reclama youtube lumeasatuluitv
update 17 Jun 2019

APIA: Până la 15 octombrie 2016, 99% dintre fermieri vor fi plătiți

”Noi spunem că probabil 99% sau chiar 99,9% dintre fermieri vor fi plătiți până la 15 octombrie. Este și obligația statului membru, pentru că dincolo de data respectivă nu mai poți face plăți din FEGA. A spune că plătești sută la sută toate sumele este utopic, deoarece printre fermierii care au depus cereri la APIA în 2015 sunt și unii anchetați de organele de anchetă ale statului român. Până nu știi ce se întâmplă în acea anchetă, dacă e trimis sau nu în judecată, nu poți lua o decizie”, a declarat ieri, directorul general al APIA, Nicolae Horumbă. ”Dincolo de acest termen nu mai pot fi efectuate plăți din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA)”, a ținut să precizez Horumbă. Totodată, șeful APIA nu exclude posibilitatea ca APIA să fie dată în judecată de către unii fermieri, dacă nu își onorează plățile la termenul limită. ”Luăm în considerare și acest lucru, dar cred că un fermier care dă în judecată APIA ar trebui să știe că este eligibil cu siguranță la plata respectivă ca să poată da în judecată APIA, ori ei ne dau în judecată și după o decizie în care i s-a respins plata respectivă pe motiv de neeligibilitate. Avem astfel de situații, respectiv câteva sute de divergențe legate de deciziile de plată pentru care unii dintre ei se consideră nedreptățiți”, a adăugat Horumbă.

APIA a plătit până în prezent subvenții de 1,919 miliarde de euro pentru 920.000 de fermieri, din fondurile aferente anului 2015, de 2,1 miliarde de euro.

Articole înrudite