Gânduri de peste Prut

Nu m-am gândit niciodată că suntem atât de asemănători și diferiți în același timp, zic despre noi, basarabenii, românii. Poate e total greșit să fac o distincție acum însă, deși suntem frați prin sânge și istorie, totuși granițe ne despart. Astfel, educația și cultura noastră, a moldovenilor de peste Prut, este puțin diferită față de românii de aici, deși tradițiile sunt aceleași.

Nu pot să afirm ferm că am ajuns pe partea cealaltă de Prut doar cu sentimentul de admirație pentru poporul român; lipsa oportunităților de studii calificate din R. Moldova m-a îndemnat să aleg acest drum sau așa mi-a fost destinul... Astfel, călătoria spre o altă lume pentru mine începe de pe băncile facultății.

De când am plecat de acasă, percepția mea că studenții români sunt aroganți m-a făcut să mă integrez mai greu printre colegii noi. Însă, am rămas plăcut surprinsă atunci când am fost salutată într-un mod călduros, făcându-mă să înțeleg într-un final că aveam o părere greșită.

Pentru început, cea mai grea etapă a fost să înțeleg limba română. Pare puțin ciudat deoarece vorbim aceeași limbă, însă faptul că R. Moldova a fost rusificată încă din perioada comunistă își lasă amprenta peste tineri și acum. Nu pot observa, încă, dacă m-am despărțit complet de cuvintele rusești din rutina mea zilnică „Privet“ (Bună!), „Paka“ (La revedere), „Șto delaeș“ (Ce faci?) dar sunt ferm convinsă că am învățat mult mai multe din complexitatea limbii române aflându-mă aici.

De asemenea, mi-a atras atenția faptul că există o legătură mult mai strânsă dintre profesor și elev/student. Tinerii au libertate de exprimare în comparație cu Republica Moldova; astfel, am putut simți că sunt ascultată de cei din jur, iar părerea mea chiar contează. Spun asta cu regret pentru cei de acasă, formați să le fie „frică“ să spună ceea ce gândesc. Dar mă întreb și acum, frică de cine? Și de ce? Probabil educația stanilistă ne va urmări pentru mult timp.

Nu știu dacă m-am obișnuit complet cu ritmul de București... Aglomerația de aici mă face să alerg în urma timpului, nu îmi ajunge niciodată sau nu îl gestionez eu corect. Îmi place România; pe lângă arhitectura frumoasă, locurile frumoase de aici, oamenii sunt la fel de primitori ca și cei de la mine. Dar, în fiecare seară, gândul îmi este acasă... Pentru că nicăieri nu-i ca acasă.

Liliana Postică,
moldoveancă din Republica Moldova