Politica Agricola 21 Martie 2013, 20:26

APIA: Acte adiţionale la convenţiile încheiate cu 13 instituţii financiare pentru finanţarea capitalului de lucru necesar fermierilor

Scris de

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a încheiat acte adiţionale la convenţiile privind finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente de către crescătorii de porci cu 12 bănci şi o instituţie financiară nebancară (IFN), recomandând celor interesaţi să îşi aleagă creditorul numai după un studiu atent al condiţiilor de creditare impuse de fiecare bancă.

Potrivit unui comunicat al APIA, prin încheierea actelor adiţionale, APIA emite, la cererea solicitantului, a doua confirmare scrisă, respectiv adeverinţa, prin care confirmă că acesta a depus cerere de ajutor pentru măsura 215 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - porcine şi de asemenea este confirmată 25% din valoarea sprijinului solicitat cu condiţia ca valoarea primei adeverinţe eliberate să fie acoperită de valoarea decontului justificativ depus.
APIA a încheiat acte adiţionale cu următoarele bănci CEC BANK SA, Raiffeisen Bank Bank SA, BRD Groupe Societe Generale, OTP Bank, Banca Transilvania, Unicredit Ţiriac Bank SA, Banca Comercială Română, Banca Centrală Cooperatistă Creditcoop, Banca Comercială Carpatica, Banc Post, Piraeus Bank România S.A, Banca Comercială Intesa Sanpaolo România, Agricover IFN SA.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii garantează 80% din valoarea creditului contractat de fermier.

Potrivit APIA, banca (creditorul) are dreptul de a impune, pe lângă o serie de adeverinţe/acte doveditoare necesare dosarului, propriile condiţii de creditare, stabilite de către creditor şi aprobate de către Banca Naţională a României. Aici sunt incluse şi garanţii pe care creditorul le poate solicita din partea beneficiarului (fermierului). 

"Reafirmăm recomandarea adresată potenţialilor beneficiari interesaţi să îşi aleagă creditorul numai după un studiu atent al condiţiilor de creditare impuse de fiecare bancă (creditoare), pentru a obţine condiţiile de creditare cele mai avantajoase şi care se potrivesc cel mai bine profilului exploataţiei sale.

Sursa AGERPRES


Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti