițiile care au presupus, printre altele: închiderea unui depozit neconform, construirea a două stații, una de sortare și alta de tratare mecano-biologică a deșeurilor biodegradabile (ultima încă nu funcționează), achiziția de echipamente pentru colectarea deșeurilor (pubele), distribuite apoi populației. Ca să fie mai ușor gestionată munca, la achiziția publică a serviciului de salubritate, județul a fost împărțit în mai multe sectoare, iar licitațiile au fost câștigate de firme diferite. Acest lucru s-a petrecut în 2018, atenție, numai în ceea ce privește gunoiul menajer provenit de la populație. Curățenia publică a rămas în sarcina primăriilor și fiecare s-a organizat cum a crezut de cuviință, dar în limitele prevederilor legale. Cam de prin 2015-2016, când se știa că vechiul sistem, cu servicii locale, va fi înlocuit de acest colos județean, lucrurile au scăpat oarecum de sub control și a apărut mai multă mizerie, cum spuneam, răspândită peste tot. Este, dacă ne permiteți comparația, un fel de epidemie de gunoaie! Cauzele sunt diverse: lipsa de organizare a unora dintre operatori; puțina implicare a primăriilor; colectarea selectivă insuficientă; prețul gunoiului, sporit de sancțiunile pentru necolectarea selectivă; ADI-deșeuri este total depășită de situație; lipsa de sancțiuni etc. Dar toate ne duc, dincolo de sistemul de organizare, la...om! La educație.
Dacă nu există educație de bunăvoie, ar putea exista una cu... forța?
Primăriile, prin hotărâri ale consiliilor locale, adoptate în interiorul legislației naționale, au sarcina să supravegheze starea de curățenie a localităților. După ce au pus la dispoziție serviciul de salubritate, ar trebui să vadă și cine anume provoacă halul de mizerie de prin comune și orașe. Teoretic, ar fi fost cazul să pună amenzi și să-i sancționeze pe toți cei care umplu râurile cu deșeuri, depozitează gunoaiele pe șanțuri sau le aruncă în liziere ori direct pe câmp. Dar, de vreme ce an de an vedem – fie pe geamul trenului, fie din mașini, fie mergând pur și simplu pe stradă – o mare de murdărie, se vede că autoritățile nu aplică nicio amendă. Nu au niciun fel de politică în acest sens și nici măcar vreo acțiune de educație civică a locuitorilor. Mai presus de primării este Garda de Mediu. Teoretic, în acțiunile de control pe care le desfășoară, aceasta ar trebui să atenționeze primăriile și, dacă nu se conformează, să aplice amenzi usturătoare, cât să determine administrația să ia la rândul ei măsuri locale. Sau operatorul de salubritate să-și facă treaba corect. Fiindcă avem și această problemă, a prestatorilor de servicii care nu respectă programul de ridicare a gunoiului sau care nu sunt pregătiți pentru colectarea selectivă. Asta ca să nu mai vorbim despre cei care, pentru a nu mai plăti taxe la depozitele legale, îngroapă deșeurile în pământ sau le abandonează pe te miri unde, cum s-a întâmplat, recent, în comuna prahoveană Drăgănești. Sau cum se întâmplă în vestul județului, unde mai multe foste cariere de piatră au fost umplute cu deșeuri, inclusiv industriale. Așadar, este posibil să nu fie vorba la noi despre lipsa de organizare, ci despre nesancționarea celor care încalcă legea, fie că este vorba despre cetățean, primărie, operator sau gardă de mediu.
Maria Bogdan